Feeds:
Articole
Comentarii

De ce-i dau dracu? Pentru ca din cauza lor se mareste limita de pensionare. Nu ca m-ar afecta pe mine acea limita, dar daca pretindem ca ne doare de generatiile viitoare, atunci cum sa nu-i dai dracu cu muschii lor, cu tot.

Si daca muschii astia le-ar prelungi viata sau le-ar baga vreo prospatura-n pat, n-as zice nici „pis”. Dar realitatea ne spune ca trebuie sa tragi de fiare, pina-ti ies ochii din cap ca la melcii de gradina si sa alergi banda pina fumega ca un BBQ. Muschii astia,  mai ales la septuagenari, nu se fac cu exercitii de mantinere si plimbari pe malul lacului, asa cum recomanda doctorii si cum ar fi normal. Ca daca bagi prea multa presiune in conducte, nu-i exclus sa-ti explodeze, si pompa si conducta. In concluzie, astfel de teribilisme iti pot reduce limita de viata, in loc sa ti-o prelungeasca, asa cum probabil spera ei.

Iar in privinta prospaturilor e de asemenea clar ca daca n-ai bani sau/si o pozitie sociala babana, muschii astia sunt de prisos. Iar daca ai bani si pozitie, sigur n-ai nevoie de pachetele pentru a-ti convinge prada. Poate doar de ceva Viagra, ca sa nu te faci de fecale.

Nu spun, fiecare face ce vrea cu ce-i apartine, dar atita timp cit nu-i afectezi pe ceilalti. Eu, de exemplu, ma simt afectat, desi nu sunt. Poate doar putin invidios, ca d-asta zic „‘ti-ai dracu cu muschii vostri!”.

Reclame

De dragoste


by papa

La marginea padurii, as vrea sa ma mai culc,

Sa-mi cinte adierea in frunze verzi de nuc,

Sa ma-ncalzeasca raza, patrunsa printre crengi

Si roua de pe buze, cu buzele-ti sa-mi stergi.

*

Sa uit de lumea-ntreaga si tot ce zace-n ea,

Sa-mi pese doar de tine, stiindu-te a mea,

Si-nbratisati in iarba sa imi soptesti pe strune:

-Pornesti, dracu, grataru’, ca foamea ma rapune?

*

Si-atunci sa zbor cu fluturi, sa ma reped in lemne,

Sa le asez cu grija, ca sa le ard, pesemne,

Cu dragostea ce-ti port, sa imi aprind iar focu,

Si-n dezmierdari fierbinti, sa frig carnea lu’ porcu.

***


*

Azi ne-a explicat la scoala,

Ce-i miscarea browniana,

Iar de m-o scoate la tabla,

Proful, care e cam laba,

O sa-i demonstrez, pe viu,

Nu c-o stiu, c-o foarte stiu.

Dar avind „mintea” cam bleaga,

Credeti c-o sa inteleaga?

***

 

 

Avantajul saraciei


De-a lungul, dar si de-a latul vietii, am auzit mereu spunindu-se ca bogatii sunt vai de curul lor, din punct de vedere emotional. Ca avind de toate, materialiceste vorbind, nimic nu-i mai poate bucura. Ca bucuria e doar apanajul saracilor. Ca pe cei din urma si-o bere ii poate incinta, in timp ce pe bogati, nici luxul, nici opulenta, cu toate implicatiile ei, nu-i mai impresioneaza si pe cale de consecinta, nu le mai produce niciun fel de tremol launtric. Ca pentru ei, „a avea” echivaleaza cu „a fi”. Si ca daca pot avea orice, ce-i mai poate misca? Pe de alta parte, saracului, lipsurile ii ofera infinit de multe oportunitati de-a se simti fericit in urma oricarei reusite, oricit ar fi ea de neinsemnata.

Dar nu fiti alarmati, nu va voi cere parerea in aceasta privinta, stiut fiind ca tacerea e de aur. Desi, personal, nu vad aurul in tacere, decit in privinta prostilor. Tacerea unui om inteligent n-o percep ca pe un metal pretios. Oare maximele astea au fost gindite numai pentru prosti? Poate!

Asa ca eu, fara codeli emotive, mi-o voi expune, pe-a mea, ca-ntotdeuna. Parerea. Partial, as putea, totusi, agrea ideea respectiva. Spun partial, intrucit inteleg ca pe nevoias il pot bucura orice realizari, oricit ar fi ele de, aparent, marunte. Dar intelegerea mea se cam opreste aici, intrucit nu cred, nicio clipa, ca cei bogati sunt privati de bucuriile conferite de placerile vietii, chiar daca si le permit oricind. In fond, orice iti face placere, provoaca placere. Daaaa! Exemple? Cum sa nu.

Am fost, impotriva vointei mele, martorul unui eveniment memorabil. Romanii i-au rapus pe feroezii insulelor cu acelasi nume, intr-un meci de fotbal … aproximativ. Ca Romania, la fotbal, nu e vreo Brazilie, o stie si Dancila. De fapt la noi n-ar trebui sa se mai numeasca „fotbal”, ci „fostbal”, ca ce-a fost nu mai este si nu va mai fi pentru un timp nedeterminat, deocamdata. Nu, nu facem parte din nobilimea fotbalistica, dar as spune ca putem fi considerati ca facind parte din clasa micilor mestesugari. Din patura de mijloc. Patura la care oierii atlantici jinduiesc, ei fiind pierduti, teoretic vorbind, pe undeva prin iobagimea fotbalistica a mileniului III.

Cu toate astea, in momentul in care Keseru a reusit sa deschida scorul, dupa ce timp de o jumatate de ora trecuse toata echipa prin chinurile facerii, tot stadionul a explodat intr-o bucurie vecina cu paroxismul. Mai mult, pina si jucatorii topaiu ca lacustele si se imbratisau ca-n urma unei nasteri notata cu 10. Mai raminea sa-si aprinda fiecare si cite un trabuc pentru a celebra reusita paterna.  Personal, mi s-au parut exagerate exteriorizarile, avind in vedere valoarea adversarilor, dar in acelasi timp, pot aprecia sinceritatea acelei bucurii colective. Si atunci, nu putem conclude ca orice reusita, oricit ar fi ea de fireasca, matematic, poate induce un sentiment de bucurie excesiva, indiferent de potenta realizatorului ei? Ba se poate.

In incheierea dizertatiei, as preciza ca, in pofida intelepciunii inaintasilor, n-am intilnit persoana sa-si doreasca saracia, indiferent de cite „avantaje” ti-ar asigura.

De la peixe, la fish


Nu e usoara trecerea de la pestele portughez la cel nord american, dar zic eu c-am ales cea mai competitiva specie de peste care poate eclipsa toate subagvaticele Portugaliei. Pe pestoaica aleasa o cheama Samantha si pot spune, fara teama de-a gresi, ca e cea mai tare dintre pesti. Degustati-o si spuneti-mi ca n-am dreptate!

Si pentru ca Chills & Fever n-avea cum sa nu va placa, va voi pune si clipul oficial. Asta pentru ca astazi ma simt mai generos ca de obicei.

 


Gata si cu vacanta asta. Acum urmeaza socotelile, ca vacanta fara socoteli ar fi ca Papa patron la IBM, ceea ce e foarte departe de-a fi adevarat. Bun, deci, costul total al excursiei de 51 de zile, incluzind zboruri, hotelui, haleala si cadouri a fost de aproximativ CAD 18.000. Dar daca scadem cadourili, ca alea nu e musai, ajungem la fo 16.000, adicatelea, 10.000 de euro, ceea ce mi se pare extrem de convenabil. Si acum sa defalcam.

Hotelul in Cascais, Vila Gale(****) cu breakfast inclus a costat 2400 de euro pentru 31 de zile. Zborurile, 4 la numar, cred c-au insumat vreo 1700 euro. Excursiile din Sevilla au fost vreo 800 euro, Hotelul Cervantes(****) in Sevilla pentru 18 zile, fara breakfast, a fost vreo 1300 euro, hotelul Boutique(****) in Lisabona pentru doua nopti vreo 150 euro. Si restu-au fost restaurante, intrari pe la diverse obiective si alte maruntisuri, inghetate, trasuri, taxiuri, cafele, si alcooluri, ca viata fara alcool, e ca planeta fara apa, arida si stearpa. MmmmDa!

Referitor la haleala. In Cascais e ieftina. La orice restaurant obisnuit, fie ca-i pe faleza (Bolina) sau in centru (Tasca) exceptindu-le pe cele gen Casa Velha, un peste cu cartofi si legume costa 12.50 euro. Cam tot asa si cu bacalhau (cod fish), caracatita sau mai stiu eu ce alte vietati oceanice. De carne nu ne-am atins, asa ca nu stiu, doar de pui. Pui, adica pui, nu gaina. Si un pui la gratar cu cartofi prajiti, ca cel de mai jos, pentru doua persoane, e doar vreo 10 euro.

Iar in Sevilla am mincat de asemenea bine si destul de ieftin, dar mai mult porcisme. In poza cu sotia, la un bistro in Alameda de Hercules, portia respectiva era 10 euro si cred ca ar fi fost suficienta pentru 3-4 persoane, desi ei o vindeau ca pentru doua. Tapas erau in general 2 sau 3 euro/ pe portie, dar am gasit si cu 1 Euro. Si in mod sigur cu trei portii te cam saturi. Vinul casei e cam 6 euro/500 ml. Dar in alimentare gasesti vin foarte bun cu 2, 3 euro pe litru.

Prosciutto, caruia spaniolii ii spuneau jambon iberico, desi era acelasi lucru, era destul de scump, dar depinde si de unde-l cumparai sau poate de calitate. N-as putea sa spun exact pentru ca preturile erau nejustificat de diferite. Poza de mai jos, cu nenea ala, a fost facuta-n Cordoba si un subway barosan numai cu prosciutto costa doar 3 euro.

 

Inca ceva. Daca hotelul nu include breakfast-ul in pretul camerei, nu-l luati separat pentru ca nu merita 12 euro. La orice bistro poti avea un breakfast baban cu 6 euro, incluzind cafeaua. De fapt spaniolii isi luau un toast pe care puneau doar ulei de masline si rosii, blended, chestie care costa vreo 2 euro, cu cafea.

In concluzie, exceptind cadourile, ajungem la vreo 200 euro/zi, ceea ce e excelent. Atit de excelent incit la anul o vom pune de trei luni pentru ca-n Canada, martie e tot o luna de iarna. Si am decis sa bagam un 2 saptamini de Cascais, 2 de Algarve, 4 de Barcelona si inca 4 de Tenerife. Nu stiu voua, dar mie-mi suna binisor spre bine, exceptind deplasarile.

Insa pina atunci, 2 luni in RO, din care doua saptamini in Dubrovnic.

Si-am incalecat pe-o sa … Ca de unde cal?

Marea hoinareala (5)


Granada. Asta e una din cele patru excursii de-o zi pe care le-am booked prin internet, inca din Canada. Orasul in sine n-as putea spune ca m-a dat pe spate, dar Alhambra, un alt palat maur, e de vizitat fiind la fel de interesant ca si Alcazar-ul din Sevilla. Nu mai repet ce anume mi-a placut, pentru ca oricum am spus-o in postul trecut si pozele sunt, zic eu, edificatoare. In afara de Alhambra am mai vizitat un satuc, Albaicin, foarte pitoresc, unde am si mincat la un bistro, intr-o piateta.

Un loc interesant si care poate fi vazut de sus, din Alhambra, e Sacromonte. Sacromonte e un district al Albaicin-ului care se-ntinde de sus de pe un deal, ca nu-l consider munte, pina jos in Valparaiso, „unde curge-n vale un riu mititel” pe numele lui de botez, Darro. Asta cica era plin de aur si de acolo i s-ar trage numele. Dar ce e interesant la Sacromonte nu e relieful, ci tiganii care si-au tras grote in pintecele acestui deal si unde traiesc de sute de ani, cam de cind crestinii i-au usuit din zona pe evrei si pe musulmani. Nu stiu exact cine a sapat grotele respective, ca nu-i banuiesc pe tigani de-o astfel de harnicie, dar cert e ca traiesc acolo si din cite spunea ghidul, in fiecare seara se aduna la un gen de sezatoare si-o ard cu flamenco-ul lor. N-am fost sa-i vedem, desi ni s-a spus ca-s pasnici si sociabili. In ultima poza puteti vedea Sacromonte-le cu grotele tiganesti. Si inca ceva si mai interesant. Tot ghidul ne-a spus ca acestor grote li se mai spune si „troglodite”. Asta ca sa vezi descoperire etimologica ce-am facut!

Cordoba. Cum spuneam, Cordoba este un alt oras care trebuie vizitat. Curat, pitoresc si incarcat de istorie. In Alcazar de los Reyes Cristianos, in 1480, Cristofor Columb a fost primit de Regele Ferdinand si regina Isabella, cea care-l va sprijini in a obtine fondurile necesare aventurii al carei rezultat a fost descoperirea Caraibelor, a Americii Centrale si de Sud.

De vazut e si podul de piatra, roman, care sta bine-merci pe picioarele lui pina-n ziua de astazi. Dati dracu romanii astia!

Un alt obiectiv si poate cel mai tare, e Moscheea – Catedrala. Constructia asta este ceva incredibil. Construita in etape, moscheea contine 856 de coloane diferite, ele fiind sterpelite (reciclare) de la ruinele altor constructii. Ce e insa stupefiant, e faptul ca in interiorul moscheei a fost construita o catedrala. Pare un fapt de neinchipuit, atit din punct de vedere arhitectonic, cit mai ales religios, dar uite ca a fost posibil si pot spune ca atit moscheea, cit si catedrala te cam lasa cu gura larg cascata.

Bun, acum vorbim de Ronda si Pueblos blancos. Satele astea albe erau albe pentru ca prin secolul XVII, cind au dat molimele bubonice peste spanioli, oamenii si-au confectionat o zugraveala alba care se pare ca avea un rol dezinfectant. Dar cu toata dezinfectia, populatia Andaluziei a fost injumatatita. In fine, satele astea impresioneaza prin pozitionare, intrucit se intind pe coame de munte. Noi am vizitat numai Zahara de la Siera, Grazalena si Ronda, care intra cam in aceeasi oala. Dar cel mai tare si pe care nu l-am vizitat si nici ca m-as incumenta, e Setenil de las Bodegas care are ceva case si restaurante sapate in stinca. Cautati-l pe google si o sa intelegeti de ce nu l-as vizita. Aia stau, realmente, cu muntele-n circa. E de groaza lumii. Asadar, satele astea sunt pitoresti si pozitionate de te ia cu ameteala, dar iti ofera niste privelisti de vis.

Ronda, un centru important al Andalusiei, este un orasel cocotat pe o ditai stinca si care e despartit in doua de un riu pe nume Guadalevin. Intre cele doua parti ale orasului exista si un pod de piatra, construit in secolul XVIII si care traverseaza o ripa de 120m adincime, in fundul careia zburda riul amintit. Imaginile sunt de infarct, daca te hotarasti sa privesti in jos. De mentionat ar fi si arena pentru coride care se zice ca e a doua din Spania, ca marime, dar care nu e nici pe departe ca cea din Sevilla si care te costa 7 euro s-o vizitezi. Dar daca esti smecher, dai 1.5 euro pe un espresso si o poti vedea elegant de pe terasa Hotelului Catalonia Ronda care e chiar vis-a-vis. De fapt poza de acolo am facut-o.

Si uite asa, din excursie-n excursie, am ajuns la Cadiz, ultima-n program. Cadizul e un port barosan si un orasel foarte placut. Dar inainte de-a ajunge la Cadiz, am trecut prin Jarez de la Frontera, locul de nastere al lui Miguel Primo de Rivera, primul dictator al Spaniei la inceputurile secolului XX. El a fost cel care l-a propulsat pe Franco, numindu-l general la numai 33 de ani. De fapt Plaza del Areal, contine o ditai statuia care-l reprezinta pe Miguel, chestie interesanta intrucit nu cred ca-s multe statui ale fostilor dictatori, inca pe soclu.

Cadiz, cum spuneam, port important, atit pe vremea conchistadorilor, cit si-n prezent. O faleza superba, niste stradute strimte si pline de viata unde am surprins pe la mese niste „gipsy kings” ascultund flamenco la scula proprie si discutind fotbal. De notat si monumentala (cum altfel?) catedrala si mai ales Tino Pepe. Asta de pe urma fiind mindria lor bahica care mie mi s-a parut posirca. Dar cind i-am vizitat „maternitatea” , Gonzales Byass, am baut vreo 5 pahare pentru a ma convinge ca nu-mi place. Si nu mi-a placut, dar degustatul cere sacrificii si eu sunt tipul de om care se sacrifica pentru a intelege placerea altora. Si nu sunt putine celebritatile care au trecut prin vinaria asta si si-au tras cite un butoi pe care l-au personalizat, semnindu-l.

Asa ca, a la votre!