Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘cugetari papale’ Category


Bun, acum ca am terminat-o cu Portugalia, zic sa ne intoarcem la … Portugalia. Dar nu numai la Portugalia, ca femei casatorite, din cite am auzit, exista pe toate continentele. Dar, ca s-o spun p-a dreapta, ideea m-a lovit in cap atunci cind am auzit-o pe Laura, guida, istorisindu-ne, la o cafea si-un dolce,  cite ceva din viata ei. Nu intru in detalii, ca nu asta-i subiectul, dar a fost o afirmatie care mi-a aprins fitilul analitic. Zice Laura, „nu prea mai aveam sex cu exul  si cind i-am spus, mi-a zis ca nu-i nimic wrong cu el, ca el are zilnic erectie” Ca l-o fi mincat, si ala, pe domnul cacat, nu ma indoiesc, dar afirmatia mi-a amintit de ce-mi spunea sotia si adica cum ca unele dame din anturajul nostru se lamentau, invocind acelasi dezinteres al partenerului.

Puritani, fata la perete!

E, cam asta e subiectul de la care am pornit. Si cum pina atunci nu-i dadusem nicio importanta, de data asta m-am uitat lung la Laura gindindu-ma daca as fi tentat sa i-o trag. Raspunsul pe care mi l-am dat a fost exact ala pe care il prevedeam, „nu”. Nu spun, e o femeie placuta, poate chiar dragutica, dar prea arata a titirez. Stiti cum sunt aia. Ingusti la cap si la baza si labartati in centru. Dar pe linga forma, oarecum regulata, dar inatractiva, paru-i statea ca o matura, radacinile se vedeau negre-argintii si viguroase, machiaj, nema, manichiura mai in doru Lelii, iar la pedichiura n-am ajuns ca nu era timp de sandale. Pe linga toate atuurile astea de moarte-a libidoului, nici nu era imbracata intr-un mod care sa-i avantajeze titirezenia. Adica purta niste pantaloni mulati, ca de piele. Stiti de care. Nu spun ca nu sunt en vogue, dar sa te si avantajeze, ca altfel e de Candid Camera.

Si pentru ca terminasem s-o trec in revista, m-am apucat si de cele din grup care sufereau din acelasi motiv. Ca bey, sa va spun un secret. Eu sunt de acord cu „cine ma iubeste, ma iubeste si asa”, dar sa fie clar, asta nu presupune si activitatea de fut. Si uite asa ajung sa dau dreptate celor care pretind ca pula nu stie carte. Pai nu stie, ca daca ar sti, s-ar solidifica cind ai da peste o desteapta, nu peste o sexoasa. Dar uite ca fiind analfabeta, ii trebuie un zvinc care s-o trezeasca din amorteala si asta nu depinde de posesor ci de muza. Pai si daca muza te excita cam cit bromura, ce draci de pretentii sa ai de la analfabeta dintre picioare?

Evident ca nu m-am apucat sa-i spun Laurei sau altor jelitoare cam care ar fi remediul, dar nu inteleg cum de nu-si dau seama singure. Pedanteria nu e un defect sau un lux, asa cum il considera unele persoane. Pedanteria sau cochetaria e o necesitate si prinde bine in orice circumstante. Ba mai mult, pedanteria denota respect pentru tine, pentru partener si pentru cei din jur, cel putin in my books. Nu spun ca trebuie sa fii in mod obligatoriu pedanta sau pedant, dar daca nu esti, daca te vrei naturela, simpla si cum te-a nascut muma-ta, atunci nu te plinge sau stinge lumina. Accepta si implicatiile, mai putin dorite, ale acestei nepasari, delasari, dezinteres sau cum oti vrea s-o numiti. Si nu cautati sa invocati cauze materiale sau financiare, pentru ca eu cunosteam tipe care-si faceau singure manichiuri, pedichiuri, epilari, pensari si rimelari si care aratau tot timpul puse la punct.

Am mentionat si stinsul luminii intrucit noaptea toate pisicile sunt negre, dar cine dracu si-o mai trage ca orbetele? Ca ala nu mai e sex, e doar un biet fut. Sex e cind toate simturile iti sunt angrenate si stau sa-ti plesneasca. Spre deosebire de fut, unde tactilul e suficient pentru un traftir rapid si insipid.

Aceeasi pedanterie e necesara si se impune si barbatilor, desi intr-o mai mica masura, intrucit erectia nu e functie de infatisarea lui. Totusi, un neglijent, duhnind a transpiratie si bautura, nebarbierit si sleampat nu cred ca ar fi acceptat de o sotie pedanta. Ar fi, dupa cum am spus, o lipsa de respect fata de ea, asta pe linga repulsia inerenta.

Asa ca, cine vrea sex, trebuie sa-l merite.

Si stati ca n-am terminat. Mai sunt batrinii. Batrini care se complac in a arata ca morti si altii care vor sa arate inca vii, asa cum sunt de fapt. Exemple as avea suficiente, dar ma voi referi la cele mai apropiate mie. Taica-meu, dupa spusele altora, fusese un extravagant la tinerete. Ei bine, nu stiu ce s-a intimplat cu extravaganta respectiva, ca eu de cind il stiam, a aratat batrin si ponosit. Nu murdar, dar neingrijit, ceea ce nu-ti facea prea multa placere, tie, ca privitor sau interlocutor. Socrul meu, in schimb, a fost un pedant pina a intrat in pamint. Iti facea placere sa iesi cu el la un restaurant, la un bar si era si omul care ar fi iesit oriunde, spre deosebire de taica-meu care se lipise de casa ca gresia de pardoseala. N-ar fi iesit nici pina la piine si asta de cind il stiam, nu doar in ultimii lui ani. Bine ca nu-i seman! Cind il intrebam imi spunea invariabil „ce mai conteaza?” Pai conteaza, bineinteles ca mai conteaza, ca doar nu traiesti in padure sau in vreo manastire de calugari si nici nu mori miine. Pedanteria te face sa te simti bine, viu, activ, ceea ce e absolut firesc. De lincezeala si nepasare n-ai decit sa te ocupi, dupa, daca chiar ti-o doresti.

Unii oameni imbatrinesc frumos. Altii mor inainte sa moara, desi vor sa traiasca, chestie care mie mi se pare a fi un paradox. Si nu-i vorba ca n-au cu ce, ca n-am auzit de nimeni sa imbatrineasca in trei pulovere. Dar e o delasare nesanatoasa care pune stapinire pe batrini. Dar nu pe toti. Cei de aici sunt complet diferiti si cu o pofta de viata de invidiat. Iti face o reala placere sa-i vezi.

 

Anunțuri

Read Full Post »


Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.

Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.

Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.

Dar pentru ca ma aflu intr-un  moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind  practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.

 

Read Full Post »


De-a lungul si de-a latul vietii, am avut ocazia sa discut cu multa lume informata. De la ei am aflat pina si ce e imposibil de aflat, si anume ca oamenii, adica noi, ne ducem viata pe doua planuri independente unul fata de celalalt. Cu alte cuvinte, psihicul sau sufletul sau cum vreti voi sa-l numim, ar continua sa existe si dupa moartea totala a corpului. Astfel creindu-se un stoc de suflete care, spun tot ei, ar fi distribuite in mod aleator noilor nascuti prin asa-zisul proces de reincarnare.

Pina aici ne-am cam luminat, vreau sa spun dumirit, dar zic sa ne dumirim in continuare si sa vedem in ce fel ne mai poate lumina, obscurantismul. Pe scurt, corpul e dependent de suflet, doar sufletul e independent in raport cu corpul. Deci, toate corpurile umane sunt obligate sa adaposteasca un suflet care nu le apartine. Un suflet care a apartinut in trecut si altor fiinte umane sau care, dupa alti „clarvazatori” a apartinut diverselor forme de viata cunoscute, cu exceptia plantelor. Interesant e, ca desi, spun ei, sufletul se poate reincarna si in alte forme de viata, tot ei vin si spun ca doar oamenii sunt posesori de suflet, afirmatii care se cam bat cap in cap, ca berbecii.

Mai departe, ca povestea e mult mai pasionanta decit orice Joule Verne care v-a trecut prin mina. Deci, dupa asa zisul purgatoriu sau judecata de apoi, sufletele sunt indrumate spre destinatii diferite. Dar sa nu credeti ca judecata e complicata, ca aia n-au timp de vrajeli avocatesti ca pe Pamint. Nooo. Acolo e simplu. Crezi in Barosan, o iei in sus. Nu crezi in Barosan, o iei in jos. Adica ce poate fi mai simplu de-atit? Bun, asadar sufletele ajunse-n iad, spun „cunoscatorii”, vor fierbe-n oalele cu catran pe tot restul vietii lor … moarte si intrucit asta le e osinda, n-au cum sa se mai reincarneze si vor ramine pe mai departe sa dea gust bun catranului. Altfel spus, alea se duc dracu si la propriu si la figurat.

Si uite asa ramin disponibile pentru reincarnare numai „premiantele”. Dar asta ar conduce la concluzia ca toti oamenii in viata au suflet bun, pentru ca de-a lungul miilor de ani, sufletele pacatoase au ars in iad si numai cele virtuase au ramas sa insufleteasca noii nascuti. Pai si atunci, de ce ne mai sperie astia cu iadul lor? Vai ce fiori ma strapung la gindul ca am suflet bun si voi sfirsi in rai! Totodata si in mod firesc, se poate spune ca toti criminalii sunt buni la sufet, intrucit sufletele pacatoase au fost incinerate de draci.

Problema e ca sunt ateu. Si vedeti voi, aici e buba. Pai cum de exista atei, daca am fost „umpluti” numai cu suflete credincioase, alea venite direct din rect. Pardon, din rai. Dar daca ne uitam la mafioti, la cruciati, la inchizitii si la fanatismul actual, credinta n-are de-a face cu bunatatea sufleteasca, ba din contra. Asadar, cine dracu se reincarneaza si pe ce considerente?

Nu-i asa ca totul se leaga? Daaaa! E o placere sa intelegi de cita intelepciune dau dovada cei care au reusit sa patrunda, cu puterea mintii, tainele  impenetrabile ale universului. Univers care in curind, peste doar 250 de milioane de ani, va implini frumusica virsta de 14 miliarde de ani pamintesti. Amintesc acest detaliu pentru a putea evalua forta de penetrare a mintii omenesti in dezlegarea tainelor universale. Sincer v-o spun, e de speriat.

Stiu, stiu, nu va mai obositi sa-mi spuneti ca tratez superficial problema, cind ea e de-o profunzime incalculabila in conditii terestre. O fi ea superficiala, dar e mult mai logica decit toate profunzimile imaginatiei unora, zic eu.

E si acum, pentru ca ne-am lamurit cum e cu planurile alea independente si cit sunt ele de independente, voi expune si parerea mea, care oricum poate fi dedusa din sarcasmul celor afirmate pina acum. Din punctul meu de vedere, acel „suflet” e un complex de stari emotionale. Fizicul, mai exact, creierul, fiind generatorul acelor stari emotionale se poate conclude ca daca fizic nu e, nimic nu e, nici macar acel suflet … candriu, vorba lui Fintesteanu.

Dar asta-i doar o parere si-mi apartine. Evident ca n-as baga mina-n foc sau in catran clocotit ca reprezinta o realitate, dar din punctul meu de vedere, e mai logica decit fabulatia cu independenta unilaterala a acelor planurilor.

 

Read Full Post »

Diferente termo-astronomice


E iarna, in emisfera pizdii ma-sii! Conduc, privind in gol si-mi zic: „Fuck that global worming!” Termometru-mi arata un elegant -22C, dar cu factorul accelerator, caruia-i mai spune si vint,  sunt vreo -35C si pina sa se incalzeasca atelajul cu care ma deplasez, mai am de inghetat. Asta-mi aduce aminte de intelepciunea tiganului care zice ca: „fie frigul cit de mare, numai vintu’ sa nu bata”. In fine, pentru a dezmorti incinta intr-un timp record, apas acceleratia de sa-i sara pistoanele prin capota. Masina-mi fuge de sub cur. Noroc cu spatarul, ca altfel ajungeam in portbagaj. Si uite asa, dupa vreo alti 10 km., incepe sa patrunda incalzirea globala si-n masina mea. Odata cu ea, incep sa-mi simt extremitatile (cele la vedere). Si cum una dintre extremitati mi-e capul de pe umeri, incepe si creierul sa-mi functioneze, la capacitate redusa, evident.

Adica, imi zic, ca aici pe Pamint e si frig, nu numai cald, inteleg. Inteleg si ca este si de ce este. Departarea de soare, atmosfera, rotatie, revolutie, elipsa, axa inclinata … vrajeli bulangisto-astronomice in care cred, ca sunt cam singurele de incredere. Dar ca doua trei mii de km., din cei 140 de milioane pina-n Soare, sa faca o diferenta de 40-50C, mi-e imposibil s-o halesc.  Si daca aceste mii de km. fac ditai diferenta, cum o fi, neica-n Univers, la j’de mii de ani lumina de orice Soare? Pai acolo ce temperaturi or fi si mai ales, ce le genereaza? Genereaza sau degenereaza, ca sa mor daca mai stiu cum s-o dau. Oare sa fi dat Barosanu’ porunca alora de la termoficarea Universului „Io, fuckers, aveti de grija ca eu ma mentin vesnic si ferice numai la -270C. Sa nu va puna dracu (cine altul?) sa mariti temperatura, ca va fut!”? Neee, nu-mi vine a crede, desi nu pot spune ca i-am citit chiar toate alocutiunile.

Bine, la modul general am invatat si eu, pe ici pe colo, ca ar exista o gramada de gaze, de fotoni, protoni, electroni si poate si neuroni, de la sufletele mortilor care cica se zbenguiesc degerate prin neant, dar totusi, lindicutii astia ar trebui sa-ncalzeasca spatiul, nu sa-l degere. Basca faptul ca daca e sa crezi in vidul absolut, unde numai sufletele au acces, fiind imateriale, ar cam trebui sa-ti imaginezi si-o temperatura de vreo -1000C desi, din cite stiu, freon e doar in congelatoare.

Evident ca la -270C  s-a ajuns in urma analizei spatiului pe care-l putem percepe, dar ce-o fi dupa, ca eu la „dupa” ma refeream? Ca daca e sa ne referim la o galaxie, ar mai fi de inteles desi anii lumina intre sistemele solare te cam descurajaza, dar oricum, ar putea exista o minima explicatie a unei anumite temperaturi galactice produsa de radiatii, de sori, de planetele care topaie fiecare pe miristea ei, de toate cataroaiele, cu sau fara coada, care o ard aiurea prin haul universal. Dar ce ne facem cu spatiul intergalactic? Acolo ce draci baltati de temperaturi or mai fi? Si sa nu credeti ca m-apuca gindurile intergalactice, asa, de niciunde, dar cum ziceam in alte dati, decit asa un Rai, mai bine cu dracii la caldura, tata, ca vorba unui intelept „cine stie cit o fi tinind vesnicia?” Si pe bune, chiar n-am de gind s-o tremur chiar pe toata.

In paranteza fie spus, asa cum nu cred in Barosan, nu cred nici in draci, dracimi, iaduri si alte plasmuiri (termenul nu-mi apartine, altfel as fi desfiintat silabele 2 si 3 ca fiind inadecvate subiectului dezbatut)  Dar na, daca tot am dat-o pe „ce-ar fi daca?”, nu era normal sa includ si ceva aberatii biblice?

Stiu ca pare neverosimil, dar gindesc si eu ca tot soferu-n trafic, preocupat de Univers si universalitate. Acum gata, am ajuns. Problema e ca nu prea-mi vine sa ies din masina desi, ce m-as fi facut daca ar fi trebuit sa ma dau jos in vreun -270C, ca amaritele alea de suflete intepenite de fericire?

Read Full Post »


Boieri dumneavoastra, va mai aduceti aminte de Evul Mediu? Nu, cum asa? V-ati nascut ceva mai tirziu? Mmmda, pare logic. Dar daca n-ati avut sansa sau nesansa sa va nasteti acum vreo 4-500 de ani, ati avut in schimp posibilitatea sa cititi despre petrecerile boieresti si regesti din acele vremuri. Petreceri la care se aciuiau tot felul de trubaduri sau menestreli, saltimbangi si alti artisti ai acelor timpuri.

Ei bine, performantele respective erau, in general, rasplatite cu cite o ciozvirta de vinat si-un pocal cu vin. Si asta pentru ca menestrelii, actorii, saltimbangii erau considerati parte a servitorimii, a vulgului iar meseriile lor erau considerate degradante pentru aristrocatii de atunci. De fapt femeile care prestau muncile respective erau considerate femei de consumatie, pentru ca doar alea se pretau la astfele de „imoralitati”. Ma rog, in privinta asta nu cred ca s-au schimbat foarte multe, dar ce s-a schimbat, e faptul ca incepind cu secolul XX, artistii, in general, au devenit parte integranta a aristocratiei, ajungind sa cistige pe o muzica, pe un film, pe un tablou sau mai stiu eu pe ce, cam cit cistiga unul din multime in cinci vieti. Paradoxul constind in faptul ca multimea-i finanteaza.

Deci, daca acum citeva sute de ani arta se facea de placere, din convingere si pe te miri ce, ascultati-l pe Aldea, daca in mine n-aveti incredere, astazi se face pe bani. De fapt pe roabe de bani.

Si ma intreb, cum o fi corect sa spui, „vai de ei!” sau „vai de noi!”? Nu ca ar fi cineva de compatimit in toata povestea asta, dar ma intreb cam ce mecanisme au declansat aceasta modificare a mentalitatii de grup fata de artisti in general. Cum s-a ajuns de la „vai de ei!” la „vai de noi!”?

In fine, ca artistii si sportivii de notorietate fac milioane, nu-i vina lor si nici macar meritul. Daca poporu-i plateste regeste, de ce-ar trai ca menestrelii de odinioara? Pai nu?

 

Read Full Post »


Pe la teveurile canadeze umbla, mai nou, o reclama cu un tatuat care frige un ceva pe BBQ si baga ca garnitura o fasole boabe dintr-o cutie de Bush’s. Linga el e un ciine haios, cu ochelari de soare pe bot si cioc de capra, asteptind ca masa sa fie servita. In fine, tatuatul spune nu stiu ce, ca nu m-am ostenit sa-l ascult, iar ciinele-i raspunde ” dude, I like this wild side”

Pornind de la reclama asta, care sa mor daca am inteles-o, m-a strafulgerat un gind. De fapt au fost mai multe, dar pe unul singur l-am retinut. Si anume, cam cum ar fi daca am putea discuta cu animale, pesti, pasari, reptile si insecte? Ma refer la vorbirea articulata, nu la sunete, tipete si ciripituri. Adica sa presupunem ca toate „necuvintatoarele” ar fi capabile sa vorbeasca-n engleza si ca ne-am putea intelege cu ele si ele intre ele. Oare atunci le-am mai vina? Le-am mai minca? Le-am mai tine in custi, colivii, acvarii si gradini zoologice? Cam cum ar fi sa auzi „ajutor, obsedatul asta vrea sa-mi ia gitul!  criminal nenorocit!” sau  „da-mi ba drumu din colivia asta, alta distractie nu ti-ai gasit, imbecilule?” sau „iar ma scoti ba la munca, fii-al dracu de trintor imputit!” sau ” de ce dai ba cu biciul, dati-as bot si tie si lu nevata-ta? ” sau „ce va zgiti ba, n-ati mai vazut animal, animalelor!” Ar mai fi si altele, dar cred c-ati prins idea.

Care ar fi oare relatia om-animal in eventualitatea ca ne-am putea conversa cu ele, asa cum ne conversam intre noi? Oare animalele de orice fel, ne-ar mai hali sau s-ar mai hali intre ele? Cum ar fi sa asisti la discutia intre o pisica si un soarece, cind pisica si-ar dori sa-l devoreze? „O sa te maninc, focar de infectie ce esti! „; „Minci p#!@, timpito, ce-s prost sa stau!?”

Nu stiu voi, dar eu cred ca ar fi extrem de interesant sa-i aud certindu-se, injurindu-se, balacarindu-se. Cel putin tintarii si mustele, pe care in mod sigur am continua sa-i asasinam, cred ca s-ar vaicari toata ziua cam cum se vaicaresc evreii de holocaust.

Dar oare masculii le-ar mai face curte femelelor dansind ca idiotii, sau ar baga tot felul de vrajeli verbale, asa cum facem noi, ca sa-si asigure si ei o babardeala? Ca de babardit probabil c-o vor face tot pe unde apuca, ca nu vad cum vorbitul le-ar putea genera oarece pudoare comportamentala, ei neavind vreun cod al bunelor maniere.

Si inchei cu o comunicare sexoasa, fara cuvinte, de care si noi suntem capabili, nu doar animalele. Ba as zice ca la cum se misca astia, nici nu cred ca mai au nevoie sa si-o traga.

Read Full Post »


De multe ori se spune despre un anumit ceva ca e inutil. Ca e o actiune, un gind, o persoana, un mesaj sau orice altceva, in momentul in care e etichetat ca inutil, ça veut dire ca nu e folositor. Ca nu produce, ca nu creaza, ca nu aduce nimic nou si bun, ca e degeaba. Dar eu va jur ca nu-i asa. Tin minte cind eram adolescent, auzeam citeodata „ba, e inutil efortul, la asta nu tine”, cind de fapt tinea si a tinut.

Asa ca, daca e s-o analizam la rece, la foarte rece si la fucking cold, ne dam seama ca inutilitatea este doar un punct de vedere care in cele mai multe cazuri e lipsit de obiectivitate. Tot asa cum si obiectivitatea este la rindul ei un subiectivism, dar de grup.

Spun asta pentru ca vedeti voi, desi un ceva iti poate parea inutil, in realitate e posibil sa nu fie. Aici se spune ca „one man’s trash is another man’s treasureNumai ca eu nu asta afirm, ci merg mai departe si spun ca „one man’s trash could be same man’s treasure” care e, zic eu,  mult mai temerara.

Dar pentru a nu mai lungi bla bla-ul asta agonizant, vreau sa spun ca un Tour Eiffel a fost o constructie controversata intrucit colosala investitie nu putea fi justificata, la vremea respectiva, in niciun fel. Si uite ca totusi, acel maldar de fiare a ajuns un simbol si poate cel mai cunoscut in intreaga lume. Este el util? Nu si Da. Ca Parisul poti sa-l vezi si din avion sau de pe vreun bloc mai bloc. Vorba e, cine dracu-ti va plati 17  euro sa ti se urce pe terasa blocului? Nimeni, pe cind Le Tour Eiffel e vizitat anual de 8 milioane de turisti care sunt dispusi sa cheltuiasca acea suma de bani doar ca sa se urce-n virf. Valoarea economica a acestei inutilitati a fost estimata la fabuloasa suma de 435 miliarde de euro, ceea ce nici Eiffel nu visase cind l-a proiectat si construit. E, cum vi se mai pare, francezilor? La fel de inutil? S-ar parea ca nu, desi daca facem abstractie de turism si souvenir-uri, pare al dracului de inutil.

Dar hai sa va arat o alta inutilitate care e si mai si decit turnul Parisului. Ii spune Kyaiktiyo Pagoda si e construita pe un ditai bolovanul care sta intr-un echilibru nefiresc. Asta e undeva prin Burma si localnicii spun ca acest cataroi a fost scos de Budda din funduri de ocean si urcat in creierul muntilor, asa, ca n-avea ce face. Ba mai mult, tot Budda s-ar face raspunzator si de mentinerea lui in echilibru. Asa o fi, ca daca duhul sfint lasa evreici bortoase, de ce n-ar executa si Budda o traznaie, ca doar sunt in competitie. Dar dupa cum vedeti, bolovanul a fost deja placat in totalitate cu aur. Aur care e produs manual in foite foarte fine pe care credinciosii le cumpara si le lipesc pur si simplu peste celelalte foite lipite de altii pe Golden Rock. E un fel de ofranda adusa aluia care le-a urcat cataroiul pe stinci.

Si hai sa spunem ca legenda-i legenda si bolovanul e acolo din motive de natura, nu de Budda, numai ca budistii n-au fost multumiti doar cu atit. In semn de omagiu adus acelui Budda, au trintit si o pagoda in virful pietroiului care pare ca sta sa se pravale. E pagoda aia inutila? Pai cam este, ca nu-i de vizitat, ci doar de admirat. Cu toate astea uite ca e unul din punctele cele mai vizitate din Burma si care atrage zeci de mii de turisti. Asa ca din punct de vedere economic si evident, religios, pagoda cocotata pe bolovan devine extrem de utila.

Si nu stiu cum, dar Budda nu s-a rezumat doar la acest bolovan. Se pare ca tipul facuse o pasiune din caratul asta, intrucit in lumea buddista sunt mai multe pietroaie de genul estuia. Iar budistii au facut o datorie sau obligatie din a construi pagode aurite sau aiurite, depinde din ce punct de vedere privesti fenomenul, in virful acestor cataroaie gata sa se prabuseasca. Alaturat pun si o alta pagoda birmaneza, care nici asta nu cred ca poate supravietui unui cutremur de 5 grade.

 

56131cefccdceee69a74cae0706e1c19

 

golden-rock-kyaiktiyo-pagoda-burma-myanmar-2
15280748518_78ca4c0b0f_bdsc_0694

 

 

15148131582_0b0c489408_o

Read Full Post »

Older Posts »