Feeds:
Articole
Comentarii

Ne mor melcii

Da, amice, ne mor melcii. Aia care au lasat urme notabile, in trecerea lor prin viata, nu ca mine si ca altii ca mine. Nu spun ca noi n-am conta, ca la orice contabilizare, inca mai iesim la numarul de deasupra ierbii. Numai ca astia ramin la numar si cind trec de partea nedorita a ierbii. Astia, fie ca ne-au placut sau nu, ne-au lasat urme si-n cultura si-n constiinta si-n memorie, prin ceea ce au spus si facut.  Bine, de spus, am spus si noi, si vrute si nevrute, doar ca pe noi ne-au ascultat doar familia, doi, trei prieteni si ceva colegi de scoala si serviciu. P-astia i-a ascultat, i-a iubit si-i deplinge o tara intreaga.

In fine, viata e cit e, desi e adevarat ca o mai lungim noi cu cite-un medicament, cu cite-o operatie, cite-o extractie. Dar cind nu mai ai ce opera si medicamentele devin neputincioase, se cheama ca a sosit timpul sa ne odihnim.

Asa ca, odihna placuta si indelungata, tie Pascule si  tie Papaiani si tie Morarule si tie Beligane si tuturor celor care v-ati lasat urma pe lumea asta!

image-2009-06-30-5872869-70-ioan-gyuri-pascu

sebastian-papaiani-774415l

Pa on Pi

Stiu, erati obisnuiti cu „pa si pu la toata lumea”, numai ca de data asta e mai altfel. Dar acum fara misto, chiar trebuie sa explic fiecare titlu abreviat? Bine, fie, dar asta-i ultima oara cind o mai fac. Party on Pictures, ca sa-mi mai relaxez si eu degetele greu incercate in procesul de pregatire al petrecerii. Si cum eu nu sunt temator in postarea pozelor, ca altii, le bag fara reticente.

Asa ca, dupa cum s-a anuntat si-n presa scrisa, ieri am avut petrecere. Una mai moderata. 32 de participanti plus doua invitate care au constituit surpriza serii. Si pentru ca am topait ca iedul, acum ma dor si muschii pe care uitasem ca-i mai am. Dar na, probabil ca daca am arde-o-n bairame, saptaminal, acum nu m-ar mai chinui fibra.

Ce se va vedea in imaginile care urmeaza sunt faze de la taclalele introductive, citeva antreuri d-ale gurii, cele doua bucati invitate, care din cauza de samba, le numesc sambiste si care, pe bune, si-au meritat banii, dantuiala, torturi cu placute care explica, intr-un mod original, cauza acestui bairam si evident, cauza cauzei, adica sarbatorita. Detalii pot oferi numai la cereri exprese si bineintentionate.

Pentru ambianta, bag s-o bucata (muzicala, nu din cele invitate, ca alea nu-mi apartin) pe care s-a dansat … cu draci.

 

SONY DSC

SONY DSC

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

dscn0012

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Cine zice, ma-sa-i curva!

Din capul locului voi spune ca sunt dupa doua Rye-uri canadeze. Asta fiind declarat cel mai brava whisky pe 2014 sau 2015. Adica, vreau sa zic si sa demonstrez, cam de ce distilareala sunt capabili fratii mei…de cruce.

Bun, acum c-am incheiat-o cu circumstantele atenuante, ma voi referi direct la rect. Nu, nu la asta ma voi referi. Asta-i consecinta poeziilor pe care le-am tot scris. Cred ca mi-au intrat rimele-n singe. Reiau. In continuare ma voi referi la titlu. Din prima va pot spune ca expresia apartine claselor primare. Cel putin atunci am preluat-o eu si altii ca mine. Evident ca expresia avea mai multe variante, dar concluzia cum ca „ma-sa-i curva” era comuna tuturor.

Sa fii fost printr-a opta si unul din cei cu care m-am intilnit la RO acum fo luna si care apare in pozele expuse, decide, cu acordul parintilor, sa-si serbeze ziua … cred ca de nastere.  In fine, suntem invitati toti aia care formam crema (alterata) a clasei. De fapt alterati eram doar noi, baietii, ca fetele erau premiantele clasei. Asta nu inseamna ca noi eram timpitii, dar din cite-mi amintesc, purtarea ne strica media generala la toti.

Asa! Mai departe. Incepe petrecerea. Mincam, cam tot ce pregatise ma-sa, vorbim putin de fut si de alte preocupari adolescentine, iar mai apoi trecem la actiune, ca doar pentru aia venisem. Nu, nu la actiunea de fut, ca fetele erau si mari si cu frica paterna in chiloti, asta fiind un fel de centura medievala de castitate in acele vremuri tulburi. Dar parintii gazdei nefiind acasa, am dat-o, cu o febrilitate maxima, pe „Je t’aime moi non plus”-uri si limbi in gura, de-ai fi zis ca eram in cautarea sucului gastric, chiar daca-l uram pe broscoiul de Gainsbourg cu aceeasi pasiune cu care-i dansam melodia. Ce sa va mai spun, ca doar stiti si voi? Eram toti solidificati, ca cimentul rapid. Si pentru a ne regla intrucitva presiunea subabdominala, ieseam, periodic, pe balcon la o tigara, ca nici fumatul nu-l scapasem din vedere, la virsta respectiva. Problema e ca n-aveam brichete, asa ca sarbatoritul a adus un ditai chibritul menaj, care arata cam ca o caramida.

In fine, se tremina bairamul si plecam cracanati spre casele noastre. A doua zi (sau sa fii fost a treia?) ma abordeaza maica-mea. Cumva pe ocolite, dar cu intentia vadita de-a afla ce era cu chibritul menaj uitat de sarbatorit in balconul apartamentului. Eu m-am dat nestiutor, desi cred ca pe fata mea scria cu litere de tipar „ca sa ne aprindem tigarile”. Maica-mea, procedind cu tact, mi-a pus in vedere ca daca se mai intimpla, zbor din casa. Chestia m-a marcat emotional, motiv pentru care fumam numai pe afara, ca homeless-ii.

Citind toate astea, veti spune, si pe buna dreptate, „bine ba, dar ce legatura are betonul cu curvia?” Pai are, ca noi ne angajasem ca cine-o spune c-am fumat, ma-sa-i curva. Si acum ma tot intreb, mama sarbatoritului o fi fost curva sau ma-sa, adica bunica, care era mama ciripitoarei?

Pe de alta parte, punindu-ma in situatia mamei lui, as spune” pai bine bai trogloditilor, de ce sa fie mama curva, cind voi ati fost dobitocii care mi-ati „spus” mie, uitind chibritul pe balcon? Caz in care s-ar putea deduce ca toate mamele participantilor ar fi fost curve. Hm, incurcata treaba! Ca, sincer,  daca expresia se referea la tati, sa mor daca mi-ar fi pasat, dar asa…m-a-ntelegeti, e vorba de onoarea mamei.

 

Priveste-ma-n versuri (36)

expressions-of-love-beautiful-pictures-32131758-500-702

*

O fi poza de arhiva,

C-un cal s-o micuta diva,

Durdulie si focoasa,

Ce-a ajuns imparateasa?

*

Sau e doar un moment care,

Oarecum, din intimplare,

Dovedeste celor mari,

Ce se simt destepti si tari,

Ca un ingeras de-o schioapa,

Poate imblinzi o iapa?

*

Argumentum baculum

Nu-i uman si nu-i nicicum.

***

FT

Nu, nu lipseste nicio vocala din titlu. E doar abrevierea lui „Fara Titlu”. De ce „fara titlu”? Pentru ca nu vreau sa-mi atrag cititorii ca pe guvizi, cu titluri bombastice, asa cum face Gazeta Sporturilor.  As vrea sa fiu citit pentru continut nu pentru promisiunea din titlu. Ca daca era sa-mi doresc trafic, as fi bagat vocala sau as fi bagat un „Sex in trei cu schimb de locuri” si in mod sigur m-ar fi citit toata Cisnadia, jumatate din Republica Moldova si cautatorii de sex virtual. Da’ ce-mi trebuie mie volum? Ca, dupa cum stiti,  ce-i mult strica.

Strica pe dracu! Nu stica de loc, de mod si nici de timp. Ca daca cineva de la Ministerul Cantitativ al Satisfactiei m-ar pune sa-mi descriu vacanta bucuresteana cu un singur cuvint, ala ar fi … „mult”

Mult soare si vreme frumoasa. Multa distractie si buna dispozitie. Multe sprituri si spirtoase. Multa si variata haleala. Multa piscina. Multa muzica. Multe intilniri placute, atit cu prezentul farmaceutic, pina acum necunoscut, cit si cu trecutul, cunoscut, dar nu in forma lui incaruntita si ridata. Multa satisfactie, cauzata de faptul c-am reusit sa scap cu masina nevatamata, in traficul bucurestean. Multe ore petrecute in restaurant. Si aici se cuvine o paranteza.

Am descoperit si frecventat, zilnic, o terasa la iesirea din comuna Berceni. Un fel de „Doi cocosi” sau  „Prepeleac”-ul vremurilor de glorie adolescentina. Cel de acum se cheama Sabri Park. Mincare buna si variata, de la tochituri si cordon bleu, la salau si saramura de crap. De la ciorba de burta sau cu perisoare, la tot felul de deserturi apetisante. Drept sa va spun si acum imi vine apa-n gura. Bine ca nu-mi vine la genunchi, ca p-aia din gura am cu ce s-o intretin, stiut fiind ca bucatareala este a treia pasiune a vietii mele, dupa femei si dans. Nu stiu cum si nici de ce am eu asa o slabiciune pentru aceste trei sex apeal-uri. Ca sa nu-mi spuneti ca un barbat care va gateste si va danseaza, femei fiind, nu va trezeste libidoul din amorteala grijilor cotidiene. Acum rid, da’ bine ca nu se vede.

Mai departe. Preturile erau foarte bune, atmosfera relaxanta intr-o locatie foarte misto si-un serviciu ireprosabil. Aici ne-am invitat mai toate vechile prietenii cu care am petrecut pina tirziu in noapte, Jidvei-ul tinindu-ne de urit, dar si de frumos.

Si ar mai fi ceva. Ceva care mi-a produs multa bucurie launtrica, mustind de egoism. Ceva la care am visat ani de-a rindul, pe vremea cind era imposibil de realizat, desi suferinta pe care mi-o provoca, de fiecare data, echivala cu cea a maselelor de minte. Luni au inceput scolile si pentru al trezeci si sase-lea an consecutiv, n-a trebuit sa ma prezint. Bine, de prezentat nu ma prezentam nici atunci cind trebuia, dar de trei decenii incoace, satisfactia neprezentarii legitime, ma copleseste.

In rest, ce-ar mai fi de spus? N-am ajuns la Maneciu, pe care ni-l propusesem, din motive indescriptibile pe blog. N-am mai ajuns nici la Mamaia care oricum nu era in schema initiala, dar care ne fusese propusa de cumnat. In schimbul lor, am ars-o intr-un dolce far niente bucurestean.

Si acum ca asta s-a firsit, asteptam cu nerabdare Bahamasul din ianuarie. Dar pina atunci, weekend-ul viitor dam un bairam in cinstea ritornerarii la matca nord-americana.

Bag si ceva poze, ca de, ca tot japonezul, am avut si aparatul cu mine. Si ca tot fotograful, am avut si sarcina de-a executa majoritatea pozelor, motiv pentru care apar mai rar.

Ah, uitasem! Na si melodiile care inca-mi umbla prin creieri.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

Funny-3

*

Vine veste din inaltu’

„Americani,

Daca vreti sa faceti saltu’

Luati o Clinton si un Tramp,

Il varsati pe unu-n altu’

Si v-alegeti cu un Clamp,

Care e mai bou ca Donald

Si mai javra decit ea

S-o s-aveti un presedinte,

Si timpit, dar si jartea.

***

 

 

 

54 part 5

Daca sunteti curiosi in privinta celorlalte 54-uri, le puteti citi aici si aici si aici si in fine, aici.

Litoralul anilor ’70 a fost cam tot ce nu-si doreste un parinte pentru copilul lui. Cum oi fi reusit sa scap intreg din iuresul acelor vremuri, nu stiu si nici ca-mi pasa, ca doar n-am fost singurul, dar privind in urma, imi cam dau seama ca daca fi-meu mi-ar face acum ceea ce le faceam eu alor mei, as fi fost mincat. Dar pe de alta parte, parca-mi pare rau ca nu a avut si el tineretea noastra, a alora care o ardeam zilnic prin baruri si discoteci. Dar fara doar si poate ca ma refer la distractii, nu si la…

… atunci, prin ’74, ajunsi la capatul rabdarilor cu Militia din Mangalia Nord, care ne haituia ca pe mistreti,  am hotarit sa ne relocam, mai la Nord, spre Delta, dar nu ca sa-i numaram Dunarii stiucile, ca nu de alea ne ardea noua, ci de „stiucile” bipede din Mamaia, cea mai Copacabana romaneasca la acea data si probabil ca si la data actuala.

Limba asta de pamint, numita Mamaia, o splendoare naturala intre Marea Neagra si Siutghiol, era la fel de bintuita de straini, ca si Mangalia Nord. Singurul ei dezavantaj era vecinatatea Constantei. Si nu atit a Constantei, cit mai ales a constantenilor. Nu ca aia ar fi avut trei capete si opt picioare, dar erau gasti care monopolizau unele zone si unde nu prea era loc de-ntors. Probabil, desi nu mi-a spus-o nimeni, si ei erau deranjati de stolul de lacuste bucureste venit la imperecheri repetate.

Deci, cum spuneam, patrundem in Mamaia. Fiind deja seara, ne-am cazat la un hotelas à côté de Perla care era ochi. Mincam pe fuga si intram in Black & White care era la citiva pasi. E si cum intram, asa si iesim pen’ca era goala, pusca. „Bai, la astia si discotecile fac nudism?” zic si-o tundem la (cred) Piccadilly. N-as putea spune cu exactitate cum se numea, din cauza de memorie, dar sigur era pe partea cu Siutghiolul si sigur urcai mai multe trepte pentru a da nas in nas cu intrarea. Intram. Buluc de lume si ce era mai placut ochiului, buluc si de fete. Multe neica, parca se iesea de la Tricodava, din schimbul de dupamiaza. Totusi, spre deosebire de Tricodava, astea erau paralizante, ca ne uitam c-o disperare vadita si in toate directiile, cam cum se uita copiii cind se pierd de parinti.

Ajungem cu greutate la bar si ne comandam traditionalul rom-cola. Mesele fiind ticsite, am rezemat si noi barul. In fine, iau bautura, o pup si ma-ntorc sa analizez optiunile. Ca acum sa ne intelegem, eram noi in calduri, dar nu picam la orice pocnitoare care freca dusumemele prin vest. Dar chiar cind ma intorc, o tipeza, incercind sa ajunga la bar, mi-o trage direct in pahar. (Buna rima, de retinut) Evident ca atit paharul, cit si bautura din el s-au facut zob. Ba mai mult si mai penibil, mi-am patat camasa si ferindu-mi panatalonii, i-am tras un bumb cu bumb-ul lui Ovi, care luat prin surprindere si-a transferat bautura pe tricou. Gacica, cu bun simt, zice, „Oh, disculpe, lo siento!. Perdon!” Pina la urma am pardonat-o, ca ce era sa facem, dar am profitat pentru a intra in vorba cu ea. Tipa era made in Spain si mai avea trei colege care o asteptau la o masa, la care ne-a invitat si pe noi, probabil compensatoriu.

Si uite asa ne-am tras partenere. Uitasem sa mentionez ca fetele erau deja luate, dar nu de altii, ci de apa. Nu manga, dar bine dispuse, dispuse sa accepte si predispuse la orice putea asigura placeri corporale. Asta ne-am dat seama din miscari, pentru ca de inteles,  ne intelegeam in mai multe limbi aproximative. De fapt ce era la gura noastra, ai fi zis ca-i Uniunea Europeana.

Asa ca dansul a constituit doar un preludiu la ce avea sa urmeze, intucit fermoarele stateau sa plesneasca. Pe noi, ca ale lor o luasera serios la vale. Si din cauza fierbintelilor, dupa vreo doua ore am sters-o din discoteca.  Dar intrucit ele nu concepeau paturi straine, am fost nevoiti sa le acceptam pe ale lor. Si sa nu uit, a patra tipa se cuplase pina la urma cu un alt roman din discoteca, cu care a si disparut putin mai tirziu.

Paragraful urmator il sar pentru a nu provoca orgasme spontane.

Si acum urmeaza adevaratul dezmat.  Pe la prinz, cind coborim de la Grupul Baccara ( a propos, pe una chiar o chema Maria si semana putin cu cine avea sa fie peste citiva ani, Maria Mendiola), ne trezim cu militia la usa hotelului. In fine, ne invita in masini si ne duc la hotel sa ne luam bagajul. Draguti! Apoi ne duc la un alt hotel unde aveau ei camere inchiriate si un d-ala cu stele pe umar ne descoase ca cine erau alea si ce afaceri aveam cu ele.

De ce le-o fi casunat pe noi, nu stiu, dar probabil ca militiile astea vorbesc intre ele, ca din cite am aflat, stiau cu lux de amanunte toate locurile si localurile prin care fusesem de la intrarea in Mamaia. De fapt, cind am iesit din discoteca cu toreadoarele agatate de noi, am vazut noi o gramada de curcani, dar credeam ca sunt acolo sa mentina ordinea si disciplina de partid. De unde? Ei venisera sa ne unfle, numai ca noi fiind cu doamnele, n-aveau voie sa se dea in spectacol. Asa ca ne-au asteptat toata noaptea, ca pitigoii, sa ne terminam programul.

In sfirsit, dupa multe declaratii in care cuvintul „fut” a fost cel mai des amintit, si-au dat seama ca noi eram veniti la flirturi si babardeli, nu la spionaje sau stiu eu ce alte fantasme le trecusera lor prin capsorul ala mic de militieni. Si ca serviciul sa fie complet, ne-au luat declaratii, dupa care ne-au depus la hotelul unde aveam camera inchiriata. Se cheama ca avusesera activitate timp de doua zile.

De felul in care s-au uitat receptionerii, valetii si femeile de serviciu la noi, n-are rost sa mai amintesc. Eram proscrisi si stigmatizati pe tot restul séjour-ului.