Feeds:
Articole
Comentarii

Shut up-ova!


Aseara m-am uitat la tenis. Nu ca ma omor dupa el, dar cind joaca fetele, spectacolul devine mult mai atractiv si nu-mi explic de ce. Dar pentru ca n-am avut de unde alege, am dat peste Sharapova. Asta juca contra altei …ova pe care cred c-o mai vazusem si-n alte dati, dar care nu prea are cum sa-ti atraga atentia. In schimb Sharapova are. Ca fara exagerari, asta arata a femeie. Dar aici se impune o paranteza. Arata a femeie pina deschide gura. Si cum o deschide de fiecare data cind loveste mingia, e cam greu sa n-o compari cu o vita injunghiata sau, cautind o comparatie mai sexoasa, pe masura aspectului, cu o vita la prima ei monta.

Nu spun ca e singura care rage, dar Sharapova o face de ti se zbirleste organul pe tine. Daca e sa asculti si sa nu vezi, ai spune ca esti intr-un abator. Si nu rage numai cind da sa rupa mingia, asa cum facea Bruce Lee cind termina armate intregi de samurai. Nooo! Asta urla si cind o mingiie. Pe mingie. Ceea ce ma determina sa cred c-o face premeditat si nu neaparat pentru a-si elibera plaminii de rezidurile efortului, cam cum face toba de esapament cu gazele rezultate din ardere. Am asa o convingere, a mea, care spune ca rage cu intentie, nu din necesitate.

Urlete scotea ea si inainte, cind inca nu fusese depistata pozitiv, dar acum urletul e prelung si tare-mi e ca o sa inceapa sa urle si intre lovituri. Sau intre ghemuri. Ca, de ce nu? Daca tot i se permite. Permisiune care mi se pare inexplicabila si absurda. Adica nimeni n-are voie sa scoata un scincet in ditai stadionul, numai asta poate sa zbiere cit o tin bojocii. Pai daca Bruce Lee, ca acum daca m-am apucat si de asta, macar sa-l termin, urla sa-si inspaiminte adversarii, de ce Mariei i se permite sa si-i inspaiminte pe ai ei? Poate ca „inspaiminte” e prea mult spus, nefiind vorba de full contact, dar sa-si derajeze oponentele.

Ca d-asta zic, mai Shut up-ova, fa!

Si inca ceva, Halepa tocmai i-a tras-o Eugeniei Bouchard.

Anunțuri

Priveste-ma-n versuri (55)


*

Sunt geisha japoneza,

Si-as dori a va ruga,

Sa ma vizitati cu totii,

La Futamigaura.

Se afla in Itoshima

Si-s deschisa mai mereu,

Fuck menu-ul la comanda,

Iar desertul sunt chiar eu.

***

 

 

 


Copil fiind, paduri cutreieram … cutreieram pe dracu. Reiau. Copil fiind eram carat cu japca de parinti la toate intrunirile lor familiale. Si cum intrunirile respective se petreceau doar la decese si nunti, uite cum ma invirteam eu, ca un coi intr-o caldare, in toata geriatria familiei. Toti ofilitii si prafuitii. Ce dracu cautam eu acolo, nu stiu. Ce stiu e ca toti mosii si babele ma ciupeu de obraz si se mirau, ca tontii, cit crescusem de mult. „Pai da, fa, ca doar nu era sa fi ramas ca la doi ani cind m-ai vazut ultima data!” ii raspundeam in minte, acceptind ciupitura cu un rinjet studiat in ciupiturile anterioare.

Bai, ca n-am nimic impotriva batrinilor, daca ar fi haiosi, pedanti si s-ar sparge-n figuri, ca aia din Athenee Palace, pe cind eram tinar si ferice, si care erau imbracati de zece, miroseau de 11 si discutau de 12. Dar cind dai de muribunzi la funeraliile unui fost muribund, te apuca depresia. Si nu neaparat pentru ca aratau mai imbalsamati decit mortu, desi si asta, dar nu vorbeau decit de cine a murit, in ce conditii, de ce sufera, ce-a lasat cu limba de moarte, cit si-au tras urmasi dupa ce a mierlit, ce cosciuge sunt la moda si cit costa un loc de veci. Astia-s cei ce prefera o viata moarta pentru o moarte vie, dar iluzorie, pe cind eu prefer o viata vie pentru o moarte moarta.

Dar asta se intimpla la inmormintarile citadine. Alea taranesti erau mult mai relaxante, desi …

Daca te pune dracu, asa cum m-au pus pe mine parintii, sa participi la o inmormintare rurala, e de vise negre sau mai bine spus, umor negru. Adica aia te poarta prin tot satul, se vaicaresc si bocesc, vorbind cu mortul si-ntrebindu-l de ce-a plecat si unde se duce. Pai unde draci crezi, tuto, ca se duce, la birt? Basca ca pe mort il durea fix in coroanele de flori de bocetele lor. Dar spectacolul era de cascadorii risului.

Si pentru ca am amintit de mediul rural si inmormintarile lui, sa mai spun ca am fost tirit, dupa cum am mentionat, o singura data, cind a dat unchiu-meu in primire, la o astfel de reprezentatie, la Valea Calugareasca. Ei bine, inmormintarea aluia mi-a produs o aversitate fata de traditiile astea idioate si absurde, greu de sters din memorie. In primul rind ala statea mort pe-o masa. Masa pe care a doua zi s-a mincat. Nu eu, ceilalti. Pe urma, toti trancaneau in legea lor de se facuse un vacarm aiuristic de te trezea din morti. Nu si pe unchi-meu, care era mort pe bune. Dar cind mai venea careva sa participe la paranghelie, se facea o tacere mormintala, de fo doua secunde, dupa care izbucneau toti in lacrimi, de parca noul venit era mortul sau tragea sa moara. Asta ca sa nu mai amintesc de vreo trei bocitoare platite care, dupa cum va spuneam, se conversau cu unchi-meu, intrebindu-l tot felul de timpenii. Nu mai tin minte, dar nu m-ar mira sa aflu ca l-au intrebat si ce scoala are, ce calificari si asa mai departe, ca alea cu „un’ te duci?” si „de ce-ai plecat?” vi le-am spus deja.

E si vine prazicul de dupa, cind se pune masa mare plina cu haleala si multa bautura. Una dintre mese fiind, dupa cum am spus, aia pe care statuse mortul lungit, c-o zi mai devreme. Bine-nteles ca toti s-au facut pula si-au inceput sa rida-n hohote de parca erau la Tanase, la Revista. Iar eu, ametit de bautura trasa pe sest, sa nu ma vada adultii, o mameleam pe verisoara-mea care, desi urita, incepuse sa-mi placa, si care chicotea incintata, de parca murise taica-meu, nu tac-su. Tanti-mea, plingea si ea de ti se rupea (inima) ca la un moment dat sa se opreasca din plins si foarte serioasa sa ordone „Angelo, adu fa niste vin la domnu, nu vezi ca s-a terminat!” Dupa care iar cadea in plinsul de care mi se rupea si mie si celorlalti meseni. A, si mortului care nu mai era de fata.

Asa ca, fuck „geriatricia” aia moarta! Daca tot e sa vina, macar sa fie vivace, ca decit sa mori inainte de-a muri, zic eu ca mai bine-i sa traiesti. Ca vorba motto-ului  „Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea”


Unul modern, din …  ’48. Bai ce film! Simplu si fara batai de cap. Da’ ce vrajeli, ce golanii, ce curvasareala! Pai noi eram mici copii pe linga ce babardeli se petreceau prin Evul Mediu. Dar ca sa fiu corect fata de cititori, trebuie sa amintesc ca povestea e o fictiune, desi toti ne-am fi dorit un fapt real pentru ca am eu asa o convingere ca realitatea batea fictiunea, in privinta sexului, la vremea respectiva. Ba chiar si acum.

„Don Juan” Asa se numeste filmul, in care Don Juan era intrupat de unul din Don Juan-ii Hollywood-ului de la acea vreme, Errol Flynn. O potriveala mai buna nu cred ca ni s-ar fi putut oferi. E adevarat ca nici Tyrone Power nu era mai prejos, doar ca era casatorit mai tot timpul, desi nu cu aceeasi sotie. Insa lui Errol i se cam dusese buhul de afemeiat, de Don Juan, asa ca era cam greu sa nu-l nominalizezi.

 

 

 

 

 

Vreti sa va spun actiunea? Nu? Bine, v-o spun.

Bai, arata Flynn asta ca daca eram gagica si daca m-as fi nascut pe la 1900 si ceva, sigur l-as fi facut. Nu-mi scapa nici detinut. Da’ sa trec la Don Juan. Avea asta o vrajeala, de le ametea si pe regine, nu doar pe piesele de zi cu zi care-i rasareau in cale. De fapt, la inceputul filmului il arata catarindu-se ca Romeo pe-o iedera, in balconul unei curtezane cu care dorea sa si-o traga. Dar ca sa vezi fatalitate, vine barbatul aleia, inopinat, si-l lasa nerefulat. Dar plecind el de la acea babardeala esuata, impreuna cu un fel de Sancho Panza, e oprit de garzile englezesti care-l confunda cu unul care urma s-o ia de nevasta pe fata unui barosan britisoi din zona. Asa ca, ajunge insotit de garda respectiva la palatul cu pricina. Cind il vede printesa, sau ce draci era aia, se unda toata, desi facuse figuri ca ea nu se marita cu un necunoscut, bla, bla, bla. Dar nu-si iau ei bine limba-n gura, ca pac, apare adevaratul ginerica. Un nasol. Si uite asa ajunge impostorul Juan, legat fedeles, la ambasada Spaniei din Anglia pentru a fi expulzat in Spania ma-sii.

Ajuns acasa, si pentru ca facuse Spania de cacat, e primit de regele Phillip III, care era un idiot, si de nevasta-sa (Viveca Lindfors), regina Margareta, care era de pus cu ambele picioare pe umeri. Buna rau!  E si regina, na, ca femeia, de cum il vede, o si apuca mincarimile. Poate, doar poate, s-o fi apucat mincarimile mai mult din cauza reputatiei, dar in mod sigur si datorita aspectului sexos al lui Juan. Asta pe linga faptul ca regele era si dobitoc si urit ca un cur plat. Dar cum nu se putea scarpina de fata cu barbatu-sau si cu intreaga Curte, amina activitatea respectiva. Totusi, in loc sa-l bage la zdup, il pune responsabil cu trainuirea tinerilor iberici in arta duelului. Pare-mi-se i se facuse mila de el. Sau de ea, ca asta n-am reusit sa-nteleg din film.

Bai si unde nu s-aduna cirduri de gagigi doar sa priveasca antrenamentele, dar nu pentru antrenamente, de care li se cam rupea, ci pentru a se uda la rindul lor, privindu-l pe Juan. Ba surori, ba mame, ba verisoare, ba cunostinte ale elevilor. Pina la urma, sora unuia care dorea sa si-o ia, isi ia mai intii inima-n dinti si-i spune lui Juan sa-i aduca evantaiul acasa. Evantai lasat la misto, pe-o canapea, ca bag sama nu-l uita pentru prima data.

Juan se duce, ca avea el asa un fel de-a fi care nu-i permitea sa refuze. Dar ca sa vezi coincidenta si de data asta e prins de viitorul sot al asteia si iar ramine sa-si traga un dus rece pentru a-si stavili arsurile subabdominale. Numai ca asazisa aventura, trece din gura-n gura, amarind fara masura, acea inima calda, dar dura. Adica a reginei, care era leoarca de indragostita, dar fiind regina nu-si permitea slabiciuni sentimentale. Altfel spus, era intre ciocan si nicovala. Ciocanul fiind al lui Juan.

Dar vai, si Juanul se-ndragostise de regina si i-ar fi pus-o. Motiv pentru care-i declara dragostea. Dar ea, desi cu vanitatea de femeie stind sa-i plesneasca, il apostrofeaza ca o regina ce era. El saracutul, descumpanit de atitudinea ei, se bosunfla. Dar aflind ca un acolit de-al regelui, vrea s-o puna de un coup d’etat, sare la bataie cu elevii lui si-i salveaza, pe rege si regina.

Regina, si mai uda decit la prima intrevedere, nu mai rezista si-i declara ca e fleasca dupa el. Dar el, cu gindul la tarisoara lui, o roaga printre sughituri sa-l lase sa plece pentru ca Spania era mai importanta decit babardeala lor. Si cum ea, ca femeia, ii propusese s-o tunda impreuna, el, ca barbat, isi da seama ca tara va ramine pe mina idiotului de rege, chestie pe care el n-o putea accepta, nici futut. Ma rog, asa vine vorba, ca-n film n-am detectat sa fi fost vreunul pe invers. E si ea, adica regina, se uda instantaneu si la ochi, dar isi da seama ca e inca regina si il elibereaza din functia de trainer intrucit Juan ii promite ca se va calugari, din punct de vedere sexual.

E si nu pleaca el bine, impreuna cu servitorul lui (cum altfel?), ca si apare la o rascruce o caleasca din care rasare o figura senzuala care-l intreaba si mai senzual care-i drumul spre Madrid. E si el, electrocutat instantaneu, se ia dupa caleasca, desi promisese acea abstinenta indelungata, dar pe care a uitat-o pentru ca n-ai cum sa te pui contra senzualitatii feminine.

The End.

Schimbarea la … cap.


Inrucit la postul precedent nu s-a dat un raspuns clar si satisfacator, am decis de unul singur si-n unanimitate de voturi sa schimb formularea. Astfel am decis sa scot religia din ecuatie, pentru ca, dupa cum stiti, cind vine vorba de religie, fug toti ca potirnichile. Nu chiar toti, dar majoritatea. Nu prea inteleg de ce religia e un subiect tabu, dar nici nu ma preocupa. Insa mie, personal, ingradirea oricaror libertati, fie si liber-consimtita, imi repugna si de aceea refuz s-o accept. De ce si cea liber-consimtita? Pentru ca denota, supunere, prosternare, umilinta, trasaturi pe care le dezavuez.

Asadar, intrebarea, la care-mi voi expune si propriul punct de vedere, ar fi:

Presupunind ca ar fi posibil transplantul de creier, considerati ca beneficiarul va continua sa aibe acelasi mod de gindire, aceleasi sentimente, acelasi discernamint, aceleasi cunostinte, aceeasi inteligenta, aceleasi trairi, aceleasi convingeri, acelasi suflet ca cele pe care le avea cu propriul creier sau le va capata pe cele ale donatorului?

Eu cred ca totul va fi bulversat. Cred ca beneficiarul va prelua creierul cu tot ceea ce e inmagazinat in acel creier. Mai mult, am convingerea ca va deveni persoana donatorului din punct de vedere psihic si hai sa spunem, sufleteste, si asta pentru ca, in acceptiunea mea, sufletul e o carte de chimie care contine diverse combinatii chimice a caror rezultanta sunt emotiile si trairile. Evident ca, in acest caz, chimistul se numeste Creier. Si daca domn creier da coltul, nici „sufletul” nu are cum s-o tina-nainte.

Poate de aceea nu inteleg de ce se spune ca sufletul ar fi localizat in cutia toracica. Sau mai exact, in inima. Evident ca inteleg ce-i aia metafora si ca „a gindi cu inima, nu cu mintea” e doar un fel de-a spune, dar mai toti cind vorbesc de suflet duc mina la piept, nu la cap. Ca emotia iti poate afecta respiratia si cum plaminii sunt in piept, e posibil ca acolo sa simti golul, e adevarat, dar nimeni nu se vaita de plamini si nici nu-i considera lacasul sufletului. In aceeasi nota, emotiile pot afecta si bataile inimii, dupa cum bine stiti, dar asta nu inseamna ca acolo se afla vreun suflet dolorant.

Bun si acum dupa divagatia toracica, sa spun si ca in cazul unui transplant de inima persoana ramine,  cu sufletul initial, deja demonstrata, si asta pentru ca poseda acelasi creier. Daca,insa, ar poseda aceeasi inima, dar alt creier, situatia ar fi cu totul alta, asa cum am precizat mai sus.

V-astept opiniile cu interes si pina atunci va ofer, spre recitire si reflectie, „Nimicul absolut”

https://v2valmont.wordpress.com/2009/03/11/nimicul-absolut-reloaded/

 

Obscurantismul luminat


De-a lungul si de-a latul vietii, am avut ocazia sa discut cu multa lume informata. De la ei am aflat pina si ce e imposibil de aflat, si anume ca oamenii, adica noi, ne ducem viata pe doua planuri independente unul fata de celalalt. Cu alte cuvinte, psihicul sau sufletul sau cum vreti voi sa-l numim, ar continua sa existe si dupa moartea totala a corpului. Astfel creindu-se un stoc de suflete care, spun tot ei, ar fi distribuite in mod aleator noilor nascuti prin asa-zisul proces de reincarnare.

Pina aici ne-am cam luminat, vreau sa spun dumirit, dar zic sa ne dumirim in continuare si sa vedem in ce fel ne mai poate lumina, obscurantismul. Pe scurt, corpul e dependent de suflet, doar sufletul e independent in raport cu corpul. Deci, toate corpurile umane sunt obligate sa adaposteasca un suflet care nu le apartine. Un suflet care a apartinut in trecut si altor fiinte umane sau care, dupa alti „clarvazatori” a apartinut diverselor forme de viata cunoscute, cu exceptia plantelor. Interesant e, ca desi, spun ei, sufletul se poate reincarna si in alte forme de viata, tot ei vin si spun ca doar oamenii sunt posesori de suflet, afirmatii care se cam bat cap in cap, ca berbecii.

Mai departe, ca povestea e mult mai pasionanta decit orice Joule Verne care v-a trecut prin mina. Deci, dupa asa zisul purgatoriu sau judecata de apoi, sufletele sunt indrumate spre destinatii diferite. Dar sa nu credeti ca judecata e complicata, ca aia n-au timp de vrajeli avocatesti ca pe Pamint. Nooo. Acolo e simplu. Crezi in Barosan, o iei in sus. Nu crezi in Barosan, o iei in jos. Adica ce poate fi mai simplu de-atit? Bun, asadar sufletele ajunse-n iad, spun „cunoscatorii”, vor fierbe-n oalele cu catran pe tot restul vietii lor … moarte si intrucit asta le e osinda, n-au cum sa se mai reincarneze si vor ramine pe mai departe sa dea gust bun catranului. Altfel spus, alea se duc dracu si la propriu si la figurat.

Si uite asa ramin disponibile pentru reincarnare numai „premiantele”. Dar asta ar conduce la concluzia ca toti oamenii in viata au suflet bun, pentru ca de-a lungul miilor de ani, sufletele pacatoase au ars in iad si numai cele virtuase au ramas sa insufleteasca noii nascuti. Pai si atunci, de ce ne mai sperie astia cu iadul lor? Vai ce fiori ma strapung la gindul ca am suflet bun si voi sfirsi in rai! Totodata si in mod firesc, se poate spune ca toti criminalii sunt buni la sufet, intrucit sufletele pacatoase au fost incinerate de draci.

Problema e ca sunt ateu. Si vedeti voi, aici e buba. Pai cum de exista atei, daca am fost „umpluti” numai cu suflete credincioase, alea venite direct din rect. Pardon, din rai. Dar daca ne uitam la mafioti, la cruciati, la inchizitii si la fanatismul actual, credinta n-are de-a face cu bunatatea sufleteasca, ba din contra. Asadar, cine dracu se reincarneaza si pe ce considerente?

Nu-i asa ca totul se leaga? Daaaa! E o placere sa intelegi de cita intelepciune dau dovada cei care au reusit sa patrunda, cu puterea mintii, tainele  impenetrabile ale universului. Univers care in curind, peste doar 250 de milioane de ani, va implini frumusica virsta de 14 miliarde de ani pamintesti. Amintesc acest detaliu pentru a putea evalua forta de penetrare a mintii omenesti in dezlegarea tainelor universale. Sincer v-o spun, e de speriat.

Stiu, stiu, nu va mai obositi sa-mi spuneti ca tratez superficial problema, cind ea e de-o profunzime incalculabila in conditii terestre. O fi ea superficiala, dar e mult mai logica decit toate profunzimile imaginatiei unora, zic eu.

E si acum, pentru ca ne-am lamurit cum e cu planurile alea independente si cit sunt ele de independente, voi expune si parerea mea, care oricum poate fi dedusa din sarcasmul celor afirmate pina acum. Din punctul meu de vedere, acel „suflet” e un complex de stari emotionale. Fizicul, mai exact, creierul, fiind generatorul acelor stari emotionale se poate conclude ca daca fizic nu e, nimic nu e, nici macar acel suflet … candriu, vorba lui Fintesteanu.

Dar asta-i doar o parere si-mi apartine. Evident ca n-as baga mina-n foc sau in catran clocotit ca reprezinta o realitate, dar din punctul meu de vedere, e mai logica decit fabulatia cu independenta unilaterala a acelor planurilor.

 


Ce ne deosebeste fundamental de animale, in afara aspectului, este ratiunea si comunicarea. De comunicat comunica si ele, dupa cum stiti, dar nu articulat, asa cum o facem noi. Nici articulat si nici „colorat”. Chiar asa, animalele s-or injura? Si daca, da, cum?

Multi sustin si ideea ca animalele actioneaza instinctiv si ca numai noi, oamenii, am dispune de ratiune. Ca numai noi gindim, judecam, analizam, comparam, evaluam si luam decizii in consecinta. Bull shit! Parerea mea e ca si animalele gindesc si citeodata, al dracului de bine. Exemple fiind nenumarate si dupa cum stiti, le-am postat in trecut. Orca atac ar fi unul dintre ele, dar nu singurul.

Bun, asta zic eu, dar hai sa presupunem, prin absurd, bineinteles, ca noi am fi singurele fiinte rationale. Ba mai mult, datorita ratiunii, ne-am autoproclamat fiinte superioare. Dar oare ratiunea asta chiar ne confera acea superioritate de care facem atita caz? Le suntem noi superiori din toate punctele de vedere? Actioneaza cumva ratiunea si in detrimentul nostru?

Ati auzit de vreun animal care sa violeze un alt animal?

Ati auzit de animal sa tradeze?

Ati auzit de animale care sa priveasca cu placere acte de violenta?

Ati vazut sau auzit de animal care sa urasca?

Ati auzit de animal onanist?

Ati auzit de animal masochist?

Ati auzit de animal betiv?

Ati auzit de animal care sa tortureze?

Ati auzit de animale care sa-si omoare semenii fara motiv?

Ati auzit de animale care lupta si/sau omoara din placere.

Ati auzit de animale care sa-si distruga propriul habitat?

Ati auzit de animale care sa priveze de libertate alte animale?

Ati auzit de animale care sa rapeasca oameni si sa-i tina in Gradini Antropologice?

Ati auzit de animale habotnice, extremiste, fundamentaliste, teroriste?

Ati auzit de animale care sa fuga de responsabilitate sau sa dea vina pe alte animale?

Ati auzit de animale care sa birfeasca?

Ati auzit de animale care sa minta?

Ati intilnit animale care se fac vinovate de ipocrizie?

Pe linga toate astea, mai sunt si activitati reprobabile care sunt comune, cum ar fi furtul, misoginia, lingusirea, pedepsirea, egoismul, samd.

Intrebarea de final ar fi, lasind ipocrizia de-o parte, in ce masura le suntem superiori animalelor? Pentru ca excluzind forta fizica, unde le suntem net inferiori, se pare ca nici moral nu ne prea putem lauda. Altfel spus, se pare ca instinctele lor sunt mai morale decit ratiunea noastra. S-au mi se pare doar mie?

Pe aceeasi tema, dar mai altfel

https://v2valmont.wordpress.com/2009/04/07/homo-homini-lupus/