Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category


Nu stiati? Vai di mini si di mini! Cum si poati ase siva? E foarte adevarat ca din ultimile relatari rezulta ca si Australia sau Rusia ar avea vreo trei in loc de doua, dar noi, aici, in leaganul civilizatiei pe cale de disparitie, suntem piua-ntii in lume in privinta organelor genitale interne si masculine. Stiu ca nu pare verosimil, dar cind tu, Canada, aplici restrictiilor draconice o extradraconerie, iti demasti anomalia genitala de care vorbeam. Si nu spun ca a iesi in evidenta e un lucru rau. Noooo! Dar cind te evidentiezi prin timpeala, incompetenta si absurd, coaiele in plus nu fac decit sa te traga in jos.

Stie cineva cam ce inseamna sa te ritornerezi in Canada dupa o vacanta in … oriunde? Daca stiti, stiti, dar daca nu stiti, va spun eu, Stan Patitul. Si n-o fac sa ma dau stiutor, ci doar asa, sa va curm pofta de calatoreala spre actualele meleaguri Justiniene.

In primul rind, in Europa fiind, trebuie sa-ti faci testul PCR (abreviere cu rezonante regretabile care incep sa devina regretate) cu 72 de ore inainte. „Inainte de ce?” veti intreba. Ca si asta e important. Ei bine, inainte de-a ateriza in CAN. Asa ca bine ar fi ca testul sa fie facut numai cu vreo 48 de ore inainte de plecare pentru a include zborul, stationarile si eventualele intirzieri neprevazute. Ca daca te trezesti ca e 72 trecute de fix cind ai aterizat, vei suporta rigorile legii canadeze care sunt pe cit de drastice, pe atit de demente si abuzive. Bun. Deci ai facut testul, ti-a venit rezultatul si e negativ. Ca daca e pozitiv, nema ritornereala. Dar noi mergem pe premiza ca e negativ. In acest caz, intri online il scanezi si-l ataseszi cereri de intrare in CAN pe care o trimiti autoritatilor incompetente de la Ottawa.

Pina aici cred ca ies clar in evidenta cele patru coaie de care vorbeam, intrucit nicio alta tara din lume nu-ti pretinde asa ceva. Dar asta nu e tot. Dupa ce primesti aprobarea, tii de ea cu dintii, ca daca n-o fluturi in toate aeropoartele lumii, nu zbori spre CAN. Asta pentru ca toata lumea a fost instiintata de anomalia genitala a Canadei. In aeroportul din Viena, par exemple, cu vreo trei ore inainte de zbor se deschide un ghiseu special pentru Canada, care-ti verifica pasaport, rezultatul testului si aprobarea de intrare in CAN, scaneaza si aproba inbarcarea. Asa ca dupa coada asta, stai la aia de imbarcare. O placere.

Dar cum zic, asta nu-i tot. Ajunsi in CAN, te debarca in grupuri, asa ca poti petrece alte clipe fericite in avion, asteptind sa-ti vina rindul. Iar cind ti-a venit, te duci frumusel si-ti expui din nou rezultatul testului, aprobarea intrarii impreuna si pasaportul la alta coada. Dupa aceea, ofiterul care ti le verifica, stampileaza si iti aplica sau nu, o bulina pe dosul pasaportului. Daca o ai, esti liber ca pasarea cerului. Daca n-o ai, te-ai belit la putulica intrucit trebuie sa treci din nou pe la testare. Care sunt criteriile de aplicare a acelei buline, nu stiu, intrucit o prietena care s-a ritornerat cu o saptamina mai devreme si care avea un statut identic cu al meu, n-a fost bulinizata, asa cum am fost eu.

Mai departe. Indiferent de rezultatul testarii, carantina de 14 zile e musai. In decursul acestei carantine vei primi zilnic un chestionar online pe care trebuie sa-l completezi, cu simptome si alte cacaturi. Intr-a opta zi trebuie sa-ti faci de unul singur un alt test PCR, supravegheat online de o balaoachesa din medicina guvernamentala. Testul il ridica „UPS” sau „Purolator” pentru a-l duce la vreun laborator. Daca iese pozitiv, desi nu cred ca s-a-ntimplat vreodata, o iei da capo. Daca iese negativ, mai stai restul de 6 zile in care vei continua sa dai rpoarte zilnice online. Te poti astepta si la vizite inopinate sau apeluri telefonice prin care guvernul se asigura ca iti ispasesti prizonieratul si nu zburzi ca iezii pe pajiste.

Si pentru a demonstra o data in plus idiotenia canadeza, voi spune ca in loc de toata cheltuiala, tevatura si pierderea asta inutila de timp, austriecii iti impun doar purtarea mastii de tip FFP2 pentru a zbura cu ei. Masca mai eficienta decit cirpa de spalat vase pe care o impun canadienii si nu numai ei.

Asa ca, „Welcome to Canada!”

P.S. De ce scriu la acesta ora din noapte? Pentru ca n-am somn, fi-le-ar fusu-al dracu. Ca daca soarele asta nu e de jur-imprejur si nici n-a fost prevazut cu intrerupator, trebuie sa ne adaptam noi dupa unde i se scoala lui sa se pozitioneze.

Read Full Post »


Expresia era pe invers, „una-i omu, alta-i pomu”, dar a trebuit s-o adaptez realitatilor nord-americane, desi s-ar putea discuta despre universalitatea acestor realitati, chiar daca or fi existind si ceva exceptii. Asa ca, scirbit de gangsterii politicii nord-americane care se urineaza pe noi cam cum se urineaza ciinii pe copaci, am hotarit sa bag o Romanie, desi n-o fac de voie, dar uite ca nevoia ma trage de mineca si nu-i pot rezista, mai ales ca Romania e din nou pe rosu. Codul asta e ca ciclul menstrual, vine, pleaca si e dolorant. Numai politicienii, multi-miliardarii si unele javre medicale sunt la menopauza.

In continuare, cite ceva despre procesul urinarii guvernamentale. Pe linga iarba, backyard-ul meu contine si copaci. Copaci care, desi mai batrini decit Biden, nu sunt nici pe departe la fel de ramoliti si corupti ca Mumia Casei Albe. Si desi le-am rupt ceva craci, jur ca nici unul nu-i corupt. Dar dupa cum se stie, raul trebuie taiat de la radacina. Si nu ca nu i-as fi mazilit, dar aici proprietar esti doar pe hirtie, in realitate esti argatul partidului comunist canadez, lua-l-ar dracu si pe el si pe poponarul care-l pastoreste. Sa tai un copac in Canada, e o monstruozitate. E mai grav decit daca furi sau dai in cap. Ca la orice altceva exista o a doua sansa, dar la copaci, la gistele, la ursi si alte lighioane pretioase, n-ai nici una. E adevarat ca poti aplica pentru aprobare, dar e foarte posibil sa-ti vina dupa doi ani si neaprobata. Iar daca-ti aproba, e cheltuiala lu domnu dracu. Adica pentru un matusalemist ca astia de care vorbesc, sa ti-l taie si sa ti-l dispara, te poate duce intre $6K si $10K , daca nu si mai bine. Adica, si mai rau.

E, aia a fost introducerea, ca sa stiti cum stau lucrurile la Canada si care e reletia om-pom in viziunea guvernului de timpiti, incompetenti, lenesi si minoritari condusi de un dobitoc penal, anal, adus de val.

Deci, eu locuiesc pe o ravina care da intr-un golf course. Linga mine locuieste un alt nene, intr-o casa apropiata de virsta pomilor si al carei backyard da in aceeasi ravina. Cum omul doreste sa faca ce-am facut si eu, adica sa darime sandramaua si sa ridice o casa mai mare si mai gigea, cracile unuia dintre copacii mei il cam incurca. Motiv pentru care a facut o cerere la departamentul responsabil cu ravinele, ca avem si d-ala, ca sa-mi reteze copacul. In paranteza fie spus, avem departamente cita frunza, cita iarba, ca unde sa angajezii toate putorile Indiei. Cind spun putori nu ma refer doar la duhoarea caracteristica.

Nevazindu-i proiectul, nu stiu pina unde vrea s-ajunga asta cu casa, desi exista o limita de inaltime si adincime, dar presupunind ca va fi parter si etaj cred ca daca ar fi taiat citeva craci s-ar fi rezolvat inconvenientul fara aprobari. Ca aici iti trebuie aprobare daca trunchiul depaseste un anumit diametru si astia depasesc multe diametre.

Ei si uite cum imi vine mie o instiintare, de la departamentul cu pricina, prin care mi se comunica intentia vecinului si faptul ca ei vor analiza situatia, dupa mintea lor de gandi-bandi. Acum, ca-l taie sau nu, ma cam lasa indiferent, ca nu impart patul cu pomul, dar principial vorbind, ca e totusi proprietatea mea, in acte, nu a vreunei imbrobodite care da aprobari, normal ar fi fost sa-mi ceara consimtamintul. Numai ca labele guvernamentale se cam pise pe tine, exact cum se pise coiotii pe copacii mei, dupa cum spuneam. Ca de aici si titlul acestei jalbe. Adica, ca sa intelegeti mai bine procesul de urinare, instiintarea se incheia prin a-mi atrage atentia ca e ultima si ca daca se va aproba nu voi mai fi contactat, ci se va trece direct la asasinarea copacului.

Si cum spun, nu arborele ma doare, ca-l dau dracu cu rasinile lui cu tot, basca fatul ca vecinu platea, dar faptul ca sunt tratat nu ca om, ci ca pom, asta ma scoate din minti. Adica eu nu mai sunt considerat proprietar desi la taxe asa apar, ci un copac pe proprietatea statului. Basca faptul ca am impamintate lumini in jurul lui care sa-i lumineze coroana pe timp de noapte. Cu alea cum ramine si cui sa-i spun ca mi le lasa fara obiectul muncii, daca dispare rasinosul dintre ele?

Canadei, va spun drept, ar fi foarte misto sa-i fi cetatean daca n-ar avea acest guvern. Acest guvern si-o mare parte din locuitori. Ca cine dracu alege si tot alege gloata asta de socialisti imbecilizati ca sa distruga o tara si mai ales un popor?

Read Full Post »

O noapte furtunoasa


Da’ furtunoasa pe bune, nu ca a lu’ Nenea Iancu. Si desi mi-ar mai suride un Union, o Cina, o vrajeala, imi dau seama ca timpul venturianismelor a cam trecut, drept pentru care ramin la noaptea furtunoasa de acum doua zile. Deci, dupa ce ma uitasem eu la ceva US Open, de nu mai aveam mult si-mi trebuiau scobitori sa-mi tana ochii deschisi, am decis sa ma retrag la „depoul” de la etaj. Si de obosit ce eram, dupa ce frecasem pisoiul o zi intreaga, cred c-am adormit in drum spre pat, inainte sa-l ating.

E si cum dormeam eu asa, pe dreapta, numai ce-mi bubuie un fulger direct in urechea stinga, de-am sarit din pat ca iedu. Bai si unde nu s-a pornit o rapaiala ingrozitoare de-am crezut ca-mi cade tavanu-n cap, eu neavind pod deasupra dormitorului. Dar spre surprinderea mea, acoperisul a rezistat, desi-i facut din surcele, ca de fapt toata casa, tot cartierul si toata Canada, cu US cu tot. Iar fulgerele erau la foc continuu, cam ca bombardamentele americanilor din Irak. Ce sa mai, discoteca-n toata regula.

A fost o furtuna sinusoidala. Cind imi tropaia pe casa ca fanfara militara a lu’ Dan Spataru, cind amutea de-mi auzeam pulsul. Cind o lua strechea cu bubuieli si pirotehnii de mi se zbirleau toate pilozitatile. Cind mi se culcau toate in linistea noptii. E, si uite asa, mai cu piro mai cu pilo s-a crapat de ziua ceea ce e mult mai bine decit sa-mi fi crapat tavanul.

Patit deja, de la furtuna precedenta care a fost si mai nenorocita, m-asteptam sa-mi vad yardul plin de craci si frunze. Dar spre surprinderea generala si mai ales personala, totul arata ca si cum furtuna fusese doar la Buletinul Meteorologic. Dar ce m-a surprins cel mai tare si cel mai placut e c-aveam curent in casa si nu de la usi deschise, ci d-ala la priza, Pentru ca, dupa cum am mai spus-o, aici, in milenara Canada, firele electrice brazdeaza cerul, iar generatoarele sunt ca buretii. Asa caci, fie ploaie sau ninsoare, fie nor sau vreme buna, cind iti e lumea mai draga, lumina ai doar de la Luna.

Dar n-as vrea sa se inteleaga ca ma vait. Nooo, ca nu-mi permit. Pai daca eu m-as vaita, de-o furtunica, ce draci sa mai zica aia din Louisiana carora le plutesc mobilele si ciinii pe apa din casa? Asta in cel mai fericit caz, ca sunt multi carora le plutesc mobilele cu case cu tot si dezasamblate. Ca nu stiu, zau, dar poporul asta, american, parca-i batut de soarta. Adica nu le ajungea Nenorocirea din Casa Alba, colac peste „bald eagle” i-a mai nenorocit si Ida.

Revenind la furtuna noastra, precizez faptul ca daca a fost ingaduitoare cu mine, n-a fost cu altii carora le-a cam trintit pomii pe case, pe masini si pe alte oratanii. Motiv pentru care ma intreb, de ce o fi atit de dificil sa obti aprobarea de-a reteza un ditai copacul care are mari sanse sa ti se propteasca direct pe acoperis? Ca la urma urmei o faci pe banii tai plus faptul ca esti obligat sa plantezi alti 3-5 copaci indicati de autoritatile orasului. Asta impreuna cu Justin „I feel pretty” Trudeau fiind doua din cele 10.000 de non-sensuri canadiene.

Dar acum, intrucit furtuna a trecut, zic s-o asteptam pe urmatoarea.

Read Full Post »

Animala


Titlul reflecta realitatea. „Animala” nu pot fi eu, asa cum ar gindi pestele din imagine, ca nu m-am operat si nici n-am de gind. Pe de alta parte, dintre noi doi, ea era plina de icre, eu, nu. Si nu in ultimul rind, fiind blogul meu, nu al crapoaicei, pot s-o numesc cum vor muschii mei. Dar sa stiti ca-i spun animala din motive de „anima”, eu fiind mai sufletist.

Ajungem pe la 8. Credit River-ul curgea agale, la vale, spre Ontario, ca la deal bad sama ca i-ar fi fost imposibil. Vremea era perfecta. Perfecta pentru orice activitate, inclusiv pescuiala. Dupa ce ne asezam confortabil si aruncam lansetele-n apa, ne apucam sa discutam n’importe quoi. Si uite asa, pe nesimtite trec vreo 3 ore in care boabele mele de porumb dispareau fara a lasa in locul lor vreun peste. Asta pina la un moment dat cind am hotarit sa nu mai lansez la dracu cu carti, ci s-o pun la vreo 5 metri de mal. Si dupa cum am observat, cred ca i-am lansat-o direct in cap.

Speranta de-a da peste vreun sinucigas era atit de mare, incit eram cu mina la citiva centimetri de lanseta pentru a contra orice trasatura. In general, daca dai la „animale”, astia nu mai stau s-o abureasca. Iti iau lanseta cu totul, daca nu ai un stativ mai smecher. Eu aveam, dar ce folos, ca nici pestii nu sunt retardati, si-n momentul in care simt vreo rezistenta din partea … porumbului, ti-l scuipa. Si daca scuipindu-l, acul nu-si face datoria sa se-nfiga, se cheama ca l-ai ratat. De aceea, indicat e sa nu-i lasi pe ei sa hotarasca. Cum vezi c-a tras-o, tragi. Si uite asa, contrind o trasatura, am prins crapoaica din imagine. Iar dupa vreo 5 minute si tot la 5 metri de mal, am mai agatat unul, ceva mai mic, pe care l-am donat colegului ca sa nu-l las cu apa-n gura.

Dar spre deosebire de alte dati, pe animala asta am luat-o acasa. Nu ca sa-mi depun laptii pe icrele ei, ci pentru ca promisesem canastistilor o saramura ca-n povestile lipovene. Si ca-n povesti a si fost. Mai mult, am fost rugat ca pestele urmator sa nu-l mai returnez undelor ci sa li-l donez lor, ceea ce n-aveam cum sa refuz, dar cu precizarea ca-l vor primi necuratat.

Si in incheiere, v-o prezint pe crapoaica, mai exact, parte din ea, scaldata-n saramura.

Read Full Post »


N-am de gind sa fac vreo recenzie cartii lui Pacepa, dar discutindu-ma deunazi cu o mai veche amica, un gind mi-a fulgerat mintea. Si profitind de fulgerare, am decis sa-l astern pe … blog. Pentru ca, spre surprinderea unora, am fost inzestrat de genitori cu niscai gindire. Si pot spune, dupa zeci de ani petrecuti in cimpul gindirii, ca, in general, ajuta. Nu-i vorba, ajuta si-n particular, doar ca gindind, tragi concluzii, vrei – nu vrei. Si aici pot interveni neajunsurile pe care le voi discuta in acest „referat stiintific”.

Plecat din orizonturi rosii spre zari albastre, am constatat ca orizonturile nu erau chiar atit de rosii si nici zarile nu erau foarte albastre. O concluzie pe care unii o ignora. Altii incearca sa indrepte ce poate fi indreptat. Iar altul, adica eu, cauta scuze care sa diminueze efectele concluziei.

Pantru ca, dupa cum spuneam, privind din punct de vedere al spectatorului, nu al actorului, dupa rascoala din ’89, cind RO a scapat de acel socialism de cacat, multi „actori”, printre care si eu, au plecat spre acele zari albastre, din rau de socialism. Dar vai, tinind cont ca zarile albastre au inceput sa se inroseasca, s-ar putea concluziona ca am plecat nu de rau ci de dor de socialism, ala de care tocmai scapasem. Ca daca am fi ras-o avant la revolution, atunci se putea spune ca ne-am dorit un socialism cu fata umana sau gorbachevian. Dar asa, uite ca motivatia mi s-a oprit in git si nici ca vrea sa se lase rostita.

E foarte adevarat ca imediat dupa razmelita, cind multi „nostalgici” doborisera tablurile cu Nea Nicu pentru a le inalta pe cele cu Iliescu, sperantele unei noi orinduiri se cam naruisera, mai ales ca mineriadele comuniste anuntau „o revenire sub o alta denumire” (copy right in effect). Dar asta n-ar justifica, totusi, alegerea CSR (Canadskaia Socialisticiskaia Respublika). Mai mult decit atit, la acea vreme si la orice vreme, Canada era si este cam singura tara care da vize la foc automat si oricui. Da, dar asta putea insemna si ca ea, Canada, va fi prima unde orizonturile se pot inrosi intrucit populatia incepuse deja sa se inmulteasca in directii marxiste si nu pe cale naturala, adica pe cale de fut.

Trebuie totusi sa mentionez, intru propria-mi aparare, ca acum 30 de anisori, Canada nu era nici pe departe ceea ce este in ziua de astazi, tot asa cum nici US nu putea sa dea de banuit c-ar putea deveni vreodata o uniune socialista destinata colapsului. Dar uite ca imposibilitatile au devenit, intre timp, posibile si uite ca am cam halit-o, cu craci cu tot. Si poate c-ar fi fost previzibil inca de pe atunci daca as fi avut o minte joulverniana pe care, ca sa fiu sincer, n-o am nici in ziua de astazi.

Asa caci, ce-ar mai fi de facut in aceasta situatie care pentru mine si altii ca mine poate fi sintetizata printr-un simplu „déjà vu”? Dar cum de schimbat n-ai ce si cum sa schimbi atita timp cit capeteniile socialiste absorb tot mai multi doritori tuciurii de socialism, nu-ti ramine decit o singura solutie, transhumanta. Iarna in tarile calde si vara inapoi in socialismul canadez cu fata umana. Totusi, nu suna chiar rau, atita timp cit raul canadez e mic copil, comparativ cu cel american, cu conditia ca Mumia si adjuncta lui sa ramina pe mai departe la butoanele US. Pentru ca, dupa cum am mai afirmat, un cuplu prezidential mai inept si mai nenorocit ca asta nu cred sa fi existat vreodata pe Pamint si nici in toata Calea Lactee. E adevarat ca nici cu „I feel preaty” nu ma pot lauda, dar in mod sigur nu se compara cu Mumia americana.

Asadar, tinind cont ca-mi propun un du-te-vino temporar, inainte de-a o taia definitiv, as zice ca transhumanta e cam singura alegere logica. Ramine de vazut, intrucit nici lumea a treia, unde iarna-i cald si bine, nu e o solutie. Sau cel putin asta-i concluzia la care am ajuns vizitind tropicele. Ca nu stiu cum se face, dar toate tarile de cacat s-au inghesuit in zonele cu „climate control”, lasindu-i pe dezvoltati sa dirdiie in bunastarea lor.

Concluzionind, (concluziile astea devin exasperante) as spune ca pentru a nu te impotmoli intr-o multitudine de concluzii, probabil ca e mai sanatos sa actionezi instinctiv. E drept, riscul parerilor de rau e mai mare, dar si daca-ti pare rau dupa ani grei de gindire, sigur iti vei face rost de-o tesla (unealta, nu masina), ca sa nu mai transmiti si altora capacitatea de-a gindi profund si degeaba.

Read Full Post »


Cum „ce?” Piinea noastra, cea de toate zilele, nu prapastiile la care va ginditi voi, ca alea de mult nu mai sunt „de toate zilele”. Ca vedeti voi, aici ploua cu spume. Si pentru ca imi era lehamite sa ies din casa doar pentru o piine, am dat fuga la google sa-l caut pe „Tatal nostru”, dar nu pe adevaratul, ca el e „sub glie, taica, si sub cruce”, ci pe presupusul. Si l-am gasit in toate limbile Pamintului. Asa ca l-am rugat, conform conventiei, sa-mi dea si mie o piine, astazi, ca sa nu mai ies pe vremea asta ciineasca si nici sa trudesc zece ore s-o iau pe cocuta la framintat. Si astept eu o ora, astept doua. Nimic. Masa, goala. Caut prin sertare, prin dulapuri, prin frigidere … pina si-n walking closet. Nimic. Nici macar urme vagi de faina. Si sa nu credeti ca nu cunosc abureala cu „formularea are intelesuri mult mai profunde, mai adinci, mai abisale, mai Insula Marianelor, ca „piinea” nu se refera la piine propriu zis, ci la o multitudine de necesitati care converg in piine, si ca „astazi”-ul e de fapt unul ceresc care tine cit zece mii de ani pamintesti si alte bazaconii „aprofundate” de ciobanii Golgotei care, la drept vorbind, nu stiau de mama lor.

Intr-un tirziu, ajungind la concluzia ca acea rugaciune ori e la misto, ori poate ca Barosanu vorbeste numai ivrit, m-am apucat sa-mi confectionez singur piinea mea, cea de toate zilele, ca daca ma las in grija lu’ … nimeni, e posibil sa mor de foame si fara luminare.

Interesant mi se pare faptul ca desi muti se roaga cu devotament, persistenta si abnegatie, nu se asteapta nimeni sa primeasca ceva din ceruri. Si atunci, care-i spilul rugaciunii? Este vreunul? Si ca tot am adus vorba. La mine era clar, n-aveam piine si-mi doream. Dar unii stau cu trei piini in casa si se roaga sa le dea piine. Pai ce-o gindi Barosanu, cu mintea lui divina, interpretind cererea ad litteram? „Bai, Petrica, astia sunt loviti la cap? Imi cer ce le prisoseste in loc sa-mi ceara ce le lipseste?”

Revenind pe Pamint, nu spun ca fac piine pentru prima data. Nu, am mai facut, dar chiar imi propusesem sa verific daca rugaciunea se adreseaza cuiva sau se recita la plesneala ca sa te autosugestionezi pe tine insuti si de unul singur. Si, de ce sa mint, m-am autosugestionat atit de tare, ca era sa lesin de foame. Noroc cu ceva crackers, gluten free, pe care-i iertase sotia si care au un gust intens de carton presat.

Asa caci, dupa cele doua ore de „iluzii pierdute” si inutile, m-am apucat de treaba. 384gr. faina, 255ml apa, 8gr drojdie proaspata si 5gr sare. Simplu. Numai ca eu, din respect pentru ciobanii de pe Golgota care mincau masline in draci, inclusiv pe alea de capra, am bagat si doi pumni de masline verzi, dar nu de capra. D-alea fara simburi si cu o bucatica de ardei rosu in ele. De ce din astea? Pentru ca sunt uleioase, desi in apa. Iar uleiul ala face minuni, mentinind miezul piinii proaspat si pufos. Dupa ce clatesc si storc maslinele, le maruntesc grossier. Apoi le amestec cu faina in timp ce dizolv drojdia si sarea in apa calduta. Pun si apa peste faina si dai si azmestica pina ce toata faina e incorporata. Dupa aceea o las intr-un vas acoperit pret de doua ore. Dupa doua ore, cu mina umezita, iau marginile si le aduc in centru dupa care iar acopar si mai las doua ore. Operatia o repet inca o data si dupa inca doua ore scot coca si o framint putin prin faina, dupa care ii dau forma finala si-o mai las inca doua ore la crescut, sub acoperamint. Apoi, o scot frumusel pe o hirtie de copt, o crestez la suprafata ca sa nu plesneasca aiurea-n tramvai de una singura si-o bag in creusetul preincalzit la 450F (232C). Iar pe creuset il bag 30 de minute, cu capac la cuptor, la aceeasi temperatura. Dupa cele 30min, scot doar capacul si mai las piinea intre 15 si 30min. De scos, o scot sa se raceasca atunci cind culoarea pe care o capata imi face cu ochiul. E, cam asta e si uite-o pe printesa, in toata splendoarea ei, pusa la racorit.

Mentionez, pentru neincrezatori, ca nici apa nu mi s-a transformat in vin desi am rugat Treimea cu cerul si cu Pamintul. Initial am crezut c-au facut-o vodka, ca nu-si schimbase culoarea, dar nu, era tot apa chioara cu clor si ce alte vrajeli o mai fi continind. Asa ca, ascultati-ma pe mine, lasati cererile si aveti-va de grija singuri, chiar daca va trebui sa bagati mina-n buzunar pentru un litru de vin si ceva faina, ca din vazduh n-o sa primiti decit meteoriti, furtuni, si traznete.

Read Full Post »

Mi se da tircoale


Duminica, ca la fiecare crapat de ziua, intru in „biroul” meu pentru a pregati breakfast-ul. Si cum mi s-a dus vestea, pina dupa Cercul Polar de Nord, la cit de meticulos sunt cind vine vorba de crapelnita, am gindit-o si-nvirtit-o pina mi-a dat asta,

care nu e vreo mare brinza si nici ce-mi propusesem, dar prezentarea mi-a obosit mentalul. Si asa obosit cum eram, m-am apucat sa fac cafea. Evident ca n-am facut-o, ca doar nu-s arbore de cafea, dar am pregatit-o ca se facea de 6AM si trebuia sa-mi invit sotia la micul dejun.

Si cum asteptam sa fiarba apa, ca eu sunt pe modelul „la ibric”, injurindu-i pe democratii americani, singurii care merita injurati in zilele noastre, numai ce aud un zgomot teribil care se amplifica de la o secunda la alta. Pina la un moment dat cind am avut impresia ca-mi intra-n casa. „M-or fi auzit si-au trimis vreun AH 64 Apache sa ne mazileasca?” Ca acum pe bune, cine mortii ma-sii s-o da cu elicopterul la 6 dimineata si la joasa inaltime, daca nu armata americana? Pentru ca eu va spun, asa cum a incurcat Siria cu Libia, tot asa, Mortul poate incurca Islanda cu Canada sau Groenlanda cu Canada sau Olanda cu Canada. Nu, stiu ca nu are nimic cu tarile respective, dar nici nu stim ce vise napoleoniene poate avea in ramoleala lui si, pac la razboiu.

In fine, lighioana zburatoare s-a indepartat lasindu-ma fara raspuns. Dar vai, dupa ce vacarmul ajunsese pina spre limita suportabilului, numai ce-l aud ca-ncepe sa se amplifice din nou. Si atunci, sprinten ca un ied, sar direct pe terasa ca sa vad daca se prabuseste sau ce draci face de-mi tot da tircoale. Cum n-aveam la-ndemina un 50cal.MG sa-l dobor si noroc ca n-am avut, am apucat binoclul. Si ce sa vezi? Un nene iesise cu elicopterul sa slobozeasca niscai prafuri contra tintarilor, pe terenul de golf.

„Pai bine mai, pulverizatorule, fi-ti-ar insecticidu-al dracu, la alta ora nu te-ai gasit sa te dai cu elicopterul?” i-am strigat, vadit enervat. Nu mi-a raspuns, ca n-avea ce argument s-aduca, dar mi-am dat seama ca-i parea rau intrucit s-a mutat imediat la alte gauri. Si poate ca nu l-as fi admonestat, dar prea imi dadea tircoale. Ca daca mi-ar fi aruncat si mie, in backyard, fo mina de prafuri, nu m-as fi miniat atit de rau. Si stiti de ce? Pai pentru ca unde credeti ca se duc insectele pe care le gonea elicoptoristul? Ca sigur in pamint nu intra si nici in cosmos n-o sa zboare, ca Bezos. Vor veni toate sa se cuibareasca-n iarba mea asteptind s-apar ca sa ma suga de singe. Pe mine si pe toti vecinii lu’ St George, c-asa-l cheama pe clubul asta.

Asta ca sa nu mai spun ca pina si membrii clubului imi dau tircoale. Nu toti. Doar aia mai damblagii care se cred Tigre Woods, desi sunt vai de crosele lor. Ca nu stiu cum se face, dar sa dea dracu daca nu-mi aterizeaza tot felul de elicoptere … pardon, bile de golf, in backyard. Si unde mai pui ca golf course-ul, in dreptul meu, are fo suta de metri, latime. Ei bine, unora nu le ajunge si din aceasta cauza ma bombardeaza pe mine sau le proptesc in paduricea de vis-a-vis. Unii, mai civilizati, renunta la bilele respective, dar altii, care nu reusesc sa faca diferenta intre locul lor de joaca si o proprietate privata, intra ca ciobani sa-si recupereze neindeminarea. Dar stati sa vedeti ce indeminatici vor deveni dupa ce-mi voi monta gardul si nu-si vor mai putea recupera bilele. Pacat ca eu nu ma joc de-a golful, ca as fi avut bile cit un magazin de profil. Le dau in schimb unui amic care se golfeaza saptaminal si care se bucura intrucit il scutesc de-o cheltuiala.

Dar sa nu cumva sa-mprastiati zvonul ca nu-mi place sa mi se dea tircoale. Ca zau, n-am nimic impotriva, doar sa nu fie elicoptere si golfisti.

Read Full Post »

Cu ciocanul la … pescuit


Intrucit ma aflu intr-un concediu prelungit, pe care unii, nu spun care, il numesc, cu pizma, „pensionare”, merg la pescuit numai cind pizmosii merg la munca. Dar n-o fac din dorinta de-a le zgindari invidia, asa cum s-ar putea specula, ci din dorinta de a-mi constientiza si aprecia libertatea fata de acel flagel numit „slujba” Asta nu inseamna ca o ard pe balta cinci zile pe saptamina, dar nici nu aleg weekend-urile pentru practicarea acestui sport. Ii spun sport, c-asa-i spun altii, dar el, pescuitul, e un fel de corida subacvatica in care taurul, de multe ori, e bou. Cu toate astea, fie ca prind, fie ca nu prind, statu-n natura cu berea la picior, imi provoaca un sentiment de „je m-en fiche” fata de problemele lumii si nevolnicia crapilor din balta. Asta pe linga faptul ca eu am decis sa adopt politica de cacat a retardatului Casei Albe. in privinta imigrantilor ilegali. „Catch and release” sau prinde si da-i drumu. Si dau drumu la orice prind, ca si el, numai ca una-i pestele de apa si alta-i criminalul. Am spus de apa, ca daca ar fi de uscat, tot criminal s-ar numi.

In concluzie, fiind joi, am hotarit sa-mi scot Piratul la balta. As mai fi avut si un coleg de pensionare, dar era ocupat cu atributiunile de bunic cu care l-au blagoslovit copiii. Si cum Piratul isi luase citeva zile libere, aprobate de nevasta-mea, io-te-ne conducind spre balta fagaduintei. Smith Mill Pond e o balta linga o moara. N-as putea sa spun ce macina moara respectiva, dar cred ca e ceva de papa ca balta e plina de pesti dezvoltati armonios.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este img-20200627-wa0002.jpg
Io-te balta, io-te crapul! Cu mentiunea ca imaginea e de acum doi ani.

E si dupa ce am condus vreo ora de ma luase cu plictis, parcam pe marginea baltii. Vremea era exct aia in care orice om intreg la minte ar dori sa pescuiasca. Caldut, inorat, liniste deplina si-o boare venita din vest care m-a palmuit pentru citeva ore. In fine, ocupindu-se cu descarcatul catrafuselor pescaresti, Piratul a dat peste un ciocan. Si-mi zice amuzindu-se copios „ai de gind sa dai la porumb sau la ciocan?” Dar ce stie el? E inca tinar, necopt. „Bey, Grigore, zic, doar n-oi fi crezind c-o sa bat tarusii umbrelei cu pumnu” Moment in care a ramas confuz nestiind ce e ala tarus. Dupa ce i-am explicat ca la ground spikes le mai spune si tarusi, a inteles necesitatea ciocanului. Necesitate de care si eu mi-am dat seama tirziu, dupa ce a trebuit sa intru-n apa pentru a-mi recupera umbrela, chestie care n-as vrea s-o mai repet. Ca la cit e de mare, si-o boare de vint ti-o poate salta, daca nu e ancorata

Trecind peste intimplarea cu ciocanul, sa mai spun ca am plecat binedispusi dupa citeva ore, desi prinsesem doar vreo 10 somotei in locul crapilor cu care venisem sa ne luptam. Ai dracu dinozauri n-au vrut sa muste, desi neam de neamul lor nu mincasera specialitatile cu care-i servisem noi. Singurii care au apreciat calitatea momelii fiind somoteii, desi ne foarte incurcau atunci cind se prindeau ca prostii-n ac. Oricum, bine ca n-a muscat vreo tesoasa, ca ni s-a mai intimplat si nu e simplu s-o convingi ca acul nu tine de foame.

Read Full Post »


Stiu ca 36 nu are faima si nici sonoritatea unui 69, dar cum a 36-a venea la rind, am hotarit s-o sarbatorim. Stiu ca in zilele noastre pare neverosimil sa fii casatorit timp de 36 de ani. Mai ales cind esti casatorit cu aceeasi persoana si mai ales cind persoana e de sex opus. Dar na, se mai intimpla si accidente matrimoniale, ca doar nu suntem perfecti. Si uite ca unora carora tocmai li s-a intimplat, suntem noi, familia Papa.

Nu c-ar interesa pe careva, dar ziua a inceput cu un buchet de bujori pe care l-am „cumparat” direct din backyard-ul nostru, oferindu-l sotiei.

Apoi au urmat pupaturi, imbratisari, urari, pe care nu le-am mai pozat din motive de … deabea treziti din somn. Dupa aceste timide preambuluri sexuale, in loc de sex, am continuat cu breakfast-ul pe care l-am realizat dupa capul si priceperea mea si care consta din trei roluri neroluite din salata, somon afumat, avocado si cilantro (coriandru), plus cafeaua noastra, cea de toate zilele.

Dupa care am trecut la programul de inviorare. Stiri, whatsapp, blog si alte exercitii cu caracter vitalizant. Apoi ne-am facut vint pe terasa, la soare, cu cite o mimosa (sampanie cu orange juice). E adevarat ca paharul meu a omis juice-ul, dar era de asteptat ca de la o anumita virsta, paharele mai uita una, alta.

Dupa ce ne-am lasat vitaminizati cu D3, de-ncepuse sa ma stringa pielea, ne-am decis in privinta unui fut rapid. Si uite asa i-am futut o plimbare pe malul lui Ontario, afara fiind o zi cum nu mai fusese de-un an intreg. Dar plimbarea n-a fost deloc scurta, cum ne-o propusesem, batindu-ne joc de picioare si chiar de intregul corp pret de-o ora incheiata. Ca dupa cum am aflat, aniversarile cer si sacrificii, nu-ti ofera doar placeri.

La prinz, ritornerati in cuibusorul nostru, am pregatit o salata de octopus in care am bagat si niscai scoici si scalops, dar nimic „made in China”. Sosul fiind simplu, cu lime, olive oil, usturoi si cilantro.

Afara continund sa fie frumos si soare, am bagat niste muzici de la Franta, ne-am luat sampania si ne-am tolanit pe terasa privind in craci si la golf-erii care treceau pe sub ele, comentind amintiri si dobitocia sau jigodismul guvernului canadez.

Mai tirziu, cam cind la „FOX News” incepea The Five @ Five, ne-am luat o gustare, (crackers impodobiti cu Gravadlax). Iar cind orologiul batea de 8PM si cind vasalitatea „democratilor” americani fata de China devenea mai evidenta ca oricind, ne-am tras la tv, tragind aproape si-o mica salata de fructe stropita cu o idee de limoncelo pregatit de … eu.

Read Full Post »

Una bambola in meno


Of, of, of si aoleu! Cind ma gindesc la ratari, imi vine sa-mi dau numai coate-n dinti. Ca la momentul respectiv ti se cam rupe, dar mai tirziu regretele te napadesc, ca tintarii seara-n Delta.

Si sa nu se creada ca ma refer la ratarile din timpul meciurilor pe care le incingeam in parcarea din spatele blocului. Noooo! Alea erau poticneli permisive fata de ratarea unei gagici care era de neconceput, de neiertat si de neuitat, mai ales daca era una monumentala. Nu-i vorba, ratarile erau urmate de reusite si poate asta e motivul pentru care dispareau din memoria imediata. Dar mai tirziu, cind te apuci de inventarieri, sunt cam singurele pe care le regreti.

Sa fi fost prin ’73 – ’74 cind preocuparile mele se rezumau la crearea plusvalorii si la gagicareala. Bintuiam zilnic Centru Capitalei in vederea schimburilor ilegale si cunoasterii aprofundate a prospaturilor bipede. Si uite cum, intr-o buna zi, spre seara, vis-a-vis de magazinul Muzica, pe Calea Victoriei, ne intersectam c-o bucata. Buna, de sa intri cu capu-n stilpi. Si la cum era imbracata, aranjata si dotata, putea schimba preferintele oricarui bulangiu si trezi orice impotent la viata. Cum nu eram nici una, nici alta, n-am cazut pe spate, dar pentru ca in astfel de situati eram total impotriva statului pe ginduri, am interceptat-o. Din text in text s-a dovedit ca nu avea vreun program imediat si mai mult decit atit, s-a aratat dispusa de-o cina. Cum cina era la Cina, n-a durat mult si-am urcat treptele spre restaurantul de la etaj. Cina asta avea si un balcon, care era chiar deasupra graidinii de vara, si unde ne-am infipt cu totii la una din mese.

In fine, sar peste haleli, bauturi si limbi in amigdale, trecind direct la motivul ratarii. Fata parind halita, n-ar fi trebuit decit sa-i cint partitura, dar din motive de natura umana, am ales sa-mi cint propria partitura. Si de aceea cind amicii cu care eram la masa au observat o alta tipa cu „aptitudini” care tocmai intra la gradina, am bagat si eu un : „buona quela bambola, per almeno un giro!” La care replica prezentei n-a intirziat „Ai de gind s-o inviti si pe ea la masa?” Chestie care m-a surprins, desi nu era greu de inteles, ca doar n-o spusesem in mandarina si cu atit mai mult cu cit nu trecusera multi ani de la „Bambola” lu’ Patty Pravo. Evident ca am incercat sa dreg maioneza care din pacate se cam taiase. In fine, se parea ca reusisem s-o conving de inocenta interventiei, dar la plecare a preferat sa ia un alt taxi, disparind in noapte. De fapt nici eu n-am insistat , considerind ca neintemeiata bosumflarea subiectei.

Totusi, intrucit nu sufeream de atita obiectivism incit sa ma autoinvinuiesc, am considerat-o responsabila, de ratarea si dezamagirea rezultata, pe Patty Provo si bambola ei. Dar dupa cum spuneam, asta a tinut o noapte, intrucit a doua zi am luat-o da capo si cu lectia invatata.

Read Full Post »

Older Posts »