Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category


Si incepe cuuuu Ajunul,

Floricelele-au murit,

Timp de fut si dirdiit,

De petreceri si pilit.

Bine totusi ca nu vine chiar cu mina goala, vorba ‘ceea, : „Craciunul ne-aduce noua,/ Vinuri, tuica, sex si … oua(?)”. Pina la urma, dupa cum am mai spus-o, farmecul acestui anotimp consta in haleala, bautura si fut, ca-n rest, nu vad cum sa te atraga viata congelata si moarta pe jumatate (jumatatea de-afara).

Dar, in fine, a venit? A venit. Ce draci sa-i fac? Si cum chiar n-am ce-i face, am facut bradul. Adicatelea, l-am impodobit, ca de facut l-au facut altii. Si pentru ca noi folosim numai brazi artificiali si pentru ca bradul care-l aveam era plictisitor de vechi, l-am dat dracu si am luat unul nou care-i seamana de parca-ar fi fost frati. Dar spre deosebire de raposat, astuia-i merge instalatia electrica, ceea ce ma scuteste de alte catarari si alpinisme. Mai mult, acum am cumparat si-o esenta cu care, deodorizindu-l, ai zice ca te afli „sus la munte, sus la munte la izvor”.

Conform unui obicei, la care renuntasem din motive de lene, l-am impodobit si pe cel din zona de influenta a Piratului. N-am facut-o de drag, ci pentru ca acolo se va dansa de Revelion, nu sus, unde punem masa si unde mi-au dansat in anii trecuti, de-mi venea sa-i string de git. Dupa cum se va vedea, am atirnat si globurile, de pot lights, ca sa arate ca la Strasbourg, mentionind, pentru linistea invitatilor, ca am interzis accesul teroristilor islamisti.

Si pentru ca-n anii trecuti, raposatul a fost invesmintat fie in auriu, fie in rosu, fie in albastru, de data asta m-am hotarit la o culoare ceva mai nobila. Un purple. Dar nu Deep Purple si nici Purple Rain, ci un movulescu ceva mai deschis, mai vesel. si pot spune ca, in combinatie cu argintiul, nu da rau deloc. Pomul Piratului l-am echipat mai ca pe-o sorcova, ca asa si-a dorit stapinul domeniului. Jobenul stelist din virful bradului ii apartine, eu, spre rusinea mea de moment, fiind mai dinamovist din fire.

Asa ca, desi mai avem ceva timp pina la Craciun, eu va urez de pe acum „Craciun Fericit!”, intrucit vin doua saptamini de petrecareala, culinareala, pileala si haleala, intense, timp in care blogul va ocupa un onorabil loc 200, in lista mea de prioritati. Oricum, in saptamina premergatoare Revelionului, la fel ca in anii precedenti, voi posta si de data asta „Blogusorul papal”, care, ca si-n trecut, va fi in nota obisnuita.

Alla prossima!

Reclame

Read Full Post »


Hai ca l-am parafrazat pe Proust cum nu si-ar fi imaginat vreodata!

Dar mai intii, un „La Multi Ani!” Romaniei. Romanilor nu le mai urez, ca le-am mai urat si dupa cum se vede, s-a ales praful de urarea mea, chiar daca fusese cit se poate de sincera. Cit despre Basarabia, am tot vorbit, dar se pare ca Basarabia nu ne mai vrea, desi au avut si inca mai au presedinti romani. Dar, dupa parerea mea, Rep. Moldova traieste o independenta aproximativa altfel spus, nu-i chiar de capul ei. Totusi, presupunind prin absurd c-ar fi total indendenti, cu ce i-ar atrage o noua unire, cind o noua unire ar putea insemna un nou abandon in bratele vreunui vecin dornic de-o trufanda?

Dar se apropie Craciunul si odata cu el, intrebarea care macina omenirea de la aparitia Juniorului celest si pina-n zilele noastre. A fost pe bune sau la misto? Cred ca asta-i intrebarea care l-a inspirat si pe Hamlet, inspirat fiind, la rindul lui, de Shakespeare. Si pentru ca n-am reusit pina acum sa obtin un raspuns logic, am decis sa aflu adevarul de capul meu.

Problema e ca nu stiam cum s-o fac si in youtube chiar n-am incredere. Iata clipul si sa nu credeti ca sunt bilbiit sau amezic. Stiu ca l-am mai pus, dar era incomplet si putea provoca erori grave in interpretarea adevarului istoric. Basca ca nu se pupa nici cu Biblia. MmmmDa!

Asa ca am apelat la un amic in care am incredere toatala. E adevarat ca el e mai latin de bastina si poate de aceea are o minte mai sharp decit Gillette Mach3 Turbo Razor. Dar cum amicul mi-a dat un raspuns complex ” In vino veritas, in aqua sanitas” si cum pe mine ma interesa doar partea cu adevarul, am dat fuga la LCBO-ul din vecinatate, de unde m-am intors cu doua fiole de Bourgogne, ca in fond si frantuzii sunt latini.

Iar acum, dupa doua pahare, pot spune c-am inceput sa privesc lucrurile cu mai multa ingaduinta si mai putina claritate. Cred insa ca va trebui sa termin sticla pentru a putea descoperi adevarul, chiar daca e in dezacord total cu convingerile mele in stare constienta.

Dar fara doar si poate, sfatul amicului a fost nepretuit si plin de-ntelepciune. Asta mi-a adus aminte de-o reclama la Master Card, „knowing someone’s got your back: priceless” Si intentionam sa-i multumesc, dar n-a fost chip sa dau de el. Banuiesc c-a uitat sa plateasca serviciul Orange in ultimii mii de ani, asa ca a ramas cam rupt de lume.

Si uite-asa am continuat sa caut acel adevar iluzoriu, dar cind eram la un pahar distanta de-al afla, am adormit. Oare o fi avind rost s-o iau da capo, acum ca sunt sobru?

 

 

Read Full Post »


Vorba Mariei Tanase, pe care v-o sugerez, chiar daca muzica populara e punctul meu slab. Dar cum numai una-i Maria Tanase, n-am cum s-o trec cu vederea, indiferent ce-ar cinta.

 

In fine, n-a fost chiar seara, ci mai dimineata, dar trebuia sa ma incadrez in lirica melodiei. Avind citeva ore bune pina s-o apuc pe drumul Old Mill-ului, si tinind cont ca se apropie Craciunul, am decis sa fac pe ardeleanul. Motiv pentru care am hotarit sa execut 3 kg. de cirnati si o mizerieee de nedescris, in „biroul” meu. Mizeria nu era programata, dar asa mi se intimpla cind intru-n bucatarie. In concluzie, am dat fuga la macelar de unde am plecat cu niscai pulpa de porc, slanina si mate. Condimente aveam, mai bine n-as fi avut. In fine, ajung acasa, desarez matele si le spal pe toate fetele, desi erau deja curatate, dar chircite de sarea in care erau ingropate. Toc carnea, slanina si usturoiul, dupa care bag un ochi pe youtube ca sa ma dumiresc cam ce condimente recomanda ardeleanu si in ce cantitati. E si dau de un clip care nu facea cirnatii dupa ureche, ci matematic. Si pentru ca sunt un elev sirguincios, am scris dupa dictare: sare 15gr/kg, boia, piper si … cimbru. Numai ca la cimbru recomandarea era de 3 grame pe kg. de carne. Cum eu aveam ceva peste 3kg, am dar fuga la artimetica de clasa a treia si cind am bagat-o p-aia de trei simpla, X-ul mi-a dat 10 grame. Si daca asa mi-a dat, atit am pus. Mare greseala!

Termin cirnatii, care facuti de unul singur, echivaleaza cu o zi de munca la Bumbesti-Livezeni, iar din tocatura ramasa, execut trei chiftele, aproximative, ca sa vad cum se prezinta la gust. De fapt asa spuneau si instructorii p#l!!, pe youtube. Mai spuneau, si tot ei, ca asa se procedeaza pentru a-ti da seama daca mai lipseste ceva. Dar labele, nu spuneau si ce-i de facut daca trebuie sa mai scoti ceva, nu sa bagi, din cantitatile recomandate de ei. Ca eu va spun, 3 grame de cimbru trebuiesc probabil la 10 KG de carne, nu la unul singur. In fine, Au iesit niste cirnati cimbrosi si n-am ce sa le fac. Poate doar sa-i fut sau sa-i maninc. Greu de spus, dar mai reflectez la ce pedeapsa sa le aplic. Adica, ei in rest sunt meserie, dar daca aruncam doar un praf de cimbru, nu 10 grame, cred ca ar fi fost de nota zace cu felicitari. Si nu numai atit, dar si la sare as reduce putin, desi nu deranjeaza, dar daca se mai usuca si-i si prajesc, s-ar putea sa fie prea multa „sare-n bucate”.

Iata cantitatile pe care le-ar recomanda papila mea:

15 grame de sare/kg

5 gr piper/kg

5 gr coriandru/kg

30 gr usturoi/kg

15 gr boia dulce/kg

un praf de cimbru/kg (cit iei cu trei degete)

2gr boia iute/kg sau dupa gust daca doriti cirnati picanti

Iata si pozele, incepind cu ustensilele si terminind cu frigiderul din cold room unde i-am pus pe domnii cirnati sa se zvinte pentru urmatoarele doua saptamini.

 

Iar acum, despre dinner-show. Pot spune ca a fost neasteptat de misto. Tipul, adica Delgado, adica tenorul, a mai avut si trei invitati. Un alt tenor, mai mexican, o mezzo soprana, Beste Kalender si o soprana, cam bunicica, Sara Papini. Ambele canadience, ca si Romulo Delgado.  Repertoriul a fost ales cu gust si inteligenta. Numai arii bine cunoscute de publicul larg. In concluzie, o seara superba. Daca si haleala ar fi fost la nivelul show-lui, ar fi fost o seara perfecta, asa, insa, a fost doar superba. Pe bune!

Iaca si citeva poze mai nereusite.

 

Read Full Post »


Ieri am fost la Merlot, pe Bloor, impreuna cu sotia, Piratu si gagica-sa care implinea o virsta. Restaurant micut, cochet, scump si cu haleala deosebit de bine si frumos pregatita. Menu frantuzesc, elaborat, cu sosuri extravagante si denumiri pe masura. Si pentru ca merlot-ul se afla cam in zona noastra, evident ca ne-am salutat cu majoritatea meselor. Mesenii respectivi fiindu-ne vecini si clienti fideli. Cum, de altfel,  fideli ii sunt si acestui restaurant. Singura parere de rau e ca nu-mi era foame. Pentru ca, uitind de aceasta invitatie, sotia fiind purtatoarea de memorie atunci cind vine vorba de viata sociala, am mincat pe la fo 3PM, asa ca ce draci de foame sa-mi mai fie la 7PM?. Totusi, n-am stat pe uscat. Am supt un Chardonnay la niste calamari fripti. Dar cam atit, desi prime rib-ul pe care si-l comandase Piratu imi facea insistent cu ochiul.

Astazi, dupa cum am mai mentionat, mergem cu niste prieteni la un recital de opera cu dinner. Localul se cheama Old Mill si e tot pe Bloor, dupa Bloor Village. Un hotel-restaurant cu aspect pitoresc, european. N-as spune ca restaurantul asta se ridica la nivelul Merlot-ului, dar tinind cont ca se lasa cu muzica live, as zice ca merita. Mai mult, Old Mill-ul e mult mai bine cunoscut datorita pozitiei, pe malurile Humber River-ului si a faptului ca organizeaza nunti la foc automat.

Simbata, suntem invitati la brunch, care e o corcitura intre breakfast si lunch, la St. George’s Golf and Country Club. https://stgeorgesgolfandcountryclub.com/ Adica la astia care mi se joaca mie prin backyard si care la anu va implini venerabila virsta de 90 de ani. Si daca la celelalte doua restaurante am mai fost, la asta e pentru prima data. Prima data pentru ca nu suntem membri clubului iar circuitul e inchis marelui public. Problema e ca pentru a-i deveni membru, iti trebuie referinte de la citiva membri actuali si o cotizatie anuala de $120.000. Cum noi nu le avem cu golful, n-avea sens sa le dam astora cite un Maserati in fiecare an, doar ca sa le vizitam restaurantul, care sunt convins ca merita. Dar evident ca si aici vom intilni multi dintre clientii nostri. Ca o curiozitate, brunch-ul e organizat de agenta de real estate prin intermediul careia am cumparat proprietatea in care locuim si care organizeaza in fiecare noiembrie cite un party cu unii dintre clientii ei, chestie pe care n-am mai intilnit-o la alti agenti. Cum se face ca tipa, care e sarita de 80, are acces la club, nu stiu si nici ca m-ar interesa, dar uite ca poate organiza un astfel de party. Poate prin clientii ei, care sunt membri cotizanti. Poate.

 

Iar duminica, dupa bunul obicei, e petrecere la unii dintre prietenii nostri pentru a-l serba pe el. El-ul implineste fo 70, dar asta nu inseamna ca va fi un fel de seminar gerontologic. Nooo! E petrecere pe bune, cu bautura, haleala, dans, femei. Bine, nici femeile nu sunt chiar pustoaice, dar nici in carut, cu tubul de oxigen infipt in nas. De fapt e gasca cu care ne petrecarim de obicei si care apare in mai toate  pozele petrecerilor noastre.

Asa ca, asta-i motivul pentru care am considerat saptamina asta ca fiind a patimilor. Recunosc, sunt un impatimit al restaurantelor, patima cu care am fost blagoslovit inca din tinereturi si de care nu m-am dezis niciodata pentru ca asa, si nu numai, inteleg eu sintagma „a-ti trai viata”. Adevarul este ca patima asta s-a mai diminuat de-a lungul anilor, dar niciodata n-a disparut complet. E inca acolo, mocneste si din cind in cind da pe-afara, cam ca Kilauea, in Hawaii.

 

 

Read Full Post »

Mi-am luat Maserati


 

Din tacerea voastra, la postul anterior, inteleg ca sunt cam singurul care n-ar minca animale vorbitoare. Altfel spus, as fi cam … anormal. Well, asta e, imi asum anomalia si trec mai departe.

Dar sa-ncep cu inceputul.

Intr-o zi, am fost invitati la masa, la un var de-al sotiei. Locuiau tot in Buc. si tocmai se mutasera intr-un apartament nou. Totul a fost OK, dar ce mi-a atras in mod deosebit atentia, a fost muzica. Si pentru ca mi-a placut, desi n-as putea sa spun ce muzica era, l-am rugat sa mi-o traga si mie (muzica) pe un memory stick. Cum sotia lui lucra la Maserati (dealership) mi-a dat unul pe care-l avea de la firma. Era o lucratura deosebita, imbracat in piele si cu coroana imprimata. Frumos foc, dar c-o memorie scurta, cam ca a mea. In fine, important e ca muzica a intrat si uite asa mi-am facut damblaua. Dar memory stick-ul mi-a placut si l-am pastrat pina-n zilele noastre. Ei bine, ala a fost primul meu Maserati.

Ieri, m-am dus la COSTCO sa iau cite ceva de-ale gurii si sa ma uit dupa un brad, ca asta pe care-l avem, e cam de cind la fatat ma-sa. S-a jigarit si nici beculetele nu-i mai merg. E si cum intru, cum ma opresc la cesuri si bijuterii, ca asta mi-e damblaua. Una din ele. Si luind-o gospodareste, din ceas in ceas, unul anume mi-a atras atentia. In primul rind mi-a placut design-ul si-n al doilea, era auriu cu cadran albastru. Cum Joi mergem la Old Mill unde e si un recital al unui cintaret de opera si cum mi-am propus un costum navy blue, deja nu mai aveam motive sa ma opun impulsului initial. Asa ca, l-am adjudecat. Si uite asa mi-am tras al doilea Maserati.

Si nu ma blamati pe mine pentru dezamagirea pe care v-o citesc in priviri. Eu n-am spus ca mi-am luat masina, desi cu 100K mi-as putea lua cel mai ieftin Maserati, daca ar merita. Dar nu consider ca merita.

In primul rind jumatate din pret il platesti pentru nume. In al doilea, la masinile de fite, pe linga pret mai e si intretinerea care te jupoaie, fara motiv. Si nu in ultimul rind, masina de fite iti iei ca sa faci fite. DA!  Pai si unde sa fac eu fite? Aici nu-i Monte Carlo, sa stea lumea pe strazi ca la circ, holbindu-se la masini si gagici tari agatate de cite un chelios mic. Aici, cu exceptia down town-ului, nu vezi tipenie de om pe strada. Toti isi calaresc masinile. Si in aceasta situatie, cine sa-mi aprecieze fita? Semafoarele? Da, poate vecinii de pe strada unde locuiesc, numai ca pe astia nu-i mai impresionezi cu o masina de 100K. Au trecut de virsta respectiva. Si chiar daca i-ar impresiona, care-mi va fi cistigul?

Si sa va mai spun ceva, sotia tocmai si-a schimbat QX35-ul pe un QX50. Ei bine, se-nvirte dupa soare si a fost doar vreo 60K, fully loaded. Pai daca-l lua pe cel mai ieftin Maserati, fully loaded, ajungeam sa platim cit pe doua QX50. Merita? Eu as spune ca NU. Asa ca ceasul si memory stick-ul imi sunt suficiente, cind vine vorba de Maserati.

SONY DSC

 

 

 

 

 

Read Full Post »


Ca sunt gurmand cu diploma, o stiu si pestii oceanici, nu mai insist. Se mai stie, de asemenea, ca-mi plac mincarurile elaborate si frumos prezentate. Nu si de pestii oceanici. Dar ce nu se stie, e ca pot minca si ca porcu. Adica, stati, porc, porc, dar cu gust. Nu orice laturi rezultate doar dintr-o fierbere prealabila. Altfel spus, ca un porc cu papile gustative ceva mai rafinate.

Oi fi terminat cu introducerea? Cred ca da.

Cum va spuneam, la mine a plouat torential. Si afara si-n gura. Si cum friptura nu-i pastrama, m-am repezit, ca asa sunt eu, mai repezit, la unguri sa-mi cumpar pastrama de miel. Asa-i spun ei, dar era oaie, oaie, nici vorba de miel. Si dupa ce mi-am tras o bucata mai sexoasa (cu forme rubensiene), am taiat-o si aruncat-o-ntr-o tigaie s-o incing inaintea orgasmului ce-avea sa vina. Evident ca n-am uitat nici mamaliguta, pripita, asa cum ii sta ei bine si uite asa am mincat cu sotia care s-a declarat extrem de satifacuta. Mustul, in schimb, a fost o teapa totala. Sotiei i-a placut, ca era suc, dar mie, persoana care-l venereaza pe Bahus, din tot ficatul meu greu incercat, mi s-a parut exect ceea ce era. O bautura pentru prescolari.

Insa nu de oi si struguri m-apucasem sa vorbesc, dar cum pastrama a fost motivul m-am simtit obligat s-o mentionez. Deci, intru la unguri in magazin si privirea-mi zburda absenta pe salamurile si cirnatii care atirnau pe pereti. Dar n-a apucat sa zburde prea mult ca s-a impiedicat de un mare ciolan afumat. Si instantaneu s-a dezlantui potopul, in gura. Oricum, bine ca nu s-a revarsat, ca m-as fi facut de fecale. Am reusit totusi sa-l stavilesc, cumparind ciolanul.

Asa ca astazi, l-am bagat pe domnul ciolan la fiert, impreuna cu baza tuturor mincarurilor, TCM-ul. Nu bai, inginerilor, nu ma refer la Tehnologia Constructiilor de Masini, ci la telina, ceapa, morcov. Adica, o ceapa maruntita, un bat de telina maruntit si un morcov. Morcov, adica leguma. Si dupa ce ciolanului i s-o blegit muschiul, am bagat si doua cutii de fasole cu ceva rosii distruse, cum s-ar spune, facute piure. In menu si-n acelasi pret voi introduce si o salata de varza murata cu ulei si piper pentru ca fasolea sa alunece in voie, fara coeficienti de frecare. Ce sa mai spun, o minunatie de splendoare! Sotia va fi incintata si poate si fiu-meu, desi ala e mai canadian si se strimba la unele preparate pe care astia nu le consuma.

Si uite asa, am incalecat pe-o sa si-a cazut calu cu mine. Alla prossima!

Pun si doua poze cu fasolea si salata, la cerea lui Vladen.

Read Full Post »

Mustul si pastrama … lata.


Anunt cu durere-n suflet, si mai ales in simtiri, ca la Canada a venit toamna. Da, iar.

De fapt nu toamna ma bosumfla si desumfla, ci ceea ce-i urmeaza. Urit mi-e de anotimpul ala despuiat si inghetat ca un mort imbalsamat (rime accidentale). Dar cum pina la caderea iernii ar mai fi vreo citeva zile, zic sa profit de ele si sa nu perseverez in a dramatiza un anotimp care vine totusi cu vin fiert, tuica fiarta si ceva sarbatori, exceptional de gastronomice. Fapt care ma determina sa-l numesc „anotimpul bucuriilor … indoor”.

Deci, revenind, toamna asta ne-a colorat cartierul si backyardul in culorile-i preferate si de ea si de noi. Pina si artarului din fata casei, caruia, in mod normal, ii vestejeste frunzele de-mi vine sa-l tai, sa-l pun pe foc, c-atit sunt de urite, de data asta i le-a pictat intr-un rosu aproximativ, dar acceptabil.

Dar pentru ca toamna nu se reduce doar la o cromatica cuceritoare, am dat fuguta, dupa o discutie cu Vladen, sa-mi trag niste struguri si ceva miel pentru a-mi potoli dorul de must si pastrama. Si le-am cumparat, asa cum mi-am propus, dar nu cred ca voi astepta sa se pastrameze mielul. Bag un bors si o friptura, mai sarata, ca sa aduca a pastrama si ii trag cu must, pe care-l astept sa fermenteze un picut, cit sa piste la limba, pentru ca momentan e doar un anost sirop de struguri.

Sa incepem cu culorile, pe care, e drept, le-am luat cam tirzior si pe o vreme de betie. Cam asta se vede de la ferestrele din backyard.

 

 

Si evident, mustul. Din ligheanul ala de struguri mi-au iesit putin peste doi litri de must. Pulpa n-am aruncat-o. Nooo! Am pus-o garnitura la o inghetata de vanilie si n-a fost rea deloc. Parol!

Read Full Post »

Older Posts »