by papa
Rondo in straie fine, croite-n fascinatii,
Cint subjugat iubirii in ritm medieval,
Tesut ca de paianjeni pe portativ de ape,
Cu salbe de gondole si muzici dulci de clape,
Pe ziduri policrome si masti de carnaval.
O pata de candoare intr-un ocean de patimi,
Fragila ca un nufar pe valuri de satin,
Unde iubiti, iubire, iubitelor le jura,
E gura-ntredeschisa ce-asteapta alta gura,
E-o punte de suspine peste al lor suspin.
E fluxul ce danseaza in piata cu cupola,
E-acea dorinta vie, ce-n suflete simtim,
E un sarut de focuri iesit tiptil din mare,
E geniu, e iubire, e arta, e candoare,
E-un festival de ape, culoare si sublim.
„You’ve got here, I never left” i-a spus Cézanne, vechiul lui prieten, referindu-se la viata boema pe care o traisera impreuna intr-o mansarda sordida. Émile ajunsese la un prezumtiv apogeu al carierei lui prodigioase si incepuse sa priveasca lumea intr-un mod diferit, egoist, influentat de propriile ambitii. Desi amicitia cu Paul se va duce dracu pe apa Senei, fraza aceasta il va urmari si motiva in continuare. Si nu neaparat in activitatea scriitoriceasca, la care de fapt nu ma voi referi, intrucit in afara de Fécondité si Thérèse Raquin, n-am citit nimic altceva, desi formatia lui naturalista, lipsita de prejudecati, ar fi trebuit sa ma incite. Dar, daca e sa analizam Zola omul, deja mi se pare ca ceea ce a facut in plan uman si social, depaseste cu mult notorietatea de care se bucura ca scriitor. Ma refer la refuzul de-a mai deveni membru al Academiei Franceze si mai ales la Cazul Dreyfus. Practic e vorba de faptul ca a refuzat materializarea unei ambitii personale, alegind sa se implice plenar in apararea adevarului si a dreptatii sociale. Pentru cine nu stie despre ce e vorba, in doua cuvinte, capitanul Dreyfus a fost acuzat si condamnat in mod eronat, pentru tradare. Cind insa dupa pronuntarea sentintei acestui proces fabricat, proba nevinovatiei a fost prezentata generalilor in drept sa analizeze cazul, acestia au ignorat-o in mod deliberat pentru a nu aduce prejudicii justitiei si implicit armatei. Dar nu coruptia liderilor militari m-a socat, ca asta-i de cind lumea si armata, ci curajul lui Zola, care si-a riscat cariera, reputatia si libertatea in apararea unor principii sociale fundamentale. Sacrificiul e cu atit mai laudabil cu cit protestul lui va fi solitar, indreptat impotriva unui intreg sistem corupt, bine pus la punct si la adapost de orice atac nedorit. La rugamintea sotiei ofiterului si impotriva sfaturilor prietenilor, Émile publica o scrisoare deschisa, „J’accuse”, 
adresata presedintelui Republicii Franceze, in care denunta antisemitismul, Dreyfus fiind de origine, evreu si nedreptatea comisa de justitia militara, contorsionarea adevarului si lipsa de respect fata de drepturile elementare ale individului. Avind in vedere celebritatea de care se bucura Zola la vremea respectiva, nu e greu de imaginat amploarea pe care a luat-o acest protest, cu atit mai mult cu cit era indreptat impotriva armatei si justitiei, doua institutii respectate si considerate inatacabile. In acelasi timp, acest protest a avut darul de a diviza societatea franceza in doua curente de opinie distincte , pro si anti Dreyfus. Printre cei care l-au sustinut pe Zola in tentativa de-a zdruncina sistemul judiciar , s-a numarat si Constantin Mille, emigrat la Paris in acea vreme si care numea miscarea anti-Dreyfusard, „dictatura militara”. Zola este acuzat, judecat si condamnat de un juriu caruia, aceiasi reprezentanti ai sistemului ii sugerasera verdictul cu mult inainte de ascultarea argumentelor apararii. Zola se refugiaza in Anglia si continua tiparirea manifestelor, denuntind in continuare abuzul si musamalizarile. Intrucit cazul angrenase deja opinia publica internationala, depasind granitele Frantei, procesul se rejudeca si Dreyfus va fi repus in drepturi. La aflarea vestii, Zola a afirmat, „la verite est en marche et rien ne l’arretera” si aceasta fraza a ramas in istorie, desi mie afirmatia mi se pare utopica, motivata doar de exaltarea reusitei de moment. Lui Émile i se permite sa se intoarca in Franta si sa-si reia activitatea, dar cazul Dreyfus va continua sa fie dezbatut si sa aibe influente majore in politica vremii. Unul dintre efectele cele mai neasteptate avea sa fie infintarea Organizatiei Zioniste de catre Theodor Herzl, un evreu ungur, care milita pentru infiintarea statului evreu in teritoriile Palestinei. Evident ca intentia exista inaite ca Zola sa agite spiritele, dar Herzl a profitat de valurile favorabile facute de procesul la care participase ca reporter, amplificind ideea refuzului societatii europene de-a asimila evreimea. De remarcat ca in acele vremuri antisemitismul era la vedere si la ordinea zilei, nu mascat, sau in orice caz, nu ca acum. Revenind, ce mi se pare totusi exceptional, este influenta pe care gindirea, scrierile si activitatea unui om cu o pregatire medie si fara bacalaureat, cum era Émile Zola, a reusit sa cucereasca si sa influenteze societatea umana de maniera in care a facut-o el. Este adevarat ca nu a fost singurul in aceasta situatie, dar spre deosebire de predecesorii lui, Zola m-a cucerit si pe mine afirmind ca „La civilisation humaine ne progressera point à moins que la dernière pierre de la dernière église ne tombe sur la tête du dernier prêtre”. Amin !
De fapt titlul este „Murder at 1600”, dar mie musamalizarile mi s-au parut a fi chintesenta filmului si specialitatea flotantilor de la 1600 Pennsylvania Avenue. Stiu, va ginditi c-a murit Obama, dar va bucurati degeaba. Nu el e victima, desi momentan, Casa de la adresa respectiva ii serveste ca habitat. Filmul a fost facut pe vremea cind niciun american sanatos la trup si cu mintea-ntreaga nu-l banuia pe Obama ca ar putea suferi vreo data de presedentie. De fapt nuvela a fost scrisa prin ’80 si face parte dintr-un sir de 24 de nuvele pe aceeasi tema criminala, scrise de Margaret, fata lui Truman, fost presedinte, el insusi. Povestea e simpla si lipsita de fictiuni, desi se vrea o fictiune. Fiul presedintelui, curvar notoriu, un fel de Clinton ceva mai mic, si-o tragea si cu Carla, the White House secretary. Alvin, the national security advisor, o jigodie ca mai toti sfintii, o asasineaza putin pe Carla, pentru a-l compromite pe printisor si detrona cu blackmail-uri pe taica-sau. Paralelismul intre Jack Neil, the president si fiul lui consta in faptul ca o ardeau in paralel pe doamna secretara, musamalizati de serviciile secrete. Nu ca asta ar conta in derularea evenimentelor, dar e o informatie spumoasa, scandaloasa, futacioasa si care chiar merita mentionata. Bun, Carla e mierlita-ntr-un WC al Casei Albe si imediat e chemat negrul Harlan, homicide detective, care in primul rind se ia in gura cu Nick, seful serviciilor secrete. Ala-i zice ceva, asta zice „ba pe ma-ta!”, ca pina la urma sa-i desparta criminalul, care n-avea chef de sexualizari materne, el dorind doar concluzionarea si musamalizarea crimei cit mai rapid. Dar vai, saracul criminal a facut o greseala capitala. Nebanuind cit de tenaci si nemusamalizanti sunt politistii afro-americanii, a incredintat cazul acestui mirlan de Harlan, considerindu-l un negru prost, fara bulan. Dar Harlan, sprintar si ager ca un cirlan, afla ca totul e doar o inscenare nenorocita menita sa-l nenoroceasca pe presedinte, care la rindul lui era un nenorocit. Cu probe filmate de Nick si care-l incriminau pe Alvin, plus ajutorul Dianei Lane, care pe vremea aceea era buna, frumusica si agenta, reuseste sa intre fraudulos in Casa, pe atunci Alba si demasca atit complotul cit si pe complotist. Presedintele, care se pregatea sa-si anunte demisia, pare consternat, extaziat si cracanat la aflarea tradarii lui Alvin. Si uite asa iese o incaierare din care acesta din urma, strapuns de glonturi, se prabusi in sant,/ -dar ce rang ai voinice?/ E, asta deja nu mai conteaza, pentru ca Alvin, spre deosebire de dorobantul infasurat in steagul redutei, mierleste din lipsa de prim ajutor. Evident ca scena devine inaltatoare prin actul de eroism al Dianei, care se arunca in fata glontului, pentru a-l salva pe presedinte de ultima dorinta a muribundului Alvin. Dar cum povestea nu dadea bine la public in versiunea ei reala, cu securisti complotisti si criminali si cu penetrarea Casei Albe, care gemea de agenti dobitoci, totul e musamalizat si prezentat publicului in culori roz-bonbon, ca musamalele pentru fetite. Una peste alta, filmul merita vazut, daca nu aveti chef sa spalati vase duminica seara. 
Faptul ca eram studiat de femei, bucatica cu bucatica, imi stirnea imaginatia si asta incepuse sa se si vada. Cu toate astea, nu incercam in nici un fel sa-mi maschez pornirile si nici circulatia periferica, deoarece de asta se ocupa legea compensatiei. Ajunsesem obiect de studiu si pentru barbati si chestia nu era de loc compatibila cu orientarea mea sexuala. Asta facea ca anumite dimensiuni sa se mentina in limitele decentei. Ma refer la decenta statuilor. Dar ca si cum privirile masculilor n-ar fi fost suficiente, m-am trezit si cu miinile profului mingiindu-mi diverse grupe de muschi in timp ce explica fiecaruia cam ce-a gresit in reflectarea realitatilor mele corporale.
VatiClanul Papal 