Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘petrecere’


O intrebare pe cit de … fosta, pe atit de actuala. Mai ales ca unele personaje, ale romanului cu acelasi titlu, titlu preluat din scrierile lui John Dunne, au caractere similare, ba chiar si nume. Jordan-ul lui Hamingway regasindu-se si in Camera Reprezentantilor a US sub acelasi nume. In privinta lui Franco asemanarea consta numai in fascismul care-l caracteriza, in aceeasi masura in care-l caracterizeaza si pe Mortul Casei Albe. Si ca si in roman, Jordan lupta, alaturi de alti partizani republicani, impotriva fascistului la putere, incercind sa-l dea pe dement cu roatele-n sus. „Nu te intreba pentru cine bate clopotul; pentru tine bate” spunea Dunne. Asa ca, Mortule, nu te-ntreba pentru cine bat clopotele. Ele nu bat doar pentru plebea incarcerata, ci si pentru tine. Spre deosebire de roman, sper totusi ca Jordan sa supravietuiasca acestei lupte.

…………………………………………………………………………………………………………………….

Ieri am pus-o de-o petrecere scandaloasa. Nu c-ar fi iesit cu balamuc, dar era scandalos de contrara restrictiilor fasciste care interzic „condamnatilor” sa petreaca in timpul incarcerarii la domiciliu. Dar intrucit condamnarile trudeauviene au valoarea unei cepe degerate, multi canadieni le ignora, refuzind sa se supuna dobitociei ministeriale. Pentru ca, dupa cum spuneam, fascismul canadian nu poate ramine in urma celui american.

Sute de mii de „manivele” demonstreaza in toata Canada impotriva vaccinului, a restrictiilor draconice si inutile si a violarii drepturilor si libertatilor. Dar astia nu demonstreaza in vrajeli de marsuri cu pancarde si lozinci, ci cu zeci de mii de TIR-uri in botezatul „Freedom Convoy”. Altii prefera sa-si piarda slujbele in schimbul libertatii de decizie asupra propriei persoane, ceea ce constituie o alta modalitate de a protesta impotriva abuzurilor. Iar altii, adica eu, adica, pe mine, ma pot pupa direct in cur, tovarasii, ca n-au ce sa-mi faca deocamdata. Asa ca protestul meu se manifesta prin petreceri, pentru ca la -20C nu pot protesta decit la domiciliu. A propos de abuzuri, la o biserica romaneasca din Montreal, enoriasii au fost obligati sa tina slujba in fata bisericii, in zapada, la -15C pentru ca bisericile sunt inchise din ordinul … „stiintei medicale” care, in zilele noastre, e la fel de falsa si mitomana ca si stiintele economice, politice, sociale, s.a.m.d.

Si cum aveam un motiv intemeiat sa ma petrecaresc, io-te c-am invitat o alta pereche de nevaccinati cu care sa consumam ceva preparate, ceva bautura, sa facem o carte si s-avem ceva antren. Stiu ca nu suna a petrecere, dar multi din petrecaretii din anii trecuti s-au vaccinat cu timpeala si nu inteleg sa-si riste viata in petreceri cu nevaccinati. Si, by the way, doua dintre familii, triplu vaccinati, tocmai si-au tras un Covid de calitate superioara, pe masura vaccinurilor facute. Altii, tot vaccinati, s-au vindecat deja. Ce sa mai spun? Good for them! Noi n-am avut norocul nici sa ne vaccinam, nici sa ne-mbolnavim, pina acum, desi timp ar mai fi.

Dar revenind la petrecere, ma voi opri la de-ale gurii. Ca p-astea le-am conceput eu, nu fascistii guvernamentali. Am inceput cu „salmon roe maki” care mi-au luat o ora sa le „confectionez cu orez, sea weed si icre de somon. La astea am bagat si-un pahar cu sampanie pe care, va jur, n-am fermentat-o eu. Apoi le-am bagat „bacon basket with triple cheese spaghetti” . Cosuletul il facusem cu o zi inainte la cuptor, cu fisiile de bacon puse pe pahare pentru a lua forma dorita. Dupa cosulete a urmat „gravadlax kiss”. Somon cured de mine si asezat in forma de … buze, sau cam asa ceva, garnisite cu un sos de avocado si wasabi. Iar la main course am propus un rasol de vitel superb cu ciuperci, cartofi si morcovei. A fost bine, placut si parca n-am dus lipsa marilor petreceri din trecut, desi, pe bune, nu mi-ar fi displacut. Dar uite ca pandemia indusa si dirijata de masonerie ne-a decimat si scindat pentru a ne putea controla cit mai usor si mai total.

Si acum, imaginile culinare.

Read Full Post »


De data asta a fost un Revelion mai purple sau mai lilac, functie de zona Canadei in care te afli. Intentia initiala a fost sa-mi asortez tinuta, vestimentatiei Pomului de Craciun. Si nu ca n-as fi putut s-o fac, dar am realizat ca bradului ii sta mai bine in mov si argintiu, decit imi statea mie. Si cum nu concep sa fiu eclipsat de-un copac, am decis o cromatica diferita. Dar pentru a nu lasa bradul sa-si poarte movul de unul singur, am echipat masa de Revelion in aceleasi nuante si pot spune c-a avut succesul scontat. In rest, bautura, haleala, dans si antren, ca doar asta e scopul unei petreceri.

Paradoxul acestor petreceri e ca desi nu prea-ti mai vine sa sarbatoresti trecerea anilor, o facem de fiecare data cu un chef nebun. Poate pentru ca asta facem de cind ne stim. Interesant e si faptul ca dorul de munca ne paraseste, treptat, pe cind cel de chefuiala, niciodata. Si cu toate ca astfel de petreceri produc stari dolorante, continuam sa ni le dorim si de aceea consider ca sunt comparabile cu nasterile, pe masura ce inaintezi in virsta.

 

 

Read Full Post »


Si asta-i motivul pentru care am pus-o de un party. Asta in al doilea rind, pentru ca in primul, o serbam pe sotie. Probleme au fost, dar numai din cauza de timp probabil care se anunta apos si potrivnic unei petreceri cimpenesti. Dar pentru ca orice ploaie are o limita, io-te ca si asta de ieri s-a oprit cu fo doua ore inainte de aparitia primilor oaspeti. Asa ca, totul a fost bine-merci, dupa cum veti vedea si-n imaginile de mai jos. A fost frumos si cu chef, dar nu cu prea mult chef de bitiiala, ca bag sama, astia cind se pensioneaza, n-o fac doar de la munca remunerata. In concluzie, s-a mincat, baut, palavragit si ris cit sa ne etalam si accentuam toate ridurile. Eu, ca sa fiu sincer, m-am si topait putin, ca de, ca gazda trebuia sa dansez doamnele si marturisesc ca m-am achitat de datorie, onorabil.

Si ca surpriza, am arvunit doua dansatoare de flamenco care au facut toti banii.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Dar, pentru a nu va lasa nemincati, voi baga si friptura pe care am executat-o cu maiestrie si care a fost apreciata la superlativul absolut. Si uite cum am executat-o. Am cumparat un muschi de porc, lung  cit tot porcul si pe care astia l-au botezat, loin. L-am despicat longitudinal, pe-o parte si i-am mai tras cite doua crestaturi pe fiecare jumatate. Dupa aceea l-am placat cu usturoi. In crestaturi, ca doar nu le facusem ca-s eu vreun Jack Spintecatorul, am bagat fisii de bacon afumat iar in centru, o compozitie din brinza de capra, pin nuts rumenite, spanac, ceapa calita si cranberries (afine) uscate. Apoi am unit la loc muschiul si l-am legat. In cuptor a stat vreo 40 de minute si pot spune ca a iesit meserias.

Si acum, zic s-o dam pe pictures.

SONY DSC

SONY DSC

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Simbata am petrecut. Nu Pastele, ca de mult ce l-am petrecut p-ala catolic, ma luase pintecaraia. E adevarat ca in dureri am incheiat si Pastele #2, dar dureri de falci, de la atita ris. Cum spun, simbata am mincat baut si ris. Nu stiu daca risul e pansament gastric, dar n-am avut nici pe dracu, nici pe tac-su. Vorba marelui poet contemporan, aici de fata: „la rata pe varza, anturajul conteaza” Pentru ca, vedeti voi, uitasem sa mentionez c-am gatit un ratoi, la felul doi. La primul bagasem o ciorba de burta de s-au lins colegii pe mai toate extremitatile corpului. Cu predilectie, pe buze, ca n-au flexibilitatea ciinilor.

Si pentru ca la un zaiafet de genul asta nu poate lipsi alcoholul, uite cum le-am azmesticat de-ai fi zis ca-i laborator de chimie. A fost, vorba Emily-ei, o adevarata rascruce de … vinuri. Alb, rosu si roze. Sampanie, whisky, palinca si bere. O sa spuneti, si pe buna dreptate, ca a fost mai mult o rascruce de alcohoale. A fost, dar mie, „la rascucea de vinuri” imi suna a literatura clasica, cu atit mai mult cu cit unul dintre invitati era venit din orasul vinturilor vesnice, Chicago. Asta de fapt a adus si palinca de Maramures, ca la ei se gaseste. Aici, nu. Noi cu slibovita sirbeasca si grappa italieneasca, care nu sunt de aruncat, dar sa ne intelegem, nici palinca nu sunt.

Un altul a adus un drob pe care-l promisese. Bun! Nu la fel de bun ca al meu in care bagasem cimpuri de verdeturi si-o padure de ciuperci, dar bun. Asa ca la aperitive am dat-o pe drob si cirnati din cei facuti de mine si care de cind i-am facut, zac atirnati in frigiderul din cold room, ca sa-i zvinte curentul. Si erau zvintati. Poate nu cit as fi vrut, dar erau mincabili.

La cafea am bagat si un tort cu o cupa de-nghetata, ca sa bagam burta-n draci, nu de alta. Dupa care, da-i smotru, ca doar nu era sa las casa cu curu-n sus, taman de Paste.

Iar duminica, de Paste, am frecatcat menta. Adica am pregatit niste mojito pe care l-am baut in familie dupa un dinner subtire compus dintr-o salata cu somon cured by moi si tarte cu icre ale aceluias peste. De fapt. v-am mai pus salata cu gravadlax-ul suedez si intr-un post anterior. Pentru o mai buna aducere aminte, v-o bag encore une fois.

SONY DSC

 

 

Read Full Post »


Copil fiind, paduri cutreieram … cutreieram pe dracu. Reiau. Copil fiind eram carat cu japca de parinti la toate intrunirile lor familiale. Si cum intrunirile respective se petreceau doar la decese si nunti, uite cum ma invirteam eu, ca un coi intr-o caldare, in toata geriatria familiei. Toti ofilitii si prafuitii. Ce dracu cautam eu acolo, nu stiu. Ce stiu e ca toti mosii si babele ma ciupeu de obraz si se mirau, ca tontii, cit crescusem de mult. „Pai da, fa, ca doar nu era sa fi ramas ca la doi ani cind m-ai vazut ultima data!” ii raspundeam in minte, acceptind ciupitura cu un rinjet studiat in ciupiturile anterioare.

Bai, ca n-am nimic impotriva batrinilor, daca ar fi haiosi, pedanti si s-ar sparge-n figuri, ca aia din Athenee Palace, pe cind eram tinar si ferice, si care erau imbracati de zece, miroseau de 11 si discutau de 12. Dar cind dai de muribunzi la funeraliile unui fost muribund, te apuca depresia. Si nu neaparat pentru ca aratau mai imbalsamati decit mortu, desi si asta, dar nu vorbeau decit de cine a murit, in ce conditii, de ce sufera, ce-a lasat cu limba de moarte, cit si-au tras urmasi dupa ce a mierlit, ce cosciuge sunt la moda si cit costa un loc de veci. Astia-s cei ce prefera o viata moarta pentru o moarte vie, dar iluzorie, pe cind eu prefer o viata vie pentru o moarte moarta.

Dar asta se intimpla la inmormintarile citadine. Alea taranesti erau mult mai relaxante, desi …

Daca te pune dracu, asa cum m-au pus pe mine parintii, sa participi la o inmormintare rurala, e de vise negre sau mai bine spus, umor negru. Adica aia te poarta prin tot satul, se vaicaresc si bocesc, vorbind cu mortul si-ntrebindu-l de ce-a plecat si unde se duce. Pai unde draci crezi, tuto, ca se duce, la birt? Basca ca pe mort il durea fix in coroanele de flori de bocetele lor. Dar spectacolul era de cascadorii risului.

Si pentru ca am amintit de mediul rural si inmormintarile lui, sa mai spun ca am fost tirit, dupa cum am mentionat, o singura data, cind a dat unchiu-meu in primire, la o astfel de reprezentatie, la Valea Calugareasca. Ei bine, inmormintarea aluia mi-a produs o aversitate fata de traditiile astea idioate si absurde, greu de sters din memorie. In primul rind ala statea mort pe-o masa. Masa pe care a doua zi s-a mincat. Nu eu, ceilalti. Pe urma, toti trancaneau in legea lor de se facuse un vacarm aiuristic de te trezea din morti. Nu si pe unchi-meu, care era mort pe bune. Dar cind mai venea careva sa participe la paranghelie, se facea o tacere mormintala, de fo doua secunde, dupa care izbucneau toti in lacrimi, de parca noul venit era mortul sau tragea sa moara. Asta ca sa nu mai amintesc de vreo trei bocitoare platite care, dupa cum va spuneam, se conversau cu unchi-meu, intrebindu-l tot felul de timpenii. Nu mai tin minte, dar nu m-ar mira sa aflu ca l-au intrebat si ce scoala are, ce calificari si asa mai departe, ca alea cu „un’ te duci?” si „de ce-ai plecat?” vi le-am spus deja.

E si vine prazicul de dupa, cind se pune masa mare plina cu haleala si multa bautura. Una dintre mese fiind, dupa cum am spus, aia pe care statuse mortul lungit, c-o zi mai devreme. Bine-nteles ca toti s-au facut pula si-au inceput sa rida-n hohote de parca erau la Tanase, la Revista. Iar eu, ametit de bautura trasa pe sest, sa nu ma vada adultii, o mameleam pe verisoara-mea care, desi urita, incepuse sa-mi placa, si care chicotea incintata, de parca murise taica-meu, nu tac-su. Tanti-mea, plingea si ea de ti se rupea (inima) ca la un moment dat sa se opreasca din plins si foarte serioasa sa ordone „Angelo, adu fa niste vin la domnu, nu vezi ca s-a terminat!” Dupa care iar cadea in plinsul de care mi se rupea si mie si celorlalti meseni. A, si mortului care nu mai era de fata.

Asa ca, fuck „geriatricia” aia moarta! Daca tot e sa vina, macar sa fie vivace, ca decit sa mori inainte de-a muri, zic eu ca mai bine-i sa traiesti. Ca vorba motto-ului  „Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea”

Read Full Post »


Cum spuneam, am cam fost rapus dupa noaptea de Revelion. Ca, vedeti voi, am eu asa un organism care nu se poate odihni in timpul zilei, iar cind ii vine lui sa se doarma pe el, pac Revelionul. De ce nu se tine petrecerea in timpul zilei, n-am idee. Cert e ca ajuns la 9 seara, esti si darimat fizic si satul cu tot ce-ai ingurgitat peste zi. Si atunci, noaptea respectiva, nu faci decit sa tragi de tine. Si-am tras. Ca ce era sa fac? Totusi, antrenul m-a tinut treaz pina pe la 4 cind s-a retras si ultimul „tramvai”. Ei bine, in acel moment am cazut lat, dar si lung. Ce mi s-a parut totusi curios, e ca dupa doua ore eram drepti si nu in pat. Asa ca m-am apucat de smotruiala. Era, neica, o debandada totala. Drept pentru care am muncit de mi-a venit acru-n gura. Ca pe cine draci sa chemi la curatenie pe intii ianuarie? Pe mine, ca doar eu eram in stare de, oarecare, functionare. Si unde mai pui ca la 2:30 reveneau toti revelionistii pentru ca ciorba era neatinsa si inca mai ramasesera antreuri, salate, juma’ de friptura, fo 50 de sarmale si bautura. Cu alte cuvinte, conditii propice pentru un al doilea revelion, dar mai pe lumina.

Si sa stiti ca atit organizarea cit si petrecerea-n sine au fost apreciate … in gura mare. Nu mai spun de ciorba, sarmale si piftie. Erau toti extaziati de parca-i napadisera orgasmele. Probabil ca se udasera-n gura, ca altfel nu-mi explic entuziasmul cu care mi-o spuneau.

E si acum bag fo citeva poze ca sa ramina posteritatii dovada certa ca si in 2018 eram cu totii in stare de functionare si cu zimbetul pe buzele gurii (zimbetul celorlalte buze, desi m-am straduit, n-am reusit sa-l pozez, ele fiind dosite)

Asa aratau mesele inchiriate de la Higgins. A, si fetele de masa si jumatate din scaune tot de la ei erau.

SONY DSC

Asa aratau revelionistii, neinchiriati, ca Higgins inchiriaza numai mijloace fixe.

SONY DSC

Asa arata piftia si ceva muraturi, ca restul n-avea rost sa mai pozez.

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

Io-te s-o poza mai personala

Cum spuneam, s-a mincat, s-a dansat, mai pe sus

SONY DSC

si mai pe jos

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

Dupa care lu’ 2017 i-a sunat ceasu’

SONY DSC

Iar a doua zi, adica ieri, ne-am adunat din nou pentru a incheia socotelile culinare, dar tot binedispusi, desi cam paraditi, fizic.

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

In incheiere nu-mi ramine decit sa sper ca pozele v-au placut si sa va urez un

La Multi Ani cu sanatate, optimism si bani!

Read Full Post »


14389117918_32f60a3de0_b

 

***

A mai trecut un an prin noi,

Un an dement si plin de vicii,

Dar fiinca-i dus, eu zic sa bem 

Si sa-l jelim cu … artificii.

***

 

Read Full Post »

The day after


Petrecerea, dupa cum banuiam, a fost mai mult parastas. N-a fost atomic, cum o sugereaza titlul, dar a fost ucigator de anost. De fapt as putea sa-l descriu in patru-cinci cuvinte: „cine m-o fi pus?”. Dar intrucit stiu raspunsul, n-am sa intru-n amanunte, ca nu-i elegant. Tac si-nghit. Macar de-as fi avut ce sa-nghit … Bai, am spus ca tac!

Pe la zece seara am ajuns acasa. Devreme, ca asa-i la parastas. Si dupa ce am mincat vreo trei sarmale, ca deja nu se mai putea, am intrat pe blog sa vad cine nu mi-a mai comentat, ca de like-uri sunt cam satul si inca n-am reusit sa inteleg de ce un cineva caruia-i place ce citeste, refuza sa comenteze. Bine-ar fi fost ca like-urile astea sa fie comentarii, dar cum nu sunt, ma uit la ele ca un adevarat colectionar de avatare. A propos, se poate face schimb de like-uri, daca ai dubluri? Nu-i asa c-ar fi interesant?

Mmmmda! Si astazi, desi sarmalele ma priveau cu-nteles, m-am gindit sa schimb registrul, napadit fiind de alte pofte, ceva mai meridionale, trezite de amintirea Athenee Palace-ului de acum 40 de ani. Ca asta faci la parastase, ti-aduci aminte de trecut si de trecuti. Si cum in vremurile alea de rastriste snitelul milanez era la mare cautare, am hotarit sa-l reeditez. Evident ca asta n-a fost chiar milanez, as spune ca a fost, mai degraba, o combinatie inedita si personala. Cum spaghete n-aveam, am folosit fettuccine la care n-am folosit sosul traditional, ci  arrabbiata, ca e mai codimentat, mai cu personalitate.

Si intrucit pasta e rezolvata, zic sa trecem la snitel care nu e nici pe departe ca ofilitura aia vieneza care-i mai buna sa te uiti prin ea la eclipsa,  decit s-o maninci. Dar cum n-aveam porc si nici vitello, am folosit piept de pasare, desi cind vine vorba de piept, il prefer pe cel cu care am fost obisnuit de mic. Dar na, fiind vorba de snitel, ala de pasare e de preferat. Mai ales ca dupa ce le-am prajit, ca nu locuiesc singur, le-am incoronat cu niste mozzarella si citeva faramituri de busuioc. Asa ca, uite ce-a iesit.

SONY DSC

SONY DSC

O minunatie, nu alta. Minunatie pe care am mincat-o pe nerasuflate. Dar sa nu va imaginati ca de acum in colo o sa-mi trag toata mincarea-n poze, oricit ar fi ea de sexoasa, ca pina la urma asta-i VatiClan, nu Play Boy.

Read Full Post »


Nu fugiti ca nu-i vorba de penetrari succesive. Nu ca n-as sti sa le descriu, da’ nu-s convins ca vor fi apreciate la adevarata lor valoare artistica. Si atunci, le ce bun?  Asa ca, intrucit voi sari de la un subiect la altul, ca lacusta, nu prea aveam ce alt titlu sa aleg.

Miine mergem la un parastas. De fapt e o petrecere, dar din alea la care intepenesti la masa, cam ca la parastas. E adevarat ca gazdele fiind ardeleni, au tot felul de afumaturi si palinci, pregatite chiar de ei, numai bune sa-ti amintesti de toti mortii din familie si sa nu-ti doresti sa te dezlipesti de masa. Dar daca nu s-o dansa, ca nu se va dansa in mod sigur, am sa propun cite un stretch break, din ora-n ora. Ca asta-i alt motiv pentru care urasc avioanele. Statul pe loc. Stai, neica, incoltit de scaune, cam ca ala cu merele de aur, de-ti amortesc si bucile si nervii. Si cum avioane cu promenada n-au fost inventate, le urasc cu pasiune, desi paradoxal, ele-mi asigura existenta sau o parte din ea.

In fine, pina la parastasul respectiv mai e o zi si ca sa nu ma plictisesc, mi-am propus niscai sarmale. Zic „mi-am”, pentru ca eu le propun, eu le execut. Dar niciodata nu le maninc singur. Totusi, nu ma deranjaza. Nooo! Pentru mine bucataria e ca un al doilea dormitor, in care ma relaxez si unde-mi petrec multe clipe de extaz … culinar. Singura diferenta ar fi ca in „dormitorul” asta, eu sunt fututul. Dar avind in vedere ca la sarmale merge un scotch, (nu bai, nu cind le maninci, cind le faci) ba chiar si doua, accept abuzul.

Mai departe, refereindu-ma la procesul de productie, va voi divulga secretul pe care nu-l veti gasi nici in Larousse. Cum varza am pus-o la murat acum fo luna, care va sa zica e inca bita. Adica nu e chiar ca tabla galvanizata pe care o cumperi de la Longos sau Metro, dar cum era sa se fi murat complet in doar treizeci de zile? Complet-incomplet, pofta mi-a inundat cutia craniana, cavitatea bucala si mi s-a oprit direct in mate.  In consecinta am recurs la un siretlic, mic, mic, mic ca un lin…pitic. Am taiat foile, care sunt deja acre, le-am bagat in zip-lock si le-am azvirlit in congelator. Ei bine, dupa doua zile si dupa dezghet, vor fi numai bune de sarmaluit. De fapt, daca le vei tine vreo saptamina, poti sa-ti rasucesti si tigari, nu numai sarmale, atit se-nmoaie (urit cuvint!) de bine. E si dupa ce reusesc sa-mbrac toata carnea, le bag la cuptor pentru vreo 12 ore, pina le iau toti dracii si transpiratiile de pe lume. Dupa care, dai si maninca. Da nu asa, oricum. Ca mai fac si-o ciorba cu zeama de  varza care, pe bune, o poti bea si nefiarta, intrucit a iesit de-ai zice … cu multa indulgenta, ca-i sampanie. A propos, multi spun ca trebuie sa pui 50gr de sare la un litru de apa. E, eu am pus cam jumatate, motiv pentru care zeama e un deliciu si-ti provoaca tot felul de placeri, mai ales daca ti-ai dat flotorul peste cap cu tuici si sprituri. E adevarat ca-ti masturba (sau perturba?) si presiunea in artere, dar asta poti s-o treci la distrugeri colaterale neglijabile.

Dar sa revin. Cum ziceam, mie bucatareala-mi place. Nu spun ca nu mi-ar placea sa mi se bucatareasca, dar intrucit sotia a pasat, potul mi-a revenit mie, in totalitate. In fine, o fac cu placere, motiv pentru catre mi-am mai tras o bucatarie. Nu ca dihania pe care o am n-ar fi fost suficienta, dar m-am cam saturat s-o tot mentin in ordine si disciplina. Asa, avind-o p-asta mica, pe care am botezat-o „kosher kitchen”,  ca da bine la cumparatori, cind o fi sa fie, imi va fi mult mai usor sa o mentin curatica si cochetica si scutesc si restul casei de mirosuri. Pun si vreo doua poze ca sa aveti idee cam cum si ce fel, desi sunt convins ca nu va intereseaza.

dscn0019

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

Si pentru c-am deschis subiectul „constructii” sa mai spun ca labele de la guvern, care nu au contribuit la construirea casei asteia cu nici un centulet, ba mai mult, au pretins tot felul de biruri pe fel de fel de aprobari absurdo-mosieresti, mi-au trimis o jalba prin care ma anunta ca in conformitate cu mama dracu, taxa pe preprietate mi-a crescut (simtitor, nu spun suma ca sa nu va ia ameteala) din cauza ca am ridicat valoarea proprietatii. Si atunci mi-am zis: „pai sa nu-i futi?” Ba sa-i futi pentru ca ei, adica guvernul local, n-a contribuit cu nimic la aceasta apreciere a proprietatii. Banii au fost strict ai nostri, numai ca ale dracu capuse, vor sa-ti suga si viata din tine, suge-mi-ar… ca daca ar fi schimbat vreun felinar pe strada sau ar fi ingropat sirmele alea care brazdeaza cerul, ca la Dilga, as fi zis, dar cind ei nu fac altceva decit sa te fure cu legea in mina, nu-ti vine s-o dai in pizda ma-sii de Canada, cu frunza ei de artar, cu tot, si sa te intepenesti undeva prin Monaco? Ca doar nu s-or buluci cu totii in rahatelul ala de principat, asa, de timpiti. Ca si aia au taxe de fentat, nu se duc acolo ca le e drag sa-si tina un milion inchis in banca. Si d-asta nici nu-i condamn, pentru ca in fond, nu fac decit sa preintimpine un furt, nimic mai mult.

Gata, ca m-am aprins si-mi cauzeaza la sarmale.

 

Read Full Post »


Stiu, erati obisnuiti cu „pa si pu la toata lumea”, numai ca de data asta e mai altfel. Dar acum fara misto, chiar trebuie sa explic fiecare titlu abreviat? Bine, fie, dar asta-i ultima oara cind o mai fac. Party on Pictures, ca sa-mi mai relaxez si eu degetele greu incercate in procesul de pregatire al petrecerii. Si cum eu nu sunt temator in postarea pozelor, ca altii, le bag fara reticente.

Asa ca, dupa cum s-a anuntat si-n presa scrisa, ieri am avut petrecere. Una mai moderata. 32 de participanti plus doua invitate care au constituit surpriza serii. Si pentru ca am topait ca iedul, acum ma dor si muschii pe care uitasem ca-i mai am. Dar na, probabil ca daca am arde-o-n bairame, saptaminal, acum nu m-ar mai chinui fibra.

Ce se va vedea in imaginile care urmeaza sunt faze de la taclalele introductive, citeva antreuri d-ale gurii, cele doua bucati invitate, care din cauza de samba, le numesc sambiste si care, pe bune, si-au meritat banii, dantuiala, torturi cu placute care explica, intr-un mod original, cauza acestui bairam si evident, cauza cauzei, adica sarbatorita. Detalii pot oferi numai la cereri exprese si bineintentionate.

Pentru ambianta, bag s-o bucata (muzicala, nu din cele invitate, ca alea nu-mi apartin) pe care s-a dansat … cu draci.

 

SONY DSC

SONY DSC

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

dscn0012

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »

Older Posts »