Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for februarie 2018

Portugal, here I am (2)


Dimineata a fost nehotarita, asa ca am pacalit-o cu o excursie la Sintra. Dupa amiaza, insa, e hotarit de idioata. Ploi, frig si dracu sa-i ia. In concluzie, zic sa mai bag ceva din ce-a fost, ca sa nu-mi ies din mina.

Ajunsi la Vila Gale, primul lucru care l-am facut, a fost sa ne bucuram pe noi c-am scapat de nenorocirea aia de Baia. Dupa care am iesit la plimbari pe faleza care cred ca are vreo 10 km. Nu i-am parcurs noi chiar pe toti, dar dus-intors am executat vreo 20000 de pasi, de nu-mi mai simteam nici miinile, d-apoi picioarele. Dar vremea fiind superba, am mai luat si citeva pauze pe la terasele falezei.

SONY DSC

Marea surpriza avea sa urmeze, intrucit fiind rupt in doua, am renuntat la vreo iesire nocturna, motiv pentru care ne-am bagat la un film. Partea buna e ca astia subtitreaza si uite asa am avut ocazia sa aflu ca traducerea portugheza a lui fuck, e porra. Cum pora e numele amicilor care ne-au recomandat Cascais-ul, tin-te mistouri cind ne-om intilni. Asta gindeam pina s-o intrebam pe Paula, ghida, care ne-a retezat placerea. spunindu-ne ca porra e un fel de „damn it” si nu fuck, asa cum frumos se exprimasera aia in film.

O alta descoperire de proportii a fost si faptul ca oceanul are peste. Si pentru ca are si pentru ca localnicii au bunul obicei sa-l pescuiasca, ne-am gindit sa dezvoltam si noi un obicei care consta in a-l minca. Zilnic. Dar si cu mincatul nu e asa usor. Ca nu toate restaurantele ii arata pestelui acelasi respect. Si din aceasta cauza, cauti pina dai de ala care-ti pica cu tronc la papila. Si noua ne-a picat unul care se numeste Esplanada St. Marta si care se afla linga un pod de piatra, la o aruncatura de lanseta de hotelul in care suntem cazati. Pe linga pestele, meserias gatit, la gratar, restaurantul asta are si o pozitionare de invidiat si cum temperaturile se invirteau in jurul lui 17C (la umbra) ne-a fost imposibil sa rezistam tentatiei, careia oricum nu incercam sa-i rezistam. Mmmm. da!

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Numai ca asta nu se intimpla si lunea, cind pestele nu mai e cel de duminica. Nu mai este pentru ca duminica nu pescuieste nici dracu si atunci o dai pe porc, pasare, vaca sau sea food, ca sa nu te otravesti cu ce-a ramas de simbata. Secretul ni l-a dezvaluit Paulo si noi l-am crezut, c-asa-i frumos.

Si pentru ca se facuse luni, il arvunim pe Paulo sa ne duca la dracu cu carti, unde stia el un restaurant care se ocupa numai de purcelusi de lapte. Restaurantul e intr-un sat, Negrais. un fel de Negresti de-al nostru. Dar unul mai lovit in soarta, nu ca ala din Oas. Mai curind ca ala de Ilfov. Dar se vede treaba ca i s-a dus faima, ca toti portughezii il stiu, ba chiar si soferii autocarelor care vin sa-si bage incarcatura la halit de purcelusi.

SONY DSC

Portia pe care o vedeti a costat 35E, ceea ce nu e mult tinind cont ca poate indestula trei persoane. Vinul, care era un spumant local, a fost doar 7 euro si cu toate astea, surprinzator de baubil.

SONY DSC

Si acum gata, ca tocmai am venit de la masa si n-am de gind sa-mi ploua si-n gura. A propos, uite si doua poze pe care le-am facut acum o ora la aceeasi terasa. E dezolant, dar mincarea sa stiti ca n-a avut de suferit din cauza timpului de fecale.

SONY DSC

SONY DSC

Reclame

Read Full Post »

Portugal, here I am (1)


Timp de zece zile n-am intilnit „niciun nor pe cer, soarele era stingher”, vorba cintecului „Valentina” a lui Florentin Delmar, dar astazi, a pus-o de-o mohoreala bahic0-sexuala. Asa ca, dupa ce am facut ce nu se declara, m-am apucat de scris, la un pahar de Golden Loch. Si-o sa-ncep cu inceputul, ca doar d-aia e inceput.

Periplul portughez a debutat cu un zbor de lunga durata. Adica in loc sa zburam 5-6 ore, pe direct, am luat-o-n rect, bagind unul de 10-11, fara sa mai calculez stationarea. Adica, o luam cu Air Canada ca-i mai sigura, de parca ceilalti isi arunca avioanele-n ocean cind ne vad pe noi. Dar ma rog, ajungem in Munich si grijuliu cum sunt, zic sa-mi iau o fiola made in Scotland, ca nu-i rau s-o ai in camera, in cazuri de rastriste. Bun, pun ochii pe o minora, una de 15 ani si dupa ce mi-o impacheteaza rusoaica sau ce-o fi fost ea de pamint, ca numai nemtoaica nu era, ma grabesc spre poarta. Punga, in care dormea fiola, era sigilata, dar n-avea toarte de care s-o apuci. Si atunci, ce era sa fac? S-o scap. Si-am scapat-o. Marele noroc a fost ca punga nu s-a spart, in schimb sticla s-a descompus in partile ei componente, numite cioburi, dind friu liber lichidului care s-a zbenguit in voie, ca sa ma umple pe mine de draci. Pare-mi-se, s-a prins ca nu va sfirsi in burta mea, dar de prost ce era, nici n-a banuit ca va lua drumul primei lazi de gunoi, unde l-am depus cu vesnica pomenire, cu tot.

Asa ca, am pornit-o cu dreptul, din punct de vedere al ficatului, si cu stingul, dintr-un punct de vedere personal.

Ajunsi in Lisabona, ne-am intilnit cu Paulo, care ne astepta cu taxiul lui si care dupa douazeci de minute ne-a depus la Hotel Baia, in Cascais. Bai, o minunatie de locatie si o nenorocire de hotel. De afara arata bine, dupa cum se vede si-n poza, ca d-asta l-am ales, basca review-urile care probabil ca fusesera scrise de angajatii hotelului. Cind am intrat in camera, ne-a luat de nas o putoare, de-am iesit mult mai repede decit intrasem. La receptie ne spune ca daca le dam 15e in plus pe noapte, ne schimba camera cu una mai brava. Ii dam si intram in urmatoarea. Nu mai mirosea atit de puternic, dar era un junghi de camaruta, meschina, un fel de chilie, ca si sora ei urit mirositoare si lipsita de orice ti-ai dori, la banii pe care i-au pretins. Altfel spus, o bataie de joc. Si hai ca as fi acceptat bataia de joc pentru o noapte, dar in niciun caz pentru trei saptamini, cit eram programati.

SONY DSC

A doua zi, dupa un somn „de cacat”, vorba unui contemporan … erudit, calare pe telefon. Am avut mare noroc ca la Expedia ne-a raspuns o indianca cu chef de munca si care ne-a ajutat mai mult decit ne-ar fi ajutat un unchi sau o matusa. Asa ca, dupa doua ore de tergiversari, reusim sa ne relocam la Vila Gale, la care statusem si in toamna lui 2017. L-am chemat pe Paulo si dusi am fost. Vila asta, desi e doar la 1500 de pasi distanta, e la 1500 de ani diferenta, in servicii si confort cu toate ca preturile sunt oarecum comparabile.

Asa ca, tuturor dusmanilor mei le recomand, calduros, hotelul Baia, cu accent pe „i”.

Fine primo tempo.

Daca si miine e naspa, revin.

Read Full Post »

Portugal, here I come!


In urmatoarele trei saptamini ma puteti gasi aici, daca chiar nu mai puteti astepta.

Happy Valentine’s Day!

Read Full Post »

As avea un raspuns


Ho, nu mai sariti cu gura pe mine ca lacustele! Stiu ca nu mi-ati pus nicio-ntrebare, dar asta nu se cheama ca nu pot raspunde unei intrebari prezumtive. Ca de pilda, ” nasul ti-e comparabil cu ala din gravatar?” Subliniez ca asta-i un exemplu de intrebare, nu cea la care voi raspunde. In schimb voi raspunde la cea imaginara, dar posibila.

Raspunsul ar fi, da. Dar evident ca dupa un raspuns atit de laconic, ar urma „si ti-a placut?” La care as raspunde cu ” sa mor daca stiu ce sa raspund!” Dar daca nu pot spune daca mi-a placut, pot spune cum a fost.

Eram printr-o clasa de liceu, dar mai mica de-a 11-a. Iesind de la liceu, impreuna cu Andrei, o luam spre Drumul Taberei 34, adica spre blocul lui. Eu locuiam in spatele Favoritului, la vremea respectiva. Dar pina sa ajungem, intilnim o „bucata” buuuuna! care se pare ca plecase de la acelasi liceu si mergea in aceeasi directie. Depasind-o, o-ntreb, poate din obisnuinta, poate din „timiditate” „tu tot la Andrei mergi?” Fata, fara sa clipeasca, ma masoara si raspunde cu aceeasi nonsalanta cu care fusese intrebata „astazi, nu, dar daca ma suni miine dimineata, cine stie?” Adica, wow! La asa raspuns nu m-as fi asteptat nici sa-l fi stiut in prealabil. Zic, „pai atunci asa ramine, te sunam miine, dar daca-mi dai numarul de telefon, ca din neglijenta l-am ratacit cu celelalte” Ride si zice: „cum adica „te sunam? amindoi?” Zic, „da!” Zice, „bine!”, moment in care primul ménage à trois mi-a inundat mintile, de nu ma mai intelegeam cu ele

A doua zi aveam scoala, dar cui sa-i arda de ea? O sun. Imi da adresa si sun din nou, dar  de data asta, la usa. Goala! Well, goala sub un halat de baie care i-a alunecat in mod accidental. E si dupa o cafea si-o zbenguiala, ne arde de limbi. Limbile ceasului, ca Andrei hotarise sa ma lase pe mine deschizator de drumuri si nici nu parea sa se grabeasca. Si uite asa, menajul la care visasem se transformase intr-o banala … posta. Asa ca, nemaifiind vorba de vreun menaj, am hotarit o a doua zbenguiala, in timpul careia suna si Andrei la usa. Dar intrucit era intirziat, am hotarit sa-l intirziem putin mai mult si ne-am vazut, in continuare, de vibratiile defazate la care ne supuneam benevol. In limbaj popular li se mai spune „contre”.

In fine, vine rindul lui. Dupa numai 5 minute iese-n curul gol soptindu-mi, „nu mi se scoala”. „Pai si ce cauti aici, dobitocule? Doar n-oi vrea sa ti-o scol eu” Se-ntoarce jenat si dupa ceva timp ies amindoi surizatori, ceea ce insemna ca reusisera s-o solidifice,  intr-un tirziu, si ca n-am fost singurul executat, in dimineata respectiva.

Mai tirziu am aflat ca fata o ardea cu italieni si alte natii, ceea ce ma face sa cred ca globalizarea fusese implementata inainte sa fie conceputa.

Asa ca, da, am fost la posta. Daca la postele de genul asta s-ar fi referit prezumtiva intrebare. Daca nu la astea, atunci ce rost ar fi avut intrebarea?

Read Full Post »


Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.

Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.

Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.

Dar pentru ca ma aflu intr-un  moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind  practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.

 

Read Full Post »


Cam asta e situatia actuala. Acum un an m-am oferit voluntar sa fiu dat afara. N-au vrut. Le-am explicat ca as avea ceva motive. Nu m-au crezut. Le-am propus un tirg. L-au ignorat. Si atunci nu mi-a mai ramas altceva de facut decit sa-i fut.

Afacerea e in felul urmator. Daca vor ei sa te dea afara, ca esti bou, te dau, dar nu oricum. Iti tragi o compensatie, functie de pozitie si de numarul de ani lucrati. Legea spune ca sa te plateasca o saptamina pentru fiecare an lucrat, dar pentru a nu fi tiriti prin tribunale, iti ofera cite trei saptamini pentru fiecare an lucrat. La mine s-ar traduce in 63 de saptamini. Dar ei nu sunt prosti si nici nu au scrupule. Nu. Ei asteapta sa-ti dai demisia pentru a-ti da drept compensatie un cordial sut in cur, atunci cind esti meritos si au nevoie de tine. E normal? Nu e, dar asta e realitatea.

Da, am spus ca nu sunt prosti, dar ce nu stiu ei, e ca nici eu nu sunt. Si nu e vorba de suta de mii, ci de un principiu binecunoscut care spune ca decit sa plinga mama, mai bine sa plinga ma-sa. Pe de alta parte, lozinca lor cu „we value our employees” e doar o vrajeala bulangista, exact ca pe vremea ceausismului. Totul se reduce la exploatarea individului, pina la ultimul cent, indiferent de sistemul social. Mai devreme sau mai tirziu, toti vor realiza ca nu sunt decit niste numere. Chiar si cei care detin functii de conducere, asa cum am fost si eu.

Asa ca, dupa o luna in concediu medical, voi sta alte trei saptamini in concediu de odihna, dupa care-i voi suna si-i voi anunta ca din motive obiective, care chiar sunt oarecum reale, ii voi pasa in continuare. Ei ma vor trece pe „fara plata”, sperind sa-mi forteze mina si sa-mi dau demisia pentru a-mi plati … pula. Numai ca eu pot sta pe fara plata lor pina s-or plictisi. Si atunci vor fi nevoiti sa-mi propuna un deal (ca intelegere, nu ca movila de pamint). Pentru ca nu pot lucra cu un manager in minus pentru mult timp. E vorba de o suta si ceva de angajati care lucreaza de capul lor. Iar daca pun pe altul in loc, pot sa-i dau in judecata si sa cer „constructive dismissal” care se plateste. Asa ca …

Concluzia e urmatoarea. M-am hotarit sa-i fut, si-i voi fute, desi sigur nu le voi produce vreo gaura, nefiind vorba de buzunarul lor, ci de cel al companiei.

Read Full Post »