Etica si aritmEtica

Citind titlul ati gindi „adica ce-o vrea asta sa spuna?” Pai asta si doresc sa va povestesc, asa ca nu sariti ca fata mare-n schimbatorul de viteze. Deci, impotriva bunurilor mele obiceiuri, ma pune dracu sa vizionez un film. Unul mai retro. Cum se numea? Habar n-am. Ce trata? Pai cum sa va spun? Te putea trata foarte usor de calm, de liniste, de echilibru interior, de pofta de viata si de alte citeva „afectiuni”, nocive sistemului nervos central. Dar tinind cont ca nu sunt vreun cinefil, n-am sa ma lamentez ca servitoarea careia-i lipseste militarul dintre picioare. Revenind, as spune ca desi era un film de acum vreo doua-trei decenii,  subiectul poate fi considerat, inca,  de actualitate.

Si iata despre ce e vorba. Un profesor psihopat ajunge sa fie obsedat de una din studentele lui si s-o urmareasca, ajungind sa ucida pentru a-si atinge scopul. E, cam asta a fost tot, dar nu va impacientati, urmeaza detaliile. In ce scop o urmarea, nu reiese foarte clar, dar eu am ajuns la concluzia ca nu dorea sa-i faca vreun rau. In sfirsit, e bagat la bulau, de unde reuseste sa evadeze. Pina aici, nimic iesit din comun, din pacate, dar acum urmeaza ceea ce eu consider a fi o lipsa acuta de calcul aritmetic elementar.

Cind toata lumea stia de ce e animalul asta in stare, in loc sa incerce sa-i intinda o capcana in care sa cada, sa-si rupa gitul, ei se hotarasc s-o protejeze pe fata, adoptind o atitudine ostila fata de bolnavul fugitiv, incercind sa-i suprime orice posibilitate de-a o intilni pe subiecta. Bun. Nu spun ca nu-i o actiune laudabila, dar cu ce pret?

Filmul se termina cu bine pentru fata si cu funeralii pentru sapte alte persoane, injunghiate cu salbaticie de psihopat. Doua bune prietene, prietenul uneia din ele, prietenul subiectei, doi angajati ai unui hotel si un politist. Daca facem un calcul, la rece, ajungem la concluzia ca de fapt actiunea de salvare a unei vieti s-a transformat in una de curmare a altor sapte. Ba mai mult, nu se stie daca viata fetei era in pericol, asta ca agravanta, pentru ca nu reiese de niciunde ca dementul ar fi vrut s-o casapeasca.

Din nefericire, astfel de actiuni se petrec aproape zilnic si in intreaga lume. Militari, pompieri, salvamontisti, salvamari, politisti si civili murind pe capete pentru a salva o persoana care, culmea, de cele mai multe ori se baga cu buna stiinta in situatii limita. De cite ori n-am vazut prin filme ca dintr-un rescue team mai ramine unul singur si asta doar ca sa salveze un prizonier? De cite ori n-am auzit la stiri de pompieri morti in actiuni de salvare a vreunui betiv sau sinucigas care a adormit cu gazul deschis si ferestrele inchise? Si exemplele pot continua.

Stiu, n-ar fi etic sa nu incerci sa ajuti pe cineva a carui viata atirna de interventia ta. Intrebarea e, a pune in pericol multe alte vieti cu scopul de-a salva una, nu tine tot de-o etica? Ba eu zic ca da. De-o etica si de-o aritmetica. N-ar fi mai bine sa gasesti alte cai de a solutiona problema? In cazul de fata, de ce nu l-a acceptat pe nenorocit, ma refer la fata, doar pentru a-l atrage intr-o capcana in care politia sa i-o traga la lingurica? Se poate spune ca nu aveai cum sa stii ca sapte vieti vor fi jerfite pentru a salva una, dar tinind cont de faptul ca era vorba de un psihopat, mi se pare ca era cam la mintea cocosului de ograda, care-i mai timpit decit ala de munte. Pe de alta parte, hai, n-ai facut-o de la inceput, dar cind vezi ca oameni nevinovati mor, schimba neica strategia, nu te crampona pe-o timpenie care ucide.

Pina la urma, nu cred ca exista cineva care sa spuna cu certitudine ce e etic si ce nu. E normal sa trimiti un om sa salveze 50, sau mai normal e sa trimiti 50 sa salveze unul, stiind ca posibilitatea ca nimeni sa nu se mai intoarca, e absolut reala?

Una peste alta, declar sincer ca aritmetica astora mi se pare o stiinta total inexacta. Poate de aceea are ca sufix  „etica”

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri (22)

 

Mie-mi spune „veverita”,

Tie-ti spune „pasarica”

Si cica am fi totuna. 

Zi si tu, cum se explica?

*

Ca d-asta voi sa le-arat poze,

Sa vada-n peleul meu,

Ca-n zonele-mpadurite,

Tu esti tu si eu sunt eu.

Read Full Post »

Ce e neagra nu-i si creata (2)

Marea si Litoralul ei nu se rezumau doar la gagici, fut si distractii. Nu tata, mai era munca si odata cu ea, limbile. Limbi straine, nu sexismele care-ti strabat involuntar mintea, producindu-ti fiori spinali. De exemplu „wollen sie wechseln?” si „gehen wir heute abend in mein zimmer!” erau doua dintre textele imperios necesare oricarui golanas pe litoral. Cum de numai atit? Poate pentru ca exprimau, fara echivoc, intentia celui care le formula. Detalii suplimentare puteai sa dai numai pentru a incerca sa convingi, altfel, texte erau suficiente, impamintenite fiind in glia stramoseasca si-n mentalitatea turistilor. Asa ca, daca plecai la schimbat marci, o foloseai pe prima, daca ti se facea de frichi-frichi, o foloseai pe a doua. La prima, dupa ce primeai acceptul tranzactiei prin intermediul intrebarii „wie viel?”  incepea tocmeala si schimbul de bancnote. Apoi, cu ele, plecai in cautarea polonezilor sau negroteilor, doritori de verdeata si pe care-i gaseam tolaniti pe alta verdeata prin spatele anumitor hoteluri. Pe polonezi ii gaseam in campinguri, ca atit isi permiteau. E si uite asa, plus valoarea acestor schimburi „ilegale” (legale erau considerate numai cele facute de stat, aia nu se mai chema „bisnita”) ne asigura un trai decent … spre opulent.

Evident ca operatiunea comporta s-un risc, deloc de neglijat. Dar de cite ori ne invitau prietenii cu ochi albastri la Militia Neptun, nu stiu cum se intimpla ca ne lasau liberi a doua zi, dar fara valuta gasita asupra noastra si fara proces verbal. Dar de, ei erau aparatorii legii, cu drepturi depline de-a o incalca. Afacerile aveau sa se termine intr-o buna zi, dupa principiul, „ce are un inceput, are si un sfirsit”.

O saptamina intreaga ne asteptasera „prietenii” la iesirea din Intim, viitorul Raimbow, in Neptun, si ne condusesera elegant cu girofaruri la sectie pentru declaratii. Cauza era una idioata, ca si noi dealtfel. Venisem pe litoral fara nici un act de identitate. Sticletii ne placeau, ba chiar ne imprietenisem si ne strigam pe nume, dar tineau mortis sa ne verifice actele si sa ne salte valuta. Sigur ca aveam si noi povestea pregatita. „Primeam periodic bani de la parinti care veneau la fiecare sfirsit de saptamina in delegatii pe Litoral”. Cum spuneam, in ultima saptamina, noi nestiind ca-i ultima, am tot dat declaratii si-am tot dormit prin aresturi, de incepusem sa ne intrebam de ce mai dam bani pe hotel. Dar de timpiti ce eram, ziua urmatoare, minati de ‘al de sus sau poate de ‘al de jos, tot in Intim ne duceam sa ne dansam si sa ne gagicarim.

Tocmai dansam cu una. „Papa? Te cauta cineva la intrare”. „Cine cineva, bah? Vroiai sa spui caralii si nu-ti gaseai cuvintele-n mortii ma-tii de nenorocit?” Asta era servitorul de la intrare, care avea boala pe noi din cauza de gagici. O pocitanie care din profil aducea putin cu Dracu si din fata cu tac-su. Ma duc totusi, ca oricum n-aveam alta alternativa si nici iesire. Numai ca de data asta, in holul de la intrare erau nu mai putin de noua sticleti. Baietii impinsesera ridicolul la extrem, ca altfel si-ar fi pierdut atributul de ridicoli. Andi si Ovi purtau deja bratarile la miini. Imi ataseaza tovarasii si mie o pereche si ne scoate pe toti trei din discoteca ca pe ultimii criminali. Toata discoteca ramasese consternata, numai servitorul ridea multumit ca ne daduse-n primire. Cu ce? Cu nimic, practic. Un informator jegos, care avea sa regrete rinjetul ala idiot de curva proasta cu dinti stricati.

Intre timp suntem dusi la acelasi „hotel” unde innoptasem toata saptamina. Am incercat noi sa aflam ce se intimpla, dar in afara de un „nimic, bah” linistitor, n-am primit alt raspuns. Noi cam stiam, de la alti colegi de „facultate”, ce va urma, asa ca in loc sa dormim pe mese, ne-am pregatit textul declaratiei. Stiam ca vor incerca sa ne bage cine stie ce nenorociri nerezolvate pe git, asa ca am cazut de acord asupra pozitiei pe care-o vom lua, indiferent de „tratament”. A doua zi au inceput interogatoriile si bineinteles ca au inceput cu vrajeli de genul „bah, ailalti au recunoscut” si-mi punea o lista-n fata de mi se facea parul maciuca doar parcurgind-o. Pina la urma s-au lamurit ca n-o sa le inghitim cacaturile pe care, din impotenta mentala si profesionala, nu fusesera in stare sa le rezolve. Asa ca, aduc o dubita si ne trimit pachet la Constanta. Acolo asteptam pret de o zi intr-o sala de asteptare. Ne-au adus de mincare, ieseam la fumat, dar drumu’ nu ne-a dat si nici nu ne-au spus ce asteptam sau pe cine. Comportamentul lor civilizat ne-a umplut de mirare, nereusind sa-i intelegem rostul. Asta pina s-a lasat seara si-n cadru usii au aparut parintii.

Trec peste morala incasata si ajungem in Bucuresti cu interdictie pe litoral pentru un an de zile. Ovi, care nu prea avea treaba cu parintii, a luat trenul a doua zi si s-a dus sa-l bata pe servitor. Noi l-am urmat dupa o saptamina. In Intim am intrat numai o data si atunci i-am tras-o servitorului de l-am dezmembrat si lecuit de turnatorii. Aia din discoteca ramasesera cracanati cind ne-au vazut. Din reputatia de criminalii notorii pe care-i vazusera, personal, iesind incatusati, cu o saptamina mai devreme, nu mai ramasese nici o umbra. Ba mai mult, acum ne banuiau ca fiind copiii nomenclaturistilor din Neptun sau a securistilor lor. Fuck them! Mamaia, here we come! Si-am luat-o usor spre nord.

Pentru o succinta autobiografie, daca prezinta vreun interes, puteti accesa linkul de mai jos, pentru ca si asa, observ c-am dat cam mult din casa.

https://v2valmont.wordpress.com/2011/01/15/biografie-papala-cu-cintec-reloaded/

Read Full Post »

Ce e neagra nu-i si creata (1)

Pe la patru dupamasa, ma trezesc. Aveam ochiul cit farul din Constanta, de la fumul de tigare si bautura. Din aceleasi motive toxice, papilele gustative-mi detectasera un gust de dezasimilatie care probabil gresise gaura de evacuare. Fac apelul. Nu raspunde nimeni. Deschid farurile. Andi si Ovi zaceau lati in paturile lor. Or fi morti? Nu, uite-ai dracu, inca misca! Morti au fost pe la sapte dimineata cind ne-am culcat rupti de … de toate. Arunc cu greutate ochii prin camera. Nici o nemtoaica. „Cum bah, parca ati venit cu doua violoniste” „Da bah, le-am dat ciocnire la Amfiteatru, pe la sase”

Pentru neinitiati, violoniste erau nemtoaicele, care-si primisera nick-ul asta din cauza violonistului de pe bancnota de 20 (parca) de marci. In fine, reusim sa ne dusam, sa ne rexonam, sa ne parfumam, sa intram in toale si s-o radem la rendez-vous. Acolo s-a-ntimplat ca trebuia sa ne intilnim cu unele, dar ajunsi mai devreme si avind o fereastra-n schedule, am agatat o alta. De fapt ea m-a agatat pe mine prin prietena ei, ei fiindu-i … jena. Ce-o fi aia?  E, si cum nu refuz gagici, am schimbat cu don’soara vreo doua vrajeli si ceva secretii, dupa care am plecat sa-mi prezinte camera de hotel, urmind sa ma reintilnesc cu ceilalti la restaurant, inainte de discoteca. Ma rog, fac ce fuck cu violonista, ca si asta tot de la Deutschland era, si ma reped, cu foamea-n carotida, spre restaurant, cu tipeza urmind sa ma intilnesc mai pe seara, la discoteca.

„Ai facut-o?” „Bah, ce dracu intrebare-i asta? Doar n-am plecat sa joc bîza”

Intram in restaurant, ca submarinele, cu periscoapele iesite din orbite. Fete, grupa mare. Locuri libere, canci. Noi, cred ca aratam ca javrele-n calduri. Adulmecam, macinati de dorinti, mai toate gaoazele, care ca sa fiu sincer, miroseau de-ti intra si limba-n erectie. Realitatea e ca si noi aratam si miroseam, de li se deschideau piciorele cind treceam pe linga ele.

„Salut! Cautati o masa libera?” Asta era o frumusete de mascul, brunet, inalt, ochi albastru, ten masliniu, dar nu tigan mangalez, si imbracat de paralizie. Noi, cu gindul si ochii-n decoltee, am ramas cam blocati de cucerirea masculina la care nu ne asteptam. Acceptam invitatia si din vorba-n vorba, constatam cu incintare ca tipul era venit ca si noi, sa-si cunoasca „verisoarele” din apus. Comandam si cind tocmai incepusem sa lucram la snitzel, apare o purie, la fo 40, de ne paralizeaza mandibula intr-o pozitie penibila. Se aseaza fata linga Mircea, brunetul, si-i baga neica, in mod ostentativ, o ditai limba pe git, de mi-era ca se sufoca saracu’ baiat. Ne face prezentarile, o intreb daca n-are fo prietena care sa-i semene, zice ca nu, ride si scoate o mare caramida din geanta cu care achita nota de plata. Ne despartim de Mircea si puria lui, plecind satuli si plini de hormoni, eu mai putin, ca deja ma rezolvasem, spre discoteca. „Pui de urs” era o discoteca de labagii, dar fiind in imediata vecinatate a hotelului Muntenia, in care stateau nemtoaicele, n-am facut mutre.

Ne intilnim cu ele, Ovi si Andi cu cele programate c-o seara-nainte, iar eu cu rezolvata si prietenii ei. Ca s-o scurtez, in timp ce ma dansam cu asta, vine unu’ cu muschii-ncordati si-mi zice rizind, ca sa nu se prinda violonista, „dupa dansul asta, o duci la masa si dispari” Mi-am dat seama ca un „de ce?” ar fi fost inutil si riscant. Asa ca l-am asigurat de supunere totala, dupa care-i spun fetei ca-i vizata si o radem impreuna, pe pitici, afara si direct in hotel. Eu ramin peste noapte la ea, dar in loc sa facem fut, ne-a futut  Ovi la cap pina l-am lasat si pe el in camera, ca nu stiu cum si de ce, ramasese solist si fara violonista lui.

A doua zi ne-ntilnim cu Andi pe plaja de la Belvedere. E si cum stateam noi asa, la unul din barurile de pe plaja, savurind un espresso triplu, numai ce ne trezim inconjurati de-o gasca de musculosi printe care si ala care-mi sugerase s-o sterg din discoteca. Imi reaminteste frumos cum ca nu i-am urmat sfatul si ca daca eu il lasasem cu buza umflata, normal era ca si el sa mi-o umfle acum pe a mea, din considerente de reciprocitate. Ovi, care se urcase cu curul pe o masa inalta de ciment si care avea singurul avantaj de-a ne privi de sus, zice impaciuitor „bah da’ tu cine pula mea esti?” In acel moment, toate pachetele de muschi din dotarea gastii s-au flescait de stupefactie. Artagosul, cred ca-si pierduse graiul sau uitase replica. „Mai bine dati-i drumu’ de-aici, ca daca ma dau jos, v-ati futut norocul!” zice Ovi impingind perplexitatea la limita suportabilului.

Marele nostru noroc a fost ca, asa din nisip sau din spumele marii, apare Mircea, ala cu ochiul albastru. „Ce facei baieti? Va cunoasteti?” Pina la urma conflictul e aplanat si suntem invitati la bere. Toti binefacutii aia erau salvamari iar Mircea, de profesie stomatolog in Bucuresti, era seful lor. E si uite asa am trecut razant pe linga o spitalizare iminenta.

Ca o paranteza, Ovi nu era totusi vreun fraier la ciumecarii. Batea de rupea, numai ca in fata grupului de salvamari avea fix sansa tobei lu’ Tandarica.

Va urma

Read Full Post »

O zi aproape obisnuita

Liceul a fost pentru mine o oaza de cunostinte, intr-un desert arid in informatii.  De fapt, daca stau sa-mi aduc bine aminte, a fost mai mult gaoaza, decit oaza, pentru ca studiul nu s-a axat pe programa comunista, ci pe alte programe mult mai atractive, pe care, ca autodidact ce eram, le concepeam cu truda si sacrificii. In fine, nu mai lungesc introducerea intrucit ma impinge cuprinsul de la spate.

Eram prin clasa a XI, cind, fiind proaspat exmatriculat din Liceul #33, pe motiv de absente, m-am vazut nevoit sa ma transfer, cu ajutorul unor „telefoane”, la Liceul #32, de care v-am mai povestit. Ce nu v-am povestit, e ca eram o gasculita de vreo citiva fosti colegi de scoala generala care in fiecare dimineata calatoream din Drumul Taberei, cu autobuzul 37, pina la Berzei, de unde unii urmau sa ia tramvaiul 20 spre 1 Mai, iar alti o ardeau pe jos spre Balcescu. Asa ca Berzei fiind punctul terminus al calatoriei in grup, cam aici se hotara programul zilei si cam de aici incepeau aventurile.

„Ce facem, bah, astazi? Eu am chef de baut” zice Ovi

„Pai atunci ce mai asteptam aici? Ca 20-ul ne duce la balamuc, nu la bautura” adauga Papa

„Citi bani avem?”

Si ne apucam de scotocit. Pina la urma stringem vreo 40 de lei. Bani insuficienti pentru dorintele noastre dionisiene. Numai ca Ovi avea un plan „B”

„Bah, uite cum facem. Luam un taxi, mergem la mine, luam cojocul lui taica-meu, il vindem in Lipscani si ne-nvirtim de vreo 500”

Bun, planul fiind aprobat de citiva musterii, Ovi, Cuti, Anda si Papa opresc un texiu si dusi au fost. Luam cojocul, pe care probabil ca Ovi cel batrin tocmai il acontase, ca prea arata nepurtat, si ne oprim in Gabroveni. Ovi, in costum de scoala, cu matricola pe un brat si cu cojocul pe celalalt, intreba trecatorii daca-i intereseaza chilipirul. Evident ca-i intreba p-aia care aratau a chilipirgii. Ei bine, in cincispe minute cojocul a fost maritat iar noi ne-am trezit cu vreo 550 de lei in cont. Asa ca, uite-ne in drum spre aeroport. De ce tocmai la aeroport, nu stiu, dar asta a fost propunerea si cum n-au existat obiectii, a fost adoptata. Ajunsi acolo, ne-a oprit potera la bariera sa ne intrebe ce treburi aveam noi la aeroport. Ovi, care era mai tupeist si care greu se pierdea cu firea, zice : „tov plutonier, avem o lucrare despre maretele realizari ale socialismului”

Nu stiu sigur, dar cred c-am avut noroc, intrucit politistul i-a facut semn taximetristului sa treaca. Ajunsi in aeroport, ne-am dat seama ca nu era rost de baut, decit poate doar vreun Pepsi, preturile fiind total neprietenoase. In concluzie, am ars un suc si am sters-o. Ajunsi din nou in Berzei, nebauti si cu banii injumatatiti, dam navala in prima alimentara si ne luam citeva fiole pe care le ardem intr-un parc pe-o banca. Am baut cam pina s-a muiat banca sub noi. Anda, care doar s-a pupat de vreo doua ori c-o sticla, fiind cea mai treaza.

In acel moment Cuti preia initiativa. „Haideti bai in Cismigiu sa ne dam cu barca” Evident ca nici propunerea asta n-a intimpinat vreo contra, asa ca direct la debarcader ne-am oprit, dar dupa un drum extrem de anevoios si serpuitor. Luam barca si dai la visle. Cind ajungem pe linga un mal, aproape de Monte Carlo, tot Cuti, ca bag sama asta avea cele mai multe idei, zice: „Bah, eu as face baie” si pina sa ne opunem noi, il vedem sarind in apa, imbracat si cu capul inainte, ca la concursurile de inot. In apa n-a reusit sa intre complet, apa fiind doar pina la genunchi. Noi credeam c-a ramas lat, dar dupa doua secunde de confuzie, se ridica, cit era de-nalt si c-o mare pizda in frunte de unde i se scurgea o suvita considerabila de singe. Noi, vazindu-i fata plouata si la propriu si la figurat, plus tinuta flescaita, ne-am pus pe un ris sincer si zgomotos de dirdiia barca sub noi.”Bah, da’ ce bine-noti!” „Lu’ asta i-a venit ciclul la cap” „Sa-ti imprumut tamponul meu?” si multe alte comentarii urlate printre lacrimi de ris.

Da’ vezi ca beat, beat, ud, ud, cap spart, cap spart, dar de idei tot nu ducea lipsa. „Bah, sa va fut! Mai bine mergeam in Herastrau. Hai la scoala sa ma spal” Noi mai aveam putin si cadeam din barca de ris. Mistourile s-au tinut lant, cu atit mai mult cu cit ii crescuse un cucui  care-i schimonosea fata intr-un fel aparte. De aici avea sa i se traga porecla „unicornul'”

In fine-l urcam in barca, ne-ntoarcem la debarcader si plecam spre Balcescu unde tanti-sa era un fel de directoare adjuncta sau nu-s ce mama dracu era si aia. Intram in liceu si urcam scarile printre elevii care le coborau si care se uitau la noi ca la urs, mai ales la el care inca mai siroia de apa insingerata.

Cum-necum, ajungem la infirmerie si aia se sperie cind vede in ce hal arata. Eram cu totii binedispusi, duhnind a tutun si bautura. Nu stiu cum, nu stiu cind si de catre cine, directorul a fost informat si-l vedem deschizind usa infirmeriei, in timp ce gagica-l pansa pe Cuti. Cind ne vede in ce hal aratam, ne invita politicos „Treceti in cancelarie imediat. Voi doi cine sunteti?” ii intreaba pe Ovi si Papa. „Pai eu sunt mama ranitului si el e sotul meu” spune Papa aratind spre Ovi. In momentul ala, am izbucnit toti in ris, inclusiv infirmiera si bandajatul care gemea, „mama, mama sa nu ma lasi sa mor!” „Sunteti niste derbedei” mai urla directorul care nu gustase gluma. „Putiti a bautura si tutun. Las ca v-aranjez eu! De la ce liceu sunteti?” „Don director, sa stiti ca noi am baut doar ceai, putoare vine de pe hol si sa va spun drept, n-am vazut asa debandada ca-n liceul asta. Se fumeaza si se bea ca la meci. A propos, fumati? Doamna infirmiera, dati-i un Kent si lu’ don director, ca e suparat.” mai zice Ovi si plecam agale spre cancelarie. Cuti purta un mare turban alb  pe cap si cum era mai masliniu „bah, tu esti ala cu „rapirea din serai?” „Nu e bah, ca ala avea s-un cal intre picioare” „Pai el o fi fost modelul. Ia zi bah, tu le-ai pozat?”  si tine-o-ntr-un ris.

Ajunsi in cancelarie, lucrurile s-au derulat cu repeziciune. Directorul a pus-o de-o morala. si le-a promis o eliminare lui Cuti si Anda, iar pe Ovi si Papa i-a pirit directoarei de la „32”

Nu stiu voi, acum, dar noi, atunci, ne-am cam cocosat de ris. Pina la urma vestea, cum ziceam, a ajuns si la urechile lui Bughici, directoarea noastra care ne-a spus, a doua zi: „sa nu va mai prind ca va duce beti prin alte licee. Trebuia sa fi venit aici, nu sa ne faceti de ris prin tot Bucurestiul?” Si cam asta a fost tot.  Va spusesem deja ca liceu ca „32” nu cred sa fi existat pe undeva prin tara. Este c-am avut dreptate?

Read Full Post »

„32”

Nu stiu ce pozitii va trec voua prin minte, dar „32” nu era pozitie, ci liceu. De fapt era unul dintre cele sase licee pe care le-am frecventat si aprofundat, mai mult sau mai putin, de-a lungul timpului. Asta era un liceu pe la care s-au perindat multi copii de nomenclaturisti si chiar si cei ai primului nomenclaturist al tarii. Asa ca viata mai dulce ca la „32” nu cred sa fi existat pe altundeva, prin Romania.

Ora de chimie. Birloiu (profu’) ajunge, ca de obicei, la jumatea orei. Cind da cu ochii de noi, tot ca de obicei, zbiara cit il tin bojocii din capatul culoarului. „Bai elefanti bolnavi! Ce cautati pe coridoare? S-a treminat ora, boilor? Mars in clasa!” De fapt ora nici nu-ncepuse, dar in fine, intrind in clasa intr-o bulibaseala totala si-n hohote de ris, il auzim urlind din nou ” bah, va comportati ca niste cai injectati, huliganilor” si cu palmele infipte-n catedra si catalogul aruncat pe jos, ne expune onomatopeic, trairile interioare „Hua, Hua…!” Stiu ca nu va puteti imagina asa ceva, ca nici noua nu ne venea sa credem ochilor, la inceput, da’ asta era Burloiu, un dement, mai rau decit „pedagog de scoala noua”. Dupa ce ne huiduie ca la fotbal, timp in care noi ne udasem pe noi de ris, pune-o frina brusca si coteste apostrofarile catre favoritul lui „Popa, iesi afara. Hai gata, du-te fumeaza, fa ce vrei, numai sa nu te mai vad in fata ochilor.” „Da’ don profesor, ce-am fa…?” ” Afara derbedeule, ca nu te mai suport” In aceleasi hohote de ris, Popa paraseste clasa iar Birloiu se linisteste „Ionescule, care tocmai aduna catalogul de pe jos, ce ati avut de pregatit pentru azi?” La aflarea lectiei de zi, se dezlantuie din nou aratindu-ne cu degetul ca la abator. „Tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu, tu si….tu, la tabla!” Coada osinditilor se-ntindea pina-n fundul clasei. „Tu vorbesti de X, tu de Y, tu de Z… samd” pina ne termina.

De multe ori repeta subiectele, astfel ca trei elevi prezentau acelasi lucru. Dupa ce le aloca, primilor, cele patru sferturi de tabla, se aseza in dreptul ferestrei, cu picioarele larg desfacute, aplecat cu coatele pe pervaz si cu palmele facute caus, cam ca ochelarii de cal, privind afara-n gol. Noi, la tabla, scoatem cartile de sub haine si dai si copiaza, de nici virgulitele nu ne scapau. Apoi incepeam, invariabil, bataia cu cei din banci (bataia ghemotoacelor de hirtie). Intr-un tirziu revenea si Birloiu din visare „Ce-aveti bah, descreieratilor? Va crapa capu’ de chimie?” si incepea sa asculte. Fiecare-si citea subiectul intorcindu-se la clasa dupa fiecare fraza, pentru a primi aprobarea verbala a colegilor „bine ba” „esti tare!” „ai pus-o” „ce cap mare ai!”si altele pe care Birloiu parea ca nu le aude, desi se auzeau pina pe coridoare. „Ba, asta numesti tu lectie-nvatata? Treci la loc. 6. Esti un dobitoc.” E si o tinea tot asa, din dobitoc in dobitoc, pina ne termina. De mentionat ca fetele aveau un tratament preferentiat. Cu ele se purta fara repros, de parca era altu’, nu dementu de zi cu zi.

Anyway, din cauza ca ne asculta la gramada fara a consulta catalogul, unii aveau cite zece note, altii de loc. Eu, care mai si chiuleam, aveam rubrica imaculata. Asa ca o data, pentru a avea turbatul cu ce sa-mi incheie media trimestriala, mi-am luat 6-le, ce-l de toate zilele si m-am asezat din nou la coada pentru un bis. Cind mi-a venit rindul a doua oara, Birloiu ma priveste ca si cum m-ar fi vazut pentru prima data si imi indica subiectul, dupa care se duce la fereastra, reluindu-si postul si pozitia de veghe. Eu copiez subiecutul cu devotament, dupa care ma asez in prima banca unde era un loc liber si incep sa discut cu colegul si cu cei din jur. Dupa vreo cinci minute, isi revine si Birloiu in simtiri cu un oftat adinc si intorcindu-se catre tabla, zice „bine, deschideti caietele, astazi va voi preda X” Toti au ramas masca, observind ca timpitul uitase de Papa si incercind fiecare, pe limba lui, sa-i aminteasca de mine. Birloiu neintelegind ce se intimpla a inceput sa ne faca elefanti bolnavi si cai injectati, ca de obicei. In fine, ma ridic si-i spun ca eu tocmai terminasem subiectul. „Pai si de ce nu erai la tabla? Credeam ca… aaaa … da-i drumu!”

Ma asculta, ma face dobitoc, imi anunta 6-le de rigoare, dar cind sa-l puna-n catalog, vede ca mai era o nota cu aceeasi data. Se uita incurcat la nume, ma masoara, rasfoieste catalogul, isi drege vocea si vadit stingherit, ma intreaba „mai stii pe ce data te-am ascultat ultima oara?” Toata clasa era pe sub banci de ris, ceea ce m-a determinat sa-mi joc sansa. „Cum cind? Data trecuta cind mi-ati dat un noua si m-ati dat de exemplu?” In acel moment clasa a amutit in asteptarea furtunii.  Lui Birloiu-i iesisera ochii din cap ca la melcii de gradina. La el 9-le era nota pentru gagici, nu pentru elefanti bolnavi, ca mine. Dar cum s-o intoarca cind el nu stia ce se intimplase cu zece minute-nainte? „Da, parca-mi aduc si eu aminte, desi aici vad ca ai un sase, cu data de astazi. Esti sigur ca ti-am dat noua?” „Don profesor, cred ca aia-i nota vreunui coleg pe care l-ati ascultat astazi si din greseala mi-ati trintit-o mie. Tot asa cred ca ati uitat sa-mi treceti si noua-le, pentru care am invatat zi si noapte” Tacerea a mai continuat o secunda dupa care s-a dezlantuit un adevarat vacarm intru sustinerea afirmatiei mele. ” Hm, da! Ai invatat pe dracu, dar daca ti-am dat noua, probabil ca ori eram beat, ori te-am confundat” Din acel moment am urcat, fara merit, dar cu mult tupeu, in elita chimistilor clasei a XI-a A si desi performantele nu-mi erau mai spectaculoase, nivelul notelor mi-a crescut de la 6 la 7.

***

Un alt moment de paralizie a fost la un extemporal. Birloiu avea obiceiul sa alerge, efectiv, printre rinduri pentru a nu fi copiat. Evident ca era de risul curcilor, mai ales cind se intimpla sa se impiedice. Evident ca din cind in cind mai poposea pe pervazul lui preferat si atunci toate cartile ieseau la iveala, altfel, n-aveai nicio sansa. In general cine nu reusea sa copieze si nici nu era vreo Marie Curie, nu lasa extemporalul pe catedra, cind iesea din clasa. Numai ca o data, cind Birloiu a fost in mare forma si si-a dat kilometrajul peste cap, alergind in susul si-n josul clasei, mai tot timpul, pe catedra ramasesera doar vreo cinci extemporale, din 30, cite ar fi trebuit sa fie. In fine, iesim si ne vedem de ale nostre. La urmatoarea ora de chimie, Birloiu intra nervos „sunteti niste netrebnici, niste hoti, niste haimanale! Boilor! Sa-mi spuneti unde va sunt extemporalele” Dupa ce ne-a luat pe fiecare la intrebari si dupa ce toti i-am spus ca noi le lasasem pe catedra si ca el le-a ratacit, a ajuns si la Popa, febletea lui.

„Bah dobitocule si tu ai lasat extemporalul pe catedra?”

„Da don profesor, l-am lasta pe catedra peste celelalte extemporale, sa moara mama!”

” Cum sa moara ma-ta, mah handicapatule, pai ce vina are ea ca tu esti un hot s-un cartofor?”

„Pai stiti, mama e moarta deja.”

In momentul ala ne-a bufnit pe toti risul, stiind-o pe doamna Popa care nu era moarta absolut deloc. Dar pentru a pune definitiv bomboana pe coliva, Burloiu zice, din putul gindirii lui demente.

„Da? N-am stiut. Atunci e-n regula”

Evident ca risul a atins paroxismul in momentul ala, mai ales ca Birloiu se uita cu un profund dispret si ura la noi, neintelegind ce e de ris in faptul ca madam Popa era moarta.

Asta era Birloiu, o specie aparte, unica. Poate de aceea imi amintesc doar de el, nu si de ceilalti profi. Cu toata nebunia, noua ne era tare drag intrucit, desi ne facea albie de porci, la orele lui era un adevarat dezmat si balamuc.

 

Read Full Post »

Cuca

 

Eu la munte nu ma duc, nu ma duc, stau acasa si ma …. gindesc, ce mi-o fi trebuit mie drumetie, cind pentru mine muntele avea o semnificatie stricta, petreceri si babardeli? Nu mi-a placut niciodata sa concurez capra neagra si nici cocosul de munte, desi cred c-as merita si eu sa fiu declarat monument al naturii si implicit, ocrotit prin lege. Ca daca e sa fim obiectivi, eu am cocos, da’ cocosul n-are Papa. S-atunci?
S-atunci cind, prin anul doi, la FUT, nu stiu care din colegi a zis „haideti, bai, la Cuca”, initial am zis „la cine?” iar mai apoi cind am aflat ca exista asa ceva si ca nu-i vreun sanatoriu, vreun „cuib de cuci”, i-am pasat elegant „ma fut pe Cuca voastra” („fut” vine de la facultatea de utilj tehnologic pe care am urmat-o din motive independente de vointa mea). Auzisem si eu de studenti care-si rup gleznele, in cataroaiele tarii, cautind frumuseti virgine si libertati absolute. Si ca sa fiu sincer, de frumuseti eram atras si eu, dar nu virgine, iar drumul spre libertatea absoluta, in acceptiunea mea, era cu American Airlines, nu pe jos si cu ditai traista-n circa, ca serpasii nepalezi.
Pina la urma, dupa ce s-au jurat ca trenul are statie chiar in receptia cabanei, promitindu-mi o distractie ca-n ecranizarile interzise minorilor, am cedat si acceptat. Asta nu inseamna ca i-am si crezut, dar nici nu mi-am putut imagina cosmarul care avea sa urmeze.

Primul semn ca am luat o mare teapa, a fost cind am dat cu ochii de aceeasi „petrecareti”, in Gara de Nord. Toti erau in bocanci si hanorace, in timp ce eu eram imbracat de restaurant. Imi zic, „asa le-o placea astora sa se imbrace la petreceri, dracu sa-i ia” si ma urc in tren. E si uite cum ajungem dintr-o gara-n alta gara si in the middle of nowhere. Dupa ce injur, intreb „si cabana unde e, coclitilor?” Aflu ca mai sunt vreo…multi km pin-la ea. In acel moment am devenit complet dezinteresat de aceasta aventura si daca ar fi fost un tren retur, l-as fi luat imediat. Ba mai mult, acum aparuse o alta problema de organizare. Cu ce ajungem la cabana ca autobuz, sa ne duca, nu exista iar teleferic era doar din Predeal si Sinaia?
Pina la urma si spre norocul nostru, il arvunim pe unu’ cu o basculanta imensa, care lucra la un baraj si care din fericire a trecut pe acolo. E si uite-l pe Papa, imbracat la zece ace, in bena plina de namol a basculei, gonind spre Cuca ceva mai repede decit cortegiile funerare.

Dar ordilul n-avea sa se termine in basculanta care-mi torturase toate organele interne, externe si bunatate de pantofi. Dupa vreo ora de bitiieli, se opreste bestia si domnul „manivela” ne arata un drum prin padure, pe unde s-o luam, spre cabana pizdii ma-sii. Cred ca am mers pret de doua ore. Doua ore cit o-ntreaga saptamina, in timpul carora mi-am etalat tot repertoriul de injuraturi, acumulate-n facultate. Ceilalti rideau multumiti de reusita farsei, ca alte motive de bucurie nu prea aveau nici ei, desi se dadeau zmei.

 

Intr-un tirziu si pe-nserat, reusim sa ajungem la nenorocirea din poza de sus, careia i se spunea, cu multa bunavointa, cabana. Primul imbold pe care l-am avut, dupa ce mi-am luat patu-n primire, a fost sa beau ca sa uit. Cum nu prea-mi rezist pornirilor, m-am facut pula, sa ma scuze doamnele de fata, ca doamnele de acolo le auzisera pe toate cite le zburau pe la urechi. Si pentru ca nu stiam daca exista toaleta, am iesit pe balconul mansardei si i-am dat drumu’, pina cind a urlat cabanierul care tocmai imi receptionase jetul. Dupa cum se vede, in poza astora de mai jos, usa a ramas la locul ei, balconul, nu prea. Se pare ca s-au construit, intre timp, ceva extensii in spatele cabanei.

A doua zi, m-am trezit cu un gust de cacat in gura si c-o durere de creieri direct in … cap. N-as putea spune ce draci am facut in noaptea aia, dar dimineata eram in pat cu Georgeasca. N-am intrebat-o si nici ea nu mi-a spus, asa ca n-am pus-o niciodata la socoteala.

Cind reusesc, in sfirsit, sa ma dezmeticesc, dau cu ochii de … mine intr-o oglinda atirnata deasupra patului. Aratam ca iesit dintr-o operatie estetica. Nici cimitirele sirbilor, bombardate de americani, nu aratau asa jalnic. Iar imaginea dormitorului era si mai dezolanta, amintindu-mi de stagiul militar. Mansarda adapostea vreo douazeci de paturi de campanie. Georgeasca ascundea, sub ea, unul din ele. „Unde draci am incaput eu in stirpitura aia de pat?” Ca de incaput amindoi, n-am fi putut decit suprapusi. Dar la urma urmei, who cares? Eram insa darimat de „twist-ul” prin padure, pe care-l executasem cu o seara inainte, ‘te m-as in el de munte si-n autobuzele lui inexistente.
De fapt, dorinta asta avea sa mi se-ndeplineasca cit de curind.

Dar pina atunci, in mansarda aerul era rece, umed si de nerespirat. Lovindu-ma de absolut toate paturile, ajung la balconul Julietei, de unde-l stropisem pe cabanier. Deschid usa si paralizez. In primul rind, afara zacea intins pe burta un junghi de autobuz esuat. In al doilea rind, din fata m-a lovit un frig cumplit si-o umezeala si mai cumplita. In timp ce din spate, m-au lovit douazeci de indemnuri prietenesti „ba, ai draci pe tine? inchide-n gitu’ ma-tii usa” Daca la prima lovitura am ramas mut, la a doua am reusit sa reactionez „bai muistilor, asta numiti voi distractie? E, uite c-o las deschisa ca sa nu uitati unde dracu sa va ia, m-ati adus” si-am plecat sa ma spal.
In timpul zilei s-a facut cald si chiar misto. Soare, pasarele, brazi, la umbra carora iti clantanea mandibla ca vibratorul dat la MAX. si mult bridge. Cam asta am facut toata ziua. Am jucat carti la soare. Ce putea fi mai handicapant de atit? Ba vreo doi, trei au luat-o de nebuni pe poteci sa admire … frigul, ca ce altceva puteai sa admiri, infasurat in cracile copacilor? Mircea a facut mincare, pe care am ucidizat-o, sperind ca e comestibila, iar seara am tras un mare foc de tabara, impreuna cu un grup venit din Pitesti.
Focurile astea sunt un fel de „agonie si extaz” Fata se-ncinge iar curu-ti ingheata. Ma rog, nu era cel mai romantic loc de pe pamint, desi cerul era spuzit de stele iar focul arunca limbi dramatice de lumina pe brazii din jur. Eu, ca sa nu regret aventura in totalitate, m-am bagat la o scurta vrajeala cu o pitesteanca care ma chibitase la bridge si fusese foarte binevoitoare cu mine in timpul zilei. Traiam cu sentimentul ca asa avea sa fie pina la capat. Bautura, focul si mai ales frigul au trezit in noi dorinta fireasca de mai bine, asa ca dupa ce ne-am lins putin, in jocul de umbre si lumini, ne-am retras in autobuzul esuat, cautind intimitatii necesare „binelui”.
Da bai, ce va mirati? Autobuzul ala rablagit si fara roti, fusese transformat in debara. Acolo-si tinea „munteanul” toata lenjeria de pat, venita de la spalatorie. Asa ca pe teancuri de cearcefuri si intr-un frig patrunzator, ne-am intrepatruns, zguduiti de friguri si cu ochii pe cabanierul care misuna nervos in susul si-n josul pajistei. A fost un fel de labareala, dar cum labareala fusese toata excursia, de ce sa fi fost penetrarea mai breaza? Plus ca la munte fiind, era absolut fireasca o vizita in Pestera Muierii, daca tot era deschisa pentru vizitatori. Ba mai mult, era si prima data cind o ardeam intr-un mijloc de transport in comun. Mai prost a fost cu spalatul. Am incercat s-o punem la piriul care curgea in imediata vecinatate a autobuzului. Numai ca ori ma spalam cu apa aia, ori ma frecam cu un turture, tot un drac. Pe linga faptul ca nu mi-am mai gasit-o, ajungind sa seman cu pitesteanca la sex, am mai ramas si cu clabucii pe mine. Norocul nostru a constat tot in gramada aia de cearceafuri.
Restul serii a fost absolut neinteresant, dar relaxant si scaldat in vin. Eu de fapt acceptasem sa particip la nenorocirea asta numai din dorinta de-a mi-o trage cu una dintre colege care insa, din nefericire, n-a mai putut veni. Ma rog, se mai intimpla s-o si sugi, citeodata. Dar tinind cont ca pina la urma colega respectiva, dupa citiva ani de zile, avea sa-mi devina sotie, n-as trece-o la ratari, ba dimpotriva.
Drumul inapoi spre civilizatie, nu mi-l mai amintesc. Eram prea fericit ca plec din coclaul ala, ca sa-mi mai pese cum si cind ajung. Cu toate astea, n-am sa uit niciodata cum mi-a degerat cucu’ la Cuca.

Read Full Post »

R.I.P.

Read Full Post »

Foca

Mmmm,Da! Interesanta statistica. Postul precedent a avut cei mai multi cititori si cele mai putine comentarii. Pardon, a avut zero comentarii. Cititori fara opinii? Poate.

Dar pentru a schimba subiectul, poate asa voi avea putini cititori si mai multe comentarii, am decis, in unanimitate si de capul meu, sa reiau unele posturi din vechiul meu blog care e pe cale de naruire. Si intrucit n-as vrea sa se piarda in eter amintirile din tineretile mele, am decis, asa cum spuneam, sa le revitalizez pe blogul de fata. Imi cer scuze celor care le-au citit, dar sunt convins ca, din 2008 si pina acum, au uitat complet multe detalii about Papa. Asa ca:

Era prin ’76. Mamaia si Mangalia Nord erau pline de straini, artisti, golani si curve iar Eforiile si Mangalia Sud, de localnici si sindicalisti. Unde sa ne ducem, ca golanii si curvele inca nu-si facusera sindicat? Ei si atunci, pe cale de consecinta, am ars-o-n Jupiter, la Scoica. De ce la Scoica? Pai in primul rind datorita asocierii titulaturii cu anumite organe interesante si mai apoi datorita pozitionarii strategice, chiar la intrarea in campingul care gemea de poloneze si „scoicile” lor.

Dar dupa o poloneza, doua, ne-am cam saturat de amorul asta de coliba, cu fomiste est-europene care te sugeau … si de bani. Asa ca ne-am prezentat la Mihai. Asta, fost coleg de scoala primara, era receptioner in Venus, la bungalow-uri.

„Ce ai bah aici?”

„Ieri mi-a intrat grup de olandeze”

„Bune?”

„Auzi bah, n-oti fi vrind sa fie si gospodine? Lasati fitele, luati un bungalow si veniti deseara la piscina”

Nu eram noi foarte incintati de ce vazusem, dar acum ce s-o mai zbatem si de ce, ca pruni nu erau prin imprejurimi? Ne instalam si ne intoarcem la piscina hotelului unde ne intilnim cu Mihai.

Dintre toti colegii, pe care i-am avut in generala, asta-i singurul pe care nu-l voi uita niciodata. In clasa a patra, eram prin Drumul Taberei la scoala Generala #164, iar asta-mi era coleg de clasa. In timpul unei ore, se ridica din banca si zice „tovarasa invatatoare am nevoie sa ies afara” „de ce Mihai?” ”s-a pisat pe el, tovarasa” urla colega lui de banca, in asa hal de tare, incit n-avea cum sa le scape nici alora din clasele alaturate. Evident ca s-a ris cu lacrimi, mai ales ca eram niste gaozari care rideau din orice si mai ales ca Tunaru, colega lui, era timpita cu certificat, eliberat de noi toti.

Dar sa revin la Litoral. E si cum stateam noi la filat, o vad pe una care citea, „extinsa” pe un chaise long.

„Cine-i bah foca aia?”

„Nu stiu exact, dar e din grupul asta nou”

Ma rog, plecam spre discoteca. Nu apucam sa coborim de la piscina, ca ne acosteaza un olandez, beat, pula. Indruga el ceva, despre niste fetite pe care i le-am putea furniza contra cost si ne flutura o caramida de gulden-i pe la nas. E adevarat ca fete interesate in fut am fi stiut noi, dar erau toate in Neptun, iar asta, in halul in care arata, sigur nu era transportabil. I-am promis ceva „scoici” pentru a doua zi si-am ras-o.

A doua zi, ne prezentam la piscina pe la prinz, cind ne-am trezit. Si ce sa vezi, doamna cu chaise long-ul era iarasi in lecturi. Ma duc la ea.

„Hi, how are you?”

„Hi, … reading”

„Really? Interesting! And what are you reading?”

„A book”

Aoleu, e figuranta! Exact ce nu-mi doream!

„But, does it have pictures to be colored?”

O bufneste risul

„Why, has to? Those are for kids, as you know”

Aha, a zimbit, se leaga. Acum era momentul sa plusez.

„Well, I don’t know, but last time when I was reading Kama Sutra, it was full of pictures and I’m not quite sure if those ones were for kids”

Norcul meu a fost ca auzise de Kama Sutra, altfel toata vrajeala s-ar fi scurs duios in piscina, fara vreun efect asupra „Focii”. Asa insa, a ris in continuare, aratindu-mi cartea pentru a ma convinge ca n-are-a face cu scrierile indiene. In fine, apare si Mihai cu Lou si cind fata a vazut ca eram prieten cu receptionerul, a capatat mai multa incredere si a devenit subit, volubila si amiabila. Pleaca astia si ne lasa singurei. Eu si Foca. Asta i-a fost numele pina la sfirsitul vacantei, ea convinsa fiind ca-i vorba de-o chestie dragalase.

Bun, si veti spune „da bah, ai futut o olandeza, mare cacat!” Pai stati, ca asta nu-i tot, ca fata era casatorita. „Ei si? Parc-ar fi prima” Pai nu, dar vedeti voi, sotul era si el la piscina, dar pe partea cealalta. „Hmm, acum parca devine mai interesant, si?”

Si cum stateam eu cu ea facind schedule-ul pentru seara respectiva, apare olandezul caruia-i promisesem fetite. Croncaneste ceva cu Foca, dupa care ma intreaba daca am adus ce i-am promis. Io-te-al dracu Redlightdistrict, beat, beat, da’ de pizdulice n-a uitat/ (asta ca sa-i trintesc s-o versificatie) Ma rog, il aburesc putin si-i reinprospatez promisiunea din ajun, cu ceva fierbinte pentru a doua zi.

Dupa ce pleaca „clientul”, ma intreaba Foca,

„Did you already meet my husband?”

Aaaa? Cum vine asta? Si-o intreb

„Well, how is this stuff working?”

La care ea cu o nonsalanta care m-a dezarmat si dezbracat in acelasi timp,

„It’s just vacation fun”

Bravos Georgeto! P-asta n-o mai stiam, iar acum ca am aflat-o sunt mai confuzat ca oricind asupra semnificatiei casniciei in Tarile de Jos.

Ei si uite asa, am ars-o noi in prezenta sotului, chestie care pe mine, cel putin la inceput, ma intriga si excita mai mult decit Foca in sine. Mai apoi am devenit chiar amici. Mai ramasese sa discutam evolutiile focii, in rest nu prea mai existau subiecte nedezbatute. Dar nu numai atit, fata a luat si o camera separata la hotel, doar pentru noi doi. Stiu, nu pare credibil, dar nici nu intentionez sa conving pe cineva.

Evident ca a doua zi, mai mult dintr-un sentiment de compasiune, i-am prezentat betivului o „colega” de Litoral, pentru a-si alina hormonii care-i naclaisera creierii si palma dreapta! S-a dovedit ca baiatul nu era nici impotent si era si foarte culant, asta spre surprinderea noastra definitiva. Cam ce mi-a facut mie Foca, n-am cum sa va povestesc deoarece fara exemplificari n-ati intelege. Tot ce va pot spune e ca XXX-le sunt p-aproape.

Offf, ca bine mai era pe vremea lui Nea Nicu!

Read Full Post »

Islamiada rapefugiatilor

Trebuie sa declar, din capul locului, ca termenul „rapefugees” nu-mi apartine mie (din pacate), ci protestantilor germani care s-au rasculat impotriva animalelor refugiate din Comuna Primitiva si care au asaltat sexual femeile, in piata mare, in timpul celebrarilor Anului Nou care aveau loc in  Cologne. Sila-mi e de bestiile astea.

De ce au facut-o? Pai pentru ca asta-i sportul lor preferat, certificat de cartea verde, misoginismul exacelbat, paranoic si dus la paroxism. Asta-i si motivul pentru care am intitulat acest post, islamiada.

In fine, dupa cum am spus, urmaresc indeaproape alegerile din Americhia si din pacate pe CNN-ul socialist. (Azi voi comanda FOX-News, ca m-am saturat de „stingacii” astia).

Aseara, Trump a participat la una dintre multele intrevederi cu simpatizantii lui. In audienta a fost si o muslimeza care in mod ostentativ statea in picioare in timp ce toata audienta statea pe scaune. Evident ca femeia a fost condusa de oamenii de ordine afara din sala. E si acum se pune intrebarea: de ce?

Pentru ca femeia nu venise interesata de ce avea Trump de spus, ci pentru a protesta intr-un forum care nu era dedicat protestatarilor, ci simpatizantilor si nedecisilor.

Femeia a dorit sa protesteze si sa devina totodata centrul atentiei, stiind ca televiziunile ii vor lua interviul mult dorit prin care sa devina celebra in lumea ei musulmana.

Mai mult, in timpul interviului, femeia a recunoscut ca initial cei din jurul ei au fost politicosi si manierati, oferindu-i floricele de porumb si purtindu-se absolut normal. Asta pina cind s-a ridicat in picioare, in protest, expunindu-si o mare stea galbena pe care scria „muslim”, facind astfel o trimitere gretoasa si imbecila la evreii din timpul prigoanei hitleriste, ceea ce mi s-a parut ofensator, ba chiar profanator, atita timp cit ea traieste o viata dulce in America. Sa nu uitam ca dementa ar fi fost omorita cu pietre daca ar fi facut acelasi lucru in una dintre tarile din care e venita. Evident ca lumea a reactionat in consecinta, afrontului, si femeia a fost expulzata, fara a fi agresata fizic.

In timpul interviului, acordat imediat CNN-ului, femeia a afirmat ca cei care au apostrofat-o nu stiu ce vorbesc si ca nu sunt capabili sa inteleaga menirea Islamului.  Adica aia erau o turma de macelari idioti iar ea, oaie nevinovata, a trebuit sa suporte afronturile lor. Dar ca sa dea cu mucii-n fasole, a mai adaugat ca multi i-au adresat chestii urite ca de exemplu:  Dumnezeu e mare, ea raspunzindu-i da, Dumnezeu e mare. Unde-i uritenia? Nu stiu. Sau ca altul i-a spus: Hristos te iubeste, la care ea a raspuns stiu si pe tine te iubeste. Adica asta ori e timpita ori nu mai stiu eu ce-i ala „urit”

Si asta se intimpla la o zi dupa ce un politist a fost impuscat in plina strada de un primitiv care a declarat ca a facut-o in numele Islamului. Iar un alt primitiv a incercat si reusit sa-si adjudece cele 99 de virgine, atacind, in Paris, o sectie de politie cu un cutit de bucatarie (!!!).

Iar daca ascultam retorica lui Trump, constatam ca de fapt el vorbeste si in numele islamistilor care doresc sa traiasca o viata linistita si civilizata, atita timp cit el propune sistarea intrarii in Americhia a tuturor islamistilor, pina cind Administratia va fi absolut sigura ca cei pe care-i primeste nu au viziuni radicale si legaturi cu extremistii. Totodata indeamna Administratia de la Casa Alba sa afle care dintre cei deja in America au astfel de legaturi. Pentru ca la urma urmei, dementii ucid si muslimi de-ai lor, in nebunia lor, considerindu-i la fel de dusmani si infideli.

A propos, logic vorbind, acesti protestatari care-si permit sa se infiltreze in astfel de adunari, si nu ma refer doar la musulmanca asta, ar dori, fara echivoc, sa-i reduca la tacere pe oratori, doar pentru ca nu impartasesc aceleasi idei. Evident ca nu reusesc decit sa deranjeze, dar dorinta lor e clara. Parerea mea e ca astia nu s-au nascut in tara care sa le inteleaga accesele totalitariste. Probabil ca o Nord-Koree ar fi fost mult mai nimerita pentru „avortarea” astora, in cazul crestinilor, sau o Arabie Saudita in cazul musulmanilor.

Si-o sa fie si mai ……………bine. Nu-i asa?

Read Full Post »