Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category

Una bambola in meno


Of, of, of si aoleu! Cind ma gindesc la ratari, imi vine sa-mi dau numai coate-n dinti. Ca la momentul respectiv ti se cam rupe, dar mai tirziu regretele te napadesc, ca tintarii seara-n Delta.

Si sa nu se creada ca ma refer la ratarile din timpul meciurilor pe care le incingeam in parcarea din spatele blocului. Noooo! Alea erau poticneli permisive fata de ratarea unei gagici care era de neconceput, de neiertat si de neuitat, mai ales daca era una monumentala. Nu-i vorba, ratarile erau urmate de reusite si poate asta e motivul pentru care dispareau din memoria imediata. Dar mai tirziu, cind te apuci de inventarieri, sunt cam singurele pe care le regreti.

Sa fi fost prin ’73 – ’74 cind preocuparile mele se rezumau la crearea plusvalorii si la gagicareala. Bintuiam zilnic Centru Capitalei in vederea schimburilor ilegale si cunoasterii aprofundate a prospaturilor bipede. Si uite cum, intr-o buna zi, spre seara, vis-a-vis de magazinul Muzica, pe Calea Victoriei, ne intersectam c-o bucata. Buna, de sa intri cu capu-n stilpi. Si la cum era imbracata, aranjata si dotata, putea schimba preferintele oricarui bulangiu si trezi orice impotent la viata. Cum nu eram nici una, nici alta, n-am cazut pe spate, dar pentru ca in astfel de situati eram total impotriva statului pe ginduri, am interceptat-o. Din text in text s-a dovedit ca nu avea vreun program imediat si mai mult decit atit, s-a aratat dispusa de-o cina. Cum cina era la Cina, n-a durat mult si-am urcat treptele spre restaurantul de la etaj. Cina asta avea si un balcon, care era chiar deasupra graidinii de vara, si unde ne-am infipt cu totii la una din mese.

In fine, sar peste haleli, bauturi si limbi in amigdale, trecind direct la motivul ratarii. Fata parind halita, n-ar fi trebuit decit sa-i cint partitura, dar din motive de natura umana, am ales sa-mi cint propria partitura. Si de aceea cind amicii cu care eram la masa au observat o alta tipa cu „aptitudini” care tocmai intra la gradina, am bagat si eu un : „buona quela bambola, per almeno un giro!” La care replica prezentei n-a intirziat „Ai de gind s-o inviti si pe ea la masa?” Chestie care m-a surprins, desi nu era greu de inteles, ca doar n-o spusesem in mandarina si cu atit mai mult cu cit nu trecusera multi ani de la „Bambola” lu’ Patty Pravo. Evident ca am incercat sa dreg maioneza care din pacate se cam taiase. In fine, se parea ca reusisem s-o conving de inocenta interventiei, dar la plecare a preferat sa ia un alt taxi, disparind in noapte. De fapt nici eu n-am insistat , considerind ca neintemeiata bosumflarea subiectei.

Totusi, intrucit nu sufeream de atita obiectivism incit sa ma autoinvinuiesc, am considerat-o responsabila, de ratarea si dezamagirea rezultata, pe Patty Provo si bambola ei. Dar dupa cum spuneam, asta a tinut o noapte, intrucit a doua zi am luat-o da capo si cu lectia invatata.

Read Full Post »


Multa lume vorbeste cu veneratie cind vine vorba de aceasta virsta si pina s-o apuc, nu-mi dadeam bine seama care e cauza acelei veneratii. Banuiam ca albirea pilozitatilor si numarul de riduri sunt cele care impun respect, dar nu-i adevarat si acum m-am dumirit care sunt motivele reale care fac din „60” o virsta respectabila.

In primul rind e respectul pentru faptul c-ai apucat-o. Ca va spun, in zilele noastre nu e la-ndemina oricui si din cite vad, aceasta posibilitate se diminueaza cu trecerea timpului. In al doilea rind e eruditia. Faptul ca pe la 66 ai putea practica sau preda medicina, inginer fiind. Caci de cum treci pragul celor 60 de primaveri, cum se lasa iarna. Si odata cu ea, incepe documentarea asidua in tot ceea ce reprezinta sau e legat de medicina. Patologie, farmacologie, virusologie si multe alte logii pe care incepi sa la maninci pe piine, dimineata, la prinz si seara. Acum stiu mai multa anatomie, anatotie si anatoei, decit am invatat vreodata-n scoala. Si asta pentru ca lectiile vietii sunt mult mai diversificate si mai pe-ntelesul tau decit cele din scoala. Poate pentru ca pe astea ti le predai singur si de nevoie, caci cum te lasa una, te-apuca alta. Ba o glezna, ba un genunchi, ba cotul, ba dintii, ba umerii, ba spatele, ba muschii, muschiuletii, tendoanele ORL-ul, organele interne si presiunea atmosferica.

Dar ce am observat cu stupoare, e ca inflamatiile nu te parasesc nici dupa 60. Problema e ca nu se mai inflameaza ce ti se inflama pina atunci, sau nu la fel de des, ci tot felul de alte zone a caror inflamare e inutila si doloranta.

Dar daca ar fi doar inflamatiile, tot n-ar fi rau, dar te iau si altele care chiar daca nu sunt de-o gravitate groaznica, te inspaiminta mai ceva ca filmele de groaza. Si nu stiu din ce cauza, desi stiu, cu virsta devenim paranoici. Multe din cauzele sperieturilor actuale nici macar nu le constientizam in tinerete. Atunci totul parea sa se rezolve de la sine si problemele majore care ma preocupau erau legate numai de gagici si fut. Nici macar bolile lumesti nu intrau in vreunul din calculele adolescentei. Acum problemele sunt si nasoale si terifiante si in majoritatea cazurilor, nefondate.

Mai mult, la dobindirea paranoii contribuie si socializarea. Ca nu stiu cum, dar dupa 60 discutiile se axeaza mai mult pe bolesnita, de te-mbolnavesti doar ascultindu-le. E drept ca pentru unii, nu putini, aceste subiecte sunt justificate si de aceea, o preocupare zilnica. Motiv pentru care, cind e vorba de-o petrecere, ne musulmanim. Asta pentru ca femeile sunt cele care o ard pe discutii medicale depresive. Barbatii sunt mai discreti. Ei nu-si scot suferintele la mezat. Nu le etaleaza in vederea obtinerii compatimirilor de complezenta sau chiar a celor sincere. La ce bun?

Asta nu insemna ca problemele medicale ale altora nu ne-ar sensibiliza. Ba ne foarte sensibilizeaza. Numai ca pe mine, par exemple, sensibilitatea, la vederea unor accidentati sau operati sau amputati sau dracu mai stie ce, ma pietrifica, pe cind pe femei le determina sa sara-n ajutor. Manifestari diferite, desi de sensibilitate suferim cu totii, chiar si chirurgii.

Si pentru ca am vorbit de avantajele virstei a treia, sa mai spun ca dezavantajele acestei virste sint de fapt cauza avantajelor. Fara multitudinea dezavantajelor, nu am obtine avantajele pomenite de care eu m-as dispensa bucuros, de-as avea cum.

Read Full Post »

Pietoni la Semafoare


Intrucit mi s-a acrit sa tot scriu de molima si de politica US care-i mai moima decit molima, voi continua cu o istorisire romantata din epoca mea de aur care a coincis cu epoca de aur a ceausismului multilateral esuat. Diferenta consta in calitatea aurului si de aceea pentru multi vremurile respective sunt de trista amintire, in timp ce eu mi le amintesc cu placere.

In acele timpuri care se tot indeparteaza, femeile erau ca semafoarele. Niciun fante de bulevard nu le putea ignora, cu atit mai mult cu cit unele sclipeau de-ti luau ochii si mintile. E adevarat ca multe erau pe rosu, dar la intersectii cind un semafor e rosu, altu-i verde si atunci era cam pusa. Singurul inconvenient ar fi ca atunci cind dai de un semafor pe verde. e verde pentru toti pietonii, nu doar pentru tine. In fine, asta-i un detaliu neglijabil (oare?) si viata a demonstrat-o dupa cum urmeaza.

Intr-o seara de vara, atunci cind soarele disparea in mare si tinerii-n discoteci, doi „pietoni” trec pe la bungalow-urile din Venus, unde M. era receptioner. Acelasi M mentionat si in postul „Foca” Asta era la bar cu doua „semafoare”, stralucitor de bune! Convinsi ca erau din vreun grup de nordice, cei doi il abordeaza pe M in gura mare „Mah, tu chiar vrei sa faci fut cu amindoua? Ménage à trois cu noi de fata?”, la care fetele incep sa rida. Putin stinjenit, M face prezentarile. Erau romance. Ca intelesesera intrebarea, n-avea nicio importanta, ar fi inteles-o si japoneze de-ar fi fost, dar i-a contrariat faptul ca erau romance. Si asta pentru ca niciunul dintre ei nu mergea pe litoral sa si-o traga cu conationale. Dar dupa cum spuneam, „semafoarele” nu puteau fi ignorate, chiar daca nu erau de provenienta vest-europeana, mai ales ca cele de fata pareau a fi pe verde intens.

Constiente fiind de efectul lor asupra „pietonilor”, fetele deschid jocul: „Intrebarea ai pus-o din invidie?” „Evident, zice R, dar si ca sondaj de opinie” „Sondaj? Ce opinie?” zic ele? „Doream sa aflu daca M considera c-ar fi loc si pentru noi in ménage-ul vostru” La care fetele, au continua, zimbind insinuant „Pai cu totii sunteti trei, asa ca nu iesim la paritate si ma tem ca ar suna a posta” Aha, gindeste R, se leaga „Ai dreptate, numai ca posta ar fi in ambele sensuri. Si pentru voi si pentru noi, deci reciproc avantajoasa” Contraatacul le-a lasat pe fete fara o replica imediata. Asa ca el a continuat cu: „Sa-nteleg, totusi, ca nu puteti face fata unui ménage à cinq?” In acel moment zimbetele disparusera. Provocarea era prea serioasa ca s-o trateze cu chicoteli. Se privesc intre ele, cautind consensul, ii masoara, ii analizeaza, comunicindu-le sentinta intr-un mod devastator pentru niste minti deja incinse: „In vacanta nu facem doar fata, facem … de toate” Si au facut. A fost un fel de swing party in cinci. Tirziu in noapte au revenit cu totii la bar in pasi de dans si chef de discoteca.

La bar l-au intilnit pe T, un alt fante de Bucuresti care nu stia ca ei o pusesem de-o partuza intr-unul din bungalow-uri lui M, c-ar fi venit direct acolo. Dupa prezentari, R ii sopteste la ureche uneia dintre fete „ti-as fi recunoscator pina la ziua daca i-ai prezenta si lui T bungalow-ul pe care tocmai l-am tavalit” Si fata, binevoitoare, i l-a prezentat, dar dupa discoteca, intrucit T trebuia pregatit si impins de la spate la astfel de activitati de binefacere. Pentru ca, vedeti voi, T era un tip cu suflet de aur si ghinion la femei, asa ca acea „prezentare” , deja matinala, s-a transformat instantaneu intr-un amor convulsiv, culminind mai tirziu cu Starea Civila. Si desi stia bine ca fata trecuse pe la toti ceilalti si ei prin toate ofertele ei, T si-a pus pirostriile, traind impreuna fericiti si-n ziua de azi.

Inainte de-a incheia, as mai atasa un amanunt acestei povestioare cu „semafoare” si „pietoni”. Tipele erau studente la medicina iar T mecanic auto, ceea ce la vremea respectiva era inadmisibil, incompatibil si indezirabil. Si ca sa vezi ce nu s-a mai vazut vreodata, din motive de amor total si pentru a nu impieta in vreun fel relatia cu viitorii socrii care deja incepusera sa miriie, T s-a pus cu burta pe carte. A intrat la veterinara si acum e medic, intrecind toate asteptarile si imaginatiile apropiatilor care nu l-ar fi crezut in stare de asa ceva, stiind cit de draga-i era scoala, in general si studiul, in special.

Read Full Post »

Gafa de la miezul noptii


Cu multi ani in urma, in Romania fiind, Revelioanele le organizam cu gasca de amici de la acea vreme. Toti studenti la FFD (Facultatea de Frecat Duda). Eu fiind singurul student si la FUT (Facultatea de Utilaj Tehnologic). Singura conditie pentru a participa la acele petreceri era ca fiecare sa se prezinte cu cel putin o „piesa”. Acest obicei laudabil il preluasem de la petrecerile „Pictorului”, din Cotroceni, si pot spune ca devenise traditie. Ca fata era vreo combinatie serioasa sau doar legitimatia de intrare, conta prea putin. Important era doar faptul ca raspundea la apel. Asta e si motivul pentru care deseori veneai cu una si plecai cu alta, permutare care se aplica in egala masura si doamnelor.

Petrecerile, in general, le organizam in vreo vila la Snagov, dar de data asta, printr-un fericit complex de imprejurari, Revelionul s-a tinut la ruda unei „comete” aparuta temporar in grup. Ruda, care era tot tipa, intre picioare, avea o casa pe undeva pe Stirbei Voda, colt cu Berzei si cum propunerea i-a suris, iata-ne pe toti batindu-i in poarta. Fata ne primeste surizatoare si din vorba-n vorba aflam ca de fapt n-avea partener, ceea ce pe unii i-a facut sa regrete c-au venit cu jumatatea. Ca desi purie, la vreo 45, tipeza era cam de nota 9 cu felicitari. Frumoasaaaaa, nu era. Adica n-avea vreo fizionamie sa-ti disloce mandibula, da-n rest era de „mama ce i-as trage-o!”, Basca faptul ca era imbracata, aranjata si colorata paralizant de misto.

Lasind de-o parte bauturile, gustarile, dansul si intentiile clare sugerate de gestica fara echivoc, ma voi ocupa in continuare de gazda care flirta cit sa dea de-nteles ca e intr-o enorma dispozitie de fut. C-o fi contribuit si bautura la acea stare euforica, n-as putea sa spun intrucit o cunosteam doar de citeva ore, dar in mod sigur nu eram singurul care spera sa-i viziteze iatacul.

E si uite asa, din dans in dans, din limba-n limba, „orologiu suna noaptea jumatate”. Dupa chiuiturile prevazute in programa de Revelion, trecem la ciocnit de sampanii, pupaturi si urari de bine. Venindu-mi rindul sa ma ciocnesc cu tipa, zic: „La multi ani sexoasa doamna!” La care „doamna”, fara sa raspunda urarii, ma corecteaza zimbitoare „Domnisoara!” Aaaaa, ce? Gindesc in tacerea de concert care se asternuse peste „studentime”, in timp ce pe gura-mi iese un „Hai las-o dracu de vrajeala!” Zice (in aceeasi tacere adinca) „Te mira? De ce? ” Cum „de ce?”? zic, „pentru ca la cum arati mi-e imposibil sa cred c-ai scapat atita amar de timp.” Desi replica parea c-a distrat-o, nu stiu cit de bine i-a picat ca mi-a aruncat un „Aaaa, deci ma consideri baba! Bineeee, o sa-ti demonstrez ca se poate”

Cu toate astea, nu mi-a demonstrat niciodata. Cred ca acel nefericit „atita amar de timp” a eliminat orice sansa, daca o fi fost vreuna, inafara celor pe care mi le dadeam singur. Si uite asa am plecat cu cine venisem, regretindu-mi gafa. La drept vorbind nici n-am mai vazut-o vreodata cu atit mai mult cu cit si „cometa” de nepoata-sa disparuse din anturaj, fiind trecuta la rezolvate.

Read Full Post »

Am pus-o!


Nu, de fapt n-am pus-o, adică vîndut-o, așa cum s-ar putea înțelege, dar am pus-o, finalmente, pe market, aici. Corona asta, pe lînga faptul ca e idioată, e și incurcă lume. Una din lumile pe care a încurcat-o, e a mea. Tergiversările i se datoreaza in exclusivitate. Nu că m-ar deranja foarte tare, că nu stau in ploaie, dar cînd ai un plan in cap, dat peste cap (!?!) sau întîrziat, amînat, mutat spre dreapta din motive pandemice, iți cam vine s-o fuți direct în orificiul bucal pe domnișoara Corona. (s-o fi transmițînd și prin contact sexual virtual?)

A propos de bot, nu știu dacă ați văzut clipul cu tipul care se spală pe mîini si spune sictirit: futu-va-n gura cu spălatul vostru pe mîini, că mi-a venit factura la apa de zici ca am crescatorie de delfini. Am ris și rîd de cîte ori o ascult sau îmi aduc aminte de ea.

Revenind, nu spun că a pune o casă pe market e vreo mare realizare de fantastic (vorba lui Pascu), că in fond, oricine, oricînd o poate face. Dar dupa cum spune un ințelept proverb, pe care mi-l atribui, (citez din memorie) „daca nu faci primul pas, n-ai cum să-l faci pe al doilea”. Proverb la care am ajuns dupa mai multe încercari de-al face pe al doilea înaintea primului.

Acum că ne-am lămurit cum stă treaba cu proverbele, să vorbesc puțin și despre proces în sine. Cum să vă spun, ca să mă înțelegeți mai bine? E ca o dezvirginare anala fara lubrifiant.  Bibileală, întîlniri, aranjamente, discuții, negocieri, planuri, telefoane, analize, decizii, fixări, cosmetizari, inspecții, fotografieri, filmări … etc.  Mai rămăsese să dau și niscai interviuri, că-n rest le făcusem cam pe toate. Dar pe de alta parte, ce draci era să facem pe timp de restricții și jale? De fapt multe din cîte-am făcut le-am făcut pe pitici sau … ilegal. Pînă și vizita la frizeriță, deși eram mascati de-ai fi zis ca mă operează pe creier, nu că-mi scurteaza pilozitațile.

Dar în fine, am reușit să trecem cu bine de perioada de strictețe maximă. Acum urmeaza să pastrăm casa ca pe bibelou, ceea ce se pare c-o să-mi revină mie, întrucît sunt ăla cu timp liber. Nu ma plîng, dar nici nu pot spune că țopăi ca iedul, de fericire. Că daca nu știți cam cît deranj se face și dacă prajești doar două ouă, vă spun eu. Mare! Adică trebuie să strîngi imediat totul, să pui toate vasele, inclusiv tigaia, pahare, tacîmuri, farfurii, în mașina de spălat. Să bagi sarea și piperul la locul lor, să stîngi fața de masa sau ce-o fi și totul să fie ascuns ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat. Aaaa, bașca mirosul de prajeala sau orice alte mîncăruri. Nașpa, este? Și unde mai pui că asta poate să tină o lună sau două. Dar de, business-ul cere sacrificii și cine să se sacrifice? Eu.

 

Read Full Post »


Ca pina la urma cam asta e-ntrebarea care se pune, mai ales in timpurile astea de rastriste. Ca ce fac medicii si guvernele lumi sunt doar pansamente. Ca atunci cind ti-ai ciobit un deget si i-ai bagat un bandaj cu ceva antibiotic. Si nu spun ca asta ar fi vreo munca-n zadar, nu, dar asta este o actiune reactiva. Care nu e rea, dar de preferat ar fi una preventiva.

Evident ca mai sunt rugile. Ruga de preintimpinare a unei imbolnaviri si rugile de vindecare a unei boli. In fine, ruga sau frectia la picior de lemn sunt cam una si aceeasi actiune curativa. Asa ca, lasindu-va in seama rugilor, puteti muri linistiti, dar cu luminare, ceea ce, sa recunoastem, este mare lucru. In cer, nu pe Pamint.

Si uite cum, din aproape-n aproape, ajungem la vaccin. Vaccin care e contestat de multi intrucit vaccinul in sine e un excitant. Inoculind o cantitate infima dintr-un anumit virus, forteaza sistemul imunitar sa produca anticorpi meniti a distruge acel virus. Pai bun, dar s-au intimplat numeroase accidente in care oameni vaccinati au murit. Pentru ca s-au facut erori, pentru ca fiecare organism raspunde in mod diferit vaccinarilor sau pentru ca virusul avea o radacina diferita, suferind vreo mutatie neprevazuta.

Pe de alta parte, cu vaccinarile astea repetate se va ajunge in situatia in care nu vei putea calatori daca nu ai dovada vaccinului X,Y sau Z. Sau nu poti intra la un spectacol sau meci sau chiar in magazine. Paranoia molimelor va deveni din ce in ce mai pregnanta pe masura ce populatia globului va creste. Si, dupa cum se vede, creste, neica, nu se-ncurca. Ne-mpuiem ca sobolanii. Asta e si motivul pentru care mincam tot ce misca.

Si atunci ce e de facut? Pentru ca va spun, oricit te-ai feri, virusul il poti lua totusi si asta pentru ca o fereala absoluta nu exista. Pai singura solutie, as zice, e sa ne fortificam sistemul imunitar. Ca ala e cam sigurul caruia-i pasa de noi. Restu sunt baliverne de aburit creduli. Si cum aud ca Vitamina C executa astfele de fortificari, am dat-o pe lamii si orice altceva care contine aceasta vitamina. In special, fructe.

E adevarat ca fortificarea asta poate cauza alte neajunsuri, dar daca vraciul de familie apreciaza ca ai liber la C, arde-o! Nu sta pe ginduri. Iar daca produsele respective sunt scumpe, ia direct Vitamina din farmacii. De fapt aud ca si Vitamina D ar fi necesara, mai ales pe timpul iernii cind nu prea-ti da mina si termometrul sa-ti expui goliciunea trupului la soare. Si poate c-or mai fi si alte modalitati de fortificare a sistemului imunitar, dar eu numai de astea am aflat.

Asa ca, in concluzie, decit s-asteptam vaccinari si ventilatii, mai bine ne unflam cu vitamine. Pe cale naturala ar fi ideal, dar nici pe alte cai nu poate fi mai rau decit virusarile.

Eu cam asta fac, cu atit mai mult cu cit am intrat in categoria de virsta preferata de virusi. Ca am asa o presimtire ca daca nu m-ajut eu, asteptind ajutoare de la forurile superioare sau inferioare, e posibil sa dau coltul si tare n-as vrea, deocamdata, atita timp cit inca mai am planuri de viitor.

Read Full Post »

Life after virtual


Banuiesc, pentru ca niciodata nu poti fi sigur de reactiile pe care le vei avea la un moment dat, ca asta e ultimul post. Spun asta pentru ca, dupa cum s-a observat, n-am mai scris, n-am mai citit, n-am mai raspuns si in general, n-am mai accesat acest site.

Acum as vrea ca fiecare din voi sa faceti un lucru. Interesant, zic eu. Cronometrati cit timp va ia blogul sau blogaritul pe zi. Nu altceva, doar timpul alocat blogului sau blogaritului. Veti fi uimiti. Eu am fost, desi eu nu petreceam atit de mult timp cit altii care sunt nevoiti sa poarte conversatii interminabile cu interminabil de multi comentatori. Nu spun ca nu mi-a facut placere atunci cind s-a intimplat, dar daca e sa constientizezi timpul pe care-l petreci zilnic cu ochii-n ecran, te vei crucii, chiar ateu fiind. Eu m-am si din aceasta cauza, am decis la o pauza. Pentru ca vazind cite pot face in schimbul acelui ecran, m-am mai crucit inca o data si am hotarit s-o tai. Poate pentru moment, poate forever.

Si nu vreau sa se creada ca fac pe nebunul si indiferentul. Nu. Initial lipsa comentariilor m-a contrariat. Apoi m-a afectat. Iar in ultimul timp m-a lasat complet indiferent si rece. Rece, metaforic vorbind, ca altfel sunt cald spre fierbinte. Deci, nu asta e cauza renuntarii ci timpul care-mi zboara printre degete incercind sa compun cite ceva, sa citesc compozitiile altora, sa le comentez, sa raspund comentariilor si sa-mi bag picioarele daca merita. Virtualul atrage, nu zic nu, dar nu se compara cu realitatea. Si asta pentru ca in virtual iti lucreaza mai mult imaginatia si inteligenta, pe cind in real fuctionezi cu totul. In real exista oameni, in virtual doar adrese. In real iti folosesti toate simturile, in virtual, doar vazul. Si ala din ce in ce mai afectat de radiatiile ecranului. In virtual poti fi deceptionat zilnic. In real mult mai putin datorita faptului ca nu interactionezi cu j’de mii de „adrese”, ca-n virtual. Ca ai si satisfactii, nu contest, dar care nu se compara cu cele pe care ti le ofera realitatea.

In fine, nu incerc sa conving pe nimeni pentru ca oricum n-as reusi, doar justifc, in felul meu, decizia.

Asa ca, pe curind sau pe niciodata!

 

Read Full Post »


Rideti voi, dar veti vedea ca nu-s dus pe-o parte si nici n-am incurcat borcanele sarbatorilor. Dar daca am inceput pregatirile, se cheama ca s-apropie. Nu, nu ma refer la de-ale gurii, ca sa nu va imaginati ca am vreun porc pe care sa-l pirlesc pe terenul de golf. Nu ca nu mi-ar placea un porc crescut si executat sub ochii mei, dar la cite legi trebuie sa te supui in Canada, si-un melc e dificil de crescut si executat.

Dupa cum stie tot romanul, Revelioanele le execut acasa, impreuna cu alte 11 cupluri. Dar pentru ca anul asta avem un cuplu care n-a participat la ultimile 14 Revelioane, am comandat numai 10 USB flash drive.  Si asta pentru ca vreau sa le fac tuturor o surpriza. De fapt va fi un fel de show. Unul mai mic, dar care sunt sigur ca-i va binedispune.

Si intrucit Revelioanele noastre tin doua zile, am hotarit ca a doua zi, cind toata lumea e mai relaxata si cu mai mult dor de vrajeala sedentara, decit de zbenguieli adolescentine, sa selectez si sa proiectez cele mai haioase poze din ultimii 14 ani si nu doar de la Revelioane, ci si de la celelalte petreceri. Asa ca, ma asteapta o munca de sisif, tinind cont ca ceea ce vreau e sa selectez pozele si sa le atasez si cite un comentariu haios, pe masura imaginii. Si nu numai ca voi proiecta pozele, dar le voi salva intr-un file pentru fiecare pereche.

Mai mult, intr-un alt file, am sa string poze cu fiecare cuplu in parte, pentru a-si viziona transformarile fizice, fizionomice si vestimentare. Suna a sadism? Poate, dar cine sa-l condamne?  Sunt sigur ca va fi o surpriza placuta si ca toti o vor primi cu mare placere. Spun asta pentru ca si mie mi-ar facea placere o astfel de surpriza. Asa ca, desi mai sunt patru luni, n-as vrea sa ma prinda decembrie cu temele nefacute.

Dar pina atunci, miine avem un get together la un bbq pe terasa unor prieteni. Salata am promis-o eu, dulciurile, sotia. Iar duminica, ziua de canasta e la noi, asa ca va trebui sa gatesc chestii si inca nu m-am decis ce anume. Cine spunea ca lipsa unui serviciu e plictisitoare? Ascultati-ma pe mine, cu cit mai devreme-l veti abandona, daca se poate, cu atit mai bine pentru voi.

Read Full Post »

Pensionarisme


Oare cum se defineste pensionarul? E ala care colecteaza pensia? Ca atunci n-am fi. Sau e ala care s-a lasat de munca? Ca aici ne-am incadra. In fine, who gives a flying fuck about this description? Noi, nu. Asa ca, ne-am inteles sa iesim la pescuit. Fo sase. De fapt, acum, la o zi dupa, formularea corecta ar fi „sa iesim la balta” Si cum se apropia simbata, aia a fost ziua aleasa. Vremea se anunta „buna de pescuit”, asa ca mi-am luat lanseta, cutia cu acareturi pescuitoare, ceva porumb, ca urma si o tentativa la crap, un scaun, o jumatate de cort, ca asa sunt astea pentru pescuit, sa te apere doar de soare, nu si de intunericul noptii, si le-am incarcat in masina de cu seara.

Dimineata, cum s-au ivit zorile, eram in drum spre „lacul codrilor albastru” in care nu era niciun nufar, dar in care stiam sigur ca sunt basculante de peste. Conform obiceiului, fiecare a ars-o cu masina personala pentru a nu depinde unul de celalalt. Si noi, adica vreo doi, am ajuns primii la locul crimei. Pe la 7:30, exact cind isi ia pestele micul dejun.

Ajuns, am pus cortul, scaunelul, am pregatit lanseta, am bagat citeva boabe de porumb in ac si acu-n balta. Sa va mai spun ca porumbul il marinasem in miere? Neeee! Ce rost ar mai avea, cind stiti foarte bine ce breakfast-uri sexoase pregatesc? Dupa aceea, am dirdiit vreo 15 min. intrucit temperatura era de doar 11C. Asa ca am urmarit lanseta din masina data cu caldura la maxim. Mai tirziu, cind soare a hotarit sa depaseasca si coroana copacului care ma umbrea, am trecut outdoor, bucurindu-ma de placerile pe care ti le ofera natura in anumite momente.

In fine, cum spun, pescuiala incepuse. De fapt noi aveam impresia ca incepuse, dar ea se terminase inainte sa inceapa, ca dupa patru ore de incercari zadarnice, porumbul meu s-a dovedit de-o impotenta imposibil de tratat la malul baltii. Asa ca, desi un alt coleg de generatie, mult mai dotat decit mine, le-a aruncat tot felul de malaiuri, porumburi si seminte, de mi se facuse si mie foame, animalele alea de pesti au refuzat s-o suga si pe-a noastra. Dar na, prinzi, nu prinzi, pescar te numesti si asta ne-a fost singura mingiiere.

Totusi, intrucit noi, aia primii, am ras-o pe la 11:30, n-am stiut ce evenimente-au mai urmat. Evenimente care s-au dovedit a fi unul singur. Unul, da’ bun. Adica o saramura garantata. Sa fi avut vreun kil, poate doua, chiar trei. Si ca sa ne consoleze, ne-a trimis si poza, ca la ce boala aveam pe ei, deja eram hotarit sa nu le mai vizitez locatia. Dar vazindu-l cu trofeul in brate, am realizat ca mai sunt si pesti de la tara, care prefera fasolea, tartarului. Nu ca iahnia n-ar fi buna, dar la ora 7:30 dimineata? Problema e ca n-am prins prinzul.

Iata-l pe norocos si pe sinucigas intr-o pozitie compromitatoare:

 

 

Read Full Post »


Dupa cum se vede, in mod explicit, in unele fotografii postate, backyard-ul casei mele da intr-un teren de golf. Si tot privindu-l, ce mi-am zis, „de ce nu?” Si uite asa, avind prieteni infestati cu acest microb, am decis sa-ncerc, desi parea un exces, iar mie excesele nu-mi trezesc prea multa incredere.

Bun, zis si facut. A doua zi, dupa ziua de canasta, altfel spus, ieri, m-am intilnit cu Octav la un teren special pentru practicarea golfului. El mi-a explicat ce si cum, ca sa nu va imaginati ca-i un fel de turca. Nu, tata. E o treaba cit se poate de cotoioasa si care presupune ore, zile, ani de munca. Nu in ce priveste partea teoretica, ci mai mult sau cel mai mult, in privinta mecanicii. Felul in care te misti si lovesti bila, lovi-o-ar putregaiul, e cam totul in jocul asta aristocratic. Adica, doar asa, sa va dati seama. Bila trebuie sa fie pe directia calciiului sting, daca esti dreptaci. Miinile trebuie sa fie extinse in timpul rotatiei. Umerii trebuie sa … nu stiu ce draci sa mai faca. Tot asa si corpul. Adica buricul trebuie sa ajunga in directia de zbor a bilei …etc.

In fine, ce s-o mai scutur de prun, cert e ca mie, pina sa aplic avalansa asta de informatii, mi-a luat ceva timp s-o nimeresc. Pe bila. Mai apoi am invatat cum sa tin crosa, cum sa flexez genunchii, cum sa stau cu ochii pe bila, cum sa n-o lovesc din incheietura miini si multe altele.

Toate bune si frumoase, desi greu de executat, dar totul a durat pret de vreo 15 lovituri. La a 16-a, m-am rotit ca un titirez si-am simtit cutitul care-mi trapunsese coapsa stinga. Bai, da’ ce durere! Exact de cutit infipt. E, din momentul ala m-am tras pe-o banca la umbra si l-am lasat pe Octav sa se lupte cu ditai cosul cu bile. Ca ne si luasem, ca inecatii, o gramada sa dam pina ne ies miinile din umeri si ochii din cap.

Ajuns acasa, deja nu mai puteam calca pe piciorul sting, asa ca am topait pe dreptul de la masina pina-n casa. Bai si unde n-am umplut o ditai punga cu gheata si mi-am atasat-o coapsei de mi-a inghetat si sufletul, cite era el de cald si simtitor.

Dupa ce am terminat de vizionat, in acele conditii frigide, meciul Wolverhampton –  Man Unated, m-au luat niste frisoane de-mi clantanea toata carnea pe mine de la nenorocita aia de gheata. Cu chiu cu vai am ajuns in pat si dus am fost pentru vreo doua ore. Iar cind m-am trezit, copsa tot rece-mi era, in halul asta am inghetat-o de tare, desi pusesem un prosop intre ea si mine, ca doar nu eram peste pus la vinzare-n galantar.

In fine, azi e mult mai bine, dar pentru a fi sigur de binele asta, voi da fuga, schiopatind, la vraci, sa vedem daca am toate componentele la locul lor si-n stare de functionare.

Asa ca am terminat-o si cu golful, tot asa cum o terminasem si cu schiatul, cind dindu-ma la vale am sarit peste un dimb pe care, la aterizare, l-am luat direct in noada de m-a secat la ficati. Ba si cu patinajul, ca aia ma trageau dupa ei, dar cind ei au cotit stinga, picioarele mi-au ramas blocate pe „inainte” Ajungind in pozitie orizontala, in aer, mi-au dat drumu si in aceeasi pozitie m-am izbit de gheata de m-am lecuit si de patinaj.

Nu stiu ce concluzii sa trag, dar ce stiu in mod sigur, e ca Bourbon-ul nu mi-a produs niciun fel de durere, numai placeri. Si-atunci?

Read Full Post »

Older Posts »