Dup-atita „frig si ceata” a venit timpul sa mai relaxam atmosfera. De fapt nu intentionez sa vorbesc despre sex, desi as avea ceva cunostinte in materie, dar am ales titlul asta pentru ca-mi place cum suna. Any comments?
Si pentru ca ne-am linistit in privinta continutului, ziceam sa povestesc cite ceva despre locul care-mi maninca 8 ore din viata, zilnic. Nu zic, si eu le maninc ceva malai si beneficii, dar ce dracu sa fac daca nu se mai poate trai doar din cules, vinatoare si albinarit?
Compania in care lucrez se numeste … X, ca doar nu v-ati asteptat sa-i spun numele in clar, si se afla la confluenta unei autostrazi cu o strada auto, ca tot masini o circula si p-aia, nefiind pietonala. Ei bine, cind ies de pe autostrada si intru pe strada auto, ma prostdispun. Bag sama ca apropierea de munca nu-mi face bine, pentru ca, dupa cum am mai spus, munca mi-e draga cam ca scarlatina. Si asta ar fi motivul pentru care, atunci cind intru pe strada companiei, toate lucrarile in curs de rezolvare imi inunda creierii. Asa ca, de multe ori, drumul de la hwy pina-n parcare nu-l mai constientizez, gindind la caii verzi care-mi tropotesc pe zidurile biroului. Intr-o zi un coleg mi-a spus „te-am claxonat cind stateam la stop, dar nici nu m-ai bagat in seama”. Zic „nu-mi amintesc sa fi stat la vreun stop”. Sunt convins ca vi s-a intimplat si voua, dar nu zilnic, ca mie.
Ajuns in birou, imi infig lap-top-u-n priza ma-sii si-mi incep rutina zilnica. Cafea, rapoarte si fut. Futul e de doua feluri. Unul se manifesta de jos in sus. Si altul de sus in jos. Diferenta, exceptind sensul, este ca la futul de jos in sus pot riposta cu propriul fut, spre deosebire de cel de sus in jos la care scincesc neputincios, intrucit de multe ori, si mai totdeauna, e dolorant. Dar ca sa fiu absolut sincer, am sa spun ca dolorant a fost la inceputuri. Acum am devenit mai nepasator si detasat. Bag sama ca ori mi s-a largit orificiul afectivitatii, ori aia din zonele rarefiate ale corporatiei nu reusesc sa ma mai sperie, oricit de urit s-ar strimba la mine.
Dar hai sa detaliez putin futul pe care-l aplic celor care incearca sa mi-o traga de jos in sus. In meetingurile, pe care le conduc desi condusul respectiv nu-mi produce niciun fel de fiori pe sira, se aduna lume multa si pestrita. Odata chiar ma gindeam, uitindu-ma la ei, ca parca-ar fi un cird de bibilici. Si pentru ca ma dureau ochii, privindu-i, le-am spus ca de a doua zi sa vina cu halatele pe ei. Asa ca acum, in sedinte, vad albastru. Albastru vedeam si inainte, dar nu din cauza tinutei.
E si uite asa incepem meetingul cu ce este, desi n-ar trebui sa fie, motiv pentru care urmeaza acel sir lung de why-uri. Cum justificarile „pestritilor” sunt, in general, puerile, singele mi se urca direct in creieri, inundindu-i. E si atunci se lasa cu ceva tipurituri. Numai ca asa cum m-apuca, tot asa trebuie sa-mi treaca, chiar daca nu-mi trece. Pentru ca, pe bune, trecerea e doar aparenta. Fiind nevoit sa-i aburesc cu ce au de facut si ca un alt rezultat nu e acceptabil, ma vad nevoit sa-l joc pe mister Cool. Insa nu de putine ori, nici eu nu-s convins de ceea ce trebuie sa-i conving pe ei. Dar na, trebuie sa-mi fac treaba asa cum mi-o cere „tara si partidul”, nu constiinta, pregatirea si experienta profesionala. Altfel spus, sunt nevoit sa maninc cacatul, desi nu-mi place, oricit ar fi el de dulce. Ca daca nu-l maninc, I’ll be in shit, care tot cacat s-ar traduce.
Totusi, zilele de lucru au si un farmec aparte pe care-l percep doar la 4PM cind fug spre casa, ca detinutii din pirnaie. Si ca sa vezi fatalitate, toti caii aia verzi dispar de parca nici n-ar fi existat vreodata. Sau poate ca nu dispar, dar desi ramin sa se zbenguiasca in continuare pe peretii biroului, I don’t give a shit until next morning.
Read Full Post »
VatiClanul Papal 