Ieri am revazut un film. Bun si filmul, buni si actorii, bun si subiectul. Daca m-as opri acum, ati spune ca m-a delectat si umplut de placeri trupesti, sufletesti sau intelectuale, dar uite ca nu ma opresc si asa va veti da seama in ce stare m-a adus actiunea lui. Este incredibil cum intr-o democratie trimbitata de toti pe toate orificiile, pe toate canalele, pe toate posturile si prin toate publicatiile, inocenta continua sa fie victima coruptiei iar adevarul sa fie violat in mod repetat si fara scrupule de potentatii unei societati somnambule, credule si fudule . ” The Insider” trateaza o tema
arhicunoscuta, universal valabila, ignorata si perpetua. Perpetua tocmai pentru ca-i ignorata. Pina la urma totul se reduce la bani si la forta lor de-a mutila caractere indiferent de orinduirea sociala. E vorba de democratia limitata in care traiesti bine cu conditia sa fi orb, surd si mut. E vorba de coruptie si de principii mafiote. Veti fi observat probabil ca exista o legatura strinsa intre marimea unei companii sau a unui trust si sumele de bani vehiculate, nivelul coruptiei, al intereselor, al jocurilor de culise, al ilegalitatilor comise, al ticalosiei, al totalitarismului si despotismului, al fraudelor, al musamalizarilor, al sfidarii, al traficului de influenta etc. Si totul se invirte in jurul banului. Banii le dau unora puterea de-a ignora legea, de-a cumpara constiinte, de-a plati taceri si armate de avocati, de-a corupe, de-a impune, de-a subjuga, de-a ingenunchea, de-a umili, de-a teroriza, de-a distruge si de-a sugruma orice voce potrivnica. Cam asta se intimpla si in filmul de fata, ecranizare dupa un fapt real, in care un fost VP al unei fabrici de tigari, Philip Morris, e dat afara. Omul, detinea anumite secrete, cum ar fi de pilda, folosirea unei anume substante chimice in tratarea tutunului, care facilita trecerea nicotinei in singe si care in timp, are repercursiuni devastatoare asupra sanatatii fumatorilor. Insa refuzul lui de-a accepta acest procedeu i-a hotarit soarta. Cei sapte mari producatori de tigari din Nord America fusesera deja anchetati cu ani in urma, dar declarasera ca nu stiu nimic despre o anumita adictie produsa de fumat. Tipul, Jeffrey Wigand, este contactat de producatorul emisiuni „60 minutes” din cadrul CBS-ului si hotaraste sa apara pe micile ecrane si sa faca o declaratie publica referitoare la ilegalitatile comise de fabricantii de tigari. Din acel moment, viata omului devine un calvar. Trusturile mafiote angajaza oameni care sa-l urmareasca, sa-l terorizeze pe el si familia lui. Ii vor scoate intreaga viata la mezat, facind public un dosar de 500 de pagini pentru a-l discredita in fata opiniei publice si pentru a-l distruge. Amenintarile anonime cu moarte se tin lant si asta pentru ca si-a permis sa divulge un adevar criminal. De asemenea reusesc prin santaj sa stopeze difuzarea inregistrarii originale a interviului la postul respectiv de televiziune. Influenteaza oameni ai legii si chiar din cadrul FBI-ului. Reteaua era colosala si interesele pe masura. Omul se simte neputincios in fata monstrului cu mii de capete. Pina si presa aservita unor interese si nu relatarii adevarului, refuza sa puna in unda declaratia originala despre acest genocid latent pus la cale in mod constient de liderii industriei tutunului. Totusi, producatorul emisiunii „60 minutes”, Lowell Bergman, singurul care da dovada de integritate jurnalistica, reuseste prin relatiile pe care si le facuse, sa convinga un alt jurnalist sa publice in NYTimes istoria refuzului CBS-ului, involburind apele politicii americane in jurul acestui subiect. Pe de alta parte, impotriva unei restrictii judecatoresti, riscindu-si libertatea, Jeffrey se prezinta la tribunalul altui stat, dind o declaratie sub juramint, in care incrimineaza ignorarea sanatatii publice in mod premeditat de catre cele sapte companii. Povestea se incheie pina la urma cu penalizari de miliarde pentru trusturile respective si cam atit. Adica guvernul federal, mafiot si el, si-a tras bani de pe urma altor mafioti care insa au ramas in continuare la putere ca sa recupereze paguba prin munca onesta, de tip mafiot. Veti argumenta, „bine bine, dar uite ca filmul a aparut totusi, ceea ce denota libertatea de exprimare” Pai filmul a aparut dupa multe tergiversari si balamucuri si a fost urmat de chemari in instanta, denigrari, acuzatii de distorsionare a adevarului si portretizari eronate a unor indivizi printre care chiar Mike Wallace, amfitrionul emisiunii „60 minutes” care intervievase pina atunci tot felul de personalitati mai mult sau mai putin controversate, ca de pilda Deng Xiaoping, Jiang Zemin, Mohammad Reza Shah Pahlavi, Ayatollah Khomeini, Kurt Waldheim, Yasser Arafat, Menachem Begin, Anwar Sadat, Manuel Noriega, Jeffrey Wigand, Ayn Rand, Aldous Huxley, John F. Nash, Vladimir Putin, Salvador Dalí, Bette Davis, Mahmoud Ahmadinejad si care s-a simtit lezat de modul, putin magulitor, in care a fost prezentat in film. Dar lasind can-canul, ma intreb, oare ce-o fi fost in sufletul acelui Jeffrey cind s-a trezit parasit si singur, la cheremul FBI-ului corupt si al mafiei tutunului, intr-o tara DEMOCRATA. Adica faci ceea ce faci pentru a-ti salva semenii, iar ei iti intorc spatele. Adica ai crescut intr-o tara care credeai ca-i campioana democratiei, ca sa afli ca adevarul nu valoreaza doi bani si ca acea democratie este doar o himera manipulata de-o multime de mafii. Adica traiesti intr-o tara democrata in care nu poti avea incredere in nimeni si-n care daca spui un adevar incomod esti defaimat, marginalizat si tratat ca un criminal de drept comun. Pina la urma democratia e doar o alta utopie in care ne place sa credem, dar in care drepturile individului sunt calcate-n picioare si-n care mafia banului isi exercita puterea fara nicio retinere, la lumina zilei si in vazul legilor neputincioase, protejati de mafia politica.
Si ca „tortul coruptiei” sa aibe si o cireasa, tocmai s-a constat ca in Canada s-au ars sute de mii de pagini de documente incriminante la adresa acestei industri „tabacice”.
Read Full Post »
VatiClanul Papal 