Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘expresie’


Scriu acest post din dorinta declarata de-a reabilita reputatia sexului caruia-i apartin. Reputatie care ne e terfelita in mod sistematic si pe nedrept. Ultima oara, chiar la petrecerea de aseara cind o doamna, nu spun care, ne-a servit-o pe neasteptate, tocmai cind eram angajati intr-o discutie, bine argumentata, referitoare la calitatile indiscutabile, atit fizice cit si fizionomice, ale unei persoane, de sex opus, se-ntelege.

Dupa cum se stie,  chiar de la virste fragede, afirmatia „nu conteaza, gaura sa fie” face parte din recuzita verbala a femeilor, are caracter defaimator si-i vizeaza doar pe barbati. Ei bine, consider aceasta acuza ca fiind nefondata si lipsita de adevar. Ar mai exista o alta varianta, dar de care nu ma dezic „daca era vreo … scoica, ai fi vazut-o imediat!” , dar sa pretinzi ca noua, barbatilor, ne-ar cadea mucul dupa orificiul oricarei doamne, mi se pare malitios si revoltator. Mentionez ca „scoica” e o substituire arbitrara a originalului.

Multa lume, cu exceptia mea, pretinde ca frumusetea interioara e primordiala. O fi, dar cind? Ca prima care-ti sare-n ochi e cea exterioara, chiar daca stim cu totii ca are un caracter efemer. Nu spun ca cea interioara ar fi de neglijat, dar numai cind il aduci in discutie pe Mendelssohn sau cel putin niscai sentimente de amor. Ca eu va spun, cu mina strinsa pe drapel, ca n-am auzit vreun barbat, mergind pe strada, in vreun restaurant sau la vreun party spunind „mama ce m-as casatori cu tipa aia!” De fapt nici pe mine nu m-am surprins vreodata gindind „bai, ce-as mai duce-o la Sfatul Popular!” Si asta, poate, pentru ca primul imblod e de fut, nu de pirostrii. Si cum nu toate organele stiu carte, dupa cum am mai declarat-o si cu alte ocazii, e clar ca o „piesa de muzeu” nu poate fi omisa, indiferent daca are sau nu un „interior” mustind de calitati si cunostinte.

E foarte adevarat ca daca doamna, in afara fatadei si a backyard-ului, nu ofera si un interior mobilat cu gust, dupa vreo doua – trei vizite e posibil sa pornesti in cautarea altor proprietati imobiliare, dar in mod sigur, pe aceleasi criterii, vazut-placut sau neplacut. Si asta-i motivul pentru care nu accept sa fiu banuit ca m-as baga pe-un defect de fabricatie, doar pentu ca are mai multe orificii decit mine. Asta, nu. Ca va spun, poate sa aibe gauri cit Emmentaler-ul, ca nu m-ar interesa nici dupa doi ani de galera. Dupa patru, poate, ca si rabdarea isi are limita ei, pe care dac-o sari poti da direct in timpeala sexuala.

Cum spun, exista si ceva exceptii, dar nu vreau sa ma refer la cei care o vad doar la salariu sau la Craciun, functie de „condamnare”. Pe aia, si-o cana cu ceai cald i-ar satisface. Dar marea majoritate a „regulatilor” nu vor cadea in limba sau cu limba in orice orificiu, chiar daca li se ofera cu darnicie.

Ba mai mult, daca e sa bag bine de seama, as putea afirma ca femeile sunt mult mai conciliante in privinta aspectului exterior decit suntem noi, barbatii. E foarte adevarat ca n-am fost niciodata femeie, dar din observatii, afirmatii si din „trebuie sa fie putin mai frumos ca dracu”, rezulta ca un barbat nu trebuie sa fie neaparat si frumos. Ba poate fi chiar nasol, atita timp cit detine un … ceva apreciabil si o vrajeala nimicitoare. Altfel spus, in privinta barbatului, sigur trebuie sa prezinte un interior atragator. Numai c-o fatada placuta si un backyard bombat nu cred ca-si poate trage decit vreo moarta de „foame” sau vreun cougar in calduri.

Si desi as putea sa trag anumite concluzii tendentioase, ma abtin, lasindu-va pe voi s-o faceti.

Read Full Post »


Din capul locului voi spune ca sunt dupa doua Rye-uri canadeze. Asta fiind declarat cel mai brava whisky pe 2014 sau 2015. Adica, vreau sa zic si sa demonstrez, cam de ce distilareala sunt capabili fratii mei…de cruce.

Bun, acum c-am incheiat-o cu circumstantele atenuante, ma voi referi direct la rect. Nu, nu la asta ma voi referi. Asta-i consecinta poeziilor pe care le-am tot scris. Cred ca mi-au intrat rimele-n singe. Reiau. In continuare ma voi referi la titlu. Din prima va pot spune ca expresia apartine claselor primare. Cel putin atunci am preluat-o eu si altii ca mine. Evident ca expresia avea mai multe variante, dar concluzia cum ca „ma-sa-i curva” era comuna tuturor.

Sa fii fost printr-a opta si unul din cei cu care m-am intilnit la RO acum fo luna si care apare in pozele expuse, decide, cu acordul parintilor, sa-si serbeze ziua … cred ca de nastere.  In fine, suntem invitati toti aia care formam crema (alterata) a clasei. De fapt alterati eram doar noi, baietii, ca fetele erau premiantele clasei. Asta nu inseamna ca noi eram timpitii, dar din cite-mi amintesc, purtarea ne strica media generala la toti.

Asa! Mai departe. Incepe petrecerea. Mincam, cam tot ce pregatise ma-sa, vorbim putin de fut si de alte preocupari adolescentine, iar mai apoi trecem la actiune, ca doar pentru aia venisem. Nu, nu la actiunea de fut, ca fetele erau si mari si cu frica paterna in chiloti, asta fiind un fel de centura medievala de castitate in acele vremuri tulburi. Dar parintii gazdei nefiind acasa, am dat-o, cu o febrilitate maxima, pe „Je t’aime moi non plus”-uri si limbi in gura, de-ai fi zis ca eram in cautarea sucului gastric, chiar daca-l uram pe broscoiul de Gainsbourg cu aceeasi pasiune cu care-i dansam melodia. Ce sa va mai spun, ca doar stiti si voi? Eram toti solidificati, ca cimentul rapid. Si pentru a ne regla intrucitva presiunea subabdominala, ieseam, periodic, pe balcon la o tigara, ca nici fumatul nu-l scapasem din vedere, la virsta respectiva. Problema e ca n-aveam brichete, asa ca sarbatoritul a adus un ditai chibritul menaj, care arata cam ca o caramida.

In fine, se tremina bairamul si plecam cracanati spre casele noastre. A doua zi (sau sa fii fost a treia?) ma abordeaza maica-mea. Cumva pe ocolite, dar cu intentia vadita de-a afla ce era cu chibritul menaj uitat de sarbatorit in balconul apartamentului. Eu m-am dat nestiutor, desi cred ca pe fata mea scria cu litere de tipar „ca sa ne aprindem tigarile”. Maica-mea, procedind cu tact, mi-a pus in vedere ca daca se mai intimpla, zbor din casa. Chestia m-a marcat emotional, motiv pentru care fumam numai pe afara, ca homeless-ii.

Citind toate astea, veti spune, si pe buna dreptate, „bine ba, dar ce legatura are betonul cu curvia?” Pai are, ca noi ne angajasem ca cine-o spune c-am fumat, ma-sa-i curva. Si acum ma tot intreb, mama sarbatoritului o fi fost curva sau ma-sa, adica bunica, care era mama ciripitoarei?

Pe de alta parte, punindu-ma in situatia mamei lui, as spune” pai bine bai trogloditilor, de ce sa fie mama curva, cind voi ati fost dobitocii care mi-ati „spus” mie, uitind chibritul pe balcon? Caz in care s-ar putea deduce ca toate mamele participantilor ar fi fost curve. Hm, incurcata treaba! Ca, sincer,  daca expresia se referea la tati, sa mor daca mi-ar fi pasat, dar asa…m-a-ntelegeti, e vorba de onoarea mamei.

 

Read Full Post »