Noi romanii avem talente. Multe talente. Unele native, altele dobindite. Unul dintre aceste talente este bataia de joc, in care excelam ca nimeni altii. N-as putea spune daca acest talent este nativ sau dobindit, dar e sigur ca-l speculam la maximum, batindu-ne joc adesea de noi insine si de ce avem mai de pret. Dar pentru a nu aluneca pe panta jurnalismului mioritic, n-am sa declar aceasta informatie „pe surse”, ci am sa o argumentez cu exemple cunoscute de noi toti.
Si pentru ca in postul de fata ma voi referi la o anumita cladire, am sa-l amintesc pe Ceasca, cel mai ctitor dintre ctitori. E adevarat ca ala ne-a privat de multe, dar in niciun caz de constructii. Ca a facut bine sau rau, nu stau sa analizez acum, dar cert e ca toate au fost facute pe banii nostri si de aproape toate ne-am batut joc mai apoi, dupa ce l-am mierlit pe „constructor”.
Parerea mea e ca am facut si facem in continuare o mare prostie, renuntind de buna voie la acei bani investiti, lasind marea majoritate a constructiilor incepute de Ceasca si neterminate din cauza plutonului de executie, pe mina hotilor si a naturii. Multe dintre aceste constructii au ajuns ruine, carii netratate de aproape trei decenii si care produc un gust neplacut si multa durere. Unele sunt combinate si uzine sau constructii de tip nord-corean, pe care o minte desteapta de antreprenor, nu de hot sau imbecil, putea sa le valorifice fara mari eforturi materiale sau mentale. Altele sunt opere arhitectonice de o frumusete rara si de care ne batem joc in mod ceausist. Toate semintiile Pamintului, inclusiv rusii, isi restaureaza si pastreaza bijuteriile arhitectonice ca pe sfintele moaste , multe devenind puncte de atractie, de interes si de mindrie a intregii civilizatiei omenesti. Aceste icon-uri atrag milioane de turisti, aducind tarilor respective beneficii imense. Vezi un Tour Eiffel, o Sagrada Familia, Opera din Viena sau Teatru Colon din Buenos Aires, Palm Islands din Dubai sau Casinoul din Monte Carlo.
Ei bine, n-am lasat intimplator Casinoul la urma, ci pentru ca vreau sa ma refer la cel din Constanta noastra. Uitindu-ma la cele doua cladiri, n-as putea spune ca cea din Monte Carlo e mai atragatoare, dar in mod sigur monegascii au stiut sa-i valorifice faima pe care tot ei i-au creat-o.
In antiteza cu ei, noi, astia care facem caz de exilul lui Ovidiu la Pontul Euxin, ne batem joc de-o „perla” construita pe malul marii Negre la 1910.
Domnule Pisum Arvense (mai pe romaneste, Mazare furajera), ce dracu de primar te-oi fi crezind, atita timp cit nu esti in stare sa menti si sa valorifici o splendoare arhitectonica pe care ai primito-n dar si pe care ai lasat-o sa se degradeze in ultimul hal? Asta e si motivul pentru care te-am numit Avense, adica mazare pentru vite, intrucit nu prezinti calitatile necesare celei pentru oameni.
Casinoul din Constanta care ar fi putut atrage si produce, si care era cindva icon-ul acestui oras, a ajuns, cu suportul neprecupetit al saltimbangului Pisum, o paragina, o ruina, o bataie de joc si un zid al plingerii.
Iar daca Mazare e furajer de dat la dobitoace, iar pe Kelemen Hunor (ministrul culturii si patrimoniului national) ungur fiind, il doare de patrimoniul nostru national, cam cit ma doare pe mine de soarta cailor din pusta ungara, de ce oare Ponta, ca prim ministru si ca pretins posesor de mindrie nationala, permite aceasta bataie de joc incalificabila?
Pe de alta parte, referitor la imobilele de patrimoniu, cred ca nimerit ar fi ca retrocedarea lor sa se faca conditionat de restaurarea lor. De fapt, pentru a evita eventuale confruntari in instantele judecatoresti, eu, ca stat, le-as restaura si as pretinde proprietarilor costul restaurarii ca o conditie a retrocedarii. Iar daca propietarul n-ar avea bani sa plateasca, as scote cladirea la licitatie, mi-as trage costul restaurarii si i-as „retroceda” proprietarului suma ramasa. Simplu si echitabil, atit pentru proprietar, cit si pentru avutia arhitectonica a tarii.
comunista