Feeds:
Articole
Comentarii

Dupa cum se stie, planeta a-nebunit si avocatii exulta. Si daca nu chiar toata planeta si nici chiar toti avocatii, in mod sigur cei ce populeaza partea de lume unde-mi petrec cam 11 luni pe an, an de an, sunt in culmea fericirii. Concluzia la care se poate ajunge fara vreun indreptar de gindit omeneste, e ca toti barbatii E porci….. Oops! Nu ca asta era valabila si-n Romania. Cum zic, ca toti barbatii, sau aproape toti, se dedau la asazisa hartuire sexuala. Spun aproape toti, pentru ca, dintr-o simpla coincidenta, cei acuzati pe banda rulanta sunt oameni cu bani si pozitii sociale situate undeva pe culmile societatii. Nu stiu care-i fenomenul, dar n-am auzit de niciun homeless acuzat de hartuire sexuala si purtat prin tribunale. Asta ar insemna ca toti saracii si toti oamenii strazii nord-americani sunt, fie onanisti, fie homosexuali, ceea ce-i exclus. Sau ca astia nu se tin de hartuiri sexuale din cauza gaurii din bugetul personal, care le restrictioneaza manifestarile cu caracter sexual. Sau, c-ar mai fi fo doua-trei variante, ca hartuire sexuala se cheama doar cea performata de barbatii cu averi sau ca acuzatoarele se simt hartuite numai cind simt mirosul conturilor care stau sa se reverse. E drept, totusi, ca saracii nu prea constituie „News” si poate ca hartuiala lor se incadreaza la „si altele”, motiv pentru care faptele lor sunt prescrise de media.

Dar lasind motivatiile in plata reclamantelor care, desi au acceptat avansurile, acum ii dau in judecata pe avansatori, pentru ca, nu-i asa, dupa douazeci de ani poti evalua cu mai mult discernamint faptul ca unu s-a uitat mai insistent la picioarele tale dezvelite pina aproape de confluenta, sa vedem cit de absurda e legea hartuielii emisa, culmea, de hartuitori. Ca pina la urma trebuie sa recunoastem cu totii ca cei mai morali dintre noi sunt … imoralii.  De aceea cred ca maxima aia cu „sa nu faci ce face popa”, poate incorpora si tagma politicienilor si a VIP-urilor in general.

Cum spuneam, ma voi referi la Nord-America, pen-ca din news-uri reiese ca numai aici exista procese de hartuire si deci, numai aici femeile sunt hartuite sexual sau poate ca numai aici femeile isi aduc aminte si ce ar fi dorit sa se intimple. Oare sa fie numai continentul asta plin de futaciosi sau si mai rau, de obsedati sexuali? N-am citit vreo statistica si de aceea ma abtin de la o evaluare speculativa, dar daca e sa vedem ce prevede legea in privinta hartuirii sexuala, ne va fi suficient sa ne dam seama ca nimeni nu are scapare, daca are-ntre picioare, o coadita, cit de mica, sau, mai stiu eu, cit de mare (n.a. rima total involuntara)

Eu inteleg asa, ca barbat, ca e absolut natural sa faci avansuri unei femei care te atrage. Mai inteleg de asemenea ca daca tipa spune „stop!” trebuie sa te reorientezi. Dar daca „stop”-ul e mai cintat si cu inflexiuni in glas, adica mai „stoooop!” , e clar ca flirtul poate continua. Pentru o mai buna edificare a ceea ce poate sugera o femeie doar cu modulatiile vocii, va prezint un exemplu celebru

Revin, ca asta-i de orgasm spontan.

Evident, condamn propunerile la schimb, pe care le consider josnice, indiferent din ce directie ar veni. Tot asa si black mail-ul. Dar cum absurdul poate sa atinga paroxismul, ceea ce s-a si intimplat, chiar daca tipeza accepta si-i face placere, nu inseamna ca tu, ca mascul, n-ai fi condamnabil. Ba esti. Esti chiar daca don-soara si-a dat seama, dupa 20 de ani,  ca de fapt nu-si dorea acel flirt. Si ar mai fi o situatie de un penibil si un absurd care intrece cu mult imaginatia umana.  La America, nu prea conteaza daca cei doi accepta astfel de conversatii, atita timp cit o a treia persoana, care, asa, ca dintr-o-ntimplare, a tras cu urechea, se simte ofensata de flirtul lor. Contrariata si revoltata de ceea ce i-a penetrat timpanul, terta va adresa o plingere la Human Resurses iar domnul cu pricina va ramine fara slujba, instantaneu. Pentru a intelege mai bine ridicolul situatiei, s-a ajuns ca-n anii ’60 in timpul revolutiei culturale maoiste sau si mai rau, in perioada stalinista cind o simpla anonima iti putea rezerva un bilet, one way, spre Siberia.

Impresia e ca traim intr-o societate tovaraseasca in care barbatilor li s-a suprimat dreptul de-a face vreo aluzie, de-a baga un a propos, de-a mai invita la o cafea sau de-a mai complimenta o femeie. Pentru ca daca-i spui, asa, in treacat, „ce bine-ti sta rochia asta” sau tunsoarea sau culoarea sau orice altceva, replica legii e ca nu-i treaba ta si ca asta este de fapt hartuire sexuala, pedepsita de aceeasi lege intransigenta. Ba mai mult, pina si o privire iti poate aduce osindirea, chiar daca gura ti-a fost muta. Si sa nu ma intelegeti gresit, eu nu acuz legea, ca ea saracuta n-are nicio vina, dar aia de-au gindit-o si votat-o, ar merita sa fie hartuiti sexual, pina le ies ochii din cap ca la melcii de gradina.

Acum, pe bune, intreb desi stiu raspunsul, oare o fi vreun barbat care sa nu incerce? Nu cred. De fapt, or fi si d-aia, da’ eu inca n-am avut ghinionul sa-i cunosc. Dar femei carora nu le place sa fie complimentate, chiar si cu ceva picanterii? D-alea or fi existind? La intrebarea asta mi-e imposibil sa raspund, fiind inca barbat. Dar daca doriti si sunteti femei, o puteti face voi.

Anunțuri

Era cindva, pe cind in Romania se circula doar cu redegisme, uresesisme si autohtonisme, o emisiune radiofonica pe numele ei, „Melodia preferata” Interesant e faptul ca toate melodiile cerute de „ascultatorii” … care erau ascultatori, erau exact melodiile pe care aia le difuzau toata ziua. Si ma intreb, oare le cerea careva sau erau cerute din oficiu de CC? In fine, dracu sa-i ia!

Dar ce mi se pare a fi fost absolut uimitor si paradoxal, e faptul ca daca radioul si televiziunea erau cenzurate de ajunsesem la nivelul Koreei de Nord, pe la sfirsitul anilor ’80, discotecile si barurile erau un adevarat Occident. Cum de alea scapasera tembelismului comunist sau ce dracu o fi fost perioada respectiva, e greu de spus, dar nu poate decit sa ma bucure, privind retrospectiv, lipsa de vigilenta a cozilor de topor si chiar a topoarelor propriu zise. Viata „depravata” era pur si simplu irezistibila, cu atit mai mult cu cit se savirsea in conditiile de restrictie ceausista si in mod legal sau aproximativ legal.

Si pentru ca tot am amintit de irezistibilul oazelor de libertate, io-te si o irezistibila cam din acea perioada. De fapt nici nu stiu ce-i mai irezistibil, muzica sau fetele. As opta pentru ambele.

Astia zic c-ar fi wonderful


Well, nu stiu daca e chiar wonderful, da’ suna bine.

Arabescuri


by papa

 

Pe-afara prafuie de zor, albind cu fulgi,

si iarba si asfaltul

si-un ger din cer,

nascut pe-un clar de Luna,

se zbenguie prin crengi cu vinturi din inaltul.

Eu, ratacind, absent, pe siruri de cuvinte,

incerc in van a le-ntelege  rostul

si-mi irosesc tot timpul ce-a mai ramas din … azi,

citind, dar fara sa pricep, si nu ca fac pe prostul.

Dar vai!

Cind terminai un rind, sarind, sa-ncep un altul,

clipind indelungat din pleoape,

alunecai pe-o vorba,

cam cum cadea si Bernstein,

cu degetul pe clape.

Citindu-l iar si iar, pina tirziu in noapte,

cuvintul imi paru,

ca gindu-ascuns de-amanti, intr-un ocean de soapte.

Contrariat de vorba, o ridicai de jos.

Era nelinistita, fragila, ca un viers,

si tainica, imi pare,

dar si cu forta-n miez.

Citind-o, recitind-o,

citind-o tot mai mult,

m-am resemnat la gindul, c-as putea s-o patrund.

Si vezi, de aceea poate, eu as fi aruncat-o,

absent, cum spun, facind-o ghemotoc,

dar neapartinindu-mi, am cam abandonat-o,

decis s-o las in plata autorului

si sa-o asez, in capul rindului, la loc.

Caci toti avem o viata, pe lume, cum-necum,

iar vietile, in viata, la cos nu se arunca

si chiar de-s diferite, au numitor comun,

caci toate vin si pleaca,

cu totul, fara resturi,

iar intre „vin” si „pleaca” cladim din suferinte,

din pasiuni aprinse, stradanii si putinte,

multimi de-ntortocheate si stranii arabescuri.

*

Si multi poate se-ntreaba, „bine, dar la ce bun

cind stim ca se pierd toate, doar numitoarele ramin?”

*

Acele arabescuri, sunt nevoit s-o spun,

sunt mult mai importante,

decit eternul, deocamdata, numitor comun?

***

 


Bizar titlu! N’est-ce pas? Dar stati sa vedeti!

Ce i-o fi venit sa incorporeze movul ala, nu stiu. Ce stiu e ca gasisem o poza a unui tablou si i-am dat-o sa mi-l picteze, ca era el mai arhitect decit mine. Pe linga atuul asta, mai avea, al dracu, mina formata pe pensula, ochii pe colorit si mintea pe creatie. Si, dupa cum se vede, l-a pictat, numai ca originalul era pe nuante de alb, negru si intre.

De fapt idea lui a fost buna, pentru ca mi-as fi dorit o pata de culoare care sa rupa-ntr-un fel lipsa cromaticii. Oare albul si negru sunt considerate culori sau doar lumina si-ntuneric? Nu stiu, dar ce stiu e ca griul si negrul se folosesc in draci la exteriorul caselor moderne. Ba chiar si la interioare, ceea ce nu-mi displace, daca exista pe undeva si un rosu, un albastru, …. un ceva care sa-ti aminteasca de viata, ca griul si negrul prea sunt moarte rau.

Orhidea am primit-o, nu eu, sotia, si pentru ca, din intimplare, culoarea se regasea in tablou, am mutat vaza care arata exact ca masuta si am bagat exotica la-naintare ca mi s-a parul o coordonare inedita de culori intre o planta, vie, si un tablou, mort.

SONY DSC

Vai de ei sau vai de noi?


Boieri dumneavoastra, va mai aduceti aminte de Evul Mediu? Nu, cum asa? V-ati nascut ceva mai tirziu? Mmmda, pare logic. Dar daca n-ati avut sansa sau nesansa sa va nasteti acum vreo 4-500 de ani, ati avut in schimp posibilitatea sa cititi despre petrecerile boieresti si regesti din acele vremuri. Petreceri la care se aciuiau tot felul de trubaduri sau menestreli, saltimbangi si alti artisti ai acelor timpuri.

Ei bine, performantele respective erau, in general, rasplatite cu cite o ciozvirta de vinat si-un pocal cu vin. Si asta pentru ca menestrelii, actorii, saltimbangii erau considerati parte a servitorimii, a vulgului iar meseriile lor erau considerate degradante pentru aristrocatii de atunci. De fapt femeile care prestau muncile respective erau considerate femei de consumatie, pentru ca doar alea se pretau la astfele de „imoralitati”. Ma rog, in privinta asta nu cred ca s-au schimbat foarte multe, dar ce s-a schimbat, e faptul ca incepind cu secolul XX, artistii, in general, au devenit parte integranta a aristocratiei, ajungind sa cistige pe o muzica, pe un film, pe un tablou sau mai stiu eu pe ce, cam cit cistiga unul din multime in cinci vieti. Paradoxul constind in faptul ca multimea-i finanteaza.

Deci, daca acum citeva sute de ani arta se facea de placere, din convingere si pe te miri ce, ascultati-l pe Aldea, daca in mine n-aveti incredere, astazi se face pe bani. De fapt pe roabe de bani.

Si ma intreb, cum o fi corect sa spui, „vai de ei!” sau „vai de noi!”? Nu ca ar fi cineva de compatimit in toata povestea asta, dar ma intreb cam ce mecanisme au declansat aceasta modificare a mentalitatii de grup fata de artisti in general. Cum s-a ajuns de la „vai de ei!” la „vai de noi!”?

In fine, ca artistii si sportivii de notorietate fac milioane, nu-i vina lor si nici macar meritul. Daca poporu-i plateste regeste, de ce-ar trai ca menestrelii de odinioara? Pai nu?

 

Priveste-ma-n versuri (53)


 

 

Varianta 1

Ca sa-i demonstrezi iubirea si ca esti manierat,

Invit-o la film, la teatru, la cite un ceai dansant.

Dar de vrei s-o dai pe spate, ca doar d-asta te dai crai,

S-o inviti fara tagada intr-o seara la Fu Thai.

Varianta 2

Dupa ore de vrajeala,

Daca doamna nu-i vrajita,

Povestindu-ti in nestire,

O criza de-apendicita,

Fii subtil, nu bolovan

S-o lasi balta si s-o tai.

Mai baga-i de stele, Luna

Si invit-o la Fu Thai.