Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘opinii papale’ Category


Am avut o dilema care mi se localizase direct in cap. Nu pot spune ca-mi dadea batai, dar ma lovise asa, pe neasteptate. Si asta numai si numai pentru ca ma pune dracu sa gindesc mai mult decit e necesar. De ce gindesc asa de mult? Poate pentru ca am timp si nimic altceva mai bun de facut. Sau poate ca e o deprindere pe care am capatat-o in facultate cind eram nevoit sa gindesc ori de cite ori chiuleam de la cursuri sau seminarii. Ca adica, nu era greu sa decid chiulul in sine, dar muncile intelectuale interveneau cind trebuia sa decid ce sa fac in timpul chiulului. Bar, fotbal, poker sau piscina. Ca in niciun caz n-as fi ars-o prin parcuri ca militarii in termen la vinat de servitoare, ca doar eram in Bucuresti nu-n Botosani. De ce Botosani? Pentru ca acolo am facut armata si stiu. In fine, nu mai insist ca cine stie unde ajung cu divagatia si n-am de gind sa trec granita la ukrainieni.

Cert e ca jucind canasta si cistigind (cum altfel?), fetele au exclamat cu oarecare obida in glas, „iar ati avut noroc!” E si in acel moment creierul mi-a intrat in vibratie din cauza gindirii care mi se inflamase de nu mai avea loc in cap. Ca vedeti voi, problema se pune diversificat. Am avut noi noroc sau au avut ele ghinion? Si atita timp cit toti suntem cam la acelasi nivel, e clar ca a fost vorba si de noroc, pe-o parte si de ghinion, pe alta.

Da, dar mintea nu s-a oprit aici, asa cum era normal, ci a continuat sa lucreze pentru a-mi demonstra c-o am. Ca acum pe bune, urmarim deseori tot felul de nenorociri pe la televizor. Nenorociri carora le-au cazut prada semeni de-ai nostri. Fie ca s-au nascut cu cine stie ce malformatii congenitale, fie ca a dat cancerul peste ei inca din copilarie sau COVID-ul in copilaria de la celalalt capat al vietii, fie c-au fost victimele unor accidente, razboaie, dezastre naturale sau victimele altora. Si ori de cite ori vedem asa ceva spunem, si daca nu spunem, gindim: „bai ce noroc am avut ca nu mi s-au intimplat nenorociri de genul astora!”

Ei bine, asa gindeam pina cind m-a lovit dilema. Caci rumegind ideea, am ajuns la o alta concluzie. Si anume ca normalitatea nu se datoreaza norocului, asa cum eronat consideram citeodata. Si chiar nu inteleg de ce s-a ajuns sa se considere a fi noroc daca ai o viata normala, fara denivelari nesanatoase. E adevarat ca cei care se confrunta cu problemele enumerate sunt ghinionisti, dar asta nu-i face pe ceilalti norocosi. Asa ca nu va mai simtiti norocosi pentru faptul ca sunteti intregi, ca aveti toate componentele prevazute in „Anatomia omului” a lui Papillian, Si nu numai ca le aveti, dar sunt intregi si la locul lor, formind un ansamblu placut ochiului. Ochiului de om, ca n-as putea spune care sunt standardele de frumusete umana la animale si extraterestri. Nu-i noroc ca nu va lipsesc cromozomi, ca nu sunteti muti, surzi sau orbi, ca n-ati avut accidente, boli grave, spitalizari repetate si nici ca n-ati mierlit la cutremurul din ’77.

Asta fiind si cazul meu, consider ca e normal sa fie asa si nu altfel. Ca am fost si norocos in viata, nu neg, numai ca norocul respectiv mi l-am cam facut singur si e de alta natura. E adevarat ca de multe ori trebuie sa risti ca sa te intersectezi cu norocul, dar de riscat, riscam de cind ne trezim si pina ne ia somnul. De fapt nici somnul nu-i lipsit de riscuri, ca daca te prinde sotul doamnei sau vreo eruptie vulcanica, nu se cheama ca ai ghinion, ci ca n-ai evaluat bine riscurile.

Insa e clar ca multi incearca sa profite de norocul pe care il au crezind ca avindu-l cindva, il vor avea mereu si astia de multe ori ajung la vorba intelepciunii romanesti, repetind-o aproape involuntar, „frunza verde foi ca plopul, mama mi-am futut norocul” Mai era si aia cu ulciorul, dar n-o mai dezvolt. Ca daca te bazezi numai pe noroc, e posibil s-o iei direct in rect si genul asta de oameni n-ar trebui sa-si puna prostia sau inconstienta pe seama ghinionului. Si exemple ar fi cu duiumul. Hotii si tilharii fiind exemplele cele mai elocvente, dar mai sunt si cartoforii, alpinistii, amantii, afaceristii, politicienii, judecatorii si, in general, toti cei care intind coarda la plesneala, fara a sti cind va plesni.

Ar fi multe de spus in legatura cu relatia noroc, normalitate, ghinion, dar gindind ca si daca as epuiza-o, tot nimic n-as rezolva, decid sa ma opresc acum pentru a nu risca sa devin prea … celebru.

Asadar, concluzia ar fi ca „nu-i noroc sa fii normal” Axioma imi apartine, thank you very much! Dar daca ai si noroc, nu-l abuza si fii sigur ca merita riscul pe care ti-l asumi pentru a te bucura de el. (De la Papa cetire)

In privinta ghinionului, concluzia e simpla. Daca nu esti tu cauza ghinionului, atunci aia e, taci si-nghite, ca alte remedii nu exista. Iar daca exista, intreaba-i pe altii, ca eu nu le stiu.

Read Full Post »


In ziua de astazi nu stii ce sa mai crezi si pe cine. E adevarat ca nici in ziua de ieri sau de alalteieri n-ai fi stiut, ca doar au fost aceeasi politicieni la cirma tarilor in deriva. Si neincrederea provine din faptul ca inca nu e clar daca toti politicienii sunt medici sau numai idioti.

Acest bolovanis politic, capabil sa distruga, ca de produs, produce zgirci, pretinde ca ia decizii conforme cu „sfatul medicului”, dar actioneaza impotriva tuturor evidentelor si fara niciun fel de logica. Adica toate statisticile spun unde-i alba, unde-i neagra, numai ei spun ca toate-s negre. Mai mult, ca asta nu-i prima si intiia-si data cind clasa politica-si demonstreaza timpeala convulsiva, s-au mai distrat ei cu sugrumarea economiilor si s-a vazut ca rezultatele au fost ca ale echipei Dinamo, dezastoase. Si atunci cum sa nu-i banuiesti de cretinism galopant? Asta daca nu cumva e vorba de vreun sabotaj premeditat al economiilor in interesul mamei China.

De ce al Chinei? Pentru ca aceste miliarde de constipati, dupa ce au pus mina pe manufactura lumii, au cumparat bucati de tari si armate de politicieni corupti. Multi spun ca banii n-aduc fericirea, dar saracia ce-o aduce? Si daca chiar n-aduc fericirea, de ce aceasta dorinta de inavutire, cu orice risc, a clasei politice si nu numai? Ca, ascultati la mine, cine se vinde chinezului, nu se vinde pe orez. Dixi!

In fine, destul cu introducerea, sa trecem la subiect. Un alt lockdown impus de vinduti, prostimii, Intimplator am aflat si mesajul de Craciun:

„Cetateni de pretutindeni, mincati pina va ia somnul si dormiti pina vi se face foame!”

Read Full Post »

Universul e o laba


V-ati gindit vreodata la acest subiect? Da? Pai si eu atunci despre ce draci baltati sa mai vorbesc? Ca daca-mi ginditi toate subiectele „en avant” cu ce v-as mai putea surprinde? Hm! OK, what about „perfectiunea imperfectiunii”? Hai ca la asta sigur nu v-ati gindit si chiar daca v-ati gindit, e treaba voastra. Nu v-am pus eu.

De cite ori pe zi folositi cuvintu „perfect”? Intreb pentru a nu ne afunda in filosofari speculative si inutile. Propun sa acceptam ca perfectiunea exista totusi, in acceptiunea noastra. Ca daca n-ar exista decit in ceruri, n-ar mai fi trecuta in dictionare, ca ce-i trebuie cerului dex? Aici nu vorbim de perfectiunea absoluta si alte bazaconii intangibile, invizibile, fara gust, fara miros. Suntem oameni, nu demiurgi, asa ca ne vom referi la perfectiune asa cum o intelegem noi, vis a vis de imperfectiune.

Eu cred ca perfectiunea e direct proportionala si cu distanta. Ei? Are cineva ceva de obiectat? Ca adica sunt lucruri care, desi imperfecte, cind esti la o anumita distanta de ele, le consideram perfecte. Acum e drept, distanta poate fi mai mica sau mai mare, ca d-aia am spus „la o anumita”. Si daca va da prin cap c-ar trebui sa exemplific, aflati c-am s-o fac.

As fi vrut sa-ncep cu relatia „intraumana”, dar pentru ca termenul nu exista, renunt. Nu inainte de-a mentiona ca multi se considera perfecti, ca asta doream sa spun, desi sunt plini de imperfectiuni ca buretele de gauri. Cum spuneam, perfectiuni imperfecte.

Trecem la relatiile interumane. De cite ori ati sau v-ati auzit exclamind „o casatorie perfecta!”? Well, poate nu de multe ori, ca cica sunt pe cale de disparitie, dar ati auzit sau ati spus-o macar o data. Si nu spun ca nu exista, exemplul personal fiind primul care-mi vine-n minte. Dar oare la ce se refera perfectiunea respectiva? Pai eu cred ca se refera la longevitate. Dar oare chiar o fi fost far-de cusur? Exclus. Si asta n-ar insemna ca vorbim de-o perfecta imperfectiune? Ba da. Si-o sa-ntrebati, „in ce consta distanta?” Pai consta, ca una e sa observi mariajul din afara lui si alta din launtru.

Vi s-a intimplat sa …? E, asta-i! Sigur ca vi s-a intimplat, ca doar nu-i maica-mea cu stea in frunte. Cum zic, in mod sigur vi s-a-ntimplat ca mama, ca doar ea e cu gura mare-n familie, sa va spuna si poate nu o singura data: „asta nu e pentru tine”. „Asta” adica „aia” si nu „ala” pentru ca iau cazul meu si cum nu sunt pe invers, e clar ca e vorba de-o aia. Bun, dar simturile mele, toate, o percepeau ca fiind perfecta, pe cind maica-mea, care nu era implicata sentimental, nefiind lesbiana, privea legatura in mod rational. Si de la o anumita distanta, nu ca mine, la care D < 0, adica distanta era deja negativa cu citiva centimetrii buni. Asa caci, se poate trage concluzia ca distanta sau lipsa ei imi bramburise judecata. Mie sau maica-mi, ca inca nu sunt sigur pe de-a-ntregul care din noi avea dreptate.

Dar o pictura. Si nu neaparat impresionista. Nu-i asa ca privita de la o anume distanta e perfecta? Si ca daca te apropi sau te-ndepartezi, fie vezi o gramada de imperfectiuni, fie nu mai intelegi nimic. Mie mi s-a intimplat s-o ard prin citeva muzee ale lumii si sincer va spun ca apropiindu-ma de unele picturi, n-am mai cazut in extazul oferit de albumele cu poze care le contineau. Dar s-a intimplat si pe dos, adica apropiindu-ma sa dau in bilbiiala, observind perfectiunea detaliilor pe care n-o poti percepe de la doi metri sau din poze.

Dar o forma, sa zicem o sfera sau doua linii paralele? Pai daca le privim de la distanta, ni se vor parea perfecte si-o vom declara, dar daca ne apropiem suficient de mult, vom descoperi ca perfectiunea de care vorbeam e cam imperfecta. Iar daca mai punem si sublerul pe ele, ne dam seama ca mai bine ne-am lasa de evaluari vizuale.

De femei fardate nu mai amintesc ca nu e elegant. Dar pot exemplifica?

Si sa nu-mi spuneti ca-n imaginea din stinga nu-i perfecta

A propos, stiu c-am mai povestit, dar „so what?”. June fiind, eram combinat, la un moment dat, c-o gagica „generoasa”. Dar nu de generozitatile Maicii Teresa era vorba, ci de generozitati pe multi dolari. Dadea fata cu ea in populatie, ceva de speriat. Dar nu in orice populatie. Noooo, doar in populatiile din Athene Palace si Intercontinental unde alerga in curul gol dintr-o camera-n alta mai des decit frecventam eu cursurile facultatii. Bun. Nimic rau si neobisnuit, noi fiind o gasca mare de „golani” si „doamne” care ne intilneam zilnic prin restaurantele centrului de Bucuresti si care ne mai si combinam intre noi pe perioade scurte, functie de necesitati. Si uite asa intr-o seara dupa restaurant am dus-o acasa, dar nu cu gindul sa le-o prezint parintilor. In fine, spre dimineata se duce tipa la baia din apartament si pe hol da nas in nas cu maica-mea care era sa lesine. Si ma mir ca n-a lesinat ca trezit de zgomote, am vazut-o si eu cind s-a ritornerat, de m-a luat cu groaza. „Cine dracu-i aratarea asa?” mi-am spus in gind inainte sa ma dezmeticesc si sa-mi dau seama ce pot sa faca dintr-o reala frumusete, rujul, fardul si rimelul minjite haotic si-o coafura de Comuna Primitiva. Bautura n-o mai pun la socoteala ca sa nu ma autoincriminez.

Dar alegerile? Ah, da, alegerile. Pai nu-i votam noi pe imperfecti crezindu-i perfecti pentru ce am dori sa realizeze? Si aici nu mai e vorba de distanta. Nooo! Aici e vorba de credulitate si alte alea pe care nu le mentionez intrucit, din nou, n-as dori sa ma jignesc de unul singur. Si hai ca se mai inseala omul, dar faptul ca te inseli iar si iar si ca o si constientizezi, e de domeniul paranormalului. Si cum ma consider oarecum normal, n-o sa m-apuc sa-l analizez.

Evident ca exemplele pot continua si recunosc ca nu numai distanta poate crea aceasta formulare contradictorie, ca ar mai fi si perceptia si gustul si cunoasterea (in cazul muzicii), trairile si inca altele, dar cit sa mai scriu si eu, ca doar nu-s dactilografa. Asa ca, daca aveti voi vreun alt exemplu de imperfectiune perfecta, speak up! Si sa nu uit, Universul este cea mai imperfecta perfectiune, adica asa cum spuneam in titlu, o laba.

Read Full Post »


Titlul suna a fabula, e drept, dar nu de fabule imi arde mie. Mie-mi arde camasa-n spate de ginduri si framintari. Si nu spun ca asfel de framintari mi-ar fi necesare sau ca ma-mpiedica la mers, dar zidul de care ma izbesc cind incerc sa penetrez gindirea omeneasca, ma inversuneaza si asa inversunat, continui sa ma framint de unul singur ca aluatul pentru briosi.

Ieri, adica duminica, s-a consumat ultimul act din The Masters. Cum s-ar spune, golf. Iar Tiger Wood, favoritul meu si-al altor milioane de admiratori, a cistigat. Dar vazind in ce hal era ovationat de miile de oameni prezenti la Augusta National Golf Course, ai fi zis ca-i regie de studio. Ca adica, cum sa-l ovationezi pe asta care si-a inselat nevasta cu vreo 50K de femei? Nu mai e pacatosul Tiger de acum citiva ani? A devenit erou?

Adica blamam adulterul adulindu-l pe adulter? Ca eu va spun, toti aia care-l aclamau, condamna aceasta forma de manifestare extraconjugala si-o numesc, inpropriu, „pacat”, de care se dezic cu inversunare, desi toti il practica sau isi doresc sa-l practice. Pai daca infierezi pacatul, cum de-l glorifici pe pacatos?

Si sa ne intelegem, eu n-am nimic impotriva glorificarii acestor „pacatosi”, dar daca-i glorifici, atunci nu mai incerca sa joci rolul moralistului, ca nu te prinde si devi penibil. Iar justificari de genul „imi place ca sportiv, dar nu ca om” nu tin, intrucit „pacatul” nu poate fi absolvit prin sport. Ca eu nu stiu ca sportul sa fi devenit „indulgenta” vinduta de biserici. Mai mult, daca l-ar fi aclamat la sfirsitul competitiei, poate ar fi putut sa spuna ca aclamau rezultatul in sine, dar cind urlau din toti bojocii de cite ori aparea Tiger la rampa, atunci nu se mai cheama ca faceau vreo diferentiere intre Tiger-sportivul si Tiger-adulterul.

A propos, sunt convins ca aceleasi zeci de mii de suporteri moralisti spun despre Elin Nordegren „fuck that Swedish bitch, she got a lot of money from the divorce”.

 

Read Full Post »


peste vreo patru miliarde de anisori, Andromeda se va lua cu Calea Lactee. Casatoria va tine pret de alte doua miliarde de ani si din acest mariaj va rezulta o Andromeda Laptoasa. Probabil.
Asta spun oamenii de stiinta, ceea ce este absolut posibil, tinind cont ca Andromeda e o curva traseista care se babardeste cu orice galaxie intilnita-n calea ei universala. Iata si primul contact sexual, asa cum a fost el imaginat de cei cu minte multa. Si privind clipul, ce credeti, exista viata inteligenta pe vreunul din miliardele de corpuri ceresti ale celor doua galaxii, inaintea impactului?

Pentru ca, problema e, curva, necurva, presupunind ca Pamintul nu se va dezintegra in urmatoarele patru miliarde de ani, paminteni de atunci, vor fi invitati (cu forta) la acea casatoreala universala. Cam ce credeti ca va fi in sufletul lor de nuntasi? La ce spectacole ceresti vor fi martori inainte ca Pamintul lor sa fie bombardat de alte Paminturi?
Ca daca e s-o gindim in mod ateist, (ateismul fiind singurul care nu va suferi schimbari asa cum se-ntimpla cu religiile de tot felul) e clar ca vor fi la fel de neputinciosi, atit ei, cit si toti demiurgii care vor fi plasmuiti sa-i inlocuiasca pe cei actuali.
Ce bun ar putea rezulta din ciocnirea a doua galaxii, daca nu un haos? Ca acel haos se poate cuminti si ordona in alte doua miliarde de ani, e absolut irelevant pentru nuntasii care se vor evapora instantaneu. Groaznic sfirsit, desi rapid. Totusi, cam ce vor gindi si ce vor face acei oameni, stiind ca nu exista scapare si ca sfirsitul va fi unul violent si de o asemenea magnitudine?
Nu, nu pot evalua cu exactitate o astfel de situatie, dar as putea specula, ca doar nu-s timpit.
Deci, daca miine as afla ca in aproximativ un an va avea loc aceasta coliziune monstruoasa, dar nu de la „clarvazatorii” curului, cred ca as incerca sa fac tot ceea ce nu da bine, da’-i placut. Incepind, evident, cu betia. De ce? Poate pentru ca moralitatea ar reprezenta, in acel moment, doar un fiss uman care-si va pierde orice valoare, impreuna cu toate celelalte valori umane pe care Universul nu da nici macar o gaura neagra. Si cum n-am incercat niciodata sa ma imbat cu apa rece, stiu ca pentru Univers si legile lui, noi, omenirea, suntem o componenta efemera si neglijabila, un praf. Cum spuneam intr-o poezie de-a mea, „Desteptul praf al omenirii”. Ca-n infatuarea sau nebunia lor, unii, multi la numar, considera ca ar reprezenta buricul acestui Univers, e o alta discutie care, la drept vorbind, e lipsita de sens. Univesul va continua sa-si vada de-ale Universului, indiferent ce gargarite le umbla multora prin creier. Si ca s-o taiem cu fabulatiile, Universul e ateu. El nu crede in El sau in Altul. Universul are legile lui si pe alea le urmeaza, indiferent cite catedrale de mintuire, moschei, sinagogi sau temple construiesc pamintenii si indiferent cit si cui se roaga ei. Pina una-alta, suntem la cheremul naturii si Universului. Restul e doar palavrageala seaca, fara valoare intrinse(a)ca.

La drept vorbind, nici dizertatia mea n-are vreo valoare terestra sau universala. Dar nici n-am pretins vreodata c-as fi creator de valori perene. Totusi, tinind cont ca am fost dotat c-o gindire si un blog, zic ca nu e rau sa profit si s-o pun, din cind in cind, de-o palavrageala.

Read Full Post »


Astazi, in prima zi de „fuck that job!” am decis sa vorbesc despre penis. Dar penis cu „t” ca mai sunt domnisoare care ne citesc si n-ar fi moral sa le zboare pulile-n stoluri prin fata ochilor, asa cum zboara tiganii spre Canada, ca sa-si ia limba-n gura cu Trudeau.

De ce tenis? Pentru ca, fara falsa modestie, va voi spune ca am jucat si eu tenis de performanta. E adevarat ca am jucat numai doua luni si doar la perete, pentru ca venea examenul de admitere in liceu si oricum ma cam plictisisem de peretii Tenis Clubului de linga Opera Romana. Dar consider ca a fost o performanta sa ma masturbez, caci cam asa se poate numi ceea ce faceam, pentru doua luni incheiate pe z-gura ma-sii.

Si inca ceva inainte de-a incepe, am observat cu oarecare parere de rau ca daca nu mai ai 6o de ani, in mod sigur ai 61, in niciun caz 59. Asta e si motivul pentru care opiniile sunt SEXagenare. E foarte adevarat ca exemplul dat nu ma vizeaza pe mine, eu trecind pragul respectiv acum trei anisori.

E si cum imi savuram eu cafeaua, citind presa romana online, numai ce vad ca Halepa se joaca de-a tenisul cu una, Riske. Si atunci am dat buzna la rusi pe site-uri sa vaz ce-a mai ramas din meci. Si uite asa am dat peste setul 3, caruia i se mai spune si decisiv. Bai, eu va spun, am o mare admiratie pentru Halepa asta. Chiar daca face parte din neamul lui Becali si Hagi, si chiar daca-mi maninca nervii de multe ori, eu o admir sincer. Ba mai mult, daca ar ajuta-o si psihicul, cred ca ar face ravagii. Dar na, si eu daca as avea o elice-n cur as fi barca cu motor. In fine, se vede ca fata munceste enorm si ca e foarte ambitioasa, cu toate ca are handicapul asta de ordin psihic. Ca sa ajungi prima-n lume si sa te si mentii atita timp, nu-i la indemina oricui. Ca daca ar fi, probabil ca si eu as putea face parte din elita tenisului. In cazul meu, cu „p”.

Unii imbecili pretind ca e tare-n racheta numai cind joaca cu „miini moarte”. Pai da, o fi, dar pina sa joace cu ele, a jucat numai cu campioane, ea fiind „mina moarta” la vremea respectiva, si uite c-a ajuns prima-n lume. Asta n-o mai ia nimeni in calcul? Ca n-a cistigat vreun mare turneu, e adevarat si pacat, dar nu pentru ca n-ar fi meritat, ci din cauza caracterului ei coleric care se pare ca e greu, spre imposibil, de controlat si domolit. De fapt nici nu stiu cum dracu lucreaza caracterul asta la Halep, ca daca nu-i iese jocul, devine colerica, dupa care cade-ntr-o apatie limfatica si dusa e.  A propos, asta-i vreo trasatura specifica machedonilor, ca din citi cunosc, cam toti o iau razna-n balarii cind li se pune pata? Basca ca li se pune din te miri ce.

Si ca tot i-am adus indiscutie, zic sa comentez si iesirea-n decor a lui Hagi. Adica inteleg ca fiecare cioara are impresia ca puiul ei e privighetoare, dar sa sari ca toapa in presa si pe ecrane cu „daca nu-l selectionati pe fiu-meu sunteti niste profani si incapabili” mi se pare mizerabil. Ba mai mult, ca sa dreaga busuiocul, dupa ce i se da o replica civilizata, apare din nou intrebindu-se cum de tocmai el, somitatea in materie de oratorie si conduita civilizata, trebuie sa-si ceara scuze? Si pentru ce? Pentru ca a … fotbal, a … academie, a … titluri, a … Mondial, a … Viitorul, pentru ele sa-si ceara scuze? „Pai nu, bai bolovane, ca scuzele se refereau la iesirea ta de tata idiot, nu de fotbalist si patron de academie fotbaliatoare. Chiar e greu sa pricepi sau e mai comod sa faci pe prostul si sa te-mpaunezi cu realizarile pe tarim sportiv? Nu pentru Hagi, marele fotbalist, trebuia sa-ti ceri iertare, ci pentru Hagi ala infatuatul, penibilul si dobitocul. Pentru ala trebuia sa-ti ceri scuze” Dar na, in general, poti cere celor care au de unde sa dea, nu celor care duc lipsa.

Dar facind abstractie de iesirile-n decor ale acestor machedoni, talentul, puterea de munca si dorinta de afirmare nu le-o poate contesta nimeni. Adica de putut, vad ca pot, dar n-ar avea nici dreptul, nici argumentele si nici tinuta morala s-o faca.

Hm! Se pare ca prima zi de „stress free” nu decurge chiar rau, ba dimpotriva.

Read Full Post »


Read Full Post »


As vrea totusi sa stiu ce tilu ati pune voi postului de fata care, din punctul meu de vedere, n-are nevoie de prea multe cuvinte.

 

 

Concluzia mea ar fi ca in mod cert te poti caca in gustul unora!

US-POLITICS-LADIES COLLECTION-TRUMP

Read Full Post »


E usor a scrie versuri… si proza, chiar si pe blog, cind nimic nu ai a spune. Nu stiu daca stiti, desi stiu ca stiti, de multe ori cei care poseda un blog, scriu din pasiune, din obligatie sau din interes. Sau combinatii de trei luate cite doua. Prima ar fi pasiunea pentru scris. Apoi obligatia pe care o simt fata de cititorii lor sau interesul de-a aduna mai multe like-uri sau comment-uri, cind, de cele mai multe ori, iese un cacat. Cu mot, mai ales daca blogger-ii respectivi nu au o viteza de creatie mai mare sau egala cu dorinta de-a ajunge in topul graficelor wp. Si pentru a nu se intelege ca arat cu degetul, asa cum se interpreteaza deseori,  voi spune ca printre acei blogger-i ma numar si eu.

In trecut sau mai bine spus, la inceputuri, postam aproape zilnic pentru ca erau cite 200-300 de comentarii la fiecare post si ca sa comentezi, cam asteptai sa se incarce jucaria. De, alte vremuri, alt Clan, alta tehnologie.

Dupa aceea mi s-a intimplat sa scriu doar-doar voi revitaliza cititorii, nu din placerea de-a asterne ginduri si intimplari. E, atunci am luat-o-n gura, magistral, chiar daca cititorii obisnuiti ma ingropau in aprecieri care musteau a complezenta. Doar pentru ca ma cunosteau de mult si intelegeau sa-mi treaca cu vederea un blaf. Asta nu ma facea sa ma simt mai bine, realizind motivul real pentru care o faceau. Nu, nu vreau sa spun ca ador critica si apostrofarile, desi daca sunt justificate si argumentate, ma vad nevoit sa le accept. Dar si mai mult ma afecteaza aprecierea din complezenta. Pentru ca sa stiti, unii, din cei care scriem, ne cam dam seama cind scriem doar sa fie scris, indiferent de motiv, asteptind in mod nejustificat aprecierile siropoase venit din partea unor „fabrici de sirop”.

Dar  niciodata n-am facut-o pentru trafic, pentru grafice, competitii si clasamente. Asta e si motivul pentru care am spus-o de multe ori ca un comment face cit o suta de like-uri. In fond motivul blogului, in acceptiunea mea, e socializarea. Socializare care se poate realiza numai daca socializam (DAAA!)! De fapt, in trecut, pe vremea BaSecului, am pierdut cititori pro-Base, dar cu toate astea am continuat sa militez, in felul meu, impotriva acelui gunoi in putrefactie si asta pentru ca nu eram interesat de trafic si toate celelalte aplicatii matematice. Ba mai mult, dupa cum se poate observa, mi-am pastrat stilul, limbajul si tematica, chiar daca sunt constient ca pentru multi e mai putin atragator. Si nu in ultimul rind, am atentionat si apoi extirpat acei cititori care s-au manifestat in mod reprobabil. Nu i-am acceptat doar de dragul de-a aduna comment-uri sau like-uri asa cum se intimpla adesea pe unele bloguri. Si nici nu am trecut cu vederea la infinit intrucit blogaresc pentru a ma simti bine si pentru a-i face si pe altii sa se simta in acelasi fel, citindu-ma. Dar cind altii doresc sa ma simt asa cum nu-mi doresc, tai la radacina. Nu mi-e strain compromisul, dar pina la limita suportabilului, niciodata peste. Si n-am inteles niciodata sa ma amestec cu tarite, din motivul stiut de tot romanul.

In fine, ce trebuie retinut, daca vreti, bineinteles, e ca de cite ori fortezi nota in a compune un ceva, tot de atitea ori e posibil sa-ti iasa un cacat, chiar daca cititorii tai obisnuiti vor continua sa te poleieze cu aprecieri si coplezente dulcegi, dar lipsite de valoare.

N-as vrea totusi sa se inteleaga ca toti cei care posteaza zilnic, produc rebuturi. Nu, hotarit, nu. Cunosc blogger-i, care posteaza la foc automat fara a face rabat la calitate, doar ca aceia constitue exceptia de la regula. Pot da exemple, dar sunt convins ca sunt destul de cunoscuti in virtual.

Si inca ceva. Nu postez acest comentariu ca sa-mi pun cititorii in cap, ci pentru ca asta cred si e bine sa se stie. Ambiguitatea e dusmanul meu de moarte. Sau de coma.

Read Full Post »


Inrucit la postul precedent nu s-a dat un raspuns clar si satisfacator, am decis de unul singur si-n unanimitate de voturi sa schimb formularea. Astfel am decis sa scot religia din ecuatie, pentru ca, dupa cum stiti, cind vine vorba de religie, fug toti ca potirnichile. Nu chiar toti, dar majoritatea. Nu prea inteleg de ce religia e un subiect tabu, dar nici nu ma preocupa. Insa mie, personal, ingradirea oricaror libertati, fie si liber-consimtita, imi repugna si de aceea refuz s-o accept. De ce si cea liber-consimtita? Pentru ca denota, supunere, prosternare, umilinta, trasaturi pe care le dezavuez.

Asadar, intrebarea, la care-mi voi expune si propriul punct de vedere, ar fi:

Presupunind ca ar fi posibil transplantul de creier, considerati ca beneficiarul va continua sa aibe acelasi mod de gindire, aceleasi sentimente, acelasi discernamint, aceleasi cunostinte, aceeasi inteligenta, aceleasi trairi, aceleasi convingeri, acelasi suflet ca cele pe care le avea cu propriul creier sau le va capata pe cele ale donatorului?

Eu cred ca totul va fi bulversat. Cred ca beneficiarul va prelua creierul cu tot ceea ce e inmagazinat in acel creier. Mai mult, am convingerea ca va deveni persoana donatorului din punct de vedere psihic si hai sa spunem, sufleteste, si asta pentru ca, in acceptiunea mea, sufletul e o carte de chimie care contine diverse combinatii chimice a caror rezultanta sunt emotiile si trairile. Evident ca, in acest caz, chimistul se numeste Creier. Si daca domn creier da coltul, nici „sufletul” nu are cum s-o tina-nainte.

Poate de aceea nu inteleg de ce se spune ca sufletul ar fi localizat in cutia toracica. Sau mai exact, in inima. Evident ca inteleg ce-i aia metafora si ca „a gindi cu inima, nu cu mintea” e doar un fel de-a spune, dar mai toti cind vorbesc de suflet duc mina la piept, nu la cap. Ca emotia iti poate afecta respiratia si cum plaminii sunt in piept, e posibil ca acolo sa simti golul, e adevarat, dar nimeni nu se vaita de plamini si nici nu-i considera lacasul sufletului. In aceeasi nota, emotiile pot afecta si bataile inimii, dupa cum bine stiti, dar asta nu inseamna ca acolo se afla vreun suflet dolorant.

Bun si acum dupa divagatia toracica, sa spun si ca in cazul unui transplant de inima persoana ramine,  cu sufletul initial, deja demonstrata, si asta pentru ca poseda acelasi creier. Daca,insa, ar poseda aceeasi inima, dar alt creier, situatia ar fi cu totul alta, asa cum am precizat mai sus.

V-astept opiniile cu interes si pina atunci va ofer, spre recitire si reflectie, „Nimicul absolut”

https://v2valmont.wordpress.com/2009/03/11/nimicul-absolut-reloaded/

 

Read Full Post »

Older Posts »