Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category

Portugal, here I come!


In urmatoarele trei saptamini ma puteti gasi aici, daca chiar nu mai puteti astepta.

Happy Valentine’s Day!

Anunțuri

Read Full Post »

As avea un raspuns


Ho, nu mai sariti cu gura pe mine ca lacustele! Stiu ca nu mi-ati pus nicio-ntrebare, dar asta nu se cheama ca nu pot raspunde unei intrebari prezumtive. Ca de pilda, ” nasul ti-e comparabil cu ala din gravatar?” Subliniez ca asta-i un exemplu de intrebare, nu cea la care voi raspunde. In schimb voi raspunde la cea imaginara, dar posibila.

Raspunsul ar fi, da. Dar evident ca dupa un raspuns atit de laconic, ar urma „si ti-a placut?” La care as raspunde cu ” sa mor daca stiu ce sa raspund!” Dar daca nu pot spune daca mi-a placut, pot spune cum a fost.

Eram printr-o clasa de liceu, dar mai mica de-a 11-a. Iesind de la liceu, impreuna cu Andrei, o luam spre Drumul Taberei 34, adica spre blocul lui. Eu locuiam in spatele Favoritului, la vremea respectiva. Dar pina sa ajungem, intilnim o „bucata” buuuuna! care se pare ca plecase de la acelasi liceu si mergea in aceeasi directie. Depasind-o, o-ntreb, poate din obisnuinta, poate din „timiditate” „tu tot la Andrei mergi?” Fata, fara sa clipeasca, ma masoara si raspunde cu aceeasi nonsalanta cu care fusese intrebata „astazi, nu, dar daca ma suni miine dimineata, cine stie?” Adica, wow! La asa raspuns nu m-as fi asteptat nici sa-l fi stiut in prealabil. Zic, „pai atunci asa ramine, te sunam miine, dar daca-mi dai numarul de telefon, ca din neglijenta l-am ratacit cu celelalte” Ride si zice: „cum adica „te sunam? amindoi?” Zic, „da!” Zice, „bine!”, moment in care primul ménage à trois mi-a inundat mintile, de nu ma mai intelegeam cu ele

A doua zi aveam scoala, dar cui sa-i arda de ea? O sun. Imi da adresa si sun din nou, dar  de data asta, la usa. Goala! Well, goala sub un halat de baie care i-a alunecat in mod accidental. E si dupa o cafea si-o zbenguiala, ne arde de limbi. Limbile ceasului, ca Andrei hotarise sa ma lase pe mine deschizator de drumuri si nici nu parea sa se grabeasca. Si uite asa, menajul la care visasem se transformase intr-o banala … posta. Asa ca, nemaifiind vorba de vreun menaj, am hotarit o a doua zbenguiala, in timpul careia suna si Andrei la usa. Dar intrucit era intirziat, am hotarit sa-l intirziem putin mai mult si ne-am vazut, in continuare, de vibratiile defazate la care ne supuneam benevol. In limbaj popular li se mai spune „contre”.

In fine, vine rindul lui. Dupa numai 5 minute iese-n curul gol soptindu-mi, „nu mi se scoala”. „Pai si ce cauti aici, dobitocule? Doar n-oi vrea sa ti-o scol eu” Se-ntoarce jenat si dupa ceva timp ies amindoi surizatori, ceea ce insemna ca reusisera s-o solidifice,  intr-un tirziu, si ca n-am fost singurul executat, in dimineata respectiva.

Mai tirziu am aflat ca fata o ardea cu italieni si alte natii, ceea ce ma face sa cred ca globalizarea fusese implementata inainte sa fie conceputa.

Asa ca, da, am fost la posta. Daca la postele de genul asta s-ar fi referit prezumtiva intrebare. Daca nu la astea, atunci ce rost ar fi avut intrebarea?

Read Full Post »


Cam asta e situatia actuala. Acum un an m-am oferit voluntar sa fiu dat afara. N-au vrut. Le-am explicat ca as avea ceva motive. Nu m-au crezut. Le-am propus un tirg. L-au ignorat. Si atunci nu mi-a mai ramas altceva de facut decit sa-i fut.

Afacerea e in felul urmator. Daca vor ei sa te dea afara, ca esti bou, te dau, dar nu oricum. Iti tragi o compensatie, functie de pozitie si de numarul de ani lucrati. Legea spune ca sa te plateasca o saptamina pentru fiecare an lucrat, dar pentru a nu fi tiriti prin tribunale, iti ofera cite trei saptamini pentru fiecare an lucrat. La mine s-ar traduce in 63 de saptamini. Dar ei nu sunt prosti si nici nu au scrupule. Nu. Ei asteapta sa-ti dai demisia pentru a-ti da drept compensatie un cordial sut in cur, atunci cind esti meritos si au nevoie de tine. E normal? Nu e, dar asta e realitatea.

Da, am spus ca nu sunt prosti, dar ce nu stiu ei, e ca nici eu nu sunt. Si nu e vorba de suta de mii, ci de un principiu binecunoscut care spune ca decit sa plinga mama, mai bine sa plinga ma-sa. Pe de alta parte, lozinca lor cu „we value our employees” e doar o vrajeala bulangista, exact ca pe vremea ceausismului. Totul se reduce la exploatarea individului, pina la ultimul cent, indiferent de sistemul social. Mai devreme sau mai tirziu, toti vor realiza ca nu sunt decit niste numere. Chiar si cei care detin functii de conducere, asa cum am fost si eu.

Asa ca, dupa o luna in concediu medical, voi sta alte trei saptamini in concediu de odihna, dupa care-i voi suna si-i voi anunta ca din motive obiective, care chiar sunt oarecum reale, ii voi pasa in continuare. Ei ma vor trece pe „fara plata”, sperind sa-mi forteze mina si sa-mi dau demisia pentru a-mi plati … pula. Numai ca eu pot sta pe fara plata lor pina s-or plictisi. Si atunci vor fi nevoiti sa-mi propuna un deal (ca intelegere, nu ca movila de pamint). Pentru ca nu pot lucra cu un manager in minus pentru mult timp. E vorba de o suta si ceva de angajati care lucreaza de capul lor. Iar daca pun pe altul in loc, pot sa-i dau in judecata si sa cer „constructive dismissal” care se plateste. Asa ca …

Concluzia e urmatoarea. M-am hotarit sa-i fut, si-i voi fute, desi sigur nu le voi produce vreo gaura, nefiind vorba de buzunarul lor, ci de cel al companiei.

Read Full Post »


Dupa cum spuneam si aici, am ceva singe de cartofor in vene. Dar cum la mine viciul are zi de nastere, dar si de deces, dupa terminarea facultatii s-a taiat. Ce jucam? Ruleta, poker, bridge si bineinteles, canasta. Ca mai erau si altele, e adevarat, dar nu le mai enumar ca pe alea le-a jucat toata lumea si nu ma refer la gajuri ca ala era cu sticla, nu cu carti de joc.

Mai deunazi, adica acum vreo doua saptamini, chiar dupa revelion, suntem intrebati daca jucam canasta. Noi de jucat n-am mai jucat de citiva zeci de ani, dar asta nu inseamna ca nu ne-o putem aminti. Si uite asa am fost invitati la deschiderea campionatului de canasta la care vor participa … doua familii. Dar pentru a nu fi o canasta seaca, am decis s-o deschidem cu un aperitiv si s-o incheiem cu dinner. Si intrucit a fost deosebit de placut, mai ales ca fetele si-au luat-o, am hotarit s-o repetam, dar pe teren propriu.

Simbata fiind ziua cu pricina, mi-am pus imaginatia si muschii la treaba. Muschii doar pentru a amenaja locul de joaca si nu mi-a fost usor. Iar imaginatia pentru a compune un aperitiv si un desert, sotia manifestindu-si dorinta de-a se ocupa de cordon bleu si veggie tower. Realitatea e ca astea le facusem si eu, in trecut, dar nedorind sa-i rapesc placerea de-a le … comanda, am acceptat.

Si uite cum a fost. La aperitiv am bagat, de pe acum traditionalul, tartar de tuna. Apoi ne-am apucat de joaca si am incheiar cu dinner-ul si bineinteles, desertul meu, adica o „tarta”, nu prea tarta, cu pepene si berries.

Asta-i coltul din party room pe care l-am dedicat canastei si aia e masa de piatra cu care m-am luptat de mi-au venit spumele s-o aduc din storage room unde dormea linistita.

SONY DSC

Tartarul de tuna cu avocado, ridichi, lime si balsamic redus.

SONY DSC

Iar aici desertul, de care sunt tare mindru. Decoratiile de ciocolata si zahar ars precum si frisca in care am pus semintele de la un bat intreg de vanilie si un strop de cognac, le-am pregatit inca de cu noaptea-n cap.

SONY DSC

Si sa stiti ca n-am fost singurul care le-a pozat.

SONY DSC

Si inca ceva. Se pare ca vom continua campionatul care a inceput sa ne placa chiar mai mult decit canasta in sine.

Read Full Post »


Copil fiind, paduri cutreieram … cutreieram pe dracu. Reiau. Copil fiind eram carat cu japca de parinti la toate intrunirile lor familiale. Si cum intrunirile respective se petreceau doar la decese si nunti, uite cum ma invirteam eu, ca un coi intr-o caldare, in toata geriatria familiei. Toti ofilitii si prafuitii. Ce dracu cautam eu acolo, nu stiu. Ce stiu e ca toti mosii si babele ma ciupeu de obraz si se mirau, ca tontii, cit crescusem de mult. „Pai da, fa, ca doar nu era sa fi ramas ca la doi ani cind m-ai vazut ultima data!” ii raspundeam in minte, acceptind ciupitura cu un rinjet studiat in ciupiturile anterioare.

Bai, ca n-am nimic impotriva batrinilor, daca ar fi haiosi, pedanti si s-ar sparge-n figuri, ca aia din Athenee Palace, pe cind eram tinar si ferice, si care erau imbracati de zece, miroseau de 11 si discutau de 12. Dar cind dai de muribunzi la funeraliile unui fost muribund, te apuca depresia. Si nu neaparat pentru ca aratau mai imbalsamati decit mortu, desi si asta, dar nu vorbeau decit de cine a murit, in ce conditii, de ce sufera, ce-a lasat cu limba de moarte, cit si-au tras urmasi dupa ce a mierlit, ce cosciuge sunt la moda si cit costa un loc de veci. Astia-s cei ce prefera o viata moarta pentru o moarte vie, dar iluzorie, pe cind eu prefer o viata vie pentru o moarte moarta.

Dar asta se intimpla la inmormintarile citadine. Alea taranesti erau mult mai relaxante, desi …

Daca te pune dracu, asa cum m-au pus pe mine parintii, sa participi la o inmormintare rurala, e de vise negre sau mai bine spus, umor negru. Adica aia te poarta prin tot satul, se vaicaresc si bocesc, vorbind cu mortul si-ntrebindu-l de ce-a plecat si unde se duce. Pai unde draci crezi, tuto, ca se duce, la birt? Basca ca pe mort il durea fix in coroanele de flori de bocetele lor. Dar spectacolul era de cascadorii risului.

Si pentru ca am amintit de mediul rural si inmormintarile lui, sa mai spun ca am fost tirit, dupa cum am mentionat, o singura data, cind a dat unchiu-meu in primire, la o astfel de reprezentatie, la Valea Calugareasca. Ei bine, inmormintarea aluia mi-a produs o aversitate fata de traditiile astea idioate si absurde, greu de sters din memorie. In primul rind ala statea mort pe-o masa. Masa pe care a doua zi s-a mincat. Nu eu, ceilalti. Pe urma, toti trancaneau in legea lor de se facuse un vacarm aiuristic de te trezea din morti. Nu si pe unchi-meu, care era mort pe bune. Dar cind mai venea careva sa participe la paranghelie, se facea o tacere mormintala, de fo doua secunde, dupa care izbucneau toti in lacrimi, de parca noul venit era mortul sau tragea sa moara. Asta ca sa nu mai amintesc de vreo trei bocitoare platite care, dupa cum va spuneam, se conversau cu unchi-meu, intrebindu-l tot felul de timpenii. Nu mai tin minte, dar nu m-ar mira sa aflu ca l-au intrebat si ce scoala are, ce calificari si asa mai departe, ca alea cu „un’ te duci?” si „de ce-ai plecat?” vi le-am spus deja.

E si vine prazicul de dupa, cind se pune masa mare plina cu haleala si multa bautura. Una dintre mese fiind, dupa cum am spus, aia pe care statuse mortul lungit, c-o zi mai devreme. Bine-nteles ca toti s-au facut pula si-au inceput sa rida-n hohote de parca erau la Tanase, la Revista. Iar eu, ametit de bautura trasa pe sest, sa nu ma vada adultii, o mameleam pe verisoara-mea care, desi urita, incepuse sa-mi placa, si care chicotea incintata, de parca murise taica-meu, nu tac-su. Tanti-mea, plingea si ea de ti se rupea (inima) ca la un moment dat sa se opreasca din plins si foarte serioasa sa ordone „Angelo, adu fa niste vin la domnu, nu vezi ca s-a terminat!” Dupa care iar cadea in plinsul de care mi se rupea si mie si celorlalti meseni. A, si mortului care nu mai era de fata.

Asa ca, fuck „geriatricia” aia moarta! Daca tot e sa vina, macar sa fie vivace, ca decit sa mori inainte de-a muri, zic eu ca mai bine-i sa traiesti. Ca vorba motto-ului  „Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea”

Read Full Post »


Cum spuneam, am cam fost rapus dupa noaptea de Revelion. Ca, vedeti voi, am eu asa un organism care nu se poate odihni in timpul zilei, iar cind ii vine lui sa se doarma pe el, pac Revelionul. De ce nu se tine petrecerea in timpul zilei, n-am idee. Cert e ca ajuns la 9 seara, esti si darimat fizic si satul cu tot ce-ai ingurgitat peste zi. Si atunci, noaptea respectiva, nu faci decit sa tragi de tine. Si-am tras. Ca ce era sa fac? Totusi, antrenul m-a tinut treaz pina pe la 4 cind s-a retras si ultimul „tramvai”. Ei bine, in acel moment am cazut lat, dar si lung. Ce mi s-a parut totusi curios, e ca dupa doua ore eram drepti si nu in pat. Asa ca m-am apucat de smotruiala. Era, neica, o debandada totala. Drept pentru care am muncit de mi-a venit acru-n gura. Ca pe cine draci sa chemi la curatenie pe intii ianuarie? Pe mine, ca doar eu eram in stare de, oarecare, functionare. Si unde mai pui ca la 2:30 reveneau toti revelionistii pentru ca ciorba era neatinsa si inca mai ramasesera antreuri, salate, juma’ de friptura, fo 50 de sarmale si bautura. Cu alte cuvinte, conditii propice pentru un al doilea revelion, dar mai pe lumina.

Si sa stiti ca atit organizarea cit si petrecerea-n sine au fost apreciate … in gura mare. Nu mai spun de ciorba, sarmale si piftie. Erau toti extaziati de parca-i napadisera orgasmele. Probabil ca se udasera-n gura, ca altfel nu-mi explic entuziasmul cu care mi-o spuneau.

E si acum bag fo citeva poze ca sa ramina posteritatii dovada certa ca si in 2018 eram cu totii in stare de functionare si cu zimbetul pe buzele gurii (zimbetul celorlalte buze, desi m-am straduit, n-am reusit sa-l pozez, ele fiind dosite)

Asa aratau mesele inchiriate de la Higgins. A, si fetele de masa si jumatate din scaune tot de la ei erau.

SONY DSC

Asa aratau revelionistii, neinchiriati, ca Higgins inchiriaza numai mijloace fixe.

SONY DSC

Asa arata piftia si ceva muraturi, ca restul n-avea rost sa mai pozez.

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

Io-te s-o poza mai personala

Cum spuneam, s-a mincat, s-a dansat, mai pe sus

SONY DSC

si mai pe jos

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

Dupa care lu’ 2017 i-a sunat ceasu’

SONY DSC

Iar a doua zi, adica ieri, ne-am adunat din nou pentru a incheia socotelile culinare, dar tot binedispusi, desi cam paraditi, fizic.

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

In incheiere nu-mi ramine decit sa sper ca pozele v-au placut si sa va urez un

La Multi Ani cu sanatate, optimism si bani!

Read Full Post »

De ce-mi place iarna?


Cine-a zis ca-mi place? Nu-mi place. De fapt nici nu cred c-a fost inventata pentru oameni. Ca-n mod sigur e pentru d-aia cu blana pe tot corpul, nu pentru fiinte delicate ca omu. Cu toate astea, titlul nu l-am pus la misto. Exista unele motive, putine, citeva, de fapt e unul singur, pentru care-mi place iarna. Si ala e Craciunul. Dar nu pentru falsa lui semnificatie, ci pentru traditii, lumini, colorit, mincaruri, petreceri si chiar unele colinde. Numai ca acum a trecut si iar nu mai are ce sa-mi placa. Ca ce-i de placut?

E adevarat ca ce-mi mai place, iarna, e lipsa celorlalte fiinte dezblanite. In primul rind insecte si reptile. Mi-e o sila de eleeee …. pe care cu greu o pot exprima in limbaj literar. Dar placerea asta nu se pune pentru ca in gerul asta napraznic, cine dracu s-o arda pe-afara la o bautura, la o cina, la o vrajeala? Asa ca, si dac-ar fi tintari, ar muri de inanitie, ca mie n-ar avea cum sa-mi suga nici macar … cum ziceam, gerul nu e pentru animale dezbracate.

Si-mi mai place cind ninge si nu trebuie sa ies afara. Dar vezi ca nici asta nu se pune pentru ca ies zilnic si nu numai ca ies, dar trebuie sa si conduc, ceea ce e de cosmar. E foarte adevarat ca aici traficul e excelent cu exceptia perioadelor cind ninge, ploua sau e uscat. In perioadele respective urasc la disperare muti-culturalismul. Dar asta nu-i vina iernii, ci a degeratilor de guvernanti.

Stau si cuget. Or mai fi si alte motive pentru care ar putea sa-mi placa iarna? Rezultatul e clar, nu-s. Ce, ca-i alba? Asa, si? Inca n-am nevoie de culori tranchilizante, ca inca stau bine cu capu, din cite observ. Nici macar copil nu mai sunt sa ma dau pe derdelus, derdelus pe care era sa-mi rup noada, nici cu bulgari nu ma mai bat si nici nu mai frec scolarite cu zapada intrucit frecatul actual e putin diferit si in cu totu alte zone ale corpului.

Bai ca daca eram vreo foca sau vreun pinguin, as fi inteles, desi n-as fi avut cum sa-nteleg din lipsa acuta de ratiune, dar asa, ce placeri sa-mi produca gerul asta de -29C pe care-l urasc cu pasiune sau mormanele de zapada de pe driveway care asteapta sa fie spulberate, tot de mine. Nu ma intrebati de ce n-am bagat incalzire sub driveway ca nu stiu. Cred c-am avut minte de foca sau de pinguin. In schimb, am snow blower. De parca asta merge singur sau il pot conduce din casa. Ar mai fi si varianta cu angajatul alora care asta fac, dau zapada. Dar daca am snow blower, n-ar fi cam aiurea sa le dau si alora bani? Ar fi, dar n-as mai iesi eu in scirba asta de ger in care trebuie sa ies oricum ca pina una-alta plec la servici si cum n-am tunel sub casa sa ma duca pina acolo, ma vad nevoit sa ies in ger si sa conduc. Fucking winter!

Read Full Post »

Older Posts »