Garajul si masina

Postul de fata isi propune sa dezbata natura umana, desi titlul n-ar sugera-o. Dar iata despre ce e vorba. Sa presupunem ca ea incearca sa cumpare o masina iar el casa. Si dupa ani de cautari zadarnice, reusesc sa gaseasca unul casa, celalalt, masina pe care si le doreau cu ardoare. Singura problema ar fi faptul ca masina este mult prea mare pentru garajul casei sau mult prea mica. Intrebarea e, ce-ati face? Dar pentru a inlesni decizia celor care vor raspunde cu „pai de unde bani, Papa pentru masina sau pentru casa” am sa simplific ecuatia si am sa renunt la metafore, intrucit nu e vorba nici de masini si nici de case, ci de sex.

Asadar, domnilor, daca garajul casei de care sunteti indragostit e mult prea mic sau exagerat de mare, pentru masina dumneavoastra, ati mai achizitiona casa, cautind alte garaje, pe masura, prin vecini? Sau ati renunta la casa, raminind pe mai departe cu masina si garaje de ocazie?

Si doamnelor, daca masina dorita, de care v-ati atasat sufleteste, e mult prea mare sau mult prea mica, pentru garajul dumneavoastra, ce veti face? Veti cauta alta masina? Veti lua masina, dar o veti parca in driveway si va veti folosi de taxiuri?

De ce va pun aceste intrebari? Ca in mod sigur se va trezi vreun lotus sa ma-ntrebe. Ei bine, vreau sa vad si sa vedeti cit de lipsiti de prejudecati sunteti si cit de deschisi in a discuta lucruri pe care toti le gindim. Nu in ultimul rind, cit de onesti puteti fi atunci cind va exprimati opiniile plenar.

Si ca intotdeuna, voi fi piua-ntii. Eu as renunta la casa, poate cu ceva pareri de rau, dar in mod sigur as renunta. Poate ca decizia n-ar fi considerata una morala, dar cred eu ca-i mai sanatoasa decit un compromis din care pot rezulta tot felul de complicatii. Pentru ca, in cultura noastra, care e destul de libertina, comparativ cu a altor semintii, intr-o casnicie, daca sexul merge, restul poate sa mearga sau nu, dar daca sexul nu merge, atunci nimic nu merge si sa stiti ca nu incerc sa-l plagiez pe Marin Preda, dar chiar cred ceea ce spun. Voi?

Dar daca pudoarea si reticentele va frineaza pornirea de-a raspunde, voi intelege, ca nici mie nu mi-a fost usor s-o declar, dar am facut-o in interesul stiintei.

Read Full Post »

Despre ieri

Vineri, 13. Adica, cum e mai rau. Si desi eu nu le am p-astea cu superstitiile, dau sa plec de la serviciu. Asta fiind cea mai mare satisfactie, la virsta mea si de cind ma stiu. Da’ cum sa plec cind fierul nu vrea sa miste? Ca intru-n masina, apas frina si in acelasi timp butonul de pornire. Canci! Moarta neica. N-a scos nici macar un „fiss!”. Mai apas inca o data, tot nimic, ba frina incepe sa se-ntareasca. Imi zic, „brava tanti, de-ntarit, te-ntarisi, da’ fara folos ca un fel de erectia spontana in creierul muntilor si de unul singur” In schimb tot bordul era luminat ca de Ziua Canadei. Bordul si farurile. Bine ca n-am girofar.  „OK, zic, dar daca n-ar avea curent, ar muri si astea”. Dar nu, alea stateau sa pocneasca de atita lumina, ca artificiile.

Ma gindesc, asa, in mintea mea, dar cu voce tare, ca „or fi blestemele lui klaus sau ale lu’ gg, ca altfel nu se explica”. Ca inca n-am dat review-urile la oameni ca sa ma trezesc cu cauciucurile taiate si nici n-am injurat de dumnezei, ca astia, cum sunt lipsiti de imaginatie, in afara de „fuck you”, n-au mai inventat si alte injuraturi. Asa ca nici „pronia” cereasca n-o pot blama. Caz in care nu-mi ramine decit sa-i sun p-aia la Infiniti.

Sun. Raspunde o aia si ma pune pe „hold”. La un moment dat, catadicseste si managerul sa puna mina pe telefon. Trec peste blow job-urile pe care i le-am servit, si ajungem, de comun acord, la concluzia ca el sa-mi trimita o masina si s-o duca pe catira mea la el, la dealership, s-o caute de motive.

Asa ca-ntr-un tirziu ajung si eu acasa si primesc un text mesage prin care sunt anuntat ca nu se stie de ce boala sufera fierul. Zic „fuck it” (exact ce va povesteam in legatura cu imaginatia anglo-saxona) si-mi vad de scotch-ul pe care mi-l turnasem prin puterea obisnuintei.

Dupa fo ora ma suna managerul si foarte satisfacut imi spune „computeru-i futut”. „Adica, zic, bey, aia-i masina de un an de zile, cum draci sa se futa computerul?” Zice „pai se cam intimpla” Zic „amanuntul asta nu tin minte sa mi-l fi spus cind mi-ai vindut-o” In fine, se pare ca n-a avut raspuns intrucit mi-a spus ca mi-l va inlocui cu altul care trebuie sa vina de la Montreal, ca ei nu au in stoc.

In concluzie, asta mi-a fost vinerea, cu 13 cu tot, fie ca va intereseaza, sau nu.

Read Full Post »

Abuzat cu degetul

Am fost abuzat. Si partea proasta e ca am fost abuzat cu degetul, ceea ce pentru mine constituie un afront greu de suportat. Iata despre ce e vorba.

Chinezoii, in majoritatea lor, conduc masina ca pe ricsa. De aceea pentru a profita de binefacerile autostrazilor, trebuie s-o dai pe cristiane daca nu doresti sa-ti petreci toata dimineata cu covrigu-n dinti, asteptind dupa melcii astia cu ochi mici. Ei si cum navigam eu cu viteza legala printre chinezoii care parca stationau, numai ce ma pomenesc pe prima banda in spatele unui constipat care mergea cu viteza lui Bator, ala din „Fefeleaga”. Si ce sa vezi, inainte sa apuc eu sa-l invit  „Misca-n pizda ma-tii!” , avotronul imi arata degetul care s-ar traduce prin internationalul „te fut!” Zic, „cine ma, tu pe mine, ‘tu-ti orezariile si Ian Ti-ul ma-tii?” Si ma si reped spre dreapta sa-l depasesc. Intr-o fractiune de secunda am fost in dreptul lui de unde i-am sexualizat cam toata familia, incepind bineinteles cu el. Cum si el se pare ca executa aceleasi acte sexualizante, dar in sens invers, l-am poftit sa traga pe dreapta pentru a hotari care pe care fute. Spre surpriza mea, urmasul lui Mao semnalizeaza stinga si opreste pe sholder. Fac si eu la fel, pun mina pe bita de base-ball si ma dau jos. Cum el oprise primul, cind am iesit eu din masina, futaciosul venea deja spre mine inarmat cu vaste cunostinte de kung fu. Dind inca cu ochisorii de ditai reteveiul, i s-a cam flescait kang fu-ul si a luat-o usor inapoi, crezind probabil ca vreau sa i-l infig in cur, urmare a promisiunilor facute prin parbriz. Numai ca eu, minat de la spate de orgoliu-mi ranit, din citiva pasi am fost in circa lui, dupa care i-am carat citeva bite, kang-futizindu-l. In felul asta am reusit sa-mi salvez familia de la un act sexual in mijlocul traficului, continuind sa-l blagoslovesc pe limba lui, ca sa ma asigur ca intelege mesajul. Uitasem sa precizez faptul ca eu cunosc limba asta fosnitoare si caraghios de timpita, atit cit sa ma descurc cu soferii, adica „diu lei ga tsan”, „diu lai lo mo” sau mai simplu „diu lei ah”

BTW, hai sa fac si o paranteza, ca tot am pomenit de limba lor susotita si flescaita. Stiati ca multii astia nu au conjugari sau declinari? Adica din cauza de semne, astia au o singura forma a verbului pe care o asociaza cu o trimitere pentru a sugera timpul. Un fel de „ieri eu merge la piata” sau ” miine eu picteaza flori” Nu-i asa ca-i de risul curului? Nu, nu-mi raspundeti ca oricum, cui ii pasa.

In sfirsit, i-as fi rupt eu fagul pe cocoasa, ca prea semana cu BaSecu cind hahaie, dar facindu-se dimineata, m-am trezit din zbucim, lac de apa, scrisnind din dinti si gemind de furie. Acum ce sa zic? Bine dracu c-am apucat sa-i trag citeva, ca altfel as fi fost un pachet de nervi toata ziua.

Read Full Post »

Mozol, Wartburg style

Prin  ’68, redegismele erau la mare pret in Romania.  Iar cine poseda un Wartburg pe patru roti, era considerat un smecher comunist cu relatii si lovele. De Volga si Pobeda, considerate limuzine,  nu te puteai atinge. Astea apartineau CC-ului. Mai erau si ceva masini vechi americane si englezesti, dar alea fusesera nationalizate si alocate presedintilor de sindicat, inginerilor sefi si directorilor. Deci, prin anul acela de gratie, cind cehii se rasculasera si-si dadeau foc in piata mare, printre tancurile rusesti, eu eram intr-a V-a. Cam tot pe atunci,  prietenul meu, Grisina, avea un tata cu functii de partid, care tocmai isi procurase un Wartburg bicolor, ca cel de mai jos.

Cum am vazut noi superbitatea aia de masina si inca posedati de vraja aventurilor lui Tom Sawyer si ale lui  Huckleberry Finn, ne-am pus in gind s-o dam dracu de scoala pentru citeva zile. Chestia picase tocmai bine pentru ca in acea perioada ne venise o balabustra de suplinitoare si cum noua scoala ne era la fel de draga ca pojarul, chiulul ni s-a parut varianta cea mai logica.

Asa ca ne-am dublat pachetelul cu mincare si dimineata in loc s-o luam spre scoala, am cotit-o dupa bloc in parcarea unde se lafaia, cam singurica, iubirea alb-albastra. In prima zi, timp de citeva ore, nu ne daduram jos din ea,  imaginindu-ne tot felul de escapade la volanul „bolidului”. Si pentru ca satisfactia sa fie deplina, seara am imprastiat vestea, care s-a raspindit ca o boala contagioasa in copilarime.

A doua zi, de dimineata, nu intram noi bine in masina ca ne trezim cu alti cinci chiulangii dornici de raiduri imaginare. Unde mai pui ca din cinci, trei erau gagici, ceea ce ne-a determinat sa-i primim pe toti fara mofturi. Si cum pe atunci tipele inclinate spre chiul erau de obicei cele mai paralizante (la categoria respectiva de virsta), va dati seama ce gratii ne-au picat direct in brate, poate si datorita spatiului limitat. Dupa citeva vrajeli si palpari febrile, a inceput neica o mozoleala si-o bulaneala diabolica,  de suspinau si suspensiile Wartburg-ului lu’ Grisina. Culmea e ca, el fiind pe locul soferului, n-avea loc din cauza covrigului, asa ca s-a multumit cu uitatul pe geam, incercind din cind in cind cite-o remarca rasuflata, in timp ce noi si fetitele mai aveam putin si ne inghiteam limbile, unii altora. E foarte adevarat ca la plecare eram cam cocosati de durerea din oua, dar cu toate astea, a doua zi am luat-o de la capat fara niciun fel de ezitare.

De fapt aventura a tinut doar trei zile, desi noi ne propusesem cinci si asta pentru ca in a patra zi, doamna Grisina ne-a condus pe amindoi la scoala si a ascuns si cheile masinii. Aflase si ea, ca de altfel toate blocurile invecinate, de aventurile noastre galante. Surpriza mare a fost sa aflam ca pina si la scoala se stia de chiulul nostru si de Wartburgul lui Grisina.  Din acel moment, impreuna cu ceilalti cinci, am fost considerati vedetele claselor a V-a si tratati cu respect si admiratie. Evident, nu si de profesori. Chiuluri au mai fost si dupa aceea, mai ales in liceu si facultate, dar cum prima dragoste nu se uita niciodata, tot asa si Warburgul lui Grisina.

Read Full Post »