Feeds:
Articole
Comentarii

*

-Se hlizesc mai toti la mine,

Sperind ca vor tine pasul,

Dar niciunul nu va scoate,

Inaintea mea, „carasul”.

*

Spun ca ei au experienta

Si indruga toti povesti,

Dar realitatea este,

Ca doar eu cunosc la „pesti”

*

Au venit cu-echipamente

De-ai zice ca e razboi.

Cind de fapt le-ajungea „rima”

Ca s-o puna de-un baboi.

*

Unul ar fi zis ca-s „sucker”,

Nestiind ca niciodata,

Stiuca, cit e ea de stiuca,

Nu vineaza imbracata.

*

Si cu totii, mic si mare,

Incinsi de dorinti ca jarul,

Se holbau tragind sperante,

Ca le voi freca „tiparul”.

*

Dar cind au vazut, „guvizii”,

Ca n-am balta-ntre picioare,

Au decis, atunci, „tiparul”,

Sa si-l frece fiecare.

***

Reclame

Uda si Rea (3)


Uda jos si Rea de musca. V-ati prins, e vorba de Udrea din foiletonul „Uda si Rea” de aici si de aici

Nu prea pun eu botu la toate petardele gazetaresti, dar unele au mirosul ala inconfundabil al realitatii. Si chiar daca nu le halesc cu craci cu tot, un simbure de indoiala mi-e plantat in minte. Si nu prea-mi explic motivul, dar, in general, suntem inclinati sa credem laturile care se revarsa asupra unuia sau altuia, mai mult decit odele de pretuire. Avem, sau poate am doar eu, ca sa nu dau vina si pe altii, asa o inclinatie spre a retine birfa, fie c-o consider credibila au ba.

Dar daca e adevarat ceea ce spune oratoarea din clipul de mai jos, putem conclude fara posibilitate de tagada ca Romania a fost, este si va ramine de departe, tara tuturor posibilitatilor. Nu cred sa fi ramas vreo posibilitate … imposibila in Romania. Fenomenul „Coana Leana Ceauseasca” cea care a intrecut orice imaginatie umana in privinta evolutiei unei involute, cistiga tot mai multe adepte in politica romaneasca postdecembrista si asta in detrimentul tarii si al bunului simt.

Mai nou aflu ca si rebutul ala uman, numit Nastase, Ilie, care e tot atit de politician pe cit sunt eu de femeie, participa in alegerile pentru Parlamentul European. Pai daca un asta, un BaSecu si predecesorii lor ne reprezinta, atunci de ce ne-om mai mira ca suntem desconsiderati? Ba chiar ignorati.

 

Stiati ca …


… majoritatea romanimii, din tara sau din diaspora, e manelista? Stiati. Da’ ca eu nu fac parte din acea majoritate din punct de vedere muzical? Si p-asta o stiati. Ei bine, in postul de fata am sa plictisesc acea majoritate. De ce? Pantru ca nu particip in alegeri si de aceea nu ma intereseaza voturile lor. Ca daca m-ar fi interesat, o bagam cu pe ritmuri sirbo-turceasti. Asa insa, am s-o dau pe bel canto ca n-ar fi pentru prima data. Si pentru ca vo-ti fi saturat si voi, melomanii, de operele arhicintate, arhiascultate si deci, arhicunoscute, am sa bag ceva arii superbe din opere mai putin ascultate in comparatie cu o Traviata sau o Bohema.

Prima, „Quando le sere al placido” este o arie din opera Luisa Miller a lui Verdi.

 

A doua e o arie din opera Romeo et Juliette de Gounod si se numeste, Je veux vivre.

Ultima e din Flautul fermecat a lui Mozart, Regina noptii.

Sper ca v-a placut selectia (ma adresez minoritarilor).

Slugarnicia stapinei


Ca Halepei ii place sa goneasca, nu e vreun secret. Dar de ce prefera sa alerge mai mult decit adversarele, asta ma depaseste. Joaca mingea aia pe centru, de parca i-ar fi frica sa nu-si deranjeze oponentele. Si alea chiar nu se deranjeaza, plimbind-o in schimb ele pe ea din stinga-n dreapta si la fileu pina-i plesnesc sinapsele. O alta problema observabila si de un necunoscator ca mine, ar fi ca ea stie doar sa dea tare-n basica. Tenisul de-a ghioaga. De ce n-o pun antrenorii sa exerseze o varietate mai mare de lovituri, ca de exemplu scurtele, loburile si care-or mai fi, iar nu stiu. Sau poate c-o pun, dar nu le executa, ca nu vrea ea.

Sa stai la mina adversarei e o dureroasa lipsa de initiativa. Ciudat mi se pare ca nimeni nu-i pomeneste de aceasta lipsa. Pentru ca atunci cind decide sa ia initiativa-n mina si sa dicteze joaca, are cistig de cauza, de cele mai multe ori. Si atunci, cum se face ca … n-o face? Ii e frica sa nu greseasca? Prefera sa joace mingii sigure, pe centrul terenului, cu riscul de-a alerga tot meciul? Pai asta se impunea cind era o necunoscuta in urcare si-n foame de puncte, nu cind e o consacrata, si-o fosta #1 in lume.

In fine, nu cunosc secretul acestui tip de joc sau de strategie, c-o fi una de care n-am auzit si pe care nici nu mi-o pot explica. Dar de ce-mi dau seama, e atitudinea de sluga pe care o abordeaza in teren. De sluga, dar si de stapina. Fata asta merge numai cu capul plecat de parca s-ar simti in permanenta vinovata, inferioara, ca o sluga care nu-si permite sa ridice privirea in prezenta stapinului. Aceasta atitudine umila, supusa, de vasal, n-o ajuta mental cu absolut nimic. In schimb cind e vorba de membrii echipei ei, se comporta ca stapinii de sclavi. Nu ca-i ciudat si, poate, inexplicabil?

Eu ii apreciez rezultatele la care a ajuns de-a lungul anilor si-o apreciez si pe ea. A muncit din greu si a reusit ce nicio alta romanca n-a reusit pina acum, in tenis. Si nu numai atit, dar privind cite jucatoare valoroase sunt acum in circuitul feminin, e firesc sa apreciezi faptul ca Halepa a reusit s-aunga in fruntea topului si sa se mentina. Cine bagatelizeaza reusita ei, ar trebui sa se intrebe cum se face ca din cele peste opt sute de jucatoare prinse in clasamentul WTA, doar 10 au fost vreodata pe locul 1 in lume, printre care si Halep? In fond si ea a trebuit sa urce aceleasi trepte, sa joace multe turnee si sa se lupte cu cele mai tari pina s-ajunga acolo sus. Sus de tot. Si nu numai c-a ajuns, dar s-a si mentinut mai mult decit multe altele. Si aici intervine nedumerirea mea.

„Fato, adopta atitudinea locului doi in lume si-a unei foste number one. Mergi cu capul sus, nu cu el in pamint. Arata-te mindra de tine si de reusitele tale. Chiar daca jocul nu-ti iese cum l-ai fi vrut, priveste-n fata cu optimism, nu-n pamint, umila ca o jucatoare rupta-n doua, terminata si supusa. Lasa-le pe celelalte sa privesca-n pamint cind joaca cu tine. Tu esti a doua-n lume, nu ele. Stiu ca in interviuri te evaluezi corespunzator, dar de ce n-o arati si in teren, printr-o atitudine de-nvingatoare? Cind incepi un game sau cind il termini, gindeste-te la totalitatea rezultatelor tale, nu la un colaps de moment”

Ce nu i se mai spune Halepei, e ca ne putem pacali creierul prin atitudine. O atitudine joviala, optimista, chiar si intr-un moment defavorabil, iti creaza o stare de incredere, de buna dispozitie si de forta care te poate ajuta enorm. S-a ajuns la concluzia ca atunci cind esti deprimat, indurerat,  daca incerci sa rizi (cu sau fara motiv) starea generala se va imbunatati simtitor. Si asta deoarece creierul detecteaza emotia, dar n-o poate evalua. De exemplu, o padure te poate incinta, dar te poate si deprima, daca te ratacesti. O victorie te poate bucura, dar te si poate intrista, daca e impotriva echipei tale favorite. Asa ca, atitudinea poate dicta starea de spirit. Iar atitudinea poate fi controlata.

E, cam asta am avut de spus si mult succes fetelor noastre in semifinala cu Franta, ca nu va fi usor. Ba as zice ca va fi foarte dificil sa treaca de Mladenovic si mai ales de Garcia, atit la simplu cit si la dublu.


Iar Paste, iar miel, iar oua, iar slagare cu „Hristos a-nviat”, iar balanganeli de clopote, petreceri si bautura. Nu-i rau! Si pentru ca Juniorul a-nviat de doua ori, eu, ca sa nu ma pun rau cu Barosanu,, celebrez amindoua invierile, si p-aia ortodoxa si p-aia catolica, ca o petrecere-n plus nu strica niciodata. E adevarat ca celebratul asta inseamna si niscai bucatareala-n plus, dar asta nu face decit sa-mi sporeasca pofta de bairam.

Si uite cum, ieri, inainte ca Barcelona sa-i „rastigneasca” pe Manchester U, care se pare ca mai au de asteptat pina sa invie, am dat fuga sa-mi ridic mielul comandat de-acum o luna. Eu as fi vrut sa comand si-un Hristos, sa-l pun in capul mesei la cina, ca s-arate mai de taina, dar n-aveau. Asa ca mi-am tras doar bestia care speram sa fie simpatica. Ei bine, n-a fost, ca macelaru-i uitase capul pe nu stiu unde si fara cap, cum era sa-i evaluez fizionomia? Nici alt cap n-am vrut pentru ca prea-mi suna a Frankenstein.

Asa ca, jumatatea stinga o voi gati pentru invierea cu numarul 1. Iar jumatatea dreapta pentru invierea cu numarul 2. De ce nu invers? Pai daca vreti pot sa schimb, ca nu e o hotarire definitiva, dar ma gindeam ca daca „ortodox” inseamna drept, probabil c-aia-i partea care trebuie gatita la-nvierea #2. Drob n-am sa fac, anul asta, pentru ca l-am insarcinat pe un amic, dar nu cum a insarcinat-o Duhul Sfint pe Maria, sa-l pregateasca. Ratiunea ar fi ca nu voiam ca mielul meu sa aibe motive sa spuna, „minca-mi-ati drobul!”. Asa, fiind drobul altuia, nu se va putea deda la mahalagisme mioritice.

Eu planuisem si-un stufat, dar cum aici e inca iarna, ce draci de usturoi sa-mi rasara in gradina. Ceapa verde iau din aprozare, ca se gaseste, dar cu usturoiul verde e o problema. Se pare ca la Canada nu se stie ca si asta e comestibil, drept pentru care in magazine gasesti numai uscat si-mbatrinit de vreme. Totusi, n-as putea spune ca duc lipsa stufatului, nefiind vreunul din preferatii mei culinari, dar l-as fi gatit, doar asa, de-o fita.

Deci #1 va fi la noi, #2 urmind sa-l petrecem la unii din prietenii care vor veni la #1. Clar? Clar! Dar desi vom merge noi la ei, acelasi miel va fi servit, asa dupa cum spuneam. Cum voi cara borsul, nu stiu, dar sper sa nu-l dau de mincare portbagajului. Cu friptura nu-mi fac griji, ca desi sunt pulpe, cum dracu sa fuga doua picioare rumenite si ambele pe partea dreapta?

In incheiere, daca tot e sa facem bors, vreau sa-mi exprim convingerea ca incendiul din Paris a fost un atentat si nu un scurtcircuit asa cum s-a vehiculat prin presa. Adevarul oricum nu-l vom afla niciodata, pentru ca minoritatile trebuiesc protejate. Minoritatile si Monarhia Britanica, ca-n cazul Dianei.

Paste Fericit! indiferent pe care-l sarbatoriti, ca oricum, nu conteaza.

Morala si Paradoxul


Titlul suna a fabula, e drept, dar nu de fabule imi arde mie. Mie-mi arde camasa-n spate de ginduri si framintari. Si nu spun ca asfel de framintari mi-ar fi necesare sau ca ma-mpiedica la mers, dar zidul de care ma izbesc cind incerc sa penetrez gindirea omeneasca, ma inversuneaza si asa inversunat, continui sa ma framint de unul singur ca aluatul pentru briosi.

Ieri, adica duminica, s-a consumat ultimul act din The Masters. Cum s-ar spune, golf. Iar Tiger Wood, favoritul meu si-al altor milioane de admiratori, a cistigat. Dar vazind in ce hal era ovationat de miile de oameni prezenti la Augusta National Golf Course, ai fi zis ca-i regie de studio. Ca adica, cum sa-l ovationezi pe asta care si-a inselat nevasta cu vreo 50K de femei? Nu mai e pacatosul Tiger de acum citiva ani? A devenit erou?

Adica blamam adulterul adulindu-l pe adulter? Ca eu va spun, toti aia care-l aclamau, condamna aceasta forma de manifestare extraconjugala si-o numesc, inpropriu, „pacat”, de care se dezic cu inversunare, desi toti il practica sau isi doresc sa-l practice. Pai daca infierezi pacatul, cum de-l glorifici pe pacatos?

Si sa ne intelegem, eu n-am nimic impotriva glorificarii acestor „pacatosi”, dar daca-i glorifici, atunci nu mai incerca sa joci rolul moralistului, ca nu te prinde si devi penibil. Iar justificari de genul „imi place ca sportiv, dar nu ca om” nu tin, intrucit „pacatul” nu poate fi absolvit prin sport. Ca eu nu stiu ca sportul sa fi devenit „indulgenta” vinduta de biserici. Mai mult, daca l-ar fi aclamat la sfirsitul competitiei, poate ar fi putut sa spuna ca aclamau rezultatul in sine, dar cind urlau din toti bojocii de cite ori aparea Tiger la rampa, atunci nu se mai cheama ca faceau vreo diferentiere intre Tiger-sportivul si Tiger-adulterul.

A propos, sunt convins ca aceleasi zeci de mii de suporteri moralisti spun despre Elin Nordegren „fuck that Swedish bitch, she got a lot of money from the divorce”.

 


*

Cum mergeam eu prin padure,

Ca s-ajung la bunicuta,

Mi-a venit asa o pofta,

Sa ma dau si … „huta – huta”

*

Si eram chiar pregatita,

Aveam chiloteii-n mina,

Dar lupului din poveste,

N-a fost chip sa-i dau de urma.

*

Eu incinsa, va dati seama,

Si ranita in amor,

Renunt iute sa-l mai caut,

Si o ard cu-n vibrator

*

Si desi ma cam jenez,

Ca sunt plina de pudoare,

Vreau totusi sa va dati seama

Cit eram de … „iubitoare”

*

Cica sa mai crezi in basme,

Cind puteam sa explodez,

Dar prefer salbaticiunea,

Nu m-as (hm!) c-un maidanez.

***