Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Februarie 2016


resort-seb

Anunțuri

Read Full Post »


Furtul, in acceptiunea compendiului de buzunar „Papa” e insusirea a ceea ce nu-ti apartine, fara consimtamintul proprietarului. Si tot in acceptiunea mea, consider ca nu e om sa nu fi scris o poezie. Pardon, asta e romanta, nu furt. Reiau. Consider ca nu e om sa nu fi furat, macar o data, doar o data-n viata lui. Fac ce fac si tot de romanta aia ma-mpiedic.

Ma rog, nu spun ca toti au furat cite un bou, dar 15′ din programul de lucru, o maslina din galantar, o caisa din pomul vecinului, startul, informatii, din gindirea altora, o calatorie cu trenul, Luna de pe cer sau taxa pe venit, care in sine, tot o specie de furt s-ar numi, atita timp cit ti-o ia fara sa-ti ceara consimtamintul.  De fapt  daca ar fi sa caracterizez taxele care ni se aplica, as spune ca-s un furt caruia i s-a furat „r” ul.

E foarte adevarat ca desi furtul e furt, oricum l-ai rasuci, e totusi o diferenta intre a fura un ou si a fura un bou. Si ca sa fiu exact, ca ceasurile elvetiene, unii fura intreaga cireada. Si d-aia zic, bai, politicienilor si care mai sunteti, ca sunteti cita frunza si iarba, fi-v-ar clorofila a dracu, de haiduci! De ce furati bai pina vi s-apleaca? De ce nu va multumiti cu un milion, hai doua, furate si alea, ca din chenzina e imposibil sa va ajunga contul la opt cifre. Care-i diferenta, nu matematica ca p-aia o stiu, dintre 10 mil si 11 mil? Merita oare acel milion riscul de-a le pierde si pe celelalte 10 si de a intra citiva anisori la mititica? Mititica aia racoroasa si cu zabrele, nu….ruda ei „ecuatoriala” care-ti provoaca scurt circuite cerebrale.

Dar revenind si incercind sa analizez motivatia furtului, cel cu „r”-ul la locul lui, am ajuns la urmatorele concluzii:

1. Omul fura pentru ca poate. Ce vreau sa spun? Marea diferenta intre regnul vegetal si cel animal, e miscarea. Miscarea faciliteaza furtul. Asta e si motivul pentru care plantele nu fura.  Ca, va spun, daca s-ar putea misca, ar fura pe rupte, asa cum fura omul, hiena, leul, corbul si celelalte vietati prevazute cu diferite tipuri de locomotie.

2. Omul fura pentru ca n-are. Iar aici e de discutat. Este oare condamnabil furtul motivat de-o necesitate vitala? As zice ca nu, desi legile, din cite stiu, iti pot acorda doar o circumstanta atenuanta, dar nu te absolva de vina de-a baga vastu-n Caraimanul altuia, Gavroche-ilor.

3. Omul mai fura si pentru ca e  cleptoman. E pe astia nu-i condamna nici legile, considerindu-i iresponsabili. Eu totusi as spune ca responsabilitatea exista. E adevarat ca nu-l poti considera furt cu premeditare, dar dorinta de-a fura e evidenta, chiar daca numai in conditii de cleptomanie.

4. Omul fura din dragoste. Fie sotia altuia, fie inima cuiva, fie linistea, fie gindurile, visele sau un sarut pasager.

5. Omul fura ca doar la asta se pricepe. Unii oameni sunt specializati in a fura. Pentru ei asta-i o meserie, nu pacat, crima sau contraventie. De fapt nu m-ar mira sa apara si carti care sa contina diferitele tehnici de furat si de neutralizat factorii care pot zadarnici furtul.

6. Omul fura … ca fura.  La asta, ce draci sa mai adaog?

E si acum dupa ce am terminat cu concluziile, ia sa divagam putin!

Poate deveni omul dependent de furt ca de fumat, de droguri sau de jocuri de noroc? Altfel spus, e un viciu sau e vorba de adrenalina, de aventura, de necunoscut, de miraj, de acea stare de excitare maxima pe care ti-o da riscul? Personal nu cred ca hotii fura din dorinta de a face rau altora, ci pentru a-si face lor bine. Am asa o convingere, fara dovezi probatoare, ca hotul nici macar nu ia in calcul durerea pe care o produce celui furat. Cu atit mai putin cind fura din avutul obstesc. Singurul gind al hotului e cum sa fure si in acelasi timp sa fie respectat ca orice negustor cinstit. Si nu cred ca gresesc afirmind ca marea majoritate a hotilor sunt tratati ca negustori cinstiti.

Pe de alta parte,  cum percepem noi hotia? Ca pe un lucru bun? Ca pe un act reprobabil? Sau e functie de cum ne sculam dimineata si de interesul personal? Intreb pentru ca din cite stiu, toti haiducii sunt elogiati, desi ei erau recunoscuti ca hoti de drumul mare. Mai corect spus, tilhari. E adevarat ca baladele spun ca haiducii ar fi fost pentru saraci muma si pentru bogati ciuma, numai ca astia praduiau la gramada. Daca aveai bani, erai pe lista lor de tilharit. Asta pe linga trenuri, banci si alte purtatoare de valori obstesti. Haiducii furau tot ce prindeau, chiar daca era vorba de salariile muncitorilor din carierele de piatra, de la cai ferate sau de la mai stiu eu ce alte lucrari publice sau particulare.

Dar daca haiducii erau hoti declarati, ce erau cei care beneficiau de pe urma acestor bani, cunoscind provenienta lor si care le inchinau hotilor doine si balade, plingindu-le de mila?  Si daca o fi existind vreo logica in toate astea, de ce-i mai fugarim pe „haiducii” de astazi, cind stim bine ca miine-i vom cinta-n balade? De ce nu dam liber hotiei, ca oricum se fura ca-n codrii de altadata? Zic de altadata ca acum pina si codrii au fost furati. Dar noi nu, incapatinati. Infieram hotia si-i slavim pe hoti. Ba le plingem si de mila, considerindu-i victimele societati, nu scursurile ei, asa cum ar fi  moral.

„Moral”? Ce-i aia?

Read Full Post »


Hai s-o punem de-o joaca! Dar nu una oracolo-infantila, plina de acnee, in care fiecare trebuie sa raspunda la vreo jde mii de intrebari anapoda si fara noima. M-am gindit la o joaca mai matura, dar nu d-aia de maturat prin curte, una cu mai mult miez si mai putina coaja.  Si iata despre ce e vorba. Fiecare post, care face parte din joaca asta, va contine o intrebare sau o afirmatie.  Evident ca eu imi voi exprima primul opinia despre aceea afirmatie sau voi raspunde intrebarii, dupa caz. Iar voi, cei care doriti sa participati, puteti sa va expuneti propria opinie sau s-o combateti, cu argumente, pe a altora, inclusiv p-a mea. Ei, ce spuneti, incercam? Iata si prima propunere.

Cam cit le pasa prostilor ca-s prosti?

Raspunsul lui Papa

Sunt convins, fara a avea vreo dovada palpabila sau mingiiabila, ca exista prosti care, constientizindu-si prostia, tac. Astia ar fi prostii carora le pasa. Prostii care doresc sa-si depaseasca conditia, incercind sa asimileze, nu sa epateze, stiind ca n-au cu ce. Astia sunt prostii care acced la cercuri superioare lor din punct de vedere educational,  informational, cultural si mental.

Evident ca aceasta constientizare ii diferentiaza de prostii care deschid gura, lasind suvoiul prostiei sa le defineasca, fara echivoc, statutul. Tipul asta de prosti sunt cei care desi prosti, se cred destepti si din acest motiv nici nu le pasa ca sunt prosti, ignorind evidentele. Tipul asta de prostie mi se pare a fi si pagubos si periculos.

Dar cred ca mai exista si un al treilea gen de prosti. Cei carora nu le pasa, desi constientizeaza, dar se complac. Cei care isi cunosc limitele si accepta sa traiasca intre acele limite si printre semeni din aceeasi categorie valorica.

As avea o precizare. Atunci cind spun „prosti” n-o fac in mod ostentativ. In primul rind nu ma refer la cazurile patologice. In al doilea rind stiu, din experienta proprie, ca exista oameni prosti, dar generosi, onesti, modesti si cu mult bun simt. Intrebarea se refera strict la prostie si la nicio alta caracteristica.

 

Read Full Post »


P1010697-tm

Duminica, de Valentin,

M-am gindit sa prind creveti,

Sa-i trintesc pe-un pat de cous-cous,

Strajuit de castraveti. 

*

Nu zic c-o fi mare lucru,

Da-i sexos, pe gustul Ei,

S-om petrece cum ne place, 

C-asa sunt „puii de lei”

***

 Happy Valentine’s Day!

***

Read Full Post »


Cu nervii sfisiati, din cauza de fotbal, rapus fiind de acel 1-1 de pe Stamford Bridge, m-am hotarit sa ascult a enspea oara, Traviata. Poate cea mai accesibila opera compusa vreodata si ca atare, cea mai populara si iubita, ca doar d-aia-i populara. Opera, compusa de Verdi pe un libret scris de Piave si inspirat de Dama cu camelii a lui Dumas fiul, reda, timp de 3 ore, indragosteala prin care trece o don’soara de moravuri indoielnice, c-o reputatie de tot cacatul. Se pare ca viata fiind grea, in Parisul inceputului de secol XVIII, fata se babardea numai pe foloase materiale si numai cu cine dispunea de ele. Dar asa cum se intimpla de multe ori, apare un el, tinerel si ferchezuit, iar don’soara uitind de bani si averi, se uda toata indragostindu-se cu stropi.

Pe scurt, Violetta, adica indragostita, il duce pe Alfredo, junele irezistibil, la casa de vara pe care-o avea pe undeva, pe la tara. Tocmai ea, atractia petrecerilor si prima donna destrabalarilor pariziene. Asta ca sa va dati seama ce face dragostea din femeie.

Tatal lui Alfredo, Giorgio Germont, om cu prejudecati si cu onoarea familiei fluturindu-i pe buze, cind afla ca junele s-a combinat c-o parasuta, da-n clocot si-i baga o vizita domnisoarei. Dupa complezentele introductive, mosul trece la subiectul care-l ardea la ficati si ii comunica fetei, pe un ton neutru ”fa tirituro, lasa-l pe fi-meu in pace, in mortii ma-tii de curva si rade-o la babalicii care te-au intretinut pina acum”  (traducere aproximativa). Ma rog, mai spune el si altele, dar esentialul fusese transmis, asa ca nu ma mai incurc in detalii. Clipul de mai jos surprinde exact acest dialog captivant in care Germont o roaga, o insulta, o ameninta si-o injoseste, cam cit poate un om la virsta lui, doar doar l-o abandona pe fie-su.

Auzindu-i pretentiile, Violetta se da de ceasul mortii, si la figurat si la propriu, ca era tuberculoasa, ca pina la urma sa cedeze, dindu-si seama ca e curva, chestie care-i putea afecta juniorului dosarul de cadre si viitorul alaturi de vreo Mother Tereza. Si uite asa, pe nepusa masa, o tunde inapoi la Paris si la petrecerile lui nobiliare, fara sa-l mai informeze pe amorez de cererea cu chiuituri a lu’ tac-su.

Bai, da’ asta nu-i nimic. Sa fi vazut ce spume a facut Alfredo cind a citit epistola de adio. Ai fi zis ca e American Pharoah dupa Kentucky Derby. Venindu-si totusi in fire si simtindu-si orgoliul injunghiat, da fuga la prima petrecere pentru a-si razbuna onoarea terfelita. Aici, intilnind-o pe Violetta cu o hoasca, o roaga sa se intoarca la el, dupa care, refuzat si terfelit pentru a doua oara, ii arunca-n fata o caramida (de bani) pentru a o injosi in fata celorlalti … josnici, care se oprisera din cintat, surprinsi de gestul mitocanesc. Ghinionu’ lui e ca apare tac-su, care, pare-mi-se, vazuse scena si care-i urla-n fata „di sprezzo degno se stesso rende chi pur nell’ira la donna offende.” mai pe romaneste  ”e de dispretuit boul care din ura injoseste o femeie” Boul, afectat fiind de apostrofare, dar si coplesit de remuscari, ii cere scuze don’soarei, punindu-si cenusa-ntre coarne.

Ma rog, in final tuberculoza o rapune pe sarmana Violetta, rezolvind toate diferendele. Drama este arhicunoscuta iar ariile acestei opere sunt probabil cele mai frumoase si cele mai fredonate. Cea pe care am ales-o, Pura Siccome un Angelo nu este una dintre cele mai populare, dar mie mi se pare a fi un duet superb, plin de intensitate, de disperare, de lirism si sensibilitate, cu treceri de la o linie melodica la alta, functie de libret, dar toate la fel de frumoase. Sunt absolut convins ca nimeni nu va fi surprins ca am ales clipul cu Nucci si Gheorghiu in rolul Violettei, cunoscut fiind faptul ca sunt la fel de roman ca si ea.

Read Full Post »


Let’s talk about sex!

Ca Adam si Eva ar fi fost primele fiinte inteligente care au populat Pamintul, asa cum afirma unele manuale de astrologie oculta, mi se pare mai putin credibil decit balaurii lui Ispirescu. Pentru ca daca ar fi fost asa si din babardeala lor, cea initiala, ne-am fi nascut cu totii, mai apoi, s-ar chema ca ne suntem rude, unii altora. Iar aici ar fi o mica problema de logica care mi-e-mi scapa si la care voi reveni.

Si ca s-o terminam cu Adamii si coastele lor flotante, (chiar asa, p-astia cine i-o fi botezat, ca Ioan a trait cu vreo citeva milioane de ani mai tirziu?) sunt convins, aiurea-n gard si fara dovezi palpabile, ca Pamintul asta a mai fost locuit si de alte civilizatii, nenascute din Adami si Eve. Civilizatii care au avansat ce-au avansat, pina au reusit sa se autodistruga, tot asa cum se pare ca va face si civilizatia din care, cu onor, facem parte. Caci daca totul in univers e ciclic, pina si menstruatia, de ce n-ar fi si aparitia si disparitia vietii si inevitabil, a omului, pe Pamint sau aiurea-n Univers? Ca iar vin si zic, daca-l consideram infinit, ca este, e absolut cert ca mai exista cel putin o planeta care sa aibe aceleasi conditii climaterice cu ale Pamintului, ceea ce ar favoriza aparitia si dezvoltarea vietii, asa cum o intelegem noi.

Realitatea e ca rasa umana este suficient de inconstienta ca sa se autodistruga, dar si suficient de tenace ca sa renasca si s-o ia de la inceput, pe treptele evolutiei. Si daca oamenii de stiinta nu gresesc si Pamintul are virsta de 4500 de milioane de ani iar viata ar fi aparut acum vreo 1000 de milioane si omul acum vreo 3-4, atunci de ce n-ar fi posibil ca acest ciclu sa se fi repetat de vreo doua ori pina acum?

Dar hai sa abordam si reducerea la absurd si sa consideram povestea cu Dumnezeu, ca fiind adevarata. Atunci si numai atunci, ar fi si mai simplu. Noi dam cu atomicele, neutronicele, chimice si bacteriologice iar El, atotputernicul, Barosanu, va sta putin peste program si zdrang, o noua geneza care ar trebui sa fie mult mai usoara ca precedenta, intrucit are deja blue print-ul primei creatii. De lumina si alte acareturi nu va trebui sa se ingrijasca, deoarece soarele nu cred ca-l putem distruge noi, chiar daca ne-am opintii pina ne-ar podidi hemoroizii. De ce ar face-o? Pai pentru acelasi motiv temeinic si universal pentru care a facut-o si pe prima. D-aia!

Singurele lucruri pe care i le-as sugera demiurgului (de ce  „demi”? o fi pentru ca e undeva intre realitate si fictiune sau e doar pe jumatate din ce-l cred unii?), e sa puna dracu poporul pe care-l va alege (treaba cu „poporul ales” chiar mi se pare rupta din „Pacala”) prin America, ca daca il mai scapa la Marea Moarta, iar va trebui s-o puna de-o creatie dupa fo 5 milioane de ani. Nu, nu vreau sa insinuez ca poporul ales ar fi un mar al discordiei, desi ce altceva as putea insinua?

Insa eu nu cu marul am ce am, ci cu alegerea-n sine care mi se pare a fi o timpenie, atita timp cit toti ne tragem din acelasi hocus-pocus petrecut in gradinile Edenului si, dupa cum am spus, e clar ca ne inrudim. S-ar chema ca Barosanu dezbina o familie, creata chiar de el, considerind una din parti ca fiind mai aleasa ca cealalta. Aleasa sa ce? Sa construiasca piramide, sa orbecaiasca 40 de ani prin desert sau sa-i nasca urmasul? Pai ce-i trebuie, neica, urmas daca e nemuritor? Eu zic ca mai bine si-ar fi confectionat o nevasta. Dar ca povestea sa fie de nivelul scolilor ajutatoare, „poporul ales” care i-a nascut urmasul, nu crede in urmas. Adica mai pe sleau, il considera un impostor si un proscris. Adica cam cit de menstrualizanta e situatia asta, in care taman poporul nominalizat i-a dat cu flit progeniturii?

Si inca ceva, daca o va pune de-o noua geneza, dupa ce ne-or cocosa meteoritii sau bombele atomice, e posibil sa-i mai trebuiasca un urmas, pentru ca ciclul sa se repete intocmai. E si daca atunci va decide ca poporul ales e cel palestinian, cam ce iures credeti ca se va naste intre cei doi urmasi? Atunci sa vezi dezmat cu bombardele, divine ce-i drept, mai ceva ca-n Dubai, de Anul Nou.

Apoi l-as mai sfatui sa cada la pace cu Allah si care s-or mai da barosani prin rai, si sa scoata o Brosurica unica si comuna ca sa nu ne mai abureasca si invrajbeasca cu ambiguitatea istorioarelor lor tolstoiene, in care unii vad razboi si altii pace.  Ca va spun, altfel nu vom mai scapa de cicluri in veci de veci. Si hai ca de cicluri e greu de crezut ca vom scapa, dar cel putin sa nu mai fie atit de dolorante si singeroase, ca cele cu care ne-a pricopsit de cind l-am descoperit si pina in zilele noastre.

 

Read Full Post »

Ela


by papa

Fantezie inspirata de un foileton citit la Sava (pe numele ei de botez, „sweet & salty”)

Te-nseli amice, nu e ea,

E bruna, zici? E si frumoasa!

Cu ochi calzi, de scortisoara,

Dar vezi tu, ea m-asteapt-acasa, nu rataceste ziua-ntreaga,

Pierduta-ntre necunoscuti, de care-ti spun, ei nici nu-i pasa.

*

Mantoul negru-i sta mulat

Si ciorapi negri de matase?

Cu rujul rosu, zici: strident,

Pe buzele-i carnoase? Da, seamana, dar, zau, te-avinti

In fantezii de licean, de-a dreptul caraghioase.

*

O cheama Ela? Bine, si?

E doar o simpla intimplare.

Cum poti sa crezi ca ar fi ea,

Prin ploi fugind nepasatoare? Femeia ce pretinzi ca vezi,

E o naluca, un cosmar, ascunsa-n mintea ta, se pare.

*

In bratele unui barbat?

Posibil, da’ ce-mi pasa mie?

A mea e singura, m-asteapta,

Nu-i unde ti se pare tie, pierduta-n sarutari fierbinti,

Pe sub lumini de felinare, intr-o nostalgica betie.

*

Ela-i acasa. Nu e ea,

Caci numai eu sunt al ei gind,

Iar voi amarnic va-nselati,

Vorbind-o rind pe rind, c-ar fi frivola, triviala,

Cind blinda, cind provocatoare, ca cele ce pe bani se vind.

*

Ea ma iubeste doar pe mine

Si nu va cred, desi ati vrea,

Tot povestindu-mi de un altul,

Doar sa-nteleg ca nu-i a mea si-n viata ei duplicitara,

Eu am ajuns, fara de voie, doar o manta de vreme rea.

*

Va inselati si imi dau seama,

C-ati vrea de ea sa ma despart.

D-apoi, uitati-va de mine,

Eu, casa, nu cu voi o-mpart, si nici nu inteleg prea bine,

De ce-ncercati si voi sa spargeti, cind totu-n mine-i deja spart?

***

 

 

 

Read Full Post »