Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘let’s food’ Category


Nu mi-am propus sa va „buhahah!” chiar daca deseara se lasa cu schelete, lilieci, paienjeni si alte vampirisme. Mai mult decit atit, tot gindindu-ma ce sa pregatesc de-ale gurii (ma refer la mincare, nu la blow job-uri) am hotarit de unul singur si-n unanimitate de voturi sa execut niste dovlecei umpluti cu dragoste si carne de curcan. De fapt, ideea mi-a venit ieri, cind am dat fuga sa-mi cumpar struguri pentru must si niste miel pentru pastrama. In fine, tot plimbindu-ma prin Loblows, am dat peste niste dovlecei si cum mai aveam pieptul de la curcanul cumparat acum fo saptamina, mi-am soptit, ca sa nu m-auda toata lumea, „ce-ar fi s-o pun de-un dovlecel umplut?” Si uite asa am ajuns acasa incarcat ca o albinuta supraponderala si m-am pus pe treaba.

Cum insa am uitat sa-mi cumpar scotch-ul cel de toate zilele, am dat-o pe cognac, ca si ala e baubil si la dovlecei merge ca muraturile cu kefir. Adica, ca dracu. Si daca tot nu erau compatibile, a trebuit sa compatibilizez macar una dintre ele cu un ceva si uite asa am dat-o pe muzica clasica, ca am fo patru ore inregistrate. Va pun si voua fo doua serenade, de Dvorak si, bineinteles, Schubert, ca sa vedeti si voi cit de minunat se-mpletesc cu dovleceii mei.  Hm! Luati totusi si un cognac, pentru orice eventualitate. Ca privind si ascultind nu dau bine, dar cind gatesti, va jur, merge orice.

Retete nu va dau pentru ca le stiti cu totii, va spun doar ca pieptul de curcan dupa ce l-am tocat, l-am condimentat in draci ca sa aduca, cit de cit, cu pastrama dupa care-mi lasa gura apa. Si uite ce-a iesit.

 

 

 

 

Reclame

Read Full Post »

Tempura mea


Pe cei ce nu sunt familiarizati cu acest termen, ii pot asigura ca nu are legatura cu Dragnea si referendumul purii. Ca daca as fi vrut sa aibe, recurgeam la niscai diacritice, „‘Te-n pura mea!” ca sa-nteleaga tot guvernul, inclusiv Dancila. Dar in cazul de fata, fiind vorba doar de un inofensiv japonezism, l-am lasat asa cum a fost menit sa fie.

Aseara am fost, dupa programarea pe care o comunicasem deja, la o masa de Thanksgiving data de prietenii care organizasera si nunta la Simon. Masa a fost meserie, incluzind curcanul sau curca, ca n-am stat sa-i analizez sexul care probabil ca fusese extirpat imediat dupa indeplinirea osindei. Dar totul a fost misto si aranjat cu gust. Io-te fo trei poze. Totodata amicul si-a serbat si ditai aniversarea zilei de nastere, dupa cum se observa pe tortul de mai jos, ca na, era cam timpul sa intre si el in rindul oamenilor cu … prestanta.

Bun, in concluzie, am mincat, baut, distrat si cules gogonele. Ca gazda isi trasese o ditai cultura de rosii, din care mai atirnau in vrejuri doar intirziatele. Si cum exersasem tempura si cu gogonele, i-am spus ca una din ele imi face cu ochiul. Iar el mi-a spus ca aia fiind sefa, trebuie sa iau toata echipa si uite asa mi-a umplut un castron cu virf.

Astazi, dupa ce am pus vreo trei borcane cu gogonele la murat, am propus o tempura pentru prinz. Tempura asta e un snitel si nimic mai mult, doar ca in faina pui si corn starch pentru a-ti iesi crocanta, exact ca aia facuta de joponezi si se executa inclusiv cu legume, nu doar cu carne. Deci, pentru o mai buna intelegere, gogonelele le-am taiat felii mai grosute, le-am uscat, pe cit posibil, cu paper towel, le-am imbaiat in ou si apoi tavalit in faina cu corn starch. Dupa care le-am scufundat in ulei incins si le-am lasat doar atit cit sa se rumeneasca putin, ca altfel rosia se flescaieste, se duce dracu si-o sa maninci o mizerie.

Acelasi lucru am facut si cu niste piepti de pui, dar pe astia i-am si batut, ca sa stie cine-i sefu. Ca salata am bagat cite o jumatate de romain cu ardei de trei culori, masline, ridichi si parmezan. Evident ca am stropit jumatatile cu ceva ulei si zeama de lamiie, ca nu-s capra sa le maninc asa cum le naste pamintul.

Si daca v-am trezit interesul, incercati, n-o sa va para rau.

SONY DSC

SONY DSC

 

Read Full Post »


Nu stiu cum vine aia, „mi-am pus busuioc in par, mai!” si nici nu inteleg ce putea „sa-i placa lui, iubitului”, dar asta-i problema Mariei Tanase. Nu intru in amanunte, desi, sa fi fost iubitul, ii ceream si-un sos de rosii, niste parmezan si ceva paste, al dente. Dar na, alte vremuri, alte gusturi. Eu am preferat sa-l pun in pesto, si bine-am facut. Nu cred ca nevasta-mea ar fi apreciat daca mi l-as fi infipt in par.

Pe scurt, am pregatit o fita, de sa te lingi pe buzele … gurii. Si cum pesto fara pasta e exact ca pasta fara pesto (DAAAA!), am bagat si-o combinatie sexoasa de paste. Si uite ce-a iesit.

SONY DSC

Vrei sa stii si cum? Bine, da’ o sa dureze.

Mai intii facem pesto, din busuiocul Mariei Tanase, dar fara par, apoi patrunjel, pine nuts, ulei, parmezan, usturoi, sare, piper si le zbati pina ieste pesto, ca asta e toata filosofia. Cam ase:

SONY DSC

SONY DSC

Apoi fierbi fasolea verde sau pastai sau cum dracu-i zice, si mai apoi bagi pasta. Pasta fresh, daca se poate, taiata din fisii mari cum sunt cele pentru lasagna. De taiat o tai cit mai neregulat si bagi neregulatele la fiert impreuna cu fasolea verde. Nu cred ca trebuie sa mai explic la ce se refera termenul de „neregulate”.

SONY DSC

E si dupa fo 3 min. intra in scena spanacul. Dar numai pentu un clocot, hai doua. Strecori si le trintesti pe toate intr-un castron in care introduci si pesto-ul realizat in prealabil.

In acelasi timp, prajesti niste piepti de pui imbibati cu fennel seeds si rozmarin, impreuna cu citiva dulai de usturoi, ca p-aia n-ai cum sa-i numesti catei. Eu am luat doar tender loin-ul. Asta fiind muschiuletul ala subtire prins de piept si care nu cred c-o ajuta pe gaina la nimic. De aceea e si atit de fraged, de nefolosit ce e. E si cind incep sa se rumeneasca, bagi si citeva rosioare ca sa-i racoreasca.

SONY DSC

SONY DSC

Dupa toata tevatura, ajung la aranjatul in platou, pentru ca ce am facut eu, e suficient pentru vreo patru portii. Si btw, nu uitati vinul rosu! Pofta buna!

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

Read Full Post »

Don Carpaccio


Bine e sa n-ai ce face! Sa n-ai ce face din obligatie sau necesitate, ca de facuturi din placere n-am auzit pe nimeni sa se plinga. Si daca nu se plinge nimeni, de ce m-as plinge eu? Nu ma pling, ba dimpotriva, relatez. Iar astazi voi relata vizita de ieri, ca de cind am abolit sclavia, o tinem intr-o petrecere si-ntr-o vizita. Ba la noi, ba la altii, asa cum le sta bine unor fosti iobagi, deveniti peste noapte oameni liberi. Cum spun, simbata trecuta am fost la o onomastica, pe o caldura demna de orice tara africana, iar duminica am avut ca invitati la masa, o pereche de portughezi cu care ne petrecusem ceva timp prin restaurantele Cascais-ului, acolo unde se refugiaza ei in timpul iernilor canadeze. Si deasemenea o pereche de chilieni, prin intermediul carora i-am cunoscut pe portughezi.

Duminica asta, adica ieri, am avut alti invitati la masa. De data asta mai romani. Cei cu care ne jucam de-a canasta. Si uite cum, din aproape-n aproape, am ajuns la subiectul acestui post, Carpaccio.

Am hotarit de capul meu, dar cu aprobarea sotiei, ca de data asta s-o dam pe vaca. Asa ca la main dish am bagat traditionalul New York stake iar la antreu, subiectul. Adica pe respectabilul Don Carpaccio.

Carpaccio asta, in eventualitatea ca nu stiti, desi m-as mira, se pregateste din cel mai fraged muschiulet de vaca. Aici ii spune tender loin si e fix fileul mignion pe care-l mincam in Amzei, colt cu Victoriei la Restaurantul … Mignion. Nu cred ca-l scriau cu „gn”, dar asta-i un detaliu irelevant. Bine, acolo-l mincam tartar, dar din aceeasi carne.

Cred ca s-a inteles ca si in cazul Carpaccio, carnea e cruda si nici macar tocata, dar va pot spune ca a fost ca untul. Deci, am luat muschiuletul, si l-am taiat felii tranzversale, in raport cu fibra. Apoi l-am batut cu … podul palmei. Da, nu va mirati, atit e de fraged. Si l-am asezat in lungul, sa-i spun … farfurie? Am „presarat” putin ulei de mesline si zeama de lamiie care au rolul de a-l „gati”, daca se poate spune asa. Aici ii spune cured. Iar in mijloc i-am trintit o salata de baby arugula. Asteia am aflat ca ii spune rucola sau aragula in RO. L-am garnisit cu citeva limbute de parmigiano reggiano si i-am lasat muti pe invitati.

La main dish, cum spuneam, am executat un NY stake si o salata cu pine nuts si brinza de capra. Ca garnitura am bagat niste gnocchi cu pesto si citeva felii de avocado. Stake-ul l-am facut dupa cum urmeaza. Am incins bbq-ul de-l luasera transpiratiile, adica pe la vreo 700F care sunt 370C dupa care am asezat carnurile 1.5 min la ora 10, 1.5 min la ora 2 si pe o parte si pe alta pentru un medium rare cu marcaj sexos de gratar.

La desert, care a fost un mix berries pie adus de sotie, am bagat un cocktail muncit din greu. Dintr-un pepene rosu am scos tot continutul pe care l-am strivit cu scula pentru piureu. Ca daca-l bagi in blender se face o mare spuma de care nu am reusit sa ma indragostesc. Dupa care am bagat zeama la loc in pepene, am turnat o juma’ de sticla de rom si am presarat ceva menta fresco din gradina, ca sa se bucure si zeama aia, nu doar noi.

Deschiderea sau primirea am facut-o cu cite doua tarte cu icre de somon si un pahar de Gin-Martini (cu maslina).

In incheiere le-am batut pe fete la canasta de nu stiau cum sa fuga mai repede de la masa.

Si acum citeva poze, ca sa nu se creada ca ma laud fara acoperire.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »

Cod rosu


MmmmDa! Astazi voi vorbi despre acest tip de cod. Cum adica, „de ce?”? Pentru ca ploua. Dar nu oricum, potop, nu alta. Si nu afara, ci in gura. Si ghiciti de la ce mi se trage! Fix de la codul de care vorbeam. Ca sa vedeti, intru-n pescarie si de cum intru-mi sar direct in minciocul ochilor, doua fileuri superbe de cod. Ei bine, in momentul acela nori negri de furtuna s-au bulucit in cerul … gurii si tin-te potop. Motiv pentru care am fost nevoit sa decretez cod rosu. Si daca era rosu, musai trebuia sa compun fileul cu sos de rosii, nu prajit, asa cum mai facusem in trecut.

Bun! Asadar, ii cumpar pe amindoi ca nu se facea sa dezbin gemenii, si-i iau acasa, nu de alta, dar parca ma rugau sa nu-i mai las sa degere pe gheata galantarului.  Ajunsi acasa, i-am spalat si i-am condimentat abundent, in timp ce potopul din gura continua sa-mi dea batai de cap. E si atunci i-am dat si eu in cap cu un vin alb si-o feliuta de parmezan.

Apoi am taiat o ceapa, solzisori, pentru a-i crea fileului un pat comod pe care sa se relaxeze in fierbinteala cuptorului. Pe pat am pus si-o saltea din felii subtiri de cartof, ca de, noblesse oblige. Si dupa o condimentare frugala, am asezat fileurile pe care am aruncat mult usturoi, feliute de ardei si crashed tomatoes care nu sunt doar rosii zdrobite. Daca aveti rosii proaspete, dati-le prin razatoare si indepartati pielita. Bine ar fi sa indepartati si semintele, dar ar fi prea complicat. Si nu uitati sa condimentati din nou cu sare si piper. Ca verdeata, eu am pus patrunjel, dar nici mararul nu-i provoaca vreo indigestie fileului. Chestie de gust, chef si de ce ai in frigider sau in gradina.

In cuptorul deja dogorind, am invitat codul, lasindu-l 30′ acoperit si apoi 10′ descoperit la 350F sau 176C.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Asa arata bronzat si desi nu difera ca aspect, difera, in mod cert, ca gust.

SONY DSC

Si inca un detaliu important. Daca as fi gatit fileurile pentru musafirii de miine sau pentru cei de duminica, le-as fi portionat in prealabil, pentru un aspect mai profesional si mai atragator. Dar cum pentru musafiri am alte preparate, i-am gatit intregi. Asta e motivul pentru care taietura arata mai mult a ruptura.

SONY DSC

 

 

 

 

Read Full Post »

Ringburger !?!


Ei, da, Ringburger! Si nu va mai mirati de parca l-ati fi vazut pe Trump luindu-si limba-n gura cu Merkel.

Ca toti ati auzit de Hamburger, o stiu, ca doar nu traiti in grote. Dar c-ati fi auzit si de Ringburger, e putin probabil, intrucit n-am facut cunoscuta aceasta titulatura care-mi apartine in proportie de 100%. E foarte adevarat ca de apartinut, imi apartine doar titulatura, intrucit produsul l-am preluat din Youtube. Aia il botezasera diferit, din vreo cinci cuvinte. Aspectul e totusi acelasi, desi reteta difera. De fapt in privinta compozitiei, totu-i la liber. Pui ce-ti dicteaza pipota.

Si io-te cum e cu inelele astea.

In priml rind aveti nevoie de timp si rabdare. Daca nu le aveti, apucati-va de alte preparate. Apoi aveti nevoie de ceapa. Mare, nene. Cit de mare, ca daca-i cit de mica, ati cam bagat-o pe mineca, intrucit va chinuiti de-o sa va cam bagati picioarele-n el de Ringburger. Motivul ar fi gaura, ca in majoritatea conflictelor umane si animale. Pentru ca vedeti voi, cu cit e mai mica, cu atit va va fi mai greu s-o penetrati cu fisiile de bacon. Si de aceea ceapa trebuie sa fie mare si cit mai rotunda (sferica). In concluzie, fiti cu ochii pe gaura! Gaura cepei, ca acum gatim.

Dupa ceapa, aveti nevoie de carne tocata. Eu am ales vitel, dar cum spuneam, puteti pune orice va trezeste interesul. Si curcan, daca doriti un Ringburger mai usor. Cu vegetale nu cred ca tine, pentru ca nu stiu cum le poti convinge sa stea intre inele, ca astea nu-s vreun Dan Grecu.

Carnea o azmesticati cu mirodenii, urturoi, oua si brinza rasa. Dupa care taiati ceapa transversal, in felii de cite doi centimetrii, si desfaceti cercurile, unu cite unu. Pentru a face loc carnii intre inelele obtinute. Puneti imperechea inelul 1 cu 4, 2 cu 5 si asa mai departe. Aia, pe Youtube, sugerau 1 cu 3, 2 cu 4, caz in care nu intra suficienta carne si de aceea nu le-am adoptat sugestia.

Dupa ce umpleti spatiul dintre inele, ca-n pozele pe care vi le voi arata, inveliti inelele cu fisii de bacon si bagati-le la cuptor sau pe barbeque, dar musai sa stea pe un gratar pentru ca grasimea, care se va topi, sa se scurga si sa nu le prajeasca. E, si uite asa, le lasati pina se rumeneste bacon-ul. Eu le-am lasat pret de vreo 70 de minute la 350 F care s-ar traduce in vreo 176 C.

In compozitie puteti pune si ceva sos de barbeque. Direct in compozitie, pe bacon sau deloc. Depinde in ce mood va aflati. Cele pe care le vedeti nu contin niciun sos. Nu folosesc sosurile respective intricit sunt pline de zahar si nu ala-i gustul pe care-l asociez unui Ringburger.

De servit, le puteti servi individual sau pe un platou de unde sa se serveasca fiecare, ca-n exemplele de mai jos.

Si acum, iata si pozele, facute pas cu pas.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Astea sunt un fel de Poale-n Briu, dar in varianta Papala. De ce in cap? Pentru ca nu-mi place sa ma-ncurc cu jumatati de masura. Totul sau nimic. Asa ca, dezechiparea! Nu, nu voi. Vorbeam cu croissant-ii.

Unii vor spune: „iar haleala, altceva nu ma stii?” ba stiu, dar na, e Craciun si daca de Craciun nu vorbim de d-ale gurii (terminati cu insinuarile ca nu sunt vreun Clinton si nici n-am vreo Monica-ngenuncheata-n bucatarie) atunci cind? Sa vorbesc de vreme? Bine, e de cacat. Gata, am terminat. Sa vorbesc de fut? Pai ce vreti aluzie mai evidenta decit pole-n cap si bend over pe „masa” din bucatarie, minjiti cu faina si-n miros de coca rumenita?

Dar s-o iau (!?!) da capo. Deci, luni, dupa duminica cu invitati, am hotarit, atzitzat (interesant termen!) de polele-n briu facute de Cudi, sa suflec si eu niscai poale, dar cum spuneam, pina-n cap. Numai ca poalele pe care le-am executat au si ceva carnaraie, ca fiind in preajma Craciunului, m-ar blestema porcul daca l-as ignora. Asta una, si a doua. De ce ridici poalele, nu ca sa dai de …. carne? Mai mult, in privinta brinzei, am hotarit una forte. Nu ma-ncurc eu cu dulcegarii stafidite. Asa ca bag un cedar care nu stiu cum ar veni pe romaneste, dar stiu ca vine bine cu un Bourgogne Macon-Lugny. Si dupa bunul meu obicei, voi sustine-n imagini cam tot ce-mi iese pe gura. Sau ce-mi intra? Asta-i ca aia cu Azor care lingindu-se se-ntreba: bei, dar ce fac eu, dau sau iau?

Dar stati, ca asta nu-i totul. Neeee!  Pentru ca-mi ramasese un stake baban de ton, l-am facut tartar, dupa cum se vede, asta pentru a nu lasa sampania sa se-ncalzeasca. Tuna am servit-o la micul dejun, cu sampanie, cu tot, ca sa n-o azmesticam cu porcismele. La prinz i-am ars o piftie, pe care-mi propusesem s-o servesc ca pe tort (tort de porc, cum ar veni !) si o preptula cu salata de cruditati sau mai pe romaneste, de legume. Iar pe seara, am devorat si vreo doua sarmale, desi as fi mincat vreo cinci. E adevarat c-am mai facut si niste varza calita cu curcan afumat, dar p-aia o pozez cind o fi s-o servim, ca nu m-apuc sa minjesc farfuriile doar de dragul pozatului. Ca n-a ajuns curcanul vreo Tyra Banks si nici eu vreo Victoria’s Secrets, sa ne tragem poze toata ziua, buna ziua. Desi as putea sa vi le arat cum stau cuminti in oala, ca doar nu le mincam pe toate-odata.

Mai fac o mentiune ca sa nu se creada c-am ajuns sa mincam copaci. Pe don-soarele sarmale le-am garnisit si c-o cetina pe care jur ca n-am gatit-o eu. De fapt am imprumutat-o de la un brad vecin cu casa. Da’ inapoi i-o dau cind si-o stringe acele de pe terasa, cu care-mi maninca toti nervii din cap.

Orele fiind inaintate, zic sa trecem la vizionari c-adorm pe mine.

Asta-i tartar-ul de ton

SONY DSC

Intrucit poalele-n cap n-au iesit toate cum imi propusesem, v-o arat doar pe premianta. Cam asa trebuiau sa iasa si celelalte doua. Dar au iesit doar la gust, nu si la aspect.

SONY DSC

Tortul de … piftie.

SONY DSC

Friptura cu piure de cartofen si salata

SONY DSC

Si la final, sarmalele c-o inima de mamaliga. Doream sa fac un brad, dar forma respectiva-mi lipsea. Asa ca am bagat-o cu sentiment, ca vorba romanului „unde nu-i brad, buna-i si-o inima” (!?!). Ca sa clarificam afirmatia, romanul eram eu.

SONY DSC

 

Read Full Post »

Older Posts »