Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for martie 2014


Nu stiu ce-or fi crezind unii sau altii, dar eu am asa o convingere care mi s-a localizat in zona parietala stinga si care-mi sopteste ca la alegerile prezidentiale din toamna vom avea o surpriza. Ce surpriza? Nu stiu. Ce fel de surpriza? Iar nu stiu, dar banuiesc a fi vorba de una neplacuta multora dintre noi.

In postul precedent vorbeam de stradaniile totalmente ilegale si imorale ale BaSecului de a-si asigura o imunitate vesnica, cam ca renta viagera a lui Mircea Sandu. Asta pe de o parte, dar pe multe alte parti, am convingerea ca asta nu e singura lui preocupare. Cum spuneam, pina la alegeri vor mai iesi multe dosare la iveala si culmea, toate impotriva incomozilor pe motiv real de incomoditate si pe verdicte scoase din burtile vindutilor din justitie. Dar nu, asta n-ar fi chiar toata munca la care trudeste din greu acest matelot stalinist. Sa nu creada cumva, careva, ca BaSecu a depus armele in privinta Palatului de pe dealul Cotrocenilor. Cine crede asa ceva, si sunt multi, din cite vad  pe plasme,  cred ca se inseala amarnic. Omul, daca ma pot exprima in acest fel fara a  jigni specia respectiva, lucreaza la scenarii care, in mod firesc, n-au cum sa ne treaca noua, muritorilor,  prin minte, oricit am fi de imaginativi, inventivi sau basisti. Si asta pentru ca nu suntem facuti pentru a gindi tot felul de jigodisme la foc automat.

Sunt convins ca in spatele usilor inchise ale Cotrocenilor se trag sfori mai al dracu decit trageau marinarii pe Bricul Mircea. Procuratura si Presedentia sunt si vor ramine tinta dorintelor de marire, bunastare si chiar de supravietuire la o adica,  ale acestui sobolan. Motivul pentru care-l numesc sobolan e faptul ca asta are un pronuntat spirit de conservare, fiind un supravietuitor, indiferent de ce otravuri sau glaciatiuni ar da peste el.

Asa ca, toate mentiunile zilnice de la 18:30, ba despre Antena 3, ba despre Diaconu, Ponta, Antonescu, Eba, Udrea, Becali, justitie, Tericeanu, guvern, Moldova si alte tinte mai mult sau mai putin miscatoare, nu sunt decit un joc bine ticluit prin care-si tine opozantii ocupati cu subiecte care pe el il lasa rece, in contextul urzelilor malefice la care asuda si de care a demonstrat ca e in stare. Zilnicul „18:30” este doar o focalizare sau mai bine spus, o canalizare, ca doar vorbim de-un sobolan, a atentiei generale spre subiecte cit mai departate de el si de planul lui de supravietuire.

De fapt, nu m-ar mira absolut deloc daca asa, ca din senin, s-ar pune de-o alianta PNL-PDL-PMP-UDMR si care or mai fi, doar pentru a-i lasa pe pesedisti cu buzele foarte umflate, buze pe care li le-ar umfla in momentul de fata chiar si liberalii, dupa teapa pe care si-au luat-o de la Ponta si ai lui. Stiu ce-a promis Antonescu in privinta BaSecului si a PDL-ului, numai ca Antonescu, cit o fi el de pizdos, nu se poate-mpotrivi partidului si posibilitatii de-al aduce la putere, chiar daca pe primul ministru va trebui sa-l cheme BaSecu sau Udrea.  Nu spun ca as agrea varianta, dar nici n-o pot considera off the wall sau utopica.

Apropos de liberali, aseara l-am vazut pe jalnicul Tericeanu intervievat de si mai jalnicul Betty Boop de la Antena 3, incercind impreuna sa salveze un fiasco la care au lucrat in ultima perioada. In loc de „perioada” as putea spune „ciclu menstrual”, fiind vorba de niste scursuri, chiar daca ele sunt de natura politica si mediatica. Fara riscul de-a gresi, pot spune ca atitudinea fostului penelist mi-a produs si mila si sila intrucit e clar ca incercarea lui de-a scinda PNL-ul a cam dat un mare gres si asta nu poate decit sa-l bucure pe Antonescu si indirect pe BaSecu, al carui plan de unire a dreptei n-avea cum sa moara, mai ales acum, de cind PSD-ul a reinviat. Nu stiu cit de mult il bucura pe Ponta sau Iliescu, acest esec, dar e clar ca daca biker-ul „Calin ( file din poveste)” nu se prezinta cu un numar important de votanti penelisti si-a cam futut norocul, care si asa e rupt in cur.

Read Full Post »


M-apuc sa „rasfoiesc” „Cotidianul” on line dind cu ochii de BaSecu, de Ponta, amindoi bine si la locul lor. Dar tot scotocind dau si de un anunt bomba. De fapt nu e chiar bomba, ci mai de graba tiribomba sau poate numai o simpla pocnitoare. Zice-se ca Senatul Romaniei in intelepciunea lui, la un semn divin si in lipsa de alte activitati, porneste o vifornita de comisie care sa analizeze cheltuirea fabuloasei sume de 69.000 lei savirsita chiar de el, de Senat, dar sub ocirmuire Antonesciana.

Nu stiu altora, da’ mie gainaria asta-mi suna a inscenare care are ca scop, evident, compromiterea lui Antonescu. Si n-as vrea sa fiu gresit inteles, sunt de acord ca cine fura azi un ou, miine va fura un bou, dar nu inteleg de ce ne ocupam de acest ou inainte sa-i analizam p-aia care au furat milioane de oua si cirezi intregi de boi? De aceea cred ca aceasta inscenare e un alt avorton mizerabil lepadat in canalul Senatului de-o minte iliesciana. Si cind spun iliesciana, nu ma refer neaparat la cel ce i-a dat nume si-o poseda, ci mai ales la cei ce si-au insusit gindirea emanata de acea minte. In cazul de fata, Sagrada Familia, recte Sirbu, Sirba si El,… Ponta. Interesant cum a trecut Romania de la dualismul basescian la triumviratul sirbo-pontist. O fi asta vreo specie de Sfinta Treime updatata? N-ar fi exclus avind in vedere faptul ca Ponta prefera sa intoarca celalalt obraz ori de cite ori Antonescu il palmuieste … verbal. E adevarat ca odata cu intoarcerea obrazului, Ponta ii intoarce si cutitul in spinare astuia de-l cheama Crin, dar asta e doar un detaliu lipsit de vreo semnificatie religioasa, Antonescu reprezentind un sacrificiu lumesc care nu se pune cind vine vorba de cele sfinte.

Dar ca sa revin la ouale din deschidere, am sa ma intreb, pe mine insumi, in paragraful de fata, cam cit o costa organizarea acelei comisii si activitatea ei ulterioara? Pentru ca a cheltui sute de mii intru justificarea celor 69, nu mi se pare a fi o investitie desteapta, decit doar daca lui 69 i s-a atribuit semnificatia sexuala, caz in care cheltuiala e impusa de-o necesitate venita, culmea, tot din oua. Dar intrucit Udrea nu e parte integranta a acestei tarasenii, ma vad nevoit sa elimin posibilitatea sexualizarii in grup, ajungind la concluzia ca profitul acestei investigatii nu consta in lei ci in Crini. Se pare ca eliminarea acestuia din Senat si chiar din PNL este dezideratul primordial al pesedismului multilateral dezvoltat.  Si asta pentru faptul ca Antonescu a fost mai incomod, ca pertener, decit e BaSecu ca dusman.

Ce ma surprinde (si nu prea) este metoda basesciana adoptata de pesedisti in vederea eliminarii Antonescului. De fapt politica eliminarilor celor incomozi va continua si se va dubla, atita timp cit BaSecului i s-a alaturat si Iliescu prin tentaculelel lui pesediste. In aceasta nota, sunt extrem de curios sa vad daca Voiculescu va fi arestat, din porunca lui BaSecu, inainte ca Voiculescu sa-l arunce pe BaSecu-n temnita. In orice caz, sunt convins ca in momentul de fata BaSecu lucreaza intens la obtinerea imunitatii vesnice, post prezidentiale, la stergerea oricaror urme  incriminatoare si poate chiar la mazilirea anumitor martori incomozi. Mazilire prin mituire si santaj, ca in astea-i ne-ntrecut… deocamdata.

Read Full Post »


 EBA.

Who else?

Read Full Post »


Daca toate tarile Europei ar trimite-n Parlamentul European aceleasi lepadaturi ca cele  pe care le trimitem noi, sunt convins ca batrina Europa s-ar fi dus, de mult, pulii de suflet. Norocul ei, adica al Europei, este ca are in componenta o singura Romanie, alfel treaba cu „sufletul” din fraza precedenta ar fi devenit realitate.

Nu spun ca in alte tari nu s-or fi batind politicienii pe locurile acelea caldute din Parlamentul European, dar cel putin aia sunt politicieni, nu cozi de topor, descreierati, incapabili, dobitoci, hoti, prosti si grandomani. Aia stiu sa tina un discurs, stiu ce-i ala joc politic, ce-i aia diplomatie, ce-i ala interes national, ce-i aia demnitate, ce-i ala compromis si cind sa apelezi la el.

Dar cum le poti pretinde asa ceva unora care au ajuns acolo prin inselatorie, prin minciuna, prin trafic de influenta si pe spaga sau datorita unei popularitati steliste, ei fiind total lipsiti de cele mai elementare cunostinte de drept international, de economie de piata, de stiinte politice si in general de tot ceea ce justifica existenta acestui for european?

De fapt unii dintre ei sunt acolo mai mult pentru a submina interesul national si pentru a-si face de ris propriul popor din motive mirsave, personale si basiste.

Dar vina nu se poate spune ca-i doar a lor. Realitatea e ca multi, prin inselatorie sau prin dictat prezidential, au reusit sa convinga poporul, caruia oricum pare ca i se rupe de cine-l reprezinta. Si uite cum au ajuns un Becali, o Eba, o  Macovei, un Vadim si asa mai departe sa reprezinte un popor, facindu-l, cum spuneam, de risul Europei.

Problema e ca acest circ sumbru si de prost gust continua, intrucit aceeasi puscariabili, dementi, proaste, nenorocite si incompetenti si-au depus candidaturile pentru acele fotolii confortabile. Si ca sa fie circul, circ, cele doua bretonate, adica proasta lu’ tata si aghiotanta lu’ tata, tata fiind puscariabil, si-au pus poalele-n cap. Ce mi-a placut cel mai mult in aceasta discordie de mahala a fost afirmatia proastei care spune ca ea a fost cea dorita in Parlament de 200000 de suflete, neavind suportul vreunui partid, asa cum ar fi avut cealalta bretonata. ” Hai zi sa faci plici!” Si asta n-ar fi nimic, dar toanta chiar crede ar fi fost aleasa pentru „calitatile ei incontestabile” (dar inexistente) si nu pentru ca ar fi fost fata jigodiei din Cotroceni. Dar uite ca exista acele cozi de topor care la un semn din partea tiranului, uita de mama, uita de tata, uita de copii si isi depun semnatura cu o slugarnicie gretoasa, impingind odorul, timpit de bunastare, spre meleagurile civilizatiei europene.

Dar pe linga acest razbel intre o dobitoaca si o indobitocita, as vrea sa evidentiez si cazul Diaconu. Si as incepe cu o intrebare. Ce-l califica pe Diaconu pentru un post de parlamentar european? Popularitatea cistigata ca actor? Faptul ca e o persoana placuta? Ca poate juca teatru, la nevoie? Ca e un bon-homme? Sau ca ce? Te pomenesti ca si asta a ajuns senator datorita meritelor politice si calificarilor muncite si nu popularitatii sau mai bine spus celebritati de care s-a bucurat ca actor. Da, admit, are toate calitatile mentionate, dar de cind or fi astea suficiente pentru a reprezenta o tara in Parlamentul European? Ba mai mult, mi se pare ca atit demisia lui, cit si suportul pe care Betty Boop sau Gadea de la Antena 3 i-l acorda cu inversunarea-i caracteristica, sunt de un ridicol becalian. Sau poate ca suportul se datoreaza numelui de diacon, stiute fiind afinitatile religioase ale lui Gadea? Adica Diaconu s-a suparat pe PNL pentru ca o instanta judecatoreasca l-a condamnat, pe bune sau pe nebune, intr-un proces de incompabilitate. Adica ce trebuia sa faca partidul, sa se sacrifice de dragul dorintei fierbinti a lui Diaconu de-a fi parlamentar european sau cum sustine timpitu’ de Gidea „sa lupte alaturi de el”? „Care lupta mai, Don Quijote?” E o sentinta definitiva si judecatoreasca, buna sau rea? Este. Si atunci cu cine te lupti si cum? Un partid intreg trebuie sa se compromita intr- o lupta cu justitia pentru o decizie definitiva luata acum un an. Asta sustine Betty Boop cu o incrincenare infantila si prosteasca.  „Pai bine fa, esti chiar idioata? Ti-ai pierdut si simtul realitatii?”

De fapt tot circul asta cu Diaconu mi se pare atit de ieftin si absurd, incit m-ar fi mirat ca Betty Boop sa nu-l rumege, pina-si toceste dentitia, la „Cinteza zilei” Apropos de Cinteza zilei si de cintezoiul ei incompetent si prost, m-am cacat pe mine de ris cind l-am auzit pe acest Gadea spunindu-i fetei lu’ Diaconu ca seamana cu tac-su din punct de vedere fizic!!! „Din ce ma? Din punct de vedere fizic?”  Adica a spus-o si de doua ori ca sa n-aibe careva vreun dubiu ca-i idiot cu certificat. Bai Gadeo, aia la care faceai tu referire, vorbind despre trasaturile faciale, se cheama fizionomie. Fizicul se refera la craci, coapse, buci, tite, talie si inaltime. Dobitoaco!

Revenind, ce fel de caracter o fi avind ala care conditioneaza raminerea in partid de numirea lui pe listele pentru Parlament, stiut fiind ca poate periclita acceptul intreagii liste de catre BEC? Nu-i era de ajuns ca era in Parlamentul Romaniei fara studii economice, politice sau de drept? Ce dracu considera el ca-l recomanda in aceasta functie, virsta? O fi crezind ca Romania e un trib in care pentru a accede in sfatul tribului e suficient sa fii batrin? Asta nu inseamna ca ar exista vreo limita de virsta in aceasta privinta, dar cred ca ar trebui sa existe un prag in privinta calificarii pentru astfel de functii. Si ca sa inchei, as spune ca din punctul meu de vedere, Diaconu este intr-adevar incompatibil cu pozitia la care aspira, incompatibilitate care nu rezulta dintr-un conflict de interese ci dintr-un conflict de necalificare.

Read Full Post »


Crimeea s-a pronuntat. De fapt nu ea, ci aia de-o locuiesc. In acelasi timp s-a pronuntat si BaSecu al nostru, cel de toate zilele, spunind ca referendumul ar fi ilegal. Dar omul de incredere al secuilor a uitat sa aminteasca si de ce anume e ilegal. Asta poate pentru ca habar n-avea ce spune, ca mai mereu si mai tot timpul.

Dar la el poate parea justificata aceasta pozitie, atita timp cit referendumurile i-au mincat ficatii de-a lungul timpului si probabil ca numai termenul ii produce o repulsie vecina cu pandaliile, epavei staliniste. Nu spun ca e singurul, dar el reprezinta (ilegal)  o tara intreaga, nu doar un trust de presa sau o casa de nebuni.

Asadar, de ce o fi referendumul ilegal? Ba mai mult, de ce rezultatul acestui referendum poate fi considerat invalid, dupa spusele occidentalilor, prieteni cu acelasi BaSecu?

Din cite am aflat, Crimeea are o anumita autonomie fata de Ukraina, semnata si aprobata de aceeasi Ukraina. Iar daca parlamentul acestei peninsule, impreuna cu Procurorul lor General si Constitutia Crimeei considera ca referendumul e legal, cum poate veni un ala de afara sa spuna ca nu e si pe ce baze? In fond un referendum este un mod democratic pentru ca o majoritate sa-si exprime dorinta sau punctul de vedere in legatura cu un anumit subiect de importanta majora si cu repercursiuni asupra populatiei.

Revenind la cazul peninsulei Crimeea, e stiut ca majoritatea populatiei este de etnie rusa, dar asta n-are nimic de a face cu legalitatea unui referendum si cu caracterul lui democratic. Asta este o realitate pe care Ukraina o stia si a acceptat-o pina mai ieri cind a realizat ca rusii s-ar putea sa-si doreasca Rusia.

Asa ca, referendumul in sine mi se pare absolut legal si democratic. Ce nu mi se pare legal, e ceea ce doreste parlamentul Crimeei sa faca cu acest referendum, pentru ca daca exprimarea unei opinii mi se pare absolut legala, desmembrarea teritoriala a unei tari in astfel de conditii mi se pare in afara legii. Si iata de ce.

In primul rind , cu sau fara autonomie, Crimeea este parte integranta a Ukrainei. Asta presupune ca pentru fragmentarea tarii sa-si dea avizul tot norodul ukrainian, nu doar litoralul Marii Negre. Da, poate ca o fragmentare etnica ar fi de inteles, cam cum e la noi cu UDMR-ul, prin acest referendum restrins, dar in niciun caz una de ordin teritorial. Si asta pentru ca se presupune ca Ukraina e a tuturor ukrainienilor, indiferent de etnie, sex, religie si chiar limba. Si atunci, in mod evident, sectionarea tarii nu poate fi decisa decit de intreaga populatie a Ukrainei. (…de armata rusa, de bombardamentele americane sau de vreun pact anglo-americano-rus, ca doar s-a mai intimplat)

Minoritati etnice exista in mai toate tarile lumii. Spania, Italia, Germania, Franta si asa mai departe…pina-n Canada si USA. Aceste minoritati isi pot exprima liber opiniile, dar asta nu inseamna ca pot scinda tara care i-a adoptat doar pentru ca li s-a permis sa traiasca toti la un loc, formind o majoritate intr-un sat, oras sau regiune. Tara nu e a lor pentru a o diviza dupa cum li se scoala lor separatismele in creier. Ei bine, mie asta mi se pare ilegal, nu referendumul in sine. In fond si Canada, cum spuneam, a avut si va mai avea referendumuri initiate de francofoni, care se vor independenti desi sug de la restul Canadei exact ca mulgatoarele electrice de mare capacitate si cu intrerupator fara pozitia OFF. Cu toate astea nimeni n-a spus c-ar fi ilegale, desi marea majoritate este impotriva segmentarii intregii tari de dragul unui grup de bonjouristi.

Si acum, iata ce cred eu ca trebuia sa faca don’soara Ukaina, in momentul in care Parlamentul Crimeei a decis organizarea acestui referendum.  Organiza si ea, la rindul ei, in aceeasi zi, cu aceleasi doua intrebari, un referendum la scara nationala si fara cvorum, care se stie deja cum poate fi manipulat de manipulatori. Referendum care ar fi fost absolut justificat, tinind cont de tema celui din Crimeea, tema care atingea probleme de ordin national si nu doar amplasarea unei eoliene la un km in larg, cum probabil doreste Federatia Rusa sa convinga mapamondul .  Atunci si numai atunci, Ukraina ar fi putut arata intregii lumi vointa poporului ukrainian, iar procentajul realizat de rusii din Crimea ar fi intrat in derizoriu, ne mai insemnind absolut nimic nici macar pentru putinul Putin. Un 60% pentru raminerea Crimeei ca parte integranta a Ukrainei, incluzind si cel reusit de rusii din peninsula, ar fi avut un efect devastator si inatacabil. Asa insa, singurul procent vinturat in toata mass media este covirsitorul 97% al rusilor-ukainieni si poate chiar al unor ukrainieni opozanti Maidanului, iar asta ar trebui sa dea de gindit si altora.

Dar asta e greseala Ukainei, nu a Rusiei si nici a Crimeei.

Iar americanski pot urla ca lupii la Luna, atita timp cit ei au pus umarul „aerian” in a-i sprijinii pe kosovari la ruperea Yougoslaviei sau ce mai ramasese din ea. Rusii, dupa cum se vede, n-au bombardat Kievul pentru a-si atinge scopul. De fapt, daca stau bine s-o rumeg, Crimeea e deja alipita Rusiei, doar parafa mai lipseste. Sunt convins ca alipirea va fi parafata de Putin si dezavuata la nivel european si nord-american, insa cine se va mai sinchisi peste douazeci de ani de aceasta alipire cind Crimeea va fi parte a Federatiei Ruse si cind politicienii actuali vor fi doar amintire?

Dar, pentru ca acest exercitiu poate avea loc oriunde exista o majoritate a unei etnii minoritare, cred ca Romania si in special cei ce-o guverneaza ar trebui sa impiedice acea autonomie ceruta cu insistenta de maghiari. Ba mai mult, pentru a preintimpina un referendum maghiar, cred ca ar fi bine sa se organizeze un referendum national pe aceasta tema a autonomiei tinuturilor cu o majoritate secuiasca in componenta populatiei. Asta cred eu ca ar fi un act politic destept care ar reteza multe din aripile separatistilor.

Din pacate preocuparea politicienilor e popularitatea personala, ca doar se apropie alegerile, nu integritatea tarii pe care incearca s-o rezolve cu citeva interdictii.

Read Full Post »


Din punctul meu de vedere si al multora, tam tamul facut de presa si de anumiti politicieni, in ceea ce-l priveste pe condamnatul Gica, este absolut desuet si contravine bunului simt. Sa ceri gratierea unui hot, pentru ca a fost un fotbalist de valoare, nu mi se pare un act de normalitate, ci mai degraba o lipsa acuta de logica a unora si un populism gretos si respingator al altora. Dar asta e un aspect si se refera la cei ce fac valuri, ca la „Cina” la piscina, si nu la inculpat in sine.

Dar daca e sa ma refer la Gica, as spune ca intentionata scrisoare deschisa catre populatie este pe cit de tardiva, pe atit de penibila si iata de ce.

Ziarele scriu ca Gica si avocatul intentioneaza sa dea pubicitatii o scrisoare deschisa al carei mesaj sa musteasca de demnitate si in care sa accepte pedeapsa si sa refuze eventuala gratiere solicitata prin petitii si emisiuni televizate.

Dar ma intreb, de ce oare n-a iesit Gica al nostru cu aceasta scrisoare inaintea declaratiei de refuz a lui BaSecu si a asteptat sa vada mai intii incotro bate vintul Cotrocenilor? Daca demnitatea il dadea afara din celula, de ce oare nu i-a spus avocatului inca din momentul in care acesta l-a informat asupra miscarilor de trupe intru gratierea sa, ca el doreste sa-si ispaseasca pedeapsa ca orice om supus legilor acestei tari? De ce a asteptat sa se asigure ca sansa gratieri e nula (cu „n”), inainte sa-si scoata demnitatea la mezat pe taraba mas mediei?

Asta ca sa nu spun ca lui, Gica, nu cred ca i-a trecut vreodata prin minte sa declare asa ceva, dar se pare ca de aceea il plateste pe avocat. Asta ma face sa cred ca aceasta demnitate, de care vrea sa dea dovada inculpatul, e doar o virtute sugerata si nu vreo trasatura de caracter care sa-l defineasca.

In orice caz, din cite observ, aceasta controversata gretiere este de fapt o reducere a pedepsei cu vreo zece lui, pina cind BaSecu va capota iar Ponta va avea ocazia, din jiltul de presedinte, sa-l gratieze personal, asa cum rezulta din declaratii. Asta daca nu cumva, printr-un exercitiu de perspicacitate oculta, ne vom trezi cu vreun Boc sau vreun Ungureanu la cirma tarii si a justitiei, ca astia asa sunt obisnuiti, sa le conduca ei pe toate si in acelasi timp.

Sunt totusi curios sa aflu, si s-ar parea ca as avea ceva sanse, daca demnitatea il va mai imbrinci inapoi in celula pe detinutul Gica, atunci cind binevoitorul Ponta va dori sa-l gratieze din pozitia de presedinte al tarii. Mi-e teama ca vor trebui sa-l dea afara din puscarie cu forta, la cita demnitate va mai acumula pina atunci.

Read Full Post »


„Prin alegerea lui Tericeanu ca Presedinte al Senatului nu dorim sa rupem PNL-ul ci sa reconstruim USL-ul” rupind PNL-ul. E adevarat ca ultimile doua cuvinte a uitat sa le rosteasca. Caci cum altfel poti reconstrui USL-ul fara a realipi PNL sau macar o parte a lui?

Asa ca, treaba a fost planificata in cele mai mici amanunte si ce inteleg eu din toata regia asta e ca s-a dorit indepartarea lui Antonescu. C-o fi de bine sau c-o fi de rau, vom vedea, dar stratagema e murdara. Si iata cum vad eu desfasurarea lucrurilor acum, dupa consumarea acestei numiri, ca alegere n-a parut sa fi fost.

Initial totul a fost roz-bonbon si toata lumea aspira la decapitarea politica a lui BaSecu. Cind a venit vorba de formarea USL-ului, au inceput contrele. Cel mai vehement in contre (verbale) a fost Iliescu. De fapt nu m-ar mira sa aud ca tot scenariul a fost realizat de acest vestigiu comunisto-stalinist. Deci, Iliescu a ridicat vocea, ca altceva i-ar fi imposibil, considerind pretentiile Antonescului obraznice si impertinente. Cu timpul insa, un gind i-a incoltit in mintea aia plina de mineriade. In fond Antonescu era la fel de dictatorial ca si el si cum n-am auzit ca doi dictatori sa conduca in acelasi tip, nefiind casatoriti unul cu celalat, Antonescu trebuia sacrificat. Mai mult decit atit, Antonescu era si usor de sacrificat tinind cont de faptul ca nu putini liberali ii cam cintau prohodul. Printre acesti liberali fiind cei ce-au tuns-o din partid, dar si multi dintre cei ce-au ramas, dar cu vocea sugrumata de frica. Sigurul pe care coardele vocale nu l-au inselat asa cum l-au inselat nevestele, a fost Tericeanu. Terfeliceanu i-ar fi pus-o lui Antonescu la colt de strada, atit il indragea de mult, dar a asteptat cumintel oportunitatea care uite ca tocmai aparuse.

Deci, planul era ca pina USL-ul va fi nascut, PSD-ul sa se dea foarte aliat si foarte devotat acestui proiect. De fapt, Iliescu, prin declaratiile de atunci arata o nebanuita bunavointa fata de BaSecu. El era politistul bun in timp ce lui Ponta i se poruncise sa faca pe raul. Mai tirziu, s-a incercat acel referendum si desi BaSecu ar fi putu fi dat jos fara nicio problema, impreuna cu CC-ul lui cu tot, Ponta a fost indrumat sa-i stringa mina. In fond Europa ar fi facut putin taraboi dupa care ar fi fost nevoiti sa trateze cu cei la putere.  Si inca ceva, sunt convins ca Ponta si Antonescu i-ar fi pus-o lui BaSecu si lui Zegrean daca nu intervenea acelasi Iliescu. Ei bine, din acel moment cred eu ca tinta PSD-ului n-a mai fost muribundul BaSecu, ci vehementul Antonescu. De el s-a temut „Bunicuta” pentru ca si-a dat seama ca nu-l poate tine sub control, pe cind BaSescu era gata intr-un an si asta fara sa deranjeze vestul. Daca stam bine sa bagam de seama, chiar si impartirea functiilor intre Ponta si Antonescu  a avut o logica. Ponta ia imediat puterea executivului si Crin ia promisiunea. In felul asta PSD-ul isi asigura raminerea la butoanele de comanda. Iar cind Antonescu a ajus vremelnic Presedintele Romaniei teama de-a nu-l mai putea da jos a facut ca planul „Jos BaSecu” sa ia o turnura si BaSecu sa fie lasat sa revina la „post” S-a semnat si un pact de coabitare in care PSD-ul asigura Europa de intentiile pacifiste care-i anima, Kovesi a fost numita, Morar a fost numit, Udrea a fost lasata de capul ei si numai unul sau doi din vechea garda pedelista a trebuit sa se ascunda.

A propos, cine l-a mai vazut pe Videanu?

Mai apoi PSD-ul a avut grija sa-si faca o mini alianta in cadrul uniunii, sarindu-i pe penelisti din schema. Si pentru ca nu incropeau majoritatea necesara distrugerii PNL-ului, principalii lor adversari, au cooptat si coardele maghiare care s-au bagat in pat cam cu toate partidele care s-au perindat la putere.

Cum totul a mers ca pe ata, asa cum prevazuse „Tatucul”, ca eu nu-l vad pe Ponta urzind astfel de strategii malefice, s-a dat liber la Tericeni. Dar Terfeliceanu de capul lui n-ar fi atras mai mult de-o mina de penelisti navetisti, neavind greutatea cu care sa-i atraga, asa ca punindu-l al doilea-n stat, evident ca pozitia va genera un exod penelist dornic de ciolane, daca nu ma inseala cumva olfactivul. Exodul va avea si o a doua consecinta, pe linga subrezirea PNL, avortarea lui Antonescu de catre propriul partid, ca o consecinta a proastei aprovizionari cu ciolane.

Si uite cum, romanii vor alege un totalitarism care sa-l inlocuiasca pe precedentul iar eu ma duc sa-mi vad de-o sedinta.

Read Full Post »


Papa a dat-o-n draci de bulina rosie si a pus-o de un cazzo chiar de la fereastra Bazilicii. E foarte adevarat ca diferenta de sonoritate intre caso si cazzo nu se compara cu diferenta dintre caz si pula sau dintre case si dick. Cu toatea astea stirea a cutremurat intregul mapamond de parca ne ciocnisem de Luna. N-am prea inteles eu care e supararea crestinatatii, dar trebuie sa recunosc, desi poate ar fi bine sa mai reflectez, ca rochia aia si cipilica de pe cap armonizau mai bine cu caso decit cu cazzo. Pentru ca pe bune, daca ar fi fost Papa in bluejeans, nebarbierit, c-o tigara-n coltul gurii si-o sticla de rachiu in buzunarul de la spate, cine credeti ca s-ar fi sinchisit? Cred ca putea sa dea cu cazzo de pervaz, ca tot n-ar fi atras vreo privire. Dar asa, in albul ala imaculat si scrobit de zici ca-i tabla galvanizata, nu se facea ca Pontiful s-o arda ca-n Piazza dei Cinquecento. Poate ca si gestul de jos e obscen, dupa unii autori.

papa-francesco-1

Si uite asa ajungem sa vorbim de Vatican si nonsensurile lui trivialo-sexuale. Nu stiu daca toata lumea a aflat, dar atit Sistina cit si sculpturile expuse prin toate cotloanele Vaticanului reprezinta in marea majoritate nuduri. Nuduri care initial au fost nude (sic), dupa care, aia cu interdictie la femei si sezon deschis la baietei, au decis sa le acopere goliciunile pubiene. Si uite asa au dat ei porunca pictorilor si sculptorilor sa bage cite o esarfa, cite o frunza, cite un orice numai sa ascuda spurcaciunile ( sau cum draci sa le spun, erezii, organe proscrise, antichrist?  lol) In fine, n-au reusit sa le acopere chiar pe toate, dar fapta de dosire ramine.

Pai bine mai … popilor, ca nici nu stiu cum sa va mai alint, alea de le acoperiti voi, nu tot de sefu vostru au fost create? Sau Barosanu a creat numai ce-i de jur imprejur, iar de design-ul pitonului si-al veveritei s-a ocupat Dracu? Ca daca ar fi asa, v-as intelege, dar cind voi stiti cu precizie elvetiana ca omul a fost modelat in lut de singurul sculptor universal si nu de doi, de ce va e rusine sa-i priviti creatia? Adica El nu s-a sfiit sa plamadeasca…chestiile, dar voi va sfiiti sa le priviti, fie si pictate.  Dar uite, sa nu spuneti ca nu va acord circumstante atenuante. Sa presupunem ca organele in cauza sunt o rusine a societatii omenesti care trebuiesc ascunse cu inversunare. Pai atunci se poate pune intrebarea „cum de Barosanului nu i-a fost rusine sa le gindeasca, sa le conceapa si sa le creeze? Adica de ce n-ar fi putut sa ne conceapa ca pe Duhul Sfint, ca doar avea modelul la-ndemina. Adica in loc de fut, am fi putut sa le suflam pe femei. Si uite cum ne-am fi sexualizat prin tramvaie, pe strada, in lift, la tetru sau la serviciu fara sa ne mai ascundem de ochii ipocriti ai criticilor sau de ochii critici ai ipocritilor. E foarte adevarat, si nu am niciun dubiu in aceasta privinta, ca toate femeile ar fi fost gravide in permanenta. Da, dar cel putin am fi fost puri si imaculati din punct de vedere religios. Ca o paranteza, femeile ar fi nascut pe ureche, chestie perfect posibila, fiind savirsita inca de acum doua milenii.

In fine, revenind la cuvintele asociate acestor „mascari” as spune ca pe de alta parte, acestea sunt niste reprezentari conventionale si nu inteleg prea bine de ce nu pot fi rostite atita timp cit asta e motivul pentru care au fost zamislite de mintea omeneasca. Multi spun, asa cum am facut-o si eu la inceputul postului, ca nu se cade. Pai adica daca nu se cade, de ce oare mai exista? Ca doar nu ni le-a bagat nimeni pe git (figurativ vorbind, if you know what I mean)  Chiar asa, cine-o fi parintele lor si care o fi etimologia acestor cuvinte, ca sa zic asa, spurcate, ca mult mi-as dori so cunosc?

Read Full Post »


Pentru ca Betty Boop, alias Gadea de la 3, e un dobitoc inversunat care refuza sa priceapa ca e dobitoc, in ciuda evidentelor,  incerc o Realitatea Tv. Vad o sfrijita cu mult par in cap si tite mari cit capul incercind sa modereze niste moderati, ca mai apoi sa-i dea cuvindul unui alt moderator cu teasta defrisata in mod natural si logic. Cred ca-l cheama Rares. Poate chiar Petru, desi sigur nu-i baiatul lu’ „Apus de Soare” Dar indiferent daca e sau nu, astuia sigur i-a patruns chelia-n cap.

Adica, zice Rares, „Gica Popescu e un simbol, un stindard, un port drapel” si inca multe alte calificative, pentru ca la final sa rosteasca cu gura-i de sub chelie, „consider ca n-ar fi trebuit condamnat”

Aoleu!

Zau?

Cum asa, soro?

Adica furtul nu se mai pedepseste in Romania daca joci fotbal la Barcelona?

Pardon, in loc de furt trebuia sa folosesc termenul de evaziune fiscala…. care pina la urma tot furt se cheama in limbaj stradal.

Pai adica barcelonezul Gica se inhaita cu alde Becali, fraudeaza statul insusindu-si milioane nedeclarate iar Chelu vrea sa fie absolvit de pedeapsa. Bine sclipitorule, absolva-l tu, dar ce le spui alora care nu invirt milioanele lu’ Gica si care n-au de-o piine, dar platesc darile catre tara pina la ultimul leut? Adica aia sunt mai prosti ca s-au tinut de-o scoala in loc sa s-apuce  de fotbal? Sau ce cacat e-n mintea ta plesuva?

Nu stiu unde, desi poate tot la asta am auzit ca „Gica a dat banii inapoi pina la ultimul leu”. Asa si?! Adica fur un milion, il fac zece, dupa care dau milionul inapoi, ramin cu noua si-mi vad de alegerile FRF-ului. Ba, pai legi d-astea mi-ar placea si mie, dar cine le voteaza? Asta una, dar a doua, care poate fi prima, nu exista deocamdata o astfel de lege. Singura in vigoare e aia cu condamnare, careia Gica, oricit de fotbalist ar fi fost el, a trebuit sa i se supuna.

Mai nou am aflat din presa ca si clasa politica militeaza pentru incalcarea legii actuale vis-a-vis de cazul „Gica” Pai asta cum s-o numi, ANARHIE? Sau poate s-or intruni intr-o sedinta extraordinara pentru a vota Legea lu’ Gica prin care sa-l declare p-asta, si numai pe el, mai presus de legea care-l condamna.

Bai baieti, bagati-va dracu mintile-n cap, ca doar nu v-ati timpit cu totii. Desi nu m-ar mira sa fii dat fo molima de timpeala in clasa politica romaneasca si de care eu sa nu fi avut habar. Of, ce ti-e si cu lacunele astea medicale!

Read Full Post »


Nu, nu mi-e vecin de bloc, dar ca tot romanul impartial si dornic de mahalagismele suburbane, am fost tentat sa urmaresc interviul, sau ce-o fi fost el, realizat de acest Betty Boop al teveurilor post decembriste, cu Antonescu. Dar pentru a nu fi interpretat gresit, am sa subliniez faptul ca vizionarea s-a datorat invitatului si nu gazdei care e doar un ala de la 3.

betty boop

Ca Gâdea (doamne cit seamana cu Betty!) e un dobitoc cu cap supradimensionat, lipsit de talent, o stiam, am mai spus-o si nu cred ca trebuie s-o mai demonstrez atita timp cit o face el insusi de fiecare data cind deschide gura. Dar intrucit am adus oarecari acuze, gindesc ca niscai exemplificari n-ar fi de prisos.

Totul a fost bine si frumos pina sa inceapa Sinteza Zilei. Reclame de cacat, noutati guvernamentale si stiri ukrainiene. De cum a inceput insa interviul, Gâdea, „moderatorul” sau in cazul de fata,  acuzatorul, a dat tonul la ceea ce avea sa urmeze, incepind cu o aluzie timpita la care eu i-as fi replicat in aceeasi gama, dar Antonescu, paradoxal si vadit surprins de  mojicie in sine, a parat intr-un mod dezamagitor de elegant si detasat. Asta o spun ca sa fim intelesi cine a dat tonul ostilitatilor.

Pai bine mai Gâdea, ce fel de „televizorist” te-oi fi considerind tu, cind din start inciti la violente verbale? Ba mai mult, te mai si otarasti ca proasta-n tirg cind ti se spune ca Antena 3 a tabarit in ultimul timp cu bocancii pe intervievat, desi tu cu asta incepusei interviul, cu bocancii. Pina si interpretarile date celor spuse de Antonescu au fost tendentioase si aberante.

Si pentru ca prostia are o culme la care Gâdea intotdeauna pare sa tinda, se apuca neica, tot ca proasta, sa numeasca ironiile, mojiciile, insultele, tipetele si mai ales acuzatiile si insinuarile, CRITICA, fiind surprins ca interlocutorul nu le agreaza si nu si le insuseste. Dar de unde sa stie magacefalul ca a critica e sa-i spui omului ce a gresit, aducind argumente incontestabile, nu prezumtii, zvonuri si birfe in termeni de mahala. Si daca vrei sa mergi mai departe, poti apela si la critica constructiva in care poti sa-ti expui parerea personala sau exemple, daca ai, de cum crezi tu ca ar fi fost bine si normal sa se procedeze in situatia incriminata. Dar cum poti numi critica, reactiile dezaxate ale lui Ciuvica sau ale tale, injuriile, mistourile si jignirile?  Si cind tu te balacesti in insinuari si acuze paranoice, la ce reactie te-oi fi asteptind din partea invitatului?

Si ar mai fi ceva in maniera de intervievare a acestui Gâdea de la 3. Probabil ca din dorinta de a-i copia pe mai marii CNN-ului, Betty Boop se lanseaza in niste prelegeri, ca realmente iti vine sa-l plesnesti peste boticul ala cu buzite fierbinti, pentru a reusi sa intelegi unde dracu vrea s-ajunga cu logorea aia lipsita de substanta si logica. Are asta un talent, singurul de fapt, de a pune intrebari de cite zece minute, de ajungi sa te intrebi care dracu e intervievatul in toata bulibaseala aia de cuvinte amalgamate.

Lasind la o parte tehnicile rudimentare la care apeleaza cu succes, Gâdea s-a prezentat la acest interviu complet nepregatit. Adica vi tu cu intentii spartano-beligerante  si prezinti trei clipuri timpite care nu inseamna nimic pentru nimeni? Cam cit de idiot trebuie sa fii sa-i reprosezi Presedintelui Senatului ca s-a intilnit de doua ori cu Presedintele Tarii? Neales, dar in functie.

As dori totusi sa fac o mica paranteza, spunind ca si performanta lui Antonescu mi s-a parut sub nivelul cu care ma obisnuisem. Cred ca MRU i-a fost superior in a-l pune pe Gâdea la colt, cu fata la perete si cu pantalonii-n vine. Pe de alta parte, intrucit Gâdea ii dadea zor cu cele doua intilniri de taina, Antonescu ar fi fost mult mai cistigat daca in loc de argumentari inutile, ar fi spus ca afirmatia facuta cum ca nu-l va vizita niciodata pe Presedinte a fost incorecta si ca eventualele intilniri cu BaSecu vor fi fost impotriva vointei lui, dar dictate de functia pe care o ocupa. Cred eu ca ar fi iesit mai putin sifonat din aceasta altercatie de care Gâdea tragea cu dintii. Ce nu mi-a mai placut in prestatia lui Antonescu au fost trimiterile repetate la Ponta. Cred ca ar fi putut s-o faca intr-o singura fraza si in mod indirect, fara a-i pomeni numele. Ceva de genul, „nu eu am pus-o pe Codruta sefa la DNA, nu eu am avut o coabitare semnata cu BaSecu, nu eu am incalcat Protocolul USL, nu eu am refuzat PSD-ului numirile” si asa mai departe pina la Rosia Montana si gazele de sist. O alta greseala impardonabila a fost acuzarea Antenei 3, in general, de propaganda pesedista. Putea sa atace tonul, putea sa atace invectivele folosite, acuzele nefondate, dar  ca politician ar fi trebuit sa stie ca e nesanatos sa-ti pui presa sau chiar o parte a ei, in cap. Sa nu uitam ca Antena 3 l-a terminat pe BaSecu si nu Ponta, Antonescu sau Piata Universitatii. Nu spun ca demonstratiile si liderii partidelor n-ar fi avut vreun merit, dar daca popularizarea lor n-ar fi fost facuta zilnic si fara incetare, epilogul ar fi fost probabil altul. Daca Antenele ar fi fost un alt B1 sau B2 sau B52, atunci Boc ar fi fost inca Prim Ministru iar puterile lui BaSecu n-ar fi fost stirbite intr-atit incit sa necesite vreo interventie stomatologica.

Spre final, cind pelteaua fusese intinsa nejustificat de mult si peste limita suportabilului si cind Antonescu parea realmente plictisit de porcaria la care participase, Gâdea a mai trintit o idiotenie de adio, care probabil s-a vrut ironie si uite asa mai bine urmaream eu linistit Discovery.

Revenind la Gâdea si la prostia care-l caracterizeaza, as adauga ca emisiunea de a doua zi in care si-a chemat subalternii sa-i slaveasca interviul esuat si sa-l re-batjocoreasca pe Antonescu, mi s-a parut de un ridicol inimaginabil. Singurii care mi s-au parut decenti si echidistanti in afirmatii au fost Radu Tudor si Dana Grecu.  In rest, a fost o alta balaceala in mocirla de ironii rasuflate, injurii de birt, acuzatii nefondate si mistouri de mahala. Si pentru ca „teoria lu’ Betty” referitoare la apropierea de BaSecu sa fie definitiv lamurita,  Ponta decide s-adune in jurul lui fostele cozi de topor ale BaSecului. La faza asta pina si dezechilibratul Ciuvica si-a-nghitit timpeniile.

Dar pentru a incheia intr-o nota pozitiva acest post, vreau sa relev un fapt laudabil, poate singurul, care transpira din reactia lui Batty Boop si anume faptul ca si-a dat seama, poate din reactia altora ca de capul lui n-ar fi fost in stare, ca a fucked up interviul in care s-a umplut din nou de penibil. Si ca de fiecare data cind da cu oistea-n gard si-si da seama, i-a chemat pe aia cu minte multa sa-i salveze imaginea de desen animat.

Read Full Post »