Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘pedanterie’


Bun, acum ca am terminat-o cu Portugalia, zic sa ne intoarcem la … Portugalia. Dar nu numai la Portugalia, ca femei casatorite, din cite am auzit, exista pe toate continentele. Dar, ca s-o spun p-a dreapta, ideea m-a lovit in cap atunci cind am auzit-o pe Laura, guida, istorisindu-ne, la o cafea si-un dolce,  cite ceva din viata ei. Nu intru in detalii, ca nu asta-i subiectul, dar a fost o afirmatie care mi-a aprins fitilul analitic. Zice Laura, „nu prea mai aveam sex cu exul  si cind i-am spus, mi-a zis ca nu-i nimic wrong cu el, ca el are zilnic erectie” Ca l-o fi mincat, si ala, pe domnul cacat, nu ma indoiesc, dar afirmatia mi-a amintit de ce-mi spunea sotia si adica cum ca unele dame din anturajul nostru se lamentau, invocind acelasi dezinteres al partenerului.

Puritani, fata la perete!

E, cam asta e subiectul de la care am pornit. Si cum pina atunci nu-i dadusem nicio importanta, de data asta m-am uitat lung la Laura gindindu-ma daca as fi tentat sa i-o trag. Raspunsul pe care mi l-am dat a fost exact ala pe care il prevedeam, „nu”. Nu spun, e o femeie placuta, poate chiar dragutica, dar prea arata a titirez. Stiti cum sunt aia. Ingusti la cap si la baza si labartati in centru. Dar pe linga forma, oarecum regulata, dar inatractiva, paru-i statea ca o matura, radacinile se vedeau negre-argintii si viguroase, machiaj, nema, manichiura mai in doru Lelii, iar la pedichiura n-am ajuns ca nu era timp de sandale. Pe linga toate atuurile astea de moarte-a libidoului, nici nu era imbracata intr-un mod care sa-i avantajeze titirezenia. Adica purta niste pantaloni mulati, ca de piele. Stiti de care. Nu spun ca nu sunt en vogue, dar sa te si avantajeze, ca altfel e de Candid Camera.

Si pentru ca terminasem s-o trec in revista, m-am apucat si de cele din grup care sufereau din acelasi motiv. Ca bey, sa va spun un secret. Eu sunt de acord cu „cine ma iubeste, ma iubeste si asa”, dar sa fie clar, asta nu presupune si activitatea de fut. Si uite asa ajung sa dau dreptate celor care pretind ca pula nu stie carte. Pai nu stie, ca daca ar sti, s-ar solidifica cind ai da peste o desteapta, nu peste o sexoasa. Dar uite ca fiind analfabeta, ii trebuie un zvinc care s-o trezeasca din amorteala si asta nu depinde de posesor ci de muza. Pai si daca muza te excita cam cit bromura, ce draci de pretentii sa ai de la analfabeta dintre picioare?

Evident ca nu m-am apucat sa-i spun Laurei sau altor jelitoare cam care ar fi remediul, dar nu inteleg cum de nu-si dau seama singure. Pedanteria nu e un defect sau un lux, asa cum il considera unele persoane. Pedanteria sau cochetaria e o necesitate si prinde bine in orice circumstante. Ba mai mult, pedanteria denota respect pentru tine, pentru partener si pentru cei din jur, cel putin in my books. Nu spun ca trebuie sa fii in mod obligatoriu pedanta sau pedant, dar daca nu esti, daca te vrei naturela, simpla si cum te-a nascut muma-ta, atunci nu te plinge sau stinge lumina. Accepta si implicatiile, mai putin dorite, ale acestei nepasari, delasari, dezinteres sau cum oti vrea s-o numiti. Si nu cautati sa invocati cauze materiale sau financiare, pentru ca eu cunosteam tipe care-si faceau singure manichiuri, pedichiuri, epilari, pensari si rimelari si care aratau tot timpul puse la punct.

Am mentionat si stinsul luminii intrucit noaptea toate pisicile sunt negre, dar cine dracu si-o mai trage ca orbetele? Ca ala nu mai e sex, e doar un biet fut. Sex e cind toate simturile iti sunt angrenate si stau sa-ti plesneasca. Spre deosebire de fut, unde tactilul e suficient pentru un traftir rapid si insipid.

Aceeasi pedanterie e necesara si se impune si barbatilor, desi intr-o mai mica masura, intrucit erectia nu e functie de infatisarea lui. Totusi, un neglijent, duhnind a transpiratie si bautura, nebarbierit si sleampat nu cred ca ar fi acceptat de o sotie pedanta. Ar fi, dupa cum am spus, o lipsa de respect fata de ea, asta pe linga repulsia inerenta.

Asa ca, cine vrea sex, trebuie sa-l merite.

Si stati ca n-am terminat. Mai sunt batrinii. Batrini care se complac in a arata ca morti si altii care vor sa arate inca vii, asa cum sunt de fapt. Exemple as avea suficiente, dar ma voi referi la cele mai apropiate mie. Taica-meu, dupa spusele altora, fusese un extravagant la tinerete. Ei bine, nu stiu ce s-a intimplat cu extravaganta respectiva, ca eu de cind il stiam, a aratat batrin si ponosit. Nu murdar, dar neingrijit, ceea ce nu-ti facea prea multa placere, tie, ca privitor sau interlocutor. Socrul meu, in schimb, a fost un pedant pina a intrat in pamint. Iti facea placere sa iesi cu el la un restaurant, la un bar si era si omul care ar fi iesit oriunde, spre deosebire de taica-meu care se lipise de casa ca gresia de pardoseala. N-ar fi iesit nici pina la piine si asta de cind il stiam, nu doar in ultimii lui ani. Bine ca nu-i seman! Cind il intrebam imi spunea invariabil „ce mai conteaza?” Pai conteaza, bineinteles ca mai conteaza, ca doar nu traiesti in padure sau in vreo manastire de calugari si nici nu mori miine. Pedanteria te face sa te simti bine, viu, activ, ceea ce e absolut firesc. De lincezeala si nepasare n-ai decit sa te ocupi, dupa, daca chiar ti-o doresti.

Unii oameni imbatrinesc frumos. Altii mor inainte sa moara, desi vor sa traiasca, chestie care mie mi se pare a fi un paradox. Si nu-i vorba ca n-au cu ce, ca n-am auzit de nimeni sa imbatrineasca in trei pulovere. Dar e o delasare nesanatoasa care pune stapinire pe batrini. Dar nu pe toti. Cei de aici sunt complet diferiti si cu o pofta de viata de invidiat. Iti face o reala placere sa-i vezi.

 

Read Full Post »


Copil fiind, paduri cutreieram … cutreieram pe dracu. Reiau. Copil fiind eram carat cu japca de parinti la toate intrunirile lor familiale. Si cum intrunirile respective se petreceau doar la decese si nunti, uite cum ma invirteam eu, ca un coi intr-o caldare, in toata geriatria familiei. Toti ofilitii si prafuitii. Ce dracu cautam eu acolo, nu stiu. Ce stiu e ca toti mosii si babele ma ciupeu de obraz si se mirau, ca tontii, cit crescusem de mult. „Pai da, fa, ca doar nu era sa fi ramas ca la doi ani cind m-ai vazut ultima data!” ii raspundeam in minte, acceptind ciupitura cu un rinjet studiat in ciupiturile anterioare.

Bai, ca n-am nimic impotriva batrinilor, daca ar fi haiosi, pedanti si s-ar sparge-n figuri, ca aia din Athenee Palace, pe cind eram tinar si ferice, si care erau imbracati de zece, miroseau de 11 si discutau de 12. Dar cind dai de muribunzi la funeraliile unui fost muribund, te apuca depresia. Si nu neaparat pentru ca aratau mai imbalsamati decit mortu, desi si asta, dar nu vorbeau decit de cine a murit, in ce conditii, de ce sufera, ce-a lasat cu limba de moarte, cit si-au tras urmasi dupa ce a mierlit, ce cosciuge sunt la moda si cit costa un loc de veci. Astia-s cei ce prefera o viata moarta pentru o moarte vie, dar iluzorie, pe cind eu prefer o viata vie pentru o moarte moarta.

Dar asta se intimpla la inmormintarile citadine. Alea taranesti erau mult mai relaxante, desi …

Daca te pune dracu, asa cum m-au pus pe mine parintii, sa participi la o inmormintare rurala, e de vise negre sau mai bine spus, umor negru. Adica aia te poarta prin tot satul, se vaicaresc si bocesc, vorbind cu mortul si-ntrebindu-l de ce-a plecat si unde se duce. Pai unde draci crezi, tuto, ca se duce, la birt? Basca ca pe mort il durea fix in coroanele de flori de bocetele lor. Dar spectacolul era de cascadorii risului.

Si pentru ca am amintit de mediul rural si inmormintarile lui, sa mai spun ca am fost tirit, dupa cum am mentionat, o singura data, cind a dat unchiu-meu in primire, la o astfel de reprezentatie, la Valea Calugareasca. Ei bine, inmormintarea aluia mi-a produs o aversitate fata de traditiile astea idioate si absurde, greu de sters din memorie. In primul rind ala statea mort pe-o masa. Masa pe care a doua zi s-a mincat. Nu eu, ceilalti. Pe urma, toti trancaneau in legea lor de se facuse un vacarm aiuristic de te trezea din morti. Nu si pe unchi-meu, care era mort pe bune. Dar cind mai venea careva sa participe la paranghelie, se facea o tacere mormintala, de fo doua secunde, dupa care izbucneau toti in lacrimi, de parca noul venit era mortul sau tragea sa moara. Asta ca sa nu mai amintesc de vreo trei bocitoare platite care, dupa cum va spuneam, se conversau cu unchi-meu, intrebindu-l tot felul de timpenii. Nu mai tin minte, dar nu m-ar mira sa aflu ca l-au intrebat si ce scoala are, ce calificari si asa mai departe, ca alea cu „un’ te duci?” si „de ce-ai plecat?” vi le-am spus deja.

E si vine prazicul de dupa, cind se pune masa mare plina cu haleala si multa bautura. Una dintre mese fiind, dupa cum am spus, aia pe care statuse mortul lungit, c-o zi mai devreme. Bine-nteles ca toti s-au facut pula si-au inceput sa rida-n hohote de parca erau la Tanase, la Revista. Iar eu, ametit de bautura trasa pe sest, sa nu ma vada adultii, o mameleam pe verisoara-mea care, desi urita, incepuse sa-mi placa, si care chicotea incintata, de parca murise taica-meu, nu tac-su. Tanti-mea, plingea si ea de ti se rupea (inima) ca la un moment dat sa se opreasca din plins si foarte serioasa sa ordone „Angelo, adu fa niste vin la domnu, nu vezi ca s-a terminat!” Dupa care iar cadea in plinsul de care mi se rupea si mie si celorlalti meseni. A, si mortului care nu mai era de fata.

Asa ca, fuck „geriatricia” aia moarta! Daca tot e sa vina, macar sa fie vivace, ca decit sa mori inainte de-a muri, zic eu ca mai bine-i sa traiesti. Ca vorba motto-ului  „Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea”

Read Full Post »