Vac. 2011 (4)

                    De Mircione si familia lui ne leaga o prietenie de citeva decenii. Am fost colegi de facultate, de an si de grupa, asa ca am avea multe de povestit, atit de la examene, cit si de prin circiumi. Pina si la Cuca am fost impreuna, asa ca, as putea spune ca e o prietenie durabila si frumoasa. Periodic vorbim la telefon si de cite ori ajungem in Romania, ne intilnim. Intrucit ei detin conacul de la Maneciu, unde isi petrec weekend-urile, in fiecare an petrecem doua-trei zile impreuna in acel colt de basm. https://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul/ Cum le petrecem? Pai ca romanu’, palavrageala, risete, mincare cu lopata si bautura cu caldarea. Cum altfel?

                    Hai sa incep prin a va prezenta proprietatea, luind-o cu poarta, casa si gradina vazuta de pe terasa casei. Am facut vreo sase poze, all around, ca sa pot cuprinde toata gradina. N-am mai avut insa rabdare sa le cuplex, dar veti intelege si asa, ce, cum si de unde.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

                    Programul zilnic suna cam asa. Dimineata ne trezeam si ne asezam la masa in ceardac, dupa care ieseam in gradina la palavre. Mai tirzior, faceam o excursie, pe jos, la beciul cu tuici, de unde ma intorceam cu toiurile pline. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dupa ce tuica-si facea efectul scontat, dadeam drumu la gratar. Nu noi, dar asa vine vorba. In program aveam saramura de crap si miel. Asa ca iar am facut burta cimpoi, desi, cum va spuneam, intentia mea era alta. Dar de, nu facem totdeauna ce vrem noi. Asa ca am continuat pe tuica, ca tot aveam un butoias linga gratar, iar apoi am dat-o pe vin alb.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

                    E, si cam asta fuse. Ce sa zic, ne-am simtit excelent, ca de fiecare data. Nu stiu cum, dar cind ne adunam la Maneciu, timpul parca sta in loc si petrece alaturi de noi. Singurul care s-a aratat nemultumit a fost ficatul si e foarte adevarat ca nu m-am straduit sa-l multumesc. Dar acum pe bune, cum as putea sa multumesc pe toata lumea?

Read Full Post »

Vac’09 – Maneciu

 Ba ca nu, ba ca da, ba ca ploua, ba ca ninge… pina la urma ne-am dus la Maneciu. Nici nu aveam cum sa refuzam intrucit  Mircione comandase deja ciobanului un berbecut. Drumul pina la berbecut a fost interesant intrucit cumnatu-meu a incurcat cararile. Asa ca pe inserat si ghidati prin celular am reusit sa batem la poarta „hanului”.

Dupa ce ne-am pupat de ne-am albit, am trecut toti pe la baie sa ne spalam nervii in drum spre masa care gemea sub povara bucatelor.  Fiolele aruncau sclipiri jucause de pe alta masa alaturata. „Ba, eu ti-am zis ca mergem la Frankfurt, nu ca venim de la Dachau” am spus eu in gluma, desi-mi ploua in gura dupa atita orientare turistica. Cu toate ca nu eram infrigurati, Mircione facuse ceva tuica fiarta careia nu i-am putut rezista. Tot asa lipsit de rezistenta m-am dovedit si cind a venit vorba de tuica nefiarta si vinuri felurite. Bag seama ca saracul berbec murise de sete, ca prea cerea bautura. E si uite cum ne-apuca miezul noptii la povesti si carafe cu vin de tara, ca pina la urma am avut impresia ca Mircione aduce putin cu Jesica Alba. In acel moment am sunat stingerea ca sa preintimpin o hartuire sexuala neavenita, desi in fond aproape Alba era si podoaba lui capilara. De adormit, am adormit inainte sa ating patul, pe care totusi se pare ca l-am nimerit. Dupa vreo trei ore ma trezesc niste  urlete infernale, de parca-l realesesera pe Basescu. Ursu, o namila de animal care nu era chiar urs, dar nici catelus, ragea din toti bojocii de mi se zbirlisera toate pilozitatile nebarbierite. Se pare ca o potaie venise sa-i fure osul de berbec cu care-l alintase stapina casei. Javra saraca fugise de la primul raget, dar bestia inca mai urla dupa el. In sfirsit, cind si-a dat el seama, in mintea lui de urso-ciine, ca osu-i in siguranta, s-a lasat multumit pe-o parte si-a adormit. Eu, cu ochisorii cit cepele alea rosii care atirnau impletite pe prispa casei, am dat pe git un kil de apa si-am cazut din nou lat, dar si  si zbirlit de spaima. De dimineata, care aducea mai mult a seara, m-am trezit cu capul cit dovleacul. De aceea poate cind am dat nas in nas cu Mircione, la „buna dimineata!” mea a raspuns cu un „happy halloween, coane!” Dupa un dus si-o cafea, ne-am asezat. Unde credeti? La masa. Parca eram teleghidati spre masa aia careia nu i se mai terminau bucatele. Cum nu aveam de gind sa conduc, am dat-o iar pe tuicane, slanini, cirnati, ceapa si in general, cam tot ce maninca taranu’ cind pleaca la coasa. Dupa ce am bagat iar burta-n draci si ficatu-n sperieti, am luat-o prin curte sa vedem ce si-a mai construit jupinul. Colesterolul-mi  crescuse-ntr-o ora cit Fat Frumos in douazeci de ani, dar gusturile care mi se tavaleau prin gura,  m-au facut sa-l dau dracu de colesterol cu Fat Frumosu’ lui cu tot. Undeva in fundul curtii, care aduce mai mult a parc, erau pasarile. Ei bine, astea disparusera si-n locul lor aparuse o mindrete de cabana, lunga, lacuita si frumoasa.

Dar cind am dat coltul dupa cabana, am constatat ca de fapt era un sir de cotete. Numai ca inaripatele nu mai erau acum la vederea casei, ci a vecinilor. In fine, am vizitat vaca. Simpatica, dar tot vaca. Porcii erau in crestere si am aflat profund indignat ca nici pina la Craciun nu vor ajunge la greutatea mea. Am inspectat apoi „stina”.  Oile erau la cioban care urma se le aduca la iernat.  Dupa vizita de lucru,  osteniti de atita efort fizic, ne-am asezat la o tuica fiarta in chioscul care priveste valea Teleajenului.

E si cum femeia care ne gatea si avea grija de casa tocmai imi umplea toiul, m-a strafulgerat un gind inaltator, „bine-i sa stai degeaba, futu-i munca ma-si!”

Read Full Post »

Apa-n gura

Eram disperat. Vuia blogul de caltabosi, muraturi, cirnati si alte craciunisme, de incepuse sa-mi miroasa lap top-ul a mezelarie. Dupa cum am spus, salivam dupa un cirnat ca o traseista pe centura. Si asta n-ar fi fost foarte grav daca ungurii de la care ma aprovizionez cu aceste specialitati, ar fi avut magazinul deschis. Problema e ca astia nu lucreaza duminica nici sa-i futi. Dar atit de mult imi erau afectate exocrinele, ca am dat un telefon la plesneala. Vorba aia, nu stii niciodata de unde pica ungurul. E si-mi raspunde patroana care ma ia cumva prin surprindere, desi speram sa raspunda. Zic, „sar’mina, aveti deschis astazi?” zice (ca vorbeste perfect romaneste) „nu, dar daca veniti, va servesc” Ahhh! Incepusem sa simt deja gustul cefei afumate. L-am luat pe Pirat de-o aripa si am zbughit-o spre European Sausage House. Am ajuns si bine ca eram cu fi-meu ca altfel as fi fost in stare s-o fut pe patroana, atit eram de bucuros. Piratul mi-a tras si-o poza din care reiese clar ca ma dusesem la cumparat, nu la fecundat. Dupa ce mi-a umplut „Ildico” sacosele cu de toate, am luat-o-napoi intr-un galop teribil. Pofta incepuse sa-mi produca ulceratii. Bine ca nu sunt gravid, l-as fi lepadat in masina, la cit miroseau de ademenitor cirnatii, toba, ceafa afumata, ciolanul, ghiudemul, micii, caltabosii, sibiul, gogonelele si castraveciorii. Ajunsi acasa, ne-am repezit ca hienele sa ne satisfacem poftele de sezon, ca deja nu se mai putea. Si pentru a nu amesteca gusturile traditionale cu scotienisme, am tras o tuica galbioara pe care am descoperit-o prin bucatarie si care cred ca mi-a adus-o DD in trecuturi. E, acum daca mai trintesc si-o piftie, ma pot declara pregatit sa petrec, asa cum se cuvine, Sarbatorile Craciunului.

Read Full Post »