Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for august 2019


Rideti voi, dar veti vedea ca nu-s dus pe-o parte si nici n-am incurcat borcanele sarbatorilor. Dar daca am inceput pregatirile, se cheama ca s-apropie. Nu, nu ma refer la de-ale gurii, ca sa nu va imaginati ca am vreun porc pe care sa-l pirlesc pe terenul de golf. Nu ca nu mi-ar placea un porc crescut si executat sub ochii mei, dar la cite legi trebuie sa te supui in Canada, si-un melc e dificil de crescut si executat.

Dupa cum stie tot romanul, Revelioanele le execut acasa, impreuna cu alte 11 cupluri. Dar pentru ca anul asta avem un cuplu care n-a participat la ultimile 14 Revelioane, am comandat numai 10 USB flash drive.  Si asta pentru ca vreau sa le fac tuturor o surpriza. De fapt va fi un fel de show. Unul mai mic, dar care sunt sigur ca-i va binedispune.

Si intrucit Revelioanele noastre tin doua zile, am hotarit ca a doua zi, cind toata lumea e mai relaxata si cu mai mult dor de vrajeala sedentara, decit de zbenguieli adolescentine, sa selectez si sa proiectez cele mai haioase poze din ultimii 14 ani si nu doar de la Revelioane, ci si de la celelalte petreceri. Asa ca, ma asteapta o munca de sisif, tinind cont ca ceea ce vreau e sa selectez pozele si sa le atasez si cite un comentariu haios, pe masura imaginii. Si nu numai ca voi proiecta pozele, dar le voi salva intr-un file pentru fiecare pereche.

Mai mult, intr-un alt file, am sa string poze cu fiecare cuplu in parte, pentru a-si viziona transformarile fizice, fizionomice si vestimentare. Suna a sadism? Poate, dar cine sa-l condamne?  Sunt sigur ca va fi o surpriza placuta si ca toti o vor primi cu mare placere. Spun asta pentru ca si mie mi-ar facea placere o astfel de surpriza. Asa ca, desi mai sunt patru luni, n-as vrea sa ma prinda decembrie cu temele nefacute.

Dar pina atunci, miine avem un get together la un bbq pe terasa unor prieteni. Salata am promis-o eu, dulciurile, sotia. Iar duminica, ziua de canasta e la noi, asa ca va trebui sa gatesc chestii si inca nu m-am decis ce anume. Cine spunea ca lipsa unui serviciu e plictisitoare? Ascultati-ma pe mine, cu cit mai devreme-l veti abandona, daca se poate, cu atit mai bine pentru voi.

Read Full Post »

Pensionarisme


Oare cum se defineste pensionarul? E ala care colecteaza pensia? Ca atunci n-am fi. Sau e ala care s-a lasat de munca? Ca aici ne-am incadra. In fine, who gives a flying fuck about this description? Noi, nu. Asa ca, ne-am inteles sa iesim la pescuit. Fo sase. De fapt, acum, la o zi dupa, formularea corecta ar fi „sa iesim la balta” Si cum se apropia simbata, aia a fost ziua aleasa. Vremea se anunta „buna de pescuit”, asa ca mi-am luat lanseta, cutia cu acareturi pescuitoare, ceva porumb, ca urma si o tentativa la crap, un scaun, o jumatate de cort, ca asa sunt astea pentru pescuit, sa te apere doar de soare, nu si de intunericul noptii, si le-am incarcat in masina de cu seara.

Dimineata, cum s-au ivit zorile, eram in drum spre „lacul codrilor albastru” in care nu era niciun nufar, dar in care stiam sigur ca sunt basculante de peste. Conform obiceiului, fiecare a ars-o cu masina personala pentru a nu depinde unul de celalalt. Si noi, adica vreo doi, am ajuns primii la locul crimei. Pe la 7:30, exact cind isi ia pestele micul dejun.

Ajuns, am pus cortul, scaunelul, am pregatit lanseta, am bagat citeva boabe de porumb in ac si acu-n balta. Sa va mai spun ca porumbul il marinasem in miere? Neeee! Ce rost ar mai avea, cind stiti foarte bine ce breakfast-uri sexoase pregatesc? Dupa aceea, am dirdiit vreo 15 min. intrucit temperatura era de doar 11C. Asa ca am urmarit lanseta din masina data cu caldura la maxim. Mai tirziu, cind soare a hotarit sa depaseasca si coroana copacului care ma umbrea, am trecut outdoor, bucurindu-ma de placerile pe care ti le ofera natura in anumite momente.

In fine, cum spun, pescuiala incepuse. De fapt noi aveam impresia ca incepuse, dar ea se terminase inainte sa inceapa, ca dupa patru ore de incercari zadarnice, porumbul meu s-a dovedit de-o impotenta imposibil de tratat la malul baltii. Asa ca, desi un alt coleg de generatie, mult mai dotat decit mine, le-a aruncat tot felul de malaiuri, porumburi si seminte, de mi se facuse si mie foame, animalele alea de pesti au refuzat s-o suga si pe-a noastra. Dar na, prinzi, nu prinzi, pescar te numesti si asta ne-a fost singura mingiiere.

Totusi, intrucit noi, aia primii, am ras-o pe la 11:30, n-am stiut ce evenimente-au mai urmat. Evenimente care s-au dovedit a fi unul singur. Unul, da’ bun. Adica o saramura garantata. Sa fi avut vreun kil, poate doua, chiar trei. Si ca sa ne consoleze, ne-a trimis si poza, ca la ce boala aveam pe ei, deja eram hotarit sa nu le mai vizitez locatia. Dar vazindu-l cu trofeul in brate, am realizat ca mai sunt si pesti de la tara, care prefera fasolea, tartarului. Nu ca iahnia n-ar fi buna, dar la ora 7:30 dimineata? Problema e ca n-am prins prinzul.

Iata-l pe norocos si pe sinucigas intr-o pozitie compromitatoare:

 

 

Read Full Post »


Fericirea! Subiect tratat pe toate blogurile, inclusiv cel de fata, din toate unghiurile si in mod repetat, de-a cazut, saraca, in derizoriu. Si concluzia e ca … nu e. Adica nu s-a ajuns la nicio concluzie. Fiecare cu fericirea lui, asa cum o intelege si cum n-o inteleg altii. Dar vezi ca lucrurile nu stau la fel din punct de vedere statistic. Pentru ca statisticienii au intervievat, analizat, constatat si decretat un clasament mondial al natiunilor fericite.

In viata mea am citit si auzit multe statistici. Unele mai credibile, altele mai putin credibile. Unele reale, altele ajustate sa-i multumeasca pe cei care le-au poruncit. Dar una dintre acele statistici mi-a atras atentia in mod deosebit. „Cea mai fericita natiune de pe Pamint” Ei bine, statistica spune ca aia ar fi a Danemarcei. Bine bine, zic, dar cum draci baltati quantifici fericirea pentru a putea executa clasamente? Si sincer sa fiu, n-am aflat metodele de depistare a gradului de fericire in care-si scufunda Danemarca cetatenii.

Totusi, urmarind unele documentare, am ajuns la concluzia ca danezii, daca intr-adevar sunt „cei mai fericiti dintre paminteni”, nu sunt fericiti in mod natural. Nu. Ei sunt invatati sa fie fericiti. La ei fericirea e o stare controlata. Un mod de gindire transmis din generatie in generatie printr-o educatie aparte. Danezul pe patul de moarte nu spune „vai, mor!” Nu. El spune „vai ce viata frumoasa am avut!” Sau, nu spune „vai ce yaht are Xen, mi-as dori si eu unul” Nu, el spune ” sunt milioane care si-ar dori sa aibe o bicicleta ca a mea si n-au” Este modalitatea binecunoscuta de-a ignora partea goala a paharului tau si de-a te considera fericit ca exista o alta plina.

E de rau? Nu stiu, dar cred ca e vorba de autosugestie. Cam ca-n religie. Iti autoinduci ideea de fericire. Dar ma-ntreb, oare asta este fericirea reala sau e doar un simplu surogat autoimpus? Un mod de-a te-mbrobodi singur intr-o suficienta tibetana. Oare fericirea consta in a te considera fericit sau in a fi fericit? Sau poate ca notiunile se suprapun.  Putem fi, oare, cu adevarat fericiti doar daca ne dorim sa fim?

Si in fine, e oare statistica respectiva adevarata sau e vorba de-o alta manipulare? Pot fi danezii considerati cei mai fericiti oameni de pe Pamint cind in consumul de antidepresante ocupa un meritoriu loc 8 in lume? Sau sunt cei mai fericiti tocmai datorita depresantelor?

 

Read Full Post »


Dupa cum se vede, in mod explicit, in unele fotografii postate, backyard-ul casei mele da intr-un teren de golf. Si tot privindu-l, ce mi-am zis, „de ce nu?” Si uite asa, avind prieteni infestati cu acest microb, am decis sa-ncerc, desi parea un exces, iar mie excesele nu-mi trezesc prea multa incredere.

Bun, zis si facut. A doua zi, dupa ziua de canasta, altfel spus, ieri, m-am intilnit cu Octav la un teren special pentru practicarea golfului. El mi-a explicat ce si cum, ca sa nu va imaginati ca-i un fel de turca. Nu, tata. E o treaba cit se poate de cotoioasa si care presupune ore, zile, ani de munca. Nu in ce priveste partea teoretica, ci mai mult sau cel mai mult, in privinta mecanicii. Felul in care te misti si lovesti bila, lovi-o-ar putregaiul, e cam totul in jocul asta aristocratic. Adica, doar asa, sa va dati seama. Bila trebuie sa fie pe directia calciiului sting, daca esti dreptaci. Miinile trebuie sa fie extinse in timpul rotatiei. Umerii trebuie sa … nu stiu ce draci sa mai faca. Tot asa si corpul. Adica buricul trebuie sa ajunga in directia de zbor a bilei …etc.

In fine, ce s-o mai scutur de prun, cert e ca mie, pina sa aplic avalansa asta de informatii, mi-a luat ceva timp s-o nimeresc. Pe bila. Mai apoi am invatat cum sa tin crosa, cum sa flexez genunchii, cum sa stau cu ochii pe bila, cum sa n-o lovesc din incheietura miini si multe altele.

Toate bune si frumoase, desi greu de executat, dar totul a durat pret de vreo 15 lovituri. La a 16-a, m-am rotit ca un titirez si-am simtit cutitul care-mi trapunsese coapsa stinga. Bai, da’ ce durere! Exact de cutit infipt. E, din momentul ala m-am tras pe-o banca la umbra si l-am lasat pe Octav sa se lupte cu ditai cosul cu bile. Ca ne si luasem, ca inecatii, o gramada sa dam pina ne ies miinile din umeri si ochii din cap.

Ajuns acasa, deja nu mai puteam calca pe piciorul sting, asa ca am topait pe dreptul de la masina pina-n casa. Bai si unde n-am umplut o ditai punga cu gheata si mi-am atasat-o coapsei de mi-a inghetat si sufletul, cite era el de cald si simtitor.

Dupa ce am terminat de vizionat, in acele conditii frigide, meciul Wolverhampton –  Man Unated, m-au luat niste frisoane de-mi clantanea toata carnea pe mine de la nenorocita aia de gheata. Cu chiu cu vai am ajuns in pat si dus am fost pentru vreo doua ore. Iar cind m-am trezit, copsa tot rece-mi era, in halul asta am inghetat-o de tare, desi pusesem un prosop intre ea si mine, ca doar nu eram peste pus la vinzare-n galantar.

In fine, azi e mult mai bine, dar pentru a fi sigur de binele asta, voi da fuga, schiopatind, la vraci, sa vedem daca am toate componentele la locul lor si-n stare de functionare.

Asa ca am terminat-o si cu golful, tot asa cum o terminasem si cu schiatul, cind dindu-ma la vale am sarit peste un dimb pe care, la aterizare, l-am luat direct in noada de m-a secat la ficati. Ba si cu patinajul, ca aia ma trageau dupa ei, dar cind ei au cotit stinga, picioarele mi-au ramas blocate pe „inainte” Ajungind in pozitie orizontala, in aer, mi-au dat drumu si in aceeasi pozitie m-am izbit de gheata de m-am lecuit si de patinaj.

Nu stiu ce concluzii sa trag, dar ce stiu in mod sigur, e ca Bourbon-ul nu mi-a produs niciun fel de durere, numai placeri. Si-atunci?

Read Full Post »


Am urmarit, acum doua zile, o emisiune pe „Fox News” a lui Mark Levin si am ramas mut. Ceea ce se intimpla in lume este absolut de domeniul fanteziilor maladive. Cazul Caracal e doar o picatura intr-un ocean abject. Voi incerca si un rezumat pentru cei ce n-o au cu engleza. Pentru ceilalti, atasez link-ul interviului.

Dupa introduceri si prezentarea unui clip din filmul „8 zile” realizat de Jaco Booyens, acesta povesteste motivul pentru care a realizat acest film care trateaza rapirile si traficul de copii in vederea sclaviei sexuale.

„Sora lui Jaco a fost racolata in ’94 de traficantii de sex, devenind scalva sexuala pentru sase ani.

Se pare, dupa statisticile aproximative, ca US este campioana traficului sexual la o medie de virsta de 12 ani. 300.000 de cazuri pe zi in US. Dintre care 76.000/zi, cazuri de copii traficati pentru sex, numai in Texas. Racolarea actuala se face online prin retelele de socializare. Si se pare ca cei care racoleaza sunt profesionisti care-si analizeaza vitimele, le descopera slabiciunile si actioneaza cu profesionalism in convingerea lor. Nu uitati, vorbim de copile de 12-13 ani care aduc „pestilor” un venit anual de $200.000 – 250.000 netaxabili. Asadar, daca nu sunt rapite, procesul e urmatorul: ademenire, drogare, violare, santajare, sclavie. Sclavia dureaza aproximativ 7 ani dupa care … finalul. Final care, in general, e tragic. Fie ucise, fie sinucise.

Din copiii racolati, 90% sunt fetite si 10% baieti iar marea majoritate a celor care-i racoleaza sunt … femei. Cererea de baieti, pre-pubertate, creste anual cu 150%. S-a ajuns la stadiul la care poti comanda un copil pentru a-ti satisface fanteziile sexuale, la fel de usor cum comanzi o pizza. Doar ca in loc de pepperoni si ciuperci, comanda devine „vreau una de 12 ani, blonda, virgina …” E de neinchipuit pina unde ajunge aceasta maladie.”

Jaco a umblat pe la toate posturile de televiziune „afiliate” democratilor pentru a cere sprijin in educarea populatiei in legatura cu acest flagel. In mod surprinzator i s-a dat cu flit pe motiv ca nu sunt dispusi sa ingrozeasca si sa sperie populatia cu astfel de subiecte. Asta pentru mine e echivalent cu o participare activa la propagarea acestei boli. Si poate nu e chiar atit de surprinzator, tinind cont ca multi din potentatii Americii beneficiaza de astfel de „servicii” iar presa le e vasala. Spun „ai Americii”, dar acest cancer e generalizat si nu numai in rindurile bogatilor. Tarile din Asia si Africa fiind la loc de frunte in traficul uman si in special, cel infantil.

Chiar acum, in US, se dezbate cazul Epstein, un pedofil mort in puscarie (nu se stie cum, desi medicii (probabil cumparati) sustin c-ar fi fost sinucidere) si care avea o insula, doar a lui, unde se petreceau orgii sexuale cu minori. De mentionat ca printre frecventii invitati ai acestui dezaxat se numarau si alti potentati, Clinton, Mick Jager, printi ai coroanei regale a Angliei s.a.m.d.

Va fi interesant de vazut daca acest caz va face lumina si daca pedofilii vor fi judecati si condamnati. Dar eu am asa o banuiala ca toate probele vor disparea subit iar pedofilii potentati, care nu se supun acelorasi legi ca restul populatiei, isi vor duce pe mai departe crimele, netulburati de oamenii legii. Ca la urma urmei, corb la corb nu scoate ochii. Pentru ca, asa dupa cum spune Jaco, clientii acestui trafic odios sunt profesori, politisti, soferi de track, magistrati, politicieni si in general, cam din toate categoriile sociale. Oferta e pentru orice buzunar. Numai ca cei cu buzunare pline stiu sa-si protejeze reputatia de rigorile legilor.

https://video.foxnews.com/v/6071781222001/#sp=show-clips

Read Full Post »

Petarda


Intial botezasem postul de fata, „pocnitoarea”, dar mi s-a parut prea vulgar, asa ca am optat pentru „petarda”, desi sensul e acelasi. Si da, e vorba de-o birfeala. N-as fi consumat un post pentru o petarda, dar comentariul din GSP mi-a fost sters intrucit nu cadra cu morala acestui ziar imoral.

Articolul in cauza se referea la Ana Maria Prodan, care se vrea o Kardashianca. Singura diferenta e ca intre cele doua pocnitori, asteia nu i-a propus nimeni un live show axat pe viata personala si nici sa se dezbrace-n poze. Dar in privinta narcisismului, le-as putea considera surori gemene.

Asa dupa cum spuneam intr-un post trecut, femeia asta, Prodanca, se pozeaza ori de cite ori se dezbraca sau se dezbraca ori de cite ori se pozeaza si posteaza. N-a mai ramas decit sa-si arate muschii cind va renunta si la piele.

M-am intrebat, asa ca pentru mine, intrucit petarda nu e un caz obisnuit, ea nefiind vreo actrita porno sau vreo Play Boy clienta, „oare de ce?” Numai dintr-un narcisism exacerbat? Sau poate doreste sa-si infiinteze propriul Play Boy? Neeee! Nu cred. Ce cred, sincer, e ca femeia da-n orgasme repetate stiind ca onanistii si-o dau cu capul de chiuveta, privind-o. Suna bolnav? Evident, dar asta-i singura explicatie plauzibila.

E boala? Nu stiu, dar sigur femeia are „lilieci” in „podul casei”. Unii vor spune ca struguri, ca acreala, ca e „buna” si ma roade pizma ca nu pot sa i-o trag si eu. Pai hai sa ne intelegem. E oare Prodanca singura femei buna de pe Pamint si nu mai pot eu dormi de oful ei? Va spun cu siguranta, nu e. Ca pare „buna”, nu contest, dar nici eu nu sunt proaspat scapat din pirnaie sa cad in limba dupa o nasoala. Si poate ca nu-i nasoala dupa standardele ei, dar dupa cele internationale, indeplineste criteriul de baza.

Sau poate altiii cred ca ma roade faptul ca o femeie face o bascula de bani, multi bani, motiv pentru care clocoteste misoginia-n mine. Pai si sotia mea are un business si face bani si uite ca n-am nimic impotriva aceastei stari de fapt sau a sexului producator de plus valoare. Asa ca, nu e nici una, nici alta. Dar daca am o opinie, nu inteleg de ce n-as face-o publica intr-un ziar care asta asteapta de la cititori, opinii.  Iar daca  scribii se basica si-mi suprima comentariul, desi nu folosisem trivialitati, de ce nu l-as posta in blogul meu?

Revenind la „oaia” noastra si la banii pe care ii cistiga prin sarlatanie, as spune ca atita timp cit exista creduli, de ce n-ar exista si sarlatani? Si nu-mi spuneti ca nu-i sarlatanie, cind jucatorii vinduti, sunt la fel de petarde si n-ar merita nici macar 50.000 de euro. Dar cum spuneam, vina n-o poarta sarlatanul, ci credulul. Fara creduli, n-ar exista sarlatani.

Pe de alta parte, sarlatania e o meserie a trecutului, a prezentului si a viitorului, asa ca niciun sarlatan n-o va duce rau vreodata, mai ales cind o face in spiritul legilor. Ce are asta cu pozele nud ale petardei? Nimic, alea tin de alta maladie inca nedescoperita (de mine).

Read Full Post »

Dorul de terase ma rapune


Si de aceea am hotarit sa reactualizez un obicei mai vechi. Vechi de-acum un an si de-acum toti anii trecuti. Servirea dinner-ului pe terasa casei. Drept pentru care a trebuit sa pregatesc qualcosa bestiale. In fine, nu stiu cit de bestiale a iesit qualcosa mea, dar sotia s-a declarat foarte satisfacuta, ceea ce, sincer, mi-e suficient. Stelele Michelin le las altora.

Si pentru ca doamna a hotarit sa renunte, pentru un timp, la carne, am dat buzna intr-o pescarie, de unde am plecat cu un filet de sockeye care desi are un nume de hockey, e doar o specie mai mica si mai rosie de somon. In fine, ce conteaza e ca fileul respectiv imi apartinea, cu acte-n regula. Si pentru a da un aspect atragator farfuriei, am cumparat si citeva legume, de-o salata. Dar nu orice fel de salata. Nooo, o salata disciplinata si ordonata, ca-n bucataria mea eu sunt seful si toate produsele au obligatia sa mi se supuna neconditionat.

E si uite ce-a iesit:

SONY DSC

Read Full Post »


„Bine-i mirelui, …” Pai si cum sa nu-i fie, cind el e sirian si ea romancuta? Dar, realitatea, cea perceputa cu cele sase simturi, e ca tipul e de nota 9 si are o familie, numeroasa, cei drept, dar toata de nota 10. Cind este, este si o recunosc, pentru ca cine m-a etichetat ca fiind xenofob, s-a-nsalat amarnic.

Reluind, pentru o mai buna intelegere, admit ca am participat la acea nunta si mi-a placut. Mi-ar fi placut si mai mult daca ar fi servit si ceva preparate cu specific arabesc, dar si asa a fost foarte misto.

Nunta a avut loc la un club de golf si s-a executat intre fata unor prieteni si el, sirianul. Cum spuneam, atit el cit si toata familia lui, veniti cam de pretutindeni, oameni educati si cu mult bun simt, mi-au facut o adevarata placere sa-i cunosc si sa petrec impreuna cu ei. Oameni care inteleg sa respecte tarile care i-au primit si care se comporta ca atare. A fost totusi si-o imbrobodita, dar cred ca broboadele erau la misto, ca femeia era de-o exuberanta, dezinvoltura si un umor greu de asociat tinutei.

Programul a fost foarte dragut si de bun gust. Mai intii ne-am intilnit cu totii pe terenul de golf, pe un deal unde s-au servit diverse gustari, bauturi si unde s-a stat la vrajeala. Mai pe scurt, un coctail de-ncalzire si socializare in cadru natural. Vremea a fost excelenta. Sa fi fost vreo 24C si senin cu niscai nourasi. Spun asta pentru ca mai devreme nourasii fusesera ditai norii, plumburii si cu tente de furtuna. Dar n-a fost si totul a decurs conform planului.

Tot acolo, in mijlocul naturii, dupa socializare, a urmat ceremonia civila, scurta si la obiect. Fara tam-tam-uri bisericesti si alte nenorociri de genul alora care te adorm, daca stai pe scaun si te lesina daca stai in picioare. Dupa ceremonie, a urmat trasu-n poza si alte ordevuri.

Pe la 7 seara am coborit, cu carturile de golf care ne urcasera pe deal, la restaurantul unde avea sa se tina bairamul. Mise en place-ul foarte frumos si elegant si din care n-a lipsit si cadoul, extrem de inspirat, pentru fiecare invitat. Era vorba de niste linguri de lemn, pictate de mina, aduse toate din Romania si cite o punguta cu condimente arabesti. Un fel de herbe de Provence in varianta araba. Mincarea n-a fost rea, dar nu s-a ridicat la nivelul finger food-ului din deschidere. Alea chiar mi-au placut si prost am fost ca nu m-am saturat cu ele. In fine, am sperat la ceva arabesc, dar n-a fost sa fie.

Prima jumatate a programului a fost sustinuta de o formatie arabeasca. Si cum ritmurile erau destul de alerte, arabii au iesit la dans. Vazindu-i pe ei, am iesit si noi sa ne prostim, ca de unde sa fi stiut sa dansam arabeste? Oricum, atmosfera a fost degajata si foarte placuta. Am ris in draci, unii de altii, in incercarea de-ai imita pe arabi si araboice, care, spre deosebire de noi, stiau exact ce si cum trebuia dansat.

In partea a doua au adus citiva dansatori in costume populare romanesti, care au ars-o pe tot felul de banatene si ce-or mai fi fost ele. Dupa care s-a trecut la disco si dans international, la care a participat pina si imbrobodita. La sfirsit ne-am pupat cu totii hotarind iesiri viitoare la restaurante, fie cu profil arabesc, fie european. De profil nord american n-am auzit sa existe, ca le-am calca si pe-alea cu mult entuziasm.

Si acum sa revin la oful meu. Nu am absolut nimic impotriva celor care inteleg sa se comporte in acord cu normele civilizatiei care i-a primit, exact ca cei de aseara. Fara excese religioase care, dupa cum s-a vazut si continua sa se vada, nu duc la nimic bun. Religiile dezbina, fie ca religiosii o admit, au ba. Dar cum noi, cei de la nunta, eram mai mult atei, agnosti si poate c-or fi fost si vreo doi-trei moderati, ne-am inteles de minune. Pastrarea convingerilor religioase, daca le ai, in cadru intim, e tot ceea ce pretind, nimic mai mult sau mai extraordinar. Respectul trebuie sa aibe dublu sens, altfel e doar o vrajeala politica, urit mirositoare. Daca se doreste o societate multiculturala, functionala, atunci trebuie gasit un numitor comun, vestimentar si comportamental. Iar religia, indiferent de natura ei, trebuie sa fie tratata ca pe propriile organe genitale si nu va mirati. Asa cum nimeni nu le poarta la vedere, tot asa ar trebui sa trateze si religia pe care pretind c-o inteleg si-o practica. Pentru cei care inteleg acest lucru, am tot respectul, indiferent din ce semintie provin.

Iata si cadourile:

SONY DSC

 

Read Full Post »

Bocitoarea


Precizez din capul locului ca postul nu se adreseaza iubitorilor de hard rock, rock’n roll si manele.

N-as putea sa spun daca Llorona inseamna bocitoare, in intelesul pe care-l dam noi termenului, dar ce stiu e ca, la mexicanski, Llorona e o forta a raului si a urii, asociata cu moartea. Si cum folclorul mexican nu mai avea teme de tratat pe la sfirsitul secopului XIX, uite ca au luat-o si pe Llorona la scarmanat. De fapt povestea se refera la o tipeza care si-a inecat copiii in riu, din motive de barbat care-o parasise pentru o prospatura. Adica, cit de mexicanca trebuie sa fii, sa faci o asemenea oribilitate?

Din cite am aflat, de curind a aparut si-un film care o trateaza pe Llorona, ca subiect, dar cum nu l-am vazut, nu-l comentez. Probabil ca nici n-o sa-l vad vreodata ca din cite am inteles e cu bau-bau si eu ocolesc astfel de emotii inutile, care nu fac bine pitpalacului.

Dar, ca n-am ales subiectul din vreo pornire tenebroasa, am dat de-o varianta a cintecului, interpretata de-o pustoica, de numai 15 ani, Angela Aguilar. Si intrucit interpretarea ei mi se pare superba, am decis, de capul meu si-n unanimitate de voturi, sa v-o recomand spre ascultare. De fapt voi baga si traducerea, ca poate fi utila.

 

Ieșeai din templu într-o zi,
bocitoare, când trecând te văzui,
frumoasă bluză purtai,
bocitoare, că Fecioara te crezui.
Vai de mine, bocitoare,
bocitoare dintr-un un câmp de crini,
cel ce nu știe despre iubire,
bocitoare, nu știe ce este chinul.
Nu știu ce au florile,
bocitoare, florile unui cimitir,
că atunci când le mișcă vântul,
bocitoare, pare că le umple plânsul.
Vai de mine, bocitoare,
bocitoare, du-mă la râu.
Acoperă-mă cu șalul tău,
bocitoare, pentru că mor de frig.
Două săruturi duc în suflet,
bocitoare, ce nu se despart de mine:
ultimul al mamei mele,
bocitoare, si primul ce ți l-am dat.
Vai vai vai …

 

Read Full Post »


 

*

-Tata, de ce-i dai tircoale?

Mie-mi vine s-o maninc!

-Mai copile nu fi haplea,

Trebuie gindit … adinc.

*

Asta are carne tare

Si desi ne-ndeamna pofta,

Zic s-o punem la pastrare

Si-n schimb, s-o mincam pe ma-ta.

***

 

Read Full Post »

Older Posts »