Nu stiu cum si nici de ce, lumea se asteapta ca mercenarii sa fie statornici, fideli. Ca fidelitatea o fi vreo calitate sau vreun defect, nu stiu si nici nu m-apuc sa dezvolt, dar sigur nu e o caracteristica a mercenarilor. In my books, mercenari sunt, prin definitie, infideli. Sau mai bine spus, fideli pe termen scurt. Fideli aceluia care-i plateste mai bine. Ei lupta si doresc sa cistige pentru Sparta, dar daca Atena ii va plati mai bine, a doua zi dupa razboi, next time vor lupta contra Spartei fara scrupule, reticente si mustrari de constiinta. Nu spun ca asa s-a intimplat in istorie, dar am luat exemplul acestui conflict pentru ca e cunoscut si de cinefili, nu doar de istorici si unii elevi mai studiosi.
Revenind, e oare cih sa fii mercenar? Termenul, din cite stiu, e folosit, in mod figurativ, pentru a critica, nicidecum pentru a lauda pe cineva. De ce oare? Poate tocmai din cauza acestei lipse acute de statornicie? Poate. Poate si pentru ca in cazul lor, curajul e considerat inconstienta sau foame de bani. Dar coborind pe firul apei, cine si citi sunt statornici in lumea actuala? M-as hazarda in a spune ca nimeni. Si voi exemplifica pentru a nu-mi auzi vorbe, dar nu inaite de-a preciza ca a fi mercenar nu inseamna a fi mercenar in toate domeniile si privintele.
Citi angajati sunt atasati de o companie anume incit sa refuze un salariu dublu oferit lor de o alta companie, fie si competitoare, actualei? Citi antreprenori sunt atit de dedicati afacerii lor incit sunt in stare sa piarda tot ce au numai s-o pastreze? Citi nu spun „nu-mi place, dar n-am ce face”? Citi barbati sau femei se casatoresc din interes si divorteaza cind interesul dispare, pornind in cautarea altui interes? Citi politicieni schimba partidele si convingerile politice ca pe amante, pentru un ciolan mai carnos? Citi isi schimba carierele profesionale, pentru avantaje materiale, chiar daca nu simt nicio atractie pentru munca sau pentru compania respectiva? Citi sportivi schimba echipele ca pe timbre, in vederea unei retributii mai substantiale? Dar antrenori? Pai asta nu s-ar numi „mercenareala”? Ca de aici a pornit ideea postului.
Mircea Lucescu. Ati auzit de el? Daca nu, e un antrenor de fotbal, roman, care a antrenat mai multe echipe, atit din Romania cit de prin Italia, Turcia, Rusia sau Ukraina. In Ukraina a antrenat cu succes o echipa de frunte, Shakhtar Donetsk, ca acum sa fie ofertat de dusmanii lor de moarte, Dinamo Kiev. Si omul a acceptat, ca cine ar da cu piciorul celor 3 milioane de euro/an? Asa ca nu inteleg de ce idiotii de suporteri ai lui Dinamo Kiev au sarit de cur in sus atunci cind s-a anuntat ca Lucescu va fi noul antrenor al echipei lor de suflet. Se asteptau cumva ca vreunul dintre ultrasi sa fie numit? Pentru ca lozinca „Dinamo Kiev pina la moarte” poate fi atribuita numai ultrasilor, in niciun caz jucatorilor sau antrenorilor.
Pe de alta parte stiu poezia invatata si repetata in mod obsesiv de mai toata suflarea mercenara „nu am facut-o pentru bani”, dar cine-o mai crede? Antrenorii sunt, ca noi toti, niste mercenari. Cind s-a pus problema ca Lucescu sa vina la Nationala Romaniei, FRF a spus „nu ni-l permitem”. Pai si asta la ce se referea, la tinuta morala sau la bani? Mercenarul alearga toata viata dupa bani si avantaje. Ca exista oameni care sunt in stare sa sacrifice orice pentru un crez sau o ideee, nu contest, ( ultrasii, extremistii, obsedatii, de exemplu) dar daca va aduceti aminte, am spus ca a fi mercenar nu inseamna ca esti la modul absolut, in toate privintele, situatiile si modalitatile.
In orice caz, postul de fata nu se refera, strict, la Lucescu, ci la conditia de mercenari pe care o avem cam toti, in diverse circumstante, fie c-o constientizam sau nu. Fie c-o recunoastem sau nu. Ca aici e problema. Nu faptul de-a fi mercenar, ci de-a fi ipocrit si de-a condamna mercenarismul de care suferim cu totii, intr-o mai mare sau mai mica masura.
VatiClanul Papal 