Ukraina, who?

Ba, da’ bou mai sunt! Imi bat mintea si buricele cu tot felul de Ukraine si Donbassuri cind, de fapt, tarasenia e mai simpla decit tabla … adunarii. Se pare ca am halit-o si eu ca berbecu’ ca bou mi se pare prea mult spus, tot ascultind vrajelile celor trei crai ai Apocalipsei, UE, UK si US, plus media de toate culorile si convingerile. Aici e vorba de Rothschild-ii lumii. Dictatura bancara. Ce Ukraina? Ce Donbass? Astea sunt vrajeli cu care e prostita, prostimea. Li se rupe „crailor” de Ukraina, cam cit mi se rupe mie de soarta lacustelor LGBTQ.

Ei vor capul lui Putin, nu democratia ukrainiana. Ala e pretul ajutoarelor si sanctiunilor. Il vor pe Putin dus, tot asa cum l-au vrut si pe Trump. De ce? Pai pentru ca in momentul de fata, dupa ce l-au mazilit pe Trump prin furt masiv, Putin a ramas cam singurul cui in talpa Resetarii Mondiale. E foarte adevarat ca vreo trei resetatori miliardari au mierlit in accidente suspecte, ceea ce ar conduce la concluzia ca in spatele resetatorilor ar fi o alta forta malefica, dar care uraste malefia altora.

Ca daca nu stiati, politica e curva. Adica, mai pe intelesul prescolarilor, e ca si cind mama vine acasa dupa ce s-a babardit cu amantul pina i s-au sterpezit dintii-n gura si-i striga lui tac-tu: Vasile, tu ma inseli. O simt. Nonorocit ordinar. Cum poti sa-mi faci una ca asta, mie, carele te iubesc, sa moara mama, ca pe ochii din cap? Si copilul? … etc. Deci, pentru a-ti dosi dictatul, il acuzi pe adversar de dictatura. Simplu si eficient pentru ca pulimea haleste orice i se ofera. Iar daca are si alte oferte, le suprimi, intrucit a ta e singura de care au nevoie si la care le dai voie.

Asa ca, dragi ukrainieni haituiti, pentru a primi suportul pe care-l doriti de la vest, e suficient sa spuneti ca vreti capul lui Putin. Celelalte vrajeli cu bombardamente, democratie si genocid conteaza cam cit conteaza o picatura de apa distilata in Marea Moarta. Dar sa stiti, Ce vrea vestul de la Putin, este exact ce vrea Putin de la voi. Adica un transplant de cap. Cum Putin isi doreste in Ukraina un cap orientat spre el, tot asa euro-atranticii vor in Russia un cap orientat spre ei.

Retesarea ne paste si singura speranta e ca Putin sa reziste si Trump sa preia puterea. Altfel, vom deveni mai robi decit suntem. Si daca nu stiati, aflati ca se poate.

Read Full Post »

Gemenele Apocalipsei

Da’ nu orice fel de gemene. Noooo! Siameze dom-le, siameze, dar nu pentru ca s-ar fi nascut in acelasi timp, ci pentru ca asemanarea e izbitoare.

E pandemia o religie sau religia o pandemie? Si nu intreb pentru ca as vrea sa stiu raspunsul, ambele variante fiind naspa, ci pentru ca ma intriga similitudinile. Caci chiar daca nu sunt unul si acelasi lucru, seamana ca facute de aceeasi mama si lipite pe undeva, prin partile esentiale. In mod sigur nu sunt singurul care le-a observat trasaturile comune, dar intrucit una din observatii e de ordin personal, e clar ca in afara de mine, n-are cine s-o stie.

Ce am constatat, de cind cu pandemia, e ca aceasta molima mi-e la fel de draga pe cit mi-e religia. Ba mai mult, pina si reciproca observ ca e la fel de adevarata. Stiu ca s-ar putea crede ca acest sentimente se datoreaza ateismului de care, ca sa fiu sincer, sunt mindru. Dar nu, nu e asa. Nu ateismul e cel care ma determina sa gindesc, ci gindirea e cea care a generat ateismul si a descoperit similitudinile intre cele doua „gemene”.

In primul si cel mai important rind, amindoua sunt extrem de contagioase si amindoua au generat mortalitate, ceea ce le face si extrem de periculoase pentru omenire. Sper ca nimeni nu va putea sa puna la indoiala acest adevar istoric, prezent si, din pacate, viitor.

Mai apoi as spune ca sintagma, „crede si nu cerceta!”, este comuna atit religiei cit si pandemiei actuale. Facind o paranteza, dar pe aceeasi tema, va comunic ca unii credinciosi sau poate toti, ca n-am avut timp sa ma discut cu fiecare-n parte, vor spune ca acest indemn n-ar exista in scripturi, ca l-au inventat marxistii ca sa le ponegreasca judecata. Eronat. EX: Ioan (20:29), unde Juniorul îi spune lui Toma, ala necredinciosul: “Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut“. Si inca una, Sirah, III, 20-23, in care tot Juniorul o baga cu manta: „Cele mai grele de tine nu le cerca şi cele mai tari decît tine nu le cerceta. Cele ce ţi s-au poruncit ţie, acestea cugetă, pentru că nu-ţi sunt de treaba ţie cele ascunse.” Adicatelea, exact ce spune si-un Biden, un Trudeau sau un Macron, referitor la conceptele religios-pandemice pe care le propovaduiesc.

Mai mult decit atit, in cazul pandemiei, cit si al religiei, cei injectati cu ser sau cu religie ii bombardeaza pe neinjectati cu invective si tot felul de acuze aberante. Ba ca sunt pierduti, ba ca sunt ignoranti, orbi, nestiutori, ba c-o sa-i manince iadul, ba ca sunt rasisti, ba ca nu dau dovada de patriotism, ba ca sunt inconstienti, criminali si multe alte dragalasenii aberante, handicapate, false si fara acoperire. Si ca veni vorba de acoperire, aproape nimic din ceea ce sustin religiile referitor la demiurgi si guvernele la pandemie nu au acoperire faptica.

Nu stiu daca ati observat si o alta trasatura de caracter care le apropie pe cele doua „surori” pina la atingere. In cazul amindoura exista o inversunare cu care adeptii religiei si ai vaccinului incearca sa-i convinga si racoleze pe liberii cugetatori. Pe cei ce aleg sa puna intrebari si sa se informeze din surse diferite inainte de-a hali variantele unice oferite de-o carte si-un guvern.

Si tot in nota paragrafului precedent, atit religiosii cit si adeptii vaccinului pretind a fi in posesia adevarului absolut. Pretentie pe cit de absurda, pe atit de regretabila si periculoasa.

O alta similitudine revoltatoare e ca in ambele „curente filosofice” orice alte opinii sunt marginalizate si chiar cenzurate. Schimbul de opinii si dialogul pe aceste teme fiind nedorit de injectatii ambelor curente si mai ales de capeteniile care-i manipuleaza. Orice punct de vedere contrar este declarat dezinformare, erezie, conspiratie si mortii ma-sii. E stiut faptul ca exista multe dovezi compromitatoare pe care aceste capetenii le detin si le ascund supusilor, fie enoriasi, fie injectati. Nu intreb „de ce?” intrucit in acest post vreau sa remarc doar asemanarile, nu si motivele, iar dosirea adevarului e unul dintre ele.

Un alt punct comun injectatilor cu ser sau cu religie e ca si intr-un caz, si in celalalt accepta o singura sursa de informare, indiferent daca acea sursa s-a dovedit a fi corupta, falsa, ilogica si ca serveste doar interesele elitei politice si religioase, nu si pe ale plebei.

Si nu in ultimul rind, desi e ultimul pe care-l remarc ca asemanare, (daca voi ati descoperit si altele, bagati-le, ca nu doare) ar fi ca omenirea nu va scapa de ele in veci. Dar in acelasi timp as spune ca, deocamdata, nici una, nici cealalta nu sunt mandatorii. Ca nu e exclus sa devina, n-o poate contesta nimeni, dar banuiesc ca atunci se va produce si singura diferentiere, intrucit mi-e greu sa cred ca religia va putea fi obligatorie, desi in trecut s-a mai intimplat sa fie impusa.

PS – Se pare, dupa cum spune onlinesport.ro, ca Romania s-ar fi trezit din somnul cel de moarte pe care inca il doarme Occidentul si Nord-America. Zic, sa fie intr-un ceas bun!

https://www.onlinesport.ro/extrasport/masuri-bune-luate-de-autoritai-pentru-limitarea-imbolnavirilor-mai-departe-este-si-lupta-personala-nid-146806

Read Full Post »

De ce, cu, cind ar fi mai siplu, fara?

In lumina sau mai exact, in bezna celor ce se petrec acum in Afganistan, in America si-n lume, incerc sa explic cam cum consider eu ca trebuie traita viata. Dar stiind cite cuvinte valoreaza o imagine, am sa pun un clip care-mi va salva mii de cuvinte. Si daca veti extrapola actiunea acestui clip la nivel global si-n toate domeniile vietii cotidiene, social, uman, rasial, cultural, … s.a.m.d., veti intelege mai bine cum ar trebui traita viata, in acceptiunea mea.

Dupa cum se va vedea, viata poate fi traita in mod placut. Fara razboaie, fara ura, fara ideologii, politici si religii segregationiste, fara rasism, fara corupti, fara steaguri arse, fara statui darimate si magazine incendiate. Fara arme, crime, violuri, tilharii si manipulari. Fara stiri false, menite sa dezbine si sa invrajbeasca. Fara acte teroriste, bombardamente si executii publice.

Si atunci ma intreb, de ce, cu, cind ar fi mai simplu si mai placut, fara? E oare umanitatea nenorocita sau doar cei ce-o manipuleaza?

Read Full Post »

„N-ai sa stii niciodata”

Trista romanta! Demoralizant titlu!

Dar intr-o nota mai putin melodica si mai putin melodramatica, consider ca ar fi totusi bine de stiut din ceea ce nu se va sti niciodata. Si nu se va sti din cauza de imposibilitati obiective. Ca vedeti voi, pe mine imposibilitatile ma dispera. C-o putem da in speculatii, stiu, ca d-alea putem fabrica, vagoane, ca Aradul, dar as vrea sa stiu, pe bune, chestii pe care sigur nu le poate afla nici dracu, cit e el de erudit.

Cam ce v-ati dori sa stiti din ceea ce stim ca nu vom afla niciodata? Pun pariu ca vreti sa stiti ce va fi … dupa. Si poate c-as intelege o astfel de curiozitate, doar daca-ti doresti sa dai in depresii. Dar cine-i nebun sa-si doreasca asa ceva? Eu, nu, ca mie logica-mi spune: „papa, nu-ti tortura creierii aiurea-n tramvai, ca dupa, va fi exact ca-nainte” Dar pentru cei ce cred c-o s-o tina langa pe vecie, bintuind universu-n lung si-n lat, desi asta n-are nici lungime, nici latime, probabil ca aflarea a ce nu isi doresc le va cauza dezamagiri profunde. Ca ce altceva sa-ti produca o minune la care speri si care se dovedeste a fi doar o fabulatie? Intrucit minunile, adica ceea ce nu ne putem explica pentru ca nu avem capacitatea de-a o face, au si ele o anumita limita, dupa care nu mai sunt minuni, ci aberatii.

Totusi, in privinta viitorului, cine doreste sa-l cunoasca-n avans, n-are decit sa consulte o sarlatanca, numita in mod extravagant, clarvazatoare pentru ca vede cu claritate pe cine poate insela.

Dar, in fine, lasindu-i pe altii si apucindu-ma de mine, pot spune cu convingere si mina strinsa pe drapel ca n-as vrea sa stiu nimic din viitorul meu sau al lumii, chiar daca, prin absurd, ar fi posibil. Nici macar ce se va intimpla in secunda urmatoare care deja a trecut. Ce as vrea sa stiu, desi poate parea straniu, e legat de trecut. Dar nu de trecutul stiut, ci de cel ratat sau evitat. Ei bine, asta ar fi intrebarea la care stiu ca nu voi afla niciodata raspunsul, dar la care mi-as fi dorit sa mi se raspunda. Si nu c-asa m-ar fi pleznit pe mine un moft in cap, ci pentru ca din acele raspunsuri as putea sa trag oarece concluzii si invataminte.

As fi vrut sa stiu cind, luind o anumita decizie, am ratat vreo pleasca sau am evitat vreun dezastru. De fapt, asta cred ca ar fi bine de stiut si la scara macro pentru o evaluare justa a trecutului si a consecintelor unor decizii pe plan local si mondial.

Cred ca ar fi util sa existe un … careva care sa spuna: „bai, fratilor, daca Moldova s-ar fi unit cu tara, acum ati fi vorbit ruseste si ghici cum l-ar fi chemat pe Presedinte” sau „bai, fasole, daca ai fi mers in concediu la munte, nu la mare, te-ai fi intors in cirje” sau „daca ai fi jucat ieri la 6-49, azi ai fi fost milionar”? Hm! Ultima varianta nu prea-mi suride. Cred ca-mi voi reduce curiozitatea cu vreo 50%. As vrea sa stiu numai ce am evitat, nu si ce-am ratat, ca cine stie unde mi-as da cu tesla, daca as afla. Acum observ ca ratarile nu-mi fac prea bine si-i mai sanatos sa nu le aflu.

Dar chiar si asa, redusa la jumatate, setea mea de cunoastere se va lovi, fara doar si poate, de arida afirmatie a Ioanei Radu „N-ai sa stii niciodata”

Read Full Post »

Alergatori de cursa lunga

Ce-am urit mai mult in viata, e femeia cu mustata. Cu mustata neepilata, sa fie clar. Apoi ar veni scoala si munca. De urit, am urit si efortul fizic, dar ceva mai tirziu, ca-n copilarie alergam dupa minge pina-mi dadeam odometrul peste cap. E adevarat ca am continuat sa alerg si-n adolescenta, dar numai dupa bani si femei. Pentru ca specificul alergarilor e intotdeauna functie de virsta si de conditie. Conditie sociala, fizica si mentala, fireste. Si cum nu sunt vreo exceptie de la regula, uite ca-mi adaptasem si eu alergarile in raport cu conditiile mentionate.

E foarte adevarat ca alergarea dupa bani m-a urmarit toata viata. Si probabil ca impreuna cu alergarea dupa femei, au fost cam cele mai placute, pentru un timp. Din pacate, spre deosebire de alte alergari, asta cu banii era si necesara. Asa ca atunci cind am taiat-o cu afacerile, care sunt si ele o munca, am trecut la prostitutie intelectuala, vinzindu-ma zilnic, de la 9 la 5, unor labe care patronau pistele pe care-mi puteam continua alergarea dupa bani.

Deci, asa cum spuneam, alergarile dupa bani au continuat si dupa ce entuziasmul disparuse. Mai mult decit atit, in acelasi timp aparusera si alte alergari absolut necesare vietii de familie si la fel de anevoioase. Ba dupa o relatie, ba dupa un medicament, ba dupa o aprobare, ba dupa cai verzi pe pereti. Cu toate astea, niciodata nu mi-am dorit sa alerg dupa o stea. Poate si pentru ca o astfel de alergare mi s-a parut a fi o pierdere inutila de timp si nu numai atit, dar alergind cu ochii-n stele poti sa dai in gropi, cauzindu-ti, ca prostu, oarece leziuni dolorante.

Dar un fapt extrem de curios si caruia nu i-am gasit o explicatie plauzibila, e ca acum alearg mai repede decit o faceam in tinerete. Se pare ca viteza concentreaza timpul. Si n-o fac ca mi-as dori-o, dar mi-a scapat de sub control. Fie viteza, fie timpul, fie viteza cu care trece timpul. Singura mingiiere ar fi ca nu sunt singurul. Asa ca, asta fiind situatia, fuck it!

Dar revenind la goana dupa bani, trebuie mentionat faptul pe care multi il afirma si anume ca „banul nu reprezinta o prioritate in viata”. Si poate c-asa o fi, desi nu prea e clar cum poti trai o viata civilizata fara bani si cine-si poate dori sa traiasca de pe-o zi pe alta? Nu stiu cum, dar toti cei care fac afirmatia respectiva sunt cei care n-au, nu cei care au cit sa nu le duca dorul. Sa fie oare vorba de relatia dintre struguri si vulpi? Nu stiu si oricum ii las pe altii sa traga concluzii.

Se mai spune si ca banul ar fi ochiul dracului si pot afirma cu tarie si convingere ca daca-l ai nu conteaza al cui ochi este. Totusi legatura dintre draci si bani e cit se poate de adevarata intrucit daca nu-i ai, ai cam dat de dracu. Ca daca n-ar fi asa, n-ar mai alerga nimeni sa-i obtina.

Si in fine, ar mai fi o alergatura disperata care mi-a scapat si la care nu voi participa niciodata, desi unii spun ca e imperios necesara bunastarii vesnice. Goana despre care e vorba, ca e mai mult decit un simplu jogging, e goana dupa „salvare”. Ce inteleg unii prin „salvarea” respectiva, e treaba lor, dar mie-mi suna a bisnita sufleteasca la care refuz sa pun botul. Ca nu stiu daca v-ati gindit vreodata, propunerea „daca te-ncrezi in mine, iti asigur o vesnicie linistita indiferent pe cite becuri ai calcat in viata” este, in fapt, o tirguiala. Iar asta suna a Piata Matache in care multi vor incerca sa te convinga, ca pe Alba ca Zapada, ca merele lor otravite sunt elixirul vietii vesnice. De ce otravite? Pentru ca sloganul nu e doar o inofensiva tirguiala, ci si promisiunea ca oricite faradelegi ai savirsi, iti vor fi iertate de Barosan cu unica conditie de a-i recunoaste existenta.

Totusi, alergarea dupa „salvare” are un mare avantaj fata de toate celelalte. Este singura alergare in care nu trebuie sa gindesti. Totul a fost gindit de altii, tu trebuind doar sa te supui. Creieru-ti intra intr-o stare vegetativa din care iesi abea dupa ce-ti prescrie popa tratamentul pentru a obtine iertarea divina si a evita ostracizarea. In cazul acestei alergari, gindirea e inutila, ba chiar interzisa iar de logica nici nu poate fi vorba. Pe cind in toate celelalte gonete din timpul singurei vieti cunoscute, gindirea ti-e pusa la grele incercari. Fie ca alergi dupa bani, afaceri, slujbe, relatii, libertate, avansari sau dupa femei, daca mintea nu-ti functioneaza la parametri optimi, degeaba te tin picioarele.

Concluzia ar fi ca ori ce-am face, ca ne place, nu ne place, suntem cu totii alergatori de cursa lunga, indiferent la cite curse ne inscriem. E foarte adevarat ca de multe ori te mai impiedici, ca viata isi are denivelarile ei. Dar daca esti capabil sa te ridici, poti continua. Mai nasol e cind viata se-mpiedica. Atuci si numai atunci se cheama ca ai ajuns la linia de sosire a tuturor alergarilor.

Read Full Post »

Pensia si pensionarul ei

Anul trecut a fost anul pe care l-am visat inca de cind m-am angajat. Si nu anul in sine, ca nu anul mi-l doream, ci evenimentul pe care-l continea. E foarte adevarat ca de munca m-am lasat acum trei ani, dar pensia am inceput s-o iau anul trecut. Insa cine crede ca am asteptat pensia, se inseala. Pensionarea, da, ca pensia aici, la Canada, e modica si are doar valoare de simbol. Ca daca la viata ta ai fost doar greiere, nu si furnica, ai supt-o direct in esofag. Si asta pentru ca guvernul canadez iti da atit cit sa nu mori foarte rapid, dar nici s-o duci cit ti-e s-o duci. Ca o paranteza cu caracter informativ, la Canada e mai avantajos sa fii refugiat decit pensionar. Logica e simpla. Refugiatul aduce taxe, pe cind pensionarul aduce pagube. De fapt cu taxele de pe spinarea refugiatilor si nu numai, plateste, pe linga multe altele, inclusiv salariile lor babane, si pensiile inutililor. Iar guvernul n-are voie sa piarda pentru ca el nu produce. 

Si poate de aceea guvernantii, in frunte cu poponarul francofon, au pupat toate icoanele budiste pentru pleasca de Corona care i-a m-ai usurat de pensionari. De fapt cred si nu stiu cam cit de mult gresesc, ca  izbelistea de care au fost lasate casele de batrini, a fost premeditata. Spun asta pentru ca don’soara Corona si-a manifestat preferintele geriatrice inca de la nastere. Cu toate astea in casele de batrini a fost macel. Si nu oricum. Pe fata si la lumina zilei. Cine dracu stie citi bani au economisit cu decesele „inutililor”?  Nu stiu sa spun, ca astia se bucura pe furis. Cind apar pe ecrane zici ca sunt bocitoare arvunite.

Bun, sa revenim la marmotele noastre. Da, mi-am dorit pensionarea mai abitir decit am dorit-o pe Charlize Theron. Asta nu inseamna ca n-as mai vrea sa fiu din nou de 25 si s-o iau da capo? As vrea, dar cu pensie, cu tot. Ca si atunci era mare nevoie de malai. Si poate ca n-ar mai fi fost necesar venitul micului „intreprinzator” in conditii de risc maxim.

Si acum c-am adus vorba, desi stiu c-am mai spus-o de 38 de ori, dar na, spun si eu sa n-o uit, viata Bucurestiului si a Litoralului romanesc din anii ’70, a fost si va ramine de neegalat. Spuneam intr-unul din posturile dedicate acelei perioade „noptile erau zile, zilele erau duminici si ceasuri nu existau” Cam asta a fost si mare pacat ca nu pot folosi verbul „a fi” si la prezent, ca dracu ar mai avea timp de blogareala si filme pe netflix.

Dar ce-a fost, a fost si ce-a ramas, e ceea ce conteaza in momentul de fata. Asa ca, vorbind de pensie si pensionarul ei, eu am ajuns la o concluzie la care n-a ajuns nimeni, desi multi o aplica in mod instinctiv. Am convingerea ca viata ideala ar fi sa te nasti, sa copilaresti si sa te scolesti in socialism. Mai apoi sa muncesti in capitalism. Iar pensionarea s-o petreci din nou in socialism. Nu in socialism de tip canadez, ci unul de tip tropical, unde costurile sunt mult mai mici, caldura mult mai mare si banii strinsi in capitalism iti pot oferi o viata imbelsugata. 

Asa ca, desi urasc sistemul socialist c-o pasiune explicabila, trebuie sa recunosc ca e ideal pentru tineri si pensionarii capitalisti. Si de aceea cred, fara dorinta de-a o demonstra, ca migrarea in sensul descris ar trebui practicata de cei ce-si doresc o viata frumoasa si aventuroasa. Ca poti avea o viata frumoasa si daca o arzi numai in capitalism, nimic de zis, dar cu conditia sa te pensionezi multimilionar. Ca daca incepi cu dentisti si spitale, te cam urinezi pe milionul cu care ai ramas dupa o viata in cimpul muncii. Basca toate taxarile care se opresc numai dupa ce dai coltul. Pe cind daca-ti iei milionul si pensia si-o arzi printr-un socialism, pe undeva, te cam doare-n „Capitalul” lui Marx de cit costa patul de spital, pe noapte, in US. Stiu, exista asigurari, dar si alea tot din banii asiguratilor traiesc si daca e sa stai la mina lor, e jale. Veti spune, „dar care-i problema cu Republica Socialista Canadiana”? Pai este, ca in socialismul de tip capitalist al Canadei, preturile cresc continuu, taxele nu scad niciodata, pensia ramine aceeasi iar asistenta medicala e doar partial gratuita. Dintarul nu e acoperit si costa de te-ndoaie, motiv pentru care multi se duc sa-si repare fanoanele in Romania. Programarile la unele teste medicale pot dura si trei-patru lui. Adica poti muri linistit si fara diagnostic pina sa-ti vina rindul. Totusi, e foarte adevarat ca daca esti suficient de bonav incit sa necesiti internare rapida, totul merge ca pe roate. Adica esti cam piua-ntii la orice. Daca nu, faci coada pina-ti trece, intr-un fel sau altul. 

Si ar mai fi ceva. Majoritatea tarilor dezvoltate „beneficiaza” de cel putin trei luni de iarna. Canada „beneficiaza” de sase si alea de la -18C la -40C. Pe cind lumea a treia sta bine-merci la caldurica si frecangeala. Si va spun eu, frigul nu e bun prieten cu pensionarul. Berea, da.

Asa ca, parafrazindu-l pe tovarasul Lenin, „emigrati, emigrati, emigrati!” sau „imigrati, imigrati, imigrati!” depinde de unde privesti fenomenul. Dar la timpii potriviti (potriviti de mine), ca daca incurcati borcanele, nu va va fi nici moale si nici cald.

Read Full Post »

Momentul cheie e cheia succesului sau a decesului

Maxima imi aparține și o să cer drepturi de autor, că m-am cam săturat de cite gratuitați am oferit.

Chestia e că dacă în acel moment cheie, ai scapat cheia pe jos, esti mîncat. Dar și daca ești șmecher și ți-ai legat-o cu șiretul de git, boier Bibescu te numești. Spun asta pentru că de-a lungul timpului am pierdut la chei de-mi vine să-mi dau zeci de coate-n dinți. De ce n-o fac? Pentru că n-am asigurare dentară, pentru că n-ajung cu cotu la dinți si pentru că, în mod compensatoriu, am și avut ceva chei in momente cheie, la viata mea.

Dar sa incep cu inceputul. Credeti in noroc? Nu? Eu, da. Se spune ca norocul si-l face omul si se mai spune ca asa cum iti asterni, asa dormi. Da, dar ala nu-i noroc. Ca e partial adevarat, e-adevarat, dar se mai intimpla sa nu-ti asterni si totusi sa dormi adinc, ceea ce numesc eu, noroc. Adicatelea, fara sa depui vreun „efort de premeditare”, ti se intimpla de bine. Si cum sa spun, ca sa fiu bine inteles? Asta e o situatie la care am visat toata viata mea. Si ca sa fiu sincer, mi s-a si intimplat, dar nu atit de des pe cit mi-as fi dorit.

Dar ca sa spui ca luarea unei decizii corecte intr-un moment cheie se cheama noroc, e o aberatie. Ca s-a intimplat sa fi fost la locul potrivit in momentul potrivit, e una, si poate fi considerat noroc, dar daca ai fost in acel loc prevazind deznodamintul, ala nu mai e noroc. Aia se numeste intuitie, care anuleaza ideea de noroc.

Norocul, ca si ghinionul, e ceea ce ti se intimpla fara sa te astepti si fara sa faci vreun efort. Sunt situatiile neprevazute. Nu e soarta sau alte bazaconii inventate de cei cu multa minte care incearca sa-i imbrobodeasca pe cei cu si mai multa minte. Soarta e o notiune abstracta, inexplicabila si fara sens. Viata fiecaruia nu e prestabilita de un ala intr-o aia, adica intr-o soarta. Vietile sunt construite pe capacitati, vointe si noroc sau ghinion. Asta in viziunea mea si tot in viziunea mea sunt multi cei ce le intrunesc pe toate trei, dar cu rezultate diferite, functie de ultima enumerata.

Si aici intervine dezacordul. Pentru ca, in mod logic, daca-ti lipseste prima si a doua ar cam trebui ca ultima sa nu mai conteze. Wellll, cu toate astea poti fi incapabil, letargic si totusi norocul sa te sustina cu capul la suprafata, pe toata durata vietii. Exemple nu cred ca are rost sa va dau atita timp cit va consider ca fiind posesorii primei notiuni.

Si uite asa am ajuns de unde am plecat si anume ca norocul sau ghinionul, in viata, sunt decisive. Importanta de-a fi la timpul potrivit, in locul potrivit, e, dupa parerea mea, mai important decit sa fii persoana potrivita. Si realitatea imi certifica spusa. Ba mai mult, pina si reciproca e la fel de valabila. Adicatelea degeaba esti fiinta potrivita daca nu esti la timpul potrivit in locul potrivit. Si pentru a explicita, consider ca pentru fiecare din noi a fi la timpul potrivit in locul potrivit este momentul cheie care daca ne iese-n cale, n-ar trebui sa-l ratam.

Problema ar fi „daca nu ne iese-n cale, then what?” Then situatia e nasoala ca Prodanca pentru ca a astepta momentul cheie, e ca si cum ai astepta autobuzul in statia de tramvai. Sau cam asa ceva. In cazul asta nefericit si presupunind ca norocul nu te-a parasit definitiv, e bine sa te zbati. Dar nu ca gaina dupa ce-ai decapitat-o, ci facind apel la prima notiune. Altfel spus, forteaza norocul. Asta nu inseamna ca iti va suride, dar cel putin vei avea constiinta impacata ca ai facut tot ce-a depins de tine.

Si hai ca deja a inceput sa sune parinteste si nu numai ca nu ma prinde, dar nici nu-mi face bine la mood.

Read Full Post »

Jumatatea plina a paharului gol

In general se spune ca e bine sa vezi jumatatea plina a paharului, metaforic vorbind. Intelegind ca jumatatea goala trebuie ignorata, ce facem in cazul paharului gol, pentru ca nimeni nu spune ce jumatate trebuie privita in acest caz? Il ignoram cu totul? Pai si atunci cine si cind va mai umple acel pahar, chiar si numai pe jumatate sau pe sfert?

Parerea mea e ca bine ar fi, , in anumite situatii, sa vezi jumatatea goala si sa-ncerci s-o umpli, pentru ca aleia pline n-ai ce-i mai face, doar s-o golesti. Ceea ce n-as zice ca-i indicat decit numai daca renuntam la metafora in favoarea bauturii.

Ca vedeti voi, omul, din diverse motive, e dispus sa-nchida ochii cind da de jumatatea goala, sarindu-i in ochi doar cea plina. Dar daca alegi sa vezi numai ce-i bun, ignorind raul, e posibil ca paharul sa se goleasca incet, incet de tot binele. Prin evaporare. Iar binele odata evaporat, cu greu il mai readuci in paharul golit. Si daca ridicam in slavi un pahar pentru partea lui plina, ce facem cu paharele goale?

Dar nu de putine ori se intimpla sa apreciem paharul pentru bruma de lichid pe care-o contine, chiar daca goliciunea lui e dominanta. Si uite asa dam nastere paharelor VIP. Pahare pe care continuam sa le apreciem, desi ele, in sine, ar merita dispretuite din cauza goliciunii evidente si voluntare. Mai mult, aprecierea de care se bucura in loc sa le umple, mai mult le goleste si de bruma de lichid cu care erau inzestrate.

Dar nu stiu prin ce fenomen ancestral, in situatiile in care ar trebui sa vedem jumatatea plina, taman atunci ne preocupa mai mult jumatatea goala, loviti de un pesimism inexplicabil. In acele imprejurari goliciunea ne orbeste, ne stapineste, ne domina si ne induce o stare de „fuck this live!” care e capabila sa elimine bruma de optimism depusa pe fundul paharului. Atunci ne simtim dezarmati, neputinciosi si terminati, fara speranta si fara orizont. Ei bine, ala ar fi momentul in care constienti de goliciune, ar trebui sa ne axam pe plinatatea datatoare de speranta si dorinta de-a umple locul ramas gol. Cu toate astea, in astfel de situatii multi se multumesc sa aleaga calea comoda, asteptind umplerea goliciunii prin rugi si lamentari inutile, in loc sa lupte pentru eliminarea ei. E alegerea lor, evident, dar in felul asta nu fac decit sa se amageasca singuri, pentru ca e greu de presupus ca un gol iti poate umple golul. Nu spun ca autosugestia n-ar fi utila, dar numai pe termen scurt si foarte scurt. Repetata iar si iar e posibil sa nu mai dea rezultate, iar paharul sa-ti ramina complet gol fara vreo jumatate plina pe care s-o poti contempla.

Just saying.

 

 

 

Read Full Post »

Foamea ratiunii naste … canibali

Stiu ca expresia e putin diferita fata de cea originala, dar avind in vedere ca si canibalismul e monstruos, zic ca poate fi adaptata.

Ieri am avut alta zi de canasta. Si cum eram gazde, am pregatit chestii de papica. Nimic nou, pentru voi. Mai intii am bagat, ca aperitiv, o pizza cu ciuperci de toate natiile. Apoi am oferit ringhamburgari. Numai ca de data asta umplutura am executat-o cu carne de vitel si ciuperci cu usturoi, tocate si calite. La main dish am executat un osso bucco, ca ei nu-l mai incercasera pe cel facut de mine. Si pe asta-l puteti gasi prin posturile mele, daca va intereseaza. Poze nu pun pentru ca am mai pus si oricum, postul de fata nu se refera la culinareala de ieri, ci la culinareala in general. Culinareala cu un „daca”. Adica, cu un mare „DACA”

Deci, cum jucam noi destinsi, cu fiolele linga noi si-n acordul muzicilor, decid sa bag folder-ul cu muzica folk romaneasca. Si evident ca in folder-ul asta down load-asem o multime de piese ale Cenaclului Flacara. Asa ca, amintirile au inceput sa ne napadeasca si citeva peripetii au insotit fondul muzical. La un moment dat, a urmat Mircea Vintila cu

N-as putea sa spun ca bucata asta m-a dat vreodata pe spate. De fapt mi s-a parut chiar enervanta din cauza repetitiei celor trei acorduri care parca nu se mai termina. Dar de data asta problema a fost diferita, intrucit am intrebat, asa, intr-o doara. „Bai, daca am putea comunica cu animalele, asa cum rezulta din cintecul lui Vintila, le-am mai minca?” Evident ca in momentul de fata, prezumtia pare neverosimila, dar daca admitem ca animalele sunt dotate cu inteligenta, poate ca intr-un viitor indepartat, n-ar fi, totusi, exclusa comunicarea prin viu grai. Ei bine, daca am presupune ca traim acel viitor, le-am mai consuma?

E foarte adevarat ca cele mai inteligente animalele sunt cele de prada si cu exceptia pestilor, ele nu intra in dieta noastra, a romanilor. Spun a romanilor pentru ca sunt semintii care o ard cu ciinuti, pisicute, serpi, sopirle, gindaci si mortii ma-sii. Da’ facind abstractie de cine, ce maninca actualmente, ce-am face daca am putea comunica prin viu grai cu absolut toate animalele, pasarile, pestii si reptilele? Oare s-ar duce dracu osso bucco-ul meu de vitel? Dar fileul mignion? Si ala?

Bai, sa v-o spun drept, eu n-as putea minca un miel care-mi vorbeste si poate nici voi. Sau n-as putea in prima faza. Creierul meu ar refuza sa asocieze animalul cu haleala. Cred ca ratiunea ar invinge foamea. Dar pentru cit timp? Am da-o strict pe vegetale sau cind foamea ne-ar ajunge la os (expresia asta sigur nu exista) atunci am uita de ratiune si am reinstaura meseria de macelar? Brrrr! Nu cred c-as putea, chiar daca in momentul de fata, pentru mine, masa fara carne e ca scotch-ul fara alcool. Si n-as putea pentru ca, desi ar fi clar ca halcile din macelarii n-ar fi de om, tot as considera ingurgitarea lor drept canibalism.

Abatoarele ar arata ca niste lagare de concentrare cind toate vacile ar urla „ajutor! criminalilor! nu ne ucideti!” sau „nu-mi ucideti copilul” sau „mama, ajutor!”

Dar in gospodariile taranilor cind ar vrea sa taie porcul? „Ce-ai ba tarane cu mine? vrei sa ma maninci, minca-mi-ai tirbuchon-ul!” sau cind vrea sa mulga vaca „ia, ba, mina de pe tita, obsedatule! n-ai vrea sa mi-o si tragi?” Asta ca sa nu mai vorbim de colectarea oualelor. Atunci ar fi groasa, pentru ca toate gainile ar urla in cor sa-si salveze embrioanele.

Dar ca veni vorba de canibalism, intrebarea mi-a adus aminte de accidentul ala aviatic in care supravietuitorii, dupa terminarea alimentelor si fo citeva saptamini de infulecat zapada, cind pina si ratiunea le gemea de foame, s-au infruptat din decedati. Nu toti. Unii n-au facut-o. Dar altii… Ei bine, as vedea o oarecare similitudine daca am putea comunica cu animalele. Comunicarea cred le-ar umaniza, cel putin in acceptiunea mea, caz in care mi-ar fi imposibil sa le mai consider comestibile. Dar oare ele ne-ar mai minca pe noi? Poate ca, nu, daca ar fi dotate si cu constiinta. Dar intre ele?

Si uite asa am ajuns, cu intrebarile, pina in fund, la taxatoare.

 

Read Full Post »

Calitatea defectului

Astazi eram in curul uneia … la stop, bey, c-o facem la stinga, pe Eglinton. E si cind se-nverzeste sageata spre stinga, pornim amindoi. Numai ca doamna s-a incadrat regulamentar pe prima banda, iar eu, neregulamentar pe a doua, ca aia se misca mai bine bifurcindu-se-n doua dupa vreo 50 de metri. Asa ca dintr-o pedala am fost in rind cu tipa respectiva, care dorea sa intre si ea pe banda din dreapta, dar din cauza mea, n-a mai apucat plus faptul ca in spatele meu aparusera alte masini. Dar pentru ca mi-am dat seama, am incetinit, lasind-o sa treaca in fata mea, ca n-am convingeri musulmane.

Si atunci mi-a trecut prin cap o idee. Bine ca n-a fost glont! Adica tocmai dadusem dovada de oportunism. Altfel spus, am profitat de oportunitatea ivita de-a intra direct pe banda a doua. Ca a fost legal sau ilegal, e un detaliu care nu schimba cu nimic fondul problemei. Si atunci mi-am amintit, desi nu mi se intimpla prea des, ca-n postul precedent i-am amestecat pe mitocani cu sarlatani si oportunisti, punindu-i pe toti la colt, ca fiind cih.

„Pai si cum vine asta, imi dau singur in cap?” mi-am zis in sinea mea, in timp ce apasam acceleratia, ca intrasem deja pe autostrada. Si atunci am inceput sa desfac firul oportunismului in patru pentru a-mi cauta ceva atenuante, ca nu ma puteam lasa bestelit de mine insumi.

Si chiar asa, e oportunistul de condamnat sau in postul precedent am facut o timpenie asezindu-l in rind cu mitocanul si sarlatanul? Acum c-o gindesc la rece, imi dau seama ca n-ar fi, aducindu-mi aminte faptul ca atunci cind vreo cunostinta pierde vreun „tren”, consolarea amicilor consta in „lasa ca trece si sigur se vor ivi alte oportunitati”. Pai asta cum s-ar traduce? Ai pierdut o oportunitate, dar vei avea ocazia sa profiti de cele viitoare. Pai da, dar daca va profita, ce vor spune aceeasi amici? „Io-te-al dracu oportunist, nu scapa nicio ocazie!” Mi se pare doar mie sau suntem chiar ipocriti cind vine vorba de oportunism?

Si nici nu poti spune ca oportunist e persoana care profita de-o oportunitate desi nu e indreptatit s-o faca sau n-o merita. In fond toata lumea e indreptatita sa profite de oportunitatile care se ivesc. Unii poate nu vor sau nu se cred in stare sau n-au cum, dar oportunitatea e acolo si pentru ei.  Pentru ca daca stau s-o rumeg (asta nu insemna ca-s bou) as zice ca oportunist am fost si cind am dat la facultate, desi numai de facultati nu-mi ardea mie si cind m-am angajat prima data si cind am plecat din tara si cind am schimbat job-ul cu unul mult mai avantajos si asa mai departe. E adevarat ca in facultate am luat citeva examene, in special cele din R, pe pile. E adevarat ca repartitia am luat-o pe pile. E adevarat ca de plecat am plecat pe rugamintile unei canadience. E adevarat ca job-ul l-am schimbat pentru ca m-a recomandat un … cineva. Bun, am profitat de niste oportunitati care mi se ivisera. Ca e moral sau nu, e de discutat, dar cum spiritul de conservare bate morala socialista, de ce n-as fi profitat de relatiile respective? Mai mult decit atit, toate oportunitatile pe care le-am avut si de care am profitat, le-am onorat. Si atunci in ce consta pacatul de-a fi oportunist? Ca te bagi in fata? Pai toti incearca sau poate nu toti, dar cine tinde spre mai in fata sau spre mai sus sau spre mai bine, incerca in mod sigur si daca ar beneficia si de un impuls, sigur l-ar folosi. E foarte adevarat ca au existat si persoane care au refuzat o pila pentru a obtine un avantaj, dar alea numai in filmele socialismului multilateral nedezvoltat. Pe vremea cind morala tinea loc de caldura si puscaria de opinie politica.

Ca daca ma intrebati pe mine, fara sa consult dex-ul, as spune ca oportunist e cel care profita de-o oportunitate. Si ce-i rau in asta? Sau nu e nimic rau, doar eu am vazut un rau inexistent? Ca nu stiu cum, dar din cite-mi amintesc, a fi oportunist nu era un calificativ cu care sa te mindresti, ba dimpotriva. Pai si atunci cum e? Ca eu as folosi termenul pentru a critica, desi judecind-ul, l-as numi apreciere. O fi calitate sau defect? Sau poate, calitatea de-a avea defecte? Sau poate e defectul altora de-a nu-ti recunoaste calitatea de oportunist?

Nu-i asa ca-i cotoioasa?

Read Full Post »