Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category


Nu m-a pasionat niciodata agricultura si derivatele ei. Produsele, da. Si intrucit aici mi-e imposibil sa gasesc usturoi verde, n-am avut incotro si am sacrificat una din terasele care coboara in backyard pentru a-mi satisface pofta de arsenic crud. Dar pentru ca l-am plantat ca sa-l consum verde, n-am ocupat intreaga terasa, care si asa nu e decit, poate, 1m X 1m. In spatiul ramas am bagat un rasad de rosii galben-singerii si unul cu rosii carora in Romania si nu numai, li se mai spune inima de bou. Le-am ales pe astea pentru ca sunt mai gustoase si nici nu le gasesti cind ti se scoala. Pofta!

Dar pentru ca aspectul usturoiului e de fecale si nu se compara cu cel al florilor si tufisurilor decorative, am hotarit sa aleg patul de sus, dupa cum se vede in poza. Acolo e mai dosit si mai aproape de bucatarioara pe care eu am botezat-o „Office”, ca suna mai intelectual. E adevarat ca soarele ajunge acolo pe dupamasa, si doar pentru vreo ora, dar asta e si daca rosiilor nu le convine, le bag la murat, ca nici gogonelele nu-mi displac.

Tot in patul asta am bagat si-o radacina de leustean, ca nici d-asta nu gasesti pe tarimurile artarului vesnic, decit ca rasad. Problema e ca javra asta de buruiana nu vrea sa-mi creasca. Iese cite un firicel amarit si vai de capul lui, cu niste frunzulite aschilambice de-ai zice ca-i patrunjel. Nu stiu de ce-i asa anemic, ca la altii cresc copaci, nu alta. Dar voi mai face rost de-o radacina si-o s-o bag in plin soare. Poate ca si leusteanului ii e necesara niscai vitamina D, sa-i asigure o crestere viguroasa si armonioasa. Dracu sa-l ia de pitic subnutrit!

Si cam atit. Altceva nu mai pun ca n-am de gind sa-mi trag culturi de zarzavaturi. Desi poate ca vreo menta si vreun busuioc n-ar strica. A propos, salata de rosii cu telemea, usturoi verde si busuioc. Yammy! Iar menta la mojito, e ca mamaliga la sarmale. Musai! De fapt menta o pot folosi la mai multe deserturi sexoase.

Dupa cum se vede, gradinarul n-a venit inca. A promis ca vine astazi sau miine sa aranjeze pot-urile care, dupa cum se vede, sunt goale dupa ce le-a scos decoratiunile de iarna si sa inlocuiasca citiva trandafiri care au dat in primire peste iarna. Dar pe 29 vom da o petrecere si atunci voi baga mai multe poze florale si nu numai.

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

Am pus-o!


Nu bey, nu de sex e vorba. E vorba de pachetul compensatoriu pe care-l asteptam de doi ani si nu mai venea. E, dar uite c-a venit si acum ma simt ca un nou nascut. Asta nu inseamna ca ma urinez pe mine, inseamna ca am intrat intr-o alta etapa a vietii mele, in care pot sa ma fut pe ea de munca. Iar asta, din cite stiu, e dezideratul fiecarui om al muncii.

Seful site-ului ma chemase din concediul medical, dupa cum spuneam acum fo doua posturi, ca sa-mi dea vint. Dar vintul nu mai venea si-ncepusem sa ma iau de ginduri. Dar astazi, pe la vreo 9AM, intra in birou si ma invita, protocolar, sa-l urmez ca are sa-mi spuna un quelque chose. Si ma duc. In sala de sedinte ne astepta un nene de la HR care nestiind aranjamentul, se uita la mine c-o mima compatimitoare de-mi venea sa-l imbarbatez eu pe el.

In fine, seful zice ca desi cu parere de rau, se vede nevoit sa-mi redea libertatea, dar nu din cauza performantei, ci din cauza de gaura-n buget. Eu, ca nu-s vreun timpit, mi-am jucat rolul, dar sa nu intelegeti ca m-as fi dat de ceasul mortii, desi nenea ala ma tot intreba daca sunt OK.  Pai cum sa nu fi fost OK, doar ca nu puteam sa-i sar de git sefului si sa-l pup de fata cu HR-ul.

In fine, ramin singur cu nenea ala care dorea sa-mi explice in ce consta pachetul, numai ca eu i-am taiat-o scurt, ca de fericit ce eram, numai chef sa-l ascult n-aveam (asta-mi suna a rima manelista). Si-i zic, „hai sa nu pierdem timpul! care-i totalul, ca ala m-ar interesa?” E si dupa ce mi-l arata, ii string mina si „pai cam asta-i tot ce doream sa stiu” afisind un zimbet pe care nu-l mai puteam struni. De fapt, pentru a nu-mi atribui mai multe merite decit e necesar, nici ala nu cred c-avea chef sa continue, pentru ca s-a aratat foarte multumit ca l-am scutit de cacatul pe care ar fi fost nevoit sa-l manince.

A urmat luatul ramasului bun de la toata lumea, imbratisarea, pe sest, a sefului, receptionarea documentelor de bye-bye, predarea lap top-ului, celularului si batch-ului (legitimatia) si dus am fost. Asa ca, din acest moment, programul meu nu va mai depinde de programul de lucru, ceea ce ma face sa cred c-am pus-o.

Pentru curiosi, pachetul consta in salariul meu pe urmatoarele 18 luni plus toate beneficiile pe urmatoarele 12 saptamini. Mai sunt si alte alea, dar minore, asa ca nu le mai amintesc.

Read Full Post »


De fapt n-am fost noua, am fost … „doua” si nu din Vaslui, ci din Toronto, dar intrucit zicerea lui Alecsandri mi se pare ca suna mai sexy, am adoptat-o, anihilindu-mi fara mila ego-ul exacerbat.

Si inca ceva, spre surprinderea unanima, de data asta nu voi mai incepe cu inceputul, chestie deja banalizata si abuzata de mai toti scriitorii, ci cu sfirsitul. Asta nu inseamna ca ma consider vreun scriitor, desi cam asta fac, dupa cum se poate observa cu ochiul liber, de vreo … multi ani incoace. Spun asta pentru ca cine scrie, scriitor se numeste, fie c-o face cu sau fara talent.

Asadar, in Romania fiind, ne suna Piratul, bine el ne suna zilnic, dar acum doua zile ne suna pentru a ne informa ca exista un „voice message” de la Compania mea care se pretinde urgent si de-o importanta capitala pentru viitorul meu imediat. Cum eu eram si inca sunt in concediu medical, imi era cam peste mina sa-i sun si sa le spun ca, bolnav fiind, am batut drumul pina la Romania ca sa ma tratez … de ce? Ca nici astia nu-s chiar timpiti de internat la urgenta. Asa ca le-am dat telefon si m-am dat loco. Si evident ca le-am spus s-astepte pina pe 9 iunie, sa-mi mai revin, in cuget si-n simtiri, dupa care voi aparea sa discutam exmatricularea mea. Dar ei, nici de-ai dracu n-au consimtit si aveau dreptate pentru ca nu depindea de ei.

Fac o paranteza pentru a explica tarasenia asta. Corporatia spune Companiei ca nu produce suficient „malai” si ca trebuie sa prezinte un plan de reabilitare rapida. Si cum cea mai simpla solutie e sa tai citeva capete, Compania le-o transmitie, urmind sa prezinte detaliile referitoare la cite descapatinari poate apela fara a impieta productia. E si atunci bagi o sedinta cu … de la supervisorii in sus si analizezi care si citi inutili poseda fiecare departament. Se mai poate, de asemenea, sa intrebi in mod oficial si plenar cine e amator de-o decapitare voluntara, asta pentru a nu-i stresa si pe sclavii care nu si-o doresc. E si dupa ce ai lista completa cu voluntarii, abea apoi bagi sedinta de care vorbeam si-n care se discuta de cine te poti dispensa fara a produce valuri in productie si gauri in productivitate. Aia inutili vor fi aprobati, aia necesari vor fi refuzati si daca n-ai iesit la numar, mai bagi si inutili care nu si-ar dori decapitarea.

Eu fiind unul dintre voluntarii declarati, am fost sarit din schema la precedentele doua reduceri de personal, pe motiv de utilitate. Dar de aceasta data se pare ca m-au avut in vedere intrucit in urma absentelor repetate, se cam saturasera sa ma plateasca in lipsa. Asa ca au decis ca-i timpul sa-mi dea ce mi se cuvine si sa-mi deschida usita coliviei, pentru a-mi lua zborul. Problema e ca zborul asta m-a cam costat, ca pentru a-l dobindi, aveam nevoie stringenta de alt zbor, de la Bucuresti la Toronto si subito. Asa ca vacanta mea bucuresteana mi-a fost amputata intr-un mod necrutator.

Deci, ii sun si mi se comunica, pe sest, ca s-a ivit ocazia de-a fi dat afara de la serviciu (nu-i asa ca suna naspa?) Numai ca pentru a profita de aceasta ocazie, ar trebui ca astazi sa ma prezit la lucru, ca nu pot fi pus pe liber, in lipsa, ca nu-i vreo condamnare in contumacie. Asta se intimpla miercuri, in insorita dupa amiaza bucuresteana. Asa ca am sarit cu toata vigoarea pe telefon pentru a-l determina pe KLM sa-mi modifice biletul. Si l-au modificat, doar ca pentru a pleca joi la 1:55 PM, a trebuit sa le mai vomit vreo $850. Ca de ce sa nu profite si ei, fomistii  ‘ulii, de urgentele mele? Dar cum cutitul imi atingea, deja, osul, am acceptat si iata-ma-n Otopeni, alaturi de o satra intreaga de balaoachesi care ardeau de nerabdare sa viziteze Niagara, Casa Loma si CN Tower, dupa care sa se ritornereze cu impresii de calatorie pe care sa le impartaseasca celorlalti balaoachesi in cadrul cenaclurilor de cultura si arta tiganeasca. Spun asta pentru ca am calatorit alaturi de ei, nu doar pina la Amsterdam, dar i-am avut colegi si-n zborul spre Toronto. Unde mai pui ca toate Pirandele erau cu cite un puradel in brate si cu altul in pintec, ca parca ramasesera gravide in echipa si dupa un schedule bine pus la punct. Astea-s pomenile inteleptului nostru idiot, Justin Trudeau, vedea-l-as plin de fum, cu mustata-n furculita si briantina-n par, la umbra unei carute cu coviltir.

Si acum plec la serviciu sa dau piept cu uraganul atirnat de-o … frunza de artar. Revin cu detalii de ordin tehnic si mai ales, economic, ca prea va las cu sufletul la gura. Oricum, parca-i mai bine cu sufletul decit cu burta, just sayin’!

 

Read Full Post »


Astazi e joi. Zi de teatru. Teatru pe care nu va trebui sa-l vizionez, ci sa-l joc. Trebuie sa ma dau lovit si am s-o fac. Nu spun ca ar fi moral, dar eu, asa de capul meu, am ajuns la concluzia ca „trebuie sa fii imoral pentru a-i moraliza pe imorali” Nu stiu, zau, oare sa-l numesc postulat?

De fapt si la drept vorbind, sunt chiar mindru de imoralitatea de care va trebui sa dau dovada pentru a-mi cistiga oarece drepturi si beneficii. Ca vedeti voi, asa cum ati mai vazut cind v-am explicat cum sta treaba cu beneficiile de care ar trebui sa beneficiez, nu e usor sa te lupti cu ditai compania care are angajata, pe linga forta de munca, producatoare a valorii si plus valorii, si o mica armata de avocati si consilieri legali. Astia avind rolul de-a feri compania de procese si/sau de-a o apara impotriva altor companii, dar si a celor care-i produc valoare, ca in asta consta paradoxul.

Stiu, ceea ce spun poate suna a comunism, in urechile unora, dar nu e. E, daca vreti, un fel de haiducie. De razvratire impotriva unor uzante imorale pe care le-am descris deja in „Daca poti sa-i futi, fute-i!” Spuneam atunci ca daca esti dat afara, ca esti bou, compania iti da un pachet compensatoriu. Dar daca vrei tu sa pleci, chiar daca ai muncit cu sirg si sacrificii, decenii intregi, iti iei doar un mare sut in cur. De fapt cam asta e principiul oricarei companii. Sa te determine sa-ti iei sigur talpasita pentru a nu-ti plati vreo compensatie. Asa ca, pentru a beneficia de acel pachet, trebuie sa-i fortezi sa te dea afara, chiar daca nu-ti sta-n caracter. Motiv pentru care intirzii la sedinte sau le pasezi cu totul, vii tirziu si pleci devreme, te invoiesti in draci, te dai bolnav, uituc, ramii in urma cu lucrarile si tot asa pina cind reusesti sa patrunzi in lista indezirabililor. A celor care pleaca pe bani.

Va spun sincer, nu-i usor sa faci toate astea, desi unii le fac de cind se angajeaza, dar cum natura umana difera de la individ la individ, tot asa si diferentele in comportament si mentalitate. Parca ti-e rusine sa te dedai la astfel de mizerii, dar cind te gindesti ca tu si tot site-ul la care lucrezi produceti intr-un an cam cit isi ia CEO-ul, ca bonus, in acelasi an, atunci iti mai trece din mustrarile cu care te blagosloveste propria constiinta. Mai mult, cind compania iti fura un drept, fara acordul tau, de ce nu ti l-ai fura inapoi, fara acordul ei? (Evident ca daca e vorba de furt, nu poate fi vorba de acord, dar mie-mi suna mult mai completa afirmatia asa cum am formulat-o.)

In concluzie, astazi voi juca rolul bolnavului inchipuit pentru a ma bucuresteniza vreo trei saptamini pe banii lor, incepind de luni. Nu ascund ca m-as putea bucuresteniza si cu un concediu fara plata, dar intrucit nu ma bucurestenizez pentru a ma distra, ca daca era de distractie as fi ales alta destinatie, (rima involuntara) ci de nevoie, am decis sa-i las pe ei sa-mi plateasca nevoile. Mai mult decit atit, nu cred ca acel concediu fara plata mi-ar fi fost aprobat tinind cont de volumul actual de lucrari.

De ce va spun voua toate astea, cind nimeni n-ar face-o? Pentru ca n-am nimic de ascuns si nici de pierdut, in cazul de fata, si pentru ca am asa o convingere ca-mi veti da dreptate si-mi veti ura succes. Iar daca nu-mi veti da si ura, vom polemiza, ceea ce n-as zice ca-i tocmai rau.

Read Full Post »


Ati dori sa filosofam? Bine, nu filosofam, da’ nu trebuie sa va suparati pentru atita lucru, c-a fost intrebare, nu colonoscopie. Oricum, observasem inca de acum doua posturi, in care propusesem o tema filosofico-burlesca, ca ati tacut ca scrumbiile-n gheata.

Dar daca nu filosofam, ca sa nu luam filosofilor votka de la gura, va propun sa ne rupem in discutii, mai cu seama eu, pe marginea unui subiect la moda. Incalzirea grobiana.

Se spune, pe ici, pe colo, si mai peste tot, ca cei ce dau de bani, devin grobieni. Dar nu in orice situatii. Nu. Numai in relatia cu cei din rindul carora se presupune ca s-au desprins. In restul relatiilor fiind rafinati, cizelati si de bon ton. Exista si-o expresie care spune c-ar fi uitat de unde-au plecat. Expresie care mi se pare a fi o idiotenie si pe care am discutat-o, deja, cu ceva ani in urma.

Pina aici totul poate parea clar, desi nu este si sa va spun de ce. Pentru ca de foarte multe ori cei din rindul sau nivelul carora se presupune c-ar fi plecat, le impun, „imbogatitilor” mitocania de care vorbeam. Si pentru ca n-am alt exemplu la-ndemina si cum de Becali mi-e sila sa vorbesc, ca ala-i caz patologic, ma voi referi la mine, dind timpul inapoi cu vreo trei-patru ani, cind am avut un nene, mai italian din fire, pe care-l angajasem sa-mi construiasca hogeacul actual. N-am spus „casa” pentru a evita cacofonia. Iar link catre Becali nu stiu sa dau, ca nu stiu unde. Aldus, ai retinut?

Italianul respectiv imi fusese recomandat de un tip foarte serios, dar care am aflat, ulterior, ca-i devenise prieten. In fine, recomandatul indeplinea functia de sef de lucrari trebuind sa angajeze contractorii, sa-i supravegheze si sa se asigure ca lucrul e de calitate si conform proiectului, treba pentru care-si tragea 10% din totalul cheltuielilor. Asa ca eu, intrucit inchiriasem o casa cu citeva numere mai la vale, eram zilnic in coasta lui, dupa serviciu. In coasta e impropriu spus ca ajungeam cind el era pregatit de decolare. Asa ca ma alegeam cu un raport sumar in timp ce inspectam impreuna munca de peste zi.

Probleme au fost, cit sa nu ma pling de lipsa stresului, dar incercam sa-mi pastrez calmul, desi cu greu, totul fiind pe cheltuiala mea. Dar la un moment dat, paharul s-a revarsat si atunci am dat in clocot ca Vezuviu. Am erupt pur si simplu. Mai erupsesem eu de citeva ori si pina atunci, dar mai ponderat, cam ca vulcanii noroiosi.

Intr-o zi, idiotul, ca nu am alt termen sa-l descriu, imi spune foarte iritat ca ala care venise sa puna balustrada la scara interioara, a futut vopseaua de pe trepte si ca atare, treptele trebuiau revopsite. Cind am vazut dezastrul pe care-l facuse ala, am simtit cum mi se urca tot singele-n cap, incingindu-mi-l. Stiti care cap, nu-l mai specific. Dar nu ala a fost momentul de gratie, ci atunci cind mi-a spus ca trebuie sa-l platesc pe vopsitor, pentru reparatie. Ei bine, atunci tone de lava mi s-au revarsat pe gura, improscindu-l.

„Ce sa fac, Phil, sa-l platesc? Eu? Ba tu ti-ai pierdut mintile? Ce-ai pazit cind sugatorul ala a pus balustrada? Daca ai futut-o prin alte locatii, futeti si contul de vreo doua mii, ca d-asta te platesc, sa-i supraveghezi, nu sa pleci dimineata si sa mai vii la 5pm cind vin eu si pleaca ei. Stii sa ceri bani, dar sa muncesti pe ei, stii? Daca nu stii, fuck off, mother fucker!”

Prima reacti la auzul acuzelor pe care i le adusesem intr-un „fuck” continuu, a fost un fel de surpriza amestecata cu revolta.  Ca in engleza monologul meu a sunat mult mai grav decit am pus-o-n romana. Si atunci a inceput si el sa urle ca nu e vina lui, ca sa moara ma-sa, ca are copii, ca sa faca plici si alte vrajeli santieriste de genul astora. Si-i zic: da’ a cui e vina, incapabilule, insirindu-i toate abaterile precedente? A mea? Tu vrei sa-ti platesc si prostia? Asta n-o sa se intimple niciodata, you can fuck yourself and kiss your money good bye. Cind a vazut ca zbieratul nu-l ajuta, a muiat-o (cu „a”, desi ar merge si fara) incercind sa-si puna cenusa-n cap. Cenusa care pe mine m-a lasat rece, desi eram incins ca lava pe care tocmai o deversasem.

Seara a sunat-o pe nevasta-mea plingindu-i-se de tratamentul mitocanesc la care l-am supus si ca s-a simtit ca un sac de box in care am dat pina la epuizare. Epuizarea lui, probabil, ca eu as fi putut continua inca vreo doua ore, la cit eram de revoltat. Si cum sotia juca rolul politistului de treaba, i-a promis c-o sa vorbeasca cu mine. Si a vorbit, ca doar eram acolo. „Idiotul, doar nu s-astepta sa-i platim noi „pomenile”!” Ceea ce spusesem si eu, dar cu o alta linie melodica, in alta gama si pe un libret mult imbogatit.

Revenind de unde am plecat, as concluziona ca banul te schimba, fara doar si poate, dar mitocanie exista la toate nivelele, indiferent de venit sau de unde ai venit. Si ce am invatat, destul de repede, e ca de multe ori trebuie sa fii mitocan pentru a fi luat in serios de mitocani. Altfel, te calca-n picioare si mitocanii si sarlatanii si oportunistii si multi altii. Vorba intelepciunii romanesti, „decit futut si cu banii luati, mai bine sa plinga ma-sa” sau cam asa ceva.

Read Full Post »


…o sugea, ca sa mor daca nu ma luase cu inspaimintari de cum se aplecau brazii din spatele casei. Ca va spun pe cuvint, desi sunt dupa doua whisky-uri si o sticla de vin adusa de nu stiu cine, la petrecerea trecuta, a fost de vise negre. Nu stiu de unde vin vinturile astea, desi stiu, dar ala de ieri a fost mult prea nenorocit. Si nu exagerez, desi putin … binedispus. A culcat la pamint ditai brazii si a rupt copacii-n doua, dupa cum veti vedea. Mai mult decit atit, la Canada noastra, cea de toate zilele, unde firele electrice si celelalte fire si firisoare, alearga din stilp in stilp, era firesc ca brazii, de care vorbeam, sa cada peste ele si sa ne lase-n bezna. Asta ca sa stiti cum se traieste in lumea care-si spune-a-ntiia.

Dar cum astazi a dat soarele si caldura, iar vinturile s-au dus dracu-n treaba lor, am stat la soare pe terasa cu o frapiera linga mine. Si cum numai telefonul mobil functiona, am dat-o pe muzici. Muzici de pe vremea cind voi inca nu va nascuseti. Vremurile saptezecilor si chiar optzecilor cind viata era viata, nu bulangeala de astazi. Viata pe care mi-o amintesc cu placere si pe care n-as da-o pe sapte alte vieti.

Sa intri in discoteca la 6pm, sa treci din discoteca-n discoteca pina la 3 am si cine stie prin ce alte cearceafuri, dupa care sa te asezi in cur, pe trotuar, la Vulturul de Mare si sa maninci parizer cu piine proaspata si iaurt furat din fata alimentarelor, si sa nu-ti aduci aminte cu cine te-ai futut in seara respectiva, e mult peste ce-ar putea un tinar sa-si doreasca. Ei bine, cind ard o sticla de vin de unul singur, cam astea-s amintirile care ma napadesc si va spun sincer, rau imi pare ca au ajuns doar amintiri.

Of, cum a fost si cum nu mai este! Nu spun ca-i rau acum, dar nu mai e ce-a fost si nici n-o sa mai fie vreodata.

Daca mi-ar propune cineva sa mai traiesc anii de la 20 la 30 de ani, dupa care sa mor, n-as ezita nicio clipa. Nu spun ca imi regret casnicia, as fi ipocrit s-o fac, dar anii respectivi sunt de neinlocuit, realmente.

Daca n-ati citit 54 part 1, 2, 3, 4, 5 ati pierdut esentialul, un esential care ma cam defineste.

In fine, tocmai am inchis telefonul cu Piro, un prieten din acele vremuri si care a ajuns, ca si mine, in lagarul Canada. Ce viata a avut si asta, e greu de descris in cuvinte si probabil ca nici n-ati crede. Suntem de aceeasi virsta si de aceleasi amintiri.

Ma fut, si incep cu pozele luate astazi, dupa vintul de ieri si voi incheia cu o sexoasa a anilor la care m-am referit si care mi-a amintit nu numai de discoteci, dar de viata de atunci, in general. Si poate si in particular.

 

Si acum, facind abstractie de nenorocirile canadieiene, bag o sexoasa cam ca cele cu care o ardeam in vremurile de care aminteam. De fapt si bucata e una pe care ne destrabalam prin discoteci.

 

 

Read Full Post »

Post despre un prost


Nu mai chicotiti, crezind ca-i vorba de mine! Mai bine v-ati intreba la ce specie de prost ma voi referi. Prost dispus, prost imbracat, neam prost, prost de bun, prost crescut sau prost ca noaptea.

Acum ca v-ati intrebat, puteti chicoti in voie. Sunt prost. Prost dispus. Si cum as putea fi altfel cind aici ploua cu gheata. De fapt acum nici nu stiu cu ce dracu mai ploua, dar ieri a batut un vint de te lua pe sus si a dat cu gheata-n noi de parca eram bauturi racoritoare.

Furtuna, neicusorule, nu fiste ce adiere. Adica, zic, ca asa vine vorba, sa nu-i futi Canada ma-sii cu iernile ei cu tot? Si ca sa va dati seama cam cita jale aduce iarna asta idioata, va pot spune ca ieri s-au executat 1500 de accidente, ca au cazut ditai copacii, ca sute de case si business-uri sunt fara curent electric, ca sunt inundatii si ca mortii ma-sii. Pai si atunci cum poti sa fii bine dispus? E adevarat ca nu ma aflu in situatia alora care si-au bulit masina sau sanatatea, nici a celor carora le-a cazut pomul pe casa. Dar nici n-am spus c-as fi, doar ca proasta dispozitie te invaluie cind vezi si auzi dementele astea naturale si consecintele lor si mai demente.

Stiu, e frumos cind esti in vacanta, ninge si te dai cu schiurile. Dar iarna, ca si oceanul, mai are si o fata hida de care ti se cam face greata dupa un anumit timp. Asta nu inseamna ca-mi pare rau c-am ajuns la Canada, pentru ca e o tara cu-n nivel de viata relativ ridicat, dar nici nu cred ca-i tara in care sa-ti petreci intreaga viata. Nu cred ca merita. Poate sa vii, sa faci bani si s-o tunzi  altundeva, ferit de ierni, cutremure, uragane si eruptii vulcanice. Si nu spun c-ar fi imposibil, dar nu e deloc simplu cu relocatul cind ai deja un rost bine stabilit si copii care nu te vor departe, peste mari si tari.  Totusi, anul viitor mi-am propus ca primele doua trimestre sa le petrec altundeva. Departe de proasta dispozitie hibernala.

Si dupa bunul meu obicei, voi exemplifica cu poze proaspete, executate acum cinci minute. Ia priviti si va minunati! Asa veti intelege mai bine proasta mea dispozitie. Mentionez ca ce se vede nu e zapada, ci gheata peste care ploua de-a proasta. Unde-o fi whisky-ul ala?

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »

Older Posts »