Spovedania

Nu va udati pe voi de bucurie ca nu e vorba de „Spovedania” aia in care popa profita de inocenta enoriasei si-o babardeste intr-un superb apus de soare. Noi nu ne ocupam aici de astfel de desertaciuni. Nu, tovarasi, noi nu profitam de blog cum profita popa de sutana. Noi suntem manierati si cu frica de Dumnezeu (!?!) Timpita expresie! Pai cum sa-ti fie frica de ala care cica te iubeste cum nu te-a iubit nici ma-ta? Exclus. Reiau de la „manierati”. Manierati si cu respect pentru sexul slab, in eventualitatea ca nu ni se-ntareste. Ca daca s-a-ntarit, se duc dracu si manierele si respectul. Devenim fiare. Dar intrucit acum suntem in stare de repaos relativ, profit de ocazie pentru a-mi incropi o spovedanie la scara macro, ca doar n-o sa intru-n detalii picante.

De ce simt nevoia sa ma spovedesc? Ei bine, n-o simt. Dar intrucit de Mumie si vaccin am tot vorbit si degeaba, am considerat necesar sa-i satisfac si pe cei care gindesc „ii toaca pe altii, da’ la el nu se uita?” Ba ma uit, dar nu scriu, ca nu sunt vreun Pesedinte de America sau de Romanie si nici vreun virus important. Asa ca daca vorbind de aia n-am scos lumea-n strada, cum s-o scot (lumea) vorbind de mine? Dar in fine, treaca de la mine. Ma voi spovedi, dar cu perdea. Sau mai bine cu draperie.

La inceput si-n RO, as spune, dar c-o juma’ de gura, eu am cam fost cocosul. Dar cum era greu ca doi cocosi sa coexiste, mi-am tras ipostaza de gaina, ca stiti si voi cum sta treaba cu cine cedeaza. Evident ca si eu am pedalat in aceeasi directie, dar ea tinea ghidonul. Si inca ceva, nu mi-a fost niciodata rusine s-o recunosc, poate si pentru ca devenisem, totusi, factor de echilibru, jumatatea mai chibzuita a casniciei, chiar daca abandonasem, de buna voie, intiativa. Asa s-a intimplat in toate afacerile si investitiile ulterioare. Ea era cu „hai sa dam cu capu-n zid”, eu cu „sa ne mai gindim, sa mai analizam!”. Ca in final tot la zid ajungeam, e adevarat, dar cunoscind pe de-a-ntregul riscul asumat si modalitatile de-al minimaliza, ca de eliminat n-ar fi fost chip. Si uite ca n-am intrat niciodata in acel zid al esecurilor, desi, dupa cum spuneam, riscul de-a ne vatama cranian era cit se poate de real, in multe situatii.

Ce ne-a ajutat foarte mult a fost dorinta de-a reusi, munca si recordul perfect la banci, ca fara asta am fi fost mincati. Si nu in ultimul rind, faptul ca de multe ori am fost in momentul potrivit la locul potrivit, ceea ce eu numesc, noroc. Noroc pe care ni l-am facut singuri, ca nu ne-a dus nimeni de mina, nici de minte.

Si gata, ca n-as vrea sa ma besteleasca norocul pentru ca l-am dat in vileag si nici n-as vrea „sa plec pe paduri cintind”, vorba lui Ducu

Read Full Post »

Pe cite primaveri se vinde-o toamna?

by papa

Chiar asa, pe cite?

60, 70, 80 sau poate 90?

Nu, cu 90 de primaveri iti poti cumpara direct o iarna,

Ca sunt multe pe tejghele,

Dar cine sa le cumpere, reci si respingatoare?

Intrebam, doar asa, pentru ca ma bate gindul

Sa-mi scot toamna la mezat.

Nu, nu spun ca acum ar fi de aruncat,

Caci ia priviti-o! Nu-i asa ca e atragatoare?

Si ma gindesc ca unii poate chiar si-ar dori-o, mai mult ca mine.

Dar n-as vrea sa-mi iasa vorbe,

C-o scot in tirg sa ma capatuiesc.

Nu, sincer, nu sunt nici pe departe din neamul evreiesc,

Cind vine vorba de anotimpurile vietii.

As da-o pe te miri ce, acolo, poate pe 30, 40 de primaveri.

Ce spuneti de-asa un chilipir?

Cum, niciun amator?

Bine, atunci, desi ma mir,

Poate pe 20?

Nici 20?

Dar 10?

MmmDa! Inteleg.

Ati da-o, cred, la schimb sau poate-ati lua-o,

Dar numai la pachet, daca v-as da si 10, din primaverile mele.

Stiti ce?

M-am razgindit.

Acum observ ca dupa un colt de ger,

Se-arta, timid, o alta primavara.

Desi e drept, e inca frig pe-afara.

Cu toate astea n-am s-o pun la pastrare,

 Ca toamna sa-mi rascumpar,

Caci intre timp,

M-am apucat sa mi-o traiesc, in schimb.

***

 

 

Read Full Post »

Vibratii

by papa

Plutești petale roșii pe visuri efemere,

Cîntînd vazduh de viersuri și recitînd culoare.

Prin adieri de fluturi, pe cărărui de codrii,

Adormi frunziș in verde și îl dezmierzi cu boare.

*

Iți scalzi caldura muta în susur scurs din rîuri,

S-aprinzi tangou, amurgul, din dragostea-ți văpăi,

Vibrînd, împletești noapte din suflete de floare

S-o-arunci să cadă somnuri pe dealuri și pe văi.

*

Tu viu-l scoți din moarte și îl agăți prin ramuri,

Si-n viață rodești viața, pictînd-o curcubee.

Dănțui înmiresmata, gătita în nectaruri,

De ce ți-or spune Vară, cind tu ești, de fapt, Zee?

***

 

 

Read Full Post »

Refugiati-va, vin refugiatii

Primul val de refugiati a aterizat cu bine in Toronto. Am vrut sa ma duc sa-i intimpin, dar am preferat sa-l trimit pe Justin, primul ministru. In fine, totul a fost regizat perfect si refugiatii au ajuns la hotelurile platite din banii nostri. Well, de fapt totul va fi platit din banii nostri si asta pentru ca aia care au luat decizia sa-i aduca nu produc nimic, ba dimpotriva si ei tot pe spinarea noastra traiesc.
In fine, Justin i-a intimpinat, cum am mai spus, dar nu cu piine si sare, ca asta nu le are cu romanismele, ci cu canadiene noi, ca doar d-aia ne spune lumea, Canada.
Privind stirile de dimineata, unde transmiteau primirea, il vad pe Justin al meu conversindu-se cu o familie de refugiati. Chiar cei din fotografia de mai jos, spunindu-le „sunteti acasa, acum sunteti in siguranta” M-as fi prapadit de ris ca refugiatul sa-i fi raspuns „noi da, dar voi?” Din pacate n-a fost sa fie, desi tot la tv se anunta ca Geneva si Toronto se pare ca sunt urmatoarele tinte ale fanatismului islamic.

Nu spun ca astia care au venit ar avea vreo legatura cu fanatismul, dar ma intreb si eu, asa, ca unul care a avut ginionul sa poata gindi, de unde oare-si racoleaza fanaticii islamisti, acolitii? Nu din rindul islamistilor moderati? Ca nu prea-mi vine sa cred ca marea majoritate a jihadistilor au fost racolati din rindul crestinilor, mozaicilor sau budistilor, desi poate ca or fi si vreo citiva dintre astia.

In incheiere as zice ca sper sa ne ocoleasca atentatele, si pe noi si pe toti cei care pretuiesc viata si incearca sa si-o faca cit mai frumoasa, fara a-i deranja pe ceilalti din jurul lor.

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri! (5)

*

Un licarit firav de viata,

Care n-a fost, nu va mai fi, dar este,

Sta-nfipt in vesnicia-ncremenit-a iernii,

Sub draperia luminilor celeste.

 

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – Orasul cu statui

by papa

Sarut adinc, vestind intunecarea,

Un opus surd si nenumerotat in timp,

O pata de repaos pe-o mixtura de suflet,

O vesnicie hida, schimbind coloratura

C-un aliaj de negru, si de mai negru-n schimb.

E prelungirea fiintei, ce si-a-ntilnit turnura,

Trecind in nefiinta, ce-a fost pornit din nimb.

*

De lacrimi ros, Vezuviul isi varsa ipoteza,

Caci pe Pamant, Pamantul te naste si te moare,

Cu eleganta undei, venita dinspre iaduri,

Pietrificind de spaima s-al Lunii palid disc,

Dintr-un nesat de magma, in satul lor de mare,

Topind in drumul mortii si tipatul din plisc.

*

Si valul da navala si se pravale-n viu,

Purtind cu el tot focul creatiei primare,

Ce-ngroapa fara groapa, in el, orice suspine,

Orice nadejdi de viata si visuri de copil,

Facind din om statuie si fiere din nectare,

  Ducind inspre adincuri, sublimul vietii tril.   

 

 

Read Full Post »

Priveste-ma-n versuri! (2)

Compuneti patru versuri inspirate de aceasta imagine.

***

Serpuind stralucitoare printre uscaciuni si trunchiuri,

Luminata pe alocuri de iubirile-mi nepure,

Iar m-a inselat, trufasa, cu-a ei furca de raspintii,

Continuind sa ma tot poarte prin a anilor padure.

 

Read Full Post »

Duzina de cuvinte – Futi, nu futi, el condor pasa

                    „Iar o da asta pe fut!” se aude din tribune. Bai, da’ voi nu mai puteti gusta o metafora? E, uite ca nu ma voi referi la activitatea de fut, dar pentru ca expresia mi s-a parut sugestiva, am titularizat-o.

                    Se spune ca, odata cu inaintarea in virsta, devi mai intelept, mai profund, mai analitic, mai ginditor. Folosesti mintea mai mult decit muschii. Mintea si muschii fiind oricum intr-un raport inversproportional, cam de cind te nasti.  Bun, problema e ca mintea ne e oricum bombardata de problemele cotidiene, care se pare ca se-nmultesc odata cu virsta, dar si, in mod paradoxal, odata cu dezvoltarea economica. Si de aceea, eu vreau sa dau in mintea copiilor, pentru ca la urma urmei, din cite am fost informat, avem o singura viata de trait. Si nu spun, e la  latitudinea fiecaruia dintre noi, cum si-o traieste, dar eu consider ca a venit timpul sa-mi eliberez mintea de probleme arzatoare, de esenta lucrurilor, de concepte si reduceri la absurd, de „de ce”-uri inlantuite, de framintari, de nervi inutili, de stari de tensiune, de conflicte, de batai de cap, intr-un cuvint, de high blood presure in my brain. Ca reusesc sau nu, e alta poveste, dar de dorit, mi-o doresc cu ardoare, pentru ca altfel se cam moare si cind mori, pe ai tai ii doare, c-ai ajuns din om, o boare. Asta nu inseamna ca voi intra intr-un colaps mental, dar nici nu-mi voi stresa creierul pina la limita suportabilului. Stiu ca multi vor spune ca gindesc superficial. Bun, si? Daca nu le place viata mea, s-o traiasca pe-a lor. Dar hai totusi sa-mi justific afirmatia, pentru a nu se spune ca iau hotariri pripite.

                    Acum o luna, am fost absolut devastat. Nu cred ca s-a observat.  Dar totusi, am fost. Pe 10 februarie, un coleg de serviciu a decedat, dupa doar 51 de ani de viata. De ce? Stop cardiac. De la ce? Din cauza stresului, ca nu avea nicio afectiune si nici cazuri in familie, din cite am aflat ulterior. Omul asta punea atita suflet in tot ceea ce facea, de-ai fi zis ca-i vorba de propriul copil, desi n-avea pe nimeni. Pe linga asta, mai punea si la suflet, cam tot raul si uritul care-i aparea in cale. Era intr-un stres continuu. Fiecare lucrusor si amanunt trebuia disecat si analizat. Fiecare vorba si fiecare email il afectau, intr-un fel sau altul. Fiecare treaba neterminata si-o lua constiincios acasa si-o buchisea de-i veneau dracii. Si cu ce s-a ales? Omul asta n-a stiut in viata lui decit servici si casa. Casa fara masa, ca nici familie n-avea. De fapt, unde sa fi incaput si familia, in noianul de probleme? De la 21 de ani muncea aici ca un dement, pentru ca asta ii era constructia, constructie care n-a mai rezistat.

                    Nu stiu voi, dar eu am alte conceptii despre viata. De fapt am una singura din care deriva altele mai micute. S-o traiesc cit mai bine si cit mai mult, daca mi-o ingadui natura. Ca dupa cum se observa, dezastrele naturale, ca cele din Chile si cel de ieri, din Japonia, se tin lant, dar despre ele n-are rost sa discut, ca alora n-avem ce le face. Dar in rest? In fond suntem oameni, nu masini, desi pina si masinile vomita din cauza stresului excesiv. Azi cind am ajuns la serviciu, m-am vazut in rind cu ceilalti, parcindu-ne masinile, indreptindu-ne, cu capul afundat adinc intre urechi, spre cusca unde vom petrece o treime din viata. De fapt, nu, asta e doar o aparenta. Nu e doar o treime, daca luam in consideratie stresul la care suntem supusi in acele 8 ore, e mult mai mult. Pentru colegul meu, stresul asta a fost, probabil, echivalentul a 30 de ani de viata. 

                    Tot vorbim de inteligenta. Bun, la ce ne-ajuta, ca de cind ma stiu, suntem din ce in ce mai cunoscatori, dar tot 8 ore pe zi (in cel mai fericit caz) trebuie sa robim pentru a supravietui? As intelege avantajul dezvoltarii, electronizarii, automatizarii si robotizarii daca ne-ar  inlesni viata, dar din cite se pare, expresia de baza a ramas „viata-i din ce in ce mai grea”. Pai unde dracu-i logica?  Care-i menirea inteligentei, salahoria? Ne-am inmultit ca sobolanii, devoram ca termitele, si muncim ca sclavii. Asta s-o numi viata?  In care sistem solar? Dar de ce sa mint, ne permitem totusi si  concedii, o data pe an. Trista consolare! Mai prost e ca n-avem alte alternative. Si uite asa, am ajuns la concluzia ca futi, nu futi, el condor pasa si te-alegi doar cu curenti de aer. Carpe diem!

                    Ca epilog, bag si binecunoscuta melodie, cu Simon & Garunkel, al carei text mi se pare cam nehotarit si fara condori

Read Full Post »

Ratiunea irationala

                   

                   Nu stiu daca ati vazut pina acum documentarul de mai jos, dar pe mine, care nu-l vazusem, m-a socat. Daca nu l-ati vazut si aveti o jumatate de ora la dispozitie, cred ca merita s-o petreceti urmarind acest video clip. Dupa aceea, v-as ruga sa-mi spuneti parerea voastra despre personajul insolit, care constituie subiectul acestui reportaj.

                    Dupa parerea mea, desi nu pare, tipul sufera de o boala pe care n-as putea s-o definesc. Sa stai ani intregi sa te uiti in zapada, mi se pare absolut, incomprehensiv pentru un animal, cu atit mai mult pentru o fiinta rationala. Nu faptul ca traieste ca un pustnic mi se pare revoltator, ci faptul ca sta toata ziua ca pomul, cu care probabil ca vrea sa se identifice. Daca as fi vazut ca incearca sa se gospodareasca, in limitele posibilitatilor, cred ca i-as fi admirat tenacitatea si instinctul de conservare. Dar asa, ce dracu sa admir la el? Nici macar nu poate formula vreo explicatie, cit de cit, plauzibila, a starii letargice in care a ales sa traiasca. In fine, nu stiu daca e bine spus „sa traiasca”, intrucit, in acceptiunea mea, ce face el n-are nimic de-a face cu viata. Multi vor spune ca il duce mintea si ca nu e prost. Dar cum poti considera inteligent, un om care accepta aceasta stare vegetativa? Asta pe linga faptul ca sustine si vreo citeva ineptii. „Nu ma gindesc la nimic” Cum sa nu gindesti cind nu faci altceva, decit sa stai tot timpul pe ginduri? „Numai sfintii pot iubi omul”. Asta deja depaseste nivelul unei ineptii obisnuite. „Natura e a mea” Nu Vasilica, nu e a ta, tu esti al naturii.

                    Ce simt pentru un astfel de specimen? Pai in niciun caz nu-l compatimesc si nici vreo simpatie nu-mi trezeste. Nici macar mila. As putea spune ca e chiar mai putin decit as simti pentru un animal, pentru ca ala din cite s-a constatat, nu dispune de ratiune. Pe cind asta, dispune de ratiune, doar ca alege sa fie irational. Cred ca fiinta asta-mi provoaca repulsie, sila, dar nimic mai mult.

                    De ce-l discut? Pai pentru ca e o curiozitate. Un fel de specie, nou descoperita.

Read Full Post »

Tête-à-tête

by papa

– Cind, cum si unde-ai inceput?

– Habar nu am si nimeni n-are.

– Ai aparut c-asa s-a vrut?

– Nu cred, e-o chimica-ntimplare.

– Asta stiam! Cu gaze ce se-aprind vilvoi si elementele combina, sa nasca elemente noi si alte gaze si lumina. Si-un cataclism ce-a despartit, acel colos topit de magma, in mii de parti de-acelasi fel, ca puii din aceiasi mama. Forte stelare invirteau, in spatiu, groaznice cuptoare, pin’ s-au racit si rotunjit, formind sisteme planetare. Cimpuri magnetice mentin, un pumn de astre strins unite si-n centru, sori ce le-ntretin, cu energii nebanuite. Si constelatii se-nvirtesc, ametitor in tot ast haos, planete sori si praf ceresc, tu, univers far’ de repaos. Dar noi?

– Adinc in mine, dintre astre, e poate una-n zeci de mii, sau poate numai una-n toate, materiei ce-i spuneti vii, salas sa-i fie pin’ la moarte. Eroi ai unei aventuri, ce s-o sfirsi si-a voastre vremuri. Atomi ai unei picaturi, intr-un ocean lipsit de tarmuri.

– Dar totusi, voi sa te intreb, pe cind din mers se va opri planeta ce-o numim albastra, ce viata va fi-n univers, cind nu va mai fi viata noastra?

-Offf! Voi rost aveti doar pentru voi, in lumea voastra limitata, dar nu gindi ca-n Univers voi veti conta in veci, vreodata. Ce este omu-n  infinit, cind sori se naruie de-a valma, cind constelatii se ciocnesc si nimeni nu le mai ia seama? Ce reprezinta in ast haos valorile voastre lumesti si ce valoare mai au ele la zeci de mii de ani ceresti? Cui-i va pasa c-ati fost si voi o parte a nemarginirii, cind praf veti fi cu toti apoi, desteptul praf al omenirii?

 

 

–//–

Read Full Post »