Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘cascais’


Si uite asa, din post in post, am ajuns la fundul sacului lusitan. Dupa cum spuneam, in plimbarile noastre zilnice, am descoperit, intimplator, adresa unde locuise Mircea Eliade. Eliade fusese trimis de Guvernul Legionar, la putere in acele vremuri, ca atasat cultural pe linga ambasada Romaniei din Portugalia. Afinitatea dintre Eliade si miscarea legionara fiind bine cunoscuta si documentata. De fapt Eliade a refuzat sa se dezica de acea miscare si de Garda de Fier, chiar si atunci cind a fost arestat din porunca lui Carol al II-le.  In fine, nu intru in detalii de ordin istoric si politic, dar ca sa vezi fatalitate,  Carol al II-lea cu Lupeasca lui au locuit intr-o vila in Estoril, la o ‘zvirlitura de bat de casa in care locuia Mirciulica. Vila pe care am vizitat-o, nu pentru ca m-ar fi interesat, ci pentru ca acolo locuieste acum, intr-un apartament, o amica, Mihaela, pe care am cunoscut-o toamna trecuta. Poze n-am facut, dar daca veti cauta pe google, vila Rei Carol din Estoril, veti vedea si vila si pe Mihaela. De fapt, in acele timpuri Estoril devenise refugiul monarhiei europene. Toti „fugitii de acasa” se aciuisera aici.

” „Foștii regi se adăpostesc la Lisabona”, se intitula un articol apărut în 3 martie 1952, în „The Milwaukee Journal”. Subtitlul e grăitor pentru starea de spirit surprinsă:„Își petrec timpul pregătiți permanent să caute noi refugii în caz de pericol”. Exponenții a cinci familii regale dădeau, potrivit ziarului american, strălucire comunității refugiaților de pe malul Atlanticului: Carol al II-lea, fostul rege Umberto al Italiei, Don Juan de Bourbon – moștenitorul tronului Spaniei, un conte de Paris, Henri de Orleans, și arhiducele Franz Iosif din Casa de Habsburg. Lor li se adăuga amiralul ungur Horthy, care cochetase și el cu instituția monarhică, în cei 24 de ani cât fusese regent al Ungariei. ” Aici puteti citi restul articolului care, drept sa va spun, e captivant.

De fapt, hotelul Vila Gale in care am stat e situat chiar linga Vila Italia unde se refugiase Umberto, macaronarul.

Dar ca sa revin, ca m-a cam luat valul, pe linga Eliade, am spus ca voi prezenta si ceva preparate culinare cu care ne-am intretinut in pauzele dintre plimbari si care, in majoritate, armonizeaza placut cu oceanul. Doar ca saltul de la Eliade la peste prajit mi se pare nesanatos si de aceea voi renunta la haloi si voi pune poze de prin Cascais, incluzind si resedinta lui Umberto, ba chiar si pe Mihaela.

Tineti-va bine ca sunt o multime de poze.

Casa in care a locuit Eliade.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Urmatoarea e vila lui Umberto. Precedenta e Hotel Vila Italia.

SONY DSC

Hotel Vila Gale

SONY DSC

Hotel Farol

SONY DSC

Piateta de linga nenorocirea aia de Hotel Baia.

SONY DSC

Si asta-i „nenorocirea”

SONY DSC

SONY DSC

Cascais si Estoril.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

Palma aia rosie e opera unui artist roman si cu vreo doua zile inainte sa plecam au mutat-o in Lisabona. Interesant e ca ambele fete arata dosul palmei. Ca un fel de rugaciune.

SONY DSC

SONY DSC

Tabla de mai jos nu e vreun deseu, ci o opera de arta. Arta in intelesul lor, nu al meu.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

O mini expo cu masini clasice.

SONY DSC

 

Si gata ca dau in bilbiiala.

 

Reclame

Read Full Post »


Se spune ca vremea e schimbatoare ca femeia. Sau viceversa, ca ordinea-mi cam scapa. Dar oricare ar fi ea, ordinea, n-am auzit de femei care sa-si doreasca sa se uriteasca.  Ca poate o fac in mod involuntar, nu zic, e posibil, dar vremea o face si fara o motivatie temeinica. Adica din frumoasa de sa pice, se face de nu-ti vine sa te mai dai jos din pat.

Cam asta s-a intimplat in ultimile zece zile ale periplului lusitan. Norii permanenti, ploaie cu intermitente si ceva temperaturi mai pe la 10-12. Pina si oceanul incepuse sa dea in clocot, de nebun. Bag sama ca era posedat de niscai crampe ca izbucnea din cind in cind, la cite-un val, de te lua cu groaza. Valuri, neica, cit casa. Well … o casa mai mica, adica mai cotet confort sporit, cu etaj pentru ouatoare. Adica undeva la vreo cinci metri. Si cind se izbeau de mal, se producea o adevarata ejagulare exploziva, ca-n pozele pe care le-am tras, fascinat fiind de ceea ce nu mai vazusem pina atunci, decit in intimitate.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

Offff, ca decit sa ma pui sa aranjez poze in WP, mai bine ma lasi sa dau din gura si din degete, ca la aia ma mai pricep. Ma refer la blogareala, de data asta.

In fine, pe o vreme ca asta de mai sus, ne-am aventurat intr-o … aventura (!?!) Adica am luat, asa de capul nostru, un autobuz pina la Sintra care e la vreo 20km de Cascais si unde ploua (ca sa fiu in ton cu vremea) cu palate.

Bai, e Sintra asta un loc asa, pe un deal, mai munte, unde se urca pe niste nenorociri de stradute din care ai impresia ca nu vei scapa cu viata. Cum or fi construit. aia, palatele pe stincile alea, n-am idee tot asa cum n-am ideea de cum au construit si aia la Monserrat-ul spaniol sau la Meteora greceasca. Ca sincer, la cit teren drept e de jur-imprejur, cred ca doar matochist sa fii, sa te supui la astfel de chinuri.  Sau poate ca or fi fost d-aia care se autoflageleaza de dragul prostiei care-i guverneaza.

Dar daca e sa faci abstractie de „cum?” atunci dai de „ce” si ramii mut. Ce splendori au reusit aia sa construiasca si sa imbine cu splendorile naturii, e de poveste. Pe bune!

Da’ s-o luam pe rind. In Sintra, cel mai faimos, viu colorat si mai in virful dealului, exact cam ca -ula calului, strajuieste Castelul Pena. Cum insa pe ala il vazusem anul trecut, l-am sarit.

Si din saritura am ajuns la Quinta de Regaleira. Ei bine, asta nu se putea vizita, dar puteai vizita gradinile unde va spun cu mina pe drapel, ca ai ce sa vezi. In primul rind sunt doua, asazise, fintini sau puturi a caror logica nu ne-a explicat-o nimeni, dar care corespund cu niste grote sapate de ape. Banuiesc ca propitarul s-a aventurat in grotele respective si a dorit sa le faca mai multe iesiri. In fine, cert e ca sunt spectaculoase. Cel putin una dintre ele, ca pe a doua n-au apucat s-o finiseze. Si pentru a va dovedi ca nu-l maninc pe … dinsul, cum spune o vorba moldovineasca, bag si ceva poze, desi daca-l google-iti, gasiti cu sutele, dar nu facute de mine.

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

Ziua urmatoare, dar mai pe ploaie, am vizitat si palatul Monserrat. Superb! Nici mare, nici mic. Frumos conceput pentru o familie, nu pentru suite intregi. De fapt nici nu stiu daca sa-l numesc palat, asa cum o fac portughezii, dar tinind cont de parcul in care a fost construit, poate ca si-ar merita titulatura. Astuia n-am fost capabili sa-i umblam toata gradina pentru ca, dupa cum am spus, ne-a trintit o ploaie care ne-a schimbat planul initial. Iata si pozele si nu va mai lamentati ca sunt multe, ca daca am facut 1000, ce draci sa fac cu ele, daca nu sa le si postez?

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

 

 

 

 

 

 

 

 

In episodul viitor voi descrie vizita pe care i-am facut-o lui Hristos.

Read Full Post »


Ploua, sa-i fut!

Nu stiu daca v-am spus, dar am venit la Portugalia c-o intentie. De fapt, doua. Una sa mai scapam de iarna canadeza si doi, sa cautam un hogeac pentru iernile viitoare, pentru ca alea din Canada prea sunt date-n draci de arctice. Asa ca, intentia unu fiind rezolvata, am trecut la intentia doi.

Si cum in plimbarile noastre pe la piata de zarzavaturi, carne, peste si alte alea, am trecut si pe linga un bloc in constructie, am dat fuga la birourile unde se executau vinzarile apartamentelor. Aici am dat de o binevoitoare care ne-a dat cam toate amanuntele, cu documentatie cu tot. Problema e ca preturile sunt ca la Monte Carlo. Adica, pentru un apartament normal de 114 m2 cu doua dormitoare, cereau intre 700 000 si 850 000 de euro, functie de pozitionare. Pozitionarea de 700K era cam de pirnaie comunista. Poate chiar mai rau, ca la 5 metrii distanta sunt postate niste bloculete confort 3, de te lua jalea privindu-le. Deci, dupa un calcul sumar, ajungi la concluzia ca se cere un nesemnificativ 7600 de euro/m2 pe o pozitionare prietenoasa. Adica, multicel spre „ati inebunit, minca-v-as?”

Dar cum Paulo e un fel de omul orchestra, ne-a prezentat-o pe Ceu. Si pentru ca tot am cunoscut-o, am hotarit ca ea sa fie cea care sa ne arate cam ce e de vinzare in Cascais, mai ales ca e agent de imobiliare.

Si uite asa am dat peste un apartament in constructie, cu ceva finisari deja implementate. De placut nu mi-a placut, dar costa numai vreo 370K de euro, asa ca la pret as fi halit-o, dar in rest nu m-a atras cu nimic. Poate ca daca veneam din Romania as fi fost incintat, dar venind de la casa cu 3m inaltime si spatiu relativ mare, nu prea-ti mai da ghes inima la un 2,40 m inaltime si 110 m2 pentru un apartament cu doua dormitoare. Veti spune ca asta-i snobism. Pai este, dar ce sa-i fac? Sa-l fut, ca pe vreme? Obisnuinta fiind a doua natura si nu numai atit, dar obisnuindu-ne cu binele mai repede decit cu raul, bag sama ca nu sar prea mult din tiparele omenesti.

Asa ca l-am pasat. Apoi am vazut un resale, de 14om2 in Guia (se citeste Ghia, nu stiu din ce motiv) care ne-a placut, desi era tot de 2.40m inaltime. Frumos, dar la parter si cerea 725K de euro. Evident ca oferta care i-am fi facut-o ar fi fost in jur de 650K, dar parterul nu ma atrage, ca inca n-am ajuns in scaun cu rotile.

E si pe final de zi, am vazut un junghi de cu greu am rabdat sa nu borasc pe presurile lui. De fapt dupa prima incapere sau cotet, i-am spus agentei ca ar fi bine s-o tundem. Mai mult decit atit, proprietarul cerea un 300K de euro pe un jeg pe care as fi refuzat sa-l iau si daca mi-ar fi dat el 100K de euro sa scapede el.

Revin la urmatoarea ploaie, ca acum a iesit soarele.

Read Full Post »

Portugal, here I come!


In urmatoarele trei saptamini ma puteti gasi aici, daca chiar nu mai puteti astepta.

Happy Valentine’s Day!

Read Full Post »