Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘sef de lucrari’


Ati dori sa filosofam? Bine, nu filosofam, da’ nu trebuie sa va suparati pentru atita lucru, c-a fost intrebare, nu colonoscopie. Oricum, observasem inca de acum doua posturi, in care propusesem o tema filosofico-burlesca, ca ati tacut ca scrumbiile-n gheata.

Dar daca nu filosofam, ca sa nu luam filosofilor votka de la gura, va propun sa ne rupem in discutii, mai cu seama eu, pe marginea unui subiect la moda. Incalzirea grobiana.

Se spune, pe ici, pe colo, si mai peste tot, ca cei ce dau de bani, devin grobieni. Dar nu in orice situatii. Nu. Numai in relatia cu cei din rindul carora se presupune ca s-au desprins. In restul relatiilor fiind rafinati, cizelati si de bon ton. Exista si-o expresie care spune c-ar fi uitat de unde-au plecat. Expresie care mi se pare a fi o idiotenie si pe care am discutat-o, deja, cu ceva ani in urma.

Pina aici totul poate parea clar, desi nu este si sa va spun de ce. Pentru ca de foarte multe ori cei din rindul sau nivelul carora se presupune c-ar fi plecat, le impun, „imbogatitilor” mitocania de care vorbeam. Si pentru ca n-am alt exemplu la-ndemina si cum de Becali mi-e sila sa vorbesc, ca ala-i caz patologic, ma voi referi la mine, dind timpul inapoi cu vreo trei-patru ani, cind am avut un nene, mai italian din fire, pe care-l angajasem sa-mi construiasca hogeacul actual. N-am spus „casa” pentru a evita cacofonia. Iar link catre Becali nu stiu sa dau, ca nu stiu unde. Aldus, ai retinut?

Italianul respectiv imi fusese recomandat de un tip foarte serios, dar care am aflat, ulterior, ca-i devenise prieten. In fine, recomandatul indeplinea functia de sef de lucrari trebuind sa angajeze contractorii, sa-i supravegheze si sa se asigure ca lucrul e de calitate si conform proiectului, treba pentru care-si tragea 10% din totalul cheltuielilor. Asa ca eu, intrucit inchiriasem o casa cu citeva numere mai la vale, eram zilnic in coasta lui, dupa serviciu. In coasta e impropriu spus ca ajungeam cind el era pregatit de decolare. Asa ca ma alegeam cu un raport sumar in timp ce inspectam impreuna munca de peste zi.

Probleme au fost, cit sa nu ma pling de lipsa stresului, dar incercam sa-mi pastrez calmul, desi cu greu, totul fiind pe cheltuiala mea. Dar la un moment dat, paharul s-a revarsat si atunci am dat in clocot ca Vezuviu. Am erupt pur si simplu. Mai erupsesem eu de citeva ori si pina atunci, dar mai ponderat, cam ca vulcanii noroiosi.

Intr-o zi, idiotul, ca nu am alt termen sa-l descriu, imi spune foarte iritat ca ala care venise sa puna balustrada la scara interioara, a futut vopseaua de pe trepte si ca atare, treptele trebuiau revopsite. Cind am vazut dezastrul pe care-l facuse ala, am simtit cum mi se urca tot singele-n cap, incingindu-mi-l. Stiti care cap, nu-l mai specific. Dar nu ala a fost momentul de gratie, ci atunci cind mi-a spus ca trebuie sa-l platesc pe vopsitor, pentru reparatie. Ei bine, atunci tone de lava mi s-au revarsat pe gura, improscindu-l.

„Ce sa fac, Phil, sa-l platesc? Eu? Ba tu ti-ai pierdut mintile? Ce-ai pazit cind sugatorul ala a pus balustrada? Daca ai futut-o prin alte locatii, futeti si contul de vreo doua mii, ca d-asta te platesc, sa-i supraveghezi, nu sa pleci dimineata si sa mai vii la 5pm cind vin eu si pleaca ei. Stii sa ceri bani, dar sa muncesti pe ei, stii? Daca nu stii, fuck off, mother fucker!”

Prima reacti la auzul acuzelor pe care i le adusesem intr-un „fuck” continuu, a fost un fel de surpriza amestecata cu revolta.  Ca in engleza monologul meu a sunat mult mai grav decit am pus-o-n romana. Si atunci a inceput si el sa urle ca nu e vina lui, ca sa moara ma-sa, ca are copii, ca sa faca plici si alte vrajeli santieriste de genul astora. Si-i zic: da’ a cui e vina, incapabilule, insirindu-i toate abaterile precedente? A mea? Tu vrei sa-ti platesc si prostia? Asta n-o sa se intimple niciodata, you can fuck yourself and kiss your money good bye. Cind a vazut ca zbieratul nu-l ajuta, a muiat-o (cu „a”, desi ar merge si fara) incercind sa-si puna cenusa-n cap. Cenusa care pe mine m-a lasat rece, desi eram incins ca lava pe care tocmai o deversasem.

Seara a sunat-o pe nevasta-mea plingindu-i-se de tratamentul mitocanesc la care l-am supus si ca s-a simtit ca un sac de box in care am dat pina la epuizare. Epuizarea lui, probabil, ca eu as fi putut continua inca vreo doua ore, la cit eram de revoltat. Si cum sotia juca rolul politistului de treaba, i-a promis c-o sa vorbeasca cu mine. Si a vorbit, ca doar eram acolo. „Idiotul, doar nu s-astepta sa-i platim noi „pomenile”!” Ceea ce spusesem si eu, dar cu o alta linie melodica, in alta gama si pe un libret mult imbogatit.

Revenind de unde am plecat, as concluziona ca banul te schimba, fara doar si poate, dar mitocanie exista la toate nivelele, indiferent de venit sau de unde ai venit. Si ce am invatat, destul de repede, e ca de multe ori trebuie sa fii mitocan pentru a fi luat in serios de mitocani. Altfel, te calca-n picioare si mitocanii si sarlatanii si oportunistii si multi altii. Vorba intelepciunii romanesti, „decit futut si cu banii luati, mai bine sa plinga ma-sa” sau cam asa ceva.

Reclame

Read Full Post »