Cine zice, ma-sa-i curva!

Din capul locului voi spune ca sunt dupa doua Rye-uri canadeze. Asta fiind declarat cel mai brava whisky pe 2014 sau 2015. Adica, vreau sa zic si sa demonstrez, cam de ce distilareala sunt capabili fratii mei…de cruce.

Bun, acum c-am incheiat-o cu circumstantele atenuante, ma voi referi direct la rect. Nu, nu la asta ma voi referi. Asta-i consecinta poeziilor pe care le-am tot scris. Cred ca mi-au intrat rimele-n singe. Reiau. In continuare ma voi referi la titlu. Din prima va pot spune ca expresia apartine claselor primare. Cel putin atunci am preluat-o eu si altii ca mine. Evident ca expresia avea mai multe variante, dar concluzia cum ca „ma-sa-i curva” era comuna tuturor.

Sa fii fost printr-a opta si unul din cei cu care m-am intilnit la RO acum fo luna si care apare in pozele expuse, decide, cu acordul parintilor, sa-si serbeze ziua … cred ca de nastere.  In fine, suntem invitati toti aia care formam crema (alterata) a clasei. De fapt alterati eram doar noi, baietii, ca fetele erau premiantele clasei. Asta nu inseamna ca noi eram timpitii, dar din cite-mi amintesc, purtarea ne strica media generala la toti.

Asa! Mai departe. Incepe petrecerea. Mincam, cam tot ce pregatise ma-sa, vorbim putin de fut si de alte preocupari adolescentine, iar mai apoi trecem la actiune, ca doar pentru aia venisem. Nu, nu la actiunea de fut, ca fetele erau si mari si cu frica paterna in chiloti, asta fiind un fel de centura medievala de castitate in acele vremuri tulburi. Dar parintii gazdei nefiind acasa, am dat-o, cu o febrilitate maxima, pe „Je t’aime moi non plus”-uri si limbi in gura, de-ai fi zis ca eram in cautarea sucului gastric, chiar daca-l uram pe broscoiul de Gainsbourg cu aceeasi pasiune cu care-i dansam melodia. Ce sa va mai spun, ca doar stiti si voi? Eram toti solidificati, ca cimentul rapid. Si pentru a ne regla intrucitva presiunea subabdominala, ieseam, periodic, pe balcon la o tigara, ca nici fumatul nu-l scapasem din vedere, la virsta respectiva. Problema e ca n-aveam brichete, asa ca sarbatoritul a adus un ditai chibritul menaj, care arata cam ca o caramida.

In fine, se tremina bairamul si plecam cracanati spre casele noastre. A doua zi (sau sa fii fost a treia?) ma abordeaza maica-mea. Cumva pe ocolite, dar cu intentia vadita de-a afla ce era cu chibritul menaj uitat de sarbatorit in balconul apartamentului. Eu m-am dat nestiutor, desi cred ca pe fata mea scria cu litere de tipar „ca sa ne aprindem tigarile”. Maica-mea, procedind cu tact, mi-a pus in vedere ca daca se mai intimpla, zbor din casa. Chestia m-a marcat emotional, motiv pentru care fumam numai pe afara, ca homeless-ii.

Citind toate astea, veti spune, si pe buna dreptate, „bine ba, dar ce legatura are betonul cu curvia?” Pai are, ca noi ne angajasem ca cine-o spune c-am fumat, ma-sa-i curva. Si acum ma tot intreb, mama sarbatoritului o fi fost curva sau ma-sa, adica bunica, care era mama ciripitoarei?

Pe de alta parte, punindu-ma in situatia mamei lui, as spune” pai bine bai trogloditilor, de ce sa fie mama curva, cind voi ati fost dobitocii care mi-ati „spus” mie, uitind chibritul pe balcon? Caz in care s-ar putea deduce ca toate mamele participantilor ar fi fost curve. Hm, incurcata treaba! Ca, sincer,  daca expresia se referea la tati, sa mor daca mi-ar fi pasat, dar asa…m-a-ntelegeti, e vorba de onoarea mamei.

 

Read Full Post »

La multi ani tatilor si…

…mamelor care-i suporta!

La petrecerea de aseara a fost multa vorbareala. Nici nu stiu daca sa-i spun petrecere sau sezatoare. Sezatoare cred ca ar fi un termen mult mai potrivit la cit am incins scaunele. Bine ca in basement am stat doar pret de doua scotch-uri, dupa care, invitati fiind sa ne aperitivisim, mi-am luat farfurisionul si l-am condus direct pe masa infipta-n deck-ul casei.

In mai putin de cinci minute deck-ul gemea sub apasarea exodului de invitati care m-au urmat c-o bucurie nedisimulata. Asa ca restul serii l-am petrecut in vrajeli si contre verbale. Contrele au fost generate de un amic, evident iritat de afirmatia unuia care sustinuse ca manelele ii definesc pe romani. Eu, carele nu ma dau de-o parte cind vine vorba de-o polemica, spun tare si apasat ca afirmatia e cit se poate de reala. E si asta a fost scinteia care-a aprins vapaia ce avea sa urmeze. El si un alt amic incercind sa ma convinga cum ca maneaua nu ne-ar defini si ca este un gen muzical execrabil.

Bun, admit, nici eu nu ascul manele pentru ca-mi produc o reactie inrudita cu urticarea. Dar faptul ca eu, alti 10, 100, un milion simtim o repulsie totala fata de acest gen muzical, nu se cheama ca nu-i reprezentativ pentru romani atita timp cit 19 milioane rup manele ziua-ntreaga. Cu toate astea, n-am reusit sa-i conving ca noi nu reprezentam toata romanimea si nici macar o majoritate ci doar un procent neglijabil.

Ba mai mult, pentru a-mi da apa la moara din gura, unul din ei a mai spus ceva in genul „elita nu asculta o astfel de muzica” E si atunci m-am cam pierdut cu firea. Mai intii i-am poftit sa-mi defineasca „elita”, intrucit, din cite am auzit sau citit, „elita” actuala, care poate fi considerata elita doar din punct de vedere financiar, maninca manele pe piine. Gindindu-ma la „elita” sportiva, politica si, in general, mondena, maneaua ar fi chiar o caracteristica definitorie. Pe de alta parte, din cite stiu, la Paris a avut loc o prezentare de moda pe acordurile nemuritoare a manelelor turco-sirbo-romanesti. Si nu stiu care cintaret destul de celebru si-ar dori sa scoata un disc impreuna cu unul din manelistii nostri. Asa ca, io-te si-o recunoastere internationala, nu doar locala.

In fine, ce vreau sa spun e ca maneaua a luat locul baladelor, romantelor si-a altor genuri muzicale autohtone, in inima majoritatii romanilor. Iar asta-i o realitate, chiar daca multora nu ne convine etichetarea respectiva pentru ca nu ne defineste ca individualitati.

Dar pentru a nu lasa maneaua sa-mi strice buna dispozitie si frumusetea acestei dimineti insorite, voi incheia cu ceva si romanesc si de-o calitate indiscutabila si indubitabila si indisputabila.

Read Full Post »

Cheful si derivatele lui

Cheflii sunt persoane care participa la chefuri cu chef de chefuiala. Dar sunt si chefli dornici de chefuiala care participa fara chef la cite un chef. Si ala sunt eu, astazi.

Chef de chefuiala am, ca nu-mi lipseste niciodata, dar cheful trebuie sa aibe si un ceva care sa ma atraga, ca daca are ceva care ma respinge, ma duc, dar fara chef si atunci ales-bules chefuiala.

Motivul pentru care astazi imi lipseste cheful de chefuiala, la acest chef, e ca din motive pe care nu le cunosc, organizatorii au hotarit sa tina cheful in casa, la basement, cind afara este o zi la care nimeni pe Pamint n-ar putea renunta. Ba mai mult, majoritatea sunt fumatori si la astia se fumeaza in casa. Ati incercat vreodata sentimentul cirnatului de porc agatat in afumatoare? E, aflati ca asta e supliciul la care-l supunem si cam asta e simtamintul pe care-l voi incerca si eu, dar mai pe seara. E adevarat ca au tot felul de sugatoare (sugatoare de fum) bagate prin tavan, dar de cite ori venim de la chefurile lor, suntem intoxicati si noi si textila de pe noi, pina in cele mai intime locatii.

E adevarat ca as putea gasi o scuza, dar cum detest sa fiu incurcat, evit, la rindul meu,  sa-i incurc pe altii. Asa ca ma voi duce si voi incerca sa fac abstractie de mirosul ala dezgustator ceea ce ar parea o ipocrizie tinind cont ca am fumat si eu timp de 25 de ani. Numai ca desi eram fumator, nici atunci nu-mi placea sa stau in fum de tigare, motiv pentru care nu fumam in casa. De fapt, mai rau decit fumul in sine, este mirosul impregnat in pereti, mobile, carpete. Mirosul ala greu si dospit. E, eu pe ala-l consider dezgustator. Ala si o scrumiera plina, uitata in casa peste noapte. Bleah!

Nu reusesc sa-mi dau seama cum rezistam in discoteci si baruri, unde, in ‘cele vremuri de rastriste, aerul era de multe ori, irespirabil. Probabil ca eram atit de timpit dupa atmosfera acelor stabilimente, incit puteau sa ma si gazeze ca tot n-as fi renuntat.

Asa ca, wtf, let’s chef!

Read Full Post »

Of, of, of si aoleu!

Deschid un ochi. Incerc sa-l deschid si p-al doilea. Nu reusesc. Imi ajut pleoapa cu degetul. In fine, ii am deschisi si banuiesc o lumina chioara intrind pe fereastra. Ma uit la ceas. Nu-l vad. Ba-l vad, da’ … ca pe-o zeama verde. Caut cu mina. Nu-s. „Aha, aici e sotia”. E-n vise. Eu nu. Intind mina cealalta. Pipai. Da, i-am gasit. Ii pun pe nas. E 5. Se crapa de ziua, dar e inca o crapatura prea strimta pentru a-mi provoca trezirea. Mai sus, in cap, simt un fel de durere si in gura un gust de produse. Produsele unei dezasimilatii cabaline. Imi zic „ia sa-mi fac o cafea” si-ncerc sa ma dau jos. Aoleu! Oi fi anchilozat? Nu sunt. Cu greutate reusesc sa misc un picior, desi nu-l simt. Simt in schimb o durere direct in buci. „Mi l-or fi amputat?” Il pipai. „Nu, nu e amputat ca n-avea cine si nici de ce” S-atunci? Reusesc sa ma dezmeticesc, putin. Aha, acum stiu si dupa ce-mi dau cu greu picioarele jos din pat, incerc sa-mi ridic si restul corpului intr-o pozitie relativ verticala. Nu reusesc. Ma dor toate grupele de muschi, inclusiv cei orbiculari din buze. „Aha, s-a generalizat!” Ma-ntorc pe stinga si cu greu, sprijinindu-ma-n cot, reusesc sa ma ridic. Cred ca numai limba si probabil un alt organ asemanator nu ma dor. In rest, corpul mi-e teapan si dolorant. Ca bine zicea amicul ala : „acum cind ma dau jos din pat scot aceleasi sunete pe care le scoteam  cind ma babardeam, la tinerete. E duminica.

Simbata ma trezesc cu dor de munca. Am de facut o gramada de pregatiri. Avem vreo 40 de invitati, iar sotia si Piratul au treaba la pravalie. Asa ca eu voi fi Maritza. Dar de ce s-o frec, pregatirile pentru petreceri ma incinta. Asa ca pina pe la prinz am facut mai de toate. Salata boeuf, salata vinete, am mutat sarmalele pe care le cuptorisisem vreo 12 ore, aranjez platourile cu shrimpi, cu cold cuts, cu brinzeturi si icre de somon. Fac si vreo 150 de meat balls, dar nu oricum, ca mi-au venit idei. Le fac din carne de mici. Succes garantat. Aranjez muzicile, dau fuga sa cumpar gheata si bag bauturile in cooler-e. Sotia aduce si ea o ditai porchetta rumenita gata si vreo 30 de chiken cordon bleu, salata si multe feluri de piini.

Pe la sase incep s-apara invitatii. In rest ce sa spun, bautura, mincare, vrajeala, ris pina la lacrimi si dans in draci. Dans? Da, dans si unde pui c-am topait ca iedul pina la doua din noapte. Ramasi singuri, am esuat in paturi fara putinta de-a mai misca vreun deget pina pe la 5.

Deschid un ochi. Incerc sa-l deschid si p-al …….

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

Read Full Post »

Revelion convulsiv

Ia sa vedem ce draci de Revelion am petrecut eu, gripat fiind.
In primul rind am inchiriat mese la care sa asez 24 de potentiali petrecareti. Zic potentiali intrucit socoteala d-acasa nu s-a potrivit cu cea din tirg, sase dintre ei fiind la fel de raciti ca mine.

 

Evident ca si lower level-ul fusese aranjat pentru dans si dezmat, numai ca pina la urma dezmatul s-a redus la fo ora de dans la care au participat doar valizii.

Apoi au venit „petrecaretii” cu care, dupa vreo doua whisky-uri si vrajeala introductiva, cu „ce mai faci”, „ce bine arati”si alte amabilitati introductive,

am hotarit, de comun acord, ca poza de grup s-o executam atunci cind inca mai eram sobri. Ca o paranteza, pe perete, de-a dreapta semineului se poate observa maschera dupa care ma ascund in avatar.

Evident ca n-a lipsit nici traditionala poza cu bradul, care sa ne scoata in evidenta transformarile survenite de la Revelionul trecut. Doar bradul raminind neschimbat, ca de, una-i omu’, alta pomu’

Dupa care s-a trecut la devorarea preparatelor si la degustari repetate.

Cind pragul dintre ani se apropiase, ne-am adunat in jurul televizoarelor, unii pe sus, altii pe jos

pentru a-l primi cum se cuvine pe 2016. La cererea telespectatorilor am intrat pe CNN pentru a urmari The Big Apple la el acasa

Dupa care, cum spuneam, s-a dansat pret de vreo ora, s-a mai mincat si baut si evident s-a mai plecat, fiecare pe la casele lor. Dar intrucit nu s-a reusit ingurgitarea tuturor preparatelor, ne-am reunit din nou pe inserat pentru a continua ce incepusem c-o seara inainte.

E, si cam asta a fost Revelionul meu convulsiv, la care, dpdv strict medical, m-am simtit ca un cur. In rest, s-a ris si petrecut ca de fiecare data. Asa ca pina la urma si noi „gripatii” am uitat de suferinte.

 

 

 

Read Full Post »

Azi am plins cit n-am plins tot anul

Sau „‘te m-as pe ea de ceapa”

Treaba e ca pe 31 am 24 de invitati si m-am angajat sa fac sarmalele, iar ceapa pe care tocmai am maruntit-o, parc-avea draci pe ea. Bai frate, am plins in hohote, atit de nenorocita a fost, ‘t-o-n giti. Si unde mai pui ca a trebuit sa toc fo trei, ca de, la o suta de sarmale, nu se facea sa calesc doar o cep’soara.

Dar asta nu-i totul, caci colac cit roata de tractor peste o amarita de pupaza, acum doua zile am reusit sa racest. Care va sa zica, sunt mucios. Si tot care va sa zica, trebuie sa-mi sterg mucozitatile din minut in minut. Asa ca, plingeam, stranutam, imi stergeam ce era de sters si ma spalam pe miini ca sa nu introduc virusu-n sarmale. Pai asta cam cum s-ar numi in limbaj stradal? Nu cumva, c-am supt-o? Ba da. Dar ce sa fac, ca doar nu era sa-i las p-aia care-mi vin fara sarmalele nostre, cele de toate zilele … festive.

Dar cum spuneam, ceapa a fost mai nenorocita ca niciodata. Nu stiu cum dracu or iesi sarmalele facute cu usturoi, ca ala e mai omenos cind il ciopirtesti, dar zau c-as incerca.

Si tot cum spuneam, sunt un fel de cobza, dar nu c-as sta cu curul pe coada, asteptind sa-mi treaca. Nuuuu. Am ingurgitat un borcan de „cold and sinus”, numai ca ce am eu ori nu e cold si nu la sinus, ori pilule astora sunt un fel de vrajeala de prostit raciti. Adica cum, noi ne miram ca idiotii astia, care cersesc zilnic fonduri, n-au reusit sa-i dea in cap unei raceli banale  si ne asteptam sa vindece cancerul? Pai eu sunt convins ca au antidot sa le ucidizeze pe toate intr-o ora, da’ ce-s prosti sa le bage la vinzare? Nu nene, ei trebuie sa vinda 50 de borcane  de „cold and sinus” care nu te ajuta nici la sinus nici la anus. Da’ noi continuam sa le cumparam pentru ce scrie pe ele, nu pentru ce pot vindeca.

Incheind in nota laudabila a vindecarii, trebuie sa spun c-am dat-o pe scotch. Intr-un fel sau altul, trebuie sa ucidizez raceala asta timpita, pina joi. Daca nu, cel putin voi fi destul de manga ca sa nu-mi pese ca n-a trecut. Fuck it!

 

Read Full Post »

Chef

                    Sa ne-ntelegem! Nu ma deranjaza trecerea timpului, ci doar irepetabilitatea lui. Nu, nu va imaginati ca mi-as dori sa retraiesc vreo spitalizare sau vreo boala lumeasca, dar cind vine vorba de petreceri, chiar le simt lipsa celor de demult. Nu a petrecerilor in sine, cit a frecventei cu care se intimplau. In fine, asta e, si-o iau ca atare, ca doar nu exista alternative. Ieri la petrecere a fost exact ca pe vremuri, diferenta e ca pe vremuri o tineam langa, ca alte griji n-aveam. Unde mai pui ca unul dintre invitatii de aseara, si-a trait tineretile cam in acelasi mod si in aceeasi perioada. Ba as zice, cu mult mai tumultos decit mine, intrucit eu am avut de pierdut vreo cinci ani cu facultatea, el, nu. E si uite asa ne-am amintit de Snagov, de arabi, de fete, de „colegi”, de discoteci, restaurante si bairamuri. Va veti da seama din poze, la cine ma refer. Lasind insa amintirile comune, sa mai spun ca aseara petrecerea a fost la inaltimea pregatirilor. Toata lumea a venit chitita pe baute si distractie, asa ca participarea a fost totala si fara rabat. Am sa incep prin a va prezenta citeva pregatiri, dupa care voi insera imagini din „dezmat” si vreo doua imagini cu surpriza serii. Daca as sti cum sa procedez, as atasa si-un clip, dar intrucit nu mi-a reusit incercarea, ma voi rezuma la acele instantanee.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Read Full Post »

El weekend pasa

                    Ma dispera timpul asta. Zboara nene, de sa dea dracu daca ma mai pot tine dupa el. Azi e vineri, azi e luni. Reversul nu ma deranjaza.

                    Simbata am fost la un chef iar duminica, la o petrecere de casa noua. N-a fost rau, dar a trecut si uite ca a inceput saptamina in care trebuie sa termin mid year reviews, ceea ce ma dezgusta.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

                    Intre timp Piratu’ a mai prins un crap, caruia, evident,  i-a crutat viata

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

                    Cert e ca abea-mi astept simbata cind vom pleca in Algonquin parc. Am inchiriat un cottage pe malul unui lac (pozele sunt din google, dar voi face o roaba de poze la fata locului)  si pentru o saptamina, o voi da dracu de munca. Asa ca, in urmatoarele 10 zile, voi fi mai off, pe blog, din cauza de schedule.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Read Full Post »

Celei care stie

                    Intrucit eu n-am cunoscut-o, inca, pe cea care sa stie, ma voi referi la ceea ce se stie, dar nu s-a probat. Simbata am fost la aniversarea unor prieteni, organizata intr-un bar torontez. Barul fiind polonez, s-a dansat in draci, ca asa e la est-europeni. Nu-i vorba, am si mincat, baut si ris cu lacrimi, dar efortul principal a fost depus pe ringul de dans. Asa ca, fara prea multa gargara, am sa va prezint citeva imagini, mai cu blitz, mai fara blitz,  din timpul dezmatului organizat.

Read Full Post »

Vac. 2011 (4)

                    De Mircione si familia lui ne leaga o prietenie de citeva decenii. Am fost colegi de facultate, de an si de grupa, asa ca am avea multe de povestit, atit de la examene, cit si de prin circiumi. Pina si la Cuca am fost impreuna, asa ca, as putea spune ca e o prietenie durabila si frumoasa. Periodic vorbim la telefon si de cite ori ajungem in Romania, ne intilnim. Intrucit ei detin conacul de la Maneciu, unde isi petrec weekend-urile, in fiecare an petrecem doua-trei zile impreuna in acel colt de basm. https://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul/ Cum le petrecem? Pai ca romanu’, palavrageala, risete, mincare cu lopata si bautura cu caldarea. Cum altfel?

                    Hai sa incep prin a va prezenta proprietatea, luind-o cu poarta, casa si gradina vazuta de pe terasa casei. Am facut vreo sase poze, all around, ca sa pot cuprinde toata gradina. N-am mai avut insa rabdare sa le cuplex, dar veti intelege si asa, ce, cum si de unde.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

                    Programul zilnic suna cam asa. Dimineata ne trezeam si ne asezam la masa in ceardac, dupa care ieseam in gradina la palavre. Mai tirzior, faceam o excursie, pe jos, la beciul cu tuici, de unde ma intorceam cu toiurile pline. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dupa ce tuica-si facea efectul scontat, dadeam drumu la gratar. Nu noi, dar asa vine vorba. In program aveam saramura de crap si miel. Asa ca iar am facut burta cimpoi, desi, cum va spuneam, intentia mea era alta. Dar de, nu facem totdeauna ce vrem noi. Asa ca am continuat pe tuica, ca tot aveam un butoias linga gratar, iar apoi am dat-o pe vin alb.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

                    E, si cam asta fuse. Ce sa zic, ne-am simtit excelent, ca de fiecare data. Nu stiu cum, dar cind ne adunam la Maneciu, timpul parca sta in loc si petrece alaturi de noi. Singurul care s-a aratat nemultumit a fost ficatul si e foarte adevarat ca nu m-am straduit sa-l multumesc. Dar acum pe bune, cum as putea sa multumesc pe toata lumea?

Read Full Post »