Feeds:
Articole
Comentarii

-O amica, foarte buna,

Da un soirée si-a propus,

O tinuta mai sumara,

Cu mult minus, nu cu plus,

Atit jos, cit si mai sus.

*

Tinind cont de-a ei dorinta,

Desi ma simt prea-mbracata,

Dupa ce-am probat de toate,

M-am oprit la o cravata,

Ca e, totusi, o serata.

*

Nefiind in ton cu moda,

Intreb, desi ma jenez,

Oare s-o port asa lunga,

Sau mai bine s-o scurtez,

S-o scurtez si s-o-ngustez?

*

-Daca ma intrebi pe mine,

Nu se poarta latareata

Si nici bleaga, sa atirne.

La moda ar fi o ata,

De la spate pina-n fata!

***

Reclame

 

*

Allah mare, ce femeie!

Asta zic si eu minune!

Nu cearceafuri si fantome,

Negre, parca-s din carbune.

*

Asta-i blonda, mare, alba,

O pun capra si o ard,

Ca pe caprele de-acasa,

Care mi le-a luat Assad.

*

Spume-or face cind le-oi spune

Ce-am futut intru Islam,

S-atunci sa vezi tot Damascu

Dind toti buzna-n Amsterdam.

*

Numai daca i-as gasi-o,

Ca ma doare sub curea

Si ma-nvirt ca bou-n cercuri,

Incercind sa dau de ea.

*

String din dinti si tot o-nping,

Dar nu intra, nicidecum.

Le-o fi inchis pe amindoua?

Poate-ar fi bun un sapun!

*

Astea sunt ele frumoase,

De-ti vine sa li te-nchini,

Dar le au si tari si strimte.

Ce folos ca-s in bichini?

*

Parca tot mai buna capra,

Chiar daca mai behaia.

Da’ era calda si-adinca,

Nu ca asta, rece, rea.

***

 

Don Carpaccio


Bine e sa n-ai ce face! Sa n-ai ce face din obligatie sau necesitate, ca de facuturi din placere n-am auzit pe nimeni sa se plinga. Si daca nu se plinge nimeni, de ce m-as plinge eu? Nu ma pling, ba dimpotriva, relatez. Iar astazi voi relata vizita de ieri, ca de cind am abolit sclavia, o tinem intr-o petrecere si-ntr-o vizita. Ba la noi, ba la altii, asa cum le sta bine unor fosti iobagi, deveniti peste noapte oameni liberi. Cum spun, simbata trecuta am fost la o onomastica, pe o caldura demna de orice tara africana, iar duminica am avut ca invitati la masa, o pereche de portughezi cu care ne petrecusem ceva timp prin restaurantele Cascais-ului, acolo unde se refugiaza ei in timpul iernilor canadeze. Si deasemenea o pereche de chilieni, prin intermediul carora i-am cunoscut pe portughezi.

Duminica asta, adica ieri, am avut alti invitati la masa. De data asta mai romani. Cei cu care ne jucam de-a canasta. Si uite cum, din aproape-n aproape, am ajuns la subiectul acestui post, Carpaccio.

Am hotarit de capul meu, dar cu aprobarea sotiei, ca de data asta s-o dam pe vaca. Asa ca la main dish am bagat traditionalul New York stake iar la antreu, subiectul. Adica pe respectabilul Don Carpaccio.

Carpaccio asta, in eventualitatea ca nu stiti, desi m-as mira, se pregateste din cel mai fraged muschiulet de vaca. Aici ii spune tender loin si e fix fileul mignion pe care-l mincam in Amzei, colt cu Victoriei la Restaurantul … Mignion. Nu cred ca-l scriau cu „gn”, dar asta-i un detaliu irelevant. Bine, acolo-l mincam tartar, dar din aceeasi carne.

Cred ca s-a inteles ca si in cazul Carpaccio, carnea e cruda si nici macar tocata, dar va pot spune ca a fost ca untul. Deci, am luat muschiuletul, si l-am taiat felii tranzversale, in raport cu fibra. Apoi l-am batut cu … podul palmei. Da, nu va mirati, atit e de fraged. Si l-am asezat in lungul, sa-i spun … farfurie? Am „presarat” putin ulei de mesline si zeama de lamiie care au rolul de a-l „gati”, daca se poate spune asa. Aici ii spune cured. Iar in mijloc i-am trintit o salata de baby arugula. Asteia am aflat ca ii spune rucola sau aragula in RO. L-am garnisit cu citeva limbute de parmigiano reggiano si i-am lasat muti pe invitati.

La main dish, cum spuneam, am executat un NY stake si o salata cu pine nuts si brinza de capra. Ca garnitura am bagat niste gnocchi cu pesto si citeva felii de avocado. Stake-ul l-am facut dupa cum urmeaza. Am incins bbq-ul de-l luasera transpiratiile, adica pe la vreo 700F care sunt 370C dupa care am asezat carnurile 1.5 min la ora 10, 1.5 min la ora 2 si pe o parte si pe alta pentru un medium rare cu marcaj sexos de gratar.

La desert, care a fost un mix berries pie adus de sotie, am bagat un cocktail muncit din greu. Dintr-un pepene rosu am scos tot continutul pe care l-am strivit cu scula pentru piureu. Ca daca-l bagi in blender se face o mare spuma de care nu am reusit sa ma indragostesc. Dupa care am bagat zeama la loc in pepene, am turnat o juma’ de sticla de rom si am presarat ceva menta fresco din gradina, ca sa se bucure si zeama aia, nu doar noi.

Deschiderea sau primirea am facut-o cu cite doua tarte cu icre de somon si un pahar de Gin-Martini (cu maslina).

In incheiere le-am batut pe fete la canasta de nu stiau cum sa fuga mai repede de la masa.

Si acum citeva poze, ca sa nu se creada ca ma laud fara acoperire.

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC


Sa moara ipocrizia din oameni daca eu stiam cum se scrie titlul asta! Si ma mai pling de limba engleza!

Asta ar fi una. Iat-o si pe alta!

Citesc ziare. Ziare romanesti. Dar nu ma intrebati de ce, ca dupa ce le citesc, ma-ntreb si eu si nu gasesc un raspuns plauzibil. Singurul cistig ar fi ca de multe ori citindu-le, imi dau dreptate pentru initiativa de-a o tunde din tara. Cineva, o persoana curioasa, ma-ntreba de ce am plecat din tara daca n-o duceam rau. Nu pentru ca n-ar fi banuit, dar asa, sa puncteze intr-un clasament imaginar. Pai daca citesti ziarele, chiar daca nu traiesti efectiv in tara, iti cam dai seama, daca vrei sa-ti dai, cam care ar fi cele 4 mii de motive.
Romanii, in majoritate, se pling c-o duc rau, ba unii sustin c-ar fi chiar mai rau decit inainte de rascoala din ‘89. Se poate. Fiecare dintre noi a avut parcursul lui in viata. Personal nu ma pot plinge nici de viata inaintea rascoalei, nici de cea dupa. Mai mult, daca ar fi sa ma intorc acum, n-as lua-o de la 0 sau de la 100. As lua-o de mai sus, asa ca pentru mine sa afirm ca m-as intoarce oricind, nu mi se pare a fi o afirmatie idioata si de ochii lumii, desi sotia sustine si pe buna dreptate, ca nu e traficul si praful care o deranjaza, ci oamenii. Si cum dracu s-o contrazic cind acei oameni l-au ales pe Iliescu de 5 ori si pe Basescu de 3 ori? Asta nu inseamna ca n-au libertatea sa aleaga pe cine le place, dar se naste o intrebare. De ce se mai jelesc, cind au ce si-au ales?

Dar hai s-o halesc si p-asta cu jelitul, problema care ma deranjeaza si pe care am declarat-o de mii de ori, e ipocrizia. Multi pretind ca detesta minciuna si falsitatea, dar l-au ales pe Iliescu. Altii declara ca urasc mitocania, brutalitatea si l-au ales pe Basescu. Multi pretind ca le repugna tradarea si oportunismul, dar l-au ales pe Johanis. Ba sunt absolut convins ca exista multi care pretind ca sufera de prea mult patriotism si romanism si care l-ar fi reinscaunat pe Mihai, daca prin absurd, s-ar fi pus problema. Numai ca Mihai nu venise sa scoata poporul roman din cacat. Nu. El se ritornerase pentru a-si pune labele murdare de lasitate pe „proprietatile” cumparate din banii romanimii, ca doar nu venise bunica-sau cu vagoane de aur din Germania ca sa-si permita sa cumpere o halca de Romanie.

Pai si daca asta-i poporul de la poalele Carpatilor, care ar fi ratiunea intoarcerii, ca pina la urma, tot printre ei te vei invirti?

Unii spun: meleagurile natale, satul, taranul, puritatea sufleteasca si alte vrajeli si inflacarari din aceeasi categorie ceausist-propagandistica. Pai, bai, iubitorilor de tara, daca chiar va doare-n suflet, de ce ati mai plecat? Culmea e ca toti cei ce regreta viata „idilica” a taranimii sunt taranii oraseniti. N-am auzit niciun taran autentic, fost, actual si viitor, sa vorbeasca la astfel de superlative de viata la sate a taranului roman. Oare ii realizezi frumusetea si puritatea dupa ce ti-ai infestat sufletul cu orasenisme? Sau sunt vorbe aruncate la misto pentru a-ti epata cititorii?

Adica ati plecat sa faceti bani si sa va intoarceti sa va dati mari fata de taranii din rindul carora ati plecat? Bun! Nu gasesc nimic de condamnat intr-o astfel de motivatie, dar lasati dracu vrajeala cu dorul de colbul stramosesc si de piciorul de plai, defrisat. Ca daca va ardea in suflet de „seara pe deal” si „iarna pe ulita” ati fi ramas in continuare in puritatea rurala si-n bunul simt al taranului roman care de toamna pina hat spre vara, uita gustul apei. Nu degeaba exista expresii care glorifica taranul: „bai, da’ ce taran esti!” sau „te comporti ca un taran” sau „taranco!” si multe altele.

A propos, mai era o afirmatie de-o penibilitate rara. Cica in orase e criminalitatea in crestere, pe cind la sate e o armonie si o pace divina. Pai da, tovarasi, pentru ca orasele de astazi gem de tarani. Migrarea le-a umplut de „jaca am, o lecuta di bataie cunosc, …” Evident ca sunt tarani care se adapteaza, tarani cu bun simt si cu o pregatire profesionala si culturala de invidiat. Pregatire si cizelare pe care le-au capatat, (ghici unde?) in orasele detestabile. Si totusi, cite eminente sunt in raport cu gloata delicventilor?

Deci, hai sa lasam dracu ipocrizia si s-o spunem asa cum e. Ca daca „la tara” iti ofera acel caracter de pus in rama, cum de zeci de mii de taranii migreaza spre betoanele oraselor, fie romanesti, fie occidentale? Cum de nu-si iau toti un lot, in Romania, ca multi din cei care au ramas, ca sunt si d-astia, gospodari, sa-l munceasca si sa traiasca fericiti in „puritate”? Pai pentru ca nu-i nicio fericire si nici puritate sa muncesti din noapte pina-n noapte si sa inghiti mitocaniile si incultura generala. Si sa va mai spun ceva, ca doar n-am participat in primele alegeri libere de dupa rascoala fara sa-mi ramina intiparita in minte harnicia taranului roman.

Ei bine, cind incercam sa-i convingem pe tarani ca Ratiu le va garanta proprietatea, strimbau din nas, desi tineri, spunind ca n-au nevoie, ca n-are cine sa le munceasca pamintul? Si daca le spuneam ca ei o pot face, se uitau la noi ca la rinoceri. Adica ce e aia „sa munceasca?” Pai da, ca nu mai vin studentii si militarii sa le rime pamintul si sa le stringa recolta. Mai bine cu Iliescu ca poate le da de pomana si nu ii pune la munca.

Mai mult, „bai, Ceausescu a murit, l-a luat dracu si nimeni nu aduce boierii inapoi” Ca asta era oful lor, preluat din propaganda de stinga. Au preferat sa-si vinda petecul de pamint dat de FSN, din fostul CAP, sa sparga banii pe bautura si pe urma sa se plinga c-o duc rau. Si chiar o duc ca dracu. Ca daca viata la oras e de cacat, la tara e de cacat cu mot. Si poate sa spuna cine-o vrea ca le e dor sa-si munceasca glia, spusul fara facut e egal cu un mare 0. Ca de „eu m-as intoarce, dar…nevasta, copilul, soacra, verisoara” e plina blogosfera si nu numai ea. Adica nimeni nu se intoarce ca nu vrea, ci numai din spirit de sacrificiu. Toti sunt niste sacrifiati ai soartei.

Sa fie clar, toti taranii care o duc bine in ziua de astazi sunt cei intreprinzatori, care au ales sa ramina si sa nu stea cu curul pe coada si s-astepte sa le pice in gura para fesenista.

Iar cei plecati spre oras si strainataturi ar fi bine sa-si revizuiasca afirmatiile si s-o lase mai moale cu ipocrizia si cu „ce sila mi-e de oras si cit imi lipseste satul natal!” ca si asa nu-i crede nimeni. Sunt unde sunt pentru ca le place si o duc bine, mult mai bine decit in catunul de unde au venit.


*

De cind sunt pe lumea asta,

Carne-i tot ce mi-am dorit,

Si-am ajuns, abea acuma,

Sa-mi dau seama ca-s timpit.

*

Dar de astazi, privind poza,

Si-al ei simbolism carnal, 

O las dracului de carne,

Trec la regnul vegetal.

***

 

Cod rosu


MmmmDa! Astazi voi vorbi despre acest tip de cod. Cum adica, „de ce?”? Pentru ca ploua. Dar nu oricum, potop, nu alta. Si nu afara, ci in gura. Si ghiciti de la ce mi se trage! Fix de la codul de care vorbeam. Ca sa vedeti, intru-n pescarie si de cum intru-mi sar direct in minciocul ochilor, doua fileuri superbe de cod. Ei bine, in momentul acela nori negri de furtuna s-au bulucit in cerul … gurii si tin-te potop. Motiv pentru care am fost nevoit sa decretez cod rosu. Si daca era rosu, musai trebuia sa compun fileul cu sos de rosii, nu prajit, asa cum mai facusem in trecut.

Bun! Asadar, ii cumpar pe amindoi ca nu se facea sa dezbin gemenii, si-i iau acasa, nu de alta, dar parca ma rugau sa nu-i mai las sa degere pe gheata galantarului.  Ajunsi acasa, i-am spalat si i-am condimentat abundent, in timp ce potopul din gura continua sa-mi dea batai de cap. E si atunci i-am dat si eu in cap cu un vin alb si-o feliuta de parmezan.

Apoi am taiat o ceapa, solzisori, pentru a-i crea fileului un pat comod pe care sa se relaxeze in fierbinteala cuptorului. Pe pat am pus si-o saltea din felii subtiri de cartof, ca de, noblesse oblige. Si dupa o condimentare frugala, am asezat fileurile pe care am aruncat mult usturoi, feliute de ardei si crashed tomatoes care nu sunt doar rosii zdrobite. Daca aveti rosii proaspete, dati-le prin razatoare si indepartati pielita. Bine ar fi sa indepartati si semintele, dar ar fi prea complicat. Si nu uitati sa condimentati din nou cu sare si piper. Ca verdeata, eu am pus patrunjel, dar nici mararul nu-i provoaca vreo indigestie fileului. Chestie de gust, chef si de ce ai in frigider sau in gradina.

In cuptorul deja dogorind, am invitat codul, lasindu-l 30′ acoperit si apoi 10′ descoperit la 350F sau 176C.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Asa arata bronzat si desi nu difera ca aspect, difera, in mod cert, ca gust.

SONY DSC

Si inca un detaliu important. Daca as fi gatit fileurile pentru musafirii de miine sau pentru cei de duminica, le-as fi portionat in prealabil, pentru un aspect mai profesional si mai atragator. Dar cum pentru musafiri am alte preparate, i-am gatit intregi. Asta e motivul pentru care taietura arata mai mult a ruptura.

SONY DSC

 

 

 

 


Dupa petrecerea de acum doua simbete, am fost incitati la o escapada de trei zile la gara noastra cu prefix, NiaGara. Nu pentru cascada in sine, ca asta nu e vreun Iguasu, si oricum o mai vazusem de citeva ori, ci mai mult din dorinta de a ne distra si-n deplasare. Si ne-am distrat, dupa cum urmeaza.

Luni, pe la vreo 10 dimineata, am incalecat pe caii putere din driveway si dusi am fost. Cum hotelul isi deschidea portile la 4PM, ne-am propus sa luam prinzul la una dintre podgoriile Niagarei. Trebuie mentionat ca regiunea asta e plina de podgorii, care mai de care mai spectaculoase in aspect. E adevarat ca unele sunt mai asa si asa si altele mai foarte-foarte, dar tuturor le-as da nota 10 pentru felul in care sunt intretinute. Unde mai pui ca isi pregatesc vinurile la fata locului si primesc vizitatori pentru degustari si vinzari. Multe dintre aceste vinarii au si restaurante si cum eram infometati, am decis sa tragem la unul din ele, dar la unul recomandat, nu la orice cantina sindicalista. Asa se face ca am ajuns la Trius vinery.

E si dupa ce ne-am potolit pohtele ce le pohteam, ne-am continuat drumul trecind prin Niagra on the Lake, un orasel pitoresc pe unde se perinda tot turistul si unde intentionam sa luam cite un espresso, un dolce si ce-o mai fi de cumparat, ca-s destule magazinase atragatoare.

Dar cum se facuse, deja, de 4PM, ne-am indreptat cu repeziciunea masinilor spre cascada si Crown Plaza ei, ca acolo ne asteptau „vastele” apartamente cu ale lor dusuri pe care ni le doream, cam cum isi doreste varza, o rata si Dragusanu, botox.

Sar peste momentele de extaz din timpul dusului, neavind legatura cu subiectul postului de fata. Dupa, am coborit la o plimbare pentru a ne pastra pofta de mincare, treaza si pentru inca o sarja de poze, c-asa-i sta bine japonezului. Ca urmare, voi baga citeva si aici pentru a face economie la cuvinte.

SONY DSC

Seara am petrecut-o in Casino, ca na, sa mergi la Niagra si sa nu te Casino, e ca si cum ai vizita Louvre cu ochii inchisi … sau cam asa ceva. Imi propusesem sa nu pierd mai mult de $100. Cu toate astea, as putea spune ca m-am dus bou si-am plecat, vaca. Dar o vaca distrata, pentru ca dupa ce m-am jucat vreo doua ore, am ramas cu banii cu care incepusem, ceea ce n-as spune ca-i chiar rau, stiut fiind faptul ca jocurile astea, in ceea ce ma priveste, au fost si vor ramine „jocuri de nenoroc”

Apoi am mai ars-o aiurea pe strazi pentru a privii luminatiile, dupa care ne-am retras la cele trei fiole de vin vechi, agonisite, cu sudoarea … portofelului, de la Trius.

SONY DSC

 

Si hai s-o inchei ca m-am intins cam ca aluatul! Dar nu chiar acum, ca as mai avea fo doua vorbe si trei poze.

A doua zi am luat din nou imprejurimile la picior si ne-am tras pe-o roata, cam ca Horea, Closca si Crisan, doar ca asta era cu confort sporit, avind cabine. Arata ca Ochiul Londrei, dar la o scara redusa. Iar cind ziua se-ngina cu noaptea, adica, pe-nserat, ne-am echipat mai sexos si am bagat un restaurant, al hotelului, care se afla la etajul 10 si cu vederea spre cascade inclusa-n pretul bine condimentat. A fost totusi o seara misto, cu atit mai mult cu cit am avut norocul si unui joc de artificii, care nu fusese, initial, inclus in menu.

SONY DSC

SONY DSC

 

In sfirsit, miercuri am mai luat un breakfast si-o plimbare dupa care am plecat spre casa, oprindu-ne la un sanctuar de fluturi, vestit in Nord America si mai apoi, pentru lunch, la o alta vinarie pe nume, „2 Sister’s vinery” Mai bag vreo doua poze si gata, ca-mi vine amocul cu postul asta.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC