Incalzirea … grobiana

Ati dori sa filosofam? Bine, nu filosofam, da’ nu trebuie sa va suparati pentru atita lucru, c-a fost intrebare, nu colonoscopie. Oricum, observasem inca de acum doua posturi, in care propusesem o tema filosofico-burlesca, ca ati tacut ca scrumbiile-n gheata.

Dar daca nu filosofam, ca sa nu luam filosofilor votka de la gura, va propun sa ne rupem in discutii, mai cu seama eu, pe marginea unui subiect la moda. Incalzirea grobiana.

Se spune, pe ici, pe colo, si mai peste tot, ca cei ce dau de bani, devin grobieni. Dar nu in orice situatii. Nu. Numai in relatia cu cei din rindul carora se presupune ca s-au desprins. In restul relatiilor fiind rafinati, cizelati si de bon ton. Exista si-o expresie care spune c-ar fi uitat de unde-au plecat. Expresie care mi se pare a fi o idiotenie si pe care am discutat-o, deja, cu ceva ani in urma.

Pina aici totul poate parea clar, desi nu este si sa va spun de ce. Pentru ca de foarte multe ori cei din rindul sau nivelul carora se presupune c-ar fi plecat, le impun, „imbogatitilor” mitocania de care vorbeam. Si pentru ca n-am alt exemplu la-ndemina si cum de Becali mi-e sila sa vorbesc, ca ala-i caz patologic, ma voi referi la mine, dind timpul inapoi cu vreo trei-patru ani, cind am avut un nene, mai italian din fire, pe care-l angajasem sa-mi construiasca hogeacul actual. N-am spus „casa” pentru a evita cacofonia. Iar link catre Becali nu stiu sa dau, ca nu stiu unde. Aldus, ai retinut?

Italianul respectiv imi fusese recomandat de un tip foarte serios, dar care am aflat, ulterior, ca-i devenise prieten. In fine, recomandatul indeplinea functia de sef de lucrari trebuind sa angajeze contractorii, sa-i supravegheze si sa se asigure ca lucrul e de calitate si conform proiectului, treba pentru care-si tragea 10% din totalul cheltuielilor. Asa ca eu, intrucit inchiriasem o casa cu citeva numere mai la vale, eram zilnic in coasta lui, dupa serviciu. In coasta e impropriu spus ca ajungeam cind el era pregatit de decolare. Asa ca ma alegeam cu un raport sumar in timp ce inspectam impreuna munca de peste zi.

Probleme au fost, cit sa nu ma pling de lipsa stresului, dar incercam sa-mi pastrez calmul, desi cu greu, totul fiind pe cheltuiala mea. Dar la un moment dat, paharul s-a revarsat si atunci am dat in clocot ca Vezuviu. Am erupt pur si simplu. Mai erupsesem eu de citeva ori si pina atunci, dar mai ponderat, cam ca vulcanii noroiosi.

Intr-o zi, idiotul, ca nu am alt termen sa-l descriu, imi spune foarte iritat ca ala care venise sa puna balustrada la scara interioara, a futut vopseaua de pe trepte si ca atare, treptele trebuiau revopsite. Cind am vazut dezastrul pe care-l facuse ala, am simtit cum mi se urca tot singele-n cap, incingindu-mi-l. Stiti care cap, nu-l mai specific. Dar nu ala a fost momentul de gratie, ci atunci cind mi-a spus ca trebuie sa-l platesc pe vopsitor, pentru reparatie. Ei bine, atunci tone de lava mi s-au revarsat pe gura, improscindu-l.

„Ce sa fac, Phil, sa-l platesc? Eu? Ba tu ti-ai pierdut mintile? Ce-ai pazit cind sugatorul ala a pus balustrada? Daca ai futut-o prin alte locatii, futeti si contul de vreo doua mii, ca d-asta te platesc, sa-i supraveghezi, nu sa pleci dimineata si sa mai vii la 5pm cind vin eu si pleaca ei. Stii sa ceri bani, dar sa muncesti pe ei, stii? Daca nu stii, fuck off, mother fucker!”

Prima reacti la auzul acuzelor pe care i le adusesem intr-un „fuck” continuu, a fost un fel de surpriza amestecata cu revolta.  Ca in engleza monologul meu a sunat mult mai grav decit am pus-o-n romana. Si atunci a inceput si el sa urle ca nu e vina lui, ca sa moara ma-sa, ca are copii, ca sa faca plici si alte vrajeli santieriste de genul astora. Si-i zic: da’ a cui e vina, incapabilule, insirindu-i toate abaterile precedente? A mea? Tu vrei sa-ti platesc si prostia? Asta n-o sa se intimple niciodata, you can fuck yourself and kiss your money good bye. Cind a vazut ca zbieratul nu-l ajuta, a muiat-o (cu „a”, desi ar merge si fara) incercind sa-si puna cenusa-n cap. Cenusa care pe mine m-a lasat rece, desi eram incins ca lava pe care tocmai o deversasem.

Seara a sunat-o pe nevasta-mea plingindu-i-se de tratamentul mitocanesc la care l-am supus si ca s-a simtit ca un sac de box in care am dat pina la epuizare. Epuizarea lui, probabil, ca eu as fi putut continua inca vreo doua ore, la cit eram de revoltat. Si cum sotia juca rolul politistului de treaba, i-a promis c-o sa vorbeasca cu mine. Si a vorbit, ca doar eram acolo. „Idiotul, doar nu s-astepta sa-i platim noi „pomenile”!” Ceea ce spusesem si eu, dar cu o alta linie melodica, in alta gama si pe un libret mult imbogatit.

Revenind de unde am plecat, as concluziona ca banul te schimba, fara doar si poate, dar mitocanie exista la toate nivelele, indiferent de venit sau de unde ai venit. Si ce am invatat, destul de repede, e ca de multe ori trebuie sa fii mitocan pentru a fi luat in serios de mitocani. Altfel, te calca-n picioare si mitocanii si sarlatanii si oportunistii si multi altii. Vorba intelepciunii romanesti, „decit futut si cu banii luati, mai bine sa plinga ma-sa” sau cam asa ceva.

Read Full Post »

Vreme trece, vreme vine…

E si pentru ca nu trece fara sa si vina, uite ca mi-a venit si mie, desi-mi trecuse. Nu, nu mi-a venit vremea, ci doar un chef de-a ma mai „reproduce” pe blogul asta neglijat din motive de mood mental.

Dar hai sa incep cu ceea ce am mai facut, desi stiu ca mai interesant are fi sa incep cu pe cine am mai facut. Dar intrucit cel facut, nu sexual, ci la buzunar, am fost eu, ma voi limita doar la ce mi-am propus. In sfirsit, ce s-o mai scutur de prun, am facut o casa. Nu, n-am facut-o eu. De facut, au facut-o altii. Eu doar i-am platit s-o faca. Ce-mi trebuia casa? Pai n-as spune ca am facut-o din necesitate sau trebuinta, ci poate pentru ca-mi plac casele. Asta nu inseamna ca nu-mi plac si banii, dar cum pe aici nu exista constructori filantropi, m-am vazut nevoit sa ma debarasez de anumite sume de bani.

Si pentru a nu parea ipocrit, am sa mai spun ca „daca nu bagi, n-ai ce scoate”. Axioma avind aplicativitate in mai toate domeniile de activitate: comert, industrie, agricultura, sex si natalitate.  Asadar, casa-necasa, tot la bani se reduce placerea de-a o avea. Spun asta pentru ca in general iti faci o casa cu gindul la cum ti-ar placea, dar si la ce se vinde mai bine si mai usor. Ca daca nu, cu ea ramii. E ca-n bacul cu nevasta. Daca-ti iei una frumoasa (rau), risti sa fie si a altora. Dar daca-ti iei o pocita, risti sa ramina numai a ta, ceea ce e sinonim cu autoflagelarea religioasa. In cazul de fata e foarte indicat sa tii cont de gusturile populatiei ( ca sa nu te alegi cu silabele 2 si 3) pentru ca viitorul e din ce in ce mai incert. Adica, nu. Viitorul e cert, dar calitatea lui e absolutamente la voia intimplarii iar necesitatea unei vinzari rapide si avantajoase te poate pocni in orice clipa.

Pe aici, printre cei ce-si construiesc case si nu le cumpara gata construite, se vehiculeaza expresia  „I’m building my dream house”. Well, eu as zice ca nu e chiar asa. Visele te pot purta prin toate paradisele si Dubaiurile lumii, dar realitatea este „by low”-ul orasului in care salasluiesti. Animalul asta a fost inventat de alte animale si e menit sa-ti ingradeasca libertatile de exprimare arhitectonica si nu numai. Intr-un fel e bine ca nu te vei trezi niciodata cu palate tiganesti la care sa privesti cu greata prin fereastra. Dar eu, patit fiind, cred ca din dorinta de-a elimina absurdul, guvernele locale canadeze au ajuns direct la el prin legile pe care le-au impus.

Pe scurt , un scurt mai lung care n-o sa-mi incapa in postul de fata, am cumparat o casa de prin anii ’50. De ce asa de veche? Pentru locatie. Ideea era s-o pun jos si sa construiesc alta, ceea ce am si facut. Bun, dar problema e ca „by low” ul ma obliga, in cazul in care o demolam complet, ca noua casa sa fie mai ingusta si asta pentru ca aici unde locuiesc  distanta pina la linia de demarcatie, cu parcelele vecine, trebuie sa fie de doua ori mai mare decit o avea casa originala. Si cum legislatia respectiva nu-mi satisfacea pretentiile estetice si de confort a trebuit sa pastrez 50% din pereti, caz in care noua casa nu mai e considerata noua, ci renovata. Insa asta nu-i tot, ca astia sunt atit de smecheri ca te ia cu vertigo la ce le bubuie mintea din cap. Deci, pastrez eu ceva pereti la garaj si la fundatie, dar daca vreau sa construiesc etajul superior, iar trebuie sa respect acelasi by-low idiot si sa ingustez etajul cu cite 1.20m pe fiecare latura. Din curiozitate, l-am intrebat si eu pe un nene care dadea cu aprobari, care e rostul acestei reduceri a latimii casei la 3,5m inaltime de pamint, atita timp cit parterul e pe talpa initiala, ca doar nu construiam vreo piramida mayasa?  Raspunsul a fost la fel de naucitor ca si legea „because the property line goes all the way up”  Aaaa???!!! Adica cum neicusorule. Pai si atunci de ce acoperisul care nu se termina in dreptul peretelui poate fi mai aproape decit cere by-low-ul? Sau ala nu e parte din constructie? Boul s-a unitat la mine ca la poarta noua si mi-a aruncat un „I don’t know, sir” in soapta ca sa nu-l auda ceilalti boi.

Eeeee, dar daca aveti impresia ca by-low-ul se opreste aici, va inselati. Bun, deci merg numai cu parterul si cu un acoperis inalt care sa-mi permita un etaj superior, fara a stilci aspectul exterior. Evident ca etajul nu-l puteam duce pina la nivelul zidului de la parter din cauza unghiului de inclinare al acoperisului, dar culmea, nici nu puteam construi peretele interior la mai putin de acei 1.20m de zidul parterului. Adica, beyyy, asta e perete interior care nu are nimic de-a face cu exteriorul si nici cu vecinii. „Yes, but still, you are building closer than the by-low’s requirement” Si la aberatia asta, cam ce alt respuns sa fi avut decit poate un „Fuck you and your by-low, mother-fucker!”

Read Full Post »