Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘prieteni’

Ela


by papa

Fantezie inspirata de un foileton citit la Sava (pe numele ei de botez, „sweet & salty”)

Te-nseli amice, nu e ea,

E bruna, zici? E si frumoasa!

Cu ochi calzi, de scortisoara,

Dar vezi tu, ea m-asteapt-acasa, nu rataceste ziua-ntreaga,

Pierduta-ntre necunoscuti, de care-ti spun, ei nici nu-i pasa.

*

Mantoul negru-i sta mulat

Si ciorapi negri de matase?

Cu rujul rosu, zici: strident,

Pe buzele-i carnoase? Da, seamana, dar, zau, te-avinti

In fantezii de licean, de-a dreptul caraghioase.

*

O cheama Ela? Bine, si?

E doar o simpla intimplare.

Cum poti sa crezi ca ar fi ea,

Prin ploi fugind nepasatoare? Femeia ce pretinzi ca vezi,

E o naluca, un cosmar, ascunsa-n mintea ta, se pare.

*

In bratele unui barbat?

Posibil, da’ ce-mi pasa mie?

A mea e singura, m-asteapta,

Nu-i unde ti se pare tie, pierduta-n sarutari fierbinti,

Pe sub lumini de felinare, intr-o nostalgica betie.

*

Ela-i acasa. Nu e ea,

Caci numai eu sunt al ei gind,

Iar voi amarnic va-nselati,

Vorbind-o rind pe rind, c-ar fi frivola, triviala,

Cind blinda, cind provocatoare, ca cele ce pe bani se vind.

*

Ea ma iubeste doar pe mine

Si nu va cred, desi ati vrea,

Tot povestindu-mi de un altul,

Doar sa-nteleg ca nu-i a mea si-n viata ei duplicitara,

Eu am ajuns, fara de voie, doar o manta de vreme rea.

*

Va inselati si imi dau seama,

C-ati vrea de ea sa ma despart.

D-apoi, uitati-va de mine,

Eu, casa, nu cu voi o-mpart, si nici nu inteleg prea bine,

De ce-ncercati si voi sa spargeti, cind totu-n mine-i deja spart?

***

 

 

 

Read Full Post »


                    De Mircione si familia lui ne leaga o prietenie de citeva decenii. Am fost colegi de facultate, de an si de grupa, asa ca am avea multe de povestit, atit de la examene, cit si de prin circiumi. Pina si la Cuca am fost impreuna, asa ca, as putea spune ca e o prietenie durabila si frumoasa. Periodic vorbim la telefon si de cite ori ajungem in Romania, ne intilnim. Intrucit ei detin conacul de la Maneciu, unde isi petrec weekend-urile, in fiecare an petrecem doua-trei zile impreuna in acel colt de basm. https://v2valmont.wordpress.com/2011/02/06/conacul/ Cum le petrecem? Pai ca romanu’, palavrageala, risete, mincare cu lopata si bautura cu caldarea. Cum altfel?

                    Hai sa incep prin a va prezenta proprietatea, luind-o cu poarta, casa si gradina vazuta de pe terasa casei. Am facut vreo sase poze, all around, ca sa pot cuprinde toata gradina. N-am mai avut insa rabdare sa le cuplex, dar veti intelege si asa, ce, cum si de unde.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

                    Programul zilnic suna cam asa. Dimineata ne trezeam si ne asezam la masa in ceardac, dupa care ieseam in gradina la palavre. Mai tirzior, faceam o excursie, pe jos, la beciul cu tuici, de unde ma intorceam cu toiurile pline. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Dupa ce tuica-si facea efectul scontat, dadeam drumu la gratar. Nu noi, dar asa vine vorba. In program aveam saramura de crap si miel. Asa ca iar am facut burta cimpoi, desi, cum va spuneam, intentia mea era alta. Dar de, nu facem totdeauna ce vrem noi. Asa ca am continuat pe tuica, ca tot aveam un butoias linga gratar, iar apoi am dat-o pe vin alb.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

                    E, si cam asta fuse. Ce sa zic, ne-am simtit excelent, ca de fiecare data. Nu stiu cum, dar cind ne adunam la Maneciu, timpul parca sta in loc si petrece alaturi de noi. Singurul care s-a aratat nemultumit a fost ficatul si e foarte adevarat ca nu m-am straduit sa-l multumesc. Dar acum pe bune, cum as putea sa multumesc pe toata lumea?

Read Full Post »


by papa

Ajungem obositi spre noapte, si ma astept sa vad o casa,

Ca cele  ce-am zarit pe drum, cind motaiam cu capu-n geam, privind absent si

printre pleoape,

O casa-n fine, cum sa zic? Ca-ntr-un catun la mal

de ape.

-/-

Asta credeam si am uitat, dar m-am trezit fata cu poarta,

Mareata-n lemn, ca in Ardeal, ce parca ascundea un han, cu policandre

la intrare,

Plin de hangite si haiduci, toti petrecind in

inserare.

-/-

S-atunci cind am trecut de porti, si-mi aparu conacu-n fata,

Cu trandafiri rosii-mprejur, pe un fundal cu nori si dealuri, am tresarit ca

in trecuturi,

Pe cind copil citeam febril, de Medeleni, de flori,

de fluturi.

-/-

Un cint de cobze peste timp,  purtind parfumuri de lavanda,

Cind timpul se oprea din mers, salasluind printre gutui, pe sub arcade si-n

ceardacuri,

Cind viata in trasuri salta, invaluita-n colb

de veacuri.

-/-

Iar dupa cina am zabovit, cu-n ulcioras din crama casei,

Sezind cu totii la taifas, printre arome rubinii, in foisorul

ce priveste,

Deasupra vaii unde blind, Teleajenu’ se

unduieste.

-/-

Nu imi doream sa ma mai culc, si timpul sa-l dilat vroiam,

Caci risul sincer si destins, pribeagul suflet mi-aprindea, in noptile tirzii,

perene,

Ca-ntr-un “Iubim” de altadat,  dar cu sotii,

nu liceene.

-/-

Si dup-un timp plecat-am toti, pasind alene-n iarba uda,

 Printre miresme de gutui, beti de-ncintarea unei seri si implinirea

voluptatii,

Catre conacul ce-si veghea, clipind pe deal,

regina noptii.

–//–

Read Full Post »


 Ba ca nu, ba ca da, ba ca ploua, ba ca ninge… pina la urma ne-am dus la Maneciu. Nici nu aveam cum sa refuzam intrucit  Mircione comandase deja ciobanului un berbecut. Drumul pina la berbecut a fost interesant intrucit cumnatu-meu a incurcat cararile. Asa ca pe inserat si ghidati prin celular am reusit sa batem la poarta „hanului”.

2009 - bucuresti, frank furt 028

Dupa ce ne-am pupat de ne-am albit, am trecut toti pe la baie sa ne spalam nervii in drum spre masa care gemea sub povara bucatelor.  Fiolele aruncau sclipiri jucause de pe alta masa alaturata. „Ba, eu ti-am zis ca mergem la Frankfurt, nu ca venim de la Dachau” am spus eu in gluma, desi-mi ploua in gura dupa atita orientare turistica. Cu toate ca nu eram infrigurati, Mircione facuse ceva tuica fiarta careia nu i-am putut rezista. Tot asa lipsit de rezistenta m-am dovedit si cind a venit vorba de tuica nefiarta si vinuri felurite. Bag seama ca saracul berbec murise de sete, ca prea cerea bautura. E si uite cum ne-apuca miezul noptii la povesti si carafe cu vin de tara, ca pina la urma am avut impresia ca Mircione aduce putin cu Jesica Alba. In acel moment am sunat stingerea ca sa preintimpin o hartuire sexuala neavenita, desi in fond aproape Alba era si podoaba lui capilara. De adormit, am adormit inainte sa ating patul, pe care totusi se pare ca l-am nimerit. Dupa vreo trei ore ma trezesc niste  urlete infernale, de parca-l realesesera pe Basescu. Ursu, o namila de animal care nu era chiar urs, dar nici catelus, ragea din toti bojocii de mi se zbirlisera toate pilozitatile nebarbierite. Se pare ca o potaie venise sa-i fure osul de berbec cu care-l alintase stapina casei. Javra saraca fugise de la primul raget, dar bestia inca mai urla dupa el. In sfirsit, cind si-a dat el seama, in mintea lui de urso-ciine, ca osu-i in siguranta, s-a lasat multumit pe-o parte si-a adormit. Eu, cu ochisorii cit cepele alea rosii care atirnau impletite pe prispa casei, am dat pe git un kil de apa si-am cazut din nou lat, dar si  si zbirlit de spaima. De dimineata, care aducea mai mult a seara, m-am trezit cu capul cit dovleacul. De aceea poate cind am dat nas in nas cu Mircione, la „buna dimineata!” mea a raspuns cu un „happy halloween, coane!” Dupa un dus si-o cafea, ne-am asezat. Unde credeti? La masa. Parca eram teleghidati spre masa aia careia nu i se mai terminau bucatele. Cum nu aveam de gind sa conduc, am dat-o iar pe tuicane, slanini, cirnati, ceapa si in general, cam tot ce maninca taranu’ cind pleaca la coasa. Dupa ce am bagat iar burta-n draci si ficatu-n sperieti, am luat-o prin curte sa vedem ce si-a mai construit jupinul. Colesterolul-mi  crescuse-ntr-o ora cit Fat Frumos in douazeci de ani, dar gusturile care mi se tavaleau prin gura,  m-au facut sa-l dau dracu de colesterol cu Fat Frumosu’ lui cu tot. Undeva in fundul curtii, care aduce mai mult a parc, erau pasarile. Ei bine, astea disparusera si-n locul lor aparuse o mindrete de cabana, lunga, lacuita si frumoasa.

2009 - bucuresti, frank furt 037

Dar cind am dat coltul dupa cabana, am constatat ca de fapt era un sir de cotete. Numai ca inaripatele nu mai erau acum la vederea casei, ci a vecinilor. In fine, am vizitat vaca. Simpatica, dar tot vaca. Porcii erau in crestere si am aflat profund indignat ca nici pina la Craciun nu vor ajunge la greutatea mea. Am inspectat apoi „stina”.  Oile erau la cioban care urma se le aduca la iernat.  Dupa vizita de lucru,  osteniti de atita efort fizic, ne-am asezat la o tuica fiarta in chioscul care priveste valea Teleajenului.

2009 - bucuresti, frank furt 021

E si cum femeia care ne gatea si avea grija de casa tocmai imi umplea toiul, m-a strafulgerat un gind inaltator, „bine-i sa stai degeaba, futu-i munca ma-si!”

Read Full Post »