Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category


… ca eu m-am hotarit sa-mi trag o vacanta prelungita. Nu de la munca, ca la aia salivez de cind m-am angajat, ci una de pe blog. Nu, nu sunt bolnav, sau cel putin nu ma bintuie nicio simptoma, si nici n-am de gind sa ma retrag in sihastrie sau in meditatii transcedentale, religii si alte activitati oculte si aberante. Nu ma simt obosit, nu sunt ofticat, suparat, frustrat, ocupat sau saturat si nici n-am primit fo restrictie de la forurile superioare ale conduceri de partid si de stat din cadrul familiei. Pur si simplu ma retrag pentru citva timp din virtual, dorind sa dedic acel timp, realului, care, chiar daca poate nu da bine la public, voi spune ca mi se pare mai atractiv.

Imi cer scuze celor 150 de „haitasi” care ma urmaresc, dupa cum afirma wordpress-ul si evident celor care comenteaza cu regularitate. Dar na, cind ti se pune pata se cheama ca esti dalmatian, chiar daca Doberman ar suna mai bine.

Probabil ca voi mai intra ca sa nu uit password-ul, dar in liniste si consens.

Pup you all! (for now)

Anunțuri

Read Full Post »


Dup-atita „frig si ceata” a venit timpul sa mai relaxam atmosfera. De fapt nu intentionez sa vorbesc despre sex, desi as avea ceva cunostinte in materie, dar am ales titlul asta pentru ca-mi place cum suna. Any comments?

Si pentru ca ne-am linistit in privinta continutului, ziceam sa povestesc cite ceva despre locul care-mi maninca 8 ore din viata, zilnic. Nu zic, si eu le maninc ceva malai si beneficii, dar ce dracu sa fac daca nu se mai poate trai doar din cules, vinatoare si albinarit?

Compania in care lucrez se numeste … X, ca doar nu v-ati asteptat sa-i spun numele in clar, si se afla la confluenta unei autostrazi cu o strada auto, ca tot masini o circula si p-aia, nefiind pietonala. Ei bine, cind ies de pe autostrada si intru pe strada auto, ma prostdispun. Bag sama ca apropierea de munca nu-mi face bine, pentru ca, dupa cum am mai spus, munca mi-e draga cam ca scarlatina. Si asta ar fi motivul pentru care, atunci cind intru pe strada companiei, toate lucrarile in curs de rezolvare imi inunda creierii. Asa ca, de multe ori, drumul de la hwy pina-n parcare nu-l mai constientizez, gindind la caii verzi care-mi tropotesc pe zidurile biroului. Intr-o zi un coleg mi-a spus „te-am claxonat cind stateam la stop, dar nici nu m-ai bagat in seama”. Zic „nu-mi amintesc sa fi stat la vreun stop”. Sunt convins ca vi s-a intimplat si voua, dar nu zilnic, ca mie.

Ajuns in birou, imi infig lap-top-u-n priza ma-sii si-mi incep rutina zilnica. Cafea, rapoarte si fut. Futul e de doua feluri. Unul se manifesta de jos in sus. Si altul de sus in jos. Diferenta, exceptind sensul, este ca la futul de jos in sus pot riposta cu propriul fut, spre deosebire de cel de sus in jos la care scincesc neputincios, intrucit de multe ori, si mai totdeauna, e dolorant. Dar ca sa fiu absolut sincer, am sa spun ca dolorant a fost la inceputuri. Acum am devenit mai nepasator si detasat. Bag sama ca ori mi s-a largit orificiul afectivitatii, ori aia din zonele rarefiate ale corporatiei nu reusesc sa ma mai sperie, oricit de urit s-ar strimba la mine.

Dar hai sa detaliez putin futul pe care-l aplic celor care incearca sa mi-o traga de jos in sus. In meetingurile, pe care le conduc desi condusul respectiv nu-mi produce niciun fel de fiori pe sira, se aduna lume multa si pestrita. Odata chiar ma gindeam, uitindu-ma la ei, ca parca-ar fi un cird de bibilici. Si pentru ca ma dureau ochii, privindu-i, le-am spus ca de a doua zi sa vina cu halatele pe ei. Asa ca acum, in sedinte, vad albastru. Albastru vedeam si inainte, dar nu din cauza tinutei.

E si uite asa incepem meetingul cu ce este, desi n-ar trebui sa fie, motiv pentru care urmeaza acel sir lung de why-uri. Cum justificarile „pestritilor” sunt, in general, puerile, singele mi se urca direct in creieri, inundindu-i. E si atunci se lasa cu ceva tipurituri. Numai ca asa cum m-apuca, tot asa trebuie sa-mi treaca, chiar daca nu-mi trece. Pentru ca, pe bune, trecerea e doar aparenta. Fiind nevoit sa-i aburesc cu ce au de facut si ca un alt rezultat nu e acceptabil, ma vad nevoit sa-l joc pe mister Cool. Insa nu de putine ori, nici eu nu-s convins de ceea ce trebuie sa-i conving pe ei. Dar na, trebuie sa-mi fac treaba asa cum mi-o cere „tara si partidul”, nu constiinta, pregatirea si experienta profesionala. Altfel spus, sunt nevoit sa maninc cacatul, desi nu-mi place, oricit ar fi el de dulce. Ca daca nu-l maninc, I’ll be in shit, care tot cacat s-ar traduce.

Totusi, zilele de lucru au si un farmec aparte pe care-l percep doar la 4PM cind fug spre casa, ca detinutii din pirnaie. Si ca sa vezi fatalitate, toti caii aia verzi dispar de parca nici n-ar fi existat vreodata. Sau poate ca nu dispar, dar desi ramin sa se zbenguiasca in continuare pe peretii biroului, I don’t give a shit until next morning.

Read Full Post »

Dorintele copilariei


De nascut, m-am nascut intr-o casa in spatele magazinului Eva si de-a stinga Ateneului Roman, pe Nicolae Golescu. Acum e un ceva care-si spune „La Mama”.  Dar de copilarit, pina prin clasa a 3-a, am copilarit pe Dorobanti, vis-a-vis de COS (Casa Oamenilor de Stiinta) intr-o curte mare strajuita pe-o parte de casele boieresti ale nu stiu cui, si in care locuiam vreo citeva familii, de gardul Liceului Sadoveanu si de gardul Spitalului (pe atunci, de inima) Ascar. Cum spun, ala e locul pe care mi-l mai amintesc si legat de locul respectiv, inca imi mai aduc aminte cum puneam capace de bere pe linia tramvaiului 5 care trecea pe Dorobanti, trecind prin Piata Lahovari spre cinematograful Patria si apoi pe Magheru spre Universitate.
Dar nu la capacele de bere vreau sa ma refer, ci la faptul ca in fata curtii era o poarta de fier, mare, impunatoare, iar de-a lungul cladirii, pe trotuar, un grilaj inalt cam cit sa te poti aseza pe el si care avea ca destinatie protejarea unui spatiu pentru radacinile de edera, ca flori nu-mi aduc aminte sa fi fost plantate vreodata. Ei si cu grilajul respectiv incepe istorioara.
De multe ori, dupamiezele, cind ai mei nu mergeau vis-a-vis, la Mon Jardin (Gradina Trandafirilor) sau la Poarta alba, in locul carora acum troneaza hotelul Sheraton, ieseam cu taica-meu la strada si stateam pe grilajul metalic de care-am pomenit. Si cum stateam asa, jocul preferat, dupa care eu eram topit, era sa numaram si sa ne impartim masinile care treceau pe Dorobanti. Nu multe, dar masini destul de misto, intrucit era la nu multi ani de la nationalizare si tot ce apartinuse patronilor, acum devenisera proprietatea intreprinderilor comuniste si alocate cadrelor de conducere. Asa ca nu va veti mira aflind ca erau o gramada de masini americane, nemtesti, frantuzesti si bineinteles rusesti.
Si uite asa, urmaream masinile si  le imparteam intre noi. Una lui, una mie. Iar cind ne plictiseam, faceam un inventar sumar pentru a vedea a carui colectie e mai tare. Evident ca Volga, Pobeda si Moskvici erau cih, caca, punctajul maxim revenind celor americane si nemtesti. Iar cind se intimpla ca punctajul meu sa fie mai mare decit cel al lui taica-meu, eram in culmea fericiri. Poate ca asta e si motivul pentru care masinile respective imi intrasera oarecum in gratii si nu numai atit, dar desi poate va veti amuza, mi-am promis atunci ca nu voi muri pina nu voi avea un Mercedes, doar al meu.
Si poate ca nu dorinta-n sine socheaza, intrucit stim cu totii cam cite-si doresc copiii, dar acest termen limita ma surprinde si acum. Ma surprinde pentru ca la virsta respectiva mi-am acordat tot timpul pe care il puteam avea la dispozitie pentru a-mi satisface dorinta. N-as putea sa spun de ce am decis acest termen, dar probabil ca imposibilitatea de-a avea o astfel de masina, la momentul respectiv, m-a determinat, in mod inconstient, sa-mi acord suficient timp pentru a-mi onora promisiunea pe care mi-o facusem.
Dar, o data cu trecerea timpului, lucrurile s-au mai schimbat. Prioritatile au luat un alt curs si acea dorinta fierbinte, s-a racit definitiv. Totusi, cind i-am cumparat, acum doi ani, Piratului, un Mercedes, am amintit in treacat de marea dorinta a copilariei, dupa care am uitat-o din nou. Din fericire, pentru ca fericire am simtit, sotia n-a uitat si ieri cind se-mplinisera 4 ani de cind aveam Infinity-ul, nu l-am mai schimbat cu altul nou, ca de obicei, ci am primit in dar masina dorintelor copilariei. Si desi uitasem, m-am bucurat ca la virsta cind mi-o dorisem. Nu pentru masina, ca nu ma mai misca, dar pentru ca mi-am tinut, prin intermediul sotiei, promisiunea pe care mi-o facusem cindva, odata. Basca faptul ca C300 4Matic e mai ieftina decit un Q60 cu vreo $200/luna, asa ca pina si din punct de vedere financiar avea sens sa leased Mercedes-ul si sa-mi tin cuvintul dat.

Dar asta nu inseamna ca acum, gata, pot da coltul linistit, ca nu asta era idea.

 

 volga pobeda moskvici
Then                                                                                                                                                                                                           Nowmercedes-c300 mercedesbenz-220-1963-10

Read Full Post »

50 shades of … red (5)


Gata, asta-i ultima postare cu referire la Bahamas. Si acum m-am hotarit sa ma ocup putin de cei pe care i-am vazut si cu care am vorbit. Evident ca va fi o selectie sumara, ca mai am si ceva poze.

Asa dupa cum spuneam intr-un comentariu, am fost neplacut surprins de festivalul tatuajelor care se perindau prin fata ochilor mei neprihaniti,  de-ndata ce lumea incepea sa se despoaie. Bey, adica nu unu, nu doi. Nu, neica, cu zecile. Temele erau de-o diversitate greu de imaginat. Unii aveau texte intregi scrise si care, dracu stie ce spuneau, alti aveau tot felul de lighioane, o adevarata jungla, ca nu pareau domesticite. Altii aripi, ca din spate ai fi zis ca-s vulturi, cocori sau mai stiu eu ce alte zburatoare. Dar cele mai frecvente erau crucile. Cruci de toate formele si marimile. Ba erau si ceva iatagane. Tancuri si bazuci n-am vazut, dar asta nu inseamna ca nu erau. Unul avea tatuate trei chipuri de gagici pe toata burta si nu exagerez daca spun ca figurile erau in marime naturala. Iar spatele era impartit intre doua scene biblice sau istorice sau beletristice. Ca n-am reusit sa le disting mesajul.

Unele gagici aveau umarul acoperit de flori si pasarele, altele stoluri de fluturi care le brazdau spatele si se opreau pe una din tite. Alta, buna rau, avea doua buze pe pe-o buca si doua pene de paun sau de paunita, sexul fiindu-mi imposibil sa-l determin, desi dupa coloratura erau masculine. Dar cel mai simpatic, intrucit era o ofilitura de om pe care slipul, adica nadragii, ca la astia slipul mic la barbati e o oroare si nu prea inteleg de ce, atirna ca pe sperietorile de ciori. Ei bine, avea asta pe brat un chip cu o coroana de spini pe cap. Cum bratul lui era ca un brat mumificat, fara carne, chipul era de jur-imprejur, deformind figura respectiva in niste schimonoseli greu de reprodus, dar toate numa bune de Urzica. Banuiesc ca era Hristos, ca parea tinerel, desi pielea astuia te putea induce in eroare, de zbircita ce era. Si aici vreau sa fac o mica paranteza. De ce e oare Barosanul batrin si Hristos tinar in absolut toate picturile si bisericile? Ca daca sunt nemuritori, ar cam trebui sa fie tineri amindoi sau daca nemurirea intra-n vigoare dupa 10.000 de ani, zic ca si Hristos avea suficient timp sa albeasca. Dar na, probabil ca unui inteleptul si altu-i temerarul. In fond poate fi o problema de simbolistica, ca cine sa fi vazut ce nu exista?

In fine, revenind pe Pamint, voi mai mentiona un fapt pe care-l mai observasem si cu alte ocazii. Nu stiu din ce motiv, dar absolut toata lumea, la masa, isi tinea mina stinga la oua. Well, evident ca femeile o tineau la maimutica, ca sigur n-o bagau pina-n ovare. Nu stiu voi, dar eu, vazindu-i pe toti  intr-o rina, aveam impresia ca suferisera o pareza in grup si toti pe partea stinga. Dar asta nu e tot, ca din cind in cind o mai scoteau dintre picioare (mina), cind era vorba sa taie vreo bucata de carne. E, atunci era de risul curcilor sterpe si al curcanilor castrati, pentru ca aveau un stil de-a tine furculita, exact ca pe madular si-n pozitie verticala, exact ca-n filmele porno, cind el sta pe spate. Dar nu era o apucatura delicata, intre degete, asa cum ar proceda o persoana rafinata in probleme de sex. Nu tata, o tineau ca-n staul, cind mulgi vaca. Dar cum toti erau la fel de mulgatori, era firesc sa li se cam rupa de parerea mea de european stilat in marile restaurante si care tine tacimurile ca pe creioane.

Bun, acum ca i-am tocat in absenta, adica, cum ar veni, i-am birfit, sa trecem la vizualizari. Oare o fi vorba de birfa daca voi nu-i cunoasteti? Reflectez si revin. Dar nu, nu la vizualizarea lor, ca nu mi-am permis, ci la vizualizarea mai multor poze cu resortul, cu sotia (a mea) si cu mine, ca de data asta m-am tras si pe mine-n poze, nu de alta, dar chiar meritam, la un moment dat.

Pozele s-au aranjat cam alan-dala, dar nu le mai aranjez si permut, sa le fut, ca le bramburesc de nu le mai descurc nici cu algebra.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »

50 shades of … red (4)


Astazi voi vorbi, la solicitarea expresa, inaintata de Cudi,  despre culinareala si de ceea ce-am mincat si mi-a placut, in Bahamas. Voi vorbi si va voi arata, doar ca pozele, fiind facute pe pitici, n-au vreo calitate deosebita, sau mai exact, sunt de tot cacatul. Ca daca mi-as fi pus mintea si talentul, s-ar fi prins toata lumea ca fac poze mincarurilor care nu-mi apartin. De fapt, aranjamentele mele culinare sunt mult mai tari, dupa cum stiti, ca doar vi le-am aratat. Dar revenind la poze, ce-ar fi zis aia vazindu-ma cum ma strofoc sa trag fileul mignon din cinci unghiuri diferite? Va spun tot eu. Ar fi zis ca-s vreun taran care n-a mai vazut d-astea si vrea sa si le puna tablouri prin casa, linga Rapirea din Serai si alte stergare multicolore.

In fine, n-am sa trec in revista menu-ul fiecarui restaurant, dar va pot spune cite ceva despre cele care mi-au placut cel mai mult si mi-au ramas intiparite-n papile, ca inscriptiile murale de la Doftana. (parca era si-o poezie comunista cu tema asta)

La Baccara, restaurantul cu specific frantuzesc, mi-a placut in mod special Canard a L’Orange. Piept de rata, medium rare si cu sos de portocale. Superb! Facusem si eu acasa, dar cu alt sos. Am sa-l incerc si pe asta, dar am sa-i dau si-un kick cu ceva jalapeno.

La Casanova, restaurant cu specific italienesc, m-am timpit dupa un Costolette d’Agnello. Adicatelea, un miel facut cu rozmarin si o salata de dovlecei care ti se topeau in gura.

La Crystal Room, asta avea specific mediteranean, mi-a placut la nebunie Catalan Seafood Casserole.  File de peste, shrimp, calamari, rosioare coapte, saffron, cimbru, fennel si un castronel cu orez. O adevarata simfonie oceanica!

La Gordon’s, ala cocotat pe piloni la sfirsitul pontonului si care era cu specific pescaresc si nu numai, mi-a placut Crab Cake-ul si Sea and Land Combo. Un filet Mignon (medium rare) si o coada de lobster cu sos de Merlot redus si unt alb cu lamiie. O minunatie! O alta varianta era cu shrimpi si p-aia a ales-o sotia.

La Kimono, restaurant cu specific japonez, am ars-o pe joponezisme facute pe plita in fata ta. Nimic extraordinar, mai ales ca bucatarul ti le trintea in farfurie direct de pe plita.

Iar la celelalte restaurante mergeam direct de pe plaja la o pizza sau la un bufet cu toate verdeturile si gratarele posibile.

Io-te acum si pozele mele de fecale. Dar pentru a nu ramine cu acel gust de dezasimilatie, va bag si un site cu restaurantele respective unde puteti intelege mai bine cum erau aranjate platourile.

http://www.sandals.com/main/bahamian/ba-dining/

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Dupa cum spuneam intr-un comentariu la postul precedent, ceea ce ma izbeste de fiecare data cind ma intorc din tarile calde in iarna de-acasa, e lipsa cromaticii. Multora le place iarna, mie, nu si asta este unul dintre motive. Revenirea din mijlocul culorilor vii in anotimpul asta funerar, imi cam ofileste motivatia de-a ma intoarce. Bine, evident ca si temperaturile isi au impactul lor termic asupra dorintei de a-mi petrece intreaga iarna intr-o vara, dar as spune ca acel colorit de care vorbeam este cauza principala. Cauza pe care n-o realizasem, dar acum, pentru ca am fost nevoit sa-mi analizez sentimentele, am reusit sa constientizez motivul principal pentru care urasc iarna cu pasiune. Poate asa se explica si faptul ca in fiecare iarna astept cu nerabdare Craciunul si luminile lui. Lumini pe care le-as tine aprinse tot anul, daca ar fi dupa mine.

Asa ca, in postul de fata voi posta o adevarata simfonie a culorilor bahamiene si sa-mi spuneti voi daca-s nebun. Ca nu sunt, dar pe de alta parte, cum sa nu-ti pierzi mintile cind ochii-ti sunt scaldati in atita frumusete? (hai ca nu mai am mult si-o dau in poezie)

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

 

Read Full Post »

50 shades of … red (2)


Dupa o vara de … doua saptamini, m-am ritornerat in frigoriferul torontez. Dar cum asta e finalul, zic ca mai bine s-o iau da capo.

Ajungem noi in Nassau si din avionul, aproape gol, sarim direct intr-un Phantom alb si dusi am fost, pentru vreo 20 minute, pe strazile surprinzator de elegante ale orasului. Spun „surprinzator” pentru ca prin toate insulitele pe unde am tot fost, de la aeroport, la resort era numai un „vai!” si-o jale. Ajunsi in resort, ne primesc unii cu prosoape umede si sampanii, c-asa e obiceiul la Sandals. Astia n-o au p-aia cu piinea si sarea si nu-nteleg de ce, ca parca internationalizasem traditia. In fine, ne cazam, trag citeva poze de la balconul camerei, trag si un scotch, ca sa-mi fac curaj si o radem la cina.

In Sandals sunt de obicei 10-11 restaurante, asa ca ai de unde alege. In unele tinuta e obligatorie, in altele nu, dar mincarea e excelenta. Bine gatita si frumos prezentata. Portiile nu sunt de neam prost de sa-ti cada din farfurie, dar poti comanda de cite ori vrei, daca chiar te roade matul. Totul e inclus, bauturi, mincare, servicii si orice altceva in interiorul resortului. A! Si nu primesc bacsisuri. Nu ca nu pot primi sau ca n-ar vrea, dar daca se afla, isi pierd slujba si chiar nu merita.

Pina aici totul ar suna a vacanta estivala, singura exceptie constituind-o, vremea. Batea, neica, un uragan de-ti lua parul din cap si capul de pe umeri, cu git, cu tot. Si asta nu era chiar tot, ca nici temperatura nu era prea prietenoasa.

Vintul a mai batut, asa, de-a-n pulea, toata noaptea si ziua urmatoare, pina cind, dindu-si seama ca-i penibil, ca boul cind vede rosu, s-a potolit de nici boarea n-a mai ramas din el.

In rezumat, ca n-o s-o iau zi cu zi si ceas cu ceas, vremea a fost excelenta, mincarea buna, serviciul OK si distractia bunicica. Whitehouse-ul din Jamaica  ramine , dupa parerea noastra, cel mai misto Sandals resort de pina acum,  c-am mai avea citeva de vizitat.

Si acum citeva poze. Cele doua panoramice reprezinta resortul vazut de la balconul nostru. Nu se suprapun ele cu exactitate ca nu stiu cum sa scot banda alba dintre ele, dar va puteti face o idee. In postul de fata, bag doar ceva generalitati. Restul pozelor in posturile urmatoare, ca le am pe caprarii.

20170202_175718

20170202_175807

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »

Older Posts »