Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘massenet’


Titlul e o traducere mai mult decit aproximativa a ceea ce se vrea de fapt  „Pourquoi se („me”, in original) réveiller, ô souffle du printemps?” din opera Werther a lui Massenet. Dar fiind vorba doar de-o litera, mi-am zis „de ce nu?”, ca parca-mi suna mai imbietor decit trezitul in bataia unei calde adieri de primavara si-n biziit de muste. Basca faptul ca daca veti considera, privind clipul, ca Jonas Kaufmann pune intrebarea in traducerea mea, va veti strica de ris, privindu-l. De fapt nici mimica Charlottei, iubita lui Weether, maritata cu altul, nu poate parea mai putin haslie in versiunea papala.

Dar ca sa fiu sincer, am incercat sa urmaresc intreaga opera, insa n-am reusit, din motive de incompabilitate muzicala. In schimb aria asta ma subjuga, asa cum de altfel v-am mai spus-o de vreo zece ori si-n trecut. Dar na, cu cine sa ma-nteleg? Si de aceea am ales s-o mai pun, encore une fois, ca poate asa sa-mi intelegeti trairile si framintarile interioare pe care mi le produce amicul Jule cu partitura primaverilor lui.

Pe de alta parte, imi propun sa mai descretesc fruntile greu incercate de subiectul postului anterior si de aceea am sacrificat postul si aria dindu-le o nuanta hilara prin jocul de cuvinte.

 

Read Full Post »

Iubim


                    In acest univers virtual, exista o multime de galaxii, in care gravitam cu totii, functie de afinitatile magnetice. Evident ca formarea acestor galaxii, ca si disparitia lor, este un proces perpetuu, dar ce consider ca e important de retinut, este existenta lor. Si in primul rind acel magnetism care face dintr-un grup heterogen, un tot unitar. Am incercat sa definesc acest magnetism, care in galaxia noastra, a buimacilor, actioneaza prin diverse pirghii. Ne citim creatiile, ne apreciem talentul, ne impulsionam si ne incurajam unii pe altii, ne uram zile frumoase, ne uram de sanatate, ne uram de noapte buna, ne sarutam, ne dragalasim, ne compatimim, ne mai si ciondanim, dar numai pentru ca, in fapt, ne cam IUBIM. Or mai fi si comete efemere, dar uite ca cei doi sori (sau sa le spun surori?) in jurul carora gravitam, reusesc sa confere echilibru acestei galaxii, si va asigur ca nu-i usor. De aceea, eu ca planeta de sine statatoare, as vrea sa le spun ca le iubesc si ca ma sunt onorat sa fac parte din galaxia lor.

Astazi, de ziua indragostitilor,  as dori sa ofer, cu toata dragostea,  un buchet de trandafiri virtuali, tuturor doamnelor care vor vizita acest blog. Va urez sa fiti fericite si iubite, fie ca serbati sau nu aceasta zi!

                    Totodata as vrea sa va dedic doua dintre cele mai frumoase arii compuse vreodata. Doua arii pline de muzicalitate si sensibilitate, in doua interpretari de exceptie.

                    Pourquoi me réveiller? din opera Werther a lui Jules Massenet. Una din ariile mele preferate, poate mai putin populara decit altele, dar de un lirism exceptional.

Rolando Villazon

Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?
Pourquoi me réveiller
Sur mon front je sens tes caresses,
et pourtant bien proche est le temps
des orages et des tristesses!
Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?

Demain dans le vallon
viendra le voyageur
se souvenant de ma gloire première.
Et ses yeux vainement
chercheront ma splendeur.
Ils ne trouveront plus que deuil
et que misère! Hélas!

Pourquoi me réveiller,
Ô souffle du printemps?

                    A doua arie este din opera Les pêcheurs de perles a lui Bizet si se numeste Je crois entendre encore

Je crois entendre encore
Caché sous les palmiers
Sa voix tendre et sonore
Comme un chant de ramiers.
Oh nuit enchanteresse
Divin ravissement
Oh souvenir charmant,
Folle ivresse, doux rêve!

Aux clartés des étoiles
Je crois encor la voir
Entr’ouvrir ses longs voiles
Aux vents tièdes du soir.
Oh nuit enchanteresse
Divin ravissement
Oh souvenir charmant
Folle ivresse, doux rêve!

Charmant Souvenir!
Charmant Souvenir!

                   

Read Full Post »