Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for septembrie 2018


Proaspat revenit din RO, pot spune cu certitudine, desi o stiam, ca banii aduc fericirea. Ceea ce vine in contradictie cu „postulatul” pe care nu stiu cine l-a emis, dar care sigur era putred de bogat si dorea sa pozeze-n victima sau care era putred de sarac si dorea sa braveze. Si de aceea eu nu l-as numi postulat ci prostulat. Ca vedeti voi, in primul rind e satisfactia pe care ti-o da obtinerea banilor. Iar mai apoi e satisfactie pe care ti-o confera cheltuirea lor, adicatelea, placerile pe care ti le oferi, cheltuindu-i. Placeri care te fac, fie c-o accepti sau nu, fericit, ca altfel n-ai mai alerga sa ti le satisfaci. DAAA!  De fapt, pe linga masini, case, vacante, petreceri, business class, restaurante, spectacole, …etc., cea mai mare fericire consta, as zice, in lipsa grijii de miine, sau mai bine spus, a stresului la care te supune aceasta grija.

Dar sa revin pe asfalt, ca dupa cum vad, mi-a scapat o roata pe aratura.

De cum am dat cu nasul de RO, am incalecat pe toti caii si ne-am dus unde ne-a indrumat GPS-ul si unde-i place ciobanasului, sus la munte, sus la munte la Simon. La o nunta. Ca asta fusese, de fapt, motivul pentru care venisem a doua oara in RO. Simon-ul asta e pe linga manastirea Bran si problema n-ar fi fost departarea de Buc. cit mai ales infrastructura fracturata pe care a trebuit s-o calarim. Si am explicat acum doua posturi cam care a fost oful, asa ca nu mai revin.

Au fost patru zile de petreceri sudate cap la cap. Cu mincaruri bune si bauturi la discretie. N-as putea spune daca a fost scump, ca nu stiu, dar sigur n-a fost ieftin, pentru ca prea ne-am simtit extrem de bine, din toate punctele de vedere, si nu ne-a lipsit absolut nimic. Si cam asta-i justificarea primului paragraf.

Nunta a fost pitoreasca, dupa cum va puteti imagina. Si pentru ca mirii si-au dorit biserica, el fiind mai mexican, s-a tinut si o slujba religioasa la o bisericuta din lemn, adusa de prin Maramu, dupa cum spunea lumea. Nu prea stiu cum s-a rezolvat problema catolicismului lui, dar slujba s-a tinut in mod sigur si a fost una ortodoxa, ca prea au lungit-o. Cum a decurs slujba, nu stiu sa va spun, dar unii dintre noi ne-am distrat copios. Poate si pentru ca biserica fiind foarte mica, eu n-am mai incaput si nici vreo alti citiva cu care, ramasi pe dinafara, am dat-o pe bancuri si cu care am ris de ne dureau falcile. Totusi, sa nu va imaginati ca biserica sau ceremonia ar fi contribuit la buna noastra dispozitie. Nicidecum. Cred eu ca mai degraba a fost palinca pe care un nuntas grijuliu o adusese cu el, ca-ntaritor. Unde mai pui ca, din cite spunea respectivul, palinca aia ar fi avut aceleasi provenienta geografica cu biserica.

Dupa biserica am revenit, cu totii, la conac si cum eram deja foarte … simpatici, am dat-o pe dans si antren, inainte ca ospatarii sa ne serveasca aperitivele. Si uite asa am tinut-o toata seara intr-o topaiala si-o bautura, ca micarea n-o mai pun la socoteala. Pe la trei din noapte, cind nu mai simteam ca exist, mi-as fi dorit ca ospatarii aia sa fie brancardieri, dar n-au fost si de aceea ne-am indreptat, pe picioarele noastre, dolorante, spre camera unde cred c-am adormit inainte s-ating patul.

A doua zi, cind am coborit la breakfast, am observat, cu oarecare satisfactie, ca nu eram singurul cu ochii cit sarmaua. Dar intrucit masa era din nou plina, am dat „ignore” si am luat-o da capo, dupa care am bagat si-o plimbare prin padurile din imprejurimi. Seara, iar la razboiu, ca sa incheiem ce incepusem c-o seara-nainte. Si pot spune ca am fost cu totii placut surprinsi de performantele noastre fizice, bahice si gastronomice.

A doua zi, dupa ce ne-am lins ranile, am incalecat herghelia cu care venisem, si dusi am fost pe drumul Bucurestilor.

Ce sa va mai spun, nu mi-a fost usor, dar vai, cit de placut!

 

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »


Si evident ca ma voi refer la Halepa noastra, cea de toate zilele. Cea care, la Wuhan a sugizat-o din prima. Sugizare care i-a determinat pe toti analistii, oameni pe care primele patru litere ii definesc cu acuratete, sa sara ca lacustele si sa analizeze (what else?) motivul pentru care corpul Halepei nu mai corespunde cerintelor actuale ale psihicului sau precar sau ca nu-si respecta statutul de #1 sau ca tot felul de alte bazaconii de care rid si curcile. ( Hm! Pina acum vad c-o tin din cur in cur. Ba analist, ba acuratete, ba curci. O fi de bine?)

Dar n-am vazut pe nimeni laudind-o pentru infringerile astea si de aceea ma vad nevoit sa intervin. Pentru ca daca ai un cap de penis, dupa cum spuneam, nu te vei mentine niciodata in top, acolo unde ai ajuns, sclavagind prin toate turneiasele wuhan, butan, catran si care-n draci or mai fi ele. Ei bine, cind Halepa era fomista si-n goana dupa puncte si bani, participa la toate faramiturile astea si uite asa, din faramitura in faramitura a ajuns in top. Evident ca nu doar cu munca poti ajunge acolo, dar in mod sigur s-a spetit pentru a le putea privi in crestet pe stilatele ei colege de breasla.

Dar acum constanteanca e acolo sus. Are puncte sa le dea si stilatelor. Acum nu mai e necesar sa robeasca la piramida, ea fiind faraoanca. Acum intervine  calculul si chibzuinta. Si sa nu-mi spuna cineva ca acel Cahill e vreun idiot care nu stie cum s-o indrume. Pentru ca, vedeti voi, eu consider ca aceste „esecuri” sunt premeditate, in urma unei gindiri destepte, de care n-o pot invinui pe ea, dar de care, fara nicio indoiala il pot banui pe el. Strategia accidentarii inca functioneaza si Halepa nu e nici prima si nici singura care apeleaza la ea. Toti marii jucatori se dau loviti, nu pentru ca ar fi, ci din calcul. Pentru ca in WTA te poti mentine in top in doua circumstante. Fie sa fii barbat, cam ca Williams. Fie sa apelezi la calcule. Ca daca vei juca finala dupa finala, te poti rupe, asa cum s-a intimplat si cu alte #1 care s-au considerat a fi indestructibile. Ei bine, n-au fost. Nici Wozniacki, nici Kerber, nici Pliskova si nici altele, mai ales acum, in era tenismenelor mascul. Toate s-au rupt sau au clacat fizic, pierzind acel visat fotoliu de leader.

Asa ca, in urma unui calcul elementar, decizi sa pasezi chinezismele astea ieftine, unde nu-s nici bani, nici puncte care sa merite efortul unei #1 mondial. Dar pentru a nu periclita bisiness-ul si a-i supara pe mai marii WTA, trebuie sa accepti invitatia pentru ca biletele sa fie vindute. Dupa, te dai lovita si-ti vezi de pregatirea pentru turneul primelor 8 de la Singapore, in care mustesc si milioanele de dolari si miile de puncte. Ca acum pe bune, privind cu ce mima a intrat Halepa in teren, iti dadeai seama ca i se cam rupea de Wuhan si logogramele lui.

Si sa nu uit, acum a decis sa se duca si la Moscova, ca de, e vorba de un milion de farfareti care-i intra-n cont numai pentru participare. Pai si durerile din sold si spate? Alea unde-au disparut? Le-a dat la spate sau erau, dupa cum spuneam, de ochii WTA-ului? Si nu ca ma dau destept, desi ma dau, dar nu poti juca tenis, asa cum a jucat in setul doi la Wuhan, cu spatele dolorant. Exclus.

E adevarat ca asta nu se mai numeste competitie, dar cum regulile si punctajele sunt facute de-a-n curulea, si nu de Halepa, iaca situatie de fecale. Nu-i vorba ca si celelalte contracandidate la jiltul mondial si-au luat-o regulat de la alte anonime, si sunt convins ca nu intimplator, dar na, asta a creat WTA, asta avem. De aceea cred ca n-ar fi exclus ca regulile sa se schimbe cit de curind, ca avind vreo 10 Halepe in Top 10, o sa se ajunga la situatia in care o sa cumpere bilete numai familiile jucatoarelor. Ca si asa nu au ele prea multi vizitatori sau, nu citi vin sa-i urmareasca pe masculi.

Read Full Post »


Spun asta pentru ca la RO, de unde ne-am ritornerat, am avut parte si de viata si de-un parastas. In acceptiunea mea, viata e o placere. Parastasul o prostie. Si cum eu cred in parastase cam cit cred in viata de apoi, e clar ca mi-a facut o placere deosebita parastasul la care am participat, dar, na, fiind vorba de socru-meu, se impunea. Ce-am facut la parastas? Am mincat, baut si analizat asistenta pentru a intelege mai bine care-i spilul cu partuzele astea. Si cu cit ii observam mai mult pe parastasieni, cu atit imi dadeam seama de cita dreptate am in a privi aceste obiceiuri (eu le-as spune, apucaturi) ca pe niste scenete de prost gust si de ochii lumii. Ochi care, evident, privesc realitatile d-a-ndaratelea, judecind-o pe dos. Ca va spun eu, daca cumva nu stiati deja, lumea te vorbeste, de nu te mai spala toata Niagara, daca n-ai impartit sau n-ai parastas sau n-ai alte alea. Atit iti trebuie sa nu le prezinti un parastas bine pus la punct si-n care cheltuiala sa fie pe masura obrazului. De fapt, daca stau s-o gindesc, aia te vorbesc oricum, asa ca Niagara iti va fi utila indiferent ce bunatati le pui pe masa, cit de multa nuca ai pus in coliva sau ce le dai la pachet.

Dar zic ca mai bine sa trec la viata si trai bun. Cum spuneam, daca intr-adevar am spus-o vreodata, am fost la o nunta, la Simon, linga Bran. E foarte adevarat ca pina am ajuns i-am expus sotiei, care a dorit sa sofeze, tot evantaiul de injuraturi si in ambele limbi. Evantai imbogatit substantial prin introducerea locurilor prin care treceam. Acest exces actoricesc s-a datorat faptului ca de la Rasnov la Simon am facut tot atit cit de la Buc. la Rasnov, desi drumul era de douazeci de ori mai scurt. Drept pentru care am ajuns la hotel dupa cinci ore de … mersul piticului. De fapt pe A3 s-a mers snur, si poate de aceea am facut doar cinci ore, altfel cred c-ajungeam a doua zi, pentru ca Rasnov – Simon era in lucru.

Mai mult, dupa ce ne-am cazat la Casa Maria, unde aveam rezervarea, ne-am luat avint spre Conacul Boieresc, intrucit acolo era paranghelia. Prietenii nostri, adica parintii miresei, rezervasera tot conacul pentru nunta si citeva camere prin alte hoteluri, ca nici conacul asta nu era vreun Peles. Asa ca la o raspintie, am cotit dreapta si am mers pe asfalt pina am dat de „Balaban”, un drum forestier, prin padure. E si atunci am apelat din nou la evantaiul susnumit, intrucit hirtoapelor li se cam rupea de balanganeala organelor noastre interne. Dar la un moment dat, ce sa vezi, dispare padurea si in locul ei ni se lipeste de parbriz o priveliste din cele care-ti cam taie respiratia. Adica o deschidere imensa, inconjurata de toti muntii Pamintului si-n mijloc un muntisor mai mic in virful caruia se odihnea, alb, conacul respectiv.

Sincer va spun, in acel moment l-am dat dracu de evantai, atit eram de extaziat. Si unde mai pui ca am tinut-o in acel extaz vreo patru zile, pe terasele conacului si prin padurile din apropiere. La extaz a contribuit si-un berbecutul la protap, asa, de bun venit, celelalte bucate alese, bautura din belsug, dansul si voia buna care, sa stiti, e contagioasa. Si ca sa vezi paradox, in tot acest timp m-am simtit cind boier, cind haiduc, incit mi-a fost imposibil sa-mi determin statutul social. Statut de care, oricum, mi se rupea, intre noi fie vorba.

Acum as fi bagat mai multe poze pentru a nu crea impresia ca-l maninc pe … dinsul, dar WP nu-mi da voie ca cica n-am spatiu necesar. O fi si spatiul asta limitat. Se pare ca trebuie sa sterg din pozele trecute pentru a crea spatiu, ceea ce mi se pare o idiotenie, sa las posturile trecute vaduvite de imaginile care le contin. Daca stiti voi cum pot beneficia de-o extensie, sugerati-mi-o va rog!

SONY DSC

 

Read Full Post »