Complicind simplitatea

Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.

Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.

Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.

Dar pentru ca ma aflu intr-un  moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind  practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.

 

Read Full Post »

Toti vor in Rai, dar nimeni nu vrea sa moara (!?!)

Asta este probabil paradoxul societatii actuale, fie ca-i dai o interpretare ad litteram, fie c-o folosesti in sens metaforic. Este totusi de subliniat ca dictonul nu se aplica si fundamentalistilor, pentru care viata n-are nici pret, nici rost, in mintea lor bramburita si fucked up.

Dar pe de alta parte, nici mintea celor carora li se poate aplica acest dicton nu e mult mai breaza. Politicienii, de exemplu, ar dori sa-l apuce pe Dumnezeu de picioare, dar nu prin sacrificiu personal, ci sacrificindu-i pe altii. Adica pe cei ce i-au ales. Si desi asta in sine poate parea un alt paradox, e practicat cu succes la scara globala. La noi, cel putin, e o piatra de capatii a politicianismului. Toti dorind puterea, sacrificindu-si semenii.

Trecind insa de la politicieni la cei care presteaza munci adevarate, as spune ca si printre acestia sunt multi, daca nu chiar foarte multi, care incearca sa apuce ciolanul pe meritele altora. Altfel spus, sa traga spuza pe turta lor cu efortul altora. Va e cunoscuta situatia? Sigur ca va este.

In ceea ce ma priveste, as spune ca exista o diferenta clara intre cele doua interpretari ale postulatului. Si asta pentru ca daca ne referim la cea metaforica, mi-am dorit intotdeauna „Raiul” dar pentru asta am inteles sa-mi sacrific situatia materiala, sociala si financiara de la acea vreme si s-o apuc pe drumul anevoios care ducea spre acel „Rai”, cu speranta declarata ca voi reusi. Si n-as spune ca mi-am dezamagit asteptarile.

Pe de alta parte, eu fiind „at…ipic” si absolut sigur ca nu voi ajunge-n Raiul promis de popi, nici nu mi-l doresc, asa ca ma situez cumva in afara zonei de influenta a acestui paradox.  Dar stiind ca nu sunt nici vreun Matusalem, sa traiesc cu sutele de ani, mi-am ales o destinatie exotica, Iadul.  Asta nu pentru ca as crede in existenta lui, ci pur si simplu din placerea de a fabula pe marginea unei idei absurde.

Deci, presupunind ca ar exista un Iad, cred c-ar fi mult mai atractiv din punct de vedere social. Spun asta pentru ca, pentru mine, va fi mult mai placut sa stiu ca ma invirt printre pacatosi onesti, decit printre pacatosi ipocriti. Asta ca sa nu le mai amintesc pe pacatoase, ca atunci Raiul ar deveni nu doar neinteresant, ba chiar respingator. Informatia biblica ne spune cum ca toti suntem pacatosi, pacatuind zilnic, cu fapta sau cu gindul. Asa ca, fie ca esti pacatos si atit, fie ca esti pacatos iertat de Barosan, tot pacatos se cheama ca esti. Numai ca cei ce se roaga de iertarea pacatelor, au ei asa o impresie ca ruga-i absolva de pacate si ca asa, din bun senin, devin imaculati si mai vituosi decit … Paganini.

Pe de alta parte si asta e partea pentru care cred ca Raiul ma va rejecta, se mai spune, si tot prin scripturi, ca „fericiti cei saraci cu duhul, caci a lor e imparatia cerului”, adicatelea, Raiul. Si cum eu nu ma consider sarac cu duhul, adica prost, e clar ca Sf. Petru m-ar dori in Rai, cam cum imi doresc eu o dulceata de cartofi prajiti. Asa ca nici nu voi incerca in vreun fel sa ma „spale” altii de pacatele pe care le-am pacatuit. Sunt ale mele, le recunosc si nu ma dezic de ele, chiar daca, poate, pe unele le regret. N-am sa incerc niciodata sa cumpar „indulgente” divine pentru a-mi usura constiinta. De fapt consider ca iertarea de care se vorbeste e doar o vrajeala aberanta de-mbrobodit imbroboditii. In fond, odata ce ai calcat pe bec, pacatul va ramine, becul e spart, fie ca pacatul va fi prescris ori ba de … whoever. Asa ca, cine crede ca iertarea te absolva de pacat, zic eu ca ar trebui sa mai reflecteze. Nu de alta, dar toti putem viola, ucide, tilhari, la ceas de noaptea, fiind absolviti instantaneu in urma rugilor din timpul zilei. Pai unde dracu-i logica si unde am ajunge in urma unei astfel de logici?

Asa ca eu, am sa las de buna voie acea „imparatie a cerurilor”, pe unde zburda satelitii de telecomunicatii si nu numai, celor saraci cu duhul, ca nu ma pot pune contra cuvintului divin.

Dar pentru a reveni la titlul acestui post, as spune ca „nu mai visati, neica, raiuri, daca sacrificiul va repugna!”

Read Full Post »

Rege, my foot!

Fac ce fac si tot la pocnitorile de gazetari ajung. Nu m-ar lasa astia sa respir nici fututi. Ca Hagi a fost un fotbalist sclipitor, o stie toata lumea, cu sau fara ziaristica terminata si nu vad de ce as mai repeta-o eu. Dar Rege in mod sigur n-a fost si nici nu va fi vreodata, nici macar figurativ vorbind. Si atunci ce dracu il tot regesc astia prin ziare si pe interneturi? Deja nu-l mai cheama Gheorghe, Gica sau Hagi. Nuuu, acum il cheama doar Regele si-atit. Ce-ati facut ametitilor, i-ati dat nume de scena? Pai asta-i 50 Cents sau mai stiu eu care dracu pocitanie timpita de infatuare si paranoie? Te pomenesti c-o sa-l declarati si sfint, ca tot se poarta la Romanica titulatura asta. Si daca e sa interpretam aceasta titulatura in mod figurativ, tot idioata e asocierea. A fi  Rege nu inseamna a fi si cel mai bun. A avea puterea, da, dar atunci Mircea Sandu ar fi mai indreptatit sa poarte coroana asta de tinichea electrolizata. Asa ca, ce draci vreti voi sa subliniati? Copiati ca cimpanzeii apucaturile ciorilor americane cu King of Pop, Queen of Soul si Princess of  Blow Job. Ce trasaturi comune de caracter ati auzit voi ca ar avea regii in general si Hagi pe linga ei?  Ca regate nu stiu sa fi condus vreodata. De ce nu-l numiti Voievodul Dobrogean sau Banu Constantei sau Logofatul Machedon, ca oricum nu e nici una, nici alta si nici Rege?  N-ar fi mai decent sa amintiti ca a fost unul dintre cei mai buni jucatori romani de fotbal si atit? Nu vi se par aberante titlurile astea bombastice, paranoice si  haotic distribuite? Briliantul, Fenomenul, Extraterestrul, Fututu-n cur si Rasu-n cap si cite si mai cite menstruatii craniene vomitate de zeci de ori in fiecare articol. Aveti impresia ca le faceti vreun serviciu ducind ridicolul la apogeu? Mie, sa fiu sincer, citind astazi GSP-ul, mi-a venit greata de cite ori am vazut „Rege” in fata ochilor. Chiar nu mai aveti limita, turbatilor? Luati in pielea mea un plegomazin si calm down, ca vi s-au injectat ochii de la atita adrenalina regala. Pe Nadia ca a fost cea mai buna in intreaga lume, cum ar fi trebuit s-o numiti?  Regina Regala a Regalitatilor Regesti, sau cum? Rege, my foot!

Read Full Post »