Priveste-ma-n versuri! (69)

Si uite cum, pe nesimtite, am ajuns si la „Priveste-ma-n versuri!” cu numarul 69 care trebuie sarbatorit in concordanta cu semnificatia numarului de ordine.

*

Azi la alitmetica,

Am avut o plofa noua,

Cale-a spus ca doua mutle,

Adunate, fac saijnoua.

*

„Da,’ doamna, cum vine asta?”

M-am lidicat eu si am zis,

„Ca fala pu si fala pi,

Adunate-mi da „flench kiss”

***

Read Full Post »

Prometeu

by papa

Eu de cind ma stiu pe lume,

Nu prea mi-a placut la scoala.

Nu mi-a placut nici la munca,

Ca si p-asta am o boalaaaa!

Dar nu stiu prin ce minune

Sau blestem de ursitoare,

Parte am avut in viata,

Doar de clasa muncitoare.

Dar acum zic ca-mi ajunge

Sa tot trag ca bou-n jug,

Ca aici e stres, nenica,

Nu stau opt ore s-o sug.

Tot sedinte si cacaturi,

Raportari, pupat in cur,

„-Las-o p-asta, fa-o p-asta”

Ba-nainte, ba-mprejur.

S-atunci le-am zis sa ma lase,

Sa ma duc in treaba mea,

Sa-mi dea banii pe tot anul.

Dar au zis ca n-ar prea vrea.

-Ce v-o placea, bah, de mine,

Ca nu-s, neica, vreo fecioara,

Cu craci, tite si „brioșă„?

Ca eu, zau, m-as da afara.

Dar ai dracu n-au halit-o

Si cam ca pe Prometeu,

M-au legat de munca asta

Si-si bat joc de trupul meu.

Offf, ca mi-au mincat ficatii,

Dar-ar dracu-n munca lor,

Si din cite-mi spunea mama,

N-as fi nici nemuritor.

***

Read Full Post »

Religia. Frina, acceleratie sau marşarier?

N-am mai trecut pe la dagatha de multisor si cum de la serviciu nu pot accesa orice blog, nici n-am mai incercat. In fine, astazi am reusit sa intru pe blog si observ ca don’soara atacase un subiect interesant, la care mi-as fi depus si eu parerea. Ghinionul face ca postul sa nu mai fie de actualitate si pe mine m-a sarit rindul. In consecinta, intrucit nu vreau sa vitregesc cititorii de filosoafele-mi reflectii, am hotarit sa-mi expun punctul de vedere in cele ce urmeaza.

Din cite am observat, exista o dilema legata de programa scolara. Parerile erau impartite intre daca trebuie si daca nu trebuie ca programa scolara sa includa si ore de religie. Ei si acum urmez eu, sa evoluez la sarituri. Astazi voi sari calu’, ca la aparatul asta ma pricep cel mai bine.

Sa-ncepem cu saua. Din punctul meu de vedere, pe care-l voi dezvolta ceva mai jos, religia-n scoli e un total nonses si nu pentru ca n-as avea nimic in comun cu aceasta „stiinta” inexacta, desi n-am, dar pentru ca din cite am aflat si eu de pe la credinciosi, cind vorbim de religie, vorbim de har, nu de logica. Si din cite stiu, dar nu de la religiosi, harul nu se poate preda in scoli sau in altundevauri de invatamint. Harul, zic unii, pogorind din inaltu’, te paleste in moalele capului si aia e. Asta daca te nimereste, ca pe mine se pare ca m-a omis sau poate fugeam in momentul respectiv si n-a reusit sa ma ajunga. Lasind insa gluma, ca asta-i treaba serioasa, rezulta ca daca nu-l ai pe haru, ‘geaba ore de religie.

Pe de alta parte, intelesesem, si tot de la credinciosi, ca aceasta credinta-ntr-o divinitate este o chestiune de intimitate. Pai si atunci care-i rostul religiei in scoli? Sa ti-o introduca-n intimitate? Cum? Ca daca-i divinitate se introduce singura, ca doar asta-i rostul Duhului Sfint, penetrarea. Iar cine nu crede poate s-o-ntrebe pe Maria. Si atunci, orele de religie, nu pot fi oare interpretate ca o violare a intimitatii individuale? Eu as zice ca DA.

Dar hai sa spunem ca ne-am obisnuit cu astfel de violuri si ca „violare, umanum est”, cu toate astea,  ar mai fi ceva. Ceva care tine de libertatea fiecaruia de a-si alege credinta cu care rezoneaza el ca individ. Si atunci, impunindu-i sa frecventeze orele unei anumite religii si s-o invete, ca asta vrea programa, nu se cheama oare ca-i incalci dreptul de-a alege in mod liber si neinfluentat?  Cum i-ati spune oare actiunii prin care profiti de un minor, care nu e inca dotat cu discernamintul necesar pentru a putea lua o decizie? Nu se numeste oare indoctrinare fortata? Ca tu ca parinte alegi sa faci acest lucru, mi se pare abuziv, dar ca scoala o face, mi se pare de domeniul penalului.

Menirea scolii e sa-i pregateasca pe prichindei pentru viitor. Ori religia, daca e sa privim in trecut, are un viitor relativ limitat. Zamolxis s-a topit. Jupiter, Zeus si toata liota lor de zeitati, au disparut ca prin minune si nimeni nu-i mai pomeneste decit in metafore. Amon Ra si Quetzalcoatl, pe care nici nu pot sa-l pronunt s-au dus dracu. Unde-or fi disparut neica? Ca pe vremea lor, daca ai fi pomenit de Dumnezeu si Allah, te spintecau si-ti dadeau foc. Pai si de ce nu s-ar repeta istoria, ca doar e ciclica. Ce viitor au monoteismele actuale si cine poate sa le prevada viitorul?

Hai ca va scot tot eu din incurcatura, NIMENI. Sau poate aia erau inghesuiti la minte si n-aveau cum sa inteleaga divinitatea. Noroc ca de vreo 2-3 milenii ne-am desteptat si am aflat cu siguranta cum am aparut noi acum vreo 4.5 milioane de ani, cum a aparut soarele acum vreo citeva miliarde de ani, cum s-a format universul acum mii de miliarde de ani si cine a dat porunca initiala. Nu stiu voi, dar eu deja ma simt atit de atotstiutor ca-mi vine sa ma pup. Bine ca n-ajung.

Dar revenind, am auzit si voci, scrise, care afirmau ca e de datoria parintilor sa le formeze caracterul si ca progenitura invata din ce vede in casa. Bun, pina aici mi se pare o afirmatie rezonabila, desi am constatat pe propria-mi piele ca anturajul are o influenta mult mai pregnanta. Dar in fine, nu inteleg de ce trebuie sa vada fi-meu ca ma rog la masa, ca ma tirasc in genunchi si ma dau cu capul de podea, ca pup picturi si cruci, ca duminica-i musai biserica. De ce? Asa se cade? Ai las-o-n buze de cadelnita! Dar daca m-ar vedea ca fac toate cele insiruite si intre ele mi-as bate nevasta, m-as inbata ca porcu, as fuma pe toate gaurile, as trage pe nas, mi-as baga in vena si cite altele, s-ar cheama ca i-am dat un exemplu de urmat? Ca daca stam sa observam, chiar si cu ochiul liber, mafiotii sunt cam cei mai credinciosi, desi ucid la foc automat si tot la foc automat fac toate nenorocirile imaginabile. Asta ca sa nu mai amintesc sacrifiiciile religioase, Inchizitia, teutonii, jihadistii si alti bravi religiosi de…neurmat. La popii pedofili, care cica-l slujesc pe barosan, nu ma mai refer ca m-apuca amocu.

Si-n concluzie intreb, „de ce vrem ca programa sa includa religie?” Stiu, multi afirma ca religia te indeamna la bine. Pai si eu, nefiind religios, imi indemn copilul la rau? Nu, doamnelor si domnilor credinciosi. Copilul meu nu bea, nu fumeaza, nu e tatuat, nu-si baga cirlige-n nas si-n urechi, nu umbla cu droguri, nici cu arme, nu jefuieste, nu violeaza, nu da in cap si culmea, nu e religios. Nu e religios pentru ca asta a ales el, nu pentru ca l-as fi indoctrinat eu. Nu l-am oprit niciodata sa mearga la biserici, ba mai mult, l-am dat sa urmeze o scoala catolica, care prin definitie te timpeste cu religia. E uite ca pe el n-a reusit si nu e vreun nenorocit. Ba as spune ca are mai mult bun simt decit multi credinciosi de virsta lui. Si atunci care-i rolul religiei in scoli? Ca din punctul meu de vedere, religia nu e acceleratie si nici macar frina, ci marsarierul civilizatiei.

Stiu, unii vor spune: „si care-i problema ta ca sunt eu credincios?” Pai n-am nicio problema cu credinciosii, treaba lor, n-au de cit sa se roage 24/7 si sa pupe tate pirogravurile lumii, dar am cu credinciosii care incearca sa contorsioneze minti nevinovate de copii. Cu aia am ce am, lovi-i-ar soarta lu’ Brincoveanu!

Read Full Post »

Mozol, Wartburg style

Prin  ’68, redegismele erau la mare pret in Romania.  Iar cine poseda un Wartburg pe patru roti, era considerat un smecher comunist cu relatii si lovele. De Volga si Pobeda, considerate limuzine,  nu te puteai atinge. Astea apartineau CC-ului. Mai erau si ceva masini vechi americane si englezesti, dar alea fusesera nationalizate si alocate presedintilor de sindicat, inginerilor sefi si directorilor. Deci, prin anul acela de gratie, cind cehii se rasculasera si-si dadeau foc in piata mare, printre tancurile rusesti, eu eram intr-a V-a. Cam tot pe atunci,  prietenul meu, Grisina, avea un tata cu functii de partid, care tocmai isi procurase un Wartburg bicolor, ca cel de mai jos.

Cum am vazut noi superbitatea aia de masina si inca posedati de vraja aventurilor lui Tom Sawyer si ale lui  Huckleberry Finn, ne-am pus in gind s-o dam dracu de scoala pentru citeva zile. Chestia picase tocmai bine pentru ca in acea perioada ne venise o balabustra de suplinitoare si cum noua scoala ne era la fel de draga ca pojarul, chiulul ni s-a parut varianta cea mai logica.

Asa ca ne-am dublat pachetelul cu mincare si dimineata in loc s-o luam spre scoala, am cotit-o dupa bloc in parcarea unde se lafaia, cam singurica, iubirea alb-albastra. In prima zi, timp de citeva ore, nu ne daduram jos din ea,  imaginindu-ne tot felul de escapade la volanul „bolidului”. Si pentru ca satisfactia sa fie deplina, seara am imprastiat vestea, care s-a raspindit ca o boala contagioasa in copilarime.

A doua zi, de dimineata, nu intram noi bine in masina ca ne trezim cu alti cinci chiulangii dornici de raiduri imaginare. Unde mai pui ca din cinci, trei erau gagici, ceea ce ne-a determinat sa-i primim pe toti fara mofturi. Si cum pe atunci tipele inclinate spre chiul erau de obicei cele mai paralizante (la categoria respectiva de virsta), va dati seama ce gratii ne-au picat direct in brate, poate si datorita spatiului limitat. Dupa citeva vrajeli si palpari febrile, a inceput neica o mozoleala si-o bulaneala diabolica,  de suspinau si suspensiile Wartburg-ului lu’ Grisina. Culmea e ca, el fiind pe locul soferului, n-avea loc din cauza covrigului, asa ca s-a multumit cu uitatul pe geam, incercind din cind in cind cite-o remarca rasuflata, in timp ce noi si fetitele mai aveam putin si ne inghiteam limbile, unii altora. E foarte adevarat ca la plecare eram cam cocosati de durerea din oua, dar cu toate astea, a doua zi am luat-o de la capat fara niciun fel de ezitare.

De fapt aventura a tinut doar trei zile, desi noi ne propusesem cinci si asta pentru ca in a patra zi, doamna Grisina ne-a condus pe amindoi la scoala si a ascuns si cheile masinii. Aflase si ea, ca de altfel toate blocurile invecinate, de aventurile noastre galante. Surpriza mare a fost sa aflam ca pina si la scoala se stia de chiulul nostru si de Wartburgul lui Grisina.  Din acel moment, impreuna cu ceilalti cinci, am fost considerati vedetele claselor a V-a si tratati cu respect si admiratie. Evident, nu si de profesori. Chiuluri au mai fost si dupa aceea, mai ales in liceu si facultate, dar cum prima dragoste nu se uita niciodata, tot asa si Warburgul lui Grisina.

Read Full Post »