Intrucit simbata am petrecere, m-am gindit sa va bag acum un post nou, sa va tina toata saptamina, desi imi arde a scrie, cam cum ii arde guvidelui sa se balaceasca-n ulei incins. In fine, am sa va povestesc despre ultima noapte de dragoste, intiia noapte de razboi. De fapt, nu e vorba de nicio noapte, pentru ca totul se petrece la lumina zilei, dar in privinta dragostei si-a razboiului, lucrurile se-mpletesc intr-o armonie nefiresc de perfecta. Ca ce poate fi, pe lumea asta, mai dragoste decit vacanta si mai razboi decit serviciul?
Asadar, simbata am purces spre falls-urile Niagarei, care se pravalesc cam la vreo ora de unde mi-am tras domiciliul stabil. Cum era vreo sase de dupa amiaza, traficul era merveilleusement de lejer. La cascada, in schimb, era o cu totul alta situatie. Lume nene, in draci! Iar daca-i priveai mai atent, erau si in draci si ca dracii, de-ai fi zis c-ai ajuns la Gokak Falls, nu la Niagara. Dar cum mie, aceste fiinte minunate imi sunt dragi ca sconcsii, cu care m-am obisnuit deja ( sa-i vad nu sa-i miros) nu am dat prea multa atentie detaliului. Dar din cauza de aglomeratie, nici locuri de parcare n-am gasit foarte usor. Pina la urma am parcat la Skylon, pentru ca era aproape de noul casino si pentru ca oricum doream sa ne elevam trupurile pina in punctul de observatie, unde ne-am tras si citeva poze, ca doar japonezi suntem, ce mama dracu! Asa ca, ne-am cafelit, ne-am invirtit, ne-am pozat cu privelistea de sub noi, ne-am mai cumparat un suvenir, doua si am hotarit ca ar fi pacat sa lasam casino-ul sa ne astepte. Asa ca am coborit in graba liftului si am traversat pasarela spre „centrul de colectare al bunastarii”
Fiind patit, am lasat camera la garderoba si am luat-o printre mesele de joc. Dupa ce am ars-o up and down, pret de vreo doua ore, ajunsesem pe rosu cu o suma rezonabila de vreo doua sute de dolari. In acel moment, cumnatu-meu, da fuga la un slot machine de la care, ne-a spus ca, simte o chemare. Bun. Noi, curiosi, ne-am dus cu el sa vedem care-i treaba cu atractia om-masina si dupa vreo zece-cinspe trageri, numai ce-i pica un 500$ cistig. Nu ca asta ar fi vreun mare cistig, ca nu e, dar intrasem pe plus si intrucit ni se cam diminuase pofta de jucareala in detrimentul celei de mincare, am sters-o in primul restaurant, ca daca tot e sa cotizam, macar s-o facem si pe niscai „provizii”.
E si uite asa, ne-am intors cum am plecat, dar distrati, mincati, pozati si fara bani dati. Asta cred ca poporul ales l-ar numi gesheft, in yiddish-ul lor.
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Cumnatu’ ne-a facut poza asta mai mult pentru gagica din dreapta pozei.
Read Full Post »
VatiClanul Papal 