Test de inteligenta

Raspundeti va rog la intrebarea paralizantei. Incep eu

„NUUUUUUUUUUUUU, ce-s prost?”

Read Full Post »

Sssst, oblameaza Oblamezu’!

Vai, vai, vai! Cuvintarea tovarasului Obama a fost sublima, cam ca poezia lui George Lesnea, „Partidul e-n toate/ E-n cele ce sunt/ Si-n cele ce miine vor ride la soare/ bla, bla, bla….si „p” si „u” si „l” si „a” (finalul imi apartine). In aceeasi alocutiune, marele vizionar etiopian n-a uitat sa se refere si la perioada premergatoare domniei lui, pe care a Oblamat-o cit sa iasa el Obasma curata, dupa care i-a dojenit parinteste pe cei care arata cu degetul. Hmmm, asta da ipocrizie! Tot o dovada a ipocriziei prezidentiale, in care se pare ca a reusit sa-l devanseze pe Basescu, e si faptul ca le-a cerut partidelor si independentilor „proletari din toate statele unuti-va”, el reusind intr-un an sa-si dezbine pina si propriul partid. Si nu numai atit, dar s-a batut cu pumnu-n piept cu transparenta lui politica, dupa ce acum doua saptamini s-a sfatuit cu toti democratii in spatele usilor ferecate si care culmea, nu erau nici cel putin de sticla. „American people will decide” zice el cu emfaza, dar acum citeva luni ii numea pe opozantii „Health reform”-ului participanti la Tea Party, destabilizatori. Mare jigodie!  Ce-ar mai fi de remarcat din discursul de kkt, e faptul ca Reid casca sa-si rupa falcile, judecatorii Curtii Supreme se mirau de timpeniile debitate de cuvintator, patachina de Pelosi ridea ca proasta-n tirg cind isi vede curul, dobitocul de Biden dadea din cap de parca-l lovise Parkinson-ul, democratii faceau genoflexiuni si Michelle era mova si dintoasa. Cam asta a fost The State Of The Union Address. O, ba nu, Obamu s-a mai prevalat de toate timpeniile facute Oblamind cu vehementa tot Washington-ul. Tot Washingtonul, dar cu exceptia lui, de parca el era de pe alta planeta, nu parte integranta a aceluiasi Washington corupt, mincinos si jumatate comunist. Incredibil tupeul si infatuarea acestui personaj de legenda afro-maotzista.

Read Full Post »

„Fragil”

Inainte sa-l primesc ma tot intrebam, „ce sa fie, ce sa fie?” In fine, joi dupa amiaza, pe la ora 18, ca sa fiu exact, tiiirr la usa. Deschid si-mi apar in prag doi jamaicanii uriti. „Yes?” zic. „Man, we brought the bar” zic ei.  Aha, deci asta era! Eu imi exprimasem dorinta de-a poseda un bar pentru basement, dar nu stiam ca se va intimpla asa curind si prin surprindere. In fine, le-am spus tuciuriilor unde sa-l asambleze si sa-l aseze. Numai ca in procesul transportului, unul din urmasii lui Marley, care probabil n-a vazut inscriptia de pe box, desi era mare si rosie, a trintit putin topul, care ca si restul jucariei, era din sticla. Cum sticla nu se-ndoaie, s-a spart. Singurul lucru amuzant in acest incident a fost dialogul dintre cei doi, care erau de-un calm de parca se rupsese virful la creion. „Man, this was a heavy mother fucker piece of glass” „Ya man, now is a piece of shit. Call that fucking pum pum and go get an other one!” Norocul meu e ca era ambalat bine, altfel driveway-ul ar fi fost inaccesibil. Ma rog, au sunat-0 pe pum pum („pi#da” la jamaicani) de la  magazinul respectiv si s-au dus amindoi taunii sa-mi aduca alt top. De data asta se pare ca au reusit sa citeasca „Fragil”-ul de pe box, ca n-au mai fost inregistrate evenimente deosebite. Pina la urma, cu chiu, cu vai, au reusit sa-l si asambleze si sa-si ia talpasita. Ramas singur cu obectul, l-am aprovizionat si bibilit ca s-arate competitiv la petrecerea de simbata. Iar simbata la petrecere, a fost admirat de intreaga suflare. Ba unii care in loc sa sufle, sug, s-au asezat in julul lui pentru a-i face safteaua. Pe Pirat l-am investit cu functia de barman, asa ca totul a decurs si curs prin gitlejuri fara eforturi prea mari din partea sugatorilor. In timpul asta noi ceilalti, ca eram fo 40 cu totii, ne-am vazut de topaiala pina spre doua din noapte. O data cu primul sugator rapus de Bahus, au inceput pe rind sa plece, asa ca pe la trei si jumatate am cazut lat, direct in pat, abuzat, maltratat si tocat ca o salata de vinete.

Iata si „Fragil”ul

Read Full Post »

Mozol, Wartburg style

Prin  ’68, redegismele erau la mare pret in Romania.  Iar cine poseda un Wartburg pe patru roti, era considerat un smecher comunist cu relatii si lovele. De Volga si Pobeda, considerate limuzine,  nu te puteai atinge. Astea apartineau CC-ului. Mai erau si ceva masini vechi americane si englezesti, dar alea fusesera nationalizate si alocate presedintilor de sindicat, inginerilor sefi si directorilor. Deci, prin anul acela de gratie, cind cehii se rasculasera si-si dadeau foc in piata mare, printre tancurile rusesti, eu eram intr-a V-a. Cam tot pe atunci,  prietenul meu, Grisina, avea un tata cu functii de partid, care tocmai isi procurase un Wartburg bicolor, ca cel de mai jos.

Cum am vazut noi superbitatea aia de masina si inca posedati de vraja aventurilor lui Tom Sawyer si ale lui  Huckleberry Finn, ne-am pus in gind s-o dam dracu de scoala pentru citeva zile. Chestia picase tocmai bine pentru ca in acea perioada ne venise o balabustra de suplinitoare si cum noua scoala ne era la fel de draga ca pojarul, chiulul ni s-a parut varianta cea mai logica.

Asa ca ne-am dublat pachetelul cu mincare si dimineata in loc s-o luam spre scoala, am cotit-o dupa bloc in parcarea unde se lafaia, cam singurica, iubirea alb-albastra. In prima zi, timp de citeva ore, nu ne daduram jos din ea,  imaginindu-ne tot felul de escapade la volanul „bolidului”. Si pentru ca satisfactia sa fie deplina, seara am imprastiat vestea, care s-a raspindit ca o boala contagioasa in copilarime.

A doua zi, de dimineata, nu intram noi bine in masina ca ne trezim cu alti cinci chiulangii dornici de raiduri imaginare. Unde mai pui ca din cinci, trei erau gagici, ceea ce ne-a determinat sa-i primim pe toti fara mofturi. Si cum pe atunci tipele inclinate spre chiul erau de obicei cele mai paralizante (la categoria respectiva de virsta), va dati seama ce gratii ne-au picat direct in brate, poate si datorita spatiului limitat. Dupa citeva vrajeli si palpari febrile, a inceput neica o mozoleala si-o bulaneala diabolica,  de suspinau si suspensiile Wartburg-ului lu’ Grisina. Culmea e ca, el fiind pe locul soferului, n-avea loc din cauza covrigului, asa ca s-a multumit cu uitatul pe geam, incercind din cind in cind cite-o remarca rasuflata, in timp ce noi si fetitele mai aveam putin si ne inghiteam limbile, unii altora. E foarte adevarat ca la plecare eram cam cocosati de durerea din oua, dar cu toate astea, a doua zi am luat-o de la capat fara niciun fel de ezitare.

De fapt aventura a tinut doar trei zile, desi noi ne propusesem cinci si asta pentru ca in a patra zi, doamna Grisina ne-a condus pe amindoi la scoala si a ascuns si cheile masinii. Aflase si ea, ca de altfel toate blocurile invecinate, de aventurile noastre galante. Surpriza mare a fost sa aflam ca pina si la scoala se stia de chiulul nostru si de Wartburgul lui Grisina.  Din acel moment, impreuna cu ceilalti cinci, am fost considerati vedetele claselor a V-a si tratati cu respect si admiratie. Evident, nu si de profesori. Chiuluri au mai fost si dupa aceea, mai ales in liceu si facultate, dar cum prima dragoste nu se uita niciodata, tot asa si Warburgul lui Grisina.

Read Full Post »

Monday’s Feelings

Well, on second thoughts…

 

Read Full Post »

Muratura si butoiul natal

Inca o celebritate autohtona  plinge dupa leaganul copilariei si al faimei nationale. Visul de milenii al fotbalistului dac, e sa joace cit mai aproape de Columna, fara a-si da seama ca nu tot latinul agreaza muraturile. Asa ca, odata ajunsi in fotbalul mare, ii apuca subit dorul de butoiul natal. Unde-s declaratiile de genul „as fi jucat si gratis pentru X” sau „as fi venit pe jos, doar sa joc la Y”? Ce nu inteleg acesti fotbalisti, gen Dica, Goian, Zicu si altii ca ei, e ca a fi vedeta autohtona nu inseamna in mod automat a fi si  internationala. De fapt si printre artisti sunt multi care au avut impresia ca vor cuceri America cu „Inimă nu fi de piatră”, pentru a ajunge la concluzia ca de fapt titlul de primadona „made in Ramania” echivaleaza doar cu un administrator de bloc la NY. Si de aceea, toate aceste star-uri se trezesc la cruda realitate in care mai fusesera inaite sa-i mureze”celebritatea” nationala, dobindita prin relatii, bani sau o bruma de talent. E usor de ingerat trecerea de la anonimat la vedetism. Reversul insa s-a dovedit a fi de nesuportat pentru multi idoli autohtoni. Si e de inteles. Ca muratura, unde sa-ti placa mai mult decit in butoiul FRF? Nu acelasi lucru se poate spune despre un Chivu sau Mutu, care sunt vedete oriunde s-ar duce si in asta consta marea diferenta. La urma urmei, nici astia doi nu au fost ocoliti de ghinioane, lipsa de forma si greseli, fie din cauza lor, fie din alte cauze, dar valoarea ramine valoare. Numai ca recunoasterea ei trebuie dobindita, nu poate fi pretinsa. Si uite asa marele Goian, care credea ca Palermo-l va pune direct in capul mesei, si-a dat seama ca-n Italia sosul de rosii e de preferat gogonelelor murate, cind vine vorba de-o pizza sau un castron cu spaghetti.

Read Full Post »

La rascruce de raspintii

Problema orgoliilor in fotbalul romanesc s-a cam complicat de cind Don Mutu s-a gindit sa-si revina la forma care l-a consacrat. Razvanel va trebui sa-si calce pe ce i-a mai ramas din mindrie si s-o dea la intors in asa fel incit sa cada si el in picioare. Evident ca va fi greu, dupa seria furibunda de goluri a lui „Futacila”, sa nu-l recheme la Nationala, dar va fi interesant de vazut cum o va face si mai ales, ce va declara. Poate un soi de „am incercat prin refuzul meu, sa-l impulsionez si sa-l determin sa-si schimbe atitudinea si asta in primul rind pentru binele lui” sau „ma bucura sincer revenirea de forma in care se afla Mutu si intrucit pentru mine interesul national primeaza orgoliului propriu, am decis sa-i mai acord o sansa”. Oricum ar fi, nu cred ca ii va telefona. Cred ca-l va convoca prin Becali, ca sa nu-i dea prea mult nas si pentru a-i dovedi lui Mutu c-o face de fapt de gura altora si nu din proprie initiativa. Oricum ar fi, va fi interesant de urmarit acest duel intre performantele unui fotbalist si orgoliul unui selectioner. Asta poate constitui singurul lucru interesant la nivelul echipei Nationale de fotbal. In rest ce-ar mai fi? Chivu e terminat. Oricit s-ar da medicii in cur si-n cap, mingea n-o va mai lovi cu capul. Cech e portar si tot joaca cu teama si nu la valoarea care l-a consacrat. Ce va face Chivu ca fundas, cind jocul cu capul este inevitabil? Ca doar n-o sa joace cu casca de F1 pe cap. Chiar daca va mai da cu picioru-n basica si chiar daca va reveni pe teren, e greu de presupus ca va mai putea face performanta ca fotbalist. Pacat, dar pina la urma, sper ca viata-i e mai draga decit fotbalul si faima. Iar in rest ce-ar mai fi de spus despre echipa Nationala, unde cam bate vintu’? Se poate spune ca Razvan se gaseste in momentul de fata la o rascruce de raspintii. Si de vinturi si de orgolii si de presiuni si de interese. Cum o s-o scoti la capat juniorule? Asta poate constitui examenul tau de maturitate. Succes!

Read Full Post »

The day after

Back to the other fucking party

Read Full Post »

Let’s party today!

Read Full Post »

US Fucking Congress

Read Full Post »