Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Septembrie 2016


Nu fugiti ca nu-i vorba de penetrari succesive. Nu ca n-as sti sa le descriu, da’ nu-s convins ca vor fi apreciate la adevarata lor valoare artistica. Si atunci, le ce bun?  Asa ca, intrucit voi sari de la un subiect la altul, ca lacusta, nu prea aveam ce alt titlu sa aleg.

Miine mergem la un parastas. De fapt e o petrecere, dar din alea la care intepenesti la masa, cam ca la parastas. E adevarat ca gazdele fiind ardeleni, au tot felul de afumaturi si palinci, pregatite chiar de ei, numai bune sa-ti amintesti de toti mortii din familie si sa nu-ti doresti sa te dezlipesti de masa. Dar daca nu s-o dansa, ca nu se va dansa in mod sigur, am sa propun cite un stretch break, din ora-n ora. Ca asta-i alt motiv pentru care urasc avioanele. Statul pe loc. Stai, neica, incoltit de scaune, cam ca ala cu merele de aur, de-ti amortesc si bucile si nervii. Si cum avioane cu promenada n-au fost inventate, le urasc cu pasiune, desi paradoxal, ele-mi asigura existenta sau o parte din ea.

In fine, pina la parastasul respectiv mai e o zi si ca sa nu ma plictisesc, mi-am propus niscai sarmale. Zic „mi-am”, pentru ca eu le propun, eu le execut. Dar niciodata nu le maninc singur. Totusi, nu ma deranjaza. Nooo! Pentru mine bucataria e ca un al doilea dormitor, in care ma relaxez si unde-mi petrec multe clipe de extaz … culinar. Singura diferenta ar fi ca in „dormitorul” asta, eu sunt fututul. Dar avind in vedere ca la sarmale merge un scotch, (nu bai, nu cind le maninci, cind le faci) ba chiar si doua, accept abuzul.

Mai departe, refereindu-ma la procesul de productie, va voi divulga secretul pe care nu-l veti gasi nici in Larousse. Cum varza am pus-o la murat acum fo luna, care va sa zica e inca bita. Adica nu e chiar ca tabla galvanizata pe care o cumperi de la Longos sau Metro, dar cum era sa se fi murat complet in doar treizeci de zile? Complet-incomplet, pofta mi-a inundat cutia craniana, cavitatea bucala si mi s-a oprit direct in mate.  In consecinta am recurs la un siretlic, mic, mic, mic ca un lin…pitic. Am taiat foile, care sunt deja acre, le-am bagat in zip-lock si le-am azvirlit in congelator. Ei bine, dupa doua zile si dupa dezghet, vor fi numai bune de sarmaluit. De fapt, daca le vei tine vreo saptamina, poti sa-ti rasucesti si tigari, nu numai sarmale, atit se-nmoaie (urit cuvint!) de bine. E si dupa ce reusesc sa-mbrac toata carnea, le bag la cuptor pentru vreo 12 ore, pina le iau toti dracii si transpiratiile de pe lume. Dupa care, dai si maninca. Da nu asa, oricum. Ca mai fac si-o ciorba cu zeama de  varza care, pe bune, o poti bea si nefiarta, intrucit a iesit de-ai zice … cu multa indulgenta, ca-i sampanie. A propos, multi spun ca trebuie sa pui 50gr de sare la un litru de apa. E, eu am pus cam jumatate, motiv pentru care zeama e un deliciu si-ti provoaca tot felul de placeri, mai ales daca ti-ai dat flotorul peste cap cu tuici si sprituri. E adevarat ca-ti masturba (sau perturba?) si presiunea in artere, dar asta poti s-o treci la distrugeri colaterale neglijabile.

Dar sa revin. Cum ziceam, mie bucatareala-mi place. Nu spun ca nu mi-ar placea sa mi se bucatareasca, dar intrucit sotia a pasat, potul mi-a revenit mie, in totalitate. In fine, o fac cu placere, motiv pentru catre mi-am mai tras o bucatarie. Nu ca dihania pe care o am n-ar fi fost suficienta, dar m-am cam saturat s-o tot mentin in ordine si disciplina. Asa, avind-o p-asta mica, pe care am botezat-o „kosher kitchen”,  ca da bine la cumparatori, cind o fi sa fie, imi va fi mult mai usor sa o mentin curatica si cochetica si scutesc si restul casei de mirosuri. Pun si vreo doua poze ca sa aveti idee cam cum si ce fel, desi sunt convins ca nu va intereseaza.

dscn0019

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

Si pentru c-am deschis subiectul „constructii” sa mai spun ca labele de la guvern, care nu au contribuit la construirea casei asteia cu nici un centulet, ba mai mult, au pretins tot felul de biruri pe fel de fel de aprobari absurdo-mosieresti, mi-au trimis o jalba prin care ma anunta ca in conformitate cu mama dracu, taxa pe preprietate mi-a crescut (simtitor, nu spun suma ca sa nu va ia ameteala) din cauza ca am ridicat valoarea proprietatii. Si atunci mi-am zis: „pai sa nu-i futi?” Ba sa-i futi pentru ca ei, adica guvernul local, n-a contribuit cu nimic la aceasta apreciere a proprietatii. Banii au fost strict ai nostri, numai ca ale dracu capuse, vor sa-ti suga si viata din tine, suge-mi-ar… ca daca ar fi schimbat vreun felinar pe strada sau ar fi ingropat sirmele alea care brazdeaza cerul, ca la Dilga, as fi zis, dar cind ei nu fac altceva decit sa te fure cu legea in mina, nu-ti vine s-o dai in pizda ma-sii de Canada, cu frunza ei de artar, cu tot, si sa te intepenesti undeva prin Monaco? Ca doar nu s-or buluci cu totii in rahatelul ala de principat, asa, de timpiti. Ca si aia au taxe de fentat, nu se duc acolo ca le e drag sa-si tina un milion inchis in banca. Si d-asta nici nu-i condamn, pentru ca in fond, nu fac decit sa preintimpine un furt, nimic mai mult.

Gata, ca m-am aprins si-mi cauzeaza la sarmale.

 

Anunțuri

Read Full Post »


maxresdefault-2

Mi-ai smuls inima s-acum,

Tine-o, ca tu n-ai, oricum.

Eu?

Imi voi vedea de drum,

Nu stiu unde si nici cum.

Spre oriunde, spre oricum.

***

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Ne mor melcii


Da, amice, ne mor melcii. Aia care au lasat urme notabile, in trecerea lor prin viata, nu ca mine si ca altii ca mine. Nu spun ca noi n-am conta, ca la orice contabilizare, inca mai iesim la numarul de deasupra ierbii. Numai ca astia ramin la numar si cind trec de partea nedorita a ierbii. Astia, fie ca ne-au placut sau nu, ne-au lasat urme si-n cultura si-n constiinta si-n memorie, prin ceea ce au spus si facut.  Bine, de spus, am spus si noi, si vrute si nevrute, doar ca pe noi ne-au ascultat doar familia, doi, trei prieteni si ceva colegi de scoala si serviciu. P-astia i-a ascultat, i-a iubit si-i deplinge o tara intreaga.

In fine, viata e cit e, desi e adevarat ca o mai lungim noi cu cite-un medicament, cu cite-o operatie, cite-o extractie. Dar cind nu mai ai ce opera si medicamentele devin neputincioase, se cheama ca a sosit timpul sa ne odihnim.

Asa ca, odihna placuta si indelungata, tie Pascule si  tie Papaiani si tie Morarule si tie Beligane si tuturor celor care v-ati lasat urma pe lumea asta!

image-2009-06-30-5872869-70-ioan-gyuri-pascu

sebastian-papaiani-774415l

Read Full Post »


Stiu, erati obisnuiti cu „pa si pu la toata lumea”, numai ca de data asta e mai altfel. Dar acum fara misto, chiar trebuie sa explic fiecare titlu abreviat? Bine, fie, dar asta-i ultima oara cind o mai fac. Party on Pictures, ca sa-mi mai relaxez si eu degetele greu incercate in procesul de pregatire al petrecerii. Si cum eu nu sunt temator in postarea pozelor, ca altii, le bag fara reticente.

Asa ca, dupa cum s-a anuntat si-n presa scrisa, ieri am avut petrecere. Una mai moderata. 32 de participanti plus doua invitate care au constituit surpriza serii. Si pentru ca am topait ca iedul, acum ma dor si muschii pe care uitasem ca-i mai am. Dar na, probabil ca daca am arde-o-n bairame, saptaminal, acum nu m-ar mai chinui fibra.

Ce se va vedea in imaginile care urmeaza sunt faze de la taclalele introductive, citeva antreuri d-ale gurii, cele doua bucati invitate, care din cauza de samba, le numesc sambiste si care, pe bune, si-au meritat banii, dantuiala, torturi cu placute care explica, intr-un mod original, cauza acestui bairam si evident, cauza cauzei, adica sarbatorita. Detalii pot oferi numai la cereri exprese si bineintentionate.

Pentru ambianta, bag s-o bucata (muzicala, nu din cele invitate, ca alea nu-mi apartin) pe care s-a dansat … cu draci.

 

SONY DSC

SONY DSC

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

dscn0012

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Din capul locului voi spune ca sunt dupa doua Rye-uri canadeze. Asta fiind declarat cel mai brava whisky pe 2014 sau 2015. Adica, vreau sa zic si sa demonstrez, cam de ce distilareala sunt capabili fratii mei…de cruce.

Bun, acum c-am incheiat-o cu circumstantele atenuante, ma voi referi direct la rect. Nu, nu la asta ma voi referi. Asta-i consecinta poeziilor pe care le-am tot scris. Cred ca mi-au intrat rimele-n singe. Reiau. In continuare ma voi referi la titlu. Din prima va pot spune ca expresia apartine claselor primare. Cel putin atunci am preluat-o eu si altii ca mine. Evident ca expresia avea mai multe variante, dar concluzia cum ca „ma-sa-i curva” era comuna tuturor.

Sa fii fost printr-a opta si unul din cei cu care m-am intilnit la RO acum fo luna si care apare in pozele expuse, decide, cu acordul parintilor, sa-si serbeze ziua … cred ca de nastere.  In fine, suntem invitati toti aia care formam crema (alterata) a clasei. De fapt alterati eram doar noi, baietii, ca fetele erau premiantele clasei. Asta nu inseamna ca noi eram timpitii, dar din cite-mi amintesc, purtarea ne strica media generala la toti.

Asa! Mai departe. Incepe petrecerea. Mincam, cam tot ce pregatise ma-sa, vorbim putin de fut si de alte preocupari adolescentine, iar mai apoi trecem la actiune, ca doar pentru aia venisem. Nu, nu la actiunea de fut, ca fetele erau si mari si cu frica paterna in chiloti, asta fiind un fel de centura medievala de castitate in acele vremuri tulburi. Dar parintii gazdei nefiind acasa, am dat-o, cu o febrilitate maxima, pe „Je t’aime moi non plus”-uri si limbi in gura, de-ai fi zis ca eram in cautarea sucului gastric, chiar daca-l uram pe broscoiul de Gainsbourg cu aceeasi pasiune cu care-i dansam melodia. Ce sa va mai spun, ca doar stiti si voi? Eram toti solidificati, ca cimentul rapid. Si pentru a ne regla intrucitva presiunea subabdominala, ieseam, periodic, pe balcon la o tigara, ca nici fumatul nu-l scapasem din vedere, la virsta respectiva. Problema e ca n-aveam brichete, asa ca sarbatoritul a adus un ditai chibritul menaj, care arata cam ca o caramida.

In fine, se tremina bairamul si plecam cracanati spre casele noastre. A doua zi (sau sa fii fost a treia?) ma abordeaza maica-mea. Cumva pe ocolite, dar cu intentia vadita de-a afla ce era cu chibritul menaj uitat de sarbatorit in balconul apartamentului. Eu m-am dat nestiutor, desi cred ca pe fata mea scria cu litere de tipar „ca sa ne aprindem tigarile”. Maica-mea, procedind cu tact, mi-a pus in vedere ca daca se mai intimpla, zbor din casa. Chestia m-a marcat emotional, motiv pentru care fumam numai pe afara, ca homeless-ii.

Citind toate astea, veti spune, si pe buna dreptate, „bine ba, dar ce legatura are betonul cu curvia?” Pai are, ca noi ne angajasem ca cine-o spune c-am fumat, ma-sa-i curva. Si acum ma tot intreb, mama sarbatoritului o fi fost curva sau ma-sa, adica bunica, care era mama ciripitoarei?

Pe de alta parte, punindu-ma in situatia mamei lui, as spune” pai bine bai trogloditilor, de ce sa fie mama curva, cind voi ati fost dobitocii care mi-ati „spus” mie, uitind chibritul pe balcon? Caz in care s-ar putea deduce ca toate mamele participantilor ar fi fost curve. Hm, incurcata treaba! Ca, sincer,  daca expresia se referea la tati, sa mor daca mi-ar fi pasat, dar asa…m-a-ntelegeti, e vorba de onoarea mamei.

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (36)


expressions-of-love-beautiful-pictures-32131758-500-702

*

O fi poza de arhiva,

C-un cal s-o micuta diva,

Durdulie si focoasa,

Ce-a ajuns imparateasa?

*

Sau e doar un moment care,

Oarecum, din intimplare,

Dovedeste celor mari,

Ce se simt destepti si tari,

Ca un ingeras de-o schioapa,

Poate imblinzi o iapa?

*

Argumentum baculum

Nu-i uman si nu-i nicicum.

***

Read Full Post »

FT


Nu, nu lipseste nicio vocala din titlu. E doar abrevierea lui „Fara Titlu”. De ce „fara titlu”? Pentru ca nu vreau sa-mi atrag cititorii ca pe guvizi, cu titluri bombastice, asa cum face Gazeta Sporturilor.  As vrea sa fiu citit pentru continut nu pentru promisiunea din titlu. Ca daca era sa-mi doresc trafic, as fi bagat vocala sau as fi bagat un „Sex in trei cu schimb de locuri” si in mod sigur m-ar fi citit toata Cisnadia, jumatate din Republica Moldova si cautatorii de sex virtual. Da’ ce-mi trebuie mie volum? Ca, dupa cum stiti,  ce-i mult strica.

Strica pe dracu! Nu stica de loc, de mod si nici de timp. Ca daca cineva de la Ministerul Cantitativ al Satisfactiei m-ar pune sa-mi descriu vacanta bucuresteana cu un singur cuvint, ala ar fi … „mult”

Mult soare si vreme frumoasa. Multa distractie si buna dispozitie. Multe sprituri si spirtoase. Multa si variata haleala. Multa piscina. Multa muzica. Multe intilniri placute, atit cu prezentul farmaceutic, pina acum necunoscut, cit si cu trecutul, cunoscut, dar nu in forma lui incaruntita si ridata. Multa satisfactie, cauzata de faptul c-am reusit sa scap cu masina nevatamata, in traficul bucurestean. Multe ore petrecute in restaurant. Si aici se cuvine o paranteza.

Am descoperit si frecventat, zilnic, o terasa la iesirea din comuna Berceni. Un fel de „Doi cocosi” sau  „Prepeleac”-ul vremurilor de glorie adolescentina. Cel de acum se cheama Sabri Park. Mincare buna si variata, de la tochituri si cordon bleu, la salau si saramura de crap. De la ciorba de burta sau cu perisoare, la tot felul de deserturi apetisante. Drept sa va spun si acum imi vine apa-n gura. Bine ca nu-mi vine la genunchi, ca p-aia din gura am cu ce s-o intretin, stiut fiind ca bucatareala este a treia pasiune a vietii mele, dupa femei si dans. Nu stiu cum si nici de ce am eu asa o slabiciune pentru aceste trei sex apeal-uri. Ca sa nu-mi spuneti ca un barbat care va gateste si va danseaza, femei fiind, nu va trezeste libidoul din amorteala grijilor cotidiene. Acum rid, da’ bine ca nu se vede.

Mai departe. Preturile erau foarte bune, atmosfera relaxanta intr-o locatie foarte misto si-un serviciu ireprosabil. Aici ne-am invitat mai toate vechile prietenii cu care am petrecut pina tirziu in noapte, Jidvei-ul tinindu-ne de urit, dar si de frumos.

Si ar mai fi ceva. Ceva care mi-a produs multa bucurie launtrica, mustind de egoism. Ceva la care am visat ani de-a rindul, pe vremea cind era imposibil de realizat, desi suferinta pe care mi-o provoca, de fiecare data, echivala cu cea a maselelor de minte. Luni au inceput scolile si pentru al trezeci si sase-lea an consecutiv, n-a trebuit sa ma prezint. Bine, de prezentat nu ma prezentam nici atunci cind trebuia, dar de trei decenii incoace, satisfactia neprezentarii legitime, ma copleseste.

In rest, ce-ar mai fi de spus? N-am ajuns la Maneciu, pe care ni-l propusesem, din motive indescriptibile pe blog. N-am mai ajuns nici la Mamaia care oricum nu era in schema initiala, dar care ne fusese propusa de cumnat. In schimbul lor, am ars-o intr-un dolce far niente bucurestean.

Si acum ca asta s-a firsit, asteptam cu nerabdare Bahamasul din ianuarie. Dar pina atunci, weekend-ul viitor dam un bairam in cinstea ritornerarii la matca nord-americana.

Bag si ceva poze, ca de, ca tot japonezul, am avut si aparatul cu mine. Si ca tot fotograful, am avut si sarcina de-a executa majoritatea pozelor, motiv pentru care apar mai rar.

Ah, uitasem! Na si melodiile care inca-mi umbla prin creieri.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

Read Full Post »