Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘about papa’ Category

Puțul si Bourbon-ul


Ca bine zicea poetul, din putul intelepciunii lui :

„Dupa iarna vine toamna, 

dupa noapte vine seara,

dupa ploaie, alta ploaie,

tot sa-ti dai cu tesla-n _oaie.”

Cum care poet? Eu. Pai mai e vreun altul sa nasca astfel de pietre filosofale? E adevarat ca asta-i filosofie canadeza care n-are a face cu filosofia in sine si nici cu realitatile  europene. Dar

„privind prin usi afara

si chiar de le deschid,

m-apuc-asa o greata,

de-mi vine sa le-nchid”

*

ca nu e numai poaia,

(ah, dac-ar fi doar ea!)

dar au bagat si friguri,

sa fie de belea.

*

si ca sa uit de vreme,

am pus un saxofon,

sa-mi acompanieze,

paharul cu Bourbon.

***

Any questions?

SONY DSC

SONY DSC

Reclame

Read Full Post »


Iar Paste, iar miel, iar oua, iar slagare cu „Hristos a-nviat”, iar balanganeli de clopote, petreceri si bautura. Nu-i rau! Si pentru ca Juniorul a-nviat de doua ori, eu, ca sa nu ma pun rau cu Barosanu,, celebrez amindoua invierile, si p-aia ortodoxa si p-aia catolica, ca o petrecere-n plus nu strica niciodata. E adevarat ca celebratul asta inseamna si niscai bucatareala-n plus, dar asta nu face decit sa-mi sporeasca pofta de bairam.

Si uite cum, ieri, inainte ca Barcelona sa-i „rastigneasca” pe Manchester U, care se pare ca mai au de asteptat pina sa invie, am dat fuga sa-mi ridic mielul comandat de-acum o luna. Eu as fi vrut sa comand si-un Hristos, sa-l pun in capul mesei la cina, ca s-arate mai de taina, dar n-aveau. Asa ca mi-am tras doar bestia care speram sa fie simpatica. Ei bine, n-a fost, ca macelaru-i uitase capul pe nu stiu unde si fara cap, cum era sa-i evaluez fizionomia? Nici alt cap n-am vrut pentru ca prea-mi suna a Frankenstein.

Asa ca, jumatatea stinga o voi gati pentru invierea cu numarul 1. Iar jumatatea dreapta pentru invierea cu numarul 2. De ce nu invers? Pai daca vreti pot sa schimb, ca nu e o hotarire definitiva, dar ma gindeam ca daca „ortodox” inseamna drept, probabil c-aia-i partea care trebuie gatita la-nvierea #2. Drob n-am sa fac, anul asta, pentru ca l-am insarcinat pe un amic, dar nu cum a insarcinat-o Duhul Sfint pe Maria, sa-l pregateasca. Ratiunea ar fi ca nu voiam ca mielul meu sa aibe motive sa spuna, „minca-mi-ati drobul!”. Asa, fiind drobul altuia, nu se va putea deda la mahalagisme mioritice.

Eu planuisem si-un stufat, dar cum aici e inca iarna, ce draci de usturoi sa-mi rasara in gradina. Ceapa verde iau din aprozare, ca se gaseste, dar cu usturoiul verde e o problema. Se pare ca la Canada nu se stie ca si asta e comestibil, drept pentru care in magazine gasesti numai uscat si-mbatrinit de vreme. Totusi, n-as putea spune ca duc lipsa stufatului, nefiind vreunul din preferatii mei culinari, dar l-as fi gatit, doar asa, de-o fita.

Deci #1 va fi la noi, #2 urmind sa-l petrecem la unii din prietenii care vor veni la #1. Clar? Clar! Dar desi vom merge noi la ei, acelasi miel va fi servit, asa dupa cum spuneam. Cum voi cara borsul, nu stiu, dar sper sa nu-l dau de mincare portbagajului. Cu friptura nu-mi fac griji, ca desi sunt pulpe, cum dracu sa fuga doua picioare rumenite si ambele pe partea dreapta?

In incheiere, daca tot e sa facem bors, vreau sa-mi exprim convingerea ca incendiul din Paris a fost un atentat si nu un scurtcircuit asa cum s-a vehiculat prin presa. Adevarul oricum nu-l vom afla niciodata, pentru ca minoritatile trebuiesc protejate. Minoritatile si Monarhia Britanica, ca-n cazul Dianei.

Paste Fericit! indiferent pe care-l sarbatoriti, ca oricum, nu conteaza.

Read Full Post »

Marea hoinareala – Epilog


Gata si cu vacanta asta. Acum urmeaza socotelile, ca vacanta fara socoteli ar fi ca Papa patron la IBM, ceea ce e foarte departe de-a fi adevarat. Bun, deci, costul total al excursiei de 51 de zile, incluzind zboruri, hotelui, haleala si cadouri a fost de aproximativ CAD 18.000. Dar daca scadem cadourili, ca alea nu e musai, ajungem la fo 16.000, adicatelea, 10.000 de euro, ceea ce mi se pare extrem de convenabil. Si acum sa defalcam.

Hotelul in Cascais, Vila Gale(****) cu breakfast inclus a costat 2400 de euro pentru 31 de zile. Zborurile, 4 la numar, cred c-au insumat vreo 1700 euro. Excursiile din Sevilla au fost vreo 800 euro, Hotelul Cervantes(****) in Sevilla pentru 18 zile, fara breakfast, a fost vreo 1300 euro, hotelul Boutique(****) in Lisabona pentru doua nopti vreo 150 euro. Si restu-au fost restaurante, intrari pe la diverse obiective si alte maruntisuri, inghetate, trasuri, taxiuri, cafele, si alcooluri, ca viata fara alcool, e ca planeta fara apa, arida si stearpa. MmmmDa!

Referitor la haleala. In Cascais e ieftina. La orice restaurant obisnuit, fie ca-i pe faleza (Bolina) sau in centru (Tasca) exceptindu-le pe cele gen Casa Velha, un peste cu cartofi si legume costa 12.50 euro. Cam tot asa si cu bacalhau (cod fish), caracatita sau mai stiu eu ce alte vietati oceanice. De carne nu ne-am atins, asa ca nu stiu, doar de pui. Pui, adica pui, nu gaina. Si un pui la gratar cu cartofi prajiti, ca cel de mai jos, pentru doua persoane, e doar vreo 10 euro.

Iar in Sevilla am mincat de asemenea bine si destul de ieftin, dar mai mult porcisme. In poza cu sotia, la un bistro in Alameda de Hercules, portia respectiva era 10 euro si cred ca ar fi fost suficienta pentru 3-4 persoane, desi ei o vindeau ca pentru doua. Tapas erau in general 2 sau 3 euro/ pe portie, dar am gasit si cu 1 Euro. Si in mod sigur cu trei portii te cam saturi. Vinul casei e cam 6 euro/500 ml. Dar in alimentare gasesti vin foarte bun cu 2, 3 euro pe litru.

Prosciutto, caruia spaniolii ii spuneau jambon iberico, desi era acelasi lucru, era destul de scump, dar depinde si de unde-l cumparai sau poate de calitate. N-as putea sa spun exact pentru ca preturile erau nejustificat de diferite. Poza de mai jos, cu nenea ala, a fost facuta-n Cordoba si un subway barosan numai cu prosciutto costa doar 3 euro.

 

Inca ceva. Daca hotelul nu include breakfast-ul in pretul camerei, nu-l luati separat pentru ca nu merita 12 euro. La orice bistro poti avea un breakfast baban cu 6 euro, incluzind cafeaua. De fapt spaniolii isi luau un toast pe care puneau doar ulei de masline si rosii, blended, chestie care costa vreo 2 euro, cu cafea.

In concluzie, exceptind cadourile, ajungem la vreo 200 euro/zi, ceea ce e excelent. Atit de excelent incit la anul o vom pune de trei luni pentru ca-n Canada, martie e tot o luna de iarna. Si am decis sa bagam un 2 saptamini de Cascais, 2 de Algarve, 4 de Barcelona si inca 4 de Tenerife. Nu stiu voua, dar mie-mi suna binisor spre bine, exceptind deplasarile.

Insa pina atunci, 2 luni in RO, din care doua saptamini in Dubrovnic.

Si-am incalecat pe-o sa … Ca de unde cal?

Read Full Post »

Marea hoinareala (5)


Granada. Asta e una din cele patru excursii de-o zi pe care le-am booked prin internet, inca din Canada. Orasul in sine n-as putea spune ca m-a dat pe spate, dar Alhambra, un alt palat maur, e de vizitat fiind la fel de interesant ca si Alcazar-ul din Sevilla. Nu mai repet ce anume mi-a placut, pentru ca oricum am spus-o in postul trecut si pozele sunt, zic eu, edificatoare. In afara de Alhambra am mai vizitat un satuc, Albaicin, foarte pitoresc, unde am si mincat la un bistro, intr-o piateta.

Un loc interesant si care poate fi vazut de sus, din Alhambra, e Sacromonte. Sacromonte e un district al Albaicin-ului care se-ntinde de sus de pe un deal, ca nu-l consider munte, pina jos in Valparaiso, „unde curge-n vale un riu mititel” pe numele lui de botez, Darro. Asta cica era plin de aur si de acolo i s-ar trage numele. Dar ce e interesant la Sacromonte nu e relieful, ci tiganii care si-au tras grote in pintecele acestui deal si unde traiesc de sute de ani, cam de cind crestinii i-au usuit din zona pe evrei si pe musulmani. Nu stiu exact cine a sapat grotele respective, ca nu-i banuiesc pe tigani de-o astfel de harnicie, dar cert e ca traiesc acolo si din cite spunea ghidul, in fiecare seara se aduna la un gen de sezatoare si-o ard cu flamenco-ul lor. N-am fost sa-i vedem, desi ni s-a spus ca-s pasnici si sociabili. In ultima poza puteti vedea Sacromonte-le cu grotele tiganesti. Si inca ceva si mai interesant. Tot ghidul ne-a spus ca acestor grote li se mai spune si „troglodite”. Asta ca sa vezi descoperire etimologica ce-am facut!

Cordoba. Cum spuneam, Cordoba este un alt oras care trebuie vizitat. Curat, pitoresc si incarcat de istorie. In Alcazar de los Reyes Cristianos, in 1480, Cristofor Columb a fost primit de Regele Ferdinand si regina Isabella, cea care-l va sprijini in a obtine fondurile necesare aventurii al carei rezultat a fost descoperirea Caraibelor, a Americii Centrale si de Sud.

De vazut e si podul de piatra, roman, care sta bine-merci pe picioarele lui pina-n ziua de astazi. Dati dracu romanii astia!

Un alt obiectiv si poate cel mai tare, e Moscheea – Catedrala. Constructia asta este ceva incredibil. Construita in etape, moscheea contine 856 de coloane diferite, ele fiind sterpelite (reciclare) de la ruinele altor constructii. Ce e insa stupefiant, e faptul ca in interiorul moscheei a fost construita o catedrala. Pare un fapt de neinchipuit, atit din punct de vedere arhitectonic, cit mai ales religios, dar uite ca a fost posibil si pot spune ca atit moscheea, cit si catedrala te cam lasa cu gura larg cascata.

Bun, acum vorbim de Ronda si Pueblos blancos. Satele astea albe erau albe pentru ca prin secolul XVII, cind au dat molimele bubonice peste spanioli, oamenii si-au confectionat o zugraveala alba care se pare ca avea un rol dezinfectant. Dar cu toata dezinfectia, populatia Andaluziei a fost injumatatita. In fine, satele astea impresioneaza prin pozitionare, intrucit se intind pe coame de munte. Noi am vizitat numai Zahara de la Siera, Grazalena si Ronda, care intra cam in aceeasi oala. Dar cel mai tare si pe care nu l-am vizitat si nici ca m-as incumenta, e Setenil de las Bodegas care are ceva case si restaurante sapate in stinca. Cautati-l pe google si o sa intelegeti de ce nu l-as vizita. Aia stau, realmente, cu muntele-n circa. E de groaza lumii. Asadar, satele astea sunt pitoresti si pozitionate de te ia cu ameteala, dar iti ofera niste privelisti de vis.

Ronda, un centru important al Andalusiei, este un orasel cocotat pe o ditai stinca si care e despartit in doua de un riu pe nume Guadalevin. Intre cele doua parti ale orasului exista si un pod de piatra, construit in secolul XVIII si care traverseaza o ripa de 120m adincime, in fundul careia zburda riul amintit. Imaginile sunt de infarct, daca te hotarasti sa privesti in jos. De mentionat ar fi si arena pentru coride care se zice ca e a doua din Spania, ca marime, dar care nu e nici pe departe ca cea din Sevilla si care te costa 7 euro s-o vizitezi. Dar daca esti smecher, dai 1.5 euro pe un espresso si o poti vedea elegant de pe terasa Hotelului Catalonia Ronda care e chiar vis-a-vis. De fapt poza de acolo am facut-o.

Si uite asa, din excursie-n excursie, am ajuns la Cadiz, ultima-n program. Cadizul e un port barosan si un orasel foarte placut. Dar inainte de-a ajunge la Cadiz, am trecut prin Jarez de la Frontera, locul de nastere al lui Miguel Primo de Rivera, primul dictator al Spaniei la inceputurile secolului XX. El a fost cel care l-a propulsat pe Franco, numindu-l general la numai 33 de ani. De fapt Plaza del Areal, contine o ditai statuia care-l reprezinta pe Miguel, chestie interesanta intrucit nu cred ca-s multe statui ale fostilor dictatori, inca pe soclu.

Cadiz, cum spuneam, port important, atit pe vremea conchistadorilor, cit si-n prezent. O faleza superba, niste stradute strimte si pline de viata unde am surprins pe la mese niste „gipsy kings” ascultund flamenco la scula proprie si discutind fotbal. De notat si monumentala (cum altfel?) catedrala si mai ales Tino Pepe. Asta de pe urma fiind mindria lor bahica care mie mi s-a parut posirca. Dar cind i-am vizitat „maternitatea” , Gonzales Byass, am baut vreo 5 pahare pentru a ma convinge ca nu-mi place. Si nu mi-a placut, dar degustatul cere sacrificii si eu sunt tipul de om care se sacrifica pentru a intelege placerea altora. Si nu sunt putine celebritatile care au trecut prin vinaria asta si si-au tras cite un butoi pe care l-au personalizat, semnindu-l.

Asa ca, a la votre!

Read Full Post »

Marea hoinareala (3)


Intrucit mare parte din Portugalia o vizitasem in anii precedenti, exceptie facind Algarve, in sud, Braga si Guimaraes, in nord, am decis ca de data asta sa dedicam vacanta portugheza plimbarilor, urmind s-o punem de niscai vizite in Andalusia, motiv pentru care am arvunit inca din Canada patru excursii de cite o zi la Granada, Cordoba, Ronda si Cadiz.

Dar pina la Spania ne-am plimbat prin Cascais si Estoril de nu-mi mai simtem picioarele. Dar n-a fost rau, ca uite, acum, stau ca vatamatu-n casa si ma uit lung pe geam la mormanele de zapada, si la gerul care nu numai ca-l simti, da-l poti si vedea si chiar mirosi, atit e de nenorocit. Si va spun, impotenta solara e absolut deprimanta. Cind e soare si cald, parca ai mai mult chef de viata, de iesit, de respirat, de plimbat, mincat si de baut. Cind insa e ger cu spume, din toate chefurile, doar chefurile de mincat si baut imi mai ramin si asta nu face bine cintarului. Ar mai fi si alt chef, dar nu-l mentionez ca ne mai citesc copiii si-o sa spuna c-am dat in mintea lor.

Dar pentru ca plimbarile kilometrice de-a lungul falezei n-au nimic iesit din comun, zic sa trecem la Andalusia. Cum spuneam, Seville e un oras care nu trebuie ratat. Dar nu tot. Poti rata fara grija partea noua a orasului care-i cam jerpelita si nu prezinta vreun interes nici istoric si nici arhitectonic. In schimb centrul vechi, e superb. Stradutele inguste si intortocheate cu case divers colorate si cu balcoane inguste cu grilaje metalice, diferite, ca aspect, de la o casa la alta. A propos, ca asta e alta … aia care m-a surprins, atit la Portugalia, cit si la Spania. Zabrelele. Bey, n-am vazut in viata mea atitea case ferecate ca ale astora. Zabrele la usi, la feresti, la intrare, la iesire. E de groaza lumii. Grilajele sunt misto concepute, accept, dar tot sentimentul de puscarie generalizata ti-l dau, privindu-le. Diferenta ar fi ca la puscarie-i apara pe aia de afara de cei dinauntru, pe cind astea-i apara pe cei dinauntru de cei de-afara. Totusi, sa fie criminalitatea atit de mare incit orice gaura sau orificiu sa fie ferecat? Eu nu cred, desi gratiile ma contrazic. Sau o fi vreo moda ramasa mostenire de la mauri?

Dar asta e treaba lor, a mea e povestitul. Deci si prin urmare, La Seville am stat in centrul vechi, aproape de „ciuperci”, Seta de Sevilla. Asta constituie cea mai mare structura din lemn, din lume si-a fost „compusa” de un neamt. Sunt vreo patru ciuperci ale caror palarii sunt legate-ntre ele si care au si un pasaj deasupra lor pe care te poti plimba, contra cost, pentru a admira orasul de sus. Bag si citeva poze pentru edificare.

 

Nu stiu altii cum sunt, dar pe mine decit sa ma plimbi prin muzee, mai bine ma futi. Stiu, unii vor spune „Vai, cum se poate, doar muzeele sunt hrana pentru ochi, suflet si intelect?” E uite ca … Vai, la mine se poate. Nu spun ca le ocolesc, spun doar ca nu ma atrag si-n consecinta, nu le caut. Si daca cumva ma-mpiedic de vreunul, nu-l parcurg, il alerg. N-am rabdare sa ma hlizesc la toti sfintii, cristosii si dumnezeii zamisliti de unul si altul si nici la naturi moarte, oricit ar fi ele de Gauguin colorate. Cind am fost la Prado, cred ca am vazut toata Biblia pictata. Numai ca Hristos dintr-un tablou semana cu Ioan din altul si cu Petru din al treilea. De fapt am mai spus-o la vremea respectiva. Era o harababura de fete care mai de care mai pleostite, mai spasite si lipsite de viata. Asta ca sa nu spun ca expozitiile de pictura … „geometrica” chiar le evit pentru a nu-mi produce dureri in cap, asa, de unul singur. Cind am vazut Ermitajul, m-au impresionat mai mult palatul in sine si vasele alea imense din malachit. Din cite-mi amintesc era si o trasura aurita. Aia cred ca era de pe vremea lu’ Becali.

Cind am fost la Monserat-ul Barcelonez, la Manastirea aia din virful cataroaielor, am intrat si la o expozitie Picasso. Dar era Picasso-ul dinainte de-a se cubiciza. Bun, am intrat, am vazut, am iesit si-am uitat. Ce mi-a ramas in minte e trenuletul cu cremaliera care ne-a dus sus la dracu, pe cataroaie si manastirile alea construite de vulturi, ca nu-nteleg cum a putut omul sa se cocoate tocmai acolo. Iar daca am mentionat vreodata expozitia aia in relatarile mele, am facut-o fugitiv si doar ca sa epatez asistenta, nu ca mi s-a lipit de suflet sau ca m-ar fi impresionat in vreun fel.

Si ca veni vorba, ati auzit pe cineva povestind de prin muzee si descriind cu lux de amanunte cele vizionate? Eu, i-am auzit pe multi spunind, „Am vizitat Louvre si, vai cit mi-a placut de mult!”  „Adica ce ti-a placut, Tantzo, podeaua, tavanul, mobilierul?” „Nuuuuuu, vai ce prostii vorbesti, ignorantule! Exponatele, bineinteles.” „Zau? Dar ce tablouri ai vazut?” „Aaaaaa……pai!” „Bun, nu-ti amintesti numele, dar din ce curente?” „Ce curent, tu chiar n-ai fost in niciun muzeu sa vezi ca geamurile sunt inchise?” Si cam atit. Asa ca, decit sa ma duc doar ca sa spun c-am fost, mai bine ma lipsesc. Daca as avea o cultura vasta in materie, care sa-mi permita sa-nteleg simbolismul culorilor si subtilitatile trairilor artistice redate-n forme si culori, da, dar cum n-o am, ce rost are sa ma duc ca sa ma uit ca boul la portocala?

Ce-mi place sa vad si sa aflu e arhitectonica locurilor, modul de viata al oamenilor, monumentele istorice, culinareala specifica zonei, muzica, dansul si de ce nu, unele traditii.

Dar pentru ca deja m-am lungit cu divagatiile, zic sa bag spaniolismele in postul urmator. Totusi, ceva poze cu Sevilla poate ca n-ar fi inoportune.

 

 

Read Full Post »

Marea hoinareala (2)


Dupa cum spuneam in postul precedent, in vacanta lusitano-iberica ne-am distrat foarte misto, cam de nota 8, ca pentru zece ne-ar fi trebuit o roaba de bani. Banii, de altfel, vor fi subiectul  ultimului post dedicat acestei vacante.

Pina atunci sa vedem ce alte activitati am mai bifat. Si pentru ca s-a-ntimplat sa-mi pice si ziua de nastere in aceasta perioada, am avut surpriza sa gasim in camera de hotel si o frapiera c-o sampanie si o prajiturica, iac-asa, din partea managerei, ca era dama buna. Surpriza a fost insa dubla pentru ca oamenii au incurcat zilele, fapt pentru care am gasit o sampanie si-o prajiturica pe 18 ianuarie si alta sampanie c-o alta prajiturica pe 19 ianuarie. Evident ca nu-i puteam refuza, fapt ce a condus la sampanizarea noastra gratuita si consecutiva.

Seara, ca seara se petrece, am invitat o familie cu care ne-am imprietenit acum trei ani, la Casa Velha. Un restaurant in centrul Cascais-ului cu pretentii si mincaruri pe masura. N-a fost o petrecere ca cele cu care suntem obisnuiti, dar a fost totusi o seara placuta, chiar si fara excesele unui party sanatos.

Un alt eveniment, notabil, a fost show-ul de flamenco din Sevilla. Show pe care ni-l recomandase receptionera urita si cu voce groasa, de la Cervantes, hotelul unde ne-am petrecut noptile andaluze. A propos, nu cred c-am intilnit portugheza sau spanioloaica frumoasa in vacanta asta. Probabil c-or fi stat ascunse si eu n-am fost in stare sa le depistez ascunzatoarea. Bine, cel putin, ca hotelul a fost foarte misto si serviciile ireprosabile. De fapt atit Vila Gale cit si Hotelul Butique din Lisabona nu ne-au dezamagit absolut deloc.

Bun, ajungem noi la El Palacio Andaluz si ne asezam la masa, ca era un show cu dinner. Sala cochetica si c-o scena incapatoare pe care artistii urmau sa-si probeze virtuozitatea. Cum spun, n-apucam sa ne asezam ca in sala dau navala vreo trei autocare de chinezi. Unde mai pui ca venisera si cu soriceii lor. Multi, neica! Ce cautau aia acolo, n-am reusit sa pricep, ca numai de jalea tropaita a tiganilor localnici nu le ardea.

Incepe spectacolul. Dar bag seama c-a inceput doar pentru noi, ca turma de chinezi chitaia de zor iar soriceii lor alergau de la o masa la alta ca anumite doamne, din vremea adolescentei mele, care alergau in curul gol de la o camera la alta, prin Athenee Palace, la produs. Dar cum probabil ca „Ssssst!” la chinezi e o invitatie la trancaneala, au continuat chitaiala si dupa indemnurile mele sonore.

La un moment dat, scos din minti de nesimtirea sobolanimii, am bagat un „Shut the fuck up!” si pentru o clipa au parut descumpaniti, cei cei care m-au auzit. Se gindeau probabil ca fac parte din spectacol, ca dupa acea clipa de nedumerire si-au continuat netulburati show-ul lor propriu. Problema era ca noi nu pentru show-ul lor venisem.

Si-atunci, vazindu-ma ignorat, mi-am revarsat indignarea asupra unei soricioaice care se zbenguia prin fata mesei noastre. „Fa, curva mica, chiar vrei sa ti-o iei in cadru festiv?” Pustoaica s-a prins ca era vorba de ea, dar cum nu stia romaneste, nu mi-a putut raspunde. In schimb i-a chitait ma-sii, ca bag seama tata n-avea. Aia, o urita cu spume, se uita la mine c-o privire care continea o tolba de sageti si parca ar fi vrut sa spuna ceva, exact ca mutul care-si da seama ca-i mut si ca interlocutorul nu-i cunoaste gimnastica limbajului. Asa ca s-a adresat comesenilor ei. Intr-o secunda toti se uitau la mine cu interes, de parca mi-ar fi cazut pantalonii-n vine si n-as fi purtat chiloti. Si probabil ca au spus si altora, ca am surprins si alte mese interesate de aspectul meu. Ca le-o fi convenit, au ba, nu pot spune, desi mi-am cam dat seama, dar cert e ca tevatura soriceilor a incetat. Cred ca-i umplusem de acelasi respect pe care-l nutreau fata de Mao. De chitait au mai chitait ei, dar pe pitici. Oricum, pe scena se cam ingrosase gluma, tiganii tropaind de sa sparga dusumeaua, acoperind chitaielile asiatice.

Concluzia a fost ca limba romana are un efect devastator asupra rozatoarelor.

Asta la flamenco, ca la fado cind am fost, la Taverna dos Trovatores, in Sintra, daca scoteai vreo vorbulita, imediat se uitau interpretii la tine cu repros. La fado live e ca-n catedralele pe care le-am vizitat. Cind incepeau aia sa se jeleasca, nici mustele nu-si mai permiteau sa biziie. Realitatea e ca si daca nu i-ai fi auzit, mimica fetei iti dadea de inteles cam ce crampe-i strabateau. Basca modulatiile vocilor. Sus-jos-sus-jos. Cind mai tare, de se zbirlea parul pe tine, cind mai pianisimo, ca deabea-i auzeai. La refren era ceva mai bine, ca atunci avea voie si asistenta sa mugeasca, tinindu-le isonul. Cu noi n-au avut succes, ca de unde portugheza? Unele cintece le mai stiam de la Amalia Rodriguez, dar marea majoritate-mi erau complet necunoscute. By the way, nasoala limba. Chiar ma gindeam, cum draci sa vorbesti o limba ca asta la o receptie pretentioasa sau la un simpozion stiintific? Asta-i limba de santier, de vorbit la prasit, dar nu si de saloane elegante, de sampanii si de pledoarii stiintifice. Dar na, poate ca nici romana nu suna chiar elegant in urechile altora, ca o buba, un stirv, o grija, un corb, un git, un cird, un bilbiit si inca multe altele, nu-mi suna nici mie foarte duios.

Un alt spectacol de fado, am fost sa-l vedem la Esquina de Alfama, in Lisabona. Aici, o alta „taverna mohorita unde patrunde ziua printre feresti murdare” am stat realmente ca sardelele-n cutie iar cintaretii mai aveau putin si ne cadeau in brate. Trebuia sa fii foarte atent cum te misti sa nu-i zbori vecinului paharul din mina sau sa-l ajuti sa-si bage furculita-n ochi. Mesele si scaunele era din recuzita celor sapte pitici, asa ca se statea cu genunchii la gura. Dar pentru ca am amintit de ochi, sa mai spun ca patronul, unul din cei patru interpreti, aducea foarte bine cu Basescu, mai ales la ochi. Numai ca asta se si strimba, functie de ce behaia el in cintec, asa ca era cam greu sa-l privesti si sa n-o arzi in hohote cind vedeai cum ii zboara ochii in directii diferite pe un fond grotesc. Motiv pentru care, atunci cind ii venea rindul, mai mincam, mai beam, tot sa nu-l privesc.

E si cam asta ne-a fost culturalizarea in materie de muzica si dans. In rest, vizite pe la muzee, palate, catedrale si restaurante si pe care le voi aminti in posurile viitoare impreuna cu recomandarile de rigoare. Pina atunci, alte poze de prin Cascais, incluzind sampania si Casa Velha.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Read Full Post »

Marea hoinareala (1)


Ziua Martisorului? Poate, dar pe ce continent? Ca aici vine Craciunul, lovi-o-ar canicula de iarna idioata! Dar, in fine, atit pentru doamnele care au ocazia de-a admira un ghiocel, pe viu, cit si pentru cele care inca-l mai pot rememora, urez un „Happy Martisor Day!”, ca sa mor daca stiu cum altfel se poate ura de Martisor, desi m-am tot caznit sa-mi aduc aminte.

Si acum sa trecem la „oile” mele, ca ce altceva pot face la doua noaptea?

Stiati ca ciobanasului ii place sus la munte, sus la munte, la izvor? Stiati. Dar stiati ca numai pe timpul verii? Cum vine iarna, cum da-n trashumanta si-si da drumu la vale, la cadurica, ca sa nu-i degere turloaiele. Pai si daca ciobanii fug de iarna, ca dracu de tamiie, eu de ce n-as fugi? Ce, eu-s mai prost? Drept pentru care, dupa cum s-a anuntat la CNN, FOXNews si Realitatea TV, am dat o tura, de vreo doua luni, prin batrina Europa. Nu prin toata, ca nu sunt vreun Badea Cirtan si nici sotia nu e vreo Simona Halep, dar o Portugalie si-o Andaluzie tot am bintuit.

E adevarat ca mi-as fi dorit alte tarimuri mai la nord de paralela 45, dar cum dorinta ne-a fost de-a pacali iarna canadeza, evident ca n-o puteam pacali cu iernile Scandinaviei. Aia va ramine una sau mai multe destinatii estivale, desi nu stiu cum s-ar diferentia de estivalele Canadei. Dar, na, asta-i omul. Daca as fi locuit in Suedia, mi-as fi dorit sa vizitez Canada. Oare?

In fine, in Portugalia am fost pentru a treia iarna, consecutiv, dar pe Andaluzia n-o mai calcasem. Asa ca in Cascais-ul portughez am executat, timp de-o luna, multe plimbari, bai de soare si restaurante, consumind un navod intreg de dorada, sea bass, caracatite si alte scirbosenii oceanice de care sunt absolut indragostit. In schimb, in Spania ne-am tinut de vizite. Sevilia, unde aveam cartierul general si pe care am umblat-o-n lung si-n lat de mi-am dat kilometrajul peste cap. Apoi Cadiz, Granada, Ronda si Cordoba. Evident ca tapasurile si sangriile au completat in mod placut vizitele istovitoare, dar interesante. Cu toate astea, pestele portughez, facut pe jar, va ramine in memoria papilei mele ca cel mai excitant aliment intilnit in vacanta. Dar pentru a da Cezarului ce-i al Cleopatrei, pot spune ca in Sevilla ai de vazut lucruri si locuri interesante cam cit in 10 Portugalii, cu toate Azorele si Madeirele lor, cu tot. Ce m-a frapat si nu in cel mai placut mod, a fost vocea grava a femeilor. Nu cred c-am auzit, in viata de pina acum, mai multe femei cu voci baritonale asa cum am auzit in Spania. Nu stiu care-i secretul, ca nu le-am intrebat, dar stiu ca era un banc cu Bula care-si motiva vocea grava prin faptul ca erau multi la parinti. Unii sugeau de la mama si ceilalti de la tata. Dar na, astea-s bancuri, realitatea e ca suptul, indiferent de natura lui, n-are cum sa-ti schimbe timbrul.

Exista totusi si o anumita comunalitate intre cele doua culturi. Jelitul. Bai frate, atit fado-ul portughez, cit si flamenco-ul spaniol sunt de un dramatism vecin cu muzica tiganeasca. N-am inteles eu cuvintele, dar jalea degajata de melodii si interpretari te duce cu gindul la datorii, amoruri esuate, bani pierduti, bocitoare si funeralii. Nu, nu spun ca nu mi-au placut recitalurile la care am asistat, spun doar ca emana tristete si mult dor de bautura. Ceea ce am si facut pentru ca nu ma pot impotrivi dorului.

Dar sa revin la pareri mai vesele. Consider, in mod sincer, ca Sevilla trebuie vizitata macar odata-n viata. Sevilla si Cordoba. Ambele sunt de neomis.

In alta ordine de idei, temperaturile n-au fost de Caraibe, dar rezonabile, intre 9, dimineata, si 18-24 pe dupa prinz. Si avind in vedere ca la Toronto, en même temps, mercurul cobora si sub -40C, cu vintul, as conchide ca pina si cele +9C au fost o binefacere pentru sistemul meu osos.

E adevarat ca in Portugalia am suferit vreo trei zile din cauza Elenei. O curva de furtuna care ne-a cam burnitat, vinturat si zgribulit, dar care nu a reusit sa ne tina-n casa. Pelerinele de ploaie facindu-si treaba pentru care fusesera cumparate. Insa nu ne plingem. Trei zile mai naspa din 51, in ianuarie si februarie, mi se par a fi nesemnificative si de neglijat.

Da’ luind-o pe scurtatura, as spune ca a fost o vacanta reusita si din punct de vedere cultural, nu doar termal.

Mai multe poze in postul viitor.

 

 

Read Full Post »

Older Posts »