Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘parastas’


Copil fiind, paduri cutreieram … cutreieram pe dracu. Reiau. Copil fiind eram carat cu japca de parinti la toate intrunirile lor familiale. Si cum intrunirile respective se petreceau doar la decese si nunti, uite cum ma invirteam eu, ca un coi intr-o caldare, in toata geriatria familiei. Toti ofilitii si prafuitii. Ce dracu cautam eu acolo, nu stiu. Ce stiu e ca toti mosii si babele ma ciupeu de obraz si se mirau, ca tontii, cit crescusem de mult. „Pai da, fa, ca doar nu era sa fi ramas ca la doi ani cind m-ai vazut ultima data!” ii raspundeam in minte, acceptind ciupitura cu un rinjet studiat in ciupiturile anterioare.

Bai, ca n-am nimic impotriva batrinilor, daca ar fi haiosi, pedanti si s-ar sparge-n figuri, ca aia din Athenee Palace, pe cind eram tinar si ferice, si care erau imbracati de zece, miroseau de 11 si discutau de 12. Dar cind dai de muribunzi la funeraliile unui fost muribund, te apuca depresia. Si nu neaparat pentru ca aratau mai imbalsamati decit mortu, desi si asta, dar nu vorbeau decit de cine a murit, in ce conditii, de ce sufera, ce-a lasat cu limba de moarte, cit si-au tras urmasi dupa ce a mierlit, ce cosciuge sunt la moda si cit costa un loc de veci. Astia-s cei ce prefera o viata moarta pentru o moarte vie, dar iluzorie, pe cind eu prefer o viata vie pentru o moarte moarta.

Dar asta se intimpla la inmormintarile citadine. Alea taranesti erau mult mai relaxante, desi …

Daca te pune dracu, asa cum m-au pus pe mine parintii, sa participi la o inmormintare rurala, e de vise negre sau mai bine spus, umor negru. Adica aia te poarta prin tot satul, se vaicaresc si bocesc, vorbind cu mortul si-ntrebindu-l de ce-a plecat si unde se duce. Pai unde draci crezi, tuto, ca se duce, la birt? Basca ca pe mort il durea fix in coroanele de flori de bocetele lor. Dar spectacolul era de cascadorii risului.

Si pentru ca am amintit de mediul rural si inmormintarile lui, sa mai spun ca am fost tirit, dupa cum am mentionat, o singura data, cind a dat unchiu-meu in primire, la o astfel de reprezentatie, la Valea Calugareasca. Ei bine, inmormintarea aluia mi-a produs o aversitate fata de traditiile astea idioate si absurde, greu de sters din memorie. In primul rind ala statea mort pe-o masa. Masa pe care a doua zi s-a mincat. Nu eu, ceilalti. Pe urma, toti trancaneau in legea lor de se facuse un vacarm aiuristic de te trezea din morti. Nu si pe unchi-meu, care era mort pe bune. Dar cind mai venea careva sa participe la paranghelie, se facea o tacere mormintala, de fo doua secunde, dupa care izbucneau toti in lacrimi, de parca noul venit era mortul sau tragea sa moara. Asta ca sa nu mai amintesc de vreo trei bocitoare platite care, dupa cum va spuneam, se conversau cu unchi-meu, intrebindu-l tot felul de timpenii. Nu mai tin minte, dar nu m-ar mira sa aflu ca l-au intrebat si ce scoala are, ce calificari si asa mai departe, ca alea cu „un’ te duci?” si „de ce-ai plecat?” vi le-am spus deja.

E si vine prazicul de dupa, cind se pune masa mare plina cu haleala si multa bautura. Una dintre mese fiind, dupa cum am spus, aia pe care statuse mortul lungit, c-o zi mai devreme. Bine-nteles ca toti s-au facut pula si-au inceput sa rida-n hohote de parca erau la Tanase, la Revista. Iar eu, ametit de bautura trasa pe sest, sa nu ma vada adultii, o mameleam pe verisoara-mea care, desi urita, incepuse sa-mi placa, si care chicotea incintata, de parca murise taica-meu, nu tac-su. Tanti-mea, plingea si ea de ti se rupea (inima) ca la un moment dat sa se opreasca din plins si foarte serioasa sa ordone „Angelo, adu fa niste vin la domnu, nu vezi ca s-a terminat!” Dupa care iar cadea in plinsul de care mi se rupea si mie si celorlalti meseni. A, si mortului care nu mai era de fata.

Asa ca, fuck „geriatricia” aia moarta! Daca tot e sa vina, macar sa fie vivace, ca decit sa mori inainte de-a muri, zic eu ca mai bine-i sa traiesti. Ca vorba motto-ului  „Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea”

Read Full Post »

The day after


Petrecerea, dupa cum banuiam, a fost mai mult parastas. N-a fost atomic, cum o sugereaza titlul, dar a fost ucigator de anost. De fapt as putea sa-l descriu in patru-cinci cuvinte: „cine m-o fi pus?”. Dar intrucit stiu raspunsul, n-am sa intru-n amanunte, ca nu-i elegant. Tac si-nghit. Macar de-as fi avut ce sa-nghit … Bai, am spus ca tac!

Pe la zece seara am ajuns acasa. Devreme, ca asa-i la parastas. Si dupa ce am mincat vreo trei sarmale, ca deja nu se mai putea, am intrat pe blog sa vad cine nu mi-a mai comentat, ca de like-uri sunt cam satul si inca n-am reusit sa inteleg de ce un cineva caruia-i place ce citeste, refuza sa comenteze. Bine-ar fi fost ca like-urile astea sa fie comentarii, dar cum nu sunt, ma uit la ele ca un adevarat colectionar de avatare. A propos, se poate face schimb de like-uri, daca ai dubluri? Nu-i asa c-ar fi interesant?

Mmmmda! Si astazi, desi sarmalele ma priveau cu-nteles, m-am gindit sa schimb registrul, napadit fiind de alte pofte, ceva mai meridionale, trezite de amintirea Athenee Palace-ului de acum 40 de ani. Ca asta faci la parastase, ti-aduci aminte de trecut si de trecuti. Si cum in vremurile alea de rastriste snitelul milanez era la mare cautare, am hotarit sa-l reeditez. Evident ca asta n-a fost chiar milanez, as spune ca a fost, mai degraba, o combinatie inedita si personala. Cum spaghete n-aveam, am folosit fettuccine la care n-am folosit sosul traditional, ci  arrabbiata, ca e mai codimentat, mai cu personalitate.

Si intrucit pasta e rezolvata, zic sa trecem la snitel care nu e nici pe departe ca ofilitura aia vieneza care-i mai buna sa te uiti prin ea la eclipsa,  decit s-o maninci. Dar cum n-aveam porc si nici vitello, am folosit piept de pasare, desi cind vine vorba de piept, il prefer pe cel cu care am fost obisnuit de mic. Dar na, fiind vorba de snitel, ala de pasare e de preferat. Mai ales ca dupa ce le-am prajit, ca nu locuiesc singur, le-am incoronat cu niste mozzarella si citeva faramituri de busuioc. Asa ca, uite ce-a iesit.

SONY DSC

SONY DSC

O minunatie, nu alta. Minunatie pe care am mincat-o pe nerasuflate. Dar sa nu va imaginati ca de acum in colo o sa-mi trag toata mincarea-n poze, oricit ar fi ea de sexoasa, ca pina la urma asta-i VatiClan, nu Play Boy.

Read Full Post »