Breakfast Pascal

Ce-mi place mie la Breakfast-ul Pascal, e coloritul. Cromatica Pascala, venita dupa monotonia cromatica a iernii, e ca o binefacere pentru ochi, elevindu-mi buna dispozitie. Dar cam atit, ca in rest n-as spune ca e breakfast-ul meu preferat. De fapt, daca n-ar fi traditia, nu cred c-as minca vreodata combinatia asta careia-i cam lipseste gustul. Dar realitatea e ca daca-i traditie bisericeasca, nu poate fi decit austera, asa ca tac si-nghit incercind totusi si un personal touch.

Tot traditia mai spune ca brekfast-ul asta se serveste cind te intorci de la biserica. Problema e ca daca ar fi sa urmez traditia, nu l-as mai minca niciodata. Asta e si motivul pentru care l-am impins spre ore mai firesti breakfast-ului.

In privinta luminii, ce mi-e bricheta popii, ce mi-e bricheta mea? Asta una si a doua. Luminarii care sa-mi umple casa cu miros de funeral home, ii prefer becul, pentru ca la urma urmei, e vorba de lumina, simbolistica fiind irelevanta pentru mine.

De fapt, chestia cu lumina, ca multe alte rituri religioase, au proveniente pagine. Au fost doar adoptate de biserica dintr-o lipsa crunta de imaginatie si originalitate. Aztecii, dupa vreo lupta, omorau prizonierii, dar pastrau capeteniile. Si dupa ce le ofereau o cazare regala, condimentata si cu femei, timp de citeva saptamini, ii puneau pe o mare lespede de piatra si le deschideau pieptul, cam ca la operatiile pe cord. In interiorul toracelui aprindeau un foc. In acel moment, toate casele satului stingeau facliile care le luminau bordeiele.  Stafete aprindeau alte faclii din pieptul sacrificatului si imparteau lumina „proaspata” tuturor satenilor. Asa ca, vrajeala cu lumina sacra e doar un basm pe care-l tratez ca atare.

Dar sa revin la papa bun. Si pentru ca n-aveam drob, asa cum se obisnuieste, am inlocuit drobul cu prosciutto cotto, ca ce mi-e mielu, ce mi-e porcu? Tot animal. De fapt, pentru o mai mare varietate si pentru a fi in ton cu globalizarea, am propus si ceva somon afumat, un avocado si un fresh de grapefruit. N-a lipsit nici cafeau cea de toate zilele, ca nu se facea s-o sar tocmai la-naltare. In felul asta am mixat toate breakfast-urile Pascale, de la Cercul Polar si pina la Ecuator. Si n-as spune ca mi-a parut rau.

 

Read Full Post »

Cind porcul si pestele merg mina-n mina pe mina mea

Ca orice incapatinat, recidivez, desi trecutul n-ar recomanda recidiva. Dar in cazul de fata, trecutul poate s-o suga, ca mreana, deoarece am intrecut pina si propriile-mi asteptari. Cinci crapi. Adica, nu unul, nu doi. Cinci, neicusorule. Colegul, recte fiu-meu, s-a bucurat si el de patru, dar la el nu era vreo mare scofala de-nvirteala intrucit mai daduse iama-n ei si-n trecut. Dar eu? Eu carele in viata mea canadeza cred ca am fost la crap de vreo 20 de ori, ori in care am prins numai vreo trei crapi si un somon, eu, zic, am fost de cartea recordurilor personale. Un fel de Bianca Andreescu in ale pescuitului.

Concluzionind, as spune ca realizarea de luni cu greu va mai putea fi egalata vreodata. Asta in eventualitatea ca ma voi decide s-o mai dau in pescuieli. Dar o voi da, pentru ca de la anu, nici permis nu-mi mai trebuie, asa ca, pazea!

In fine, din tot amarul ala de crapi, am luat acasa trei … carasi, ca domnii crapi sunt grasi ca porcii si nu-mi inspira imaginatia culinara. De fapt si caraseilor le-as fi redat libertatea daca nu mi-ar fi facut, un amic, bun, capul avion cu saramura lui. Asa caci, din cauza unor inundatii bucale, carasii au sfirsit pe gratar, intr-o tigaie ca sa nu-mi bulibaseasca bbq-ul cu mirosul lor de balta si de … alte alea.

Era prima saramura si mindru am mai fost de ea. De fapt nu cred ca exista cherhana pe lumea asta sa egaleze gustul celei pe care am executat-o. Va prezint doar inceputul si sfirsitul, ca restul e usor de imaginat.

 

 

 

 

.

.Dar ce-or avea totate astea cu porcul din titlu? Pai n-au, dar daca tot am dat-o-n pestele ma-sii, zic sa mai prezint un preparat piscicol. De data asta, adica ieri, a fost vorba de cod, porc si spanac. Codul, desi despuiat, l-am vestimentat in bacon. Un ceva care sa ucidizeze monotonia unui peste prajit. Si ca sa n-o mai lungesc, bag citeva imagini cu procesul de productie.

 

 

Read Full Post »

Dorul de terase ma rapune

Si de aceea am hotarit sa reactualizez un obicei mai vechi. Vechi de-acum un an si de-acum toti anii trecuti. Servirea dinner-ului pe terasa casei. Drept pentru care a trebuit sa pregatesc qualcosa bestiale. In fine, nu stiu cit de bestiale a iesit qualcosa mea, dar sotia s-a declarat foarte satisfacuta, ceea ce, sincer, mi-e suficient. Stelele Michelin le las altora.

Si pentru ca doamna a hotarit sa renunte, pentru un timp, la carne, am dat buzna intr-o pescarie, de unde am plecat cu un filet de sockeye care desi are un nume de hockey, e doar o specie mai mica si mai rosie de somon. In fine, ce conteaza e ca fileul respectiv imi apartinea, cu acte-n regula. Si pentru a da un aspect atragator farfuriei, am cumparat si citeva legume, de-o salata. Dar nu orice fel de salata. Nooo, o salata disciplinata si ordonata, ca-n bucataria mea eu sunt seful si toate produsele au obligatia sa mi se supuna neconditionat.

E si uite ce-a iesit:

Read Full Post »

Porcu si curcanu

Titlul poate va suna a La Fontaine, dar sa stiti ca de data asta nu e vorba de vreo fabula. Si nici de vreo fantezie sexuala, ca desi am o gindire libertina, contactele de genul asta, ma sperie. Nu prin prisma contactului in sine, ca n-au decit sa si-o traga si cu crocodilii, ci a eventualei progenituri rezultate in urma lui. Asa dar, in postul de fata va fi vorba tot de-o fantezie, dar de una culinara pe care am incercat-o si care, drept sa va spun, mi-a reusit extrem de bine.

Acum fo citeva zile am descoperit in congelator un piept de curcan si un pachet cu bacon afumat. Si cum combinatia mi s-a parut inedita, am hotarit o runda de sarmale „a la papa”.

Dar pentru a nu lungi introducerea, voi intra direct in subiect.

Am dezghetat carnaraia si am asezat-o in ordine de combat pe un fund de lemn.

 

SONY DSC

Apoi am tocat-o cu cutitul pentru ca satir n-am iar masina de tocat n-o folosesc la pasare c-o face pasta, iar mie-mi place sa si mestec, nu doar sa-nghit, ca inca mai am cu ce.

SONY DSC

Dupa ciopirteala, am calit ceapa si am lasat-o la fiert, cu orezul, pina cind a scazut apa. Am adaugat un praf de sare si unul de piper pentru a forma quartetul de ingrediente dorit. Dupa aceea le-am lasat la racit, timp in care orezul a supt, ca asta e cam sugator de felul lui, restul de zeama ramasa.

SONY DSC

Carnea tocata am amestecat-o cu quartetul si le-am mai dat fo doua prafuri, dupa care le-am lasat in frigider sa se cunoasca indeaproape.

SONY DSC

Asa ca, atunci cind mi-a picat bine, am trecut la fabricarea sarmalelor pe care le pun, de obicei, separat pentru a sti ce marime de oala sa folosesc. Nu-mi place sa le pun de-a valma si nu-mi place sa se clocoteasca-n stinga si dreapta, de capul lor. Sarmalele trebuie sa stea ca sardelele-n conserva, fara spatii de hoinareala, ca daca se desfac, am imbulinat-o. A propos de bulina, ca tot i-am promis Potecutei, asta-i post cu fo cinci buline rosii, de avertisment. Revenind la poza de mai la vale, dupa cum se poate observa, am un paharel de sake pe care-l folosesc ca masura. Imi mai place ca sarmalele sa iasa egale ca marime si nu pot explica de ce, dar probabil ca am eu asa un simt al simetriei culinare, ca altfel, nu ma cunosc a fi vreun tipicar.

SONY DSC

Dupa ce le-am aranjat frumos in oala pe un pat de varza tocata si pe citeva frunze de dafin, le-am bagat la cuptor pentru vreo 8 ore pina s-au facut de se topesc in gura. Am trintit si o mamaliga in care am bagat ceva unt si usturoi tocat, pentru mai mult gust, dupa care am decupat-o pentru a sugera dragostea cu care le-am executat si totodata dragostea pe care le-o port celor pe care ii voi serivi la masa. Si va asigur ca efortul a fost rasplatit pe deplin. Iar daca va intrebati ce e cu atita piper, va voi spune ca-l ador. In mincare, nu-n nas. Pentru un aspect mai atragator, as fi presarat, in mod normal, citeva fire de chives (o iarba cu gust de ceapa) tocate marunt. Dar cum n-aveam in frigider, n-am mai iesit sa cumpar. Sper totusi sa va placa si asa.

Pofta buna!

SONY DSC

 

 

Read Full Post »

Tagliatelle

                    Bine bai, poftim, PASTA, ca sa nu ziceti ca-s figurant si ma dau italian. Mai deunazi mi se facuse o pofta teribila de niste pasta. De fapt, nu era doar pofta care-mi dadea ghes. Colac peste colesterol, mi se recomandase sa tai grasimile. Asta pentru mine echivaleaza cu decapitarea. Nu spun a cui. Dar cum nu ma pot tocmi cu vraciul, am dat fuga la halimentara si mi-am tras ceva iepurisme si italienisme. Cum imi trebuiau si ceva proteine-n corp, am pescuit si un steak de tuna pentru un eventual…ceva, ca aperitiv.

                    Ajuns acasa, am hotarit, dintr-un orgoliu personal, sa nu folosesc sosurile din frigider, ci pe cel facut de mine. Problema e ca cel fact de mine nu era facut, asa ca m-am apucat sa-l creez. Cum? Va spun imediat. Mai intii, am hotarit s-o pun de un tartar si desi tuna aia era suficienta si de steak putin perpelit, am rezistat ispitei si-am dat-o pe mincarea saracului, pasta.

                    Am luat citeva rosii si le-am dat prin razatoarea mare. Evident ca le poti baga in blender sa le faca terci, dar mie-mi place ca sosul sa aibe putina textura. Asa ca, am calit ceapa si usturoiul, dupa care am trintit rosiile si le-am lasat sa fiarba pina cind apa s-a evaporat si sosul a capatat consistenta. Am aruncat si citeva frunze de busuioc, tocate, sare, piper. Apoi am fiert pasta, al dente. Asta e un fel de pasta nefiarta, in conceptia maica-mi, care nu s-ar atinge de ea. La Romania se obisnuieste sa se fiarba pasta pina la dezintegrare, dar italienilor le place putin mai ferma si au perfecta dreptate.

                    Dar pina sa se fiarba pasta, am executat tartarul. De data asta intr-un mod putin diferit de cel traditional. Iata-l!

                    Si cum in casa tocmai mi-a rasarit o sticla de slibovita, am renuntat la Chivas-ul uzual, si am tras o cinzeaca, dupa care am uns taglialatelle cu un vinisor rosu, pentru globule. Sos, am pus cit sa le minjeasca, ca asa fac italienii. Pentru lamuriri suplimentare, l-am intrebat pe un italian care mi-a spus ca la ei la tara, unde fiecare-si face pasta lui, important e gustul pastei, nu al sosului si de aceea pun sos cit sa le coloreze. Evident ca pasta mea era facuta de altii si nu in casa, dar am vrut si eu s-o ard original.

 

                    Ei, si pentru a incheia intr-o nota pe placul doctorilor, mi-am tras un suc. Prosta idee, mai ales dupa vinisorul ala. Mi-am stricat tot gustul dobindit cu atita munca. Dar asta e, trebuie sa ma vitaminizez, desi am la fier de as putea sa dau si altora. Sucul l-am facut din varza, morcovi, celery si mar. Simplu si naspa. Vi-l recomand, numai cu conditia sa puneti vreo trei mere.

Read Full Post »

Paste, a la Papa

Tuturor celor care celebreaza in aceste zile, functie de religia pe care au adoptat-o, si care trec pe aici, le urez

Happy Easter!, crestinilor ortodoxi si catolici,

 Happy Passover!, evreilor,

Happy Vesak!, buddhistilor.

Happy life! ateilor

                   Si acum, poftiti la masa! Ei bine, noi am pus-o, inainte, dupa ora Romaniei. Asa ca, simbata la 5 PM, cind la voi batea de miezul noptii, am pus masa de Paste. Evident ca va mai fi una si duminica, dar intrucit vom minca in deplasare, am facut poze menu-ului pregatit de mine.

Am inceput cu aspicul, la care am bagat un mustar cu hrean:

Apoi am executat traditionalele oua fierte cu ceapa verde, bocconcini si ridichi. Tot acum am aflat ca sfeca inroseste doar degetele si tricourile, nu si coaja de ou, care iese de-un cacaniu depresant. Asta-i si motivul pentru care va prezint oul deja  dezbracat si cu pete de sfecla pe el, ca sa fie mai sexos.

Dupa aperitiv,  a urmat borsul de miel, care a iesit, ca sa zic asa, dumnezeiesc(!) De data asta l-am dres cu galbenus de ou si smintina, ca pe ciorba de burta. Yummyyyy! Evident, la asa bors, nu putea lipsi un paharel de slibivita.

Iar in incheiere, o pulpa de miel la cuptor, cu cartofi si salata verde. Precizez ca eu mielul il fac ca acasa. Il las in cuptor pina cade de pe os. Astia aici, il maninca in singe. In fine, imi place si asa si pe dincolo, dar de Paste il fac ca la mama.

Stiu ca fiecare din voi aveti un menu asemanator pe masa, dar al meu e la 10k km departare.

Pofta buna si Paste Fericit!

 

Read Full Post »

Osso buco alla Milanese

                    Vineri, la cumparaturi fiind, m-am impiedicat de niste rasoale de vitel. Taiate la un inci fiecare, numai bune de un osso buco meserias. Vazindu-le, dorintele mi s-au focalizat direct in gura si am infascat cinci piese ale caror os arata proaspat taiat.

                    Nefiind la prima aventura culinara de acest gen, reteta o aveam intiparita in cap, asa ca mi-am mai cumparat vreo doua ingrediente si-am dat fuga acasa. Iata de ce aveti nevoie, daca va bate si pe voi un gind.

                    Rasoale de vitel (cit sa umpleti tava) la vreo 300gr fiecare , o ceapa taiata marunt, 4 catei de usturoi taiati marunt, rosmarin, o lingurita pasta de rosii, o cutie de rosii decojite si taiate, vin rosu sau alb, doua lingurite de unt, putin ulei de masline, faina, sare, piper, un morcov taiat, dar nu marunt ca pentru ciorba, un bat de telina taiat la fel,  patrunjel taiat marunt si cam atit.

                    Modul de preparare e urmatorul. Apucati cu mina dreapta …Ha, Ha, Ha! Deci, dati carnea prin faina amestecata cu sare si piper, si rumeniti-o intr-o tava mai inalta in care ati pus untul si uleiul. Dupa rumeneala, scoateti carnea si lasati-o sa se odihneasca, iar in grasimea ramasa, bagati ceapa, morcovul, usturoiul, telina si caliti-le fo doua minute bune, pina vedeti prin ceapa ca prin parbriz, cind ploua torential.

                    Scurgeti grasimea si bagati in tava carnea odihnita. Aruncati pe ea rosiile, bulionul si vin, cit sa acopere complet ciosvirtele. Nu uitati sa puneti rosmarinul, ca doar d-asta l-ati cumparat. Acoperiti intreaga piscina si bagati-o la cuptor. Uitati de ea vreo doua ore, dupa care incercati c-o furculita sa vedeti daca rasolul e suficient de fericit. Daca nu e inca fleasca de fericire, mai lasati-l pret de-o ora si daca tot ati dezvalit-o, presarati si patrunjelul. E, apai dupa trei ore de dezmat bolborosit, e imposibil ca osso buco, care nu are nimic de-a face cu bucile, sa nu fie gata. Cind il serviti, il puteti aseza pe un pat de piureu sau de orez sau daca vreti sa faceti o figura, bagari o mamaliguta pe care sa asezati si-un ou prajit. Eu l-am pus pe citiva cartofi fierti si i-am bagat si-o movilita de tabouli ( gurghur, menta, usturoi, ceapa verde, lamiie, ulei de masline si patrunjel cit cuprinde) pentru circulatie (la cea periferica ma refer). Evident ca trebuie sa bagati si-un vin rosu pentru ca vitelul sa alunece pe git. Un Merlot va fi suficient de bun. Pofta buna!

***

Read Full Post »

Rice & Rock’n Ribs

Astazi, Beef Ribs à la Papa,

Cu un ZZ Top

Iar la sfirsit, de „claviatura” se va ocupa Azor

Read Full Post »

Hai sa facem o figura!

Azi gatim.

La antreu, bagam un Tomato Tower cu felii din diverse tipuri de rosii, calite cite zece secunde pe fiecare parte, peste care adaugam ceapa verde si busuioc macerate in ulei de masline. Condimente dupa gust si doua felii de toast.

Apoi la alegere, intre un somon facut in folie cu zeama de lamiie si coaja de lamiie rasa, asezat pe citeva suvite de crispy bacon,

sau, o rulada frantuzeasca cu bacon, piept de pasare si carne tocata de porc cu mirodenii, smochine si-un paharel de cognac, pe care o lasati invelita-n folie, nu mai mult de 35-40 min in cuptor la 350C. Ultimile 10 min scoateti folia si dati cuptorul la broil, pentru a-i da culoare

Vinul il alegeti dupa gust iar ca desert, trageti o cafea turceasca.

Bon appétit!

Read Full Post »

Let’s food

Astazi bag un orderve usor de facut, dar aspectuos. Prosciutto, mixed greens, grape tomatoes, olive oil & black pepper.

Read Full Post »