Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘existenta’


Pentru ca tocmai s-a vorbit de nume si prenume, pe blogul Renatei, am decis sa nu las asa o mindrete de subiect sa se raceasca, cind as putea sa-l dezvolt, canalizindu-l pe un alt fagas. Asa se face ca am cautat si gasit citeva chestii delicios de idioate. Dar pentru a fi, cit de cit, obiectiv, trebuie sa spun ca acest cusur, de-a complica lucrurile, il avem cu totii. Nu in aceeasi masura, dar il avem. De ce? Nu stiu, poate pentru a ne dovedi noua insine cit de tare ne crapa capul de inteligenta. Sau poate din dorinta de-a soca, de-a epata, de-a fi in centrul atentiei, in fine, de-a fi mai altfel. Talentul de-a complica, chiar si cele mai simple lucruri, este specific rasei umane si probabil ca nu vom scapa de el niciodata. problema e ca de multe ori complicindu-le, dam in ridicol, ca-n exemplele de mai jos.

Trebuie totusi sa spun ca sunt si unii indivizi care incearca sa simplifice lucrurile la un minim nejustificat, dar nu sunt predominanti. Marea majoritate incercam sa ne ingreunam existenta, si de cele mai multe ori, fara motiv, dar cu succes.

Iata doua exemple extrem de simple, dar elocvente. Prin extrapolare putem concluziona ca situatiile expuse nu sunt niscai cazuri izolate. Cam acelasi lucru facem cu totii si facem zilnic, incercind sa reevaluam banalul, dindu-i forme si intelesuri, de multe ori, aberante.

Dar pentru ca ma aflu intr-un  moment de sinceritate debordanta si realism exacerbat, pot spune ca nici postul de fata nu face exceptie. Scriindu-l mi-am complicat viata realizind  practic … nimic. Spun asta pentru a nu lasa impresia ca as fi eu lupul moralist. Lup, poate. Moralist, poate. Dar in niciun caz si una si alta.

 

Reclame

Read Full Post »


by papa
– Cind, cum si unde-o fi-nceput?
– Habar nu am si nimeni n-are.
– Sa fi pornit, c-asa ai vrut?
– Nuuu, doar o chimica-ntimplare.
– Asta stiu! Cu gaze ce se-aprind vilvoi si elementele combina, sa nasca elemente noi si alte gaze si lumina. Si-un cataclism ce-a despartit, acel colos topit de magma, in mii de parti de-acelasi fel, ca puii din aceiasi mama. Forte stelare invirteau, in spatiu, groaznice cuptoare, pin’ s-au racit si rotunjit, formind sisteme planetare. Cimpuri magnetice mentin, un pumn de astre strins unite si-n centru, sori ce le-ntretin, cu energii nebanuite. Si constelatii se-nvirtesc, ametitor in tot ast haos, planete sori si praf ceresc, un univers far’ de repaos. Dar noi?
– Pai vezit tu, dintre astre, e poate una-n zeci de mii, sau poate numai una-n toate, materiei ce-i spuneti vii, salas sa-i fie pin’ la moarte. Eroi ai unei aventuri, ce s-o sfirsi si-a voastre vremuri, atomi ai unei picaturi, intr-un ocean lipsit de tarmuri.
– Bun, dar cind se va opri din mers, planeta ce-o numim albastra, ce viata va fi-n univers, cind nu va mai fi viata noastra?
-Offf! Voi rost aveti doar pentru voi, in lumea voastra limitata, dar nu gindi ca-n Univers voi veti conta in veci, vreodata. Ce este omu-n  infinit, cind sori se naruie de-a valma, cind constelatii se ciocnesc si nimeni nu le mai ia seama? Ce reprezinta in ast haos valorile voastre lumesti si ce valoare mai au ele la zeci de mii de ani ceresti? Cui-i va pasa c-ati fost si voi o parte a nemarginirii, cind praf veti fi cu toti apoi, desteptul praf al omenirii?
 
 
–//–

Read Full Post »