Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘varza murata’


Nu fugiti ca nu-i vorba de penetrari succesive. Nu ca n-as sti sa le descriu, da’ nu-s convins ca vor fi apreciate la adevarata lor valoare artistica. Si atunci, le ce bun?  Asa ca, intrucit voi sari de la un subiect la altul, ca lacusta, nu prea aveam ce alt titlu sa aleg.

Miine mergem la un parastas. De fapt e o petrecere, dar din alea la care intepenesti la masa, cam ca la parastas. E adevarat ca gazdele fiind ardeleni, au tot felul de afumaturi si palinci, pregatite chiar de ei, numai bune sa-ti amintesti de toti mortii din familie si sa nu-ti doresti sa te dezlipesti de masa. Dar daca nu s-o dansa, ca nu se va dansa in mod sigur, am sa propun cite un stretch break, din ora-n ora. Ca asta-i alt motiv pentru care urasc avioanele. Statul pe loc. Stai, neica, incoltit de scaune, cam ca ala cu merele de aur, de-ti amortesc si bucile si nervii. Si cum avioane cu promenada n-au fost inventate, le urasc cu pasiune, desi paradoxal, ele-mi asigura existenta sau o parte din ea.

In fine, pina la parastasul respectiv mai e o zi si ca sa nu ma plictisesc, mi-am propus niscai sarmale. Zic „mi-am”, pentru ca eu le propun, eu le execut. Dar niciodata nu le maninc singur. Totusi, nu ma deranjaza. Nooo! Pentru mine bucataria e ca un al doilea dormitor, in care ma relaxez si unde-mi petrec multe clipe de extaz … culinar. Singura diferenta ar fi ca in „dormitorul” asta, eu sunt fututul. Dar avind in vedere ca la sarmale merge un scotch, (nu bai, nu cind le maninci, cind le faci) ba chiar si doua, accept abuzul.

Mai departe, refereindu-ma la procesul de productie, va voi divulga secretul pe care nu-l veti gasi nici in Larousse. Cum varza am pus-o la murat acum fo luna, care va sa zica e inca bita. Adica nu e chiar ca tabla galvanizata pe care o cumperi de la Longos sau Metro, dar cum era sa se fi murat complet in doar treizeci de zile? Complet-incomplet, pofta mi-a inundat cutia craniana, cavitatea bucala si mi s-a oprit direct in mate.  In consecinta am recurs la un siretlic, mic, mic, mic ca un lin…pitic. Am taiat foile, care sunt deja acre, le-am bagat in zip-lock si le-am azvirlit in congelator. Ei bine, dupa doua zile si dupa dezghet, vor fi numai bune de sarmaluit. De fapt, daca le vei tine vreo saptamina, poti sa-ti rasucesti si tigari, nu numai sarmale, atit se-nmoaie (urit cuvint!) de bine. E si dupa ce reusesc sa-mbrac toata carnea, le bag la cuptor pentru vreo 12 ore, pina le iau toti dracii si transpiratiile de pe lume. Dupa care, dai si maninca. Da nu asa, oricum. Ca mai fac si-o ciorba cu zeama de  varza care, pe bune, o poti bea si nefiarta, intrucit a iesit de-ai zice … cu multa indulgenta, ca-i sampanie. A propos, multi spun ca trebuie sa pui 50gr de sare la un litru de apa. E, eu am pus cam jumatate, motiv pentru care zeama e un deliciu si-ti provoaca tot felul de placeri, mai ales daca ti-ai dat flotorul peste cap cu tuici si sprituri. E adevarat ca-ti masturba (sau perturba?) si presiunea in artere, dar asta poti s-o treci la distrugeri colaterale neglijabile.

Dar sa revin. Cum ziceam, mie bucatareala-mi place. Nu spun ca nu mi-ar placea sa mi se bucatareasca, dar intrucit sotia a pasat, potul mi-a revenit mie, in totalitate. In fine, o fac cu placere, motiv pentru catre mi-am mai tras o bucatarie. Nu ca dihania pe care o am n-ar fi fost suficienta, dar m-am cam saturat s-o tot mentin in ordine si disciplina. Asa, avind-o p-asta mica, pe care am botezat-o „kosher kitchen”,  ca da bine la cumparatori, cind o fi sa fie, imi va fi mult mai usor sa o mentin curatica si cochetica si scutesc si restul casei de mirosuri. Pun si vreo doua poze ca sa aveti idee cam cum si ce fel, desi sunt convins ca nu va intereseaza.

dscn0019

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

Si pentru c-am deschis subiectul „constructii” sa mai spun ca labele de la guvern, care nu au contribuit la construirea casei asteia cu nici un centulet, ba mai mult, au pretins tot felul de biruri pe fel de fel de aprobari absurdo-mosieresti, mi-au trimis o jalba prin care ma anunta ca in conformitate cu mama dracu, taxa pe preprietate mi-a crescut (simtitor, nu spun suma ca sa nu va ia ameteala) din cauza ca am ridicat valoarea proprietatii. Si atunci mi-am zis: „pai sa nu-i futi?” Ba sa-i futi pentru ca ei, adica guvernul local, n-a contribuit cu nimic la aceasta apreciere a proprietatii. Banii au fost strict ai nostri, numai ca ale dracu capuse, vor sa-ti suga si viata din tine, suge-mi-ar… ca daca ar fi schimbat vreun felinar pe strada sau ar fi ingropat sirmele alea care brazdeaza cerul, ca la Dilga, as fi zis, dar cind ei nu fac altceva decit sa te fure cu legea in mina, nu-ti vine s-o dai in pizda ma-sii de Canada, cu frunza ei de artar, cu tot, si sa te intepenesti undeva prin Monaco? Ca doar nu s-or buluci cu totii in rahatelul ala de principat, asa, de timpiti. Ca si aia au taxe de fentat, nu se duc acolo ca le e drag sa-si tina un milion inchis in banca. Si d-asta nici nu-i condamn, pentru ca in fond, nu fac decit sa preintimpine un furt, nimic mai mult.

Gata, ca m-am aprins si-mi cauzeaza la sarmale.

 

Read Full Post »


Priveam in jos si nu ma mai saturam.  Un lied de culori pe care toamna il cinta la intimplare peste padurile Frakfurtului. Mai frumos de atit nu avea cum sa inceapa scurtul nostru periplu teuton. Nu mi-am dorit niciodata sa vad Germania. De ce? Nici macar nu m-am intrebat vrodata, doar o impingeam mereu spre fundul listei „de vizitat”  In fine, aterizam si sarim in primul taxi. „La Everest birjar!” si mercedesul o lua la vale printre aceleasi paduri in care mintea-si gaseste odihna iar ochiul, incintarea. Cum soferul stia engleza cam cit stiam eu germana, am calatorit in liniste admirind cam tot ceea ce vedeam intr-o profunda necunostinta. De fapt acea zi avea sa fie un fel de roller-coaster pentru noi. Primul lucru care m-a frapat a fost locatia hotelului. O zona exclusiva unde nu vedeai decit nemti… de origine persana. E, la asta nu prea ma asteptasem eu, dar cum nici noi nu eram cine stie ce canadieni pursinge, am decis sa trecem constatarea la „amanunte neglijabile”  Hotelul nou, mic, cochet si foarte curat, ne-a realimentat tonusul terfelit de urmasii lui Darius. Pe usa camerei trona un semn cu fumatul oprit care ne-a bucurat. Dar cind am intrat, ne-a trasnit o putoare de tigari de m-am intrebat pe loc daca nu cumva semnul fusese initial pe dinauntrul usii, intrucit pe culoar mirosea doar a detergenti. Camera in schimb era curata si foarte spatioasa, cu mobilier nou si oarecum sic, iar geamurile imense dadeau in parcul cu platani din fata hotelului. Am lasat geamurile

2009 - bucuresti, frank furt 116

 larg deschise pentru a polua putin atmosfera parcului si am tuns-o in oras. De la hotel pina in centru era doar un sfert de ceas de mers pe jos si l-am facut bucurosi, determinati sa dam jos berbecutul cu care ne giftuise Mircione. Dupa ce am ratacit fo doua ore printre blocuri si magazine, placut impresionati de tot ce am vazut, am ajuns la Opera, care aducea putin cu cea a Parisului, dar cu vreo doua size-uri mai slabuta si fara ornamente sclipitoare.

2009 - bucuresti, frank furt 283

De acolo am cotit-o pe  Goethestraße, un fel de Fifth Avenue al Frakfurtului. Cum magazinele erau inchise la acea ora, n-am produs nicio avarie cartilor de credit. Dar nu acelasi lucru se-ntimpla si cu restaurantele care-ti imbiau olfactivul si glandele salivare cu mirosuri de pe intreg mapamondul. Cum eram darimati ca zidul Berlinului, de oboseala si foame, am luat rapid hotarirea sa atacam preparatele specifice locului. Ceea ce pot spune e ca nemtilor le lipsesc papilele gustative. Sa de-a dracu-n el de porc si-n ei de cirnati daca aveau vreun gust. Cine-a mai auzit de cotlet de porc fiert?  Iar varza lor murata e o acreala care-ti sterpezeste dintii instantaneu si-ti lasa si-un polonic de zeama in farfurie de-ti transforma comanda intr-o ciorba de varza cu o fiertura de porc si cartofi prajiti. E, la asa meniu, iti cam vine sa te frankfuti pe ea de gastronomie.

2009 - bucuresti, frank furt 330

Si daca tot eram pornit pe incercari, am luat si un vin de mere, specialitatea locului. Ei bine, asta mi-a placut. Bun nene! Iti lasa in gura o aroma de ciorapi nespalati care te lesina de placere. Cum prima inghititura a fost si ultima, paharul a ramas plin ceea ce l-a ofensat pe ospatar, banuid cam ce sentimente nutresc fata de traditia lor vinicola. In acelasi timp, cirnatul sotiei (ca de, ce era sa comande o femeie?) arata ca puta unui albinoid dotat. Dar al dracu cirnat, n-avea pic de viata-n el. Spelb si inatractiv de nu-ti venea sa-l bagi nici in gura, nici in cur. Pina la urma, cu chiu cu vai am reusit sa mestecam cite ceva din laturile alea nemtesti si sa plecam spre casa. In drum m-am oprit la o dugheana si mi-am luat un vin frantuzesc, din struguri, care sa-mi schimbe gustul de varza murata si bocanci de caporal pe care inca-l mai simteam in gura. Dar ca sa nu credeti cumva ca Germania se rezuma la un menu  cazon, am sa va spun ca am mincat si lucruri mincabile, ca de exemplu, sendvisuri, strudele, rasoale de porc deep fried si tartaruri.

2009 - bucuresti, frank furt 305

Dupa „ospat” ne-am intors la  hotel, unde am tras un dus, o gargara prelungita cu vinul frantuzesc, alunecind  apoi cu muschiuletii-n flacari pe patul rece ca bancile parcului de sub fereastra. Dupa un somn fara vise, va urma Frankfurt (part2).

Read Full Post »