Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘opinii papale’ Category


As vrea totusi sa stiu ce tilu ati pune voi postului de fata care, din punctul meu de vedere, n-are nevoie de prea multe cuvinte.

 

 

Concluzia mea ar fi ca in mod cert te poti caca in gustul unora!

US-POLITICS-LADIES COLLECTION-TRUMP

Anunțuri

Read Full Post »


E usor a scrie versuri… si proza, chiar si pe blog, cind nimic nu ai a spune. Nu stiu daca stiti, desi stiu ca stiti, de multe ori cei care poseda un blog, scriu din pasiune, din obligatie sau din interes. Sau combinatii de trei luate cite doua. Prima ar fi pasiunea pentru scris. Apoi obligatia pe care o simt fata de cititorii lor sau interesul de-a aduna mai multe like-uri sau comment-uri, cind, de cele mai multe ori, iese un cacat. Cu mot, mai ales daca blogger-ii respectivi nu au o viteza de creatie mai mare sau egala cu dorinta de-a ajunge in topul graficelor wp. Si pentru a nu se intelege ca arat cu degetul, asa cum se interpreteaza deseori,  voi spune ca printre acei blogger-i ma numar si eu.

In trecut sau mai bine spus, la inceputuri, postam aproape zilnic pentru ca erau cite 200-300 de comentarii la fiecare post si ca sa comentezi, cam asteptai sa se incarce jucaria. De, alte vremuri, alt Clan, alta tehnologie.

Dupa aceea mi s-a intimplat sa scriu doar-doar voi revitaliza cititorii, nu din placerea de-a asterne ginduri si intimplari. E, atunci am luat-o-n gura, magistral, chiar daca cititorii obisnuiti ma ingropau in aprecieri care musteau a complezenta. Doar pentru ca ma cunosteau de mult si intelegeau sa-mi treaca cu vederea un blaf. Asta nu ma facea sa ma simt mai bine, realizind motivul real pentru care o faceau. Nu, nu vreau sa spun ca ador critica si apostrofarile, desi daca sunt justificate si argumentate, ma vad nevoit sa le accept. Dar si mai mult ma afecteaza aprecierea din complezenta. Pentru ca sa stiti, unii, din cei care scriem, ne cam dam seama cind scriem doar sa fie scris, indiferent de motiv, asteptind in mod nejustificat aprecierile siropoase venit din partea unor „fabrici de sirop”.

Dar  niciodata n-am facut-o pentru trafic, pentru grafice, competitii si clasamente. Asta e si motivul pentru care am spus-o de multe ori ca un comment face cit o suta de like-uri. In fond motivul blogului, in acceptiunea mea, e socializarea. Socializare care se poate realiza numai daca socializam (DAAA!)! De fapt, in trecut, pe vremea BaSecului, am pierdut cititori pro-Base, dar cu toate astea am continuat sa militez, in felul meu, impotriva acelui gunoi in putrefactie si asta pentru ca nu eram interesat de trafic si toate celelalte aplicatii matematice. Ba mai mult, dupa cum se poate observa, mi-am pastrat stilul, limbajul si tematica, chiar daca sunt constient ca pentru multi e mai putin atragator. Si nu in ultimul rind, am atentionat si apoi extirpat acei cititori care s-au manifestat in mod reprobabil. Nu i-am acceptat doar de dragul de-a aduna comment-uri sau like-uri asa cum se intimpla adesea pe unele bloguri. Si nici nu am trecut cu vederea la infinit intrucit blogaresc pentru a ma simti bine si pentru a-i face si pe altii sa se simta in acelasi fel, citindu-ma. Dar cind altii doresc sa ma simt asa cum nu-mi doresc, tai la radacina. Nu mi-e strain compromisul, dar pina la limita suportabilului, niciodata peste. Si n-am inteles niciodata sa ma amestec cu tarite, din motivul stiut de tot romanul.

In fine, ce trebuie retinut, daca vreti, bineinteles, e ca de cite ori fortezi nota in a compune un ceva, tot de atitea ori e posibil sa-ti iasa un cacat, chiar daca cititorii tai obisnuiti vor continua sa te poleieze cu aprecieri si coplezente dulcegi, dar lipsite de valoare.

N-as vrea totusi sa se inteleaga ca toti cei care posteaza zilnic, produc rebuturi. Nu, hotarit, nu. Cunosc blogger-i, care posteaza la foc automat fara a face rabat la calitate, doar ca aceia constitue exceptia de la regula. Pot da exemple, dar sunt convins ca sunt destul de cunoscuti in virtual.

Si inca ceva. Nu postez acest comentariu ca sa-mi pun cititorii in cap, ci pentru ca asta cred si e bine sa se stie. Ambiguitatea e dusmanul meu de moarte. Sau de coma.

Read Full Post »


Inrucit la postul precedent nu s-a dat un raspuns clar si satisfacator, am decis de unul singur si-n unanimitate de voturi sa schimb formularea. Astfel am decis sa scot religia din ecuatie, pentru ca, dupa cum stiti, cind vine vorba de religie, fug toti ca potirnichile. Nu chiar toti, dar majoritatea. Nu prea inteleg de ce religia e un subiect tabu, dar nici nu ma preocupa. Insa mie, personal, ingradirea oricaror libertati, fie si liber-consimtita, imi repugna si de aceea refuz s-o accept. De ce si cea liber-consimtita? Pentru ca denota, supunere, prosternare, umilinta, trasaturi pe care le dezavuez.

Asadar, intrebarea, la care-mi voi expune si propriul punct de vedere, ar fi:

Presupunind ca ar fi posibil transplantul de creier, considerati ca beneficiarul va continua sa aibe acelasi mod de gindire, aceleasi sentimente, acelasi discernamint, aceleasi cunostinte, aceeasi inteligenta, aceleasi trairi, aceleasi convingeri, acelasi suflet ca cele pe care le avea cu propriul creier sau le va capata pe cele ale donatorului?

Eu cred ca totul va fi bulversat. Cred ca beneficiarul va prelua creierul cu tot ceea ce e inmagazinat in acel creier. Mai mult, am convingerea ca va deveni persoana donatorului din punct de vedere psihic si hai sa spunem, sufleteste, si asta pentru ca, in acceptiunea mea, sufletul e o carte de chimie care contine diverse combinatii chimice a caror rezultanta sunt emotiile si trairile. Evident ca, in acest caz, chimistul se numeste Creier. Si daca domn creier da coltul, nici „sufletul” nu are cum s-o tina-nainte.

Poate de aceea nu inteleg de ce se spune ca sufletul ar fi localizat in cutia toracica. Sau mai exact, in inima. Evident ca inteleg ce-i aia metafora si ca „a gindi cu inima, nu cu mintea” e doar un fel de-a spune, dar mai toti cind vorbesc de suflet duc mina la piept, nu la cap. Ca emotia iti poate afecta respiratia si cum plaminii sunt in piept, e posibil ca acolo sa simti golul, e adevarat, dar nimeni nu se vaita de plamini si nici nu-i considera lacasul sufletului. In aceeasi nota, emotiile pot afecta si bataile inimii, dupa cum bine stiti, dar asta nu inseamna ca acolo se afla vreun suflet dolorant.

Bun si acum dupa divagatia toracica, sa spun si ca in cazul unui transplant de inima persoana ramine,  cu sufletul initial, deja demonstrata, si asta pentru ca poseda acelasi creier. Daca,insa, ar poseda aceeasi inima, dar alt creier, situatia ar fi cu totul alta, asa cum am precizat mai sus.

V-astept opiniile cu interes si pina atunci va ofer, spre recitire si reflectie, „Nimicul absolut”

https://v2valmont.wordpress.com/2009/03/11/nimicul-absolut-reloaded/

 

Read Full Post »


O sa spuneti ca „ce dracu vorbesti tu, carele nici nu beneficiezi de binefacerile membranei respective?” si pe buna dreptate. Doar ca in cazul de fata, as avea ceva de spus. Nu despre himen in sine, desi nici cu ata sa stiti ca nu e vreo placere, ci despre valoarea lui.

Nu va holbati si controlati-va mandibula pentru ca se pare, din ce-am citit si auzit, ca himenul are o valoare cu mult mai mare decit diamantul, desi ca duritate sunt incomparabile iar ca aspect … ce dracu sa mai vorbim? Ideea cu valoarea mi-a venit dupa o discutie purtata la Renata pe blog si dupa ce am aflat si ascultat o Alexandra, de origine romana, care e hotarita sa-si sparga maimuta, cu masculul care da mai mult.

Ca valoare intrinseca, o stim cu totii, indiferent de sex, himenul e mai mult o buruiana, nicidecum vreo floare. O buruiana care, ca toate buruienile, trebuie stirpita pentru a nu impieta buna destrabalare a florii pe care-o ascunde. Acum, ca Alexandra , fata fara prejudecati si inhibitii, a hotarit sa si-o traga la licitatie, mi se pare un lucru destept. Nu spun bun, ca nu stiu, dar destept e in mod sigur, atita timp cit are deja o oferta de 2 mil de euro si atita timp cit daca si-o trage cu un Gigi Rupt in Cur, care-o va parasi a doua zi, va ramine si saraca si bortoasa si fara himen, cu un viitor de cacat, larg deschis, in fata ochilor.

Ca asta se numeste prostitutie, n-am niciun dubiu, desi ea, la cei 18 anisori, dezminte calificativul respectiv. Dar prostitutie-neprostitutie, cred ca este incredibil ca un cineva, arab probabil, ca astia-s capiati dupa virgine, ofera 2mil pentru a sparge cuiva „timpanul” vaginal.  Si asta nu-i tot. Fata declara ca e in asteptarea unor oferte mai generoase. Mai ce?

„Faaa, esti si proasta, dupa ce ca te-am considerat desteapta?” Sau eu sunt prost ca nu-nteleg citi idioti sunt pe lumea asta? Sa fi fost eu, ea, luam alea doua milioane, inainte ca harapu sa se razgindeasca, ca si asta ar fi o posibilitate, si desfaceam picioarele cit sa treaca tot Rhine-ul printre ele. Zic Rhine-ul intrucit deflorarea se va produce undeva in Germania. Probabil ca acolo locuieste fata cu parintii, care rapusi de prejudecati, promit s-o renege si dezmosteneasca, desi ei, inteleg ca nu prea au dupa ce bea apa. In fine, cert e ca don’soara Alexandra va cistiga intr-o noapte, cam cit ar fi cistigat muncind intr-un birou, cu 2000 de euro pe luna, timp de 67 de ani, fara sa plateasca taxe. Zic 67 intrucit din alea 2 mil, 20% le va lua firma de impresariat „artistic” care a organizat licitatia.  Licitatie care a pornit de la 850000 de euro, din cite am auzit!!!

In fine, ce spuneam? Da, de valoarea atribuita acestei membrane. Adica sa ne intelegem, e mult mai ieftin sa-ti tragi o inima, o juma de ficat sau ambii rinichi, decit sa paradesti membrana cuiva, care oricum e perforata in fel si chip. Nu stiu altii, dar mie mi se pare de domeniul filmelor cu timpiti irecuperabili, dezvirginarea uneia, care nici nu-i vreo Charlize Theron, pe astfel de sume. Hm! Asta sa-nsemne ca pe alte sume as fi de acord? Cam, da!

Read Full Post »


Cei care ma viziteaza de ani buni, ca de exemplu, windwhisperer, Alex, psi, Vero, ca doar ei au mai ramas, cred, cunoasc fostul grup, as zice numeros, care exista odata. Cine-mi citeste postarile vechi, poate intelege mai bine ceea ce spun. In fine, ce a fost nu mai e si Alex spunea la postul „Prietenii declarative” ca nu si-ar fi putut imagina, la acea vreme, ca ne vom risipi vreodata, atit de bine paream sudati. „Paream” fiind cuvintul cheie. Ei bine, dupa cum se vede, e posibil. Lasindu-i la o parte pe doi dintre ei care au disparut de pe blog dar si din viata (RIP!  Traian si Virusache), virtualul, si nu numai, ofera multe serpentine pe care din neatentie sau in mod voit, le ratezi si te tot duci.

Pe de alta parte, mai exista si acea compatibilitate care de multe ori o percepem doar pentru ca unii dintre noi parem a fi ceea ce nu suntem de fapt si, mai devreme sau mai tirziu, cind apele incep sa se limpezeasca, adincul poate fi observat cu mai multa claritate.

E absolut evident, compatibilitatea tine cit tine, mai ales in spatiul virtual. Iar cind nu mai tine, se destrama, ca o casnicie. Dar cum necesitatea ne-a impins mereu la noi descoperiri, iac-asa au fost inventate recasatoriile. Altfel spus, oamenii si-au refacut viata in compania altor oameni pe care i-au considerat, ca si pe primii, compatibili lor.

Adevarul, dupa mine,  e ca suntem permanent in cautarea compatibilitatii. Asta din dorinta de-a fi intelesi si de-a evita pe cit posibil disensiunile si situatiile incordate. Sunt momente cind reusim, sunt momente cind ne inselam si sunt situatii cind, din capul locului, realizam divergenta, renuntind.

Ce s-a petrecut cu vechiul group, nu stiu. Ba stiu, ca doar d-asta am spus ce-am spus, dar n-as vrea sa dezvolt sau sa intru in detalii. Probabil ca la un moment dat, incompatibilitatea (aoleu cita-i cuvintul!) ne-a devenit evidenta. Probabil ca si lipsa de toleranta, in unele situatii, si-a spus cuvintul. Poate. Dar dupa cum ati aflat cu totii, in natura, din care facem si noi parte, nimic nu se cistiga sau se pierde, totul se transforma. Ceea ce a fost, a fost si s-a transformat in ceea ce este. Legaturile umane se fac si se desfac pentru a forma alte legaturi la fel de umane. N-as spune ca e o tragedie, ci mai degraba o caracteristica a noastra, a cuvintatoarelor.

Gindirea, tot din punctul meu de vedere, cea care se spune ca ne diferentiaza de celelalte forme de viata,  are partile ei bune, dar si multe carente. Carente pe care zic ca ar trebui sa le acceptam, atita timp cit in decursul existentei noastre n-am fost in stare sa ne debarasam de ele, desi le-am recunoscut nocivitatea.

Hai s-avem o saptamina compatibila preferintelor noastre!

Read Full Post »


Citeam la Sonia un post referitor la „dragoste la prima vedere” si ardeam de dorinta sa-i comentez, dar din motive de motiv am renuntat. Asta nu ma impiedica sa comentez aici, ca se cere. De fapt titlul, pe care l-am ales, rezuma, intr-o oarecare masura, aventura din postului Soniei.

Si dupa cum ati putut citi si voi, daca ati facut-o, e vorba, cum ziceam,  de dragoste la prima vedere. Bun, ca expresie o accept, dar ca ar reprezenta o realitate, nu prea spre „nu” absolut. Ca-ti place cineva, ca ti se adreseaza si te uzi toata, accept, ca si eu m-am udat, cindva, dar aia nu e in niciun caz indragosteala. Aia poate fi considerata un foc de paie, dar nu un sentiment profund si care sa dainuiasca, ca focul de stejar. Ba mai mult, chiar Sonia spune ca a doua intrevedere a fost si ultima, ori o dragoste, chiar si in faza incipienta, nu dispare asa, ca magaru-n ceata, de cum deschide „iubirea” gura. Nu spun, exista si „iubiri” de genul asta, doar daca intre iubire si sex tragi un mare semn de egalitate. Ca daca-l tragi, atunci poti spune linistit ca te-ai „iubit” cu fo 200 de femei. Dar ca ai iubit, pe bune, 200 de femei, n-o sa te creada nici dracu si n-o s-o crezi nici tu, oricit te-ai autosugestiona.

Eu sunt convins ca iubirea reprezinta mai mult decit acea atractie fizica, animalica. Importanta si aia, fara discutie, dar nu suficienta. Ca daca intentia, vorbesc de cazul barbatilor, e o babardeala fugitiva si nimic mai mult, evident ca se poate, dar asta nu implica decit atractia fizica de care vorbeam. Oama poate fi talimba, dar sa pice de frumusete. Pai ai scapa-o? Nu, Dar nici nu te-ai lega cu ea la cap.

Asa ca, dupa parerea mea, indragosteala apare dupa un anumit timp, nedeterminat si nu dispare peste noapte. Ca daca ar fi asa, cred ca nimeni n-ar scapa de divorturi inseriate. Si asta pentru ca fiecare avem carentele noastre pe care, in perioada flirt-ului incercam pe cit putem sa le dosim. Ei bine, aceasta v-ati ascunselea tine pina la un anumit punct, dupa care, in mod involuntar, incep sa iasa la suprafata. Daca iubirea pe care partenerul ne-o poarta e de azi pe miine, s-a cam ales-bules de combinatia noastra. Dar daca a intervenit acel sentiment, e foarte posibil, ca in functie de gravitatea doselii, sa existe un „sa mai vedem, poate ca totusi”

E, eu cam asta am avut de spus. De fapt as fi avut mai mult de spus, dar la un alt post si nu ma apuc acum sa le azmestic.

Read Full Post »

Older Posts »