Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for ianuarie 2018

Priveste-ma-n versuri (57)


 

*

Pot parca orice marime

Si va spun, va intra unsa,

Dar sa nu va puna dracu

S-o aduceti fara husa.

***

Reclame

Read Full Post »


V-am spus ca ma ud, metaforic vorbind,  cind ascult Paganini? V-am spus, asa ca, sa n-avem vorbe. Dar de Paganini la clape v-am amintit pina astazi ? Nu. Pai nu, ca daca as fi facut-o, nu mai scriam postul de fata.

Da’ sa va mai intreb una. De Lisitsa ati auzit? Pai daca n-ati auzit, veti auzi acum si o veti si vedea. Nu stiu voi, dar eu as ascultat-o ore intregi, desi nu sunt un tip … ascultator, dupa cum stiti.

Cum? Nu-i frumoasa? O, ba este! Nu-i priviti frumusetea, ascultati-i-io! O cit e de frumoasa cind miinile-i plutesc pe clape in Fur Elise! Oare le atinge?

N-as vrea sa las impresia ca-s vreun meloman inrait, dar ce am ales mai jos n-are cum sa nu placa, chiar si celor care asculta manele ziua-ntreaga.

In deschidere e prelucrarea lui Liszt dupa Campanella lui Paganini si in incheiere un preludiu superb a lui Rachmaninov sau …noff, functie dupa cum va cade bine.

 

 

Read Full Post »


*

Mami

Ce placere, soare, mare,

Simt ca-mi penetreaza trupu’

Si te-as vrea in permanenta,

Nu la mare, dar tot mare,

Cind ne-om intoarce la lucru.

*

Tati

Ah, aici ma simt salbatic

Si sunt tare, cam ca pomu’,

Pacat ca-n realitate,

una-i pomu’, alta-i omu’.

*

Copilul

Au plecat din nou la mare

Si, cind, astazi s-au intors,

Mami spunea c-a fost tare,

Tati arata cam stors.

***

 

Read Full Post »


E usor a scrie versuri… si proza, chiar si pe blog, cind nimic nu ai a spune. Nu stiu daca stiti, desi stiu ca stiti, de multe ori cei care poseda un blog, scriu din pasiune, din obligatie sau din interes. Sau combinatii de trei luate cite doua. Prima ar fi pasiunea pentru scris. Apoi obligatia pe care o simt fata de cititorii lor sau interesul de-a aduna mai multe like-uri sau comment-uri, cind, de cele mai multe ori, iese un cacat. Cu mot, mai ales daca blogger-ii respectivi nu au o viteza de creatie mai mare sau egala cu dorinta de-a ajunge in topul graficelor wp. Si pentru a nu se intelege ca arat cu degetul, asa cum se interpreteaza deseori,  voi spune ca printre acei blogger-i ma numar si eu.

In trecut sau mai bine spus, la inceputuri, postam aproape zilnic pentru ca erau cite 200-300 de comentarii la fiecare post si ca sa comentezi, cam asteptai sa se incarce jucaria. De, alte vremuri, alt Clan, alta tehnologie.

Dupa aceea mi s-a intimplat sa scriu doar-doar voi revitaliza cititorii, nu din placerea de-a asterne ginduri si intimplari. E, atunci am luat-o-n gura, magistral, chiar daca cititorii obisnuiti ma ingropau in aprecieri care musteau a complezenta. Doar pentru ca ma cunosteau de mult si intelegeau sa-mi treaca cu vederea un blaf. Asta nu ma facea sa ma simt mai bine, realizind motivul real pentru care o faceau. Nu, nu vreau sa spun ca ador critica si apostrofarile, desi daca sunt justificate si argumentate, ma vad nevoit sa le accept. Dar si mai mult ma afecteaza aprecierea din complezenta. Pentru ca sa stiti, unii, din cei care scriem, ne cam dam seama cind scriem doar sa fie scris, indiferent de motiv, asteptind in mod nejustificat aprecierile siropoase venit din partea unor „fabrici de sirop”.

Dar  niciodata n-am facut-o pentru trafic, pentru grafice, competitii si clasamente. Asta e si motivul pentru care am spus-o de multe ori ca un comment face cit o suta de like-uri. In fond motivul blogului, in acceptiunea mea, e socializarea. Socializare care se poate realiza numai daca socializam (DAAA!)! De fapt, in trecut, pe vremea BaSecului, am pierdut cititori pro-Base, dar cu toate astea am continuat sa militez, in felul meu, impotriva acelui gunoi in putrefactie si asta pentru ca nu eram interesat de trafic si toate celelalte aplicatii matematice. Ba mai mult, dupa cum se poate observa, mi-am pastrat stilul, limbajul si tematica, chiar daca sunt constient ca pentru multi e mai putin atragator. Si nu in ultimul rind, am atentionat si apoi extirpat acei cititori care s-au manifestat in mod reprobabil. Nu i-am acceptat doar de dragul de-a aduna comment-uri sau like-uri asa cum se intimpla adesea pe unele bloguri. Si nici nu am trecut cu vederea la infinit intrucit blogaresc pentru a ma simti bine si pentru a-i face si pe altii sa se simta in acelasi fel, citindu-ma. Dar cind altii doresc sa ma simt asa cum nu-mi doresc, tai la radacina. Nu mi-e strain compromisul, dar pina la limita suportabilului, niciodata peste. Si n-am inteles niciodata sa ma amestec cu tarite, din motivul stiut de tot romanul.

In fine, ce trebuie retinut, daca vreti, bineinteles, e ca de cite ori fortezi nota in a compune un ceva, tot de atitea ori e posibil sa-ti iasa un cacat, chiar daca cititorii tai obisnuiti vor continua sa te poleieze cu aprecieri si coplezente dulcegi, dar lipsite de valoare.

N-as vrea totusi sa se inteleaga ca toti cei care posteaza zilnic, produc rebuturi. Nu, hotarit, nu. Cunosc blogger-i, care posteaza la foc automat fara a face rabat la calitate, doar ca aceia constitue exceptia de la regula. Pot da exemple, dar sunt convins ca sunt destul de cunoscuti in virtual.

Si inca ceva. Nu postez acest comentariu ca sa-mi pun cititorii in cap, ci pentru ca asta cred si e bine sa se stie. Ambiguitatea e dusmanul meu de moarte. Sau de coma.

Read Full Post »


Dupa cum spuneam si aici, am ceva singe de cartofor in vene. Dar cum la mine viciul are zi de nastere, dar si de deces, dupa terminarea facultatii s-a taiat. Ce jucam? Ruleta, poker, bridge si bineinteles, canasta. Ca mai erau si altele, e adevarat, dar nu le mai enumar ca pe alea le-a jucat toata lumea si nu ma refer la gajuri ca ala era cu sticla, nu cu carti de joc.

Mai deunazi, adica acum vreo doua saptamini, chiar dupa revelion, suntem intrebati daca jucam canasta. Noi de jucat n-am mai jucat de citiva zeci de ani, dar asta nu inseamna ca nu ne-o putem aminti. Si uite asa am fost invitati la deschiderea campionatului de canasta la care vor participa … doua familii. Dar pentru a nu fi o canasta seaca, am decis s-o deschidem cu un aperitiv si s-o incheiem cu dinner. Si intrucit a fost deosebit de placut, mai ales ca fetele si-au luat-o, am hotarit s-o repetam, dar pe teren propriu.

Simbata fiind ziua cu pricina, mi-am pus imaginatia si muschii la treaba. Muschii doar pentru a amenaja locul de joaca si nu mi-a fost usor. Iar imaginatia pentru a compune un aperitiv si un desert, sotia manifestindu-si dorinta de-a se ocupa de cordon bleu si veggie tower. Realitatea e ca astea le facusem si eu, in trecut, dar nedorind sa-i rapesc placerea de-a le … comanda, am acceptat.

Si uite cum a fost. La aperitiv am bagat, de pe acum traditionalul, tartar de tuna. Apoi ne-am apucat de joaca si am incheiar cu dinner-ul si bineinteles, desertul meu, adica o „tarta”, nu prea tarta, cu pepene si berries.

Asta-i coltul din party room pe care l-am dedicat canastei si aia e masa de piatra cu care m-am luptat de mi-au venit spumele s-o aduc din storage room unde dormea linistita.

SONY DSC

Tartarul de tuna cu avocado, ridichi, lime si balsamic redus.

SONY DSC

Iar aici desertul, de care sunt tare mindru. Decoratiile de ciocolata si zahar ars precum si frisca in care am pus semintele de la un bat intreg de vanilie si un strop de cognac, le-am pregatit inca de cu noaptea-n cap.

SONY DSC

Si sa stiti ca n-am fost singurul care le-a pozat.

SONY DSC

Si inca ceva. Se pare ca vom continua campionatul care a inceput sa ne placa chiar mai mult decit canasta in sine.

Read Full Post »


Aseara m-am uitat la tenis. Nu ca ma omor dupa el, dar cind joaca fetele, spectacolul devine mult mai atractiv si nu-mi explic de ce. Dar pentru ca n-am avut de unde alege, am dat peste Sharapova. Asta juca contra altei …ova pe care cred c-o mai vazusem si-n alte dati, dar care nu prea are cum sa-ti atraga atentia. In schimb Sharapova are. Ca fara exagerari, asta arata a femeie. Dar aici se impune o paranteza. Arata a femeie pina deschide gura. Si cum o deschide de fiecare data cind loveste mingea, e cam greu sa n-o compari cu o vita injunghiata sau, cautind o comparatie mai sexoasa, pe masura aspectului, cu o vita la prima ei monta.

Nu spun ca e singura care rage, dar Sharapova o face de ti se zbirleste organul pe tine. Daca e sa asculti si sa nu vezi, ai spune ca esti intr-un abator. Si nu rage numai cind da sa rupa mingea, asa cum facea Bruce Lee cind termina armate intregi de samurai. Nooo! Asta urla si cind o mingiie. Pe minge. Ceea ce ma determina sa cred c-o face premeditat si nu neaparat pentru a-si elibera plaminii de rezidurile efortului, cam cum face toba de esapament cu gazele rezultate din ardere. Am asa o convingere, a mea, care spune ca rage cu intentie, nu din necesitate.

Urlete scotea ea si inainte, cind inca nu fusese depistata pozitiv, dar acum urletul e prelung si tare-mi e ca o sa inceapa sa urle si intre lovituri. Sau intre ghemuri. Ca, de ce nu? Daca tot i se permite. Permisiune care mi se pare inexplicabila si absurda. Adica nimeni n-are voie sa scoata un scincet in ditai stadionul, numai asta poate sa zbiere cit o tin bojocii. Pai daca Bruce Lee, ca acum daca m-am apucat si de asta, macar sa-l termin, urla sa-si inspaiminte adversarii, de ce Mariei i se permite sa si-i inspaiminte pe ai ei? Poate ca „inspaiminte” e prea mult spus, nefiind vorba de full contact, dar sa-si derajeze oponentele.

Ca d-asta zic, mai Shut up-ova, fa!

Si inca ceva, Halepa tocmai i-a tras-o Eugeniei Bouchard.

Read Full Post »


*

Sunt geisha japoneza,

Si-as dori a va ruga,

Sa ma vizitati cu totii,

La Futamigaura.

Se afla in Itoshima

Si-s deschisa mai mereu,

Fuck menu-ul la comanda,

Iar desertul sunt chiar eu.

***

 

 

 

Read Full Post »

Older Posts »