Se spune ca vremea e schimbatoare ca femeia. Sau viceversa, ca ordinea-mi cam scapa. Dar oricare ar fi ea, ordinea, n-am auzit de femei care sa-si doreasca sa se uriteasca. Ca poate o fac in mod involuntar, nu zic, e posibil, dar vremea o face si fara o motivatie temeinica. Adica din frumoasa de sa pice, se face de nu-ti vine sa te mai dai jos din pat.
Cam asta s-a intimplat in ultimile zece zile ale periplului lusitan. Norii permanenti, ploaie cu intermitente si ceva temperaturi mai pe la 10-12. Pina si oceanul incepuse sa dea in clocot, de nebun. Bag sama ca era posedat de niscai crampe ca izbucnea din cind in cind, la cite-un val, de te lua cu groaza. Valuri, neica, cit casa. Well … o casa mai mica, adica mai cotet confort sporit, cu etaj pentru ouatoare. Adica undeva la vreo cinci metri. Si cind se izbeau de mal, se producea o adevarata ejagulare exploziva, ca-n pozele pe care le-am tras, fascinat fiind de ceea ce nu mai vazusem pina atunci, decit in intimitate.
Offff, ca decit sa ma pui sa aranjez poze in WP, mai bine ma lasi sa dau din gura si din degete, ca la aia ma mai pricep. Ma refer la blogareala, de data asta.
In fine, pe o vreme ca asta de mai sus, ne-am aventurat intr-o … aventura (!?!) Adica am luat, asa de capul nostru, un autobuz pina la Sintra care e la vreo 20km de Cascais si unde ploua (ca sa fiu in ton cu vremea) cu palate.
Bai, e Sintra asta un loc asa, pe un deal, mai munte, unde se urca pe niste nenorociri de stradute din care ai impresia ca nu vei scapa cu viata. Cum or fi construit. aia, palatele pe stincile alea, n-am idee tot asa cum n-am ideea de cum au construit si aia la Monserrat-ul spaniol sau la Meteora greceasca. Ca sincer, la cit teren drept e de jur-imprejur, cred ca doar matochist sa fii, sa te supui la astfel de chinuri. Sau poate ca or fi fost d-aia care se autoflageleaza de dragul prostiei care-i guverneaza.
Dar daca e sa faci abstractie de „cum?” atunci dai de „ce” si ramii mut. Ce splendori au reusit aia sa construiasca si sa imbine cu splendorile naturii, e de poveste. Pe bune!
Da’ s-o luam pe rind. In Sintra, cel mai faimos, viu colorat si mai in virful dealului, exact cam ca -ula calului, strajuieste Castelul Pena. Cum insa pe ala il vazusem anul trecut, l-am sarit.
Si din saritura am ajuns la Quinta de Regaleira. Ei bine, asta nu se putea vizita, dar puteai vizita gradinile unde va spun cu mina pe drapel, ca ai ce sa vezi. In primul rind sunt doua, asazise, fintini sau puturi a caror logica nu ne-a explicat-o nimeni, dar care corespund cu niste grote sapate de ape. Banuiesc ca propitarul s-a aventurat in grotele respective si a dorit sa le faca mai multe iesiri. In fine, cert e ca sunt spectaculoase. Cel putin una dintre ele, ca pe a doua n-au apucat s-o finiseze. Si pentru a va dovedi ca nu-l maninc pe … dinsul, cum spune o vorba moldovineasca, bag si ceva poze, desi daca-l google-iti, gasiti cu sutele, dar nu facute de mine.
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
Ziua urmatoare, dar mai pe ploaie, am vizitat si palatul Monserrat. Superb! Nici mare, nici mic. Frumos conceput pentru o familie, nu pentru suite intregi. De fapt nici nu stiu daca sa-l numesc palat, asa cum o fac portughezii, dar tinind cont de parcul in care a fost construit, poate ca si-ar merita titulatura. Astuia n-am fost capabili sa-i umblam toata gradina pentru ca, dupa cum am spus, ne-a trintit o ploaie care ne-a schimbat planul initial. Iata si pozele si nu va mai lamentati ca sunt multe, ca daca am facut 1000, ce draci sa fac cu ele, daca nu sa le si postez?
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
SONY DSC
VatiClanul Papal 