Amintiri din copilarie

Ratiunea instinctiva

Stiinta spune ca n-au constiinta, biserica spune ca n-au suflet iar taranul ca-s dobitoace. Pina aici vad ca toata lumea e la unison. Ei da, dar vezi ca pe linga toata lumea, mai sunt si eu, Gigli buze reci. Iar eu ma pun contra, sustinind ca animalele gindesc si sunt dotate cu inteligenta si chiar simtiri. Cum nu cred in chestiunea cu sufletul si-n independenta lui fata de creier,  am sa-l numesc capacitate sentimentala. Ei bine, eu consider ca aceste “dobitoace” poseda aceasta capacitate. Poate nu toate si poate la un nivel primitiv, dar nu pot fi de acord cu faptul ca toate actiunile lor sunt puse pe seama instinctelor si a reflexelor conditionate. Cu atit mai mult cu cit s-a demonstrat ca exista indubitabil modalitati de comunicare intre indivizi, iar comunicarea inplica intentie,  intentia implica decizie care la rindul ei implica analiza si uite cum ajungem la judecata. Mult mai interesant mi se pare insa faptul ca exista o multitudine de semnale, functie de situatie. Ori asta presupune analiza si  interpretare. Probabil ca exemple ar fi enorm de multe, incluzind inteligenta si sentimentalismul canin de care sper ca nu se mai mira nimeni, dar care sunt totusi puse pe seama unor reflexe si automatisme dobindite. Si as zice ca unele poate sunt, dar nu toate.  Hai sa spunem ca un ciine e dresat si prin dresaj s-ar explica oarecum comportamentul, desi cind scinceste de dorul stapinului nu vad la ce dresaj ne mai putem referi. Dar atunci cum am putea explica comportamentul salbaticiunilor? Si as vrea sa ma refer la orca, balena ucigasa sau mai corect spus, ucigasa  balenelor. Am vizionat mai multe clipuri referitoare la acest mamifer extraordinar. Un killer perfect care recurge la anumite strategii, demne de orice Napoleon uman si care, dupa parerea mea, nu pot fi doar instinctive. Iata mai jos un astfel de atac extrem de inventiv  dus la capat cu ingeniozitate si exactitate, in care o familie de orca analizeaza, se organizeaza, creaza conditii, indepartind banchiza de celelalte bucati de gheata si pornestre atacul la un semnal, intr-o sincronizare perfecta. Notati faptul ca aceasta modalitate de vinatoare nu este una comuna, dupa vreun program inregistrat in acidul lor dezoxiribonucleic. Problema si mai socanta apare abea dupa reusita atacului, cind tinta atacului, foca, e lasata sa revina pe banchiza de gheata, ceea ce denota faptul ca asistam de fapt la un antrenament al puilor de orca in vederea unor viitoare situatii similare. Asta insa nu explica compasiunea fata de viata  materialului didactic. Faptul  mi se pare a fi exceptional pentru un animal feroce care consuma 250kg de carne pe zi si care teoretic nu stie ce-i mila sau recunostinta. Sau stie? La fel de exceptionala mi se pare disciplina si intuirea efectului strategiei. Veti observa ca dupa ce produc valul, vor astepta pe partea opusa a banchizei, ca prada sa le pice-n  ”laba”  Orca constientizeaza valurile produse si efectul lor asupra prazii. De asemenea stie si citi membri ai familiei sunt necesari pentru ca valul provocat sa aibe forta suficienta spulberarii focii de pe banchiza. Acest atac este in mod sigur gindit. Pentru ca una e sa fugi ca turbatu’ dupa prada, s-o prinzi si s-o sfisii si cu totul altceva sa aplici o strategie ingenioasa ca cea care urmeaza

Iata alta situatie  in care nu mai e vorba de antrenament ci de vinatoare pe bune si de ceva amuzament, urmat de acelasi gest surprinzator de recunostinta.

Veti spune “pai bine bai papa, dar orca are un geamantan de creier in cap, evident ca te poti astepta la fo traznaie omeneasca din partea ei” Bun, hai atunci sa trecem la animale cu creier cit nuca, mai precis la pasari. Ce spuneti de asta care gaseste o solutie ingenioasa de a-si insusi hrana? Cit e instinct si cit gindire?

Alta care nu numai ca foloseste o unealta, ceea ce e in sine formidabil, dar o si adapteaza scopului propus.

Si inca un exemplu de adaptabilitate si inteligenta in folosirea noilor conditii de trai,  in avantaj personal, de data aceasta la pasari absolut libere, nu in captivitate.

Si asta n-ar fi tot. Am vizionat cu multi ani in urma un clip cu o pasare care se dadea ranita indepartindu-se schiopatind de cuib pentru ca un serpisor doritor de oua sa nu i le manince. Pina aici totul e OK, desi de unde stie pasarea ca un animal ranit e o prada mai uroara si ce instinct ii spune cum sa mimeze acest lucru? In sfirsit, vaca de sarpe cind vede prada mai mare, se bucura ca un bou si se ia dupa pasare, uitind de ou. Numai ca intentia pasarii nu e sa indeparteze pericolul, ci sa-l distruga. La orice pasare te-ai astepta sa-l astepte pe domnul sarpe la un colt de cucuruz si sa-l ciocaneasca-n capul ala urit si prost pina-l dezmembreaza in partile lui componente. Numai ca pasarea asta e mult mai smecherita. Asteapta tiritoarea si se lasa incolacita de ea pina la un moment dat cind deschide brusc aripile rupindu-i idiotului coloana si lasindu-l lat in drum. E, asta nu-mi mai suna mie a instinct. Adica ce instincte-i spun inaripatei ca sectionarea coloanei echivaleaza cu paralizia si evident exterminarea reptilei? Hmmm, asteia cum dracu sa-i spunem, ratiune instinctiva sau instinct rational?

Presedinte cu Crin la butoniera.

Partea proasta a alegerilor prezidentiale din Romania e ca se va fi ales un Presedinte. Cine va fi alesul, n-are nicio importanta. Cel putin nu pentru populatie. Paradoxal, desi perdant, actiunile Crinului au crescut, fiind la ora actuala cel mai rivnit fost candidat. Evident ca nu el personal ci voturile lui, decisive in turul doi. Acum sa te tii sforarii si tirguieli la nivel inalt si in spatele usilor inchise populatiei. Curva de Ildiko iar va sari din patul unuia in patul altuia, pina va pune mina pe postul de fata-n casa, atit de rivnit in secuime. Calculul hirtiei il da pe Goarna ca favorit, asa ca Basinica s-ar putea sa fisiie neputincios, desi…doar dracu’ mai poate fi sigur de ceva in Romania. Dar ce ma surprinde pe mine nu sunt ei si jocurile de culise, ci romanul. Alegatorul care desi ii considera pe cei doi raspunzatori pentru situatia dezastroasa in care au adus impreuna Romania, ii realege pentru o noua etapa la fel de promitatoare in dezastre. Mie-mi cam scapa logica electoratului. Poate ca nu sunt suficient de scolit intr-ale psihologiei vulgului, dar zau ca mie-mi suna a, cum ar spune Creanga, prostie omeneasca. Nu pot afirma ca Antonescu, nu maresalul (din pacate), ar fi fost mai breaz, dar cel putin de el nu suntem siguri, pe cind astia doi ne demonstrasera deja impotenta guvernamentala. Asta e si motivul pentru care am afirmat intotdeauna, ca fiecare popor isi merita liderii. Bine insa ca democratia nu depinde in intregime de majoritate si  tinind cont ca liberalul s-ar putea sa-si vinda scump pistilul, sa nu va mire un Goarna sau un Basinica Presedinte cu un Crin, Prim Ministru, la butoniera.

I thought that

Mai nou sunt turbat dupa cintecelul asta. Stiu, nu-i vreun Vivaldi, da’ mie-mi place mult si de Revelion se va dansa pe el mai bine decit pe toate ”Anotimpurile” lui Antonio.

I thought I’d wake up
And I’d been living, loving more than lovers…
I thought I wake and I’ve been sharing more than brother, sisters
I always believed that our love is gonna last forever
Mistakes on my way have been
And now we say each other…

How could you see I want you ?
I kept for you
Now I left you !
You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?
You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?

Don’t you give me one more chance so that I fix this error ?
I thought that it just can’t be better if we fight together
I know your friends have told you that I made u lose your harm
Sometimes maybe u should not be listening to the others

How could you see I want you ?
I kept for you
Now I left you !
You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?
You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?

I thought I’d wake and I’ve been loving more than lovers
I thought I’d wake and I’ve been sharing more than brothers
But don’t you give me one more chance to fix this error
Baby don’t leave me this way
Don’t make thïs error !

You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?
You broke my heart
What do you want me to do ?
To change my mind ?
Why should I do that for you ?

Bance

Un preot vede o prostituata pe strada si-i zice
-Ai luat-o pe un drum gresit fata mea!
-Stiu parinte, nu trece nici dracu!

Doi golani patrund noaptea in dormitorul calugaritelor de la un schit. Din intuneric se aude vocea uneia dintre ele:- Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac!- Taci soro, zice alta,  al meu stie…

Trei babe catolice stateau la taifas si se laudau fiecare cu ce nepoti au. Prima: -Nepotul meu e episcop si cand intra intr-o casa toata lumea il saluta cu “Inaltimea Ta!” A doua: -Nepotul meu e cardinal si cand intra intr-o casa toata lumea il saluta cu “Luminatia Ta!” A treia: -Nepotul meu e stripper si cand intra intr-o casa toate femeile exclama: “Dumnezeule”!

O masina cu doua blonde opreste la semafor:
- Vezi tu ce rosu frumos ?
- Da… waw!
- Da’ uite ce galben superb…
- Aha…
- Si ce verde sclipitor…
- Da, asta-mi place cel mai mult….
- Aaaa… iar rosu? Hai sa mergem ca pe asta l-am mai vazut!

Un mosulica se-nsoara cu o pustoaica. Ea, dupa noaptea nuntii:
- A fost minunat! Se face des treaba asta?
- Da, copila mea. Unii depravati o fac chiar si de doua ori pe an.

Un chirurg moare, ajunge la poarta Raiului si se aseaza la coada.
Imediat il observa Sf. Petru si zice
-Furnizorii, poftiti pe usa din spate, va rog!

Scumpule, zice sotia…… …mai tii minte stiucile alea pe care le-ai prins asta vara, cand ai fost la pescuit cu prietenul tau Vasile?
- Sigur ca da, iubito.
- Ei bine, una din ele a telefonat sa te anunte ca ai devenit tata!

Sotul: – Incercam o noua pozitie in seara aceasta?
Sotia: – Sigur. Tu stai la masina de calcat, iar eu pe canapea, beau bere si ragai…

Care este punctul cel mai fierbinte al femeii?
- Podul palmei: cum ii pui un ban cum il topeste !!!  

- Cand te poate ajuta o femeie sa devii milionar ?
- Cand esti miliardar !!!!!!!!!

- Care este dezavantajul unei lupe ?
- Mareste, dar nu intareste !

- De ce nu creste populatia Romaniei ?
- Pentru ca mancam neregulat si regulam nemancati. 

- Care este deosebirea intre un tigan si o fata mare ?
- Tiganul tot tigan ramane.

- Care este diferenta dintre vina si pacat ?
- E vina sa te culci cu nevasta altuia, dar e pacat sa ratezi ocazia …..

Doi tipi la inchisoare:
- Cati ani ti-au dat ?
- 15
- Pentru ce ?
- Am spart un geam la serviciu.
- Dumnezeule !  Pentru atat ?  Unde lucrai ?
- Pe un submarin.

In Japonia s-a inventat un robot, care prinde hoti.
- In Japonia in 5 minute s-au prins 100 de hoti.
- In SUA in 5 minute au prins 200 de hoti.
- InRomania, in 5 minute s-a furat robotul …..

Un negru ajunge in Ceruri, cu frica-n san ca nu o sa fie primit in Rai din cauza problemelor rasiale…
- Numele? intreaba Sf. Petru.
- Leonardo Di Caprio, raspunde negrul.
Sfantul Petru il priveste neincrezator si-l mai intreaba o data numele.
- Leonardo Di Caprio, insista negrul, constient de faptul ca nu mai putea s-o dea la intors.
- Sfantul Petru scoate celularul si-l suna pe Dumnezeu, si intreaba respectuos :
- Scoate-ma te rog dintr-o dilema, Titanicul s-a scufundat sau a ars ?…

Un preot explica la ora de religie:

- Dumnezeu l-a creat pe Adam si cu o coasta din Adam a creat-o pe Eva.
- Parinte, il intrerupe un elev, tata spune ca ne tragem din maimute.
- Asculta, zice preotul plictisit, cazul familiei tale nu ma intereseaza.  Eu vorbesc in general….. 

O vaduva se intereseaza de preturi la pompele funebre:
- Avem servicii incepand de la 10 milioane in sus.
- Si nu faceti reduceri daca asiguram noi florile si mortul?

- Alo, politia? Veniti ca tocmai s-a spanzurat soacra-mea.
- Si ati taiat franghia?
- Nu, ca inca mai misca!

Un pitic in troleibuz statea langa o domnisoara inalta. Piticu’ o intreaba:
- Va dati jos?
- Da, raspunde aceasta.
- Da’ cu ce va dati ca tare fain miroase!

Sotul: – Mai femeie, administratorul blocului se lauda ca s-a culcat cu toate femeile din bloc, cu exceptia uneia …
Sotia: – O fi aia grasa si batrina de la parter.

- Tu îti faci rugaciunea la masa, înainte de a începe sa manînci?
- Nu e nevoie. Nu nevasta-mea gateste, ci eu.

Cand era insarcinata nevasta-mea, i-am zis:
- Iubito, daca va arata ca tine, o sa fie magnific.
La care ea mi-a raspuns:
- Daca arata ca tine, o sa fie miracol..

Ardea o casa de tigani. El catre ea:
-Fah’, parca miroase a zahar ars!?
-Pai n-avea maica-ta diabet? …

Cand cineva vorbeste cu Dumnezeu, aceasta se numeste  ’rugaciune’, dar cand Dumnezeu vorbeste cu cineva se numeste ’schizofrenie’

 Sotia, nervoasa, ii deschide usa sotului, care traznea de  la o posta a alcool:
- Presupun, urla ea, ca ai un motiv foarte serios sa  vii acasa la 6  dimineata!
- Da, am, raspunde sotul, micul dejun!

Continuati va rog!

Correctivness…mental distress…social mess

America s-a facut de kkt. Nu pentru prima oara si in mod sigur nici pentru ultima, dar correctivness-ul politic incepe, nu numai sa deranjeze, dar sa si indolieze poporul american. Americanul Hasan, un psihopat, ajunge psiholog in armata americana la sugestia comandantilor!?!  Adica ce poate fi mai ridicol si mai iresponsabil de atit? Asa ca domnul musulman cu Qur’an-n buzunar, se apuca de treaba.  De acum va putea propovadui in linistea biroului sau,  mai confortabil decit in Palestina sau Arabia Saudita, convingerile extremiste care-l anima. Dar bestia nu s-a limitat numai la intimitatea biroului,  facind publice tot felul de afirmatii anti crestine, fara a se sinchisi de acel correctivness care in America functioneaza intr-o singura directie. Restul doctorimii militare, martora acestor declaratii de dragoste si afectiune religioasa, tacea ingrozita. Pentru ei correctivness-ul e un bau-bau care le produce mental distress si care-i afunda intr-un social mess . Majoritatea prefera sa taca decit sa fie acuzata de discriminare, ca asa se poarta mai nou . In America s-a trecut dintr-o extrema in alta. De la sclavagismul minoritatii, la cel al majoritatii. Nu spun ca americanii ar fi singurii, dar in mod sigur, singurii care continua sa se considere, in pofida colapsului evident, produsul de virf al umanitatii. Infatuarea orbeste si nimeni nu mai e in stare sa vada dezastrul social spre care se indreapta societatea americana. Acest criminal  odios a fost capabil sa-si improaste veninul, cautind probabil noi recruti, fara ca nimeni sa-l deranjeze, desi  convingerile lui extremiste pe care nici macar nu mai facea efortul sa le ascunda, erau cunoscute si repudiate tacit.  Actul lui criminal n-a surprins pe nimeni dintre ce-i ce-l cunosteau. Unde mai pui ca la Fort Hood, o unitate de reabilitare a celor veniti de pe front si care evident suferisera traume psihice din cauza razboiului, criminalul era pus sa se ocupe tocmai de “reabilitarea” lor, care pentru Hasan era o sansa nesperata si un teren fertil de inoculare si de racolare a celor labili psihic. Un fel de lup paznic la stina. Cam cit de idioti pot fi ofiterii armatei americane sa ia o astfel de decizie cind tara le e in razboi deschis cu fundamentalismul islamic? Iar acum dupa ce bestia a indoliat 13 familii si a nenorocit alte zeci,  tragind in plin si la intimplare in numele unor demente religioase, politicienii americani continua sa bata apa-n piua? Povestea cu “nu toti muslimii sunt extremisti” n-o mai cred nici prescolarii. Iar vrajeala cu “Islamul religie pacifista” a devenit o deviza hilara. Pe de-o parte Obama avertizeaza, “nu politizati evenimentul”, iar pe de alta Schumer, senator si tot democrat, afirma ca  legea gun control-ului poarta de fapt vina acestui masacru. Adica ala-i terorist si extremist pentru ca nu exista o lege draconica impotriva armelor. Bah, pai asta-i mai terorist decit teroristii. Adica el, democrat imbecilizat cu mintea de kkt, vrea sa-i deposedeze pe americani de arme ca in acest fel sa aboleasca terorismul islamic.  Logica de molusca!  Sa nu va surprinda daca aceasta ignorare constienta a realitatii, acest correctivness absurd nu va conduce la o reeditare a evenimentelor din  Noaptea Sf. Bartolomeu de acum patru sute si ceva de ani.

Mesaj de pe lumea cealalta

 

 Draga Papa si dragi cititori ai VatiClanului,

Numele meu este Emma, Emma Bovary. Dupa cum stiti, sau ar trebui sa stiti, sunt creatia unui anume Flaubert si in acelasi timp, sotia lui Charles. Ei bine, ce as dori sa va spun este faptul ca acest domn Flaubert si-a permis, fara a ma consulta in prealabil, sa-mi creeze un caracter cu care nu numai ca nu ma pot mindri, dar chiar ma rusineaza. Recunosc, unele detalii sunt conforme cu realitatea, dar pentru un gentleman, mi se pare lipsit de delicatete si de discretie sa asterni pe hirtie framintarile hormonale ale unei femei. Ca am sarit si eu calul de citeva ori e adevarat, dar va rog sa nu omiteti faptul ca am si fost incalecata si chiar calarita. La drept vorbind, la inceput am fost fericita alaturi de Charles, dar viata anosta din Tôtes, acel orasel de provincie monoton uitat de lume, incepuse sa ma sufoce. Am incercat din rasputeri si martor mi-e bunul Dumnezeu ca asa este, sa-l imping pe Charles spre o pozitie care sa ne deschida alte orizonturi. Dar dupa cum il descria si domnul Flaubert si aici trebuie sa-i dau dreptate, Charles era un bonhomme fara ambitii, considerindu-se in permanenta un doctor de duzina, ratat si plafonat, incapabil sa-si depaseasca conditia. Un om depresat si depresant in acelasi timp pentru cei din jurul lui. Dupa cum a afirmat chiar el, singurul lui succes in viata am fost eu si consider ca asta e un mare adevar. Acestea fiind zise, spuneti va rog stimate doamne, cite dintre dumneavoastra ati fi rezistat unui asemenea supliciu, facind evident abstractie de situatia actuala in care se scalda Romania? Asa ca, ce-as fi putut face in aceasta situatie extrema, cind sufletu-mi navalnic tinjea dupa petreceri, aventura si high life, in timp ce usile inaltei societati si a saloanelor mondene continuau sa-mi fie ferecate, Charles refuzind sa mi le deschida? Nici macar Berthe, copilul pe care mi l-am dorit atit de mult, nu mi-a putut umple golul pe care-l simteam tot mai acut, atit in suflet, cit si in alte zone mai putin expuse privirilor iscoditoare. Da, pe junele Léon l-am iubit, dar nu i-am cedat decit mult mai tirziu, in schimb lui Rodolphe nu i-am putut rezista. Trei ani a durat idila noastra in care, dar asta sper ca ramine intre noi, ne-am destrabalat pe unde-am apucat, ignorind intemperiile naturale si cele familiale, intr-o nebunie debordanta care ma incita la limita insuportabilului. Ah, Doamne, sincer va spun, merita sa incercati, cu conditia s-o faceti din convingere si pasional! Ce sa va mai spun? Totul a fost absolut magnifique pina-ntr-o zi cind, in fine, am hotarit sa fug impreuna cu Rodolphe in Italia si sa las totul balta. Dar in loc de fuga in doi, canalia a fugit de unul singur, lasindu-mi doar un bilet de adio plin de motivatii puerile. Offf, asta m-a pus, cum s-ar spune in tara dumneavoastra, pe butuci. Dar pentru ca sunt un caracter puternic, am reusit sa-mi revin si sa-mi recapat echilibrul psihic. E adevarat ca si religia m-a ajutat in sensul asta. Dar acest echilibru s-a dovedit extrem de precar, ca si religia-n sine, intrucit in scurt timp, in mod cu totul intimplator, l-am intilnim in foyer-ul operei din Rouen, pe tinarul Léon, de care fusesem cindva indragostita. Va mai amintiti? Ei, daca prima data-i rezistasem, de data asta nu i-am mai rezistat nici lui, nici mie. Si iata-ma iarasi angajata intr-o aventura absoluta, intr-o camera de hotel din Rouen unde veneam la “lectii de pian”, ca doar nu era sa-i spun lui Charles ca era vorba de flaut? Dar cum Léon al meu era cam pirlit, iar gusturile si pretentiile mele erau din ce in ce mai rafinate si mai costisitoare, a trebuit sa iau bani pe credit. Multi, foarte multi bani si asta pina-ntr-o zi cind creditorul mi-a dat cu flit. Impinsa de nevoi, dar si de creditor am decis sa vind proprietatea lui Charles, lasata mostenire de taica-sau care tocmai decedase. E adevarat ca as fi putut rezolva problema pe calea “lewinski”, dar am fost demna si am ales sa ma otravesc, decit sa-l satisfac pe libidinosul ala care cumparase actele de proprietate. In felul asta mi-am ingropat intraga familie. Pe mine-n pamint, iar pe ceilalti in datoriile mele, ramase mostenire. Cu toate acestea, consider ca procesul intentat de autoritati domnului Gustav Flaubert pentru aceasta nuvela plina de obscenitati, depravare si degradare umana, este o reactie fireasca a societatii impotriva trivialului. E drept ca si impotriva adevarului, dar va intreb, au fost epuizate toate celelalte subiecte si-au ramas doar adevarurile femeii de dezbatut? In acelasi timp, in plan personal,  as putea spune ca procesul a fost o razbunare postmortem. Dar, asa cum se intimpla in cazuri de genul acesta, masculul , in speta Gustav, nu numai ca a scapat basma curata, dar si-a cistigat si-o imensa celebritate si cu ea o multime de bani, in mod paradoxal, pe seama aventurilor mele galante. Asta spre deosebire de mine care pe seama acelorasi aventuri, m-am ales doar cu belele, blamari, datorii si arsenic. Dar sa stiti ca nu l-am iertat, ba mai mult, l-am urmarit si dupa ce a dat coltul, l-am interpelat, cerindu-i socoteala. Mi-a dat-o. Mi-a dat-o chiar foarte convingator si acum traim amindoi fericiti la periferia Iadului.

Cu stima,

Emma

Vac’09 – Rhine Valley

Valea Rhine-ului e un  sirag de Heidelberg-uri mai micute. Norocul nostru a fost ca ceata se mai risipise cind am ajuns la locul cu pricina. Asa ca am putut admira din virful unui deal, unde neamtul trintise un fel de  “Mama Russia” din bronz , peisajul incintator al vaii Rhine-ului. Cind am coborit, n-am mai luat-o cu autocarul ci de-a dreptul cu telescaunul peste paduri si vii. 

Dar cind astea s-au terminat, am luat-o si prin casele oamenilor de la poalele dealului. Adica nu chiar prin case, dar la doi, trei metrii de terasele lor. Pentru turist e placut, cu atit mai mult cu cit casele sunt curate si ingrijit aranjate, dar nu stiu cum o fi pentru proprietari sa le apara parasutisti pe la geamuri toata ziua, guten tag. Dupa ce-am coborit din pomi, am poposit la un restaurant sa alimentam rezervorul. Evident ca i-am mai tras un schweinshaxe si un vin rosu, dupa care am luat-o spre chei de unde ne-a preluat vaporasul pentru o plimbare de-a lungul riului.

Cum ceata se ridicase, am  profitat pentru a mai trage citeva poze, dar din interior, unde nu-mi tremura mina si nu-mi ingheta capul. Plimbarea a fost foarte relaxanta iar vinul servit, daca ar fi fost si fiert, ar fi mers de minune cu frigul de afara.

Este incredibil cite castele au putut ridica nemtii astia de-a lungul Rhine-ului. Se pare ca imobiliarele cu water view erau la mare pret inca de pe atunci. Or fi fost si ratiuni strategice la mijloc, dar peisajul chiar face toti banii. Cu toate ca  aceste fortarete, greu de accesat, sunt interesante prin locatie,  arhitectura si multitudine, marea atractie a Rhine-ului ramine un cataroi impadurit pe care nu se afla nimic altceva. Dar se pare ca legendele impresioneaza mai mult decit toata salba de castele. Stincii respective-i spune Loreley, iar legenda povesteste cum ca pe stinca asta era o tipa tare, care cinta de-i zapacea de cap pe navigatori. Astia de zapaciti ce erau, dadeau cu ambarcatiunea-n stinca si se duceau dracu spre adincuri. E adevarat ca in acel loc apa are adincimea cea mai mare, vreo 25 de metrii, dar chestia cu song-ul e trasa de par. Dar asta pina am vazut statuia don’soarei Loreley, care se pare ca umbla goala pusca. Ehei, Loreley, kleine deutche curvulitzen, acum inteleg  eu cum stau lucrurile.  Initial am crezut ca ai fi dotata cu vreun organ care emite sunete intr-o banda de frecventa naucitoare, dar de unde?  Cum vedeai vreun vaporas, cum te-apucai sa topai goala-n virful stincii si sa croncanesti tot felul de  ich liebe dich-uri ademenitoare, de le pocneau saracilor marinari conductele-n corp din cauza presiunii arteriale.  

Lasind gluma la o parte, hai sa-i ascultam din nou pe Ritchie Blackmore si pe Candice Night cu “Loreley”

Dupa cruise, ne-am ritornerat la o degustare de vinuri in taverna de mai jos. Ghidul, simpatic si curvar, a tot facut glume in directia mea, cu bataie spre sotie. La inceput am ris cu totii, ha, ha, ha! pina la un moment dat cind lui i-a pierit risul, coplesit de banuieli. Si iata de ce. Cind sa intram la degustari, mai baga o gluma “You guys can go for wine tasting, while I’m taking Papa’s wife for a walk. Ha, ha, ha!!!” E si atunci i-am bagat-o si eu sa-l satur ”Well, I hope you know what you are doing, as HE, my wife,  didn’t have the sex change surgery done yet” Tipul, cel din poza de mai jos,  s-a blocat pret de trei secunde, uitindu-se neincrezator spre nevasta-mea. Cind am vazut ca-si revine, am inceput eu sa rid si ceilalti o data cu mine. Lui insa cred cai trecuse cheful, ca a intrat circumspect in restaurant fara sa scoata vreun zimbet. Oricum, cind ne-am despartit i-am dat 10 euro tip. Merita, comentariile lui fusesera in general dragute, antrenante si bine documentate.

In drum spre Frankfurt  am mai oprit la un souvenir shop de unde mi-am tras o halba pe care am pus-o la loc de cinste, in bucatarie. A si sa nu uit, inainte de-a parasi Frankfurt-ul m-am mai ales si cu un “Strict secret” al lui Baldessarini. Bai va spun drept, miroase de li se defaceau femeilor picioarele cind treceam pe linga ele. Noroc ca nu eram singur, altfel as fi riscat sa fiu abuzat sexual in mijlocul strazii.

Geniul frumusetii si frumusetea geniului

Blackmore’s Night

Desi anii au trecut, Ritckie Blackmore, fara de care Deep Purple e cam Light Purple, a ramas acelasi geniu muzical.

Nu credeam sa-mi placa vreodata o alta varianta decit cea originala si uite ca n-a fost asa

Daca Blackmore ar fi cintat manele, cred ca si alea mi-ar fi placut.

Ritchie Blackmore, poate cel mai mare chitarist ever, alaturi de care sclipeste frumoasa si talentata Candice Night

Vac’09 – Heidelberg

Primul meu contact cu Heidelbergul s-a produs cind eram de-o schioapa si ma tirau parintii la opere si operete. Atunci am vazut “Hidelbergul de altadata” si nu mai tin minte daca mi-a placut sau nu, dar cum-necum, numele acesta mi-a ramas in minte.

Deviza noastra de vacanta e in general urmatoarea: “decit sa bijbiim, mai bine sa nu bijbiim”. Asta e si motivul pentru care nu inchiriem masina, ci cumparam tururi organizate. Cum la agentia din apropierea hotelului erau doua tururi atragatoare si cum Brussels-ul cazuse din schema, am decis sa luam cele doua oferte. Asa se face ca am ajuns la Heidelberg. Oraselul se intinde la poalele unor dealuri impadurite, de-o parte si de alta a Neckar-ului si e de-un pitoresc cuceritor. Culorile toamnei desavirsind privelistea de basm.

Itinerarul prevedea si castelul care este de fapt o semiruina si ale carui atractii se pot numara pe degete. Dar la unul din degete este un butoi. De fapt sunt doua, unul urias si altul extra urias. Cred ca asta de pe urma masura vreo 3-4 metri inaltime si vreo 5-6 adincime. Facut din stejar, butoiul avea in vremuri de demult, cind era utilizat, o persoana destinata sa-l ingrijeasca si sa-l pazeasca. Tipul respectiv, din cauza faptului ca avea in grija nu numai butoiul, dar si vinul din el, se pare ca sugea in mod regulat cite-un pocal doua, pentru a-i determina calitatea. Se mai spune ca din cauza serviciului, tipul uitase de mult gustul apei, umblind mai tot timpul turmentat. Dar asta pina-ntr-o zi cind se mai spune ca a dat pe git o cana cu apa din cauza careia a cazut lat si mort. Pasa-mi-te corpul, obisnuit cu tulburelul,  nu-i mai producea anticorpii necesari distrugerii bacteriilor si ce draci de gindaci mai salasluiau prin apa aia.

Dupa ce-am terminat cu ruinele, care pentru nemti reprezinta un simbol al luptei impotriva lui Napoleon, ne-am plimbat pe stradutele strimte si pline de viata ale Heidelberg-ului intrind prin magazine si cafenele, facind poze la tot pasul, ca orice turist japonez  in cautarea ineditului. Evident ca n-am ocolit nici faimoasa universitatea, dar de unde am intins-o repejor din cauza diferentei evidente de virsta intre noi si ceilalti “vizitatori”

Spre seara n-am intors la Frankfurt, incintati de tot ceea ce vizitasem si vazusem.