Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cugetari papale’ Category


Stiu ca expresia e putin diferita fata de cea originala, dar avind in vedere ca si canibalismul e monstruos, zic ca poate fi adaptata.

Ieri am avut alta zi de canasta. Si cum eram gazde, am pregatit chestii de papica. Nimic nou, pentru voi. Mai intii am bagat, ca aperitiv, o pizza cu ciuperci de toate natiile. Apoi am oferit ringhamburgari. Numai ca de data asta umplutura am executat-o cu carne de vitel si ciuperci cu usturoi, tocate si calite. La main dish am executat un osso bucco, ca ei nu-l mai incercasera pe cel facut de mine. Si pe asta-l puteti gasi prin posturile mele, daca va intereseaza. Poze nu pun pentru ca am mai pus si oricum, postul de fata nu se refera la culinareala de ieri, ci la culinareala in general. Culinareala cu un „daca”. Adica, cu un mare „DACA”

Deci, cum jucam noi destinsi, cu fiolele linga noi si-n acordul muzicilor, decid sa bag folder-ul cu muzica folk romaneasca. Si evident ca in folder-ul asta down load-asem o multime de piese ale Cenaclului Flacara. Asa ca, amintirile au inceput sa ne napadeasca si citeva peripetii au insotit fondul muzical. La un moment dat, a urmat Mircea Vintila cu

N-as putea sa spun ca bucata asta m-a dat vreodata pe spate. De fapt mi s-a parut chiar enervanta din cauza repetitiei celor trei acorduri care parca nu se mai termina. Dar de data asta problema a fost diferita, intrucit am intrebat, asa, intr-o doara. „Bai, daca am putea comunica cu animalele, asa cum rezulta din cintecul lui Vintila, le-am mai minca?” Evident ca in momentul de fata, prezumtia pare neverosimila, dar daca admitem ca animalele sunt dotate cu inteligenta, poate ca intr-un viitor indepartat, n-ar fi, totusi, exclusa comunicarea prin viu grai. Ei bine, daca am presupune ca traim acel viitor, le-am mai consuma?

E foarte adevarat ca cele mai inteligente animalele sunt cele de prada si cu exceptia pestilor, ele nu intra in dieta noastra, a romanilor. Spun a romanilor pentru ca sunt semintii care o ard cu ciinuti, pisicute, serpi, sopirle, gindaci si mortii ma-sii. Da’ facind abstractie de cine, ce maninca actualmente, ce-am face daca am putea comunica prin viu grai cu absolut toate animalele, pasarile, pestii si reptilele? Oare s-ar duce dracu osso bucco-ul meu de vitel? Dar fileul mignion? Si ala?

Bai, sa v-o spun drept, eu n-as putea minca un miel care-mi vorbeste si poate nici voi. Sau n-as putea in prima faza. Creierul meu ar refuza sa asocieze animalul cu haleala. Cred ca ratiunea ar invinge foamea. Dar pentru cit timp? Am da-o strict pe vegetale sau cind foamea ne-ar ajunge la os (expresia asta sigur nu exista) atunci am uita de ratiune si am reinstaura meseria de macelar? Brrrr! Nu cred c-as putea, chiar daca in momentul de fata, pentru mine, masa fara carne e ca scotch-ul fara alcool. Si n-as putea pentru ca, desi ar fi clar ca halcile din macelarii n-ar fi de om, tot as considera ingurgitarea lor drept canibalism.

Abatoarele ar arata ca niste lagare de concentrare cind toate vacile ar urla „ajutor! criminalilor! nu ne ucideti!” sau „nu-mi ucideti copilul” sau „mama, ajutor!”

Dar in gospodariile taranilor cind ar vrea sa taie porcul? „Ce-ai ba tarane cu mine? vrei sa ma maninci, minca-mi-ai tirbuchon-ul!” sau cind vrea sa mulga vaca „ia, ba, mina de pe tita, obsedatule! n-ai vrea sa mi-o si tragi?” Asta ca sa nu mai vorbim de colectarea oualelor. Atunci ar fi groasa, pentru ca toate gainile ar urla in cor sa-si salveze embrioanele.

Dar ca veni vorba de canibalism, intrebarea mi-a adus aminte de accidentul ala aviatic in care supravietuitorii, dupa terminarea alimentelor si fo citeva saptamini de infulecat zapada, cind pina si ratiunea le gemea de foame, s-au infruptat din decedati. Nu toti. Unii n-au facut-o. Dar altii… Ei bine, as vedea o oarecare similitudine daca am putea comunica cu animalele. Comunicarea cred le-ar umaniza, cel putin in acceptiunea mea, caz in care mi-ar fi imposibil sa le mai consider comestibile. Dar oare ele ne-ar mai minca pe noi? Poate ca, nu, daca ar fi dotate si cu constiinta. Dar intre ele?

Si uite asa am ajuns, cu intrebarile, pina in fund, la taxatoare.

 

Reclame

Read Full Post »


Astazi eram in curul uneia … la stop, bey, c-o facem la stinga, pe Eglinton. E si cind se-nverzeste sageata spre stinga, pornim amindoi. Numai ca doamna s-a incadrat regulamentar pe prima banda, iar eu, neregulamentar pe a doua, ca aia se misca mai bine bifurcindu-se-n doua dupa vreo 50 de metri. Asa ca dintr-o pedala am fost in rind cu tipa respectiva, care dorea sa intre si ea pe banda din dreapta, dar din cauza mea, n-a mai apucat plus faptul ca in spatele meu aparusera alte masini. Dar pentru ca mi-am dat seama, am incetinit, lasind-o sa treaca in fata mea, ca n-am convingeri musulmane.

Si atunci mi-a trecut prin cap o idee. Bine ca n-a fost glont! Adica tocmai dadusem dovada de oportunism. Altfel spus, am profitat de oportunitatea ivita de-a intra direct pe banda a doua. Ca a fost legal sau ilegal, e un detaliu care nu schimba cu nimic fondul problemei. Si atunci mi-am amintit, desi nu mi se intimpla prea des, ca-n postul precedent i-am amestecat pe mitocani cu sarlatani si oportunisti, punindu-i pe toti la colt, ca fiind cih.

„Pai si cum vine asta, imi dau singur in cap?” mi-am zis in sinea mea, in timp ce apasam acceleratia, ca intrasem deja pe autostrada. Si atunci am inceput sa desfac firul oportunismului in patru pentru a-mi cauta ceva atenuante, ca nu ma puteam lasa bestelit de mine insumi.

Si chiar asa, e oportunistul de condamnat sau in postul precedent am facut o timpenie asezindu-l in rind cu mitocanul si sarlatanul? Acum c-o gindesc la rece, imi dau seama ca n-ar fi, aducindu-mi aminte faptul ca atunci cind vreo cunostinta pierde vreun „tren”, consolarea amicilor consta in „lasa ca trece si sigur se vor ivi alte oportunitati”. Pai asta cum s-ar traduce? Ai pierdut o oportunitate, dar vei avea ocazia sa profiti de cele viitoare. Pai da, dar daca va profita, ce vor spune aceeasi amici? „Io-te-al dracu oportunist, nu scapa nicio ocazie!” Mi se pare doar mie sau suntem chiar ipocriti cind vine vorba de oportunism?

Si nici nu poti spune ca oportunist e persoana care profita de-o oportunitate desi nu e indreptatit s-o faca sau n-o merita. In fond toata lumea e indreptatita sa profite de oportunitatile care se ivesc. Unii poate nu vor sau nu se cred in stare sau n-au cum, dar oportunitatea e acolo si pentru ei.  Pentru ca daca stau s-o rumeg (asta nu insemna ca-s bou) as zice ca oportunist am fost si cind am dat la facultate, desi numai de facultati nu-mi ardea mie si cind m-am angajat prima data si cind am plecat din tara si cind am schimbat job-ul cu unul mult mai avantajos si asa mai departe. E adevarat ca in facultate am luat citeva examene, in special cele din R, pe pile. E adevarat ca repartitia am luat-o pe pile. E adevarat ca de plecat am plecat pe rugamintile unei canadience. E adevarat ca job-ul l-am schimbat pentru ca m-a recomandat un … cineva. Bun, am profitat de niste oportunitati care mi se ivisera. Ca e moral sau nu, e de discutat, dar cum spiritul de conservare bate morala socialista, de ce n-as fi profitat de relatiile respective? Mai mult decit atit, toate oportunitatile pe care le-am avut si de care am profitat, le-am onorat. Si atunci in ce consta pacatul de-a fi oportunist? Ca te bagi in fata? Pai toti incearca sau poate nu toti, dar cine tinde spre mai in fata sau spre mai sus sau spre mai bine, incerca in mod sigur si daca ar beneficia si de un impuls, sigur l-ar folosi. E foarte adevarat ca au existat si persoane care au refuzat o pila pentru a obtine un avantaj, dar alea numai in filmele socialismului multilateral nedezvoltat. Pe vremea cind morala tinea loc de caldura si puscaria de opinie politica.

Ca daca ma intrebati pe mine, fara sa consult dex-ul, as spune ca oportunist e cel care profita de-o oportunitate. Si ce-i rau in asta? Sau nu e nimic rau, doar eu am vazut un rau inexistent? Ca nu stiu cum, dar din cite-mi amintesc, a fi oportunist nu era un calificativ cu care sa te mindresti, ba dimpotriva. Pai si atunci cum e? Ca eu as folosi termenul pentru a critica, desi judecind-ul, l-as numi apreciere. O fi calitate sau defect? Sau poate, calitatea de-a avea defecte? Sau poate e defectul altora de-a nu-ti recunoaste calitatea de oportunist?

Nu-i asa ca-i cotoioasa?

Read Full Post »


Bun, acum ca am terminat-o cu Portugalia, zic sa ne intoarcem la … Portugalia. Dar nu numai la Portugalia, ca femei casatorite, din cite am auzit, exista pe toate continentele. Dar, ca s-o spun p-a dreapta, ideea m-a lovit in cap atunci cind am auzit-o pe Laura, guida, istorisindu-ne, la o cafea si-un dolce,  cite ceva din viata ei. Nu intru in detalii, ca nu asta-i subiectul, dar a fost o afirmatie care mi-a aprins fitilul analitic. Zice Laura, „nu prea mai aveam sex cu exul  si cind i-am spus, mi-a zis ca nu-i nimic wrong cu el, ca el are zilnic erectie” Ca l-o fi mincat, si ala, pe domnul cacat, nu ma indoiesc, dar afirmatia mi-a amintit de ce-mi spunea sotia si adica cum ca unele dame din anturajul nostru se lamentau, invocind acelasi dezinteres al partenerului.

Puritani, fata la perete!

E, cam asta e subiectul de la care am pornit. Si cum pina atunci nu-i dadusem nicio importanta, de data asta m-am uitat lung la Laura gindindu-ma daca as fi tentat sa i-o trag. Raspunsul pe care mi l-am dat a fost exact ala pe care il prevedeam, „nu”. Nu spun, e o femeie placuta, poate chiar dragutica, dar prea arata a titirez. Stiti cum sunt aia. Ingusti la cap si la baza si labartati in centru. Dar pe linga forma, oarecum regulata, dar inatractiva, paru-i statea ca o matura, radacinile se vedeau negre-argintii si viguroase, machiaj, nema, manichiura mai in doru Lelii, iar la pedichiura n-am ajuns ca nu era timp de sandale. Pe linga toate atuurile astea de moarte-a libidoului, nici nu era imbracata intr-un mod care sa-i avantajeze titirezenia. Adica purta niste pantaloni mulati, ca de piele. Stiti de care. Nu spun ca nu sunt en vogue, dar sa te si avantajeze, ca altfel e de Candid Camera.

Si pentru ca terminasem s-o trec in revista, m-am apucat si de cele din grup care sufereau din acelasi motiv. Ca bey, sa va spun un secret. Eu sunt de acord cu „cine ma iubeste, ma iubeste si asa”, dar sa fie clar, asta nu presupune si activitatea de fut. Si uite asa ajung sa dau dreptate celor care pretind ca pula nu stie carte. Pai nu stie, ca daca ar sti, s-ar solidifica cind ai da peste o desteapta, nu peste o sexoasa. Dar uite ca fiind analfabeta, ii trebuie un zvinc care s-o trezeasca din amorteala si asta nu depinde de posesor ci de muza. Pai si daca muza te excita cam cit bromura, ce draci de pretentii sa ai de la analfabeta dintre picioare?

Evident ca nu m-am apucat sa-i spun Laurei sau altor jelitoare cam care ar fi remediul, dar nu inteleg cum de nu-si dau seama singure. Pedanteria nu e un defect sau un lux, asa cum il considera unele persoane. Pedanteria sau cochetaria e o necesitate si prinde bine in orice circumstante. Ba mai mult, pedanteria denota respect pentru tine, pentru partener si pentru cei din jur, cel putin in my books. Nu spun ca trebuie sa fii in mod obligatoriu pedanta sau pedant, dar daca nu esti, daca te vrei naturela, simpla si cum te-a nascut muma-ta, atunci nu te plinge sau stinge lumina. Accepta si implicatiile, mai putin dorite, ale acestei nepasari, delasari, dezinteres sau cum oti vrea s-o numiti. Si nu cautati sa invocati cauze materiale sau financiare, pentru ca eu cunosteam tipe care-si faceau singure manichiuri, pedichiuri, epilari, pensari si rimelari si care aratau tot timpul puse la punct.

Am mentionat si stinsul luminii intrucit noaptea toate pisicile sunt negre, dar cine dracu si-o mai trage ca orbetele? Ca ala nu mai e sex, e doar un biet fut. Sex e cind toate simturile iti sunt angrenate si stau sa-ti plesneasca. Spre deosebire de fut, unde tactilul e suficient pentru un traftir rapid si insipid.

Aceeasi pedanterie e necesara si se impune si barbatilor, desi intr-o mai mica masura, intrucit erectia nu e functie de infatisarea lui. Totusi, un neglijent, duhnind a transpiratie si bautura, nebarbierit si sleampat nu cred ca ar fi acceptat de o sotie pedanta. Ar fi, dupa cum am spus, o lipsa de respect fata de ea, asta pe linga repulsia inerenta.

Asa ca, cine vrea sex, trebuie sa-l merite.

Si stati ca n-am terminat. Mai sunt batrinii. Batrini care se complac in a arata ca morti si altii care vor sa arate inca vii, asa cum sunt de fapt. Exemple as avea suficiente, dar ma voi referi la cele mai apropiate mie. Taica-meu, dupa spusele altora, fusese un extravagant la tinerete. Ei bine, nu stiu ce s-a intimplat cu extravaganta respectiva, ca eu de cind il stiam, a aratat batrin si ponosit. Nu murdar, dar neingrijit, ceea ce nu-ti facea prea multa placere, tie, ca privitor sau interlocutor. Socrul meu, in schimb, a fost un pedant pina a intrat in pamint. Iti facea placere sa iesi cu el la un restaurant, la un bar si era si omul care ar fi iesit oriunde, spre deosebire de taica-meu care se lipise de casa ca gresia de pardoseala. N-ar fi iesit nici pina la piine si asta de cind il stiam, nu doar in ultimii lui ani. Bine ca nu-i seman! Cind il intrebam imi spunea invariabil „ce mai conteaza?” Pai conteaza, bineinteles ca mai conteaza, ca doar nu traiesti in padure sau in vreo manastire de calugari si nici nu mori miine. Pedanteria te face sa te simti bine, viu, activ, ceea ce e absolut firesc. De lincezeala si nepasare n-ai decit sa te ocupi, dupa, daca chiar ti-o doresti.

Unii oameni imbatrinesc frumos. Altii mor inainte sa moara, desi vor sa traiasca, chestie care mie mi se pare a fi un paradox. Si nu-i vorba ca n-au cu ce, ca n-am auzit de nimeni sa imbatrineasca in trei pulovere. Dar e o delasare nesanatoasa care pune stapinire pe batrini. Dar nu pe toti. Cei de aici sunt complet diferiti si cu o pofta de viata de invidiat. Iti face o reala placere sa-i vezi.

 

Read Full Post »


Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.

Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.

Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.

Dar pentru ca ma aflu intr-un  moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind  practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.

 

Read Full Post »


De-a lungul si de-a latul vietii, am avut ocazia sa discut cu multa lume informata. De la ei am aflat pina si ce e imposibil de aflat, si anume ca oamenii, adica noi, ne ducem viata pe doua planuri independente unul fata de celalalt. Cu alte cuvinte, psihicul sau sufletul sau cum vreti voi sa-l numim, ar continua sa existe si dupa moartea totala a corpului. Astfel creindu-se un stoc de suflete care, spun tot ei, ar fi distribuite in mod aleator noilor nascuti prin asa-zisul proces de reincarnare.

Pina aici ne-am cam luminat, vreau sa spun dumirit, dar zic sa ne dumirim in continuare si sa vedem in ce fel ne mai poate lumina, obscurantismul. Pe scurt, corpul e dependent de suflet, doar sufletul e independent in raport cu corpul. Deci, toate corpurile umane sunt obligate sa adaposteasca un suflet care nu le apartine. Un suflet care a apartinut in trecut si altor fiinte umane sau care, dupa alti „clarvazatori” a apartinut diverselor forme de viata cunoscute, cu exceptia plantelor. Interesant e, ca desi, spun ei, sufletul se poate reincarna si in alte forme de viata, tot ei vin si spun ca doar oamenii sunt posesori de suflet, afirmatii care se cam bat cap in cap, ca berbecii.

Mai departe, ca povestea e mult mai pasionanta decit orice Joule Verne care v-a trecut prin mina. Deci, dupa asa zisul purgatoriu sau judecata de apoi, sufletele sunt indrumate spre destinatii diferite. Dar sa nu credeti ca judecata e complicata, ca aia n-au timp de vrajeli avocatesti ca pe Pamint. Nooo. Acolo e simplu. Crezi in Barosan, o iei in sus. Nu crezi in Barosan, o iei in jos. Adica ce poate fi mai simplu de-atit? Bun, asadar sufletele ajunse-n iad, spun „cunoscatorii”, vor fierbe-n oalele cu catran pe tot restul vietii lor … moarte si intrucit asta le e osinda, n-au cum sa se mai reincarneze si vor ramine pe mai departe sa dea gust bun catranului. Altfel spus, alea se duc dracu si la propriu si la figurat.

Si uite asa ramin disponibile pentru reincarnare numai „premiantele”. Dar asta ar conduce la concluzia ca toti oamenii in viata au suflet bun, pentru ca de-a lungul miilor de ani, sufletele pacatoase au ars in iad si numai cele virtuase au ramas sa insufleteasca noii nascuti. Pai si atunci, de ce ne mai sperie astia cu iadul lor? Vai ce fiori ma strapung la gindul ca am suflet bun si voi sfirsi in rai! Totodata si in mod firesc, se poate spune ca toti criminalii sunt buni la sufet, intrucit sufletele pacatoase au fost incinerate de draci.

Problema e ca sunt ateu. Si vedeti voi, aici e buba. Pai cum de exista atei, daca am fost „umpluti” numai cu suflete credincioase, alea venite direct din rect. Pardon, din rai. Dar daca ne uitam la mafioti, la cruciati, la inchizitii si la fanatismul actual, credinta n-are de-a face cu bunatatea sufleteasca, ba din contra. Asadar, cine dracu se reincarneaza si pe ce considerente?

Nu-i asa ca totul se leaga? Daaaa! E o placere sa intelegi de cita intelepciune dau dovada cei care au reusit sa patrunda, cu puterea mintii, tainele  impenetrabile ale universului. Univers care in curind, peste doar 250 de milioane de ani, va implini frumusica virsta de 14 miliarde de ani pamintesti. Amintesc acest detaliu pentru a putea evalua forta de penetrare a mintii omenesti in dezlegarea tainelor universale. Sincer v-o spun, e de speriat.

Stiu, stiu, nu va mai obositi sa-mi spuneti ca tratez superficial problema, cind ea e de-o profunzime incalculabila in conditii terestre. O fi ea superficiala, dar e mult mai logica decit toate profunzimile imaginatiei unora, zic eu.

E si acum, pentru ca ne-am lamurit cum e cu planurile alea independente si cit sunt ele de independente, voi expune si parerea mea, care oricum poate fi dedusa din sarcasmul celor afirmate pina acum. Din punctul meu de vedere, acel „suflet” e un complex de stari emotionale. Fizicul, mai exact, creierul, fiind generatorul acelor stari emotionale se poate conclude ca daca fizic nu e, nimic nu e, nici macar acel suflet … candriu, vorba lui Fintesteanu.

Dar asta-i doar o parere si-mi apartine. Evident ca n-as baga mina-n foc sau in catran clocotit ca reprezinta o realitate, dar din punctul meu de vedere, e mai logica decit fabulatia cu independenta unilaterala a acelor planurilor.

 

Read Full Post »

Diferente termo-astronomice


E iarna, in emisfera pizdii ma-sii! Conduc, privind in gol si-mi zic: „Fuck that global worming!” Termometru-mi arata un elegant -22C, dar cu factorul accelerator, caruia-i mai spune si vint,  sunt vreo -35C si pina sa se incalzeasca atelajul cu care ma deplasez, mai am de inghetat. Asta-mi aduce aminte de intelepciunea tiganului care zice ca: „fie frigul cit de mare, numai vintu’ sa nu bata”. In fine, pentru a dezmorti incinta intr-un timp record, apas acceleratia de sa-i sara pistoanele prin capota. Masina-mi fuge de sub cur. Noroc cu spatarul, ca altfel ajungeam in portbagaj. Si uite asa, dupa vreo alti 10 km., incepe sa patrunda incalzirea globala si-n masina mea. Odata cu ea, incep sa-mi simt extremitatile (cele la vedere). Si cum una dintre extremitati mi-e capul de pe umeri, incepe si creierul sa-mi functioneze, la capacitate redusa, evident.

Adica, imi zic, ca aici pe Pamint e si frig, nu numai cald, inteleg. Inteleg si ca este si de ce este. Departarea de soare, atmosfera, rotatie, revolutie, elipsa, axa inclinata … vrajeli bulangisto-astronomice in care cred, ca sunt cam singurele de incredere. Dar ca doua trei mii de km., din cei 140 de milioane pina-n Soare, sa faca o diferenta de 40-50C, mi-e imposibil s-o halesc.  Si daca aceste mii de km. fac ditai diferenta, cum o fi, neica-n Univers, la j’de mii de ani lumina de orice Soare? Pai acolo ce temperaturi or fi si mai ales, ce le genereaza? Genereaza sau degenereaza, ca sa mor daca mai stiu cum s-o dau. Oare sa fi dat Barosanu’ porunca alora de la termoficarea Universului „Io, fuckers, aveti de grija ca eu ma mentin vesnic si ferice numai la -270C. Sa nu va puna dracu (cine altul?) sa mariti temperatura, ca va fut!”? Neee, nu-mi vine a crede, desi nu pot spune ca i-am citit chiar toate alocutiunile.

Bine, la modul general am invatat si eu, pe ici pe colo, ca ar exista o gramada de gaze, de fotoni, protoni, electroni si poate si neuroni, de la sufletele mortilor care cica se zbenguiesc degerate prin neant, dar totusi, lindicutii astia ar trebui sa-ncalzeasca spatiul, nu sa-l degere. Basca faptul ca daca e sa crezi in vidul absolut, unde numai sufletele au acces, fiind imateriale, ar cam trebui sa-ti imaginezi si-o temperatura de vreo -1000C desi, din cite stiu, freon e doar in congelatoare.

Evident ca la -270C  s-a ajuns in urma analizei spatiului pe care-l putem percepe, dar ce-o fi dupa, ca eu la „dupa” ma refeream? Ca daca e sa ne referim la o galaxie, ar mai fi de inteles desi anii lumina intre sistemele solare te cam descurajaza, dar oricum, ar putea exista o minima explicatie a unei anumite temperaturi galactice produsa de radiatii, de sori, de planetele care topaie fiecare pe miristea ei, de toate cataroaiele, cu sau fara coada, care o ard aiurea prin haul universal. Dar ce ne facem cu spatiul intergalactic? Acolo ce draci baltati de temperaturi or mai fi? Si sa nu credeti ca m-apuca gindurile intergalactice, asa, de niciunde, dar cum ziceam in alte dati, decit asa un Rai, mai bine cu dracii la caldura, tata, ca vorba unui intelept „cine stie cit o fi tinind vesnicia?” Si pe bune, chiar n-am de gind s-o tremur chiar pe toata.

In paranteza fie spus, asa cum nu cred in Barosan, nu cred nici in draci, dracimi, iaduri si alte plasmuiri (termenul nu-mi apartine, altfel as fi desfiintat silabele 2 si 3 ca fiind inadecvate subiectului dezbatut)  Dar na, daca tot am dat-o pe „ce-ar fi daca?”, nu era normal sa includ si ceva aberatii biblice?

Stiu ca pare neverosimil, dar gindesc si eu ca tot soferu-n trafic, preocupat de Univers si universalitate. Acum gata, am ajuns. Problema e ca nu prea-mi vine sa ies din masina desi, ce m-as fi facut daca ar fi trebuit sa ma dau jos in vreun -270C, ca amaritele alea de suflete intepenite de fericire?

Read Full Post »


Boieri dumneavoastra, va mai aduceti aminte de Evul Mediu? Nu, cum asa? V-ati nascut ceva mai tirziu? Mmmda, pare logic. Dar daca n-ati avut sansa sau nesansa sa va nasteti acum vreo 4-500 de ani, ati avut in schimp posibilitatea sa cititi despre petrecerile boieresti si regesti din acele vremuri. Petreceri la care se aciuiau tot felul de trubaduri sau menestreli, saltimbangi si alti artisti ai acelor timpuri.

Ei bine, performantele respective erau, in general, rasplatite cu cite o ciozvirta de vinat si-un pocal cu vin. Si asta pentru ca menestrelii, actorii, saltimbangii erau considerati parte a servitorimii, a vulgului iar meseriile lor erau considerate degradante pentru aristrocatii de atunci. De fapt femeile care prestau muncile respective erau considerate femei de consumatie, pentru ca doar alea se pretau la astfele de „imoralitati”. Ma rog, in privinta asta nu cred ca s-au schimbat foarte multe, dar ce s-a schimbat, e faptul ca incepind cu secolul XX, artistii, in general, au devenit parte integranta a aristocratiei, ajungind sa cistige pe o muzica, pe un film, pe un tablou sau mai stiu eu pe ce, cam cit cistiga unul din multime in cinci vieti. Paradoxul constind in faptul ca multimea-i finanteaza.

Deci, daca acum citeva sute de ani arta se facea de placere, din convingere si pe te miri ce, ascultati-l pe Aldea, daca in mine n-aveti incredere, astazi se face pe bani. De fapt pe roabe de bani.

Si ma intreb, cum o fi corect sa spui, „vai de ei!” sau „vai de noi!”? Nu ca ar fi cineva de compatimit in toata povestea asta, dar ma intreb cam ce mecanisme au declansat aceasta modificare a mentalitatii de grup fata de artisti in general. Cum s-a ajuns de la „vai de ei!” la „vai de noi!”?

In fine, ca artistii si sportivii de notorietate fac milioane, nu-i vina lor si nici macar meritul. Daca poporu-i plateste regeste, de ce-ar trai ca menestrelii de odinioara? Pai nu?

 

Read Full Post »

Older Posts »