Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2009


by papa

 

Rondo in straie fine, croite-n fascinatii,

Cint subjugat iubirii in ritm medieval,

Tesut ca de paianjeni pe portativ de ape,

valmonta 021Cu salbe de gondole si muzici dulci de clape,

Pe ziduri policrome si masti de carnaval.

 

O pata de candoare intr-un ocean de patimi,

Fragila ca un nufar pe valuri de satin,

Unde iubiti, iubire, iubitelor le jura,

E gura-ntredeschisa ce-asteapta alta gura,

E-o punte de suspine peste al lor suspin.

 

E fluxul ce danseaza in piata cu cupola,

E-acea dorinta vie, ce-n suflete simtim,

E un sarut de focuri iesit tiptil din mare,

E geniu, e iubire, e arta, e candoare,

E-un festival de ape, culoare si sublim.

Read Full Post »


Mi se pare un moment inaltator, memorabil si de bun augur, cind inalta toti din cur.  Sute de mii, daca nu milioane de americani barbosi se vor aduna prin moschei si prin  locuri publice, invesmintati in cearceafurile lor traditionale pentru a-l ruga fierbinte pe Allah. E foarte adevarat ca nu se va sti pentru ce anume se vor roaga ei, dar asta oricum nu va mai conta 50 de ani de acum inainte, cind in Republica Islamo-Comunista Americana vor trai cu totii in pace si intelegere, ca cine sa-i mai terorizeze? La rata lor de natalitate, vorba slagarului de culoare maron, „ca o mama poate creste, sapte, opt copii sau zece”, nu cred ca le trebuie mai mult de citiva zeci de ani sa devina majoritari. Vai ce interesant va fi cind albii vor trai in rezervatii  fiind obligati de buna voie sa se dezbare de credinta lor infidela, rebela si tembela si sa adopte dreapta invatatura musulmana!  A propos de terorizari, minoritatea alba tocmai a dat peste un american get-beget, de origine Iordaniana,  care i-a jurat credinta vesnica Osamei si care intentiona ca in semn de adinca pretuire pentru acesta, sa arunce o cladire texana in aer. Vedeti voi? Asta apreciez eu la muslimi astia, au suflet de copil. Sunt morti dupa focurile de artificii. E adevarat ca unii sunt morti si din cauza lor, dar fara martiriu, cum sa-ti tragi stolul de pizdulici cu himene intacte, promise de Sefu’ ? Asta o fi urmarind Gaddafi, care zilele acestea e gazduit de Donald Trump? Sau poate ca intre miliardari divergentele religioase nu valoreaza nici doi bani?

Si o stire de ultima ora, asta ca timpeala sa atinga apogeul si sa-mi justific si eu afirmatia cu viitorul rosu al Americii. Intr-o scoala primara, din aceeasi America, copiii au fost fortati sa invete un imn care-l slaveste pe Obama, mai ceva ca pe Hristos. Clipul a fost dat pe Fox News pentru ca tot americanul sa priceapa cum va arata viitorul luminos al dictaturii. Ati ajuns de risul rusilor!.

Read Full Post »

Zola


433px-ZOLA_1902B„You’ve got here, I never left” i-a spus Cézanne, vechiul lui prieten, referindu-se la viata boema pe care o traisera impreuna intr-o mansarda sordida. Émile ajunsese la un prezumtiv apogeu al carierei lui prodigioase si incepuse sa priveasca lumea intr-un mod diferit, egoist, influentat de propriile ambitii. Desi amicitia cu Paul se va duce dracu pe apa Senei, fraza aceasta il va urmari si motiva in continuare. Si nu neaparat in activitatea scriitoriceasca, la care de fapt nu ma voi referi, intrucit in afara de Fécondité si Thérèse Raquin, n-am citit nimic altceva, desi formatia lui naturalista, lipsita de prejudecati, ar fi trebuit sa ma incite. Dar, daca e sa analizam Zola omul, deja mi se pare ca ceea ce a facut in plan uman si social, depaseste cu mult notorietatea de care se bucura ca scriitor. Ma refer la refuzul de-a mai deveni membru al Academiei Franceze si mai ales la Cazul Dreyfus. Practic e vorba de faptul ca a refuzat materializarea unei ambitii personale, alegind sa se implice plenar in apararea  adevarului si a dreptatii sociale. Pentru cine nu stie despre ce e vorba, in doua cuvinte, capitanul Dreyfus a fost acuzat si condamnat in mod eronat, pentru tradare. Cind insa dupa pronuntarea sentintei acestui proces fabricat, proba nevinovatiei a fost prezentata generalilor in drept sa analizeze cazul, acestia au ignorat-o in mod deliberat pentru a nu aduce prejudicii justitiei si implicit armatei. Dar nu coruptia liderilor militari m-a socat, ca asta-i de cind lumea si armata, ci curajul lui Zola, care si-a riscat cariera, reputatia si libertatea in apararea unor principii sociale fundamentale. Sacrificiul e cu atit mai laudabil cu cit protestul lui va fi solitar, indreptat impotriva unui intreg sistem corupt, bine pus la punct si la adapost de orice atac nedorit. La rugamintea sotiei ofiterului si impotriva sfaturilor prietenilor, Émile publica o scrisoare deschisa, „J’accuse”, 451px-J_accuseadresata presedintelui Republicii Franceze, in care denunta antisemitismul, Dreyfus fiind de origine, evreu si nedreptatea comisa de justitia militara, contorsionarea adevarului si lipsa de respect fata de drepturile elementare ale individului. Avind in vedere celebritatea de care se bucura Zola la vremea respectiva, nu e greu de imaginat amploarea pe care a luat-o acest protest, cu atit mai mult cu cit era indreptat impotriva armatei si justitiei, doua institutii respectate si considerate inatacabile. In acelasi timp, acest protest a avut darul de a diviza societatea franceza in doua curente de opinie distincte , pro si anti Dreyfus. Printre cei care l-au sustinut pe Zola in tentativa de-a zdruncina sistemul judiciar , s-a numarat si Constantin Mille, emigrat la Paris in acea vreme si care numea miscarea anti-Dreyfusard, „dictatura militara”. Zola este acuzat, judecat si condamnat de un juriu caruia, aceiasi reprezentanti ai sistemului ii sugerasera verdictul cu mult inainte de ascultarea argumentelor apararii. Zola se refugiaza in Anglia si continua tiparirea manifestelor, denuntind in continuare abuzul si musamalizarile. Intrucit cazul angrenase deja opinia publica internationala, depasind granitele Frantei, procesul se rejudeca si Dreyfus va fi repus in drepturi. La aflarea vestii,  Zola a afirmat, „la verite est en marche et rien ne l’arretera” si aceasta fraza a ramas in istorie, desi mie afirmatia mi se pare utopica, motivata doar de exaltarea reusitei de moment.  Lui Émile i se permite sa se intoarca in Franta si sa-si reia activitatea, dar cazul Dreyfus va continua sa fie  dezbatut si sa aibe influente majore in politica vremii. Unul dintre efectele cele mai neasteptate avea sa fie infintarea Organizatiei Zioniste de catre Theodor Herzl, un evreu ungur, care milita pentru infiintarea statului evreu in teritoriile Palestinei. Evident ca intentia exista inaite ca Zola sa agite spiritele, dar Herzl a profitat de valurile favorabile facute de procesul la care participase ca reporter, amplificind ideea  refuzului societatii europene de-a asimila evreimea. De remarcat ca in acele vremuri antisemitismul era la vedere si la ordinea zilei, nu mascat, sau in orice caz, nu ca acum. Revenind, ce mi se pare totusi exceptional, este influenta pe care gindirea, scrierile si activitatea unui om cu o pregatire medie si fara bacalaureat, cum era Émile Zola, a reusit sa cucereasca si sa influenteze societatea umana de maniera in care a facut-o el. Este adevarat ca nu a fost singurul in aceasta situatie, dar spre deosebire de predecesorii lui, Zola m-a cucerit si pe mine afirmind ca  „La civilisation humaine ne progressera point à moins que la dernière pierre de la dernière église ne tombe sur la tête du dernier prêtre”.  Amin !

Read Full Post »


Murder_at_sixteen_hundred_ver2De fapt titlul este „Murder at 1600”, dar mie musamalizarile mi s-au parut a fi chintesenta filmului si specialitatea flotantilor de la 1600 Pennsylvania Avenue. Stiu, va ginditi c-a murit Obama, dar va bucurati degeaba. Nu el e victima, desi momentan, Casa de la adresa respectiva ii serveste ca habitat. Filmul a fost facut pe vremea cind niciun american sanatos la trup si cu mintea-ntreaga nu-l banuia pe Obama ca ar putea suferi vreo data de presedentie. De fapt nuvela a fost scrisa prin ’80 si face parte dintr-un sir de 24 de nuvele pe aceeasi tema criminala, scrise de Margaret, fata lui Truman, fost presedinte, el insusi. Povestea e simpla si lipsita de fictiuni, desi se vrea o fictiune. Fiul presedintelui, curvar notoriu, un fel de Clinton ceva mai mic, si-o tragea si cu Carla, the White House secretary. Alvin, the national security advisor, o jigodie ca mai toti sfintii, o asasineaza putin pe Carla, pentru a-l compromite pe printisor si detrona cu blackmail-uri pe taica-sau. Paralelismul intre Jack Neil, the president si fiul lui consta in faptul ca o ardeau in paralel pe doamna secretara, musamalizati de serviciile secrete. Nu ca asta ar conta in derularea evenimentelor, dar e o informatie spumoasa, scandaloasa, futacioasa si care chiar merita mentionata. Bun, Carla e mierlita-ntr-un WC al Casei Albe si imediat e chemat negrul Harlan, homicide detective, care in primul rind se ia in gura cu Nick, seful serviciilor secrete. Ala-i zice ceva, asta zice „ba pe ma-ta!”, ca pina la urma sa-i desparta criminalul, care n-avea chef de sexualizari materne, el dorind doar concluzionarea si musamalizarea crimei cit mai rapid. Dar vai, saracul criminal a facut o greseala capitala. Nebanuind cit de tenaci si nemusamalizanti sunt politistii afro-americanii, a incredintat cazul acestui mirlan de Harlan, considerindu-l un negru prost, fara bulan. Dar Harlan, sprintar si ager ca un cirlan, afla ca totul e doar o inscenare nenorocita menita sa-l nenoroceasca pe presedinte, care la rindul lui era un nenorocit. Cu probe filmate de Nick si care-l incriminau pe Alvin, plus ajutorul Dianei Lane, care pe vremea aceea era buna, frumusica si agenta, reuseste sa intre fraudulos in Casa, pe atunci Alba si demasca atit complotul cit si pe complotist. Presedintele, care se pregatea sa-si anunte demisia, pare consternat, extaziat si cracanat la aflarea tradarii lui Alvin. Si uite asa iese o incaierare din care acesta din urma, strapuns de glonturi, se prabusi in sant,/ -dar ce rang ai voinice?/ E, asta deja nu mai conteaza, pentru ca Alvin, spre deosebire de dorobantul infasurat in steagul redutei, mierleste din lipsa de prim ajutor. Evident ca scena devine inaltatoare prin actul de eroism al Dianei, care se arunca in fata glontului, pentru a-l salva pe presedinte de ultima dorinta a muribundului Alvin. Dar cum povestea nu dadea bine la public in versiunea ei reala, cu securisti complotisti si criminali si cu penetrarea Casei Albe, care gemea de agenti dobitoci, totul e musamalizat si prezentat publicului in culori roz-bonbon, ca musamalele pentru fetite. Una peste alta, filmul merita vazut, daca nu aveti chef sa spalati vase duminica seara.

Read Full Post »

KKK si ironia soartei


Ce credeti ca spune KKK-istul din imagine?
1. Help me please!
sau
2. Don’t touch me, nigger!

kkk

Read Full Post »


Si asta ca urmare a faptului ca s-a urcat scroafa-n copac si se crede privighetoare. Singura precizare ar fi ca scoafa nu avea cum sa se urce singura in copac, ci ajutata de tot satul cu camin cultural si cu biserica cu tot. E adevarat ca scoala si invatatorii nu au pus umarul la ascensiunea fulminanta a scroafei, dar au fost cam singurii. Asa ca in momentul de fata s-a ajuns la situatia in care cind trage scroafa o basina, sare tot caminul cultural inclusiv presa, scrisa (ca vai de mama ei) si vorbita, sa-i simta mireasma iar biserica o blagosloveste cu dreapta, intinzind stinga dupa „dari”. Si cum scroafa in afara de basini, nu prea mai trage nimic atceva, poate doar cite-o muie Antenei 1, e clar ca detine prima pagina a tuturor publicatiilor si jurnalelor de actualitati. Cine a propulsat aceasta scroafa in virful copacului parlamentului european? Nu ma intrebati pe mine, ci pe voi. Prostia a fost aleasa sa reprezinte Romania. Trist, dar adevarat. Realitatea e ca dobitocul a ajuns de la curul vacii in fruntea tarii, ca i-o place sau nu minoritatii intelectuale. E cel mai mediatizat personaj al unei intregi Romanii. Cine spune ca „nu banul face omul” l-as invita sa mai reflecteze pret de-o tigara. Scroafa face exact ce vor muschii lui flescaiti si se urineaza pe orice valoare reala a acestei tari dupa bunul lui plac, de sus, din virful europeanului copac. Si nu numai atit, dar prostul mai e si fudul dat dracu. Intelepciunea lui de scroafa nu mai accepta critici, contre si povete. El a devenit Scroafa Ra. Daca nu si-o ridica si-o piramida in mijlocul Bucurestiului, mare lucru! El e cel ce face si desface. Evident ca mai mult desface, dar pentru ca n-are cum sa-si dea seama, merge inainte cu deciziile lui anapoda, ingrosind soriciul. Sunt banii lui, e foarte adevarat si poate face ce vrea cu ei, dar problema e ca idiotul jongleaza si cu destinele oamenilor, tratindu-si angajatii ca pe cocina proprie din care se hraneste, dar in care se si urineaza, ca asa-i la porci. Iar echipa de fotbal a Stelei, a ajuns un biet hamster care alearga o roata nenorocita si fara sfirsit, chitaind din toti rarunchii „o iubire ros-albastra”, spre amuzamentul scroafei patron, care-i mai pune cite-o frina din cind in cind, de se duce saracul hamster de-a-n proasta catre mijlocul clasamentului. Intrebarea e, cind o veni Ignatul si s-o apuca romanu’ sa scuture copacul?

Read Full Post »


Ca Vlad Tepes a supt sau nu hematiile turcoaicelor, nu mai inspaiminta pe nimeni. La drept vorbind, pentru sexul frumos, Dracula era chiar charmant, vampiria lui fiind considerata de multe femei, sex apeal. In orice caz, nu cred ca Tepes si-a imaginat vreodata cit de celebru va deveni postmortem si nici de ce. Cu toate astea, sunt sigur ca suptul in sine nu l-ar deranja, atita timp cit infierbinta imaginatia femeilor. Poate doar faptul ca in descrierea facut de Stoker, in loc de valah era considerat secui, descendent direct din Attila. E, asta cred ca l-ar cam infuria pe Dracula si n-ar fi exclus ca acum sa-l fugareasca pe Stocker printre cazanele iadului. Dar lasind la o parte neintelegerea generata de autor, ce ramine, poate doar pentru mine, este atractia exercitata asupra femeilor de salbaticia gestului in sine. Se pare ca amorul violent atrage mai mult decit tandreturile si gingasia, in care femeia nu poate recunoaste barbatul. In mod sigur tandreturile-si au rolul lor bine stabilit, dar doar in ceea ce priveste preambulul si tigarea de dupa. O data cu trasu-n teapa, atitudinea se schimba si Dracula devine preferatul. Futul patimas troneaza si duritatea e prefeata gingasiei. In acel moment nu mai tin vrajelile cu trandafiri si atingeri pubertine. Din acel moment vinovatia-si intra-n drepturi si duritatea impactului, muscaturile, zgirieturile, framintarile patimase si strigatul defularii devin primordiale. Sunt curios ce vor spune doamnele, daca vor dori s-o spuna. Sau poate-mi vor da dreptate printr-o tacere complice. Dar pina atunci, poftiti si o exemplificare muzicala!

Read Full Post »

Crochiul


Si uite asa timpit cum eram (de la postul precedent) imi urmam cursul vietii, dar cam fara viata. Cu fiica muntilor ma intilneam zilnic, dar cum ea nu avea permisiunea materna de-a suna la usa dupa orele 22, eram nevoit sa frec discoteca de unul singur. Ca eram halit, constientizam fara mare efort si asta punea multe paie peste focul care oricum imi carboniza centrii nervosi.

De incercat, am incercat tot felul de extinctoare pentru a domoli vapaia, dar fara succes. Unul dintre extinctoare era blond-roscata si cu niste ochi (iar ochi?) de un albastru care ma sfredelea pina-n organe. Si nu erau doar ochii, intreg ansamblul parea o opera de arta, poate ca de aceea facea meditatii pentru a da la arte plastice. Pregateala se desfasura in Bucuresti, ea fiind din Constanta. De pregatirea ei pentru admitere se ocupa un profesor universitar. De restul pregatirilor ma ocupam eu, dar am pus umarul si la reusita academica. Cum?

Pai intr-o zi, privind amindoi tavanul si sorbind dintr-o tigara, mi-a spus „n-ai vrea sa vii cu mine la meditatii?” Pe moment fumul mi-a venit pe nas desi-l programasem pe gura. „La meditatii? Ca material didactic sau cum?” zic eu incintat de gluma facuta. „Da” zice ea ignorind satisfactia mea gratuita „Da? Cum adica? Vrei sa va pozez?” „De ce nu? Am fi mai mult timp impreuna”

Si uite-ma intrind in casa profesorului inconjurat de viitori artisti plastici. La cit eram de pudic, am fost aproape gol inainte sa mi se ceara, chestie care a impresionat asistenta. A fost o experienta extraordinara. Viata pe soclu e destul de incitanta, dar si putin stinjenitoare uneori. 183Faptul ca eram studiat de femei, bucatica cu bucatica, imi stirnea imaginatia si asta incepuse sa se si vada. Cu toate astea, nu incercam in nici un fel sa-mi maschez pornirile si nici circulatia periferica, deoarece de asta se ocupa legea compensatiei. Ajunsesem obiect de studiu si pentru barbati si chestia nu era de loc compatibila cu orientarea mea sexuala. Asta facea ca anumite dimensiuni sa se mentina in limitele decentei. Ma refer la decenta statuilor. Dar ca si cum privirile masculilor n-ar fi fost suficiente, m-am trezit si cu miinile profului mingiindu-mi diverse grupe de muschi in timp ce explica fiecaruia cam ce-a gresit in reflectarea realitatilor mele corporale.

Dupa ce a terminat asta cu explicatiile lui homosexuale, a urmat extazul. Doua dintre gagici, au trecut la modelarea mea in lut. Nu stiu voi, dar eu cind le vedeam cum baga miinile in caldarea cu apa si cum cu ele ude imi mingie replica, privindu-mi atent acea parte a corpului, ma treceau toate caldurile si poftele. In mod cert modelatul e o activitate mai mult decit senzuala si la virste fragede poate culmina in ejagulari spontane. Nu era cazul meu, era mai mult conditionalul trecut, ca „daca m-ar fi mingiiat” si pe mine la fel…!

Una peste alta, am fost apreciat si invitat la un bors, care era mincarea de baza in casa respectiva. Cind maestrul a vrut sa faca o cheta pentru a ma plati, am refuzat elegant intrucit nu pentru bani venisem. Numai ca asta s-a obraznicit. Vazind cit de ieftin ma poate obtine, mi-a propus un contract pe termen lung, ceea ce de asemenea am refuzat, desi se pare ca aveam ceva aptitudini. Cu toate astea, expozeul meu n-a ramas neachitat, dar nu in bani ci in natura.

Atunci am descoperit cit de devastatoare poate fi pentru o femeie studierea unui barbat pe care-l doreste, fara a-l putea atinge. Pina si lutul ar prinde viata sub atingerile ei febrile. Hmmm! Asta o fi vreun concept biblic? Daca este si daca El exista, atunci e, in mod sigur, femeie.

Read Full Post »


Totul a-nceput cu „pensieri e parole”. Nu aventura in sine, ci pasiunea pentru Battisti. Aventura, care avea sa mi-l introduca printre preferati si pentru totdeauna, s-a desfasurat cam dupa cum urmeaza.

Implineam 18 ani si pentru ca maica-mea refuza sa mai gateasca, considerind ca infometarea ma poate aduce pe „drumul cel bun”, am fost nevoit sa ma descurc de unul singur in ceea ce privesc toalele, haleala si distractiile. Cum pozitia de self employeed imi oferea o retributie relativ…excelenta, pentru virsta si pozitia sociala de student, postul negru impus de maica-mea nu ma afecta absolut de loc, ba dimpotriva, mai mult ma motiva (asta cred ca-i regula celor 4 „m”).

Asa ca, l-am luat pe Toni (DJ-ul din Universitas la acea data), doua fete cu care tavaleam cearceafurile si-am plecat la Sinaia pentru a-mi serba ziua de nastere in figuri, fripturi si friguri.

In mod surprinzator pentru noi, desi era totusi ianuarie, Sinaia era acoperita de nameti. Ajunsi in gara, mai intii am facut turturi, noi fiind imbracati mai disco. Si adevarul e ca am dansat de ne-au luat toti dracii pina am ajuns pe Cumpatu’, unde alesese Ceasca sa suie Casele de Creatie pentru menestrelii de curte.

Lasam fetele afara cu bagaje cu tot, sa-si bucure ochii cu privelistea de spital si intram in restaurant s-o cautam pe Florica. Asta era administratora si tartora asezamintului. Cum ea ne asigura vila si caldura, de care in acel moment aveam mai multa nevoie decit de pasaport si cum nu era elegant sa-i sugeram ca am venit sa ne babardim in vila ei, ne-am declarat celibatari, intrind in posesia cheilor. Cind dupa un sfert de ora am iesit din restaurant, am gasit fetele tepene de admiratie. Nu-si mai puteau intoarce capul de la panorama ce se-ntindea in fata lor. Totul arata ca o plantatie de bumbac dupa abolirea sclaviei. Un alb absolut, fara nici o pata care sa-l pigmenteze. Singura nota discordanta o faceau fetele rosi ale gagicilor care, impreuna cu fundalul respectiv, aduceau cu stagul Japoniei.

In fine, ajungem si dam drumu la apa fierbinte pe noi ca sa indepartam pojghita de gheata cu care eram placati. Dupa ce sarbatorim reusita, mototolindu-i Floricai cearceafurile, dam fuga, numai noi berbantii, jos la restaurant sa luam d-ale gurii pentru noi si pentru fete, desi ele, dupa cum spuneam, aratau destul de satule. Cind ajungem, dam cu ochii de un grup de tovarasi, mai tunsi in cap, dar insotiti de niste tovarase bune de pus la rana si cu picioarele pe umeri. Eu, fiind de felul meu mai timid, numai ca n-am sarit pe ele, in rest le lasasem deja in sutien si chiloti, privindu-le. De fapt, daca-mi aduc bine aminte, pina si sutienele zaceau aruncate undeva la piciorul mesei, in viziunea mea.

Dar am observat cu placere ca nu eram singurul responsabil cu dezechiparile, intrucit una dintre fete, buna rau, era cu ochii pe noi ca pe crucea Caraimanului, susotind si chicotind c-o alta piesa de rezistenta a grupului. „Bai Toni, as zice ca e loc gramada la cele doua gratii, problema e ca stam atit de apropiati, incit nu stiu sigur cu care din noi si-ar trage-o.” „Vezi-ti bah de treaba, ne vede Florica si s-ar putea sa dormim ca cetina-n brazi” E si uite asa ies pe usa restaurantului ca din biserica, cu curu-nainte facind cu ochiul zimbetului care continua sa ma provoace. Devenise evident ca-mi era adresat si in seara aceea m-am sarbatorit cu gindu-n pantalonii ei mulati.

A doua zi am zburat, ca nu-mi aduc aminte sa fi atins pamintul, spre restaurant si micul lui dejun. Cind am intrat, gasca era deja la cafele. Intimplarea face ca fiul Floricai, care ne cunostea din Universitas, fiind student pe undeva prin Bucuresti, sa apara si sa vina glont la masa noastra. „Ce faceti bai? Nu m-asteptam sa va-ntilnesc aici. Ce-i cu obositele alea?” „Aha, imi zic, uite unu’ cu care ma pot intelege” Ia spune bah, daca ma bag pe aia care mi-o trage din priviri, n-o sa se supere maica-ta?” „E pe dracu! Ce treaba are bah, mama cu aia? Ce-i a ei? Astia-s odraslele barosanilor din CC, care fac armata prin baruri si restaurante. Baga-te linistit si daca mai e vreo amatoare, vorbeste-i si de mine” Aha, acum m-am prins si de ce erau baietii tunsi regulamentar.

Bun, ii fac fetei semn ca m-ar interesa numarul ei de telefon, banuind-o bucuresteanca. Fata se conformeaza si-i cere un ceva de scris ospatarului pentru a-mi inlesni contactul. „Ah, e fututa!” le spun, fara a banui ca in final, fututul voi fi eu, atit fizic, cit mai ales sentimental. Dupa ce-l scrie, impatureste biletelul si-l infige, realmente, privindu-ma complice, in buzunarul blue-jeans-ilor, care-i crapau pe pulpe si pe…tot ce mai porneste din ele.

A propos, am vazut ceva asemanator si chiar mai apetisant zilele astea. Hm, nu stiu cum, dar de cite ori vad asemenea splendori, imi renaste spiritul de posesie si libidoul imi invadeaza cutia craniana dupa care o ia navalnic in jos, datorita gravitatiei, localizindu-se-ntr-o zona anume, al carei nume ma jenez sa-l amintesc.

Dar sa revin. Cum noua ne venise deja micul dejun comandat si impachetat, am purces spre iesire. „Banuiesc ca asta-i pentru mine” ii soptesc extragind biletelul din capcana buzunarului. Mi-a raspuns cu un zimbet senzual, aprobator si plin de tilc care de obicei impodobeste fizionomia unei femei dupa orgasm. Deja ma simteam stapin pe situatie si privit de o intreaga masa uimita, ies prin cadrul usii, ca de Gaulle pe sub Arcul de Triumf, doar calu-mi mai lipsea intre picioare.

In sfirsit, in dupamiaza respectiva trebuia sa plecam si in mod cu totul inopinat am fost nevoit sa joc o v-ati ascunselea in gara Sinaia intrucit grupul respectiv lua acelasi tren spre Bucuresti. De jucat am jucat, dar de reusit nu mi-a reusit. Si ca un imens colac cazut peste un pui de pupaza, prospatura trece pe linga noi, imi zimbeste si „astept telefonul” facindu-mi cu ochiul in vazul celorlalti ochi cu care imparteam patul, citeodata.

Ochiul avea sa devina simbolul acestei calatorii. In primul rind trenul era plin ochi. In al doilea, tipeza si-a asezat cartierul general la doi pasi de noi si nu ma slabea din ochi. Si in al treilea rind, mai erau si ochii care ma sagetau, dar cu alte intentii. Evident ca scandalul era iminent. Altfel spus, cum as fi putut aplana un conflict inaplanabil? Si cind reprosurile venite din zona ochilor cu fulgere incepusera sa depaseaca numarul de decibeli admis, atragind dupa sine privirile contrariate ale altor zeci de ochi, am aruncat si eu un „bine si ce propui?” care a avut efectul bombei cu neutroni asupra sursei de scandal. Din acel moment am calatorit linistiti si decisi asupra viitorului imediat.

In Bucuresti, evident ca o usa s-a inchis, alta deschizindu-se si dupa vreo doua trei intilniri patimase cu fiica muntilor, in timpul carora ascultam Battisti in draci, am cazut bolnav. Bolnav de dragoste. Toate incercarile mele disperate si sexuale de-a scapa de vraja ei, s-au scurs pe apa Dimbovitei. Asa ca in scurt timp devenisem fututul de care pomeneam. Si asta n-ar fi o problema majora, ca trece, dar dupa unii autori, istoria in general are un caracter ciclic.

„Of mai Battisti, uite ce-mi facusi tu mie, ca de atitea pensieri, ramasei fara parole si timpit de cap”

Read Full Post »


by papa

Ieri sarutari frivole, azi miini infipte-n solduri,
De care trag salbatic, spargind tandretea-n cioburi.
Cind ezitari cad prada dorintelor carnale,
Cind un sarut se schimba in muscaturi venale,
Cind mingiieri renasc in framintari de turle
Iar soapte-ajung sa geama si geamatul sa urle,
Cind dezmierdarea calda se pierde-n penetrare,
Cind totul e haotic si haosul ma doare,
Cind lumea imi dispare si-n sus urla virilul,
Lasind suvoiul vietii sa-si caute fertilul,
Cind mai apoi cad leoarca in letargia-mi goala,
Lipsita de vointe, absurda, dar normala,
Fara sa scot o soapta, tacut intins pe spate,
O fiara imblinzita, la margine de noapte,
Unde-i, ma-ntreb, lirismul , cind tot miroase-a carne?
Unde e coarda care, vibreaza-n larg de mare?
Unde e viersul dulce si pasarea maiastra,
Cind eu nu sunt platonic si nici ea nu e casta?

“Pune-ti in ochi opait si-aprinde-ti-l cu suflet,
Imi spune-ncet artistul, cu-n glas lipsit de sunet,
Si-atunci vei intelege ca totul nu e vina,
E-un pas de deux frenetic, de umbre si lumina
In care doua mantii se contopesc in Klimt
In care ea il simte, in care ei se simt,
In care tu esti totul si totul este ea
Iar poezia voastra danseaza pe-o perdea.”

Read Full Post »

Older Posts »