Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for octombrie 2018


Nu mi-am propus sa va „buhahah!” chiar daca deseara se lasa cu schelete, lilieci, paienjeni si alte vampirisme. Mai mult decit atit, tot gindindu-ma ce sa pregatesc de-ale gurii (ma refer la mincare, nu la blow job-uri) am hotarit de unul singur si-n unanimitate de voturi sa execut niste dovlecei umpluti cu dragoste si carne de curcan. De fapt, ideea mi-a venit ieri, cind am dat fuga sa-mi cumpar struguri pentru must si niste miel pentru pastrama. In fine, tot plimbindu-ma prin Loblows, am dat peste niste dovlecei si cum mai aveam pieptul de la curcanul cumparat acum fo saptamina, mi-am soptit, ca sa nu m-auda toata lumea, „ce-ar fi s-o pun de-un dovlecel umplut?” Si uite asa am ajuns acasa incarcat ca o albinuta supraponderala si m-am pus pe treaba.

Cum insa am uitat sa-mi cumpar scotch-ul cel de toate zilele, am dat-o pe cognac, ca si ala e baubil si la dovlecei merge ca muraturile cu kefir. Adica, ca dracu. Si daca tot nu erau compatibile, a trebuit sa compatibilizez macar una dintre ele cu un ceva si uite asa am dat-o pe muzica clasica, ca am fo patru ore inregistrate. Va pun si voua fo doua serenade, de Dvorak si, bineinteles, Schubert, ca sa vedeti si voi cit de minunat se-mpletesc cu dovleceii mei.  Hm! Luati totusi si un cognac, pentru orice eventualitate. Ca privind si ascultind nu dau bine, dar cind gatesti, va jur, merge orice.

Retete nu va dau pentru ca le stiti cu totii, va spun doar ca pieptul de curcan dupa ce l-am tocat, l-am condimentat in draci ca sa aduca, cit de cit, cu pastrama dupa care-mi lasa gura apa. Si uite ce-a iesit.

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »


Ati aflat ca Salam a luat-o-n mufa? Daca nu, cititi presa romaneasca pentru care orice can-can constituie „news” si-i scris cu litere de-o schioapa. Si nu spun ca nu-i asa. In fond, asta-si doreste sa afle majoritatea manelista, asta i se ofera, circ cu gorile. Si ca sa nu se spuna ca-s ipocrit, e clar ca si eu sunt unul dintre cei care au vizionat clipul respectiv. Si nu oricum, da capo al fine. Dar nu dintr-o curiozitatea generata de afinitati ci din acea specie de atractie  pe care o exercita orice tragedie umana. Pentru ca, din punctul meu de vedere, cam la asta am asistat. O tragedie umana in desfasurare si nu ma refer la agresiunea fizica asupra manelistului, ci mai degraba la agresiunea asupra romanimii. A romanimii civilizate.

Revenind la fapte, era vorba de o nunta de tigani carora, mai nou, li se spune, interlopi.  Interesant e faptul ca daca ii numesti tigani, tiganii se basica, dar la titulatura de interlopi, cu care-i gratuleaza presa, sunt nepasatori. Ba chiar se mindresc cu acest statut de care nu se dezic, considerindu-l, probabil, titlu de noblete.

Dar nici de titluri si titulaturi nu doresc sa vorbesc si nici de pumnul pe care si l-a luat Salam, in bot. In fond, cine cauta, gaseste, chiar daca trebuie sa se deplaseze pina la Milano.

Ce m-a frapat, in clipul prezentat, a fost, in primul rind, opulenta tiganeasca. Opulenta cistigata, fara indoiala, trudind zilnic in fabrici si uzine. Si in al doilea rind, puradenia tiganeasca. Privind multitudinea de tiganusii tunsi dupa moda fotbalistica, actuala, m-am simtit cu totul depasit in materie de estetica si mai ales in materie de fecunditate. Asta a fost si motivul pentru care, vazind citi viitori manelisti interlopi, poleiti cu kilograme de aur, iau parte la o singura nunta, n-am putut decit sa-l parafrazez pe Bolintineanu care afirma „viitor de aur, tara noastra are”.

Si nu c-as fi vreun fatalist, dar daca Bolintineanu a ghicit-o cu versul asta, a zbircit-o la versul urmator care ar fi sunat mai veridic „si prevaz prin secoli a ei … degradare”, nu „inaltare”, asa cum a spus-o poetul prin gura lui Mircea.

Read Full Post »


In fine, mi-am gasit acolitii. Pai de cind o spun si nimeni nu-mi dadea crezare? Na ca mai sunt si altii care considera ca „viata” in rai ar fi anosta, moarta si vai de mama ei. Iadul, neica, iadul e adrenalina pura, cu baruri de noapte si discotecile de apoi. Ca doar acolo s-a adunat toata floarea cea vestita a bagaboantelor si a bagabontilor. Iar astia ce erau sa construiasca, manastiri si universitati? Haida-de! (Nu-i scriu cu „v”, ca au unde dormi, nu unbla brambura, ca homeless-ii, impingind un carut, de la Mega, plin cu paturi si saltele).

Ca decit sa-ti traiesti toata viata de apoi inaltind ziua-ntreaga la psalmuri, zic c-ar fi mai bine prin petreceri cu muieri. Ca acum, pe bune, nu mi-o fi ajuns cita „Cintarea Romaniei” si cite ode, inaltate lu’ Nea Nicu, am inghitit timp de 35 de anisori? Imi trebuie un alt Nea Nicu pentru restul vesniciei, sa-i cint si sa-l aburesc? Nu, tata, eu la iad voi cere sa fiu relocat si cum sunt plin de pacate, ca maimuta de par, nu cred ca-si va permite cineva sa-mi respinga cererea.

Dar revenind la canadienii mei, „The dead south”, ca de la Canada sunt baietii, as spune ca nu cinta rau. Iar melodioara asta, care-mi cinta si-n struna, as spune ca e chiar reusita. Iacat-o!

Read Full Post »


Realitatea, ca o admitem sau nu, e ca barbatul rationeaza intens, dar numai dupa ce actioneaza instinctiv. Iar instinctele sunt alea care sunt. Ca de unde altele? Si ca s-o taiem cu vrajeala din titlu, instintele sunt intr-un dezacord total cu moralitatea. Dar daca e sa ne dam naturisti sau religiosi, instinctul e natural sau creational, pe cind moralitatea e doar un conventionalism uman la care oricum nu adera toata omenirea. Moralitatea diferind de la zona la zona, de la credinta la credinta, de la traditii la traditii, de la nationalitate la nationalitate si chiar de la individ la individ. Singurele trasaturi comune tuturor fiintelor umane fiind instinctele. Si atunci cum ramine?

Cum ramine cu religiile? Ca daca e sa le credem pe cuvint de onoare, s-ar zice c-am fost creati cu instincte, nu cu moralitati. Si daca important e, dupa spusele unora, ce a creat … creatorul, nu ce am inventat noi, s-ar chema ca moralitatea ar fi doar un fel de piele, circumcisa cu nepasare de … unii.

Oricum ar fi, melodia e meserie si clipul de nota 10, ca, de fapt, aici doream sa ajung.

Read Full Post »


Alt weekend, alta zi la birou. Si cind spun „birou” ma refer la bucatarioara mea, ca dupa cum se stie, ala-i hobby-ul meu, gatitul. Atit ala culinar, cit si cel vestimentar. Si de aceea ieri am participat la un triatlon. De unul singur, se-ntelege, dar spre surprinderea invidiosilor, am iesit pe primul loc. Ei da, se putea sa ies si pe ultimul daca musafiri nu m-ar fi felicitat pentru fiecare din cele trei probe. Prima a fost un rulou cu fajitas, somon afumat, avocado si salsa verde, executata de mine.

A propos, ati pus gogonele la murat? Ati pus. Si v-au mai ramas? Nu? Naspa! Eu l-am rugat pe amicul cu plantatia de rosii sa-mi aduca ce-a mai ramas prin aracii zgribuliti de frig. Si omul mi-a adus o gramajoara bunicica de gogonici, si mai mari, dar si mai mici. Asta pentru ca n-am gasit tomatillos pe la magazinele din vecinatate. Si uite asa, din gogonele, ardei de trei feluri, ceva usturoi, toate pirlite pe BBQ si date prin blender, am realizat o salsa verde de s-au lins pe degete, ca doar la alea puteau sa ajunga. Ba le-am dat un borcanel si pentru acasa.

Dar sa revin la restul triatlonului. Deci, ruloul respectiv a fost prima proba. A doua proba a fost o salata de caracatita cu caracatita (DA!), cilantro, bete de telina, ulei, lime, usturoi, sare si piper. A iesit meserie, exact ca aia pe care am devorat-o in Estoril, pe faleza. Mai ales ca i-am bagat si-o tequila, s-o acompanieze. Iar a treia proba a constat din doi scalops culcati pe un „pat” de alge, in propria cochilie. Pozele va asteapata ceva mai jos. La main dish nu am mai contribuit decit cu salata, pieptul de pasare umplut si cartofiorii la cuptor fiind executati de fetele de la pravalie. Dar trebuie sa recunoasteti ca salata e sexoasa si face toti banii. Sau macar o parte din ei.

Oricum weekend-ul asta a fost mai bine decit weekend-ul trecut cind a fost mai mult un pentatlon si tot de unul singur. Si culmea, fiind invitati la o aniversare dansanta, ar fi fost normal sa nici nu trec prin „birou”, dar stiindu-ma generos, bun la suflet si cu frica de Dumnezeu, (hai ca asta cu Barosanu e buna rau! LOL) sotia s-a gindit sa ma voluntarieze cu niscai preparate pentru petrecerea respectiva. Asa ca am dat fuga la unguri de unde am cumparat mezelarie, afumaturi si brinzeturi. La COSTCO pentru fasole si cartofiori pitici, in mai multe nuante. La Loblaws pentru flori si la LCBO pentru o sticla cu vin. Asta a fost alergatura, dupa care a urmat bucatareala. Adica doua platoruri cu mezelaraie si brinzeturi, un platou cu salata din fasole verde si un altul cu fasole batuta. Si evident, cartofi la cuptor, ca nu obisnuim sa-i mincam cruzi. Sotia a adus torturile, dar alea nu se pun, ca nu le-a compus nici ea, nici eu.

Ce au toate competitiile astea culinaro-sportiste cu batutul sotiei? Pai au, ca ieri m-am razbunat pentru pentatlonul de saptamina trecuta si am snopit-o-n batai … la canasta. Ca asta era motivul vizitei, triatlonul fiind doar o fita, ca doar nu era sa-i primim cu piine si sare.  E foarte adevarat ca dupa bataie ni s-a sugerat, in mod civilizat, de catre doamne, sa ne aranjam un culcus in garaj. Ce sa mai zic? Concluzia e ca femeile nu stiu sa piarda cu demnitate si fair play.

 

 

Read Full Post »


Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (67)


 

Desi-s casta si pioasa,

Vreau sa stiu de va excita

O privire mai … albastra

Care, jur, e si spasita.

*

M-as refugia, ca altii,

Ca la noi e macel, neica,

Cum ne prinde, cum ne fute

In gaoaza, ca-i mai mica

*

Si de-aceea sunt mascata,

De-ai zice ca sunt strigoi,

Ca-i jale cu talibanii.

Da-mi-ar pielea inapoi!

*

Doar turcoazu-i la vedere,

Ca sa nu credeti ca-s oarba,

In rest, voi tine ascunsa

Frumusetea mea de … barba.

***

Read Full Post »

Older Posts »