Posted in pamflet, tagged clinton, presedinte, trump, us on august 24, 2016| 11 Comments »
*
Vine veste din inaltu’
„Americani,
Daca vreti sa faceti saltu’
Luati o Clinton si un Tramp,
Il varsati pe unu-n altu’
Si v-alegeti cu un Clamp,
Care e mai bou ca Donald
Si mai javra decit ea
S-o s-aveti un presedinte,
Si timpit, dar si jartea.
***
Posted in about papa, tagged 1974, declaratii, discoteci, litoral, Mamaia, militie, spanioloaice on august 22, 2016| 12 Comments »
Daca sunteti curiosi in privinta celorlalte 54-uri, le puteti citi aici si aici si aici si in fine, aici.
Litoralul anilor ’70 a fost cam tot ce nu-si doreste un parinte pentru copilul lui. Cum oi fi reusit sa scap intreg din iuresul acelor vremuri, nu stiu si nici ca-mi pasa, ca doar n-am fost singurul, dar privind in urma, imi cam dau seama ca daca fi-meu mi-ar face acum ceea ce le faceam eu alor mei, as fi fost mincat. Dar pe de alta parte, parca-mi pare rau ca nu a avut si el tineretea noastra, a alora care o ardeam zilnic prin baruri si discoteci. Dar fara doar si poate ca ma refer la distractii, nu si la…
… atunci, prin ’74, ajunsi la capatul rabdarilor cu Militia din Mangalia Nord, care ne haituia ca pe mistreti, am hotarit sa ne relocam, mai la Nord, spre Delta, dar nu ca sa-i numaram Dunarii stiucile, ca nu de alea ne ardea noua, ci de „stiucile” bipede din Mamaia, cea mai Copacabana romaneasca la acea data si probabil ca si la data actuala.
Limba asta de pamint, numita Mamaia, o splendoare naturala intre Marea Neagra si Siutghiol, era la fel de bintuita de straini, ca si Mangalia Nord. Singurul ei dezavantaj era vecinatatea Constantei. Si nu atit a Constantei, cit mai ales a constantenilor. Nu ca aia ar fi avut trei capete si opt picioare, dar erau gasti care monopolizau unele zone si unde nu prea era loc de-ntors. Probabil, desi nu mi-a spus-o nimeni, si ei erau deranjati de stolul de lacuste bucureste venit la imperecheri repetate.
Deci, cum spuneam, patrundem in Mamaia. Fiind deja seara, ne-am cazat la un hotelas à côté de Perla care era ochi. Mincam pe fuga si intram in Black & White care era la citiva pasi. E si cum intram, asa si iesim pen’ca era goala, pusca. „Bai, la astia si discotecile fac nudism?” zic si-o tundem la (cred) Piccadilly. N-as putea spune cu exactitate cum se numea, din cauza de memorie, dar sigur era pe partea cu Siutghiolul si sigur urcai mai multe trepte pentru a da nas in nas cu intrarea. Intram. Buluc de lume si ce era mai placut ochiului, buluc si de fete. Multe neica, parca se iesea de la Tricodava, din schimbul de dupamiaza. Totusi, spre deosebire de Tricodava, astea erau paralizante, ca ne uitam c-o disperare vadita si in toate directiile, cam cum se uita copiii cind se pierd de parinti.
Ajungem cu greutate la bar si ne comandam traditionalul rom-cola. Mesele fiind ticsite, am rezemat si noi barul. In fine, iau bautura, o pup si ma-ntorc sa analizez optiunile. Ca acum sa ne intelegem, eram noi in calduri, dar nu picam la orice pocnitoare care freca dusumemele prin vest. Dar chiar cind ma intorc, o tipeza, incercind sa ajunga la bar, mi-o trage direct in pahar. (Buna rima, de retinut) Evident ca atit paharul, cit si bautura din el s-au facut zob. Ba mai mult si mai penibil, mi-am patat camasa si ferindu-mi panatalonii, i-am tras un bumb cu bumb-ul lui Ovi, care luat prin surprindere si-a transferat bautura pe tricou. Gacica, cu bun simt, zice, „Oh, disculpe, lo siento!. Perdon!” Pina la urma am pardonat-o, ca ce era sa facem, dar am profitat pentru a intra in vorba cu ea. Tipa era made in Spain si mai avea trei colege care o asteptau la o masa, la care ne-a invitat si pe noi, probabil compensatoriu.
Si uite asa ne-am tras partenere. Uitasem sa mentionez ca fetele erau deja luate, dar nu de altii, ci de apa. Nu manga, dar bine dispuse, dispuse sa accepte si predispuse la orice putea asigura placeri corporale. Asta ne-am dat seama din miscari, pentru ca de inteles, ne intelegeam in mai multe limbi aproximative. De fapt ce era la gura noastra, ai fi zis ca-i Uniunea Europeana.
Asa ca dansul a constituit doar un preludiu la ce avea sa urmeze, intucit fermoarele stateau sa plesneasca. Pe noi, ca ale lor o luasera serios la vale. Si din cauza fierbintelilor, dupa vreo doua ore am sters-o din discoteca. Dar intrucit ele nu concepeau paturi straine, am fost nevoiti sa le acceptam pe ale lor. Si sa nu uit, a patra tipa se cuplase pina la urma cu un alt roman din discoteca, cu care a si disparut putin mai tirziu.
Paragraful urmator il sar pentru a nu provoca orgasme spontane.
Si acum urmeaza adevaratul dezmat. Pe la prinz, cind coborim de la Grupul Baccara ( a propos, pe una chiar o chema Maria si semana putin cu cine avea sa fie peste citiva ani, Maria Mendiola), ne trezim cu militia la usa hotelului. In fine, ne invita in masini si ne duc la hotel sa ne luam bagajul. Draguti! Apoi ne duc la un alt hotel unde aveau ei camere inchiriate si un d-ala cu stele pe umar ne descoase ca cine erau alea si ce afaceri aveam cu ele.
De ce le-o fi casunat pe noi, nu stiu, dar probabil ca militiile astea vorbesc intre ele, ca din cite am aflat, stiau cu lux de amanunte toate locurile si localurile prin care fusesem de la intrarea in Mamaia. De fapt, cind am iesit din discoteca cu toreadoarele agatate de noi, am vazut noi o gramada de curcani, dar credeam ca sunt acolo sa mentina ordinea si disciplina de partid. De unde? Ei venisera sa ne unfle, numai ca noi fiind cu doamnele, n-aveau voie sa se dea in spectacol. Asa ca ne-au asteptat toata noaptea, ca pitigoii, sa ne terminam programul.
In sfirsit, dupa multe declaratii in care cuvintul „fut” a fost cel mai des amintit, si-au dat seama ca noi eram veniti la flirturi si babardeli, nu la spionaje sau stiu eu ce alte fantasme le trecusera lor prin capsorul ala mic de militieni. Si ca serviciul sa fie complet, ne-au luat declaratii, dupa care ne-au depus la hotelul unde aveam camera inchiriata. Se cheama ca avusesera activitate timp de doua zile.
De felul in care s-au uitat receptionerii, valetii si femeile de serviciu la noi, n-are rost sa mai amintesc. Eram proscrisi si stigmatizati pe tot restul séjour-ului.
Posted in comentarii papale, tagged american, canadian, comportament, defecte, intelepti, maniere, mentalitate, nonsalanta, roman, sfatosi on august 17, 2016| 32 Comments »
Pentru toti cei de culoare verde, dar si pentru decolorati.
Dupa cum spuneam cu vreo 500 de posturi in urma, cind am poposit pe meleagurile Marilor Lacuri, sa fi avut fo 35 de primaveri, in primul rind mi-am dat seama ca nu ma chemase nimeni. In acelasi timp, cascind ochii si urechile, m-au frapat diferentele dintre mine si astia. Si as zice ca-n primul rind m-a surprins nonsalanta si dezinvoltura cu care „bastinasii” tratau subiecte, situatii, persoane si stari de fapt. Incepusem prin a simti lipsa acelei inversunari, tipice neamului meu, in ceea ce privesc banalitatile cotidiene, conventionalismele si problemele de ordin personal. Ca eu, roman fiind, venit din tara bunului simt, a manierelor elegante si a moralitatii propovaduite altora, dar calcata-n picioare de toti, evident ca aveam creierul programat pe repulsie si pe „asta nu se face, nu se spune, nu se arata, nu se cade”. Ca urmare, mintea mea muncita de problemele altora, echivala nonsalanta cu nesimtirea, cu prostia, cu nerusinarea si prostul gust. Trasaturi care trebuiau neaparat repudiate plenar, ca sa se stie cit de manierat, sfatos si cu bun simt eram eu, ala venit sa-i civilizeze pe nord-americani.
Abandonind sarcasmul, e totusi adevarat ca daca ne luam dupa codul bunelor maniere si a limbajului de salon, le vom putea gasi nord-americanilor un milion de deficiente criticabile. Numai ca asta nu e problema lor, ci a noastra. Noi suntem aia carora le place sa-i judece pe altii. Noi suntem aia pentru care paiul din ochiul altuia e mai important decit birna din ochiul propriu. Noi suntem aia carora le place sa dea navala cu sfaturi pe care nu ni le pretinde nimeni, doar asa, din dorinta de-a epata, de-a ne demonstra noua si altora cam cit ne crapa noua capul de intelepciune. Intelepciune mostenita din mosi stramosi, cred ca se cunoaste acest detaliu. Si in fine, noi suntem aia carora le place sa se bage-n viata altora cu de-a sila. Sila lor, nu sila noastra, pentru ca in general noua ne place sa dam sfaturi, nu sa le si urmam sau sa primim.
In antiteza cu mentalitatea carpatina, americanschi, nu sunt obisnuiti cu caracterizarea altora functie de aspectul fizic sau fizionomic, de vestimentatie, de handicapuri fizice sau mentale, de cultura generala sau viata personala, de unde si-o trag si cu cine, de maniere elegante si de citi cercei au infipti in nas. Aici esti judecat dupa cit esti de competitiv in ceea ce sti sa faci, dupa realizari si bunastare. De ce bunastare? Simplu! Pentru ca bunastarea reflecta, in general, cit de competitiv esti in ceea ce sti sa faci. Aici nu poti fi o coafeza de mina a doua si sa ai roabe de bani in banca. Dar poti fi o coafeza de mina-ntii cu conturi doldora si un lant de saloane.
Mie, picat din Luna est-europeana, mi se parea inadmisibil sa vezi la tot pasul batrini in pantaloni scurti sau purtind vesminte in culori pastelate. Sau s-aud o octogenara vorbind cu nonsalanta despre boy friend-ul ei. Sau femei respectabile spunind ca s-au facut „zdrente” la cite un get together feminin. Sau parinti, cu venituri considerabile, mindri de copiii lor, inca elevi, ca lucreaza pe timpul verii la McDonald’s. Sau sa vad pe cite unul c-o mina din fag iesita toata din mineca scurta a tricoului. Sau punk-isti cu par albastru si cirlige-n rit, angajati in posturi importante. Mai tirziu am realizat ca nu era nimic formidabil sau extraordinar, ci pur si simplu intimplari si comportamente omenesti, mai mult sau mai putin extravagante, din viata fiecarei persoane. O viata mai suferinda sau mai fericita ca a mea, dar la fel de viata si la fel de pretioasa. O viata pe care n-aveam nici dreptul si nici motiv sa o judec, intrucit nu-mi apartinea.
Cum spun, nord-americanilor le pasa de back yard-ul propriu. Asta nu inseamna ca nu sunt sociabili si/sau filantropi, dar pina la un punct. In niciun caz n-ai sa vezi pe nimeni stind in cur pe banca-n fata casei, birfindu-si vecinii. Sau angajindu-se in polemici prelungite cu ochii iesiti din cap si singerind de nervi. Personal n-am vazut pe vreunul inversunat si gata sa sara la bataie. Iar daca sunt, aia sunt noi veniti de prin esturile Europei sau de prin America de Sud si neadaptati pe de-a-ntregul. Pina si in privinta sporturilor. Desi merg pe stadioane cu sutele de mii, ai sa vezi suporteri ai ambelor echipe stind impreuna fara sa le pese daca vecinul tine sau nu cu aceeasi echipa. Aici nu exista patima exacerbata a romanului de-a avea dreptate, de-a fi el piua-ntii. Aici formula e „calm down!” si hai sa vorbim pe rind ca sa ne putem intelege.
Multi vor spune, probabil, ca bat cimpii, dar aia sigur n-au trait aici si vorbesc doar din informatiile furnizate cindva de propaganda ceausista, propaganda de care nu s-au putut sau n-au vrut sa se debaraseze. Ca pe bune, propaganda-i ca fumatul, n-o poti lasa decit cu vointa, nu cu ura si inversunare. Ar mai exista totusi posibilitatea ca „necredinciosii” sa faca parte din categoria vulpilor care n-ajung la struguri, ca si in domeniul asta suntem premianti cu coronita. Cu toate astea, bine ar fi, zic eu, sa-l credeti pe Papa, ca doar d-asta-i Papa cu VatiClan in gestiune.
Posted in pamflet, tagged olimpiada, republica dominicana, rio, sexy, volley, winifer fernandez on august 12, 2016| 6 Comments »
Nu stiu altii, dar eu cind ma gindesc, dupa ce ma uit la Olimpiada, nu pot sa nu apreciez valoarea, indiferent de unde e ea, de pamint. Si uite asa, urmarind cu un ochi critic, dar cunoscator, competitia de volei feminin, am detectat instantaneu calitatea si aptitudinile incontestabile probate de unele jucatoare. Cum mie, personal, discriminarea imi repugna, am fost in stare sa judec cu obiectivitate performanta, indiferent de culoarea pielii, religie sau sex (in privinta sexului ar fi mai mult de discutat ca nu e cum pare).
In fine, am devenit un fun al volley-ului feminin. Si pentru a nu se interpreta gresit, am sa prezint un clip al televiziunii braziliene care se pare ca are acelasi criteriu de selectie, reusind niste cadre care-ti excita glandele sudoripale si-ti taie respiratia.
Nu stiu care va fi deznodamintul acestei competitii, dar ce pot spune e ca Republica Dominicana are un prezent de o calitate incontestabila.
Judecati si voi!
Posted in lirica papala, tagged alb, cocos, gaina, negru on august 10, 2016| 20 Comments »
*
In ograda de la tara,
Un cocos alb si integru
Se rastea la o gaina:
– Ce faci fa, o arzi c-un negru?
***
Posted in concursuri papale, tagged cistiguri, concurs, parfum on august 7, 2016| 24 Comments »
Unde, e treaba ta, dar daca-ti plac parfumurile, in general, si Charlize in special, ( culmea ar fi sa nu-ti placa) fa bine si acorda-ti o sansa. Nu la mine, la psi
***
Posted in lirica papala, tagged cardinal, pasare, rosu on august 4, 2016| 11 Comments »
*
Sta plouat si abatut,
Intr-un trist ambiental,
Zgribulit si singur cuc …
-Nu-s, bai, cuc, sunt „cardinal”!
*
Posted in comentarii papale, tagged crima, inscenare, musamalizare on august 2, 2016| 13 Comments »
Oare o fi disparut cenzurarea adevarului? Dar musamalizarea unor fapte reprobabile comise de VIP-uri? Eu sunt convins ca au disparut ….pe dracu. In acelasi timp stiu ca si defaimarea si inscenarile fac parte din recuzita usuala a presei si a puterii. Asa ca eu voi relata, si cine doreste, poate sa traga concluzii, chiar daca ele nu vor ajuta pe nimeni si la nimic. Iata faptele.
Primesc un email. Era un copy-paste dupa un articol dintr-un site de stiri. Stirea e devastatoare, dupa cum veti vedea. E falsa sau reala, nu stiu, dar ce stiu e ca am intrat pe site-ul respectiv si desi titlul ramasese, articolul disparuse. Asta dupa 7 ore de la aparitie. Ciudat! Foarte ciudat si foarte disturbing.
Iata titlul
Conform mai multor martori, la arhiva Academiei Române există un document care dezvăluie unul dintre cele mai teribile secrete ale Regelui Mihai.”
Iata ce aparea cind am dat click pe „cititi articolul”
„Conform mai multor martori, la arhiva Academiei Române există un document care dezvăluie unul dintre cele mai teribile secrete ale Regelui Mihai.
În luna martie 1938, când avea 16 ani și 5 luni, Regele Mihai ar fi omorât într-un accident de mașină un biciclist.
În noaptea dintre 29 și 30 martie 1938, Regele Mihai a provocat un grav accident rutier pe Calea Victoriei, soldat cu moartea unui biciclist. Sursa informației este o notă de trei rânduri menționată în Registrele Cenzurii din 1938: „Marele Voievod (n.r. Mihai de România) a avut un accident de automobil: a călcat (mortal) un cetățean”.
Cum Cenzura a avut grijă ca nicăieri, în niciun ziar, să nu apară amănunte despre acest incident, singura confirmare a venit în cuprinsul jurnalului generalului Argetoianu. Evenimentul a fost radiat din biografia Regelui, care la data respectivă avea 16 ani și 5 luni și putea fi tras la răspundere penală! Regele nu deținea la acel moment permis de conducere.
Pedeapsa prevăzută pentru omucidere prin imprudență era închisoarea corecțională de la 1-3 ani și amenda până la 5.000 de lei, dar nu mai puțin de 2.000 de lei.”
VatiClanul Papal 