Daca n-as fi ceea ce sunt

                    Multi ar spune, vazindu-ma,  “ptiu Drace!” Pai de ce? Adica, ce maniere-s astea? Ce rau le-am facut eu, si cind? Sa ma scuipe doar pentru ca exist? Hmmm, si se mai mira ca-i ia Dracu! Detestabil!

                    Dar in fine, ca Drac, mai intii m-as epila, pentru ca pilozitatile abundente ma oripileaza si nici prea viril nu vreau sa par, ca nu stiu daca m-ar mai ajuta inima. Apoi, m-as ocupa de dorintele muritorilor, dar selectiv. Adica, nu as lua-o pe una, numai pentru ca alta o da la Dracu si nici n-as intra in oricine doar pentru ca i se ureaza “baga-s-ar Dracu-n tine!”. Evident ca la “fute-te-ar Dracu!”, unde intentia de penetrare e evidenta, as tine cont de aspectul fizic si de analizele medicale. N-as vrea sa-mi umplu Iadul de boli lumesti.

                    Interesanta mi se pare constatarea “fa, ai draci pe tine“. La asa ceva, as incerca mai intii sa elimin concurenta exercitata de ceilalti draci, pentru ca la urma urmei, am si eu pudoarea mea, ca orice Drac, iar sexu-n grup, sau cum se spune la suprafata, posta, ma inhiba.

                    Ar mai fi unele afirmatii care-mi stirbesc oarecum reputatia, ca de exemplu “”urit ca Dracu” sau “eee, pe Dracu?”. Asta din urma, sinonima cu “eeee, cacat?”, chiar ma revolta si in general o consider un afront si o provocare la care de obicei raspund cu, “ba pe ma-ta!”.

                    Dar trebuie sa recunosc ca “Dracu nu-i atit de negru”. Mai sunt unii care vorbesc respectuos la adresa mea. De pilda “du-te draga la domnu’ Dracu”. E asa mai merge, ca doar nu mi-am ros mindrete de coada pe bancile facultatii, sa ma terfeleasca orice indracit.

                    Dar stiti oare care-i afirmatia care ma flateaza in mod deosebit? Ei bine, „ne-am futut in draci”. Domne, as putea spune ca aceste citeva cuvinte, exprima chintesenta caracterului meu debordant si pasional. Nu inteleg cum a fost omul capabil de-o astfel de asociere, dar mi se pare absolut remarcabila.

                    Si-ar mai fi ceva foarte magulitor, care ma umple de mindrie si ma face sa nu regret ca-s Drac. E o expresie pe care o folosesc in general doamnele. “Vai tu, esti Dracu’ gol!” Va spun sincer, la o asfel de constatare,mi-e greu sa rezist si ma surprind deseori concluzionind „femeile astea sunt atit de dracoase, chiar daca nu-si dau seama, de ma baga-n toti dracii, cit sunt eu de Drac!”

– // –

Petru toti doritorii, „provocarea”   urmatoare se va intitula

 „Conacul”

Postati va rog creatiile cu acest titlu, luni, 7 februarie

–//–

 

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – Amnezia bunastarii

                     O expresie uzitata, ba chiar abuzata, este “a uitat de unde a plecat”. Bun. Ce-i rau in asta?  Pentru ca expresia nu are un iz laudativ, ba dimpotriva. Ce e rau in „a uita” de unde ai plecat? Evident ca asta nu se refera la cei care, din milionari, ajung in sapa de lemn, ci la cei care reusesc, intr-un fel sau altul, sa parvina, din punct de vedere social sau doar material, incluzindu-i pe cei care ajung de la coada vacii, direct in palate cu parcuri de masini si yahturi . Personal, consider ca aceasta afirmatie ar trebui sa fie, de fapt, un sfat de urmat si nu o fapta de care sa ne rusinam.

                   Situatia sociala si mai ales cea materiala iti schimba complet optica si iti deschide noi orizonturi. Relatiile interumane devin de alta natura. Timpul incepe sa capete valoare, incepind sa-l dramuiesti cu zgircenie.  Cercurile pe care incepi sa le  frecventezi, de acum inainte, vor fi diametral opuse, din multe puncte de vedere, celor in care ti-ai petrecut anonimatul de pina atunci. Ce ar trebui sa faci pentru a nu ti se reprosa ca “ai uitat de unde ai plecat” ? Sa continui sa traiesti, pe mai departe, in saracie, in mijlocul fostului anturaj, dar cu banii in banca?  Ar fi ridicol. Sa imparti banii cu amaritii cu care ai suferit pina atunci, scotindu-i si pe ei temporar din saracia pentru care nu fac nimic s-o schimbe? Exclus. Asta ar insemna ca toti, avocati, ingineri, doctori, afaceristi de succes, politicieni si asa mai departe, sa isi imparta chiverniseala cu cei care prefera sa stea cu curul pe coada sau pe care nu-i duce capul sau care si-au ales sa traiasca un alt mod de viata. Sau credeti ca un simplu telefon cu un stereotip „cum o mai duci Fane?” ar fi suficient si-ar rezolva problema etichetarii? Eu nu cred. Sau poate considerati ca ar fi normal sa-i vizitezi? Cind si pe care din ei? Iar daca-i viziteazi, in mod sigur se va spune ” a trecut doar sa ne fluture bunastarea pe la nas, da-l dracu de parvenit!”

                    Dar hai sa nu ajungem la un decalaj atit de dramatic. Hai sa spunem ca ai fi un ingineras, care ajunge, sa spunem,  General Manager. Ce ar trebui sa faci? Sa-i inpingi pe toti fostii colegi de la spate? De ce, ei sunt handicapati nu se pot ajuta singuri? Trebuie cumva sa-i vizitezi periodic, pentru a sta de vorba cu ei? Cind si cu care din ei? Sau sa le mareasti salariile, sa le dai zile libere, sa le acorzi prime pe considerente de amicitie? Multi nu inteleg ca functia iti modifica responsabilitatile si implicit, exigentele. Una e sa-ti vezi doar de planseta ta si alta sa ai un intreg business sub control.  Si daca e s-o luam din aproape in aproape, ar trebui cumva sa incluzi in sfera lui „de unde a plecat”  si fostii colegi de facultate? Sau chiar si pe cei cu care ai copilarit si care n-au ajuns nicaieri, ca in fond, de acolo ai pornit-o-n viata? Si atunci va intreb, unde ajungem, neica? Va asigur ca daca un prieten din copilarie va apela pentru o slujba si-l vei refuza, dintr-un motiv sau altul, va spune “al dracu, si doar am copilarit impreuna, dar de, s-a suit scroafa-n copac si acum se crede privighetoare. A uitata de unde a plecat”

                   Bun, dar ia sa vedem cum se pune problema cind emigrezi din Romania. Asta e o situatie mai cotoioasa si unde expresia din titlu e folosita cu preponderenta. Cam ce ar fi de facut pentru a nu fi considerat amnezic, sau mai stiu eu ce dracu le trece unora prin minte? Imigrantul roman, de exemplu, maninca miel de Pasti, porc de Craciun si sarbatoreste Ziua Femeii. Ce mai face el, romaneste? Vorbeste, e poet (unii), tine cu Dinamo (eu), are pasaport romanesc, face sarmale, injura si in general, se intereseaza despre ce se intimpla prin Romania, mult mai mult decit, cum o duc bulgarii. Si atunci intreb, ce alte dovezi trebuie sa produca pentru a demonstra ca n-a uitat de unde a plecat? Trebuie cumva s-o arda pe la bisericile romanesti si sa se pupe-n bot cu toata comunitatea romaneasca? Eu as zice ca nu, dar popa si comunutatea zice ca da.  Dar cei din tara, ei cum te judeca? Cine va intelege ca ai fost nevoit s-o iei de la zero, cind ei aveau deja o situatie, si ca a trebuit sa munceasti din greu, doar pentru a recupera decalajul? Pe nimeni nu va interesa ca lucrai weekend dupa weekend, pentru ca ( nu-i asa?), a fi afara, echivala cu a le avea pe toate la picioare si fara efort.  Sau poate ca ar trebui sa-i vizitezi pe toti cind ajungi in tara, incluzind rudele. Stiti ce vor spune cei la care n-ajungi? E, nu va spun. Imaginati-va singuri! Si ar mai fi un aspect, unul mai delicat, cind vine vorba de cadouri si de chemari. Se vor gasi din cei care sa spuna ca ai uitat de unde-ai plecat si ca ai ajuns o unghie-n git si asta pentru ca n-ai fost in stare sa le intreci asteptarile.

                    Evident ca as putea enumera si alte circumstante,  dar concluzia ar fi aceeasi. Si atunci intreb, care-i sensul acestui „a uitat de unde a plecat” ca mie mi se pare absolut normal sa uiti ceea ce nu-ti face placere sa-ti amintesti si nici nu pricep de ce trebuie sa-mi aduc eu aminte de Ceausescu si epoca lui de cacat. De ce e aceasta amnezie condamnabila? Desi, daca stai sa analizezi mai atent, nu este vorba de uitarea situatiei de la care ai pornit, ci de faptul ca oamenii nu te mai percep in acelasi fel. Pai si unde-i vina ta? Oare cei ce acuza s-ar comporta diferit daca ar fi confruntati cu situatie similara? Personal, nu cred. Voi ce parere aveti despre acest „uita de unde a plecat” ?

Read Full Post »

F U T 3

Cuvint inainte

Noaptea dinaintea examenului. Ora doua. In apartamentul profesorului suna telefonul. Tirrrrr!!!

Buimac, profesorul raspunde:

– Alo?

O voce linistita:

– Dormi?  

– Bineinteles ca dorm (zise enervat profesorul)

– ‘Tu-tzi mortii matii de coclit … Si noi invatam de ne sar ochii…

                    Incep examenele. S-a cam terminat cu vrajeala si figurile. Acum e ori pe bani, ori pe bune. Rezistenta Materialelor. Profa, evoluata din asistenta, dupa ce-a mierlit proful, era cheala si a dracu. Spre deosebire de altii, asta stia nene carte. Cred ca visa numai grinzi cu zabrele si momente de inertie. Grinzi in care, fireste, se visa si ea imfipta citeodata. Atunci cind se intimpla, era draguta, desi urita, cu toata lumea si foarte volubila. Dar cind nu-si lua grinda-n vis, se comporta ca o neFUTuta (va amintesc ca termenul provine tot de la numele Facultatii) E, si don’soara asta, care acum realizez ca aducea putin cu Lenin, “de nefututa ce era/ nici cadouri nu primea” Asa ca, primul examen l-am picat cu brio, desi la probleme ma descurcam bine spre foarte bine. Dar problema nu erau problemele ci teoria si demonstratiile pe care trebuia sa le invat. Cum eu n-aveam timp, din cauza programului incarcat, cu taiatul frunzei, am picat prima intrevedere din iarna. Reusesc s-o iau insa in presesiunea din vara, dar dupa ce-mi iau cinciul sau sasele, ca asta nu facea pomeni, ma anunta foarte joviala (cred ca se visase infipta) “Sper ca nu vei avea pretentia sa-l iei si pe cel din sesiune” Eu care deabea asteptam s-o rad pe Litoral zic “Bun si atunci sa vin direct in toamna?” “Poti face si asta, dar esti sigur ce se vor aproba R-urile?” E acum ajunsesem la o situatie limita. Cum examenul era pus ultimul, in sesiunea de vara, zic “Doamna, daca tot cunoastem rezultatul, n-as putea sa-l dau cu un alt “an” care are examenul programat la inceputul sesiunii?” Zice “Hmm, a inceput sa sune a piata de zarzavaturi, nu a sesiune de examene, dar hai sa-ti fac hatirul, de ce nu? ” Sigur se visase-nfipta, ca prea era generoasa! Sar in sus si o tund la berea cea de toate zilele. Ea n-o tunde, ca n-avea ce. Poate doar jos. Si uite asa am dat eu doua examene in aceiasi zi. Primul a durat cinci minute, ca i-am dat foaia doar cu numele si titlul subiectului. La al doilea insa mi-a tremurat putin gaoaza, dar l-am dovedit si-am plecat la mare cu o saptamina mai devreme.

                    Tot prin doi sau prin trei,  examen la Economie Politica. Nu participasem la nici un curs tot semestrul. Nici nu stiam cum arata profa. Intru-n amfiteatru. “Dumneata?” “Sarut mina, la examen” “Cum te numesti? ” “Papa”, “Oooo!!! Ce placere! Ma bucur de cunostinta. De ce nu spui domnule asa? Eu de fapt sa stii ca n-as fi vrut sa te deranjez, dar decanatul nu mi-a permis”; “Stiu doamna, mie-mi spuneti cum e cu decanatul asta? Nici noua nu ne permite multe, dar cui sa te plingi?” Ma rog, am dat-o pe ris, in timp ce trageam biletul. Zice “Stii?” zic “Ce?” zice rizind din nou “Subiectul” zic (rizind in hohote) “Nu, da’ de ce intrebati?” Atunci a explodat si ea in hohote “Vrei sa tragi altul?” zic “Nu va deranjati, pentru mine toate arata la fel” Si am plecat binedispus, desi-l picasem. In toamna, m-a tinut minte si dupa ce-am tras subiectul, m-a luat la taclale de nu-mi venea sa-mi cred ochilor, cu toate ca-mi placea. Dupa care zice “ia un cinci si du-te, vad ca vara ti-a priit. Economia Politica oricum nu-ti va prii niciodata”  si rizind cu pofta se-ntoarse la ceilalti.

Read Full Post »

O alta Provocare Papala

                    Iata o noua provocare. „Duzina de Cuvinte”. Ideea nu-mi apartine, dar am jucat „jocul” de citeva ori si va pot spune ca e solicitant si interesant. Avem 12 cuvinte date, pe care fiecare istorioara trebuie sa le contina. Istorioara care trebuie sa aibe cursivitate si sens si care poate fi proza, poezie sau teatru. Forma cuvintelor e obligatorie, sensul poate fi ales functie de necesitati. Ex: minte poate fi ales fie verbul, fie substantivul. Este imperativ ca aceste cuvinte sa fie subliniate in vreun fel, pentru a putea fi usor identificate. Eu le voi pune in ordine alfabetica, dar voi le puteti folosi in ce ordine doriti. Subiectul va fi de asemenea la alegerea fiecarui participant. Iata-le pe primele 12:

chiverniseală, circumstanțe, facultate, fluture, laudativ, minte, opuse, periodic, privighetoare, sapă, unghie, weekend

Aveti timp pina simbata dimineata, 29 Ianuarie sa postati istorioara pe blogul vostru si sa lasati un link pe acest blog la postul „Duzina de cuvinte”. Inca o noutate. Numele postului va fi comun,  „Duzina de Cuvinte”, dar va exista si un titlu atasat, care sa reprezinte povestea voastra. Ex: Duzina de Cuvinte – S-a intimplat intr-o vara.

Ce spuneti? Va-ncumetati?

Read Full Post »

F U T 2

                    Incep cursurile. Iata-ma si boboc! Un amfiteatru plin, cum nu va mai fi tot restul anului. Ridic periscopul. Culmea! Gagici sexoase, cu protuberante notabile, numai bune de tras la indigo. Ce-o fi fost in capul lor de-au dat la Constructii? Nu stiu. Matematica, poate? Ajung cu bine si la primul seminar.  Analizez, sa vad ce-a mai ramas din tot frumosul de la curs. Constat ca hazardul a fost binevoitor cu noi. Ne fusesera alocate fo patru piese cu personalitati evidente. In fine, intram in piine. Cursuri, seminare si chiul. Marea grija devenise, cum spuneam… indigoul. Ajunsesem sa cunosc gagicile dupa scris.

                    Curs la chimie. Profa, cam naspa si cu boala pe fete , dar toata numai zimbet cind era vorba de masculi, ma vede vorbind cu una din pitipoance. Ma-ntreaba ce fac. Eu, figurant din fire, zic “purtam o discutie, doamna”. Zice “n-ai vrea sa te si ridici in picioare”. Ma ridic, imi ridic, ostentativ, si gulerul la camasa si bag o mina-n buzunar, lasindu-mi greutatea corpului pe unul din picioarele laterale, cam ca manechinii in prezentari de moda. By the way, eram imbracat paralizant, si numai in italienisme. Spitat, parfumat, pensat,  si cu decolteu adinc la camasa. Profa,  amutita de placere, cam cum sunt copiii cind vad prima data maimute, prinsese o paloare purpurie. Arata ca Pokeman-ul ala care scuipa flacari. Zice “cred ca era o discutie interesanta, vad ca incepusei sa te dezbraci?” Zic “Doamna, eu cind ma dezbrac nu incep cu camasa” Evident ca m-a dat afara sa-mi continui prezentarile de moda si nu m-a mai primit la cursuri pina-n iarna la examen, cind m-a picat si pe mine si pe don’soara cu care ma discutam … chestii. In privinta ei, ca fata,  n-ar fi fost o noutate, dar eu eram singurul mascul trintit si tavalit in dizgratia profei. In presesiune am “impacat-o” printr-un mediator, dar nu mi-a fost usor.

                    Un alt profesor, cu care m-am inteles “de minune” chiar de la inceput, a fost ala de matematici speciale, care intre noi fie vorba, era bou. Dar asta era treaba lui si a nevesti-si care, nu stiu daca era cumva vaca. La curs fiind, jucam ritzi-pitzi cu colega cind, ma vede asta care parca picase din Miorita. Il mai chema si Vrinceanu. „Studentul de sus de la geam, cu ce te ocupi in timp ce eu explic?” „Ii explicam si eu colegei, don profesor, pentru ca nu intelesese explicatiile dumneavoastra” „Zau?” si-mi spune sa continui eu predarea in locul lui. Eu smecher, de-mi crapa capul, zic “domn’ profesor, va asumati un risc inutil, va pot lasa fara catedra” A mai bodoganit el ceva, ce s-a vrut spiritual, si pina la urma eu am fost cel dat afara, dar nu oricum. Zice “Iesi afara de la cursul meu” Eu dau sa ies, dar stateam la geam si fo cinci tipe ar fi trebuit sa se ridice in picioare sa-mi faca loc. “Te rog sa nu-ti deranjezi colegii” mai zice boul. Pai si atunci ce era sa fac? M-am urcat cu picioarele pe banca si am luat-o din banca-n banca printre colegii care priveau plini de admiratie si aprobator evolutia mea, pina am ajuns jos la catedra. Vrinceanu inlemnise, luat fiind prin surprindere de solutia pe care tocmai o gasisem. Amfiteatrul izbucnise-n hohote, in timp ce eu mi-am vazut de drum, mindru nevoie mare ca ajunsesem vedeta. Bineinteles ca in baruletul din Drept si pe terenurile de sport, unde jucam fotbal pe bani, aflase toata lumea . Faptul in sine a fost en vogue o saptamina, hai doua, dupa care a murit ca orice fapt divers. Dar ce l-a reinviat si transformat intr-un eveniment deosebit, a fost faptul ca am luat examenul din prima, cu 8 si pe bune. Ca pe whisky si cartuse de Kent obtineai doar 5-ul de trecere. Dar despre examene, intr-un post viitor.

Din cele relatate, s-ar putea trage concluzia, si pe buna dreptate, ca acomodarea mea la noua pozitie sociala, a fost destul de anevoioasa. Ei bine, n-a fost chiar asa, dar e firesc sa povestesc ceea ce merita povestit, si ceea ce am retinut, nu toate bla, bla, bla-urile studentesti, ca au fost si d-alea. Nopti de invatatura, examene trecute din prima, prezenta la cursuri si cite si mai cite chestii anoste si fara zvinc.

Va urma

Read Full Post »

Crima cu premeditare

Era o seara mohorita. Zapada flescaita zacea in mormane inegrite pe marginea straziilor strajuite de-o parte si de alta de trunchiuri negre si desfrunzite, intepenite in frigul nemilos al iernii. Lumina muribunda a unui felinar,  reusea cu greu sa-si faca drum prin valurile de ceata care se napusteau cu furie asupra Londrei.

In acelasi timp, la Bucuresti, venise vacanta, iar pe undeva prin Drumul Taberei…

Sa fi avut fo 12 anisori, cind familia ia decizia ca eu, Gigli, la vremea respectiva nefiind si papa, sa petrec vacanta de iarna la bunica-mea la tara. Ma rog, trec peste tot bilciul cu “nu ma duc”, “ba te duci” si ajung la bunica-mea, care statea gard in gard cu unchiu-meu, gineri-su. Astia doi se intelegeau, cam cum ma inteleg eu cu fi-meu, cind e-n calduri. Dar in fine, asta-i alta poveste.

E si uite cum, din vorba-n vorba si din damigeana-n damigeana, vine  Ignatul si o data cu el, vin si vecinii sa-l ajute pe Marin, unchi-meu, sa taie scroafa. Mare nene! O imensitate de dihanie pe care cu greu au reusit sase oameni s-o tina. Bai si guita saraca, de acoperea toate strigatele de ajutor venite de pe la confratii din sat. Marin, scos din minti de vocalizele scroafei si cu damigeana golita pe jumatate, scoate ditai palosul, de-ai fi zis ca-i Prislea cel Voinic, si unde nu i-l infige sopranei direct in corzi, de-o apuca p-asta horcaitul, de placere. Ma uitam la el cu veneratie si umilinta, ca studentii la Arsene.

In timpul asta, tanti-mea a adus o cratira cu sare pentru a colecta globulele care tocmai tisneau din gitul despicat al scroafei. Bai si unde nu se ridica unchi-meu, cu purceaua intre picioare, si ne priveste pe toti, roata, cu-n aer triumfator, de-ai fi zis c-o-njunghiase pe bunica-mea, ca-n paranteza fie spus, ii era draga, cam ca piatra la rinichi. Ce sa mai vorbim, daca-ar fi avut o pereche de Ray Ban pe nas, Marin al meu putea fi usor confundat cu Michael.

Doua minute mai tirziu, dupa ce terminase si scroafa cu frisoanele, se aduc balotii de paie. E si dai opinteli, s-o asezam pe printesa cu burta pe fin. Pina la urma reusim si drept rasplata, pentru ajutorul acordat, mi se intinde damigeana si, desi nu prea as fi pus botul dupa „Arsene”, am tras citeva gituri, de-ncepuse sa-mi placa verisoara-mea, cit era ea de verisoara. Dau astia foc rugului si o tin tot intr-un pirjol pin-o fac pe coana d’Arc de nu-si mai incapea in piele, de epilata ce era. Cred ca nici Inchizitia n-ar fi facut o treaba mai buna.

 

 

Dupa aceea, e adusa usa. Da bai, usa, ce cascati ochii? O usa de magazie, ca de unde dracu fund de lemn, mare cit matahala aia decedata? E si dai iar opinteli, sa punem pirlita pe usa. Dupa ce-o punem, mai tragem cite-un git de vin si trimitem damigeana la realimentat.

E, din acel moment s-a trecut la programul de spa. In primul rind, o sauna in aer liber pentru deschiderea porilor. Femeile aduceau caldari cu apa clocotita, iar barbatii, inarmati cu pumnale, radeau jegul de pe scoafa. Cind au terminat, animala arata ca nou nascuta. Si atunci, toreadorul Marin si-a intrat din nou in rol. Cum statea calare pe animala, ia un cutit, proaspat ascutit pe-o piatra, si hars-hars, ii taie urechile domnisoarei. „Bai, imi zic, da’ ce dracu-i asta, corida?”, asteptindu-ma sa-l vad oferindu-i-le nevesti-si, in semn de pretuire a frumusetii ei, numai de el vazuta. De unde, bai baiete! Asta ia urechea, o baga-ntr-un borcan cu sare, dupa care o musca cu pofta. Toti se amuzau, asa ca am ris si eu, fara sa stiu ca va trebui sa fac acelasi lucru. Si l-am facut. N-as putea spune ca mi-a displacut, cu atit mai mult cu cit a fost urmata la scurt timp de alte citeva gituri de vin. Eu, in acel moment al executiei, eram cam pulicica, de beat, dar ma tineam drept si vorbeam putin, ca sa nu ma fac de fecale.

Dupa botez, a urmat spintecarea. Jack, alias Marin, i-a taiat mai intii capul, dupa care a crestat-o pe spate, scotind halci mari de slanina, pe care femeile le bagau in putini cu apa rece pentru a le usura de singe. E si uite asa, bucata cu bucata a disparut scoafa-n beciul lui Marin. Ceafa si o bucata de slanina a ramas pentru pomana porcului. Dupa ce au topit grasimea, au prajit carnea, taiata cuburi, in untura incinsa. Am mincat si eu vreo doua trei bucati cu mamaliga, am mai tras un vin si-am cazut lat pina a doua zi, cind m-a trezit cocosul ala nenorocit, caruia-i pusesem gind rau din prima zi, dar pe care-l iertasem, pentru ca incepea sa sune deja a macel. Si oricum n-as fi putut sa-l casapesc, deoarece pe la prinz eram din nou beat. Mai tin minte cum se vaieta bunica ”vai copilul!” iar Marin, “lasa-l coana mare, ca-i barbat”

Dar asta era atunci, nu stiu cum o mai fi acum, ca din cite am inteles, UE considera Ignatul ca pe o crima cu premeditare. Si intrucit nu prea are cum s-o aboleasca, au decis sa imbunatateasca traditia prin anestezierea prealabila a dobitoacelor. Miine-poimiine va trebui s-aruncam xilina in balti, inainte de-a purcede la pescuit.

–«««–

Acelasi titlu, dar cu o abordare diferita il puteti gasi la urmatoarele link-uri

http://silavaracald.cotcodacii.ro/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://labulivar.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://pisica07.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://georgiana75.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://zaqk.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://papagigli.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

istorioara lui malasuerte, o puteti citi mai jos, intr-unul din comment-urile lui

http://scorpio72.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

http://irenadaiana.wordpress.com/2011/01/24/crima-cu-premeditare/

–»»»–

Provocarea pentru Lunea viitoare la ora 12, ora Romaniei, va fi

–Daca n-as fi ceea ce sunt–

Read Full Post »

Papa la oaste

                    Dupa ani lungi de liceu, Papa intra la facultate din prima, dupa cum spuneam in postul anterior. Aoleu! Si acum ce fac? Armata. Bine, bine, dar unde ? Pilele intra in functiune. Ne hotarim pe Tirgoviste, la transmisiuni. Ma prezint la comisariat, care era chiar linga discoteca Universitas, pe Schitu Magureanu si unde aflu cu stupoare ca Tirgovistea si-a schimbat numele in Botosani. Botosani ? Ce dracu-i aia ? Tara ? Lagar de concentrare ?  Pina sa aflu,  ma si trezesc inghesuit intr-un vagon, gonind in noapte spre necunoscut. Ma simteam evreu. Aha, deci asa ajung 80 de bucuresteni in ”vizita” la dracu-n praznic. Botosaniul, l-am gasit mai tirziu pe harta, e o urbe, dar nu ca oricare alta. Aceasta urbe atirna gratios, de Cercul Polar de Nord. Si chiar daca nu de Cerc, tot frig e. Da’ frig neica, de-ti ingheata respiratia in drum spre plamini. Urmarile, aveam sa le aflu cit de curind.

                    In armata, primul lucru a fost sa-mi trag un planton shimbul doi. Ei m-au lasat sa aleg, dar 1 si 3 erau ocupate. Asa ca in toiul noptii ma trezeste #1. Ma imbrac cum o fi si-mi trag niste papuci. Ies pe coridor si ma infig cu capul intr-un geam. E si cum stateam asa ca bolovanul, privind in cracile de-afara, incep sa fredonez o melodie din discoteci. Ma uit in susul si-n josul culoarului, lustruit de noi de ziceai ca-i Taj Mahalul, sa ma asigur ca nu ma vede nimeni si-mi aprind un Marlboro. Inchid ochii. Mirosul si melodia-mi creaza senzatii estivale de prin discoteci. Incep sa dansez. Pasi mici si timizi. Ma simt bine. Deschid ochii. Taj Mahalul. „Sa te fut!” Ii inchid repede. Trecerea de la „Voulez vous coucher avec moi?” la Raj Kapoor, m-a umplut de-o sila teribila. Nu c-as avea ceva cu indienii, ca-i dau dracu de tigani, da’ prea dadusem din extaz in agonie, in doar doua zile. „Cind oi ajunge sa ies pe portile alea mari si sa nu ma mai intorc?”  Si uite c-au trecut 30 si ceva de ani, de cind am iesit!

                    Al doilea lucru pe care l-am facut in armata, a fost o laringo-faringo-traheita si pe mortii ma-sii, acuta. Doctorii, simpatici de altfel, mi-au dat sa sug tot stocul de Faringosept pe anul respectiv. Eu, voce, nu mai aveam. O dadusem pe semne. Noroc ca din cer, cade-o pila, direct pe biroul comandantului de regiment si iata-ma-n permisie. Permisia mi-am petrecut-o la Spitalul Militar unde mi-au facut curul, zdrente. Devenisem poligonul de trageri al spitalului. Cred ca ajunsesem sa faca si training pe curul meu. Au bagat la penicilina-n mine, cit pentru trei cangrene, motiv pentru care bucile-mi devenisera extrem de senzitive si dolorante. Asa ca, stateam toata ziulica si nopticica, pe buricica, dar nu din cauza de futulica. Ma rog, reusesc astia sa-mi curete coardele, de-ajunsesem  un fel de Marina Voica, si plin de optimism, ma ritornerez la Botosani, just in time pentru marsul de 22 km. pe care ni-l ”intentasera” gradatii. Vorba batrinilor, “frunza verde foi ca plopu’, mama mi-am futut norocu’ “. E si uite cum, transmisiunile merg pe jos, iar infanteria cu camioane. Dar datorita antrenamentului dobindit in discoteci, am reusit sa parcurg primii 2km fara probleme. Probleme au aparut in urmatorii 20. Dupa vreo cinci eram rupt. Dupa zece sfisiat. Dupa cincisprezece, mort. Ultimii cinci au fost mai usor de parcurs intrucit nu-mi  mai simteam nici unul din cele trei membre inferioare. Cind am ajuns la poligon, am cazut retezati cu totii. Ne scosese alde “shi bre, ishti smecher di Bucuresti?”, Bucurestiul din cap. In poligon m-am evidentiat tragind aiurea dupa ciori. Cum altfel?  Iar apoi imbarcarea in bocanci si…alti 22. Poate sa fiu timpit sa mai merg atita. Ma duc la Bistrita, in Batalion, dar nu mai fac un pas. Oi fi jurat eu cu mina strinsa pe drapel, dar in niciun caz ca voi merge 44 de km. Si deoarece la intoarcere s-a plecat in pilcuri, am profitat de ocazie si am luat o ocazie (sic). Dar cind e sa nu fie, nu e, si uite cum, cind mai erau vreo trei Km pina la cazarma, soferul duce IMS-ul drept, desi drumul o lua la dreapta. De ce ? Nu stiu si nici el nu stia, ca l-am intrebat. Ajunsi cu bine-n…sant, noi in spate am venit gramada unii peste altii. Ne-am speriat de ne-au trecut toate durerile si daca tot nu ne mai durea nimic, am terminat drumul cum il incepuse, per pedes apostolorum, ca la fetele jalnice pe care le aveam, puteam fi luati de apostoli fara a-ti forta prea mult imaginatia.

                    In armata am fost, insa, si primul. Primul caz de hepatita. Dupa mine au mai fost si altii, drept pentru care Unitatea a fost consemnata cu eveniment deosebit. ”Concediul” l-am petrecut intr-o ”statiune” de boli contagioase din Iasi. Foarte frumos ! Am mincat o bascula de cartfi si-un ogor de sfecla, toate udate din plin cu iaurt. Dupa o luna de petreceri, m-au trimis acasa in alt concediu. Cind revin, Tauteanu, locotenentul, imi spune  “Shi bre, mataluta crezi ca fashi armata la fiefie?” (fara frecventa, pe romaneste) “Tov. Locotenent, permiteti sa rap… “Lasi bre ca nu ma dushi tu pi mini. Si ? Io-s cacat in compania aista ?” Am ris cu totii in hohote, nereusind sa facem legatura intre hepatita si cacat. Papa, care nu-si poate infrina pornirile, zbiara ca apucatul ”Tov locotenent permiteti sa raportez, ma  locotenent pe mine de ris.” E, si atunci sa te tii delir. Dupa primul delir, a urmat al doilea, ca el n-a gustat gluma si ne-a scos la salt inainte si culcat de ne-au iesit ochii din cap ca la melci dupa ploaie. Noaptea respectiva, in admiratia totala a colegilor, am fost invitat la Casa Alba. Arestul avea farmecul lui. Cine intra acolo, era bine vazut de toti militarii in termen, care asigurau paza si care-i aduceau portii babane de haleala, plus ca scapa de instructie. Si uite asa a trecut iarna si odata cu primavara am inceput sa fug din unitate pe la ceaiuri cu fiul sefului aeroportului din Bacau. Frati-sau ne astepta la gard cu masina si dusi eram pina dimineata cind veneam turbati de nesomn, dar relaxati dpdv hormonal. In fine, o armata pe gustul meu ! Motiv pentru care, trecerea inapoi spre Litoral s-a facut in mod gradat, fara salturi nesanatoase. Ei dar ce fac acum, ca s-a terminat si vacanta? Scoala. Stiu. Usor de spus, dar pentru Papa, mai greu de infaptuit, ca pe el faptele l-au chinuit o viata-ntreaga, nu datul din gura.

Va urma

Read Full Post »

Provocare cu picioare

Provocare, da. Picioare mai putin, ca de unde sa le scot? Dar va propun o chestie noua. Nu leapsa, ca nu-i vad rostul. O duzina de intrebari la care raspunzi si…ce? Mai ramine sa atasam raspunsuri multiple din care s-alegi si uite cum o punem de-un carnet de conducere. Pe de alta parte, nici ierarhiilor blogistice nu le vad rostul. „Concursul” tip Verona, mi se pare complet irelevant si poate util, dar numai pentru initiatoare. Sau te pomenesti ca blogurile selectate de Poponel, vor fi legate intr-un volum de bloguri celebre? In fine, asta e parerea mea si nu pretind ca e buna, ca e de apreciat sau de urmat, dar eu, dupa cum spuneam la Georgiana http://georgiana75.wordpress.com/2011/01/19/blog-de-blog-2010 , mi-am facut blog pentru a scrie ceea ce gindesc si simt, nu pentru a accede in ierarhia iluzorie a blogurilor. N-am facut blogul pentru a ma lua la intrecere cu voi, ci pentru a intra in legatura cu voi. Daca veti veni sa ma cititi, inseamna ca ma apreciati si asta-mi este suficient. Personal, apreciez toate blogurile pe care intru si pe voi toti, ca doar de aceea va citesc si n-am sa m-apuc sa va diferentiez, doar pentru ca mi-o sugestioneaza Lucia.

                    Bun, si, veti intreba, unde draci e provocarea din titlu? Urmeaza. Ce va propun, e sa alegem un subiect oarecare, sa zicem ca primul va fi „Crima cu premeditare” Si fiecare dintre cei care vor sa participe, sa scrie un post pe blogul lor cu acest titlu. Daca aveti deja ceva care aduce sau poate fi adaptat la tema asta, cu atit mai bine. Il puteti reposta cu acest titlu. Cum va trata fiecare din noi acest subiect, cred ca va constitui deliciul acestei experiente si cred ca va fi mult mai interesant decit o-nsiruire de raspunsuri blablagiste. Evident ca va exista o evaluare, dar nu din partea participantilor, ci a celorlalti buimaci care ne vor citi. Ce spuneti? Creatiile le vom posta, fiecare pe blogul lui si in acelasi timp. Hai sa spunem, Luni, 24 ianuarie , la ora 19, ora Romaniei. Va mai rog sa lasati un link pe blogul meu la postul „Crima cu premeditare” pentru a se sti cine a participat si pentru ca toti cei care intra, sa le poata citi si pe ale voastre. Nu trebuie sa anuntati participarea in prealabil. Dupa cum vedeti, nu exista niciun fel de restrictie si fiecare poate scrie incotro il poarta imaginatia. Ce parere aveti?

Inca ceva de ultima ora. Cine doreste sa participe, dar nu are blog, poate depune creatia aici sau la „buimaci” http://buimacii.wordpress.com/

Read Full Post »

F U T 1

Mie mi-a placut facultatea putin mai mult ca munca. Asta de pe urma neplacindu-mi de loc. Singura-n univers care se incapatina sa creada ca voi intra la facultate, a fost mama. Ce-o facea sa creada-n mine? Nu stiu, ca eu motive nu prea i-am dat. Oricum, problema majora nu era unde mi-ar fi placut sa dau, ca nu-mi placea nicaieri, problema era, unde sa dau si sa intru, ca n-aveam de gind s-o frec in pregatiri pentru admitere la nesfirsit. La matematici eram bun, fizica o uram cu pasiune iar in rest, ce-mi era chimia, ce-mi era chineza? Asa ca am dat la FUT. Ce m-a atras, a fost sonoritatea initialelor, media minima de intrare si o gagica cu care eram combinat si care era deja in anul doi. Uite-i si locatia, ca voi n-aveati de unde s-o fi stiul.

Pregatirea pentru examenul de admitere a fost dureroasa, ca o dezvirginare anala. Pentru detalii sunati-l pe Boy George. Asta in timpul zilei, ca serile ieseam cu golanii la discoteci si restaurante. De spus, n-am spus nimanui. Oricum nu m-ar fi crezut nimeni din cei cu care-o ardeam zilnic.

E si vine ziua cea mare. Primul examen cred ca a fost la Analiza Matematica. La asta eram tare. Paradoxal, imi si placea. Cert e ca la examenul asta am pus-o de coronita. Urmatorul,  Algebra-Trigonometrie. E, cind am intrat la asta, aratam de parca-mi intrase un pogon de morcovi in cur si dirdiiam ca un vibrator dat la “placere maxima”. Asta era de bine. Insemna ca stiu ceva.

Trigonometria am facut-o, Algebra, am cam aburit-o, insa nenorocirea, deabea acum incepea. Ultimul examen si cel mai bulangist, Fizica. Lua-o-ar toti dracii, ca mult am mai suferit din cauza ei. Ce-am facut la examenul de fizica, nu-mi aduc aminte nici FUTut (expresia vine de la numele facultatii).

In sfirsit, ajungem in preziua afisarii si ai mei primesc un telefon scurt si ilegal “a intrat” si atit. Mama!!! Ce chiote, ce dezmat, ce pupaturi, ce bauturi, ce donatii! Saream toti prin casa ca iezii, de fericire. A doua zi ma reped totusi pina la “grajduri” (Facultatea asta servise pe vremuri de grajd pentru caii regalitatii) sa vad minunea cu ochii mei. Bineinteles ca am luat-o de la linie in sus. Bai si parcurg o pagina, doua, deja ma luasera transpiratiile. “Hai ca poate a facut curva aia fo greseala. Minca-ti-as! 7,85!!! Nu e curva, e o doamna! Am intraaaaaaaaaaaaaat!!!” Dau telefon maica-mi, care cred ca era mai sigura de informatia primita cu o seara-nainte decit de cea pe care tocmai i-o furnizam eu, si ma reped in Lido, la piscina,  sa ma intilnesc cu ceilalti “studenti” intr-ale taiatului de frunza.

Astia, care mai erau prin Bucuresti si nu pe Litoral, se racoreau cu Tuborguri si „studente”. Pina sa apuc sa deschid gura, zice unul din ei “cum ai facut, ba, laba, de-ai intrat?” zic “unde sa intru, ba?” “Cum unde? la facultate, ca doar n-ai dat examen la seminarul de popi!” “da’ tu, de unde, dracu sa te ia, sti c-am dat si c-am si intrat, ca acum o ora s-au afisat rezultatele?” “hai las-o dracu de vrajala!  Piccolo mi-a spus, „stiti ba ca a intrat turbatu’ ala de papa la facultate? pe bune!” “Ha, ha, ha, ala a facut misto de voi, fraierilor, da’ a brodit-o bine”. “Deci ai intrat! cum ai facut minca-ti-as? Fi-al dracu, ce cap mare ai! Cind dracu-ai invatat, ba?” E si uite asa, am primit o gramada de “complimente” toata saptamina. Se uitau toti la mine de parca nascusem.

A propos. Tin minte o faza la Teleenciclopedia cu un trib din jungla Amazonului, in care o despuiata naste gemeni iar barbat-su, trintit sub un sopron, se mingia alene pe “maciuca” si croncanea ceva la membrii tribului, care  se perindau prin fata lui, sa-i admire madularul. E, eu nu ma frecam pe ea, ca ala, adica nu atunci, dar de mindru, nu-mi mai incapeam in piele, desi mai tirziu sa aflu pretul acestei mindrii.  Ca de unde era sa banuiesc eu, ca intratul la facultate avea sa-mi schimbe cursul vietii? Nu atit diploma, cit mai mult anturajul si facultatea-n sine. Fara doar si poate, fiecare examen avea sa-mi manince cite un an din viata. Dar despre examene, in posturile care urmeaza, dupa stagiul militar.

Va urma.

Read Full Post »

Fifty Sex

Da bai, aujourd’hui, adica today, care ar veni un fel de, azi,  am pus-o de 56. Nu ca ma mindresc, dar nici n-am sa-mi bag unghia-n git ca pitigoiu’. Actually, I’m not Fifty Sex. I’m SexTeen with Forty years experience. Bine dracu ca mai pot asocia virsta cu sexul, ca peste vreo zece anisori, s-ar putea sa fie seulement pour pipi, chiar daca s-o numi Sexty Sex. De fapt, 66-le te duce cu mintea mai mult la table, decit la sex. Dar in fine, pina voi ajunge sa dau cu oasele, bine ca mai pot sa dau cu osu’. Evident ca aniversarea fara petrecere, e ca nunta fara ginere, dar am hotarit sa-i tragem joi un restaurant de fite si sa lasam petrecerea mai la primavara, cind fumatorilor nu le vor mai degera turloaiele pe afara. In rest, sanatate sa fie ca de celelalte ne putem ingriji si singuri c-o Viagra, dac-o fi cazul.

Hai, Happy Birthday to me!

Let’s drink and dance!

 

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »