Puritatea

by papa

Nu cata de puritate,

lumea noastra de-aliaje,

Unde orice entitate-i

 masurata-n bani, relatii.

Unde regula e multu’-n

aurite ambalaje

S-unde-o societate-ntreaga

sufera de dilatatii.

*

Scoatem la lumina „genii”

in hotie si desfriu,

Promovind doar aliajul,

nu ca-i bun, dar e mai dur,

Sarlatani, curve si toape,

tantosi ca spicul de griu,

Dar de-i cauti si la minte,

toti, dar toti, sunt rupti in cur.

*

Puritatea-i decantata,

nu iese la suprafata.

Soarta ei  in societate

e s-accepte, sa jeleasca,

Sa priveasca aliajul

 cum cocleste, de ti-e greata,

Intr-o societate noua

ce isi spune, omeneasca.

***

 

 

 

 

Read Full Post »

D-ale gurii, d-ale mintii si d-ale absurdului

Dupa cum se stie, de prin dictionare si compendii, am o inclinatie de 45 de grade spre culinareala. E lucru mare, zau, cit imi place sa gatesc si sa maninc. Imi plac gusturile, mirosurile, avind un olfactiv destul de bine pus la punct si-mi place aspectul, ceea ce poate sa tina de pedanterie sau, pur si simplu, de-o estetica culinara. Dar e foarte adevarat ca n-as minca orice. Adica daca n-as sti, poate ca as pune botu’, dar stiind despre ce e vorba, probabilitatea de-a minca orice, e foarte improbabila. (asta fiind „postulatul probabilitatii improbabile”).

Dar sa ne intelegem, refuzul nu-mi e sugestionat. Nu, pur si simplu creierasul meu nu asociaza acel ceva cu papa. Ei si de aici repulsia, nu doar refuzul, de-a ingurgita orice lighioana, mai mult sau mai putin tiritoare. Ca toate-s comestibile, nu neg, atita timp cit toata Asia si Africa sunt inca locuite, locuitorii fiind consumatori de insecte, de tiritoare, de reptile si de alte surse scirboase de proteine. Bine ca nu se maninca intre ei, desi se stie ca maimutele constituie, prin unele locuri, o delicatete. S-o putea numi asta canibalism?

Bun, dar asa cum ii inteleg perfect pe cei ce refuza sa manince sobolanii, greieri, gindaci, viermi, iguane sau ciori, tot asa ii inteleg si pe cei ce le maninca. In fond si noi mincam ficati, creieri, copite, inimi, piftii, singerete, crapi si altele de care un canadian nu s-ar apropia nici cu mandat. Si asta nu pentru ca-i este interzis, ci pentru ca alea, pentru el, nu reprezinta papa.

Iar acum urmeaza epilogul si, de fapt, motivatia acestui post. Pentru ca daca cele de mai sus imi sunt clare si explicabile, altele ma situeaza intr-o grava penurie de logica. Si asta pentru ca n-am sa inteleg niciodata de ce adica, unii, vreau sa zic unele sau si mai exact, religia, interzice adeptilor sa manince unele produse. Si incep cu porcul nostru cel de toate zilele. O fi oare si vreo explicatie logica in afara aberantei religioase?

Multi afirma ca porcul „mincind ca porcul” adica orice, musteste de toxine. E adevarat ca religia nu-i spune toxinei „toxina” ca nu stie ce-i aia, dar intr-un mod rudimentar pretinde ca porcu-i murdar din cauza dietei foarte variate. Pai bine, zic, dar asta n-ar fi o justificare atita timp cit tot religia da liber la halit gaini. Gaini care maninca absolut orice, viu sau mort, pina si propriile excremente, ceea ce mi se pare mult mai dezgustator decit mesele porcului, care, dupa cum stiu toti crescatorii de porci, sunt alimentati cu ce ramine de la masa stapinilor si cu porumb, nu cu spurcaciuni moarte de prin ograda. Ca eu, asa, ca sa va spun pe sleau, stiu care-i geneza acestui dictat, dar nu le spun, ii las sa-si aline foamea cu masline de capra. Ca acum pe bune, unde erau sa creasca aia de-au inventat religia, porci? Printre maslinii Sinaiului? Pai ce sa manince, scaieti, ca doar nu puteau sa-i tina doar pe masline. Pe de alta parte, de la o capra mai ei un lapte, de la gaina, un ou, da’ de la porc ce draci sa iei, tirbusoane?

Dar asta nu-i tot, ca sa vedeti.

I-am auzit pe unii ca le este interzis sa manince peste fara solzi. La astia motivatia e si mai timpa. Cica solzii l-ar fi aparat, de-a lungul vietii, pe defunct, de contactul cu apa care infestata fiind, la infestat si pe domnul peste, avind suprafata de contact mai mare decit a alora cu solzi. Adica faptul ca inghit apa respectiva tot timpul pentru a se hrani n-are niciun efect nociv. Intoxicarea se produce numai prin pielea expusa, de parca solzii ar fi vreo carcasa etansa. E, cam cita prostie zace-n mintea astora? Specific faptul ca astia-s crestini.

Nu spun, am si cu canadienii mei o vorba, ca adica maninca lobsteri si nu maninca crap sau mreana. Cica pestii astia maninca mizerii de pe fundul apei, ceea ce e adevarat, dar si lobsterii maninca toate mortaciunile oceanului, ca doar d-aia le mai spune si sanitari. Basca gainile de care am amintit deja si pe care le devoreaza la foc automat. Si atunci, zic, unde draci e logica?

Nu stiu altii, dar eu am asa o impresie ca in lume se cam petrec chestii inexplicabil de idioate.

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (28)

SONY DSC

 

Brinza, rosii, doua ochiuri

Pare un breakfast banal,

Dar pen’ca-i facut de mine,

E un breakfast mai Papal.

Read Full Post »

Am gindit s-o pun de-un Rai

Ajung ieri acasa si intrind in living room, dau cu ochii de un cadou. Biblic vorbind, un dar, da’ nu de la Barosanu. Si dintr-o curiozitate feminina, mostenita probabil de la maica-mea intrucit parintii mei nu au fost de acelasi sex, pentru a-l putea banui si pe taica-meu, deschid pungulita (n-o alint, era chiar mica) si dau cu ochii de un CD, de o cartulie mica si bondoaca, cam ca Adrian Copilul Minune si de o brosura.

Primul lucru care mi-a sarit, pur si simplu, in ochi, datorita marimii, a fost titlul brosurii, „Islam”. Scris mare ca sa nu fie cumva confundat cu Salam si sa cred ca-i vreo carte de bucate sau de manele. In acel moment curiozitatea de care vorbeam, s-a topit ca ghetarii Antarcticii sub soarele dogoritor al incalzirii globale.

SONY DSC

Si intrucit dezinteresul ma napadise brusc, le-am impachetat la loc cu gindul (si cu fapta) hatarit sa le creez un loc, un loc numai al lor, in cutia aia mare si urita pentru reciclari, ca bag sama mi-a intrat in singe de pe vremea lui Ceasca. Dar cind sa ies pe usa, m-a pocnit un alt gind drept in parietal, desupra urechii. Si-mi zic, „de ce n-as pune-o si eu de-un rai”, increzator fiind in vorba batrineasca care spune ca „dar din dar se face rai. Dar intrucit nu prea intelegeam semnificatia acestei vorbe, venita direct din putul intelepciunii romanesti, dau, mai intii, fuga sa ma edific. Cind deschid dictionarul, aflu cu stupoare ca vorba a fost convertita de religie si ca de fapt batrinii o gindisera in forma „dar din dar se face rar” ceea ce are mult mai mult sens, intrucit darul se presupune ca-i personalizat si daca-l instrainezi, se cheama ca esti neam prost si cum eu nu ma consider asa ceva, m-am asezat frumos pe ginduri. Iar gindurile mi-au explicat ca asta nu-i personalizat si ca asa un dar, mai bine mi l-as baga in … punga si l-as da vreunui nemincat, ca mama ce flaminzesc astia in perioada asta, e de domeniul celor mai draconice regimuri de slabire.

Zis si facut, cum am o fata imbrobodita care-mi serveste de mina dreapta (la companie) zic, stai ca-i fac si ei o surpriza placuta, mai ales ca, dupa cum spuneam,  la ei, acum,  se more de foame cu mincarea-n frigider. Poate ce-i dau eu, sa-i tina de foame, ca asa vorbeste lumea. Si nu m-am inselat. Cind am chemat-o in birou si i-am prezentat „darul” mai ca n-a sarit pe mine de bucurie. Noroc ca in perioada asta nici sa sara n-au voie, asa ca am scapat si eu si mai ales ea, de pedeapsa cereasca.

In concluzie si avind in vedere ca s-ar putea ca totusi s-o fi pus de-un rai, motiv pentru care ar trebui sa plesnesc de fericire, ma intreb, nu cumva ar trebui sa fiu apelat cu titulatura „preafericitul”?

Read Full Post »

Tatarusinea nationala

In acest moment ma uit la meci si admit ca nu stiu atitea injuraturi cite ar merita imbecilii nostri. N-o spun pentru ca Tatarusinea tocmai a halit un gol de la niste crescatori de capre, ci pentru ca nimeni nu joaca nimic. Iar tehnica individuala de care se tot face parada, este absolut inexistenta. Astia sunt pur si simplu niste mese de care se loveste mingia. O echipa mai proasta ca asta nu cred c-am avut vreodata. Sincer, mi-ar parea nedrept sa cistige la felul idiot in care joaca. Iar Iordanescu mai bine s-ar ocupa de dresajul gainilor sterpe, decit sa faca figuratia asta penibila de selectioner. Uite cum imi pierd eu timpul facindu-mi nervi cu niste impotenti!

Trecem la repriza a doua. Iordanescu, singura eminenta cenusie lipsita de inteligenta de care am auzit, reuseste sa-i introduca pe Sinmartean si Torje, cu care de fapt trebuia sa inceapa meciul. Problema e ca impotenta nu se vindeca cu doua Viagre. Alea te ajuta, dar nu te trateaza. N-am sa-i iau la rind, ca si asa mi-am facut nervi cit pentru restul anului iar scirba ma copleseste cind vad ca pierdem la o echipa mai proasta ca a noastra.

De ce le-or fi eliberind, astora, pasapoarte? Ar trebui, ca unor epave ca astea, sa li se interzica sa joace afara. Cum sa trimiti astfel de idioti sa reprezinte o tara? Treceti dracu acasa ca nu numai ca pierdeti, dar va faceti si de toate fecalele Pamintului.

Read Full Post »

La multi ani tatilor si…

…mamelor care-i suporta!

La petrecerea de aseara a fost multa vorbareala. Nici nu stiu daca sa-i spun petrecere sau sezatoare. Sezatoare cred ca ar fi un termen mult mai potrivit la cit am incins scaunele. Bine ca in basement am stat doar pret de doua scotch-uri, dupa care, invitati fiind sa ne aperitivisim, mi-am luat farfurisionul si l-am condus direct pe masa infipta-n deck-ul casei.

In mai putin de cinci minute deck-ul gemea sub apasarea exodului de invitati care m-au urmat c-o bucurie nedisimulata. Asa ca restul serii l-am petrecut in vrajeli si contre verbale. Contrele au fost generate de un amic, evident iritat de afirmatia unuia care sustinuse ca manelele ii definesc pe romani. Eu, carele nu ma dau de-o parte cind vine vorba de-o polemica, spun tare si apasat ca afirmatia e cit se poate de reala. E si asta a fost scinteia care-a aprins vapaia ce avea sa urmeze. El si un alt amic incercind sa ma convinga cum ca maneaua nu ne-ar defini si ca este un gen muzical execrabil.

Bun, admit, nici eu nu ascul manele pentru ca-mi produc o reactie inrudita cu urticarea. Dar faptul ca eu, alti 10, 100, un milion simtim o repulsie totala fata de acest gen muzical, nu se cheama ca nu-i reprezentativ pentru romani atita timp cit 19 milioane rup manele ziua-ntreaga. Cu toate astea, n-am reusit sa-i conving ca noi nu reprezentam toata romanimea si nici macar o majoritate ci doar un procent neglijabil.

Ba mai mult, pentru a-mi da apa la moara din gura, unul din ei a mai spus ceva in genul „elita nu asculta o astfel de muzica” E si atunci m-am cam pierdut cu firea. Mai intii i-am poftit sa-mi defineasca „elita”, intrucit, din cite am auzit sau citit, „elita” actuala, care poate fi considerata elita doar din punct de vedere financiar, maninca manele pe piine. Gindindu-ma la „elita” sportiva, politica si, in general, mondena, maneaua ar fi chiar o caracteristica definitorie. Pe de alta parte, din cite stiu, la Paris a avut loc o prezentare de moda pe acordurile nemuritoare a manelelor turco-sirbo-romanesti. Si nu stiu care cintaret destul de celebru si-ar dori sa scoata un disc impreuna cu unul din manelistii nostri. Asa ca, io-te si-o recunoastere internationala, nu doar locala.

In fine, ce vreau sa spun e ca maneaua a luat locul baladelor, romantelor si-a altor genuri muzicale autohtone, in inima majoritatii romanilor. Iar asta-i o realitate, chiar daca multora nu ne convine etichetarea respectiva pentru ca nu ne defineste ca individualitati.

Dar pentru a nu lasa maneaua sa-mi strice buna dispozitie si frumusetea acestei dimineti insorite, voi incheia cu ceva si romanesc si de-o calitate indiscutabila si indubitabila si indisputabila.

Read Full Post »

Cheful si derivatele lui

Cheflii sunt persoane care participa la chefuri cu chef de chefuiala. Dar sunt si chefli dornici de chefuiala care participa fara chef la cite un chef. Si ala sunt eu, astazi.

Chef de chefuiala am, ca nu-mi lipseste niciodata, dar cheful trebuie sa aibe si un ceva care sa ma atraga, ca daca are ceva care ma respinge, ma duc, dar fara chef si atunci ales-bules chefuiala.

Motivul pentru care astazi imi lipseste cheful de chefuiala, la acest chef, e ca din motive pe care nu le cunosc, organizatorii au hotarit sa tina cheful in casa, la basement, cind afara este o zi la care nimeni pe Pamint n-ar putea renunta. Ba mai mult, majoritatea sunt fumatori si la astia se fumeaza in casa. Ati incercat vreodata sentimentul cirnatului de porc agatat in afumatoare? E, aflati ca asta e supliciul la care-l supunem si cam asta e simtamintul pe care-l voi incerca si eu, dar mai pe seara. E adevarat ca au tot felul de sugatoare (sugatoare de fum) bagate prin tavan, dar de cite ori venim de la chefurile lor, suntem intoxicati si noi si textila de pe noi, pina in cele mai intime locatii.

E adevarat ca as putea gasi o scuza, dar cum detest sa fiu incurcat, evit, la rindul meu,  sa-i incurc pe altii. Asa ca ma voi duce si voi incerca sa fac abstractie de mirosul ala dezgustator ceea ce ar parea o ipocrizie tinind cont ca am fumat si eu timp de 25 de ani. Numai ca desi eram fumator, nici atunci nu-mi placea sa stau in fum de tigare, motiv pentru care nu fumam in casa. De fapt, mai rau decit fumul in sine, este mirosul impregnat in pereti, mobile, carpete. Mirosul ala greu si dospit. E, eu pe ala-l consider dezgustator. Ala si o scrumiera plina, uitata in casa peste noapte. Bleah!

Nu reusesc sa-mi dau seama cum rezistam in discoteci si baruri, unde, in ‘cele vremuri de rastriste, aerul era de multe ori, irespirabil. Probabil ca eram atit de timpit dupa atmosfera acelor stabilimente, incit puteau sa ma si gazeze ca tot n-as fi renuntat.

Asa ca, wtf, let’s chef!

Read Full Post »

Potenta impotentilor nationali

 

Bun, am reusit sa scoatem un egal ametit cu Albania II, cunoscuta si sub numele conspirativ de „Elvetia”.  Ziarele spun ca am avea sanse mari, numai ca pentru a avea sanse, ar cam trebui sa invingem Albania I si dupa jocul facut in primele doua partide, n-as spune ca le-am fi superiori in materie de fotbal. Egalul, in cel mai fericit caz, fiind pronosticul logic. Desi la cit de ilogic joaca astia un 1X2 ar fi absolut sigur.

Si n-as vrea sa se creada ca mi-as dori altceva decit victoria, dar impotenta jucatorilor nostri e atit de acuta incit nici Viagra nu i-ar mai ajuta. E foarte adevarat ca atunci cind e vorba de o Cruduta, o Bianca, o Monica sau alte televizoriste si manechine botoxate si siliconate, intra astia intr-o hipersexualitate copulativa de-ai zice ca-s actori de filme porno, nu melcii din iarba stadioanelor pe care-i calca toti in picioare.

Dar hai sa analizam motivele. In primul rind nu exista motive plauzibile, asa ca ce draci de analiza am putea face? Ca as intelege, daca romanii ar fi de notorietate ca un Bale, un Messi, un Ronaldo, care nu prea ar avea interes sa se zbuciume la nationala, cu atit mai mult cu cit averea le vine de la echipele de club, dar cind astia au un plafon saptaminal care le permite doar un fut pasager cu fetele susamintite, de unde sa vina intelegerea. Totusi, tinind cont ca asta se pare ca e golul lor in viata, gol care nu corespunde cu cel de pe stadion, nu inteleg ce mai cauta la echipa nationala. Pentru pretentiile lor, ei sunt deja suprasaturati in comparatie cu romanii nefotbalisti si nepoliticieni.

De ce sunt selectionati la echipele nationale jucatori mediocri care se cred vedete si nu talente in devenire, care ar minca gazon doar ca sa se afirme? E adevarat ca n-ar avea experienta, dar ar avea dorinta, si motivatia necesara performantei. Si am sa dau un exemplu, NHL sau National Hockey League.

La toate Campionatele Mondiale de hockey sunt trimisi tineri jucatori de perspectiva. Asta si pentru ca de multe ori echipele, cu care au contract marile vedete, nu-i lasa sa plece, campionatele fiind in desfasurare. Si uite asa tinerii se ridica, capata experienta si ajung la rindul lor vedete, lasind locul altora sa se afirme.

Asta cred ca asta ar trebui sa fie modelul echipelor nationale, nu fumatori, betivi, plictisiti si in general fitosi cu potenta concentrata eminamente intre picioare, nu si in ele.

Read Full Post »

Of, of, of si aoleu!

Deschid un ochi. Incerc sa-l deschid si p-al doilea. Nu reusesc. Imi ajut pleoapa cu degetul. In fine, ii am deschisi si banuiesc o lumina chioara intrind pe fereastra. Ma uit la ceas. Nu-l vad. Ba-l vad, da’ … ca pe-o zeama verde. Caut cu mina. Nu-s. „Aha, aici e sotia”. E-n vise. Eu nu. Intind mina cealalta. Pipai. Da, i-am gasit. Ii pun pe nas. E 5. Se crapa de ziua, dar e inca o crapatura prea strimta pentru a-mi provoca trezirea. Mai sus, in cap, simt un fel de durere si in gura un gust de produse. Produsele unei dezasimilatii cabaline. Imi zic „ia sa-mi fac o cafea” si-ncerc sa ma dau jos. Aoleu! Oi fi anchilozat? Nu sunt. Cu greutate reusesc sa misc un picior, desi nu-l simt. Simt in schimb o durere direct in buci. „Mi l-or fi amputat?” Il pipai. „Nu, nu e amputat ca n-avea cine si nici de ce” S-atunci? Reusesc sa ma dezmeticesc, putin. Aha, acum stiu si dupa ce-mi dau cu greu picioarele jos din pat, incerc sa-mi ridic si restul corpului intr-o pozitie relativ verticala. Nu reusesc. Ma dor toate grupele de muschi, inclusiv cei orbiculari din buze. „Aha, s-a generalizat!” Ma-ntorc pe stinga si cu greu, sprijinindu-ma-n cot, reusesc sa ma ridic. Cred ca numai limba si probabil un alt organ asemanator nu ma dor. In rest, corpul mi-e teapan si dolorant. Ca bine zicea amicul ala : „acum cind ma dau jos din pat scot aceleasi sunete pe care le scoteam  cind ma babardeam, la tinerete. E duminica.

Simbata ma trezesc cu dor de munca. Am de facut o gramada de pregatiri. Avem vreo 40 de invitati, iar sotia si Piratul au treaba la pravalie. Asa ca eu voi fi Maritza. Dar de ce s-o frec, pregatirile pentru petreceri ma incinta. Asa ca pina pe la prinz am facut mai de toate. Salata boeuf, salata vinete, am mutat sarmalele pe care le cuptorisisem vreo 12 ore, aranjez platourile cu shrimpi, cu cold cuts, cu brinzeturi si icre de somon. Fac si vreo 150 de meat balls, dar nu oricum, ca mi-au venit idei. Le fac din carne de mici. Succes garantat. Aranjez muzicile, dau fuga sa cumpar gheata si bag bauturile in cooler-e. Sotia aduce si ea o ditai porchetta rumenita gata si vreo 30 de chiken cordon bleu, salata si multe feluri de piini.

Pe la sase incep s-apara invitatii. In rest ce sa spun, bautura, mincare, vrajeala, ris pina la lacrimi si dans in draci. Dans? Da, dans si unde pui c-am topait ca iedul pina la doua din noapte. Ramasi singuri, am esuat in paturi fara putinta de-a mai misca vreun deget pina pe la 5.

Deschid un ochi. Incerc sa-l deschid si p-al …….

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (27)

Cu buzele-ti rubine, scapate din divin

Si fiinta-ti incrustata adinc printre smaralde,

Ma-mbeti misterioasa ca un pahar cu vin,

In care fascinatia-ncepe sa se scalde.

Read Full Post »