Proaspat revenit din RO, pot spune cu certitudine, desi o stiam, ca banii aduc fericirea. Ceea ce vine in contradictie cu „postulatul” pe care nu stiu cine l-a emis, dar care sigur era putred de bogat si dorea sa pozeze-n victima sau care era putred de sarac si dorea sa braveze. Si de aceea eu nu l-as numi postulat ci prostulat. Ca vedeti voi, in primul rind e satisfactia pe care ti-o da obtinerea banilor. Iar mai apoi e satisfactie pe care ti-o confera cheltuirea lor, adicatelea, placerile pe care ti le oferi, cheltuindu-i. Placeri care te fac, fie c-o accepti sau nu, fericit, ca altfel n-ai mai alerga sa ti le satisfaci. DAAA! De fapt, pe linga masini, case, vacante, petreceri, business class, restaurante, spectacole, …etc., cea mai mare fericire consta, as zice, in lipsa grijii de miine, sau mai bine spus, a stresului la care te supune aceasta grija.
Dar sa revin pe asfalt, ca dupa cum vad, mi-a scapat o roata pe aratura.
De cum am dat cu nasul de RO, am incalecat pe toti caii si ne-am dus unde ne-a indrumat GPS-ul si unde-i place ciobanasului, sus la munte, sus la munte la Simon. La o nunta. Ca asta fusese, de fapt, motivul pentru care venisem a doua oara in RO. Simon-ul asta e pe linga manastirea Bran si problema n-ar fi fost departarea de Buc. cit mai ales infrastructura fracturata pe care a trebuit s-o calarim. Si am explicat acum doua posturi cam care a fost oful, asa ca nu mai revin.
Au fost patru zile de petreceri sudate cap la cap. Cu mincaruri bune si bauturi la discretie. N-as putea spune daca a fost scump, ca nu stiu, dar sigur n-a fost ieftin, pentru ca prea ne-am simtit extrem de bine, din toate punctele de vedere, si nu ne-a lipsit absolut nimic. Si cam asta-i justificarea primului paragraf.
Nunta a fost pitoreasca, dupa cum va puteti imagina. Si pentru ca mirii si-au dorit biserica, el fiind mai mexican, s-a tinut si o slujba religioasa la o bisericuta din lemn, adusa de prin Maramu, dupa cum spunea lumea. Nu prea stiu cum s-a rezolvat problema catolicismului lui, dar slujba s-a tinut in mod sigur si a fost una ortodoxa, ca prea au lungit-o. Cum a decurs slujba, nu stiu sa va spun, dar unii dintre noi ne-am distrat copios. Poate si pentru ca biserica fiind foarte mica, eu n-am mai incaput si nici vreo alti citiva cu care, ramasi pe dinafara, am dat-o pe bancuri si cu care am ris de ne dureau falcile. Totusi, sa nu va imaginati ca biserica sau ceremonia ar fi contribuit la buna noastra dispozitie. Nicidecum. Cred eu ca mai degraba a fost palinca pe care un nuntas grijuliu o adusese cu el, ca-ntaritor. Unde mai pui ca, din cite spunea respectivul, palinca aia ar fi avut aceleasi provenienta geografica cu biserica.
Dupa biserica am revenit, cu totii, la conac si cum eram deja foarte … simpatici, am dat-o pe dans si antren, inainte ca ospatarii sa ne serveasca aperitivele. Si uite asa am tinut-o toata seara intr-o topaiala si-o bautura, ca micarea n-o mai pun la socoteala. Pe la trei din noapte, cind nu mai simteam ca exist, mi-as fi dorit ca ospatarii aia sa fie brancardieri, dar n-au fost si de aceea ne-am indreptat, pe picioarele noastre, dolorante, spre camera unde cred c-am adormit inainte s-ating patul.
A doua zi, cind am coborit la breakfast, am observat, cu oarecare satisfactie, ca nu eram singurul cu ochii cit sarmaua. Dar intrucit masa era din nou plina, am dat „ignore” si am luat-o da capo, dupa care am bagat si-o plimbare prin padurile din imprejurimi. Seara, iar la razboiu, ca sa incheiem ce incepusem c-o seara-nainte. Si pot spune ca am fost cu totii placut surprinsi de performantele noastre fizice, bahice si gastronomice.
A doua zi, dupa ce ne-am lins ranile, am incalecat herghelia cu care venisem, si dusi am fost pe drumul Bucurestilor.
Ce sa va mai spun, nu mi-a fost usor, dar vai, cit de placut!
VatiClanul Papal 