Ce-i cu intunericul asta? Pai ce sa fie? Imi place mie bucata asta si pentru ca tocmai am reascultat-o, am decis s-o reascultati si voi. Imi place si blues-ul, in general, imi place si Tab si piesa si „piesa”. Din cauza de „piesa” n-am pus o inregistrare live, ca e una, daca vreti sa-l vedeti si pe baiat dati un search. Si as zice ca merita, desi, evident, nu-i genul meu, fiind un el.
In fine, revenind la bucata (cea muzicala) din clip, desi Tab se refera la el si vreo tipesa cu care si-o fi tras-o cindva, as zice ca titlul, intr-un sens mai larg, ar putea fi extrapolat la scara macro. Sau ma-nsel eu si in lume domneste o dragoste nebuna intre semeni de sa te cuprinda si mirarea si mindria? Neeee! Si chiar de no fi chiar darkness, as zice ca o-nserare tot este.
peste vreo patru miliarde de anisori, Andromeda se va lua cu Calea Lactee. Casatoria va tine pret de alte doua miliarde de ani si din acest mariaj va rezulta o Andromeda Laptoasa. Probabil.
Asta spun oamenii de stiinta, ceea ce este absolut posibil, tinind cont ca Andromeda e o curva traseista care se babardeste cu orice galaxie intilnita-n calea ei universala. Iata si primul contact sexual, asa cum a fost el imaginat de cei cu minte multa. Si privind clipul, ce credeti, exista viata inteligenta pe vreunul din miliardele de corpuri ceresti ale celor doua galaxii, inaintea impactului?
Pentru ca, problema e, curva, necurva, presupunind ca Pamintul nu se va dezintegra in urmatoarele patru miliarde de ani, paminteni de atunci, vor fi invitati (cu forta) la acea casatoreala universala. Cam ce credeti ca va fi in sufletul lor de nuntasi? La ce spectacole ceresti vor fi martori inainte ca Pamintul lor sa fie bombardat de alte Paminturi?
Ca daca e s-o gindim in mod ateist, (ateismul fiind singurul care nu va suferi schimbari asa cum se-ntimpla cu religiile de tot felul) e clar ca vor fi la fel de neputinciosi, atit ei, cit si toti demiurgii care vor fi plasmuiti sa-i inlocuiasca pe cei actuali.
Ce bun ar putea rezulta din ciocnirea a doua galaxii, daca nu un haos? Ca acel haos se poate cuminti si ordona in alte doua miliarde de ani, e absolut irelevant pentru nuntasii care se vor evapora instantaneu. Groaznic sfirsit, desi rapid. Totusi, cam ce vor gindi si ce vor face acei oameni, stiind ca nu exista scapare si ca sfirsitul va fi unul violent si de o asemenea magnitudine?
Nu, nu pot evalua cu exactitate o astfel de situatie, dar as putea specula, ca doar nu-s timpit.
Deci, daca miine as afla ca in aproximativ un an va avea loc aceasta coliziune monstruoasa, dar nu de la „clarvazatorii” curului, cred ca as incerca sa fac tot ceea ce nu da bine, da’-i placut. Incepind, evident, cu betia. De ce? Poate pentru ca moralitatea ar reprezenta, in acel moment, doar un fiss uman care-si va pierde orice valoare, impreuna cu toate celelalte valori umane pe care Universul nu da nici macar o gaura neagra. Si cum n-am incercat niciodata sa ma imbat cu apa rece, stiu ca pentru Univers si legile lui, noi, omenirea, suntem o componenta efemera si neglijabila, un praf. Cum spuneam intr-o poezie de-a mea, „Desteptul praf al omenirii”. Ca-n infatuarea sau nebunia lor, unii, multi la numar, considera ca ar reprezenta buricul acestui Univers, e o alta discutie care, la drept vorbind, e lipsita de sens. Univesul va continua sa-si vada de-ale Universului, indiferent ce gargarite le umbla multora prin creier. Si ca s-o taiem cu fabulatiile, Universul e ateu. El nu crede in El sau in Altul. Universul are legile lui si pe alea le urmeaza, indiferent cite catedrale de mintuire, moschei, sinagogi sau temple construiesc pamintenii si indiferent cit si cui se roaga ei. Pina una-alta, suntem la cheremul naturii si Universului. Restul e doar palavrageala seaca, fara valoare intrinse(a)ca.
La drept vorbind, nici dizertatia mea n-are vreo valoare terestra sau universala. Dar nici n-am pretins vreodata c-as fi creator de valori perene. Totusi, tinind cont ca am fost dotat c-o gindire si un blog, zic ca nu e rau sa profit si s-o pun, din cind in cind, de-o palavrageala.
Ati auzit de continentul American? Ati auzit. Ati auzit de o tara numita America? Ati auzit. Dar oare exista o tara cu acest nume? Nu. Asta nu-i Australia care-i si tara si continent. Pai si atunci expresia „proud to be american” pe care o flutura toti … statunitezii, se refera la apartenenta de continentul american? Nu. E vreo alta semintie in America care sa fluture aceasta lozinca, desi toti sunt americani? Nu. Mai mult, n-am auzit pe nimeni sustinind zilnic c-ar fi mindru ca e european, asiatic sau african. Si atunci cum ramine?
Dar referitor la Presedintele Americii? E ca si cum l-ai numi pe Johanis, Presedintele Europei. Ridicol, nu-i asa? Nu inteleg cum s-a ajuns la acest accept tacit si penibil in care Statele Unite pot fi numite America iar cetatenii ei, americani. Ca sunt americani, nimeni nu contesta, dar nu sunt singurii si mindria lor nu se refera la intregul continent American.
Mai mult, pentru ca lista nonsensului „American” poate continua, ce spuneti de „the American flag”? E steagul Americii? In niciun caz. America numara nu mai putin de 36 de tari, incluzind America Centrala Insulara, toate cu steagurile proprii. Si atunci, de unde pina unde acest „American flag”, ca sigur nu reprezinta continentul American. Se refera, strict, la spatiul dintre Mexic si Canada, citeva insule si-o ditai peninsula.
Si o alta intrebare, la fel de fireasca ar fi, „astia chiar n-au fost in stare sa-si gaseasca un nume, asa cum si-a gasit si Canada, desi aici e o provincie care vorbeste franceza sau, ma rog, o franceza aproximativa? Si daca totusi au hotarit sa-si numeasca tara cu o definitie, de ce nu se numesc statunitezi? Ca asta sigur i-ar deosebi de celelalte popoare ale Americii si ar avea sens.
Dar sa ne intelegem, nu cetateanul de rind e vinovat pentru situatia creata, ci dobitocii de politicieni. Omul de rind isi spune „american” pentru ca traieste intr-o tara fara nume. „Statele Unite” nu poate reprezenta numele unei tari. Poate defini o situatie politica si sociala a tarii respective, ca si in cazul fostului URSS sau actualului UAE, dar cam atit. Totusi, URSS-istii isi spuneau sovietici, nu europeni sau asiatici, functie de pozitionarea geografica. Cum si de ce „americanii” nu-si pot spune statunitezi?
Atrag atentia malitiosilor ca nu incerc sa pun eu coada la pruna sau sa schimb o situatie de fapt. Nu fac altceva decit s-o constat si s-o dezbat cu cine doreste s-o dezbata, fara pretentia si intentia de-a reinventa roata.
Vorba Mariei Tanase, pe care v-o sugerez, chiar daca muzica populara e punctul meu slab. Dar cum numai una-i Maria Tanase, n-am cum s-o trec cu vederea, indiferent ce-ar cinta.
In fine, n-a fost chiar seara, ci mai dimineata, dar trebuia sa ma incadrez in lirica melodiei. Avind citeva ore bune pina s-o apuc pe drumul Old Mill-ului, si tinind cont ca se apropie Craciunul, am decis sa fac pe ardeleanul. Motiv pentru care am hotarit sa execut 3 kg. de cirnati si o mizerieee de nedescris, in „biroul” meu. Mizeria nu era programata, dar asa mi se intimpla cind intru-n bucatarie. In concluzie, am dat fuga la macelar de unde am plecat cu niscai pulpa de porc, slanina si mate. Condimente aveam, mai bine n-as fi avut. In fine, ajung acasa, desarez matele si le spal pe toate fetele, desi erau deja curatate, dar chircite de sarea in care erau ingropate. Toc carnea, slanina si usturoiul, dupa care bag un ochi pe youtube ca sa ma dumiresc cam ce condimente recomanda ardeleanu si in ce cantitati. E si dau de un clip care nu facea cirnatii dupa ureche, ci matematic. Si pentru ca sunt un elev sirguincios, am scris dupa dictare: sare 15gr/kg, boia, piper si … cimbru. Numai ca la cimbru recomandarea era de 3 grame pe kg. de carne. Cum eu aveam ceva peste 3kg, am dar fuga la artimetica de clasa a treia si cind am bagat-o p-aia de trei simpla, X-ul mi-a dat 10 grame. Si daca asa mi-a dat, atit am pus. Mare greseala!
Termin cirnatii, care facuti de unul singur, echivaleaza cu o zi de munca la Bumbesti-Livezeni, iar din tocatura ramasa, execut trei chiftele, aproximative, ca sa vad cum se prezinta la gust. De fapt asa spuneau si instructorii p#l!!, pe youtube. Mai spuneau, si tot ei, ca asa se procedeaza pentru a-ti da seama daca mai lipseste ceva. Dar labele, nu spuneau si ce-i de facut daca trebuie sa mai scoti ceva, nu sa bagi, din cantitatile recomandate de ei. Ca eu va spun, 3 grame de cimbru trebuiesc probabil la 10 KG de carne, nu la unul singur. In fine, Au iesit niste cirnati cimbrosi si n-am ce sa le fac. Poate doar sa-i fut sau sa-i maninc. Greu de spus, dar mai reflectez la ce pedeapsa sa le aplic. Adica, ei in rest sunt meserie, dar daca aruncam doar un praf de cimbru, nu 10 grame, cred ca ar fi fost de nota zace cu felicitari. Si nu numai atit, dar si la sare as reduce putin, desi nu deranjeaza, dar daca se mai usuca si-i si prajesc, s-ar putea sa fie prea multa „sare-n bucate”.
Iata cantitatile pe care le-ar recomanda papila mea:
15 grame de sare/kg
5 gr piper/kg
5 gr coriandru/kg
30 gr usturoi/kg
15 gr boia dulce/kg
un praf de cimbru/kg (cit iei cu trei degete)
2gr boia iute/kg sau dupa gust daca doriti cirnati picanti
Iata si pozele, incepind cu ustensilele si terminind cu frigiderul din cold room unde i-am pus pe domnii cirnati sa se zvinte pentru urmatoarele doua saptamini.
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
Iar acum, despre dinner-show. Pot spune ca a fost neasteptat de misto. Tipul, adica Delgado, adica tenorul, a mai avut si trei invitati. Un alt tenor, mai mexican, o mezzo soprana, Beste Kalender si o soprana, cam bunicica, Sara Papini. Ambele canadience, ca si Romulo Delgado. Repertoriul a fost ales cu gust si inteligenta. Numai arii bine cunoscute de publicul larg. In concluzie, o seara superba. Daca si haleala ar fi fost la nivelul show-lui, ar fi fost o seara perfecta, asa, insa, a fost doar superba. Pe bune!
Ieri am fost la Merlot, pe Bloor, impreuna cu sotia, Piratu si gagica-sa care implinea o virsta. Restaurant micut, cochet, scump si cu haleala deosebit de bine si frumos pregatita. Menu frantuzesc, elaborat, cu sosuri extravagante si denumiri pe masura. Si pentru ca merlot-ul se afla cam in zona noastra, evident ca ne-am salutat cu majoritatea meselor. Mesenii respectivi fiindu-ne vecini si clienti fideli. Cum, de altfel, fideli ii sunt si acestui restaurant. Singura parere de rau e ca nu-mi era foame. Pentru ca, uitind de aceasta invitatie, sotia fiind purtatoarea de memorie atunci cind vine vorba de viata sociala, am mincat pe la fo 3PM, asa ca ce draci de foame sa-mi mai fie la 7PM?. Totusi, n-am stat pe uscat. Am supt un Chardonnay la niste calamari fripti. Dar cam atit, desi prime rib-ul pe care si-l comandase Piratu imi facea insistent cu ochiul.
Astazi, dupa cum am mai mentionat, mergem cu niste prieteni la un recital de opera cu dinner. Localul se cheama Old Mill si e tot pe Bloor, dupa Bloor Village. Un hotel-restaurant cu aspect pitoresc, european. N-as spune ca restaurantul asta se ridica la nivelul Merlot-ului, dar tinind cont ca se lasa cu muzica live, as zice ca merita. Mai mult, Old Mill-ul e mult mai bine cunoscut datorita pozitiei, pe malurile Humber River-ului si a faptului ca organizeaza nunti la foc automat.
Simbata, suntem invitati la brunch, care e o corcitura intre breakfast si lunch, la St. George’s Golf and Country Club. https://stgeorgesgolfandcountryclub.com/ Adica la astia care mi se joaca mie prin backyard si care la anu va implini venerabila virsta de 90 de ani. Si daca la celelalte doua restaurante am mai fost, la asta e pentru prima data. Prima data pentru ca nu suntem membri clubului iar circuitul e inchis marelui public. Problema e ca pentru a-i deveni membru, iti trebuie referinte de la citiva membri actuali si o cotizatie anuala de $120.000. Cum noi nu le avem cu golful, n-avea sens sa le dam astora cite un Maserati in fiecare an, doar ca sa le vizitam restaurantul, care sunt convins ca merita. Dar evident ca si aici vom intilni multi dintre clientii nostri. Ca o curiozitate, brunch-ul e organizat de agenta de real estate prin intermediul careia am cumparat proprietatea in care locuim si care organizeaza in fiecare noiembrie cite un party cu unii dintre clientii ei, chestie pe care n-am mai intilnit-o la alti agenti. Cum se face ca tipa, care e sarita de 80, are acces la club, nu stiu si nici ca m-ar interesa, dar uite ca poate organiza un astfel de party. Poate prin clientii ei, care sunt membri cotizanti. Poate.
Iar duminica, dupa bunul obicei, e petrecere la unii dintre prietenii nostri pentru a-l serba pe el. El-ul implineste fo 70, dar asta nu inseamna ca va fi un fel de seminar gerontologic. Nooo! E petrecere pe bune, cu bautura, haleala, dans, femei. Bine, nici femeile nu sunt chiar pustoaice, dar nici in carut, cu tubul de oxigen infipt in nas. De fapt e gasca cu care ne petrecarim de obicei si care apare in mai toate pozele petrecerilor noastre.
Asa ca, asta-i motivul pentru care am considerat saptamina asta ca fiind a patimilor. Recunosc, sunt un impatimit al restaurantelor, patima cu care am fost blagoslovit inca din tinereturi si de care nu m-am dezis niciodata pentru ca asa, si nu numai, inteleg eu sintagma „a-ti trai viata”. Adevarul este ca patima asta s-a mai diminuat de-a lungul anilor, dar niciodata n-a disparut complet. E inca acolo, mocneste si din cind in cind da pe-afara, cam ca Kilauea, in Hawaii.
Din tacerea voastra, la postul anterior, inteleg ca sunt cam singurul care n-ar minca animale vorbitoare. Altfel spus, as fi cam … anormal. Well, asta e, imi asum anomalia si trec mai departe.
Dar sa-ncep cu inceputul.
Intr-o zi, am fost invitati la masa, la un var de-al sotiei. Locuiau tot in Buc. si tocmai se mutasera intr-un apartament nou. Totul a fost OK, dar ce mi-a atras in mod deosebit atentia, a fost muzica. Si pentru ca mi-a placut, desi n-as putea sa spun ce muzica era, l-am rugat sa mi-o traga si mie (muzica) pe un memory stick. Cum sotia lui lucra la Maserati (dealership) mi-a dat unul pe care-l avea de la firma. Era o lucratura deosebita, imbracat in piele si cu coroana imprimata. Frumos foc, dar c-o memorie scurta, cam ca a mea. In fine, important e ca muzica a intrat si uite asa mi-am facut damblaua. Dar memory stick-ul mi-a placut si l-am pastrat pina-n zilele noastre. Ei bine, ala a fost primul meu Maserati.
Ieri, m-am dus la COSTCO sa iau cite ceva de-ale gurii si sa ma uit dupa un brad, ca asta pe care-l avem, e cam de cind la fatat ma-sa. S-a jigarit si nici beculetele nu-i mai merg. E si cum intru, cum ma opresc la cesuri si bijuterii, ca asta mi-e damblaua. Una din ele. Si luind-o gospodareste, din ceas in ceas, unul anume mi-a atras atentia. In primul rind mi-a placut design-ul si-n al doilea, era auriu cu cadran albastru. Cum Joi mergem la Old Mill unde e si un recital al unui cintaret de opera si cum mi-am propus un costum navy blue, deja nu mai aveam motive sa ma opun impulsului initial. Asa ca, l-am adjudecat. Si uite asa mi-am tras al doilea Maserati.
Si nu ma blamati pe mine pentru dezamagirea pe care v-o citesc in priviri. Eu n-am spus ca mi-am luat masina, desi cu 100K mi-as putea lua cel mai ieftin Maserati, daca ar merita. Dar nu consider ca merita.
In primul rind jumatate din pret il platesti pentru nume. In al doilea, la masinile de fite, pe linga pret mai e si intretinerea care te jupoaie, fara motiv. Si nu in ultimul rind, masina de fite iti iei ca sa faci fite. DA! Pai si unde sa fac eu fite? Aici nu-i Monte Carlo, sa stea lumea pe strazi ca la circ, holbindu-se la masini si gagici tari agatate de cite un chelios mic. Aici, cu exceptia down town-ului, nu vezi tipenie de om pe strada. Toti isi calaresc masinile. Si in aceasta situatie, cine sa-mi aprecieze fita? Semafoarele? Da, poate vecinii de pe strada unde locuiesc, numai ca pe astia nu-i mai impresionezi cu o masina de 100K. Au trecut de virsta respectiva. Si chiar daca i-ar impresiona, care-mi va fi cistigul?
Si sa va mai spun ceva, sotia tocmai si-a schimbat QX35-ul pe un QX50. Ei bine, se-nvirte dupa soare si a fost doar vreo 60K, fully loaded. Pai daca-l lua pe cel mai ieftin Maserati, fully loaded, ajungeam sa platim cit pe doua QX50. Merita? Eu as spune ca NU. Asa ca ceasul si memory stick-ul imi sunt suficiente, cind vine vorba de Maserati.
Stiu ca expresia e putin diferita fata de cea originala, dar avind in vedere ca si canibalismul e monstruos, zic ca poate fi adaptata.
Ieri am avut alta zi de canasta. Si cum eram gazde, am pregatit chestii de papica. Nimic nou, pentru voi. Mai intii am bagat, ca aperitiv, o pizza cu ciuperci de toate natiile. Apoi am oferit ringhamburgari. Numai ca de data asta umplutura am executat-o cu carne de vitel si ciuperci cu usturoi, tocate si calite. La main dish am executat un osso bucco, ca ei nu-l mai incercasera pe cel facut de mine. Si pe asta-l puteti gasi prin posturile mele, daca va intereseaza. Poze nu pun pentru ca am mai pus si oricum, postul de fata nu se refera la culinareala de ieri, ci la culinareala in general. Culinareala cu un „daca”. Adica, cu un mare „DACA”
Deci, cum jucam noi destinsi, cu fiolele linga noi si-n acordul muzicilor, decid sa bag folder-ul cu muzica folk romaneasca. Si evident ca in folder-ul asta down load-asem o multime de piese ale Cenaclului Flacara. Asa ca, amintirile au inceput sa ne napadeasca si citeva peripetii au insotit fondul muzical. La un moment dat, a urmat Mircea Vintila cu
N-as putea sa spun ca bucata asta m-a dat vreodata pe spate. De fapt mi s-a parut chiar enervanta din cauza repetitiei celor trei acorduri care parca nu se mai termina. Dar de data asta problema a fost diferita, intrucit am intrebat, asa, intr-o doara. „Bai, daca am putea comunica cu animalele, asa cum rezulta din cintecul lui Vintila, le-am mai minca?” Evident ca in momentul de fata, prezumtia pare neverosimila, dar daca admitem ca animalele sunt dotate cu inteligenta, poate ca intr-un viitor indepartat, n-ar fi, totusi, exclusa comunicarea prin viu grai. Ei bine, daca am presupune ca traim acel viitor, le-am mai consuma?
E foarte adevarat ca cele mai inteligente animalele sunt cele de prada si cu exceptia pestilor, ele nu intra in dieta noastra, a romanilor. Spun a romanilor pentru ca sunt semintii care o ard cu ciinuti, pisicute, serpi, sopirle, gindaci si mortii ma-sii. Da’ facind abstractie de cine, ce maninca actualmente, ce-am face daca am putea comunica prin viu grai cu absolut toate animalele, pasarile, pestii si reptilele? Oare s-ar duce dracu osso bucco-ul meu de vitel? Dar fileul mignion? Si ala?
Bai, sa v-o spun drept, eu n-as putea minca un miel care-mi vorbeste si poate nici voi. Sau n-as putea in prima faza. Creierul meu ar refuza sa asocieze animalul cu haleala. Cred ca ratiunea ar invinge foamea. Dar pentru cit timp? Am da-o strict pe vegetale sau cind foamea ne-ar ajunge la os (expresia asta sigur nu exista) atunci am uita de ratiune si am reinstaura meseria de macelar? Brrrr! Nu cred c-as putea, chiar daca in momentul de fata, pentru mine, masa fara carne e ca scotch-ul fara alcool. Si n-as putea pentru ca, desi ar fi clar ca halcile din macelarii n-ar fi de om, tot as considera ingurgitarea lor drept canibalism.
Abatoarele ar arata ca niste lagare de concentrare cind toate vacile ar urla „ajutor! criminalilor! nu ne ucideti!” sau „nu-mi ucideti copilul” sau „mama, ajutor!”
Dar in gospodariile taranilor cind ar vrea sa taie porcul? „Ce-ai ba tarane cu mine? vrei sa ma maninci, minca-mi-ai tirbuchon-ul!” sau cind vrea sa mulga vaca „ia, ba, mina de pe tita, obsedatule! n-ai vrea sa mi-o si tragi?” Asta ca sa nu mai vorbim de colectarea oualelor. Atunci ar fi groasa, pentru ca toate gainile ar urla in cor sa-si salveze embrioanele.
Dar ca veni vorba de canibalism, intrebarea mi-a adus aminte de accidentul ala aviatic in care supravietuitorii, dupa terminarea alimentelor si fo citeva saptamini de infulecat zapada, cind pina si ratiunea le gemea de foame, s-au infruptat din decedati. Nu toti. Unii n-au facut-o. Dar altii… Ei bine, as vedea o oarecare similitudine daca am putea comunica cu animalele. Comunicarea cred le-ar umaniza, cel putin in acceptiunea mea, caz in care mi-ar fi imposibil sa le mai consider comestibile. Dar oare ele ne-ar mai minca pe noi? Poate ca, nu, daca ar fi dotate si cu constiinta. Dar intre ele?
Si uite asa am ajuns, cu intrebarile, pina in fund, la taxatoare.
S-o dati tare pe sex, crocodililor. Sex si iarasi sex. Asa ca, „scoate calu, pune-i saua!” vorba lui Faramita Lambru.
Stiu, unii vor spune ca suna straniu si trivial, dar tinind cont ca prima intrebare pe care mi-o pune vraciul cind ma prezint la anualul „general check up” este, „how is sex?”, consider ca as fi indreptatit sa va transmit si voua sfatul. Pentru ca daca te tine pitpalacu si organu, tot el, vraciul, iti recomanda doua trei, patru contacte pe saptamina, functie de data nasterii.
Altii ar spune, citind sfatul, „iar sex?” „asta-i obsedat?” Realitatea e ca nu-s obsedat, ci mai mult speriat. Ca, vedeti voi, fie ca vreti sa comentati sau nu, pe marginea acestui subiect, repercusiunile abstinentei ramin aceleasi si pot fi catastrofale, atit la femei, cit si la barbati. La femei se poate lasa cu noduli mamari benigni, dar si maligni. Iar la barbati se spune ca abstinenta iti poate afecta prostata generind mult nedoritul cancer. Dar sa nu credeti ca pledez pentru sexualizarea pe motiv de frica. De fapt nici nu cred ca-ar fi posibil fara o atractie fizica, dar daca acea atractie va e la-ndemina, valorificati-o, pentru ca alternativa e cih. Chiar foarte cih.
Si daca Nina trece pe aici, poate certifica ea afirmatiile. Ca nu stiu din care motive, sexul e privit ca o imoralitate, o trivialitate si multa lume manifesta o vadita pudoare si chiar reticenta in a-l aborda, ca subiect de discutii. De ce oare, atita timp cit reprezinta o parte integranta a vietii de zi cu zi? Multi sunt mai ingrijorati de ce urmeaza dupa viata, decit de viata insasi.
Dar pentru ca puritanii sa nu se simta discriminati, am sa bag un sfat si pentru ei. Unul culinar, desi si culinareala poate deveni sexoasa, daca te ajuta imaginatia.
Si pentru ca, dupa cum stiti, nu-mi place sa vorbesc din basme, va voi prezenta our daily breakfast. Avocado, lamiie, putina sare si seminte de dovleac. Eu trebuie sa admit, mai plusez si cu doua, trei fisii de somon afumat, ca doar vegetalele nu au darul sa ma satisfaca. Uite, cam asa:
Ca sunt gurmand cu diploma, o stiu si pestii oceanici, nu mai insist. Se mai stie, de asemenea, ca-mi plac mincarurile elaborate si frumos prezentate. Nu si de pestii oceanici. Dar ce nu se stie, e ca pot minca si ca porcu. Adica, stati, porc, porc, dar cu gust. Nu orice laturi rezultate doar dintr-o fierbere prealabila. Altfel spus, ca un porc cu papile gustative ceva mai rafinate.
Oi fi terminat cu introducerea? Cred ca da.
Cum va spuneam, la mine a plouat torential. Si afara si-n gura. Si cum friptura nu-i pastrama, m-am repezit, ca asa sunt eu, mai repezit, la unguri sa-mi cumpar pastrama de miel. Asa-i spun ei, dar era oaie, oaie, nici vorba de miel. Si dupa ce mi-am tras o bucata mai sexoasa (cu forme rubensiene), am taiat-o si aruncat-o-ntr-o tigaie s-o incing inaintea orgasmului ce-avea sa vina. Evident ca n-am uitat nici mamaliguta, pripita, asa cum ii sta ei bine si uite asa am mincat cu sotia care s-a declarat extrem de satifacuta. Mustul, in schimb, a fost o teapa totala. Sotiei i-a placut, ca era suc, dar mie, persoana care-l venereaza pe Bahus, din tot ficatul meu greu incercat, mi s-a parut exect ceea ce era. O bautura pentru prescolari.
Insa nu de oi si struguri m-apucasem sa vorbesc, dar cum pastrama a fost motivul m-am simtit obligat s-o mentionez. Deci, intru la unguri in magazin si privirea-mi zburda absenta pe salamurile si cirnatii care atirnau pe pereti. Dar n-a apucat sa zburde prea mult ca s-a impiedicat de un mare ciolan afumat. Si instantaneu s-a dezlantui potopul, in gura. Oricum, bine ca nu s-a revarsat, ca m-as fi facut de fecale. Am reusit totusi sa-l stavilesc, cumparind ciolanul.
Asa ca astazi, l-am bagat pe domnul ciolan la fiert, impreuna cu baza tuturor mincarurilor, TCM-ul. Nu bai, inginerilor, nu ma refer la Tehnologia Constructiilor de Masini, ci la telina, ceapa, morcov. Adica, o ceapa maruntita, un bat de telina maruntit si un morcov. Morcov, adica leguma. Si dupa ce ciolanului i s-o blegit muschiul, am bagat si doua cutii de fasole cu ceva rosii distruse, cum s-ar spune, facute piure. In menu si-n acelasi pret voi introduce si o salata de varza murata cu ulei si piper pentru ca fasolea sa alunece in voie, fara coeficienti de frecare. Ce sa mai spun, o minunatie de splendoare! Sotia va fi incintata si poate si fiu-meu, desi ala e mai canadian si se strimba la unele preparate pe care astia nu le consuma.
Si uite asa, am incalecat pe-o sa si-a cazut calu cu mine. Alla prossima!
Pun si doua poze cu fasolea si salata, la cerea lui Vladen.
VatiClanul Papal 