Priveste-ma-n versuri (16)

*

Din mosi-stramosi ne-am masurat, puterea bratelor si-a mintii,

Cu-ale naturilor stihii, crezind ca le vor clantani toti dintii.

Caci multi mai cred c-o pot opri, cu forta sau cu gindul,

Desi ea-si vede de-al ei drum, in timp ce noi, indoliem Pamintul.

Read Full Post »

Tête-à-tête

by papa

– Cind, cum si unde-ai inceput?

– Habar nu am si nimeni n-are.

– Ai aparut c-asa s-a vrut?

– Nu cred, e-o chimica-ntimplare.

– Asta stiam! Cu gaze ce se-aprind vilvoi si elementele combina, sa nasca elemente noi si alte gaze si lumina. Si-un cataclism ce-a despartit, acel colos topit de magma, in mii de parti de-acelasi fel, ca puii din aceiasi mama. Forte stelare invirteau, in spatiu, groaznice cuptoare, pin’ s-au racit si rotunjit, formind sisteme planetare. Cimpuri magnetice mentin, un pumn de astre strins unite si-n centru, sori ce le-ntretin, cu energii nebanuite. Si constelatii se-nvirtesc, ametitor in tot ast haos, planete sori si praf ceresc, tu, univers far’ de repaos. Dar noi?

– Adinc in mine, dintre astre, e poate una-n zeci de mii, sau poate numai una-n toate, materiei ce-i spuneti vii, salas sa-i fie pin’ la moarte. Eroi ai unei aventuri, ce s-o sfirsi si-a voastre vremuri. Atomi ai unei picaturi, intr-un ocean lipsit de tarmuri.

– Dar totusi, voi sa te intreb, pe cind din mers se va opri planeta ce-o numim albastra, ce viata va fi-n univers, cind nu va mai fi viata noastra?

-Offf! Voi rost aveti doar pentru voi, in lumea voastra limitata, dar nu gindi ca-n Univers voi veti conta in veci, vreodata. Ce este omu-n  infinit, cind sori se naruie de-a valma, cind constelatii se ciocnesc si nimeni nu le mai ia seama? Ce reprezinta in ast haos valorile voastre lumesti si ce valoare mai au ele la zeci de mii de ani ceresti? Cui-i va pasa c-ati fost si voi o parte a nemarginirii, cind praf veti fi cu toti apoi, desteptul praf al omenirii?

 

 

–//–

Read Full Post »