Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category


M-am gindit, chiar daca „a gindi” n-are reflexiv, ca ar fi amuzant sa-mi postez evolutia. Ma refer la cea fizica si fizionomica. Ca in legatura cu alte evolutii nu exista poze de postat.

De ce o fac? Pentru ca n-am altceva mai bun de facut. Ma expun vreunui pericol? N-as crede. Si asta pentru ca orice „pericol” care vrea sa ma cunoasca cu tot dindinsul, ma cunoaste deja, cu sau fara postarile mele si fie ca stau la suprafata, ascuns pe sub pamint, pe sub ape sau pe Luna. Ca daca nu stiati, va spun eu, de aia care tin mortis sa te cunoasca nu scapi nici in gaura de sarpe.

Pe de alta parte nu-i exclus sa fie si cititori pe care nu-i mina nici macar curiozitatea. Ei bine, respectivii pot sa treaca linistiti la un post precedent, ca doar au de unde-alege.

Dar eu, sa v-o spun de la obraz, zau ca mi-ar placea sa vad cite un post de genul astuia si pe alte bloguri. Si de aceea m-am gindit, asa cum spuneam, ca poate vor fi ceva amatori de „io-te-l si p-asta!”

As vrea totusi sa mai spun ca nu ma dezvalui pentru a fi analizat si comentat. Nu. O fac pentru ca se poarta. Numai ca nu voi proceda ca pocnitoarea de Prodanca care se pozeaza ori de cite ori se dezbraca. Sau se dezbraca ori de cite ori se pozeaza, In fine, nu ma voi preta la nudisme, ca sincer, nu sunt ala care sa gifiie diminetile pe treademill, sa bea apa si sa manince salata. Dar nu sunt nici vreun Quasimodo sa ma ascund prin hrubele Notre Dame-ului, basca faptul ca a trecut ceva timp de cind n-am mai tras clopotele cuiva.

Cu acestea fiind zise, zic sa trecem la treaba. Pai da, ca hirtia fotografica n-o pot atasa postului. Ca urmare trebuie sa caut pozele, sa le scanez, daca s-o putea, in conditiile in care unele sunt ca vai de ele si abea apoi sa le atasez, intru exaltarea unanima.

Incep de la citeva luni, fara caciulita, apoi in avion dupa o congestie pulmonara, cu taica-meu in parcul Ioanid, in tabara cu palma ridicata, printr-a 9-a cu gind de emigrare pe piept, pe la 18 primaveri, da’ nu-s cel din mijloc si nici cea din dreapta, pe cind fumam si asteptam s-o-ntind in Canada, Canada la-nceputuri, Canada mai apoi si in fine, acum trei saptamini la Porto Venere in Toscana.

Calitatea pozelor lasa mult de dorit, dar mai bine de atit n-am fost in stare. Oricum, vazind-o pe prima si pe ultima, ma iau fiori si nu de placere.

Reclame

Read Full Post »

Marea hoinareala (4)


Bun, trecem la vizite si dupa cum spuneam, le-am executat in Spania. In primul rind Sevilla. Sevilla e superba daca te-nvirti prin centrul vechi. Are si un riu cu un nume imposibil, Guadalquivir si multe puncte de atractie. Ciuprecile, Setas de Sevilla despre care am vorbit deja, sunt doar unul dintre ele si de data recenta. Spun asta pentru ca restul atractiilor turistice sunt in general monumente istorice, multe avind origini maure.

Alameda de Hercules, o piata mai mult lunga decit lata, strajuita la capete de cite doua coloane romane in virful carora troneaza statuile lui Hercules, Julius Caesar si doi lei reprezentind Seville si Spain. Numai doua dintre coloane sunt autentic romane, sterpelite de la un templu. Restul sunt create ulterior, ca de altfel si statuile. Piata asta are o istorie interesanta. Initial, prin secolul XVI, a fost conceputa ca un fel de promenada pentru cei din inalta societate seviliana. Apoi, dupa razboiul civil, a devenit centrul prostitutiei, al drogurilor si al mujicilor. Se spune ca existau peste 30 de bordeluri. Adica fut la foc continuu. Un fel de poligon de trageri. Restaurarea pietei si revenirea la normalitate s-a intimplat dupa anul 2000. Acum sunt o gramada de restaurante, baruri si discoteci, unele adjudecate si de fratii nosti LGBT-isti. Personal nu i-am vazut, dar asa ni s-a spus. In orice caz, piata e plina de viata la orice ora din zi si pina tirziu in noapte.

Prima poza-i apartine lui Google, ca n-aveam drona la mine. Si n-o aveam pentru ca nici nu am.

Alt punct de interes e Plaza de Espana. Un semicerc marginit de un palat pe partea curbata si de Parcul Maria Luisa in partea opusa. Piata e prevazuta, de jur-imprejur, cu un canal „navigabil” doar de barcute iar in centrul ei i-au tras  si o fintina arteziana. Dar ce m-a impresionat mai mult si mai mult ar fi podurile si decoratiile ceramice, viu colorate. De fapt decoratiunile ceramice sunt pe toate zidurile. Pina si bisericile au incorporate in peretii exteriori ai intrarilor astfel de ceramice pictate cu teme religioase.

Apoi ar fi Real Alcazar de Sevilla. Alcazar insemnind palat, in araba, asa ca Andalusia are mai multe alcazare, asta fiind unul dintre ele. Construit de mauri, palatul, ca mai toate cladirile, inclusiv hotelul in care am stat, abunda de curti interioare. Palatul are, bineinteles, si un parc cu portocali, lamii si bazine cu apa. Un parc impartit in doua de un pasaj. Ei bine, cind am trecut prin acel pasaj, mirosul portocalilor te nauceste. Te nauceste de placere. Si ni s-a spus ca in martie-aprilie cind infloresc toti portocalii in Sevilla, e o nebunie.

O alta curiozitate, ar fi ca porocalele astea, care au fost aduse de arabi, acum 8 secole, si care atirna prin tot orasul, nu se maninca, fiind amare, dar sunt exportate la englezi care fac din ele renumita marmelada.

O parte a parcului e conceputa in stil maur, cealalta in stil englezesc. Palatul nu e mai tare ca altele, dar dantelaria maura si decoratiile din ceramica colorata sunt intr-adevar superbe. La mauri simbolismul se pare ca era piatra de capatii a decoratiunilor interioare. Totul, pina la cel mai mic amanunt are o semnificatie legata de califul la putere, de Quran, Allah si cam atit, ca bag sama astia n-o au cu miile de sfinti si sfintisori, cum o are crestinatatea.

Si as mai adauga ca pina la excursia asta nu i-am apreciat pe arabi si arabismele lor de data recenta, dar in ce-i priveste pe cei de atunci, numai de bine. Aveau o civilizatie atit de avansata ca mi-e greu sa le inteleg declinul. Ce inginerie, ce palate, ce apeducte, ce decoratii, ce gindire, ce viziune si o surprinzatoare toleranta fata de celelalte religii monoteiste! Am ramas inmarmurit. Pe bune!

Trecem la Catedral de Sevilla. Nu stiu citi din voi au avut ocazia sa viziteze Sf Petru din Vatican. Ei bine, Catedral de Sevilla o concureaza. In ce? In sfidare. E de neinchipuit ce bogatii ascunde aceasta catedrala impreuna cu El Divino Salvador, alta catedrala care vine la pachet cu asta, ma refer la biletele de intrare. Cind vezi in ce bogatie traiesc „slujitorii Domnului” pe spinarea credinciosilor, ti se face lehamite. Si nu spun ca ce am vazut nu e superb si nu m-a impresionat, dar trebuie sa faci abstractie de pretul platit de amaritii cotizanti pentru a te bucura de opulenta si magnitudinea acestor edificii pe care mi-e greu sa le numesc, de cult. Poate doar de cult al personalitatii. Oricum ar fi, merita vazute. De fapt, daca stau sa reflectez, in Sevilla e cam strada si biserica. Nu cred ca exista un oras in lume cu mai multe biserici. Chiar am sa caut sa vad cite sunt la numar. Iar strazile, in marea lor  majoritate, au nume cu tenta religioasa. OK, am aflat, sunt 115 biserici in Sevilla. Nebunie curata!

Plaza de toros. Nu stiu daca se stie dar in Andalusia coridele sunt inca legale. Intre aprilie si septembrie marile arene andaluze gazduiesc aceste spectacole care sunt si televizate. Nu sunt pentru, nu sunt contra, dar nici nu ma dau in vint dupa un astfel de spectacol, in care un bou rapune un taur. Personal n-o consider nici arta, nici sport. Poate circ.

Si cred ca ma voi opri aici cu Sevilla, desi mai sunt multe de spus si aratat, dar nu vreau s-o lungesc la nesfirsit. Mai spun doar ca strazile Calle San Eloy, Calle O’Donnell si Calle Sierpes sunt pline de magazine, de la foarte ieftine la scumpe. Foarte scumpe n-am vazut. Iar daca le vizitati, incercati si cofetaria La Campana. Pam, pam!

 

 

Read Full Post »


by papa

Aho, Aho femei cuminti

Si barbati scosi, rau, din minti,

De-atitea femei cuminti,

Eu sunt Nou, sunt Anul Nou,

Curind voi iesit din ou

Si-as dori sa va urez,

Dar si sa va sugerez,

Nu la mic, ci doar la mare,

In suflet si-ntre picioare,

Fericire si caldura,

Bani, mult sex si bautura!

-Ia mai minati, mai, sa rasune-n munti si-n vai!

-Cred c-o sa te indispun, asta-i bici, nu-i tanc, nici tun.

Partuze si voie buna,

O viata cit mai nebuna,

Fara dogme si restrictii,

Constringeri si inchizitii.

Fara gind preconceput,

Fara frica de-nceput.

Viata-i una, cum se stie,

N-o inmormintati de vie!

-Ia mai minati, mai, din bici sa iasa vapai!

-Nu sunt vreunu de la mediu, dar chiar ti-ai dori incendiu?

Doamnelor va urez voua,

S-aveti un barbat cit … noua,

Iar barbatilor de casa,

O nevasta credincioasa!

Nu, n-am spus „evlavioasa”

Credincioasa cui vrea ea,

Dar cu tact si cu „perdea”

Caci cum stiti, viata-i si scurta,

De ce s-o mai faci si sluta,

Cu un mort de beat in pat,

Impotent si bosumflat?

-Ia mai minati, mai, si sunati din zurgalai!

-Zurgalaii-s pe dolari, pe roni, adu-ti calusari.

Iar voi soti cu sex in minte,

Ascultati si luati aminte,

Aste citeva cuvinte:

Orice fapta nestiuta,

E ca viata nenascuta,

Dar vedeti-va de casa

Si de cin’ v-a fost mireasa.

Domnii-s domni, nu fiti birjari

Si nici porci. fiti doar magari,

Sau, mai bine zis, curvari!

Si nu va urez sa fiti,

Dar in cazul c-o ginditi,

C-o ginditi si-o si doriti,

Sa stiti cum s-o-nfaptuiti.

-Ia mai minati mai voinici, fum sa iasa din opinci!

-Ai vrut foc, ai vrut si „bum!”, iar acum iti trebui’ fum?

Oameni buni, oameni frumosi,

Fiti cu voi mai omenosi,

Nu ciufuti si artagosi,

Fiti veseli si plini de viata,

Chiar si dis-de-dimineata.

Nu va faceti viata chin,

Ca nu-i vorba de destin,

Ci de cum o vreti sa fie,

Cu necaz sau bucurie.

Fericiti-va c-o-aveti,

Fara cai verzi pe pereti.

Traiti-o din plin, ca-i una,

Nu din cind in cind, ci-ntruna,

-Ia mai minati plugul, mai, fete mari si voi flacai!

-Fete mari? Poate-ntr-a doua. Eu-s aproape intr-a noua.

Iar daca sunteti parinti,

Sa aveti copii cuminti,

Fara ghimpi sau tatuaje,

Si feriti de anturaje

Cu dementii de pripas,

Care trag, din pungi, pe nas,

Sau care isi baga-n vena,

C-asta-i azi „viata mondena”

-Minati, mai, paharu-i plin, ba cu tuica, ba cu vin!

-Anule, tu esti chiar chior, nu ma vezi ca sunt minor?

In politica s-aveti

Parte de oameni destepti,

Cu coloana vertebrala,

Nu pusi pe capatuiala,

(Prin coruptii si ciordeala,)

Pentru bunastarea lor,

Nu si-a bietului popor.

Bagati hotii in pirnaie,

C-aia-i bena de gunoaie

Si-n alegeri sa aveti,

Candidati onesti si drepti!

(Mi se pare numai mie,

Ca ce-am spus e-o utopie?)

 

-Ia minati boii cu spor, inainte, pe ogor!

-Bai, noi suntem din alt soi, boii ne mina pe noi. Nu-nainte, ci-napoi.

Iar tu care ma citesti,

Desi nu stiu ce-ti doresti,

Te rog, acum, la final,

Nu ma face-un An banal.

Fa-ma vesel si placut,

Sa regreti cind ti-am trecut.

Eu sa-ti fi fost tie anul,

Cel mai tare pe tot planul,

Fara crize si-atentate,

Fara state conflagrante,

Fara lipsuri si seisme,

Fara boli si cataclisme,

Fara „vai!” si fara „au!”

Si urit ca un bau-bau.

Fara „au!” si fara „vai!”

Sa-ti fiu frumos ca un crai,

Sclipitor si plin de bani,

La Anu si-ntr-un Multi Ani!

-Gata, mai, ca mi-ai mincat, ficatii, cu-al tau „minat”

-Bine,  mina-te tu singur, dar vei regreta, te-asigur.

Read Full Post »

Noblesse oblige?


Se pare ca „nobletea” e un termen perimat. Din motive necunoscute mie, manierele elegante au involuat. Ne intoarcem la primitivism sau cum? Ce invatasem eu, inca din copilarie, din toate sursele educationale, e ca atunci cind cineva iti da binete sau iti ureaza de bine, nobletea te obliga sa raspunzi, indiferent de pozitia sociala, de nivelul educational sau de sentimentele fata de cel ce ti-a urat. Ei bine, se pare c-am ramas in urma cu involutia manierelor elegante.

In postul precedent am urat tuturor celor care intra si citesc postul, „Craciun Fericit!”. In viziunea mea, „absurda” consideram a fi elegant ca cei ce-mi citesc si primesc urarea, sa-i si raspunda. Pentru ca, dupa cum spuneam, asa am fost crescut, fie c-a fost bine sau rau.

Ei bine, din cele 178 de accesari ale acelui post, numai alex si potecuta au raspuns urarilor, asa cum era civilizat s-o faca. Restul de 176 preferind sa-si insuseasca urarea si sa-si vada de drum. Argumentul „nu mi-a placut postul” sau ” intrasem pentru prima data” sau „n-aveam timp” sau „nu stiam ca mi-e adresata” sunt puerile, avind in vedere ca era vorba de-o urare adresata tuturor celor care o vor citi.

Sa fim bine intelesi, nu ma intereseaza traficul, ci bunul simt. Iar cind lipseste, blogaritul e doar o acuta pierdere de timp. Dar pentru ca am promis, voi mai posta Blogusorul Papal. Nimic mai mult.

Va mai doresc blogareala placuta, in continuare, asa cum o intelege fiecare!

Read Full Post »

Of, inimioara!


Titlul asta-mi aduce aminte de versurile Ioanei Radu „Inima, de ce nu vrei sa-mbatrinesti, / Nu ti-a ajuns cit ai iubit, Si ai … cotcodacit, pentru ca in postul de fata vom vorbi de inimioare de pasarica (gaina, de data asta). Dar acum, c-am adus vorba, oare gainile iubesc? Stiu, cu siguranta, ca gisculitele, care dupa unii autori sunt tot doamne, dar ceva mai blonde, iubesc cu pasiune si din adincul inimii. Dar despre gaini, care desi au treaba cu cocosul, n-am auzit nici macar zvonuri.

Asadar, astazi ma voi ocupa de inimioare de pasarica (vezi paranteza de mai sus). Si iata cum mi-a venit aceasta idee. Uitindu-ma eu la galantar, ca porcu la portocala, numai ce-mi sar in ochi niste frigarui de pasare, frumos aranjate si gata de azvirlit pe gratar. Nu spun, in acel moment cam toate-mi faceau cu ochiul, dar cumva si nu stiu din ce motiv, privirea-mi aluneca spre dreapta unde tronau citeva caserole cu inimioare de pasare, altele cu pipote si altele cu ficatei. Dar pentru ca inimioarele erau in imediata vecinatate a frigaruilor, un gind mi-a strapuns parietalul indreptindu-se cu repeziciune spre zonele de analiza a informatiei. N-a durat o secunda, ca sunt extrem de rapid cind vine vorba de culinareli, si am si pus mina pe doua caserole cu inimioare in vederea unor frigarui mai asa si nu stiu cum.

Si acum sa trecem la fapte, ca de vrajeala, e plina blogosfera.

Ajuns acasa, la mine, am eliminat aortele si venele cave, ca astia sunt in stare sa-ti vinda inima cu intregul sistem circulator. Bani sa iasa. Apoi am crestat, longitudinal, fiecare inimioara-n parte, de mi s-au sterpezit dintii de cit de anevoioasa e operatia asta. Si nu le-am crestat doar ca sa le cracanez, ci pentru a extrage cheagurile (urit cuvint!) pe care le-am evitat dintotdeauna, indiferent de provenienta. Cum nu sunt liliac, nici lipitoare si nici macar vreun descendent a lui Tepes, de ce m-as complica cu leucocite, trombocite si alte scirbosenii galinacee? Sincer, nici singerete nu maninc, desi stiu ca-i porcin si comestibil.

Bun, dupa extirpare, am mai lasat inimioarele in apa rece, la frigider, sa se mai debaraseze de hematiile pe care jetul nu le-a convins sa se scurga. Apoi le-am pregatit o saramura cu ulei, zeama de lamiie, piri-piri, sare, piper, usturoi si o alta uscaciune de ierburi aromate. Si iar le-am bagat in frigider sa le mai zgribulesc putin.

Uitasem sa spun ca am luat si niscai ciupercute pentru frigarui, ca asa-mi place mie … sa variez. Ma refer la carne si legume. Si in astfel de variatiune le-am si infipt in tepusile de bambus. De fapt asta e cam singura operatiune similara celor de pe vremea lui Tepes, ca tot il amintisem. Si, desi afara e mult sub temperatura de confort, le-am pus pe gratar pentru a le gratarii, Piratului i-am tras un chiken jerk, ca inimioarele ii afecteaza miocardul, ceea ce-l impiedica sa le si priveasca.

Dupa gratareala, erau rumene de placere, asa ca le-am asezat pe-o saltea confortabila de piure cu ceapa prajita si bacon si c-o salata alaturi. Vinul nu mi-a lipsit toata ziua, asa c-am dat-o pe JW Black Label pentru acelasi motiv, dorinta de-a varia.

Si acum zic sa trecem la fo doua poze, ca de ce-as pune mai multe?

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Read Full Post »


Ati auzit de continentul American? Ati auzit. Ati auzit de o tara numita America? Ati auzit. Dar oare exista o tara cu acest nume? Nu. Asta nu-i Australia care-i si tara si continent. Pai si atunci expresia „proud to be american” pe care o flutura toti … statunitezii, se refera la apartenenta de continentul american? Nu. E vreo alta semintie in America care sa fluture aceasta lozinca, desi toti sunt americani? Nu. Mai mult, n-am auzit pe nimeni sustinind zilnic c-ar fi mindru ca e european, asiatic sau african. Si atunci cum ramine?

Dar referitor la Presedintele Americii? E ca si cum l-ai numi pe Johanis, Presedintele Europei. Ridicol, nu-i asa? Nu inteleg cum s-a ajuns la acest accept tacit si penibil in care Statele Unite pot fi numite America iar cetatenii ei, americani. Ca sunt americani, nimeni nu contesta, dar nu sunt singurii si mindria lor nu se refera la intregul continent American.

Mai mult, pentru ca lista nonsensului „American” poate continua, ce spuneti de „the American flag”? E steagul Americii? In niciun caz. America numara nu mai putin de 36 de tari, incluzind America Centrala Insulara, toate cu steagurile proprii. Si atunci, de unde pina unde acest „American flag”, ca sigur nu reprezinta continentul American. Se refera, strict, la spatiul dintre Mexic si Canada, citeva insule si-o ditai peninsula.

Si o alta intrebare, la fel de fireasca ar fi, „astia chiar n-au fost in stare sa-si gaseasca un nume, asa cum si-a gasit si Canada, desi aici e o provincie care vorbeste franceza sau, ma rog, o franceza aproximativa? Si daca totusi au hotarit sa-si numeasca tara cu o definitie, de ce nu se numesc statunitezi? Ca asta sigur i-ar deosebi de celelalte popoare ale Americii si ar avea sens.

Dar sa ne intelegem, nu cetateanul de rind e vinovat pentru situatia creata, ci dobitocii de politicieni. Omul de rind isi spune „american” pentru ca traieste intr-o tara fara nume. „Statele Unite” nu poate reprezenta numele unei tari. Poate defini o situatie politica si sociala a tarii respective, ca si in cazul fostului URSS sau actualului UAE, dar cam atit. Totusi, URSS-istii isi spuneau sovietici, nu europeni sau asiatici, functie de pozitionarea geografica. Cum si de ce „americanii” nu-si pot spune statunitezi?

Atrag atentia malitiosilor ca nu incerc sa pun eu coada la pruna sau sa schimb o situatie de fapt. Nu fac altceva decit s-o constat si s-o dezbat cu cine doreste s-o dezbata, fara pretentia si intentia de-a reinventa roata.

 

Read Full Post »


Nu mi-am propus sa va „buhahah!” chiar daca deseara se lasa cu schelete, lilieci, paienjeni si alte vampirisme. Mai mult decit atit, tot gindindu-ma ce sa pregatesc de-ale gurii (ma refer la mincare, nu la blow job-uri) am hotarit de unul singur si-n unanimitate de voturi sa execut niste dovlecei umpluti cu dragoste si carne de curcan. De fapt, ideea mi-a venit ieri, cind am dat fuga sa-mi cumpar struguri pentru must si niste miel pentru pastrama. In fine, tot plimbindu-ma prin Loblows, am dat peste niste dovlecei si cum mai aveam pieptul de la curcanul cumparat acum fo saptamina, mi-am soptit, ca sa nu m-auda toata lumea, „ce-ar fi s-o pun de-un dovlecel umplut?” Si uite asa am ajuns acasa incarcat ca o albinuta supraponderala si m-am pus pe treaba.

Cum insa am uitat sa-mi cumpar scotch-ul cel de toate zilele, am dat-o pe cognac, ca si ala e baubil si la dovlecei merge ca muraturile cu kefir. Adica, ca dracu. Si daca tot nu erau compatibile, a trebuit sa compatibilizez macar una dintre ele cu un ceva si uite asa am dat-o pe muzica clasica, ca am fo patru ore inregistrate. Va pun si voua fo doua serenade, de Dvorak si, bineinteles, Schubert, ca sa vedeti si voi cit de minunat se-mpletesc cu dovleceii mei.  Hm! Luati totusi si un cognac, pentru orice eventualitate. Ca privind si ascultind nu dau bine, dar cind gatesti, va jur, merge orice.

Retete nu va dau pentru ca le stiti cu totii, va spun doar ca pieptul de curcan dupa ce l-am tocat, l-am condimentat in draci ca sa aduca, cit de cit, cu pastrama dupa care-mi lasa gura apa. Si uite ce-a iesit.

 

 

 

 

Read Full Post »

Older Posts »