Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Mai 2016

Chestia cu munca


Cuvint inainte: https://v2valmont.wordpress.com/2009/01/05/munca-dragostea-mea-reloaded/

Cu toate ca nutresc astfel de sentimente, regretabile si condamnabile (in mintea multora, nu si-n mintea mea), i-am dedicat acestei bestii o poezioara, ici, o poezioara, colo, ca de, chiar daca mi-a fost urit de ea, a fost, si din pacate inca mai este, parte integranta a vietii mele. Asta nu inseamna ca-mi abrog vreun merit, dar stai sa vezi ce-am constatat.

Ca tot romanul, calatoresc. In general pe bloguri si de doua ori pe an, pe alte meleaguri. Pe bloguri lumea vorbeste de … de toate, cu exceptia muncii. Oare nimanui nu-i e draga munca?

Ca nu sunt singurul, inteleg, dar ca nu exista nimeni s-o cinte, ma cam surprinde. Ca daca dedici poeme iubirii si celor pe care-i iubesti, de ce nu si muncii, daca ti-e draga? Ca acum pe bune, nu sunt putini cei pe care i-am auzit spunind ca-si iubesc meseria. Nu stiu citi din ei ar mai iubi-o daca n-ar fi remunerata, dar considerind ca sunt si indivizi care au facut o pasiune din a munci, nu inteleg de ce nu o mentioneaza in versuri sau proza. Sau poate ca numai cei care n-au blog isi iubesc meseria! Sau poate, doar poate, daca totusi s-ar gasi vreun blogger sa dedice poeme muncii, nu le-ar aprecia nici dracu, oricit ar fi el de muncitor. Ca si asta poate fi un motiv.

Asta nu inseamna ca trebuie sa apelezi la hei-rupisme penibile, de genul Bumbesti-Livezeni. Dar cum de nimeni n-o mentioneaza in scrierile lor, desi multi pretind c-o iubesc? De ce adica doar iubirea pentru o femeie, pentru un barbat, pentru natura, pentru animale, pentru demiurgi si pentru mai toate cele e firesc s-o cinti si pentru munca, daca pretinzi c-o iubesti, nu? V-ati intrebat vreodata?

Si sa ne intelegem, nu condamn, constat.

 

Read Full Post »


Cum – necum am dat peste cintecul asta pe care-l ascultam, de ne tocisem timpanele, prin scoala primara. Ei bine, ascultam noi mai mult Hendrix, Joplin, Cocker, CCR, Beatles si in general cam tot ce transmitea Europa Libera, dar la Richie Havens m-am oprit din alte motive.

 

 

Si nu pentru ca as vrea sa vorbesc despre Woodstock, ci despre freedom-ul asta pe care ni-l dorim cu totii. O zic in engleza pentru ca in romaneste nu-mi amintesc sa fi existat la vremea respectiva. Totusi, sunt convins ca in afara libertatii de gindire, nimeni n-a fost vreodata liber in adevaratul sens al cuvintului. Nici in Romania, nici in alte parti ale lumii. Dar cum noi, la vremea respectiva, asociam libertatea cu tot ce era american, hippie si neconventional, e clar ca eram lipiti cu urechile de Europa Libera si de Metronomul lui Cornel Chiriac. La urma urmei pentru noi, care nu faceam politica si nici de calatorii nu ne prea ardea, libertatea se referea strict la vestimentatie, muzica, pilozitati capilare si „teachers leave the kids alone”.

Mai tirziu, notiunea de libertate ni s-a extins, geografic vorbind, cuprinzind, pe linga US, intreg vestul Europei, iar lipsurile si interdictiile autohtone incepusera sa ne afecteze din ce in ce mai mult. Nu tu pasapoarte, nu tu valuta, nu tu relatii cu strainii, nu tu vestimentatie modernista, nu tu … mai nimic din ceea ce in vest era considerat normalitate. Ca le procuram la negru sau ca unii si-au pus pielea-n saramura pentru un amarit de pasaport, e alta discutie si-o las pe alta data.

Si pentru ca indignarea noastra sa atinga apogeul, il mai auzeam si pe americanul Havens invocind libertatea, plingindu-se ca-i lipseste, chestie care ni se parea, pe buna dreptate, de neinteles, la cit de „ascultatori” eram noi, desi libertatea noastra lipsea cu desavirsire. Mai tirziu am realizat ca nici libertatea altora, care aveau cam tot ce ne lipsea noua, nu era totala, ci doar una care cuprindea mai multe libertati, dar in niciun caz pe toate.

Acum, la multi ani de atunci si la multi ani de „afara” realizam ca libertatea este o notiune abstracta care ni se vintura zilnic prin urechi pentru a ne inocula ideea ca supunerea este de fapt parte integranta a libertatii.

La drept vorbind si urmarind reality show-ul „The bush people” care se refera la unii care traiesc in salbaticie, libertatea in sine-i urita, grea si de neconceput. Dependenta de civilizatie, cu toate bunele si relele ei, e evidenta pina si la cei care s-au izolat, intr-o oarecare masura. Si privindu-i pe Brown-ii astia, pot spune cu toata convingerea ca n-as putea renunta la comoditatile pe care mi le ofera civilizatia, oricit de tentant ar suna cuvintul „libertate”. Concluzia ar fi ca lumea isi doreste anumite libertati, functie de necesitati sau capricii, dar in niciun caz o libertate absoluta in care fiecare sa se intretina de unul singur si in care sa beneficieze numai de ceea ce produce si de ceea ce-i ofera natura, nimic altceva.

 

 

Read Full Post »

Vibratii


by papa

Plutești petale roșii pe visuri efemere,

Cîntînd vazduh de viersuri și recitînd culoare.

Prin adieri de fluturi, pe cărărui de codrii,

Adormi frunziș in verde și îl dezmierzi cu boare.

*

Iți scalzi caldura muta în susur scurs din rîuri,

S-aprinzi tangou, amurgul, din dragostea-ți văpăi,

Vibrînd, împletești noapte din suflete de floare

S-o-arunci să cadă somnuri pe dealuri și pe văi.

*

Tu viu-l scoți din moarte și îl agăți prin ramuri,

Si-n viață rodești viața, pictînd-o curcubee.

Dănțui înmiresmata, gătita în nectaruri,

De ce ți-or spune Vară, cind tu ești, de fapt, Zee?

***

 

 

Read Full Post »


Ca sa mor daca stiu cum dracu sa numesc postul asta, dupa meetingul de unificare care n-a unificat pe nimeni.

Cred ca ce se intimpla acum in alegerile americane, e un fel de nunta fara mire si mireasa.

Adicatelea, ca sa inteleaga toata lumea, la America sunt numai doua partide. Mari si late. Cu unul mai mult decit in fosta URSS si actuala Koree, mai de la Nord.

Bun, deci, doua partide fiind, pe cale de consecinta ar trebui ca ele sa aibe cite un reprezentant in alegerile prezidentiale. Unul al Partidului Democrat, sustinut de democrati si unul al Partidului Republican sustinut de republicani. Ca poate sa mai fie si vreun independent, nu zic nu, dar cine sa-l sustina? Cuba?

In fine, cam asta ar fi normalul, numai ca America are normalul ei, in care nominalizatul Partidului Republican e combatut taman de republicani. Repulicani care pe de alta parte urla din toti rarunchii „Never Clinton”.

Pai bine, zic, dar daca „Never Clinton” si „Never Trump” atunci ce cacat alegeti trogloditilor? Adicatelea, cum vine logica de se leaga-n capul vostru sa ai alegeri fara candidati?

Si uite asa, dupa meetingul de unificare a republicanilor de jur imprejurul lui Trump, iese Ryan si spune cu o mima timpa, „mai avem nevoie de timp pentru a o pune de-o intelegere” Pina cind mai „doi ochi albastri”? Adica Clintoneasa trage-n  Trump mai rau ca ISIS (doar ca nu-l decapiteaza) si voi in loc s-o luati pe ea la ranga, de zece ori pe zi, il luati tot p-al vostru. Asta DA smecherie! Si desi nu s-aud explozii, sunt convins ca va bubuie mintea ca masinile capcana.

Motivatia lor in privinta alesului popular ar fi ca le e frica de ce decizii va lua el ca presedinte. Bun, numai ca democratii, care au de ales intre un socialist, un fel de Lenin barbierit, si o timpita cu certificat (eliberat de mine),  nu se dau in laturi in a o sustine cu toate fortele, terestre, aeriene sau navale, pe incompetenta asta, fara a-si mai face probleme si mustrari de constiinta.

De ce spun incompetenta? Pai pentru ca asta e cea care:

incurajaza emigratia ilegala si implicit incalcarea legii,

ignora securitatea precara a granitelor,

refuza sa-i verifice pe islamistii din America de legaturi cu fratii lor dementi de peste mari si tari,

a bagat secrete de stat in emailul personal (mai bine si le baga in p!#&@, ca acolo n-ar m-ai fi penetrat-o nimeni, nici macar gluciferul mioritic,

vrea sa continue politica dezastruoasa a Liliacului (actualul locatar al Casei Albe) de reducere a bugetului militar si de centralizare a asistentei medicale

a refuzat aprobarea ajutorului militar pentru salvarea americanilor din ambasada din Benghazi,

i-a etichetat drept mincinosi pe americanii care au scapat cu viata din macelul „Benghazi” si pe familiile americanilor macelariti,

vrea sa-l reactiveze pe Billy Blow Job, cel care a facut de cacat si Biroul Oval si Presedentia, ba a si mintit sub juramint,

a persecutat amantele lui Billy, The Mother Fucker (unele dintre amante probabil ca erau mame la vremea respectiva),

a votat pentru exportul masiv de job-uri americane spre alte zari senine si a sustinut dezastruosul si rusinosul pact cu Iranul

si in fine, pentru ca asta e cea care are o vasta experienta in fucking up tot ce-i cade-n mina sau gura.

Asa ca, quo vadis republicanilor?

 

Read Full Post »


„Le salaire de la peur” in original. Asta e un film de prin anii ’50, cu Yves Montand in rolul principal. Cind l-am vazut, copil fiind, m-a ingrozit. Cind l-am revazut, mi s-a parut amuzant, din cauza trucajelor rudimentar executate si pe care le halisem cu craci cu tot la prima vizionare. Subiectul e simplu. Yves Montand era un sofer de camion care trebuie sa conduca o cisterna plina cu nitroglicerina pe niste serpentine. Dar daca filmul ala era plin de trucaje si vrajeli, pozele de mai jos sunt extrem de reale si mult mai ingrozitoare.

In concluzie, daca faceti parte din categoria „morti dupa filme de groaza”, v-as recomanda sa calatoriti prin India, tara care adaposteste una dintre cele mai vechi civilizatii … necivilizate. Pentru senzatii tari puteti sa apelati la tren sau autobuze. Nu veti regreta.

Ah, era sa uit! National Highway 22 se numeste nenorocirea aia de pe stinci.

 

Sheep and goats being herded over the Zojila Pass as a traffic jam idles trucks because of a landslide; Kashmir, Jammu and Kashmir State; India.

National Highway 22 (1)

India-NHwy22

8d6f880cfd56a3587ea7277d22feb686_XL

India

 

Read Full Post »