Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category

Post despre un prost


Nu mai chicotiti, crezind ca-i vorba de mine! Mai bine v-ati intreba la ce specie de prost ma voi referi. Prost dispus, prost imbracat, neam prost, prost de bun, prost crescut sau prost ca noaptea.

Acum ca v-ati intrebat, puteti chicoti in voie. Sunt prost. Prost dispus. Si cum as putea fi altfel cind aici ploua cu gheata. De fapt acum nici nu stiu cu ce dracu mai ploua, dar ieri a batut un vint de te lua pe sus si a dat cu gheata-n noi de parca eram bauturi racoritoare.

Furtuna, neicusorule, nu fiste ce adiere. Adica, zic, ca asa vine vorba, sa nu-i futi Canada ma-sii cu iernile ei cu tot? Si ca sa va dati seama cam cita jale aduce iarna asta idioata, va pot spune ca ieri s-au executat 1500 de accidente, ca au cazut ditai copacii, ca sute de case si business-uri sunt fara curent electric, ca sunt inundatii si ca mortii ma-sii. Pai si atunci cum poti sa fii bine dispus? E adevarat ca nu ma aflu in situatia alora care si-au bulit masina sau sanatatea, nici a celor carora le-a cazut pomul pe casa. Dar nici n-am spus c-as fi, doar ca proasta dispozitie te invaluie cind vezi si auzi dementele astea naturale si consecintele lor si mai demente.

Stiu, e frumos cind esti in vacanta, ninge si te dai cu schiurile. Dar iarna, ca si oceanul, mai are si o fata hida de care ti se cam face greata dupa un anumit timp. Asta nu inseamna ca-mi pare rau c-am ajuns la Canada, pentru ca e o tara cu-n nivel de viata relativ ridicat, dar nici nu cred ca-i tara in care sa-ti petreci intreaga viata. Nu cred ca merita. Poate sa vii, sa faci bani si s-o tunzi  altundeva, ferit de ierni, cutremure, uragane si eruptii vulcanice. Si nu spun c-ar fi imposibil, dar nu e deloc simplu cu relocatul cind ai deja un rost bine stabilit si copii care nu te vor departe, peste mari si tari.  Totusi, anul viitor mi-am propus ca primele doua trimestre sa le petrec altundeva. Departe de proasta dispozitie hibernala.

Si dupa bunul meu obicei, voi exemplifica cu poze proaspete, executate acum cinci minute. Ia priviti si va minunati! Asa veti intelege mai bine proasta mea dispozitie. Mentionez ca ce se vede nu e zapada, ci gheata peste care ploua de-a proasta. Unde-o fi whisky-ul ala?

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Anunțuri

Read Full Post »


Simbata am petrecut. Nu Pastele, ca de mult ce l-am petrecut p-ala catolic, ma luase pintecaraia. E adevarat ca in dureri am incheiat si Pastele #2, dar dureri de falci, de la atita ris. Cum spun, simbata am mincat baut si ris. Nu stiu daca risul e pansament gastric, dar n-am avut nici pe dracu, nici pe tac-su. Vorba marelui poet contemporan, aici de fata: „la rata pe varza, anturajul conteaza” Pentru ca, vedeti voi, uitasem sa mentionez c-am gatit un ratoi, la felul doi. La primul bagasem o ciorba de burta de s-au lins colegii pe mai toate extremitatile corpului. Cu predilectie, pe buze, ca n-au flexibilitatea ciinilor.

Si pentru ca la un zaiafet de genul asta nu poate lipsi alcoholul, uite cum le-am azmesticat de-ai fi zis ca-i laborator de chimie. A fost, vorba Emily-ei, o adevarata rascruce de … vinuri. Alb, rosu si roze. Sampanie, whisky, palinca si bere. O sa spuneti, si pe buna dreptate, ca a fost mai mult o rascruce de alcohoale. A fost, dar mie, „la rascucea de vinuri” imi suna a literatura clasica, cu atit mai mult cu cit unul dintre invitati era venit din orasul vinturilor vesnice, Chicago. Asta de fapt a adus si palinca de Maramures, ca la ei se gaseste. Aici, nu. Noi cu slibovita sirbeasca si grappa italieneasca, care nu sunt de aruncat, dar sa ne intelegem, nici palinca nu sunt.

Un altul a adus un drob pe care-l promisese. Bun! Nu la fel de bun ca al meu in care bagasem cimpuri de verdeturi si-o padure de ciuperci, dar bun. Asa ca la aperitive am dat-o pe drob si cirnati din cei facuti de mine si care de cind i-am facut, zac atirnati in frigiderul din cold room, ca sa-i zvinte curentul. Si erau zvintati. Poate nu cit as fi vrut, dar erau mincabili.

La cafea am bagat si un tort cu o cupa de-nghetata, ca sa bagam burta-n draci, nu de alta. Dupa care, da-i smotru, ca doar nu era sa las casa cu curu-n sus, taman de Paste.

Iar duminica, de Paste, am frecatcat menta. Adica am pregatit niste mojito pe care l-am baut in familie dupa un dinner subtire compus dintr-o salata cu somon cured by moi si tarte cu icre ale aceluias peste. De fapt. v-am mai pus salata cu gravadlax-ul suedez si intr-un post anterior. Pentru o mai buna aducere aminte, v-o bag encore une fois.

SONY DSC

 

 

Read Full Post »


Ieri am fost invitati la un bridge de cei cu care jucam canasta. MmmmDa!  Dar cind sa pornesc masina, tirrrr! Cin-sa fie, cin-sa fie? Ei bine, erau cei la care eram invitati miine. Si ce aflam? Ea, adica tipa, a cazut bolnava, motiv pentru care ne-a sunat sa ne spuna ca este in imposinbilitate …”-nu-mi spune ca oricum nu mai venim daca esti virusata!” Adica, nene, zaiafet, nezaiafet, mi-a ajuns cite droguri am bagat in mine. Si plecam.

Ajungem, luam o gustare, ne bla-bla-bla si eu, ca ma durea capul, intreb: ati luat miel? Raspunsul a fost „nu”, la care replica sotiei m-a lovit in timpla ca baltagu pe Nechifor Lipan. „Pai atunci ce faceti duminica, nu veniti pe la noi?”. Aha! E pusa, gatesc. E si dupa ce invitatia a fost acceptata cu bucurie, ca cine dracu refuza miel de Pasti, ne-am jucat, am mincat, am baut si-am plecat.

Pe drum zic, „aduci lamb dinners de la magazin?”. Zice, „pai n-ai spus c-ai luat miel?” Zic, „ba am spus c-am luat, dar n-am spus c-o sa-l gatesc miine”, adica azi. „E, asta e”, spune sotia chicotind de bucurie ca mi-a gasit de lucru. Ca nu stiu bai, dar are un talent sa nu ma lase sa ma plictisesc, ceva de speriat.

In fine, azi pun pulpa la marinat (a mielului, nu a mea), pun jumatate din cap la fiert si ma apuc de drob. Fierb organele, exceptindu-l p-ala de reproducere, dupa care pun ouale la fiert (nu p-ale mele, p-alea de la gostat) si ma duc sa vad meciul lu’ Man U, pe care nu pot sa-i sufar. Si ai dracu, ca sa vezi fatalitate, parc-au stiut ca am oua pe foc, ca m-au tinut legat de televizor pina am auzit un buum! Aoleu, vin rusii! Cind ma duc in „office-ul” meu, nu erau rusi, dar era un fum de nedescris si ouale incepusera sa sara din oala ca floricelele de porumb. Adica o facusem nu de miel, de oaie. Dai, aeriseste, deschide geamurile in toata casa, curata, spala, sterge. Eram intr-o viteza de-ai fi zis ca-s din desene animate. In sfirsit, reusesc sa termin, dar 12 oua se dusesera dracu. Asa ca am dat fuga la gostatul din colt si-am mai luat doua duzini. Si pentru ca era in vecinatate, am luat si un whisky, o slibovita sirbeasca si fo doua fiole de Amarone din 2012.

Bun, acum vopseste Papa oua. Nu multe, dar asa, de-un pamplezir traditional. Problema e ca ouale trebuiau vopsite in poloneza, limba pe care nie rezumish sau cam asa ceva. Si cum in dulap aveam doar doua plicuri poloneze cu vopsea galbena, le-am facut pe toate opt din amintiri si mai hepatice. De fapt e un galben pai spre alb murdar. Dar stiti cum e in bucatarie „important e sa-ti iasa ce ti-ai propus” Si exact aia era culoarea pe care mi-o propusesem. Mmm da-da!

Capul, nu al meu, l-am scos din oala, dupa ce a fiert si l-am dat dracu, ca-l pusesem pentru ca da un gust mai violent zemii, nu pentru halit. Urmeaza ca miine sa fierb, in zeama care a ramas, bucatile de carne si zarzavatul pe care l-am ciopirtit deja. Pe urma am s-o dreg cu bors magic si smintina frecata cu galbenus de ou. Cam ca la ciorba de burta, dar fara usturoi si otet.

Si-am incalecat pe-o sa, si-a cazut calu cu mine.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Iar acum, dupa atita smotru si culinareala, mi-am tras un whisky si-mi umplu blogul cu nimicurile pe care le-ati citit. Iar daca va pune dracu sa rideti de ouale alea galbejite, ati pus-o de-un scandal cu mine.

Paste Fericit!

Read Full Post »

Iaca vine Pastili!


Parca ieri a fost Revelionul si ca miine va fi Craciunul. A-nebunit si timpul. Zboara zilele ca taunii, lunile ca gistele iar anii ca Usain Bolt. Si nu mi-ar parea rau, daca as fi si eu vreun semizeu, dar cum nu sunt, asa-mi vine sa ma fut pe el de timp si nu chiar pe el, ci mai mult pe trecerea lui, ca-i mai feminina.

In fine, ce s-o mai scutur de prun, cert e ca vin Pastii. Mai intii vine ala catolic, ca astia l-au nascut prematur. Si peste o saptamina vine si ala pe care-l praznuiesc ortodoxii. Eu, ca sa fiu sigur ca nu-l serbez ca proasta, inainte de-a se naste sau dupa, ma voi „Hristos a-nviat” de doua ori. la prima strigare suntem invitati la niste prieteni. La a doua, la alti prieteni si uite asa am pus-o si ma dau bine si cu Barosanu, sa nu creada ca ma doare-n cur de nasterea urmasului. A propos, oare se poate numi urmas, atita timp cit tac-su e vesnic? Naspa!

Dar pentru ca invitatiile sunt basca, am cumparat si-o juma’ de miel. Si am luat unul de Ontario, ca astia din cite am vazut, s-au nascut acum si sunt fresh. Si ca s-o stiti si voi, m-a costat doar $15/kg, fara cap si organe. Si nu numai atit, dar am gasit unul de 10kg, ca-n rest sunt cam oite, la 18-20kg. Capul si organele le cumparasem acum citeva zile la un pret de nimic. Le-am cumparat pen-ca la a doua nastere, am promis sa fac eu drobul. Si-l voi face, minca-mi-ar drobul! Nasol e ca inca n-a rasarit usturoiul si astia n-au urturoi verde. Mi-ar trebui un usturoi care sa rasara numai la temperaturi negative, ca mi-am pus citiva catei intr-un colt mai dosit. Ca nu stiu ce i-o fi trebuit si lu’ Hristos sa se nasca inainte de incoltirea usturoiului. Probabil ca nu stia reteta sau la aia creste de-a-n proasta, tot timpul anului. Cred ca voi pune d-ala uscat, ca in fond, gustul conteaza, nu virsta.

Sa revin la bestia pe care am cumparat-o, pe jumatate. Macelarul mi-a portionat mielul, asa ca, ajuns acasa, l-am impartit pe caprarii si l-am bagat la congi, sa se racoreasca pina saptamina viitoare. Totusi, pentru ca imi propusesem un stew, m-am decis sa-l fac din miel, asa ca am bagat citeva bucati la cuptor pe un pat de legume calite, cu ceva vin rosu, foi de dafin, rozmarin si cimbru. Cred ca voi baga un piure de cartofen sau o pasta, ca starch. Si o salata verde cu ridichi si ceapa verde, ca ceapa e mai smechera si mai deprinsa cu gerul. Chiar asa, usturoiul nu creste si la solar? Sau e mai rentabil uscat?

Dupa cum vedeti sunt pregatit de petreceri si haleala aleasa, asa cum ii sta bine romanului.

SONY DSC

Read Full Post »


Si uite asa, din post in post, am ajuns la fundul sacului lusitan. Dupa cum spuneam, in plimbarile noastre zilnice, am descoperit, intimplator, adresa unde locuise Mircea Eliade. Eliade fusese trimis de Guvernul Legionar, la putere in acele vremuri, ca atasat cultural pe linga ambasada Romaniei din Portugalia. Afinitatea dintre Eliade si miscarea legionara fiind bine cunoscuta si documentata. De fapt Eliade a refuzat sa se dezica de acea miscare si de Garda de Fier, chiar si atunci cind a fost arestat din porunca lui Carol al II-le.  In fine, nu intru in detalii de ordin istoric si politic, dar ca sa vezi fatalitate,  Carol al II-lea cu Lupeasca lui au locuit intr-o vila in Estoril, la o ‘zvirlitura de bat de casa in care locuia Mirciulica. Vila pe care am vizitat-o, nu pentru ca m-ar fi interesat, ci pentru ca acolo locuieste acum, intr-un apartament, o amica, Mihaela, pe care am cunoscut-o toamna trecuta. Poze n-am facut, dar daca veti cauta pe google, vila Rei Carol din Estoril, veti vedea si vila si pe Mihaela. De fapt, in acele timpuri Estoril devenise refugiul monarhiei europene. Toti „fugitii de acasa” se aciuisera aici.

” „Foștii regi se adăpostesc la Lisabona”, se intitula un articol apărut în 3 martie 1952, în „The Milwaukee Journal”. Subtitlul e grăitor pentru starea de spirit surprinsă:„Își petrec timpul pregătiți permanent să caute noi refugii în caz de pericol”. Exponenții a cinci familii regale dădeau, potrivit ziarului american, strălucire comunității refugiaților de pe malul Atlanticului: Carol al II-lea, fostul rege Umberto al Italiei, Don Juan de Bourbon – moștenitorul tronului Spaniei, un conte de Paris, Henri de Orleans, și arhiducele Franz Iosif din Casa de Habsburg. Lor li se adăuga amiralul ungur Horthy, care cochetase și el cu instituția monarhică, în cei 24 de ani cât fusese regent al Ungariei. ” Aici puteti citi restul articolului care, drept sa va spun, e captivant.

De fapt, hotelul Vila Gale in care am stat e situat chiar linga Vila Italia unde se refugiase Umberto, macaronarul.

Dar ca sa revin, ca m-a cam luat valul, pe linga Eliade, am spus ca voi prezenta si ceva preparate culinare cu care ne-am intretinut in pauzele dintre plimbari si care, in majoritate, armonizeaza placut cu oceanul. Doar ca saltul de la Eliade la peste prajit mi se pare nesanatos si de aceea voi renunta la haloi si voi pune poze de prin Cascais, incluzind si resedinta lui Umberto, ba chiar si pe Mihaela.

Tineti-va bine ca sunt o multime de poze.

Casa in care a locuit Eliade.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Urmatoarea e vila lui Umberto. Precedenta e Hotel Vila Italia.

SONY DSC

Hotel Vila Gale

SONY DSC

Hotel Farol

SONY DSC

Piateta de linga nenorocirea aia de Hotel Baia.

SONY DSC

Si asta-i „nenorocirea”

SONY DSC

SONY DSC

Cascais si Estoril.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Palma aia rosie e opera unui artist roman si cu vreo doua zile inainte sa plecam au mutat-o in Lisabona. Interesant e ca ambele fete arata dosul palmei. Ca un fel de rugaciune.

SONY DSC

SONY DSC

Tabla de mai jos nu e vreun deseu, ci o opera de arta. Arta in intelesul lor, nu al meu.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

O mini expo cu masini clasice.

SONY DSC

 

Si gata ca dau in bilbiiala.

 

Read Full Post »


Bun, acum ca terminasem cu vizita la Jesus, care, intre noi fie spus, n-a fost in stare sa ne ofere nici macar un serbet cu apa rece, ne-am indreptat atentia si masina spre alte zari. Cum spuneam, Sesimbra care bineinteles are si un palat. Mai exact, ruinele unui palat. Dar pina la palat, am trecut pe la Sanctuarul Cabo Espichel, in Arrabida. Nu ca ar fi aici vreun punct de mare atractie pentru mine, dar cica a fost si este pentru altii. Legenda spune ca aici un nene a vazut imaginea Maicii Domnului. E si cum asta se intimpla prin secolul XII – XIII, toti au halit-o si o mai halesc si astazi, motiv pentru care au construit o capela, frumusica, si o gramada de chilii pentru pilgrims sau pelerini, care veneau sa se roage sau ma rog, ei stiu. Cert e ca odaile alea sunt din piatra, scunde, intunecate, aducind mai mult a carcere. Carcere care au ramas, sau au fost lasate, de izbeliste, in voia intemperiilor naturale, ca pelerinii vin cu rulote, in zilele noastre. Bag sama ca s-au smecherit, intre timp. Spun asta pentru ca erau parcate citeva RV-uri mai amarastene de prin Italia si Franta.

Dar zic sa trecem la poze. Iata, pentru o intelegere mai exacta, cum arata locul unde se spune ca bintuie Maica Domnului. Si sa nu uit, locul respectiv e cocotat pe un ditai cliful la vreo 100m deasupra oceanului. Interesant mi se pare faptul ca atit cit am stat acolo, nu mi s-a aratat nici-o Maica. Precizez ca tipa din antepenultima poza nu e Maica Domnului, ci sotia domnului, adica a mea.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Urmatoarea statie, Sesimbra cu peron pe dreapta. Cum spuneam, aici sunt si ruinele unei cetati din care au mai ramas doar zidurile, in interiorul carora e un restaurant mititel si uritel, un cimitir la fel de mic si la misto, citeva statui si-o bisericuta simpatica pe care sotia s-a decis s-o viziteze … dansind. In acelasi timp si profitind de situatie, eu mi-am facut de cap c-o sirena. Buna rau si cu niste tite ca piatra, nu alta.

Si cum zidurile, de care vorbeam, sunt cocotate pe un munte, la poalele lui se putea vedea Sesimbra scaldata in soare si mingiiata de valurile oceanului. Am coborit, evident, si-n orasel sau asezare omeneasca, pentru ca-i prea mica sa-i spui oras si nici a sat n-arata. Ei bine, de cum s-a oprit masina, ne-am repezit ca vulturii in prima terasa, ca ne crapau ochii de foame. Aici ni s-a recomandat o boritura de catel. Un sea food care arata de parca mai fusese mincat odata. E adevarat ca la gust era OK, dar ca aspect, veti vedea ca nu exagerez. Numele nu i-l mai stiu, dar suna a caldare, chestie care chiar i s-ar fi potrivit. Apoi am umblat putin pe ici, pe colo, pe niste stradute, ingrijorator de strimte, ca altceva oricum nu era de vazut si dusi am fost spre Setubal.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Ziua am incheit-o la Setubal, care este cel mai sarac si mai comunist oras in Portugalia. Aici, din cite am inteles, in afara de peste nu prea merita sa poposesti. Cu toate astea, am vizitat o fabricuta care face faianta, manual, asa cum o faceau mosii si stramorii lor. Nu mai stiu daca v-am spus, dar Portugalia e tara faiantei si a plutei. Nu cred ca exista vreun loc in tara asta unde sa nu existe faianta pictata. In loc de lusitani, eu le-as spune faiantari sau plutasi.

Si pentru a nu pierde gustul si a mai cheltui si ceva euro, am intrat la o degustare de vinuri din care ne-am ales cu fo doua sticle, citeva pahare de vin si citeva informatii extrem de interesante. Adica, astia exporta vin in America, dar citeodata se intimpla ca nu toate butoaiele sa fie cumparate, motiv pentru care se ritornereaza tot pe cale navala. Fascinant e faptul ca la venire, vinul e de o calitate mult superioara. Ei spun ca s-ar datora miscarii permanente a vinului in butoaiele din cala si probabil a aerului salinizat. Cel putin asa ni s-a explicat. Mai mult, o fiola plimbata din vinul ala era echivalenta, ca pret, cu o fiola de vin de 40 de ani, adica 99 euro. Noi ne-am rezumat la doua sticle de 20 de ani, ca inca nu ne pierdusem chiar toate mintile.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Postul urmator va fi si ultimul dedicat acestei vacante. Va voi vorbi de mincaruri, de ideologul legionarilor si ce-oi mai avea pe camera.

 

 

Read Full Post »


Cum spuneam in postul precedent, l-am vizitat pe Jesus, neinvitat, ca, sincer, asta ar fi ultimul lucru pe care mi l-as dori. De fapt, o invitatie din „zona” aia, chiar n-ar fi binevenita si nu doar pentru mine.

Asa ca, intrucit Jesus era primul stop, in drumul nostru spre Sesimbra si Setubal, Paula ne-a ridicat de la hotel si-am purces sa-l vizitam. Ajunsi in Lisabona, dupa ce am pescuit si o familie de malaezieni, ne-am oprit, involuntar si neplanificat, la un filtru politienesc. Dupa ce s-au convins sticletii ca n-avem arme, bombe sau stupefiante, am trecut podul care e o copie fidela a lu’ Golden Gate, dar in miniatura. De fapt a fost compus de acelasi autor. Podul are vreo 2 km si e superb, dupa cum veti vedea. Mai amonte, e altul de vreo 17km, dar nefiind in program, l-am salutat de la distanta.

E si cum treci podul, o cotesti direct la poalele lu’ Jesus. Asta, statea pe un ditai soclul de vreo 100m inaltime si privea in zare, cu bratele larg deschise, incercind sa-l imite pe frati-sau, ala din Rio. Dar ne-am convins ca bratele sunt deschise la misto, intrucit statuia-l reprezinta inaintea rastignirii si nici nu se poate spune c-o facea de fericit ca ne vede. Poate doar in semn de „bine-ati venit sa mai cumparati bilete!” pentru ca nimic nu-i gratis, nici macar alea sfinte sau cum or fi ele. Si sa stiti ca biletele respective nu sunt deloc ieftine, ba sunt chiar scumpe sa te sui doar pe soclu, nu mai sus, ca asta nu e ca gagica din NY.

A propos, Bula i se destainuie unui prieten:

„Bai, ultima femeie in care am intrat a fost Statuia Libertatii”

Si unul fara legatura cu subiectul. Pe o banca-ntr-un parc era scrijelita o conversatie

„Il iubesc pe Gheorghe”

„Proasto, Gheorghe e gay”

„Nu sunt proasta, sunt Ion”

Revin. Si tot in virful dealului, de jur imprejurul statuii, e un ditai parcul numai cu maslini. Maslini, nu masini. Nu m-ar mira sa aflu ca au fost adusi din tara sfinta si replantati, ca sa se simta statuia ca acasa. Totul era intr-o ordine si-o disciplina de parca erau asezate cu sublerul. Exact ca pe vremea raposatului in brambureala Jerusalimului. Mai erau si alte statui si cruci, dar paleau la vederea lui Jesus care aduce si cu o „Mama Patria” sovietica. Ca si alea-s niste monstruozitati de beton. Cel putin aia din Volgograd ( fostul Stalingrad) e de speriat avioane.

Si am platit, ca ce era sa fac? Doar nu era sa ma pun cu demiurgul. Si realitatea e ca merita. Nu statuia, privelistea. De acolo, de sus, vezi toata Lisabona. Cum? Poze? Bineinteles c-am facut, ca doar d-asta l-am platit, sa-l pozez. Numai ca de data asta nu le mai aranjez, le las asa cum au cazut. Io-te-le!

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Seara ne-am dus la Casino, in Estoril, la un concert Fado, un fel de flamengo imperecheat cu Amalia Rodrigues. O jale si-un of. Muzica trista care desi nu-mi displace, imi produce o stare de apatie, daca-i doar cintata. Dar daca e ca-n clipul pe care vi-l pun, ca exemplificare, atunci e putin diferit.  Si asta pentru a satisface toate gusturile, indiferent de sex si orientare sexuala. Iar fatuca asta, care desi are o zbirna cam cit a mea, mai prezinta si alte protuberante care in mod sigur au darul de-a te binedispune. Daca nu, aveti o problema.

Read Full Post »

Older Posts »